ICCJ. Decizia nr. 3152/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3152/2013
Dosar nr.443/ 2/2013
Şedinţa publică din 16 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 185/F din 18 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, s-a dispus, admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Recunoaşterea sentinţei nr. 138/05C din data de 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli, definitivă la data de 27 mai 2005, prin care numitul F.G., a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării (măsură revocată prin ordonanţa nr. 1269/2010 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Roma) pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 614 C. pen. italian şi sentinţa nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roma, definitivă la data de 19 martie 2010, prin care acelaşi inculpat a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare şi 1.400 euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunilor de sechestrare de persoane, tâlhărie, vătămare corporală, viol şi ameninţare, prev. de art. 605, art. 628 alin. (3), art. 582, art. 585, art. 609 bis, art. 609 octies, art. 610 şi art. 612 C. pen. italian, pedepse cumulate prin ordonanţa din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Roma, urmând ca persoana condamnată să execute 6 ani, 9 luni şi 26 zile închisoare şi amendă în cuantum de 1.400 euro,aplicându-se şi pedepsele accesorii constând în interzicerea perpetuă a funcţiilor publice şi interzicerea legală pe durata executării pedepsei.
Au fost adaptate pedepsele accesorii aplicate în sensul interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. român pe durata executării pedepsei principale şi limitează la 10 ani interdicţia condamnatului de a deţine funcţii publice.
S-a computat perioada executată de la 24 martie 2008 la zi.
S-a dispus transferul condamnatului F.G. într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă.
Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 320 RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond, a reţinut următoarele:
Prin adresa nr. 3652/ll-5/2012 din 08 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat, la data de 18 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţelor nr. 138/05C din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli, rămasă definitivă la 27 mai 2005; nr. 5747/2006 din 12 mai 2006 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 07 iunie 2006; nr. 13618/08 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 31 octombrie 2008 şi nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roman, rămasă definitivă la 19 martie 2010, în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a numitului F.G., formulată de autorităţile judiciare din Italia.
Prin adresa nr. 63787/2011 din data de 04 decembrie 2012, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Italia prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate F.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată faţă de susnumit de către instanţele de judecată din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copie certificată pentru conformitate de pe hotărârile de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţiile cuprinzând consimţământul la transfer al persoanei condamnate.
Din datele comunicate de Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a rezultat că persoana condamnată, F.G. este cetăţean român, fiind îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din examinarea informaţiilor şi a documentelor comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că:
Prin ordonanţa de cumulare a pedepselor, emisă la data de 21 noiembrie 2011 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Roma, s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate de instanţele de judecată italiene, stabilindu-se ca numitul F.G. să execute pedeapsa totală de 6 ani, 9 luni şi 26 zile închisoare şi amendă în cuantum de 1.400 euro, dispunându-se faţă de acesta şi pedeapsa şi interzicerea legală pe durata executării pedepsei a dreptului de a ocupa funcţii publice.
Astfel:
1. Prin sentinţa nr. 138/05C din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoii, rămasă definitivă la 27 mai 2005, numitul F.G. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 614 C. pen. italian, reţinându-se, în fapt, că la data de 25 aprilie 2005, a pătruns prin efracţie în locuinţa unei părţi vătămate.
2. Prin sentinţa nr. 5747/2006 din 12 mai 2006 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 07 iunie 2006, numitul F.G. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pedeapsă ce a fost graţiată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 241/2006, pentru comiterea infr. prev. de art. 14 alin. (5) ter. din decretul-lege nr. 286/1998, reţinându-se că la data de 20 decembrie 2005 a fost depistat de organele de poliţie pe teritoriul Italiei, deşi se dispusese măsura expulzării.
3. Prin sentinţa nr. 13618/08 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 31 octombrie 2008, numitul F.G. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pedeapsă graţiată în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2006, pentru infracţiunea prev. de art. 14 alin. (5) ter. din decretul-lege nr. 286/1998, reţinându-se că la data de 28 ianuarie 2008 a fost depistat de organele de poliţie pe teritoriul Italiei, deşi faţă de acesta fusese luată măsura expulzării.
4. Prin sentinţa nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare şi amendă de 1.400 euro, pentru săvârşirea infracţiunilor de sechestrare de persoane, tâlhărie, vătămare corporală, viol şi ameninţare, fapte prev. de art. 605, art. 628 alin. (3), art. 582, art. 585, art. 609 bis, art. 609 octies, art. 610 şi art. 612 C. pen. italian, constând în aceea că numitul F.G., împreună cu alte trei persoane, prin violenţe fizice şi psihice, au deposedat două părţi vătămate de mai multe bunuri, le-au lipsit de libertate şi au întreţinut cu acestea acte sexuale, în urma agresiunilor cele două victime suferind leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 5 zile, respectiv 30 de zile de îngrijiri medicale.
Prin ordonanţa din 27 octombrie 2011 Tribunalul Roma a revocat beneficiul suspendării condiţionate, respectiv al graţierii pedepselor cu închisoarea stabilite prin sentinţele prezentate la pct. 1 - 3.
Prin ordonanţa din 21 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Roma au fost anulate pedepsele de 8 luni închisoare stabilite prin sentinţele nr. 5747/2006 din 12 mai 2006 şi nr. 13618/08 din 17 iunie 2008, pronunţate de Tribunalul Roma, reţinându-se că prin sentinţa din 28 aprilie 2011 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a stabilit că disp. art. 14 alin. (5) din Decretul-lege nr. 286/1998 sunt inaplicabile, fiind incompatibile cu legislaţia comunitară, motiv pentru care respectiva faptă nu mai este prevăzută de legea penală.
Prin ordonanţa din 21 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Roma au fost cumulate pedepsele aplicate faţă de numitul F.G. prin sentinţele penale prezentate la pct. 1 şi 4 şi s-a stabilit ca pedeapsa finală: 6 ani, 9 luni şi 26 zile închisoare şi amendă în cuantum de 1.400 euro.
Având în vedere cele mai sus menţionate, s-a constatat că este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile judiciare italiene a rezultat că persoana condamnată F.G. a început executarea pedepsei la data de 24 martie 2008 iar aceasta încetează la data de 09 martie 2014, ca urmare a acordării beneficiului liberării anticipate, acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Secondigliano - Napoli, astfel că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr 302/2004, republicată.
Procedând la examinarea materialului existent, s-a constatat că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea susnumitului având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen. (două fapte); art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. (două fapte); art. 180 alin. (2), art. 181 alin. (1), art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. (două fapte) şi art. 193 alin. (1) C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. Totodată, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 143 lit. a) - d) raportat la art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 3 lit. b), c) şi d) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg ia 21 martie 1983,m sensul că persoana condamnată şi-a manifestat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autorităţile judiciare italiene.
Curtea a constatat că au fost depuse toate actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din aceeaşi lege, în sensul că la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, există consimţământul acestuia la transfer şi este îndeplinită condiţia dublei incriminări.
Aşa fiind, conform dispoziţiilor art. 139 şi art. 144 din aceeaşi lege,a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi condamnatul persoană transferabilă F.G.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, a criticat sentinţa sub următoarele aspecte de nelegalitate:
- greşita menţionare a cuantumului pedepsei ce urmează a fi executată de persoana transferabilă într-un penitenciar din România.
- greşita aplicare a pedepsei accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) teza ll-a C. pen.
- greşita aplicare a pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) teza ll-a C. pen.
- greşita deducere a perioadei executată,respectiv perioada de 4 zile şi de la 24 martie 2008 la zi.
În şedinţa publică din data de 16 octombrie 2013, reprezentantul parchetului, având în vedere înscrisul depus la dosarul cauzei în data de 15 octombrie 2013, şi-a modificat motivele de recurs, în sensul admiterii recursului, casării în totalitate a sentinţei recurate şi rejudecând pe fond respingerea sesizării având în vedere că procedura transferării a fost încheiată de autorităţile judiciare italiene, condamnatul fiind pus în libertate la data de 3 octombrie 2013.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat persoană transferabilă a achiesat la motivele de recurs ale parchetului astfel cum au fost modificate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, obiectivul transferării persoanelor condamnate constă în faptul că o persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei. În temeiul reciprocităţii convenţionale, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetăţean român a fost condamnat în alt stat. Totodată, articolul menţionat prevede că persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei, iar transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevede în art. 157 efectele transferării pentru statul de condamnare. Astfel, autorităţile competente ale statului român sunt obligate: fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătoreasca, „înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile prevăzute la art. 159."
În prezenta cauză, după pronunţarea sentinţei penale atacate, Ministerul Justiţiei român - Serviciul de Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală, prin adresa din 15 octombrie 2013, a informat instanţa de recurs că, prin adresa înregistrată la Ministerul Justiţiei la data de 10 octombrie 2013, Ministerul Justiţiei italian a comunicat faptul că la 03 octombrie 2013 cetăţeanul român F.G. a fost eliberat din penitenciar ca efect al executării pedepsei, considerându-se procedura de transferare încheiată.
Prin urmare, având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea formulată de autorităţile competente ale statului de condamnare a rămas fără obiect, din moment ce persoana transferabilă, cetăţeanul român F.G., a fost pusă în libertate iar obiectivul transferării persoanelor condamnate se referă la transferarea pe teritoriul statului al cărui resortisant este condamnatul, în vederea executării pedepsei.
În acest cadru procesual, dat de dispoziţiile speciale privind transferarea persoanelor condamnate, prevăzute în Legea nr. 302/2004, nu se poate dispune numai recunoaşterea hotărârii de condamnare a recurentului persoană transferabilă F.G., întrucât obiectul acestei cauze constă în transferarea unei persoane condamnate, iar recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statului italian s-ar fi realizat numai pe cale incidentală, dacă ar fi fost îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii principale de transferare a condamnatului F.G.
Prin art. 133 şi art. 134, Legea nr. 302/2004 reglementează procedura recunoaşterii pe cale principală, respectiv pe cale incidentală,a hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate sau a altor acte judiciare străine.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală rap. la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi condamnatul persoană transferabilă F.G. împotriva sentinţei penale nr. 185/F din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală.
Se va casa în totalitate sentinţa penală recurată şi rejudecând:
Se va respinge ca nefondată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea sentinţei nr. 138/05C din data de 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli definitivă la 27 mai 2005 şi a sentinţei nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roma, definitivă la 19 martie 2010, prin care recurentul persoană transferabilă F.G. a fost condamnat la pedepsele de 6 luni închisoare, respectiv de 6 ani şi 4 luni închisoare şi 1.400 euro amendă.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON pentru condamnatul persoană transferabilă, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi condamnatul persoană transferabilă F.G. împotriva sentinţei penale nr. 185/F din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală.
Casează în totalitate sentinţa penală recurată şi rejudecând:
Respinge ca nefondată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea sentinţei nr. 138/05C din data de 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli definitivă la 27 mai 2005 şi a sentinţei nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roma definitivă la 19 martie 2010 prin care recurentul persoană transferabilă F.G. a fost condamnat la pedepsele de 6 luni închisoare, respectiv de 6 ani şi 4 luni închisoare şi 1.400 euro amendă.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON pentru condamnatul persoană transferabilă, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3150/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3153/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
