ICCJ. Decizia nr. 3155/2013. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3155/2013
Dosar nr. 5092/63/2013
Şedinţa publică din 16 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 219 din data de 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5092/63/2013, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M., recidivist, în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 108 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare la data de 04 mai 2012 şi dispune executarea acestei pedepse, alături de pedeapsa menţionată mai sus, dispunându-se ca inculpatul P.M. să execute în final 2 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei în baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenţiei preventive din data de 26 februarie 2013 precum şi arestării preventive de la 27 februarie 2013 la zi şi a fost menţinută starea de arest.
În baza art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 1.600 RON ridicată de la inculpatul P.M. cu oozia surprinderii în flagrant.
În baza art. 163 C. proc. pen. a fost menţinută măsura indisponibilizării sunei de 1.600 RON ridicată de la inculpat cu ocazia surprinderii în flagrant dispusă prin ordonanţa nr. 129/P/2013 din data de 27 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, banii fiind consemnaţi la Banca C. potrivit recipisei de consemnare nr. 1185583/1 din data de 27 februarie 2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.M. la pista sumei de 900 de RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul cu nr. 129/P/2013 din data de 06 martie 2013 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului P.M., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi act de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.M.C., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
A fost expusă în continuare situaţia de fapt prezentată în actul de sesizare constând în esenţă în aceea că, pe data de 19 februarie 2013 inculpatul P.M. a oferit suma de 2.500 RON iar ulterior, pe 26 februarie 2013 a oferit din nou suma de 1.500 RON şi ulterior a dat suma de 1.600 RON denunţătorului C.M.C., agent de poliţie, la Poliţia Comunei U. pentru ca acesta, în situaţia în care va instrumenta dosarul penal în care era cercetat nepotul său, numitul I.V., să fie exonerat de răspundere penală, faptă în legătură cu care s-a apreciat de către parchet că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la modalitatea în care s-a instrumentat dosarul penal şi măsurile preventive dispuse în cauză s-a arătat că, prin rezoluţia din 26 februarie 2013 a fost începută urmărirea penală faţă de învinuitul P.M. pentru săvârşirea infracţiunii menţionate mai sus, iar prin ordonanţa din aceeaşi dată a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul P.M., dispunându-se reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 26 februarie 2013, începând cu data de 26 februarie 2013, orele 16 : 30 şi până la data de 27 februarie 2013, orele 16:30.
Prin referatul din 27 februarie 2013 s-a propus arestarea preventivă a inculpatului P.M. pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită; prin încheierea cu nr. 4568/63/2013 din 27 februarie 2013, Tribunalul Dolj a admis propunerea parchetului, dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile până ia data de 27 martie 2013, inclusiv, măsură ce a rămas definitivă prin respingerea prin respingerea recursului declarat de inculpat, de către Curtea de Apel Craiova.
S-a mai arătat că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înaintat şi înregistrat pe rolul instanţei la 06 martie 2013, sub nr. 5092/63/2013, fiind acordat termen de fond aleatoriu la data de 01 aprilie 2013.
În ceea ce priveşte procedura de judecată prima instanţă a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în şedinţa publică din data de 29 aprilie 2013 s-a procedat la audierea inculpatului P.M. care a recunoscut în totalitate fapta dedusă judecăţii şi starea de fapt astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu şi a solicitat ca judecată să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care a învederat că le cunoaşte şi le însuşeşte, nesolicitând administrarea de probe în cursul judecăţii, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere. Ulterior, în şedinţa publică din data de 13 mai 2013 inculpatul a învederat că înţelege să renunţe la proba cu înscrisuri încuviinţată, instanţa luând act de acest aspect.
Analizând în mod coroborat materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:
Denunţătorul C.M.C., agent de poliţie judiciară la Poliţia comunei U. (şeful postului de poliţie al comunei U.), a sesizat D.G.A.-S.J.A. Dolj cu faptul că, în data de 19 februarie 2013, inculpatul P.M. i-a promis suma de 2.500 RON, în situaţia în care denunţătorul va instrumenta Dosarul cu nr. 305/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, astfel încât numitul I.V., nepotul inculpatului, să fie exonerat de răspundere penală în acest dosar.
C.M.C. a arătat că inculpatul i-a făcut această ofertă la sediul Postului de poliţie al comunei U., în seara zilei de 19 februarie 2013, în prezenţa numitului I.V. iar în data de 20 februarie 2013 inculpatul P.M. a revenit la sediul postului de poliţie unde lucrează şi a reînnoit oferta către acesta cu solicitarea ca nepotul său să fie exonerat de răspundere penală.
Denunţătorul la data de 25 februarie 2013 a fost delegat de către şeful secţiei de Poliţie Rurală Cetate să efectueze cercetările penale în Dosarul nr. 305/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, dosar în care numitul I.V. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Făptuitorul a fost citat telefonic de către denunţător pentru a fi audiat în ziua de 26 februarie 2013.
Prin ordonanţa cu nr. 129/P/2013 din 25 februarie 2013, orele 12:00, s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de la postul telefonic cu nr. A1., precum şi interceptarea şi înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către inculpatul P.M., pe o perioadă de 48 ore, de la 25 februarie 2013, orele 16:00 şi până la 27 februarie 2013, orele 16:00.
Prin încheierea cu nr. 4570/63/2013 din 27 februarie 2013, Tribunalul Dolj a confirmat, în condiţiile art. 912 alin. (3) C. proc. pen., ordonanţa cu nr. 129/P/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Deoarece la data de 26 februarie 2013, numitul I.V. urma să fie audiat la sediul Postului de Poliţie al comunei U., s-a procedat la organizarea activităţii de surprindere în flagrant; în acest scop, echipa operativă s-a deplasat la Postul de poliţie al comunei U., loc în care urmau să se prezinte numitul I.V. şi inculpatul P.M.
Inculpatul P.M. a venit la postul de poliţie însoţit de nepotul său I.V., iar în timp ce denunţătorul C.M.C. consemna completarea declaraţiei numitului I.V., inculpatul P.M., i-a cerut denunţătorului să instrumenteze dosarul în aşa fel încât nepotul său să nu suporte consecinţe penale. Denunţătorul i-a comunicat că dosarul va fi instrumentat în condiţii legale iar soluţia urmează a fi adoptată de către parchet.
Inculpatul i-a promis din nou denunţătorului suma de 1.500 RON iar discuţia referitoare la dosarul penal instrumentat de cel din urmă - a continuat inculpatul întrebând „păi şi nu e bine cinşpe milioane (...) pentru ca dosarul acesta să nu mai fie, să nu mai... di colo colo".
În aceeaşi zi inculpatul a revenit la sediul postului de poliţie, de această dată nemaifiind însoţit de nepotul său I.V. şi în timpul discuţiei purtate cu denunţătorul, inculpatul i-a pus pe birou denunţătorului suma de 1.600 RON, afirmând „ia colea, zisăi că pe tine nu te ...da fii atent! Asta să nu-i cauzeze ia dosarul celălalt, asta vreau eu sa (...)”
În încăperea în care se aflau cei doi, au intrat membrii echipei operative iar inculpatul a învederat că a venit la sediul poliţiei pentru a-i aduce denunţătorului suma de 1.600 RON cu titlu de împrumut, asupra căruia se înţeleseseră la o dată anterioară. A mai afirmat că are aceşti bani de la un vecin a cărui identitate nu a vrut să o precizeze, pentru ca apoi să susţină că banii îi aparţineau.
Fiind audiat în cursul urmării penale inculpatul a declarat că a avut discuţii cu denunţătorul în zilele de 19 februarie 2013 şi 20 februarie 2013, discuţii referitoare la dosarul în care era cercetat nepotul său şi că, în data de 19 februarie 2013 îi ceruse denunţătorului să instrumenteze dosarul în aşa manieră încât nepotul său să fie exonerat de răspundere penală, iar pentru acest lucru îi oferise cu acea ocazie, suma de 2.500 - 3.000 RON.
Starea de fapt reţinută a rezultat din: procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, denunţul şi declaraţiile denunţătorului C.M.C., înregistrările audio-video efectuate în mediul ambiental, procesul verbal de transcriere al acestor convorbiri, declaraţia inculpatului.
Potrivit art. 255 C. pen., darea de mită este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase necuvenite unui funcţionar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Ca atare, elementul material al infracţiunii de dare de mită constă în acţiunea de corupere, care se poate realiza fie prin promisiunea, fie prin oferirea, fie prin darea de către o persoană către un funcţionar a unei sume de bani sau a altor foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de dare de mită este necesară îndeplinirea anumitor cerinţe esenţiale, respectiv:
- banii sau celelalte foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, deci să aibă un caracter de retribuţie, adică să constituie plată (sau răsplată) în vederea efectuării unui act determinat;
- promisiunea, oferirea ori darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat.
Pentru existenta infracţiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferirea de bani ori alte foloase să fi fost urmată de acceptare. Este nerelevant, de asemenea, refuzul funcţionarului de a accepta promisiunea ori oferta de bani sau alte foloase.
Totodată, s-a arătat că nu este necesar ca promisiunea ori oferirea de bani sau alte foloase să fi fost urmată de executare, fiind suficient faptul promiterii sau oferirii. În sfârşit, nu este necesar să se fi realizat scopul urmărit, adică să se fi îndeplinit, să nu se fi îndeplinit sau să se fi întârziat îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu ori să se fi săvârşit actul determinat contrar îndatoririlor de serviciu, fiind suficient să se fi promis, oferit sau dat bani ori alte foloase. Potrivit art. 24 C. pen., autorul este persoana care săvârşeşte, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală.
Întrucât una din modalităţile normative ale infracţiunii de dare de mită constă în oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcţionar şi cum inculpatul este cel care a oferit suma de bani, are calitatea de autor al infracţiunii de dare de mită.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, „infracţiunile de luare de mită-prevăzută la art. 254 din C. pen., darea de mită - prev. la art. 255 din C. pen., de primire de foloase necuvenite - prev. de art. 256 C. pen. şi de trafic de influentă - prev. de art. 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege".
Având în vedere că textul de lege nu prevede existenţa alin. (1), instanţa va înlătura această menţiune reţinută în actul de sesizare, fiind evident că este o eroare materială.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P.M. care mai întâi a promis şi apoi a oferit o sumă de bani denunţătorului C.M.C., agent de poliţie judiciară la Poliţia comunei U. (şeful postului de poliţie al comunei U.), pentru ca în situaţia în care acesta va instrumenta Dosarul cu nr. 305/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, numitul I.V., nepotul său să fie exonerat de răspundere penală în acest dosar întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Din fişa de cazier a inculpatului P.M. s-a reţinut că acesta prin sentinţa penală nr. 108 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. astfel că la data comiterii prezentei fapte se afla în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, reţinând vinovăţia inculpatului, prima instanţă a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv de circumstanţele reale de săvârşire a faptelor şi cele personale ale inculpatului, de dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. apreciind că aplicarea unei pedepse ca modalitate de execuţie în regim de detenţie, este de natură a-şi atinge scopul preventiv educativ al pedepsei.
În baza art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 108 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare la data de 04 mai 2012 şi s-a dispus executarea acestei pedepse, alături de pedeapsa menţionată mai sus, dispunând ca inculpatul P.M. să execute în final, 2 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În ceea ce priveşte stabilirea şi aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., instanţa având în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. şi principiul proporţionalităţii, în raport de natura infracţiunii, modul şi împrejurările de comitere, dar şi persoana inculpatului, a apreciat că este proporţională şi justificată numai interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv interdicţia dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi interdicţia dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Prin motivele scrise de apel a fost formulată o critică de nelegalitate şi una de netemeinicie. Sub aspectul nelegalităţii s-a arătat că prima instanţă în mod greşit nu a pus în discuţie şi nu a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecat inculpatul în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, dat fiind faptul că martorul denunţător avea atribuţii din cele prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Sub aspectul netemeiniciei s-a arătat că pedeapsa aplicată de prima instanţă este nejustificat de blândă faţă de activitatea infracţională dedusă judecăţii - fapta de dare de mită dedusă judecăţii este una deosebit de periculoasă raportat atât la modalitatea şi împrejurările de comitere cât şi la starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârşită de inculpat.
Oral, procurorul de şedinţă a dezvoltat un motiv suplimentar de apel arătând că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă şi în stare de recidivă postexecutorie întrucât la data comiterii acesteia nu se împlinise termenul de reabilitare, calculat de la data executării ultimei pedepse şi în raport de cea mai grea dintre pedepse.
Analizând apelul formulat, în raport de motivele de apel astfel cum au fost precizate în şedinţa publică din data de 04 iulie 2013, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea a constatat că este fondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a admis cererea de judecată simplificată formulată de inculpat, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 3201 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., respectiv inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei astfel cum a fost expusă în actul de sesizare a instanţei, recunoaşterea intervenind înainte de începerea cercetării judecătoreşti şi a solicitat ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate la urmărirea penală.
Curtea a constatat de asemenea că sunt îndeplinite şi condiţiile prev.de art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., pentru admiterea cererii de judecată conform procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., având în vedere că din probele administrate la urmărirea penală a rezultat că fapta inculpatului a fost stabilită şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru stabilirea unei pedepse.
S-a constatat totodată că în cauză nu s-ar putea reţine o provocare din partea lucrătorului de poliţie denunţător, situaţie în care prima instanţă ar fi fost obligată să respingă cererea de judecată în procedură simplificată şi să continue judecata după procedura de drept comun. Dimpotrivă, din declaraţia pe care inculpatul a dat-o în faza urmăririi penale, în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu, a reieşit că el este cel care din proprie iniţiativă s-a deplasat pe data de 18 februarie 2013 la postul de poliţie şi i-a oferit agentului denunţător 2.500 - 3.000 RON pentru ca acesta să rezolve favorabil dosarul în care era cercetat nepotul său, I.V. În ceea ce priveşte activitatea desfăşurata în ziua în care s-a organizat flagrantul, din convorbirea purtată de inculpat cu lucrătorul de poliţie denunţător a cărei transcriere se află la dosarul de urmărire penală rezultă de asemenea, cu certitudine că inculpatul a fost cel care a oferit bani lucrătorului de poliţie, pentru rezolvarea favorabilă a dosarului în care era implicat nepotul său I.V., în lipsa oricărei acţiuni provocatorii din partea acestuia. Elocventă în acest sens este următoare discuţie purtată între cei doi: „Domn 2 (inculpatul). Bă, spune mie preţu, odată)! Domn 1 (lucrătorul de poliţie): Eu n-am ce să discut cu tine despre treburile ăştia, înţelegi? Domn 2 (inculpatul): Mie spune-mi preţu şi cât ceri, atâta-ţi dau! Cinşpe e bine? Domn 1 (lucrătorul de poliţie): Ce cinşpe? Domn 2 (inculpatul): Milioane. Domn 1 (lucrătorul de poliţie):Ce cinşpe milioane bă? Pentru ce? Domn 2 (inculpatul): Pentru aia.Domn 1 (lucrătorul de poliţie): Pentru ăsta? Domn 2 (inculpatul):Da.". Or,în condiţiile în care este cert dovedit că demersurile în vederea soluţionării favorabile a unei cauze penale prin oferirea unei sume de bani au fost iniţiate de inculpat care ulterior a insistat să i se precizeze care este suma de bani pe care trebuie să o dea în acest scop iar în faţa primei instanţe, în prezenţa apărătorului ales a recunoscut în integralitate situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare nu s-ar putea reţine incidenţa art. 68 C. pen., conform căruia „(...) este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe."
În ceea ce priveşte apelul declarat de parchet, s-a apreciat că sunt întemeiate ambele critici de nelegalite.
Astfel, cu privire la omisiunea reţinerii art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 s-a constatat că, potrivit acestui articol, fapta de dare de mită săvârşită faţă de „o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor" se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani. Or, cum persoana faţă de care a fost comisă fapta de dare de mită este una dintre persoanele vizate de acest text de lege, prima instanţă avea obligaţie să pună în discuţie şi să procedeze în temeiul art. 334 C. proc. pen. la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.M. în sensul reţinerii şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte starea de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. s-a apreciat că se impune mai întâi precizarea că, întrucât recidiva este o stare de agravare exterioară conţinutului infracţiunii nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. referitoare la procedura de schimbare a încadrării juridice. În urma examinării fişei de cazier judiciar a inculpatului s-a constatat însă că motivul de apel, invocat suplimentar de procurorul de şedinţă este întemeiat deoarece, prin sentinţa penală nr. 161/1989 a Judecătoriei Băileşti, definitivă prin decizia penală nr. 449/1998 a Tribunalui Dolj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiuni de tâlhărie, prev. de art. 211 C. pen., iar ultima condamnare la o pedeapsă cu executare în regim de detenţie este condamnarea la patru luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 330/2003 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin decizia penală nr. 351/2004 a Curţii de Apel Craiova, considerată ca fiind executată la 02 septembrie 2004, termenul de reabilitare urmând aşadar a se împlini după comiterea infracţiunii ce formează obiectul prezentei cauze respectiv la 01 septembrie 2015.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, criticile formulate de parchet, s-a apreciat că sunt de asemenea întemeiate deoarece, în raport de circumstanţele reale de comitere a faptei, gravitatea acesteia, valoarea mare a sumei de bani oferită de inculpat, insistenţele acestuia pe lângă denunţător pentru a rezolva favorabil dosarul în care era cercetat nepotul său dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care are în antecedente cinci hotărâri de condamnare pentru diferite infracţiuni (tâlhărie, furtun, o infracţiune prev. de Legea nr. 61/1991 şi o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere), s-a impus majorarea pedepsei aplicată de prima instanţă, o pedeapsă de 1 an închisoare fiind apreciată ca aptă să conducă la realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. privit în dubla sa accepţie de prevenţie specială dar şi generală.
Pentru aceste motive, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul parchetului, a fost decumulată pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare în pedeapsa aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii, de 10 luni închisoare şi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 108/2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare, pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev.de art. 255 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 255 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 37 lit. a) şi b) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de dare de mită.
S-a menţinut aplicarea art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 108/2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate şi, întrucât temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii arestării preventive nu au dispărut şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, a fost menţinută starea de arest şi dedusă în continuare arestarea preventivă de la 13 mai 2013 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare inclusiv suma de 50 RON reprezentând 25% din onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat-o prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei recurate şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei pentru restul de pedeapsă rămas de executat, precizând că nu critică cuantumul pedepsei, ci doar modalitatea de executare.
Examinând cauza în temeiul art. 3859 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 18 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesara, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpatul şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecaţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţa de această împrejurare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpat se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Fată de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.M. durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 februarie 2013 la 16 octombrie 2013.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 266 din 18 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.M. durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 februarie 2013 la 16 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa in fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3153/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3156/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
