ICCJ. Decizia nr. 3183/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3183/2013
Dosar nr. 8777/2/2012
Şedinţa publică din 18 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din 21 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Bucureşti.
A recunoscut sentinţa din data de 20 octombrie 2011 a Curţii de primă instanţă din Göteborg, secţia 1, pronunţată în cazul nr. B 11137-11 şi sentinţa din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel din partea de Vest a Suediei, secţia 3, divizia 33, pronunţată în cazul nr. B 4437-11 [prin care numita N.S.D., a fost condamnată la 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a expulzării pentru tentativă la infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de parag. 3 primul alineat, parag. 6 al treilea alineat şi parag. 14 din Legea (2000:1225) asupra pedepsei pentru trafic, precum şi capitolul 23 parag. 1 C. pen.], hotărâri definitive şi executorii.
A computat perioada detenţiei preventive de la 3 august 2011 la 24 ianuarie 2012 şi perioada executată de la 24 ianuarie 2012 la zi.
A dispus transferul condamnatei N.S.D. într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă.
Prin adresa din 26 noiembrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat, la aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei din 20 octombrie 2011 a Curţii de Primă Instanţă din Göteborg, secţia 1, pronunţată în cazul nr. B 11137-11 şi sentinţa din data de 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel din partea de Vest a Suediei, direcţia 3, divizia 33, pronunţată în cazul nr. B 4437-11 în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a numitei N.S.D., formulată de autorităţile judiciare din Regatul Suediei.
Prin adresa din 1 august 2012, Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autorităţile judiciare din Regatul Suediei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate N.S.D., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată de către instanţele de judecată din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile suedeze a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, dovada rămânerii definitive; copie de pe dispoziţiile legale aplicabile; indicarea duratei condamnării deja executate; declaraţie cuprinzând consimţământul la transfer al persoanei condamnate.
Din datele comunicate de Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a rezultat că persoana condamnată, N.S.D. este cetăţean român, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din examinarea informaţiilor şi a documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că:
Prin sentinţa din 20 octombrie 2011 dată de Curtea de Primă Instanţă din Göteborg în cazul nr. B 11137-11, modificată prin sentinţa Curţii de Apel din partea de Vest a Suediei din data de 19 decembrie 2011, dată în cazul nr. B 4437-11, persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a expulzării, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trafic de droguri de risc, prevăzute de parag. 3 alin. (1) parag. 6 alin. (3) şi parag. 14 din Legea cu privire la combaterea traficului şi consumului de droguri, reţinându-se, în fapt, că în data de 3 august 2011 din Spania, via Amsterdam şi la Aeroportul Landvetter din judeţul Harryda, persoana condamnată a introdus în total 690,86 grame heroină şi 6 grame monoacetilmorfină care sunt narcotice şi prin aceasta a încălcat o interdicţie special prevăzută împotriva sa sau în ceea ce priveşte condiţiile de introducere prin faptul că a omis să declare marfa la îndeplinirea formalităţilor vamale. Fapta nu a fost dusă la îndeplinire, întrucât din motive accidentale persoana condamnată a primit şi a înghiţit, precum a şi transportat în corp pulbere care conţine concentraţie de heroină şi monoacetilmorfină doar în cantităţi mici.
Sentinţa a rămas definitivă la data de 24 ianuarie 2012.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticile formulate vizând nelegalitatea hotărârii, întrucât instanţa, în mod greşit, a dispus transferul persoanei condamnate N.S.D. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării restului de pedeapsă şi nu a întregii durate a pedepsei închisorii, aplicată de către instanţa străină de condamnare.
Criticile aduse sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de parchet este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează:
Prin sentinţa din 20 octombrie 2011 dată de Curtea de Primă Instanţă din Göteborg în cazul nr. B 11137-11, modificată prin sentinţa Curţii de Apel din partea de Vest a Suediei din data de 19 decembrie 2011, dată în cazul nr. B 4437-11, persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a expulzării, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trafic de droguri de risc, prevăzute de parag. 3 alin. (1) parag. 6 alin. (3) şi parag. 14 din Legea cu privire la combaterea traficului şi consumului de droguri, reţinându-se, în fapt, că în data de 3 august 2011 din Spania, via Amsterdam şi la Aeroportul Landvetter din judeţul Harryda, persoana condamnată a introdus în total 690,86 grame heroină şi 6 grame monoacetilmorfină care sunt narcotice şi prin aceasta a încălcat o interdicţie special prevăzută împotriva sa sau în ceea ce priveşte condiţiile de introducere prin faptul că a omis să declare marfa la îndeplinirea formalităţilor vamale. Fapta nu a fost dusă la îndeplinire, întrucât din motive accidentale persoana condamnată a primit şi a înghiţit, precum a şi transportat în corp pulbere care conţine concentraţie de heroină şi monoacetilmorfină doar în cantităţi mici.
Sentinţa a rămas definitivă la data de 24 ianuarie 2012.
Având în vedere cele mai sus menţionate, se constată că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile judiciare suedeze a rezultat că persoana condamnată N.S.D. a fost arestată preventiv în perioada 3 august 2011-24 ianuarie 2012, a început executarea pedepsei la data de 24 ianuarie 2012, iar durata executării pedepse se împlineşte la data de 3 august 2014, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Înalta Curte constată că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea susnumitei având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.
Persoana condamnată nu şi-a exprimat consimţământul la transferare într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, însă faţă de aceasta s-a dispus, prin hotărârea de condamnare, expulzarea de pe teritoriul Suediei, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg în anul 1997.
Înalta Curte constată că au fost depuse toate actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din aceeaşi lege, în sensul că la data primirii cererii de transfer, condamnata mai avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, nu există consimţământul acesteia la transfer însă s-a dispus expulzarea şi este îndeplinită condiţia dublei incriminări, în sensul că fapta care a atras condamnarea constituie infracţiune şi potrivit legii penale române, fiind încadrată la infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză.
În cauză, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind refuzul opţional al transferării.
În raport de criticile formulate de parchet, Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanţa de fond nu a menţionat în dispozitiv durata pedepsei închisorii ce trebuie executată, în condiţiile în care cuprinsul mandatului de executare emis în cauză ca fi conform art. 420 C. proc. pen., situaţie care împiedică punerea în executare.
Pe de altă parte, instanţa a creat o situaţie mai grea condamnatei, stabilind ca pedeapsa ce urmează a fi executată, doar restul rămas de executat, situaţie în care aceasta se poate elibera condiţionat mai târziu decât s-ar fi putut libera în cazul recunoaşterii pedepsei totale şi a deducerii complete a prevenţiei şi a perioadei executate.
Cu alte cuvinte, fracţia ce trebuie executată efectiv în situaţia restului de pedeapsă va începe să fie calculată doar din momentul începerii executării pe teritoriul României în timp ce, în situaţia menţionării întregii pedepse, aceasta ar include şi perioada prevenţiei, cât şi a părţii din pedeapsa executată pe teritoriul statului de condamnare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, va modifica dispoziţia privind transferul condamnatei N.S.D. în sensul că va dispune transferarea sa într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a expulzării, astfel cum a fost recunoscută prin sentinţa penală atacată.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Onorariul apărătorului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 122 din 21 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în parte sentința penală atacată Și rejudecând în fond, modifică dispoziția privind transferul condamnatei N.S.D., în sensul că dispune transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei de 3 ani închisoare Și pedeapsa complementară a expluzării, astfel cum a fost recunoscută prin sentința penală atacată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata condamnată persoană transferabilă N.S.D., în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3156/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3196/2013. Penal → |
|---|
