ICCJ. Decizia nr. 3199/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3199/2013

Dosar nr. 3440/112/2011

Şedinţa publică din 21 octombrie 2013

Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 127 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a dispus condamnarea inculpatului B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) - b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) - b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestul preventiv din 18 mai 2010 până la 16 iunie 2010, iar, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la rămânerea definitivă a sentinţei.

S-a constatat că partea vătămată B.R. nu s-a constituit parte civilă în cauză în termen legal, iar, în baza art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile reprezentând daune morale în favoarea părţii vătămate L.M. în cuantum de 10.000 RON, precum şi la plata despăgubirilor civile în favoarea părţii vătămate M.M., în cuantum de 2.884,11 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare.

S-au respins pretenţiile părţilor civile L.M. şi M.M. referitoare la contravaloarea zilelor de muncă pierdute la instanţă şi la cheltuielile de transport la instanţă, ca neîntemeiate.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:

Inculpatul B.V. şi victima L.I. locuiau în aceeaşi localitate, fiind şi rude (una din fiicele victimei, B.R., este căsătorită cu fratele inculpatului, B.T.). Atât inculpatul, cât şi victima erau împătimiţi în consumul de băuturi alcoolice, consumând zilnic alcool şi fiind aproape în permanenţă în stare de ebrietate.

Inculpatul obişnuia să-l viziteze pe L.I. frecvent, cei doi consumând alcool împreună. Uneori, frecvenţa şi durata vizitelor inculpatului au deranjat-o pe victimă, care s-a plâns rudelor sale despre faptul că inculpatul stătea prea mult la el şi uneori adormea, fără să mai plece acasă. Deranjat de vizita inculpatului, într-o împrejurare, victima l-a lăsat pe acesta dormind şi s-a deplasat la locuinţa fiicei sale, M.M., unde a rămas peste noapte.

Victima locuia singură, fiind divorţată, şi era vizitată frecvent de fiica sa, M.M. şi de mama sa, L.M., care locuieşte cu M.M. şi soţul acesteia, M.E. Inculpatul este şi el divorţat şi locuieşte în gospodăria fratelui său, B.T., căsătorit cu B.R. (fiica victimei), gospodărie în care locuieşte şi mama inculpatului, B.E. (inculpatul locuieşte potrivit propriilor declaraţii la acea adresă de aproximativ 3 ani).

În data de 14 mai 2010, inculpatul şi fratele său, B.I., au fost la lucru la numitul I.B., ginerele fratelui inculpatului (cu acelaşi nume cu cel al socrului său), pentru a ajuta la demolarea unui grajd. Inculpatul a lucrat în gospodăria ginerelui fratelui său de la orele 10:00 până la orele 20:00.

Fiica victimei, M.M., a trecut pe la locuinţa tatălui ei în data de 14 mai 2010, în jurul orelor 8-9 dimineaţa, în drum spre comuna Z., unde se deplasa pentru a ajuta la pregătirea mâncării pentru nunta la care urma să participe, împreună cu mai mulţi membri de familie, a doua zi, pe 15 mai 2010. în urma discuţiilor avute, M.M. i-a adus la cunoştinţă despre faptul că sâmbătă, a doua zi, va pleca la nuntă, motiv pentru care l-a rugat pe tatăl ei să treacă pe la locuinţa lor să o ajute pe L.M. (mama victimei şi bunica lui M.M.) în gospodărie. Victima nu a dat un răspuns cert cu privire la ajutorul ce i se ceruse. Cu acea ocazie, fiica victimei a constatat că în casă era frig şi a văzut în prima cameră „un braţ" de lemne sub patul de lângă sobă. Tot cu acea ocazie, fiica lui L.I. a lăsat acestuia nişte ţuică slabă primită de la martorul F.P.

La data de 15 mai 2010, inculpatul a fost din nou la lucru în gospodăria ginerelui fratelui său pentru a ajuta la zidirea noului grajd, dar, întrucât ploua şi martorul I.B. se pregătea să plece la nunta din localitatea Z., lucrul a încetat în jurul orelor 11:00 şi, după ce a servit masa la locuinţa martorului, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său. Martorul I.B., fratele inculpatului, a precizat că acesta a plecat de la ei în jurul orelor 16:00.

În dimineaţa aceleiaşi zile, fiica victimei, M.M., a trecut din nou pe la locuinţa tatălui său şi l-a găsit în pat, văitându-se că-l doare burta. M.M. şi-a reînnoit cererea cu privire la ajutorul în gospodărie în lipsa lor de acasă, L.I. răspunzând că va veni, dacă va putea. în drum spre casă, M.M. a trecut pe la magazinul sătesc din localitatea A., în jurul orelor 10:00, şi s-a întâlnit cu inculpatul B.V., cu care a stat de vorbă. Inculpatul i-a comunicat că merge la lucru la numitul I.B. (la grajd) şi i-a spus că aflase despre plecarea la nuntă a familiei martorei, oferindu-se să aibă grijă de animale. Partea vătămată M.M. l-a refuzat, comunicându-i că are alt ajutor. Astfel, aceasta a precizat cu privire la întâlnirea ei cu inculpatul din dimineaţa zilei de 15 mai 2010, că nu i-a solicitat acestuia „să meargă pe la tata să vadă ce este cu el", cu motivarea „că nu l-aş fi văzut de 3 zile".

În după - amiaza zilei de 15 mai 2010, în jurul orelor 14:00, M.M. însoţită de soţul ei M.E., fetiţa ei N. în vârstă de 6 ani, B.T. (cumnatul părţii vătămate şi fratele inculpatului) şi fiul lui B.T., B.M., în vârstă de 5 ani, au plecat spre nunta la care urmau să participe din localitatea Z. În drum spre nunta la care s-au deplasat cu ştraiful, au trecut pe la casa tatălui ei, unde au oprit pentru o scurtă perioadă de timp, găsind-o pe victimă tot pe pat şi comunicându-i că la animale va veni „naşa" (M.F.), victima spunându-i că n-a putut să vină. M.M. a precizat că în casă era frig, nu era făcut focul şi sub pat, lângă cuptor, a văzut aceleaşi lemne pe care le văzuse şi cu o zi înainte.

Cu privire la vizitarea victimei în după - amiaza zilei de 15 mai 2010, în jurul orelor 14:00, M.M. a revenit cu ocazia declaraţiei date la instanţă, arătând că nu ea a fost cea care a intrat în casa tatălui ei, ci soţul ei, M.E., care nu a stat mult şi care nu i-a comunicat ca tatăl său să se fi plâns de vreo suferinţă. A arătat instanţa că susţinerile părţii vătămate M.M. cu privire la acest aspect au fost confirmate şi de M.E., soţul ei, care a declarat iniţial la urmărirea penală la fel cum a făcut-o şi martora M.M., după care, audiat fiind pe parcursul cercetării judecătoreşti, a revenit şi a arătat că a intrat în casa socrului său în jurul orelor 14:00-15:00, în timp ce se îndrepta spre nunta din Z., l-a găsit pe acesta pe pat, era un pic băut şi l-a rugat să vină la animalele din gospodărie pe perioada cât lipseau, victima răspunzându-i că nu poate, deoarece nu se simte bine, dându-i de înţeles că are diaree. Şi acest martor a observat că socrul lui nu avea făcut focul în sobă şi că erau ceva lemne în casă, dar puţine.

Potrivit declaraţiei martorului F.P., vecin cu victima L.I., în ziua de 15 mai 2010, pe la orele 9:00, victima a venit acasă la martor şi l-a chemat să-i dea nişte tablă de pe o anexă mai veche. Martorul l-a refuzat (era bolnav) şi a observat că L.I. era „bine băut" încă de la acea oră matinală, mirosea puternic a alcool şi se clătina pe picioare. Victima a stat doar aproximativ 4-5 minute la domiciliul martorului.

În jurul orelor 16:00 - 17:00 în ziua de 15 mai 2010, inculpatul B.V. a vizitat-o pe victima L.I., unde, probabil, pe fondul consumului de alcool şi al neînţelegerilor mai vechi, cei doi s-au certat, apoi s-au lovit reciproc cu pumnii, probabil victima s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se la cap, iar, în final, inculpatul a sugrumat-o. Realizând că L.I. a decedat, înainte de a părăsi casa victimei, inculpatul a învelit-o cu un ţol de lână împăturit în patru, victima rămânând căzută între pat şi masă, unde a fost găsită ulterior de mama acesteia, martora L.M., luni, 17 mai 2010, în jurul orelor 14:00.

După ce a plecat de la casa lui L.I., inculpatul B.V. a mers la locuinţa familiei F., vecină cu a victimei, şi i-a comunicat martorului F.P. că a fost pe la L.I., i-a făcut focul şi frecţie la mâini, pentru că-i erau reci, iar înainte de a pleca, l-a învelit cu un ţol de lână. Tot cu acea ocazie, întrebat fiind de martor, inculpatul i-a comunicat că, în aceeaşi zi, fusese la lucru la „cuscrul său", I.B., şi l-a ajutat în construcţii. Martora F.M., soţia lui F.P., a declarat că inculpatul a plecat de la casa lor pe la orele 16:00-17:00, precizând atât cu privire la victimă, cât şi cu privire la inculpat că aceştia erau băuţi când au trecut pe la ei, în ziua de 15 mai 2010.

Ulterior, inculpatul s-a deplasat spre casă, pe drum întâlnindu-se cu martorul B.G., în jurul orelor 17:00, aşa cum rezultă din declaraţia acestuia din urmă. B.V. a ajuns la domiciliul său în jurul orelor 18:00 - 19:30, potrivit declaraţiei martorei B.E. de la urmărirea penală şi, potrivit aceleiaşi declaraţii, a fost certat de mama sa, care i-a reproşat că a întârziat şi căreia i-a povestit că, la întoarcerea spre casă, la rugămintea părţii vătămate M.M., a intrat pe la L.I. să vadă ce face, că l-a găsit căzut în prima încăpere cu picioarele înfăşurate într-o pătură şi lovit la frunte, acesta spunându-i că a vrut să se ridice, că s-a împiedicat de pătură şi s-a lovit la frunte de colţul mesei. Potrivit aceleaşi martore, victima i-ar fi oferit de băut inculpatului, dar acesta a refuzat. Dată fiind starea în care l-a găsit pe L.I., inculpatul i-a mai povestit martorei că i s-a făcut milă de el, că i-a făcut foc fiindcă avea mâinile îngheţate (sau a pus pe foc lemne de sub pat, „trei dărabe"), că l-a acoperit cu aceeaşi pătură cu care fusese învelit şi iniţial şi apoi s-a deplasat acasă. Inculpatul i-a relatat mamei sale că nu a stat mult la victimă pentru că avea de lucru acasă. Mama inculpatului i-a reproşat acestuia că nu l-a adus pe L. la ei acasă să mănânce, dar inculpatul i-a replicat că l-a chemat, dar nu avea cu cine se înţelege şi că victima nu se putea ţine pe picioare. Aceeaşi martoră a mai declarat că victima şi inculpatul erau buni prieteni, consumau alcool împreună, L.I. fiind cel care îl chema pe fiul său să doarmă la el. Despre L.I. martora a afirmat că era mai violent, anterior alungându-şi mama şi soţia din casă de mai multe ori, în urmă cu 2-3 ani acestea s-au refugiat la domiciliul martorei, fiind urmate de L.I., care s-a certat cu martora, ameninţând-o cu bătaia. Deoarece victima „sărise la scandal" la martoră de vreo două ori, îl certa pe inculpat că mergea pe la victimă şi venea beat. Referitor la cele petrecute în data de 15 mai 2010 la domiciliul victimei, martora a mai precizat, în declaraţia iniţială, dată pe 20 mai 2010, că este posibil ca victima L.I., „fiind mai agresiv şi alcoolist", să-l fi provocat pe V. (inculpatul), aceştia să se fi luptat, iar V., de frică, pentru a scăpa, să-l fi lovit şi din acea cauză să fi murit L.I. Aceeaşi martoră a mai precizat că inculpatul nu i-a spus explicit că el l-ar fi omorât pe L.I. sau că s-ar fi bătut.

Despre împrejurările relatate mamei sale, inculpatul B.V. a relatat şi fratelui său, martorul B.T., la întoarcerea acestuia de la nuntă, în dimineaţa zilei de 16 mai 2010. Potrivit declaraţiilor acestui martor, inculpatul i-a spus că a trecut pe la L.I., la solicitarea lui M.M., că la găsit în pat, că acesta se simţea rău şi că, deşi l-a chemat acasă la ei, a fost refuzat din cauza stării de sănătate.

Potrivit celor declarate de martorul B.G., fratele inculpatului, acesta l-a apelat în seara de 15 mai 2010, martorul dându-şi seama după felul în care vorbea că era beat, cu acea ocazie comunicându-i doar că T. (fratele lor cu care inculpatul locuieşte) e la nuntă. În urma discuţiei telefonice din ziua de 16 mai 2010, martorul a aflat de la inculpat că sâmbătă îl găsise bolnav pe L.I., la locuinţa lui, fără a-i da şi alte amănunte.

Inculpatul B.V. a apelat-o în seara de 15 mai 2010 şi pe sora sa, martora M.A., care locuieşte în C., pe care o apela destul de rar şi, potrivit relatărilor martorei, cei doi au purtat discuţii în legătură cu apropiaţii lor (mama, fratele T.) şi cu ocupaţia inculpatului (că lucrase la grajd la I.B. şi că sosise de la lucru). Ulterior, inculpatul a apelat martora şi luni seara, în 17 mai 2010, i-a adus la cunoştinţă că L.I. fusese găsit mort şi că el a fost sâmbătă (15 mai 2010) pe acasă pe la victimă, o găsise bolnavă şi îi făcuse o frecţie.

În datele de 16 mai 2010 şi 17 mai 2010, inculpatul nu a plecat de acasă, lucrând în gospodărie.

La întoarcerea de la nuntă, pe 16 mai 2010, ora 9:00, familia lui M.M. nu a mai oprit la locuinţa victimei pentru că ploua tare afară, martora observând, însă, că, deşi era frig, nu ieşea fum pe hornul casei. Partea vătămată şi soţul ei, M.E., au plecat în aceeaşi zi, în jurul orelor 18:00, spre Z., pentru a o aştepta pe mama sa, L.L., care se întorcea din Spania, ajungând din nou în localitatea de domiciliu în data de 17 mai 2010, orele 11:00. După câteva ore, M.M. l-a apelat telefonic pe B.T., cumnatul său (fratele inculpatului care locuieşte împreună cu acesta), pentru a-i comunica să vină la ei acasă să ridice pachetul pe care i-l trimisese soţia lui, B.R., din Spania, prin intermediul lui L.L.

După o perioadă, în jurul orelor 16:00, M.M. a apelat din nou familia lui B.T., iar la telefon a răspuns inculpatul, care a întrebat-o dacă a fost pe la locuinţa tatălui ei şi i-a relatat că l-a vizitat pe acesta sâmbătă seara, găsindu-l cu mâinile amorţite şi reci, motiv pentru care i-a frecţionat mâinile şi i-a făcut foc. După ce a purtat aceste discuţii, la scurt timp, M.M. a fost anunţată telefonic că tatăl ei era mort, acesta fiind găsit de mama lui, L.M., care, pe 17 mai 2010, în jurul orelor 14:00, plecase spre locuinţa victimei ca să-i ducă de mâncare.

Partea vătămată L.M., mama victimei, a declarat că l-a găsit pe fiul ei decedat în camera dinspre drum, căzut între pat şi masă, pe partea stângă a corpului, fiind acoperit cu un ţol împăturit în patru. A fost găsit în camera în care nu stătea de obicei, iar în cealaltă cameră ardea lumina. Deoarece victima nu prezenta urme vizibile de leziuni, respectiv pe partea stângă a corpului avea puţin sânge şi era învineţit în jurul ochilor, partea vătămată a crezut că a murit din cauza băuturii şi a alertat vecinii şi rudele, a dezbrăcat şi spălat victima ajutată de aparţinători, aruncând hainele în pârâul din faţa casei. Partea vătămată L.M. a mai relatat că, în locuinţa victimei, era aceeaşi cantitate de lemne care era şi joi (13 mai 2010), când îl vizitase şi când l-a văzut ultima dată în viaţă.

În seara zilei de 17 mai 2010, după ce a aflat de decesul tatălui său, partea vătămată M.M. l-a apelat pe B.T. pentru a discuta despre pregătirile de înmormântare. La telefon a răspuns B.V. care, după ce M.M. i-a spus că va merge la medicul de familie pentru eliberarea certificatului de deces, i-a replicat: „nu mergeţi, că vorbesc eu cu el să nu-i facă autopsie!", deşi partea vătămată nu pomenise în discuţie despre necesitatea autopsierii şi nici nu se gândise la acest aspect. În seara aceleiaşi zile, inculpatul a apelat familia M. şi, discutând cu M.E., care i-a relatat că victima nu poate fi îngropată până nu se face autopsia, i-a solicitat acestuia să nu ducă victima la autopsie, pentru că el are cunoştinţe şi rezolvă ca înmormântarea să se facă şi fără efectuarea acesteia.

În dimineaţa zilei de 18 mai 2010, în jurul orelor 9:00, partea vătămată M.M. s-a deplasat la locuinţa familiei B.O. pentru a discuta despre parastas, aici aflându-se şi inculpatul B.V., care era sub influenţa băuturilor alcoolice şi care a întrebat-o despre problema legată de certificatul de deces, în legătură cu care cei doi discutaseră cu o zi înainte, oferindu-se din nou să rezolve problema eliberării certificatului medical fără autopsie. La discuţie au asistat şi martorii B.O.F. şi B.O.I., care au declarat că B.V. îi reproşa părţii vătămate că se înteleseseră ca medicul să nu-i facă autopsia victimei, vorbind el cu medicul în acest sens.

Făcând, în continuare, referire la actele medico-legale întocmite în cauză (rapoartele de constatare medico-legală din 18 mai 2010 şi din 19 mai 2010, eliberate de Serviciul de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud), Tribunalul a arătat că, potrivit concluziilor acestora, multiplele leziuni constatate pe corpul victimei s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur, cădere şi prin comprimarea gâtului, folosindu-se, cel mai probabil, priza de luptă N. S-a precizat, totodată, că moartea victimei a fost violentă, că s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare şi s-a putut produce cu 36-72 ore înaintea examinării şi autopsierii cadavrului, leziunile tanatogeneratoare fiind produse prin comprimarea gâtului cu mâinile şi antebraţele (cele de la nivelul regiunii cervicale).

În baza întregii probaţiuni administrate în cauză, judecătorul fondului a apreciat că faptele inculpatului B.V., astfel cum au fost anterior descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

În primul rând, s-a reţinut că, potrivit declaraţiilor inculpatului şi ale martorilor, nu se poate stabili decât cu aproximaţie perioada de timp în care acesta s-a aflat în casa victimei, precum şi ora la care a ajuns la domiciliul său. Astfel, în declaraţiile sale, inculpatul a arătat că a ajuns acasă la victimă pe la orele 15:00, apoi 14:00-16:00, martorul F.P. a precizat că inculpatul a trecut pe la el în jurul orelor 16:00-17:00, martorul B.G. a relatat că s-a întâlnit cu inculpatul în jurul orei 17:00, iar martorul I.B. a declarat că l-a văzut pe acesta mergând în vale în jurul orelor 15:30, apoi în jurul orelor 16:00 -16:00 şi ceva, la fond menţionând că l-a văzut pe inculpat deplasându-se spre casă în jurul orelor 13:30. Totodată, fratele inculpatului, B.I., a arătat că acesta a plecat pe 15 mai 2010 de la locuinţa ginerelui său in jurul orelor 16:00, iar martora F.M. a precizat că, în aceeaşi zi, inculpatul a plecat de la ei în jurul orelor 16:00-17:00.

În legătură cu ora la care a ajuns acasă, s-a reţinut că inculpatul, iniţial, a apreciat că erau orele 16:00-16.30, apoi orele 17:00-17:00 şi ceva (la fond), martora B.E. a precizat orele 19:00 -19:30 (în declaraţia iniţială), după care a declarat orele 17:00-18:00, martorul I.B. a menţionat că a vorbit la telefon cu mama sa pe la orele 18:00, când i s-a confirmat că inculpatul era acasă, apoi, în declaraţia dată în instanţă, a arătat că inculpatul a plecat de la ei în jurul orelor 15:00 şi acasă era în jurul orelor 17:00 (când a vorbit la telefon cu el şi cu mama sa).

Cu privire la urmele de lovituri găsite pe corpul inculpatului, Tribunalul a constatat că acesta a oferit explicaţii variate cu ocazia audierii sale, iniţial declarând că „a căzut de pe acoperiş şi s-a lovit de un lemn", apoi „că s-au dărâmat nişte corni peste el, bucăţile lovindu-l la spate", că a „alunecat pe nişte leţuri", după care „au căzut peste el nişte corni", că s-a şi zgâriat, iar despre leziunile de pe mâini (prin comprimare) a afirmat că i-au fost făcute în joacă, de nepotul său M., în vârstă de 6 ani. La Curtea de Apel Cluj, audiat din nou, cu ocazia propunerii de prelungire a arestării preventive, a declarat că leziunile i-au fost cauzate prin cădere, el împiedicându-se şi căzând peste o grămadă de lemne, că s-a lovit la spate şi antebraţ, iar cu privire la lovitura de la nas, nu a putut oferi nicio explicaţie. În instanţă, a declarat, de asemenea, că leziunile s-au produs prin cădere (s-a rostogolit pe nişte leţuri) şi că s-a zgâriat la mâna dreaptă, zona braţ şi antebraţ.

În legătură cu aceleaşi leziuni, s-a reţinut că, iniţial, martorii B.E. şi B.T. au arătat că inculpatul nu prezenta urme de lovituri la faţă (nici pe 15 mai 2010 şi nici a doua zi), B.E. precizând că inculpatul nu i s-a plâns că s-ar fi lovit, cu toate că, de obicei, când se lovea, acesta se mai plângea. Ulterior, martora B.E., în declaraţia dată la 27 iulie 2011, şi-a schimbat poziţia iniţială, precizând că inculpatul avea o zgârietură pe frunte şi că i-a spus că s-a lovit la lucru (la grajd). Audiată pe parcursul cercetării judecătoreşti, aceeaşi martoră a declarat că, atunci când inculpatul s-a întors acasă, i-a relatat că s-a prăbuşit grajdul cu ei, fiind lovit la frunte. Totodată, martorul B.O.I. a menţionat că inculpatul, când a trecut în ziua de 15 mai 2010, în jurul orelor 9:00 - 9:30, pe la magazinul sătesc, nu prezenta urme de lovituri pe faţă, iar martorul B.M., nepotul inculpatului, a declarat că nu l-a lovit pe acesta în niciun mod şi nici nu l-a strâns de mâini. Martorul I.B. a arătat, iniţial, că inculpatul nu s-a lovit nici la data de 14 mai 2010 şi nici pe 15 mai 2010, când a lucrat la grajdul ginerelui său, şi că nu a văzut urme de lovituri pe faţa lui, pentru ca, ulterior, în aceeaşi declaraţie, să arate că inculpatul i-ar fi spus că s-a lovit, dar nu a dat amănunte. Audiat la fond, acelaşi martor a precizat că vineri sau sâmbătă (14 sau 15 mai), pe când lucrau la ginerele său, acesta a aruncat de sus cu leţuri, iar inculpatul a afirmat că s-a lovit, însă ei nu au văzut urme de lovituri şi nici inculpatul nu s-a mai văietat ulterior. În ce-l priveşte pe martorul R.L., acesta a declarat că inculpatul ar fi invocat, pe perioada cât s-a aflat în arest, că leziunile pe care le prezenta la mână i le-ar fi cauzat nepotul său.

Cu privire la apărarea inculpatului care, pe tot parcursul instrumentării cauzei, a susţinut că, în data de 15 mai 2010, nu a consumat băuturi alcoolice cu victima, Tribunalul a constatat că, dimpotrivă, cu prilejul întocmirii referatului de evaluare psiho-socială, acesta a declarat în faţa consilierului de probaţiune că „au consumat împreună câteva pahare de ţuică".

Referitor la relaţiile dintre victimă şi inculpat, instanţa de fond a constatat că probele testimoniale administrate au evidenţiat existenţa între cei doi a unor incidente şi discuţii contradictorii. Astfel, martorul B.O.I. a arătat că inculpatul şi victima s-au certat în magazinul pe care-l deţine, înaintea sărbătorilor de iarnă, el sugerându-le să-şi rezolve neînţelegerile în afara magazinului. Acelaşi martor a relatat că cei doi erau prieteni de pahar (stând la poveşti şi bând nopţi în şir), aspecte relevate şi de ceilalţi martori, rude cu inculpatul şi victima. În acelaşi sens, martorul M.E. a arătat că victima nu avea nici alţi prieteni, în afara inculpatului, nici alţi duşmani, pentru că era tot timpul beată şi lumea o evita, inculpatul obişnuind să o viziteze şi să doarmă la ea, însă, pe fondul consumului de alcool, cei doi se mai certau din nimicuri, fără vreun motiv anume. A mai menţionat că, în vara anului 2009, L.I. i-a spus că l-ar fi bătut pe inculpat, fără să-i comunice motivul, dar martorul era convins că acesta era legat de consumul de alcool. Faptul că inculpatul a fost bătut de victimă i-a fost confirmat ulterior şi de B.T., acesta aflând de incident de la fratele său. Audiat la fond, martorul M.E. şi-a menţinut declaraţiile anterioare şi a precizat că atât victima, cât şi inculpatul erau arţăgoşi când beau. În legătură cu acelaşi aspect, martora O.A. a declarat că, în primăvara anului 2010, s-a pomenit cu inculpatul în casă, peste noapte, acesta era foarte beat şi s-a culcat, dar pentru că tot „boscorodea" l-a întrebat cum se înţelege cu L.I., inculpatul răspunzându-i că „i-a tras o bătaie", fără să precizeze când a făcut acest lucru sau motivul. Martora ştia că între victima L.I. şi mama inculpatului au existat anterior nişte certuri, confirmate şi de martora B.E. Totodată, martorul Z.M. a declarat pe parcursul urmăririi penale că, în toamna anului 2009, pe fondul băuturilor alcoolice, inculpatul a vrut să-l bată, precizând că acesta este violent când e băut. Audiat în instanţă, martorul Z.M. nu şi-a menţinut declaraţia iniţială, arătând că doar s-a certat cu inculpatul şi că acesta nu a intenţionat să-l bată, neavând o fire violentă. Chiar martora B.E., mama inculpatului, a precizat că L.I. este „mai agresiv şi alcoolist", fiind posibil să-l fi provocat pe fiul său, iar acesta, de frică, să-l fi lovit. În plus, victima a sărit la scandal la martoră şi chiar a ameninţat-o cu bătaia. Existenţa unor episoade violente între părţi este confirmată şi de M.M., care îşi aduce aminte că tatăl său îi relatase despre un astfel de episod, fără a putea preciza alte amănunte. Aceeaşi martoră a declarat despre existenţa unor certuri între victimă şi inculpat, precizând că, în vreo trei rânduri, atunci când l-a vizitat pe tatăl ei, acesta i-a spus că „iar a trecut V. pe la el" şi „ne-am sfădit", fără să-i spună cauza certurilor. De asemenea, martorul V.E. a arătat că, din zvonuri, ştie că între părţi existau neînţelegeri legate de o eventuală relaţie a inculpatului cu fosta soţie a victimei. Aceeaşi împrejurare i-a relatat-o inculpatul şi martorului R.M.S., pe când se afla în arest, în sensul că victima „ar fi avut boală pe inculpat" pentru că acesta şi femeia victimei ar fi avut o relaţie.

Totodată, Tribunalul a făcut referire la declaraţia martorei L.M. dată în cursul cercetării judecătoreşti, în care a arătat că, deplasându-se pe 18 mai 2010, în jurul orelor 13:00, împreună cu martorul V.E. şi cu inculpatul, la domiciliul victimei, pentru a da explicaţii legate de împrejurările în care l-a descoperit pe L.I. decedat, iar inculpatul referitor la cele făcute acasă la victimă pe 15 mai 2010, profitând de lipsa poliţistului din casă, acesta a ameninţat-o, indignat că ar fi fost făcut de martoră „criminal", spunându-i că „o să-i arate el şi martorei şi lui V.", afirmaţie la care martorul V.E., la întoarcerea în locuinţă, i-a replicat inculpatului că, deocamdată, martora nu l-a acuzat de nimic, aspect care dovedeşte că inculpatul nu este o fire calmă, liniştită, raţională. Faptul că inculpatul se putea manifesta violent rezultă, în opinia primei instanţe, şi din depoziţiile martorilor colegi de celulă cu acesta pe perioada arestului preventiv, care au precizat că inculpatul ar fi afirmat că o va omorî pe fiica victimei, precum şi din referatul de evaluare psiho-socială, din care reiese că persoanele intervievate au relatat că acesta obişnuia să consume ocazional băuturi alcoolice în exces, împrejurări în care devenea recalcitrant, ripostând mai impulsiv la diverse provocări, şi că a mai fost sancţionat contravenţional de câteva ori de poliţia comunală pentru diferite incidente create pe raza localităţii de domiciliu, pe fondul consumului de alcool.

Un element important în stabilirea vinovăţiei inculpatului a fost apreciat de Tribunal comportamentul său după moartea victimei, dar şi relatările lui cu privire la cele petrecute în domiciliul acesteia.

Astfel, s-a constatat, în primul rând, că inculpatul a făcut tot posibilul ca, după ce a plecat de la victimă, să povestească cât mai multor persoane despre starea precară de sănătate a acesteia, despre faptul că l-a frecţionat, i-a făcut foc şi l-a învelit. Astfel, a relatat, mai mult sau mai puţin amănunţit, despre toate acestea martorului F.P., mamei sale, fratelui său B.T., surorii sale M.A. (care locuieşte în C. şi pe care o apela rar, conform declaraţiei martorei), fratelui său B.G. şi aparţinătorilor victimei (M.M., M.E.).

Totodată, inculpatul a încercat să justifice prezenţa sa acasă la victimă prin faptul că ar fi fost rugat de aparţinătorii acesteia s-o viziteze pe 15 mai 2010 (deşi, prieten fiind cu victima nu avea nevoie de un motiv anume să meargă la ea). Despre faptul că ar fi fost rugat de M.M. (a susţinut iniţial că şi de M.E., care o însoţea pe Mariana) să o viziteze pe victimă a spus şi fratelui său, B.T., precum şi mamei sale, B.E.

Or, s-a apreciat ca nefiind credibilă susţinerea inculpatului în sensul că ar fi fost rugat de fiica victimei să o viziteze întrucât nu o mai văzuseră de trei zile, deoarece, în baza probelor administrate, s-a stabilit că joi, 13 mai 2010, fusese pe la victimă mama sa, L.M., iar vineri 14 mai 2010, seara, trecuse pe la aceasta M.E., ginerele ei (chiar însoţit de inculpat, acesta din urmă neintrând în casa victimei). Totodată, fiica victimei, M.M., a declarat constant că, atunci când s-a întâlnit cu inculpatul, în dimineaţa zilei de 15 mai 2010, în jurul orelor 9:00, nu l-a rugat pe acesta să meargă pe la tatăl ei, dimpotrivă, inculpatul s-a oferit să meargă pentru ajutor în gospodăria martorei, fiind refuzat. Mai mult, nu s-a confirmat susţinerea iniţială a inculpatului că întâlnirea din faţa magazinului sătesc ar fi avut loc şi cu M.E. (nici M.M. şi nici M.E. nu confirmă varianta inculpatului) şi nici că s-ar fi petrecut în jurul orelor 13:00, pe drumul de întoarcere de la lucru al inculpatului, chiar acesta revenind ulterior cu privire la întâlnirea respectivă şi relatând că s-a întâlnit în cursul dimineţii de 15 mai şi doar cu M.M. De altfel, şi martorul B.O.I., cel ce deţine magazinul sătesc din A., a declarat că inculpatul a trecut pe la orele 9:00 - 9:30 pe la magazin şi a cerut un pahar de ţuică, spunând că merge la muncă să demoleze un grajd.

A mai arătat Tribunalul că, deşi inculpatul a susţinut pe parcursul urmăririi penale, cu ocazia primelor declaraţii, că, pe drumul de întoarcere spre casă, s-a întâlnit cu M.M., M.E. şi B.T., care se deplasau cu ştraiful spre nuntă, relatându-le ce a făcut la L.I., ulterior nu a mai reiterat aceste aspecte (nici cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, nici în faţa Curţii de Apel Cluj şi nici cu ocazia audierii pe parcursul cercetării judecătoreşti), care, de altfel, nu au fost confirmate nici de partea vătămată M.M. şi martorii M.E. şi B.T. Oricum, s-a apreciat ca nefiind credibilă susţinerea inculpatului că aparţinătorii victimei s-ar fi interesat despre starea de sănătate a acesteia, câtă vreme M.E. şi M.M. trecuseră pe la casa lui L.I. în jurul orelor 14:00 - 15:00 (anterior inculpatului) şi putuseră să constate personal starea în care se aila acesta.

În opinia primei instanţe, nesinceritatea inculpatului cu privire la cele petrecute în locuinţa victimei în ziua de 15 mai 2010 şi încercarea sa de a justifica urmele de lovituri de pe corpul victimei este dovedită şi de declaraţia mamei sale, dată la urmărirea penală, potrivit căreia inculpatul i-a relatat că l-a găsit pe L.I. căzut în prima încăpere, cu picioarele înfăşurate într-o pătură şi lovit la frunte, victima relatând că s-a împiedicat de pătură şi s-a lovit la frunte de colţul mesei. Or, în niciuna din declaraţiile date de inculpat, acesta nu face referire la o astfel de împrejurare legată de victimă, fiind imposibil ca martora, la câteva zile după moartea lui L.I., să declare aspecte nereale, inventate de ea, fără ca acestea să-i fi fost relatate de inculpat.

De altfel, s-a arătat că inculpatul nu a fost constant nici cu privire la alte aspecte, legate, de exemplu, de păturile cu care l-ar fi învelit pe L.I., declarând fie că acestea au fost două - una portocalie şi una roşu cu alb, fie că a fost doar una (aceeaşi cu care l-a şi găsit înfăşurat la picioare, potrivit declaraţiei martorei B.E.), astfel cum i-a relatat şi martorului F.P.

Pe de altă parte, cu toate că inculpatul a declarat constant - şi a relatat în această modalitate şi aparţinătorilor victimei sau altor martori ai cauzei - că a făcut foc victimei, atât declaraţiile martorilor L.M., M.E. şi M.M. au infirmat acest aspect (deoarece martorii au relatat că au văzut, după deces, aceeaşi cantitate de lemne sub patul victimei pe care o văzuseră şi când l-au vizitat pe acesta pe 13 şi 15 mai 2010), cât şi procesul verbal de cercetare la faţa locului, potrivit căruia, la capătul patului, s-au găsit 4 aşchii şi 15 bucăţi de lemn, iar în focarul sobei nu s-au găsit resturi de lemn carbonizat, doar o etichetă pentru ciorapi bărbăteşti.

De asemenea, cu toate că, potrivit declaraţiei date de inculpat în instanţă, acesta ar fi discutat la telefon doar cu M.M. şi doar pe 17 mai 2010 despre eliberarea certificatului de deces şi posibilitatea de a nu se face autopsia victimei, martorul M.E. a declarat că şi lui îi relatase inculpatul aceleaşi aspecte, pe 17 mai 2010, luni seara, în discuţia telefonică avută cu acesta (dacă nu se rezolvă fără autopsie să-l sune pe martor a doua zi, că rezolvă el să se facă înmormântarea victimei fără autopsie). Apoi, potrivit declaraţiilor părţii vătămate M.M. şi martorilor B.O.F. şi B.O.I., în dimineaţa zilei de 18 mai 2010, M.M. s-a reîntâlnit cu inculpatul şi cel din urmă i-a reproşat fiicei victimei că au dus-o pe aceasta să-i facă autopsie, deoarece cu o seară înainte se înţelese seră altfel. De asemenea, şi martora L.M. a declarat în faţa instanţei că marţi, 18 mai 2010, în jurul orelor 7:00-8:00, în timp ce se deplasa acasă la victimă, s-a întâlnit cu inculpatul, care le-a reproşat „de ce aţi mers la Z., dacă eu v-am sunat că merg eu, să nu cheltuiţi bani, că am eu cunoştinţe!".

Ca urmare, s-a apreciat de către instanţa fondului că insistenţa inculpatului faţă de aparţinătorii victimei în sensul de a nu se face autopsia acesteia nu poate fi explicată decât prin faptul că inculpatul cunoştea cauza decesului lui L.I. De altfel, martorii cu care inculpatul a stat în arest au confirmat împrejurarea că acesta a înţeles că un rol determinant în stabilirea vinovăţiei sale l-a avut atât declaraţia fiicei victimei, M.M., cât şi declaraţia iniţială a propriei mame.

Instanţa a remarcat şi faptul că inculpatul a încercat iniţial să acrediteze ideea că L.I. ar fi decedat după plecarea sa de la domiciliul lui, deoarece în declaraţia dată la 18 mai 2010 (la procuror), acesta a precizat că martorul F.P. ar fi afirmat, la 18 mai 2010, orele 14:00, că victima ar fi fost pe la martor pe acasă, sâmbătă după - masă (15 mai 2010) şi că ar fi văzut-o căzând în grădină, după care a văzut-o plecând acasă la ea. Acest aspect nu a mai fost invocat ulterior de către inculpat şi nici nu a rezultat din declaraţiile date de martorul F.P., reţinându-se în acest sens şi că mama victimei, L.M., a declarat că, după ce a constatat decesul şi i-a anunţat pe vecinii fiului său (familia F.) despre eveniment, aceştia s-au mirat, afirmând că l-au văzut sâmbătă dimineaţă (nu după masă, cum a încercat să acrediteze inculpatul) şi nu părea bolnav.

S-a mai arătat, totodată, de către Tribunal că probaţiunea vastă administrată în cauză, pe baza căreia s-a reţinut vinovăţia inculpatului B.V. (declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului, rapoartele niedico-legale cu privire la leziunile prezente pe corpul victimei şi pe cel al inculpatului) se coroborează şi cu concluziile rapoartelor de constatare tehnică ştiinţifică în vederea stabilirii comportamentului simulat prin examenul poligraf, potrivit cărora: au fost evidenţiate unele reacţii specifice comportamentului simulat, rezultând că este posibil ca inculpatul să nu fie sincer la întrebările adresate şi, respectiv nu au fost evidenţiate unele reacţii specifice comportamentului simulat, cu precizarea, de fiecare dată, că este posibil ca reactivitatea psihoemoţională a subiectului să fie influenţată şi de faptul că acesta se afla într-o stare avansată de ebrietate în data în care a avut loc evenimentul, aspect ce ar putea influenţa acurateţea rememorării evenimentelor petrecute.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi a ţinut seama de pericolul social al faptei comise, de modalitatea în care a fost săvârşită, de comportamentul procesual nesincer al acestuia, dar şi de datele ce caracterizează persoana sa, nefiind cunoscut cu antecedente penale, iar, din referatul de evaluare întocmit în cauză rezultând că ar putea prezenta perspective de reintegrare socială, în condiţiile în care ar beneficia de o intervenţie specializată pe consolidarea motivaţiei pentru orientarea prosocială a comportamentului, controlul consumului de alcool şi manifestărilor pe acest fond, în paralel cu menţinerea suportului oferit de familie şi accesarea unui loc de muncă stabil, care să-i ofere posibilitatea îmbunătăţirii situaţiei materiale a familiei prin mijloace licite.

Pe latură civilă, instanţa de fond a constatat că partea vătămată B.R. (fiica victimei) nu s-a constituit parte civilă în termenul prevăzut de lege, până la citirea actului de sesizare a instanţei, în conformitate cu art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea părţii civile M.M. de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile reprezentând cheltuielile de înmormântare în cuantum de 2.884,11 RON, acestea fiind dovedite cu facturile, chitanţele, biletele de transport şi bonurile fiscale depuse la dosar urmărire penală. De asemenea, Tribunalul a considerat ca fiind pe deplin justificată acordarea daunelor morale, în cuantum de 10.000 RON, către partea vătămată L.M., astfel cum aceasta a solicitat la termenul din 21 septembrie 2011, apreciindu-se că respectiva sumă este una rezonabilă în raport cu suferinţa pricinuită părţii civile prin moartea victimei.

În ce priveşte pretenţiile părţilor civile L.M. şi M.M. referitoare la contravaloarea zilelor de muncă pierdute în instanţă (câte 50 RON pe zi) şi la cheltuielile de transport, instanţa de fond a apreciat că sunt neîntemeiate deoarece nu s-a făcut niciun fel de dovadă cu privire la ele, în conformitate cu art. 1169 C. civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.V., criticând-o sub aspectul greşitei sale condamnări şi solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât probele administrate în cauză nu conduc în mod cert, neechivoc, la concluzia că este autorul faptei deduse judecăţii.

Prin decizia penală nr. 223/A din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.V. şi a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, precum şi a sumei de 200 RON către partea civilă L.M., cheltuieli judiciare reprezentând contravaloarea deplasării la instanţă.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a constatat că prima instanţă, pe baza unei analize judicioase a probelor administrate în cauză, a reţinut în mod corespunzător situaţia de fapt, constând în aceea că, în după amiaza zilei de 15 mai 2010, în locuinţa victimei L.I. din satul A., comuna Z., jud. Bistriţa-Năsăud, în urma unui conflict între aceasta şi inculpatul B.V. (consătean şi cumătru cu victima), cel din urmă i-a aplicat mai multe lovituri, după care a sugrumat-o, cauzându-i astfel leziuni care, în cele din urmă, au condus la deces, victima fiind găsită fără viaţă de mama sa, martora L.M., în data de 17 mai 2010, faptă corect încadrată în drept în infracţiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

Instanţa de apel a arătat că, în ciuda negării constante a faptei, nu poate fi dispusă achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., atât timp cât nicio probă a dosarului nu oferă minime indicii, de la care să se pornească în formarea convingerii sau, cel puţin, a unei rezonabile suspiciuni, că o altă persoană ar fi comis fapta dedusă judecăţii şi, implicit, că inculpatul nu ar avea nicio legătură cu aceasta, cu atât mai mult cu cât medicul de familie a refuzat eliberarea certificatului constatator al decesului pe motiv că victima nu avea 51 ani sau mai mult şi nu se afla în evidenţele cabinetului cu vreo afecţiune (declaraţie martor T.L.M.).

Deşi reală împrejurarea că nu au existat martori oculari în prezenta cauză şi că întreaga stare de fapt este conturată prin coroborarea unui ansamblu de probe indirecte, Curtea a subliniat că, la fel de adevărat este şi faptul că, în lipsa probelor directe, care să se refere la faptul principal (acţiunea de suprimare a vieţii), mai multe probe indirecte pot constata fapte probatorii, din ansamblul cărora se poate trage concluzia existenţei sau inexistenţei faptului principal şi, respectiv, a vinovăţiei suspectului.

În acest sens, s-a apreciat că, în mod judicios, a reţinut prima instanţă un ansamblu de probe indirecte, care, prin coroborare, duc la o concluzie unică (şi nu alternativă) cu privire la existenţa faptului principal, respectiv că inculpatul este autorul infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Astfel, s-a constatat că au dus la această concluzie probele testimoniale şi ştiinţifice, cercetarea la faţa locului, examinarea corpului inculpatului, constatările şi expertizele medico-legale şi, nu în ultimul rând, declaraţiile - contradictorii şi inconsecvente ale inculpatului - toate, prin coroborare, relevând: starea şi poziţia în care a fost găsită victima de mama sa, la două zile de la vizita inculpatului, precum şi leziunile prezentate de aceasta la momentul examinării şi mecanismul de producere a acestora; multiplele leziuni corporale prezentate de inculpat la momentul examinării, dintre care o mare parte s-a stabilit că au o vechime corespunzătoare intervalului de timp în care a avut loc agresarea victimei; susţinerile inculpatului privind data producerii leziunilor şi provenienţa acestora -neconfirmate de martorii audiaţi în acest sens; atitudinea inculpatului din perioada detenţiei preventive - care relevă, mai degrabă preocuparea acestuia de a se răzbuna pe martorii ce au făcut afirmaţii incriminatoare la adresa sa, decât de a a-şi clarifica situaţia juridică şi a-şi dovedi nevinovăţia; neconfirmarea susţinerilor inculpatului privind împrejurarea că ar fi fost solicitat de fiica victimei să o viziteze pe aceasta - pentru a justifica prezenţa în ziua respectivă la locuinţa victimei - deşi acest lucru nu era necesar, pentru că era de notorietate că se vizitau şi beau împreună frecvent; insistenţa inculpatului de a se ocupa de formalităţile privind eliberarea certificatului constatator al decesului, intervenind în acest sens nu o dată, ci de mai multe ori şi nu numai faţă de fiica victimei, ci şi faţă de soţul acesteia - M.E., precum şi faţă de mama victimei -L.M., dar şi în data de 18 mai 2010, în prezenţa martorilor B.O.F. şi B.O.I.; preocuparea inculpatului de a înştiinţa cât mai multe persoane despre starea în care a găsit victima - inclusiv pe sora sa, M.A., pe care o apela destul de rar - şi despre faptul că i-ar fi făcut focul, aspect infirmat de martorii care au intrat ulterior în casa acesteia, dar şi de cercetarea la faţa locului.

În ce priveşte împrejurarea că expertiza ADN nu a pus în evidenţă vreo legătură între profilele genetice identificate în probele de referinţă recoltate de la inculpat şi victimă, instanţa de control judiciar a apreciat că aceasta nu este de natură a înlătura concluzia decurgând fără echivoc din probele indirecte, experţii explicând că anumite aspecte nu au putut fi clarificate ori că nu s-au putut identifica persoanele creatoare de urme datorită cantităţii insuficiente de material prelevat.

Pentru toate aceste motive, s-a concluzionat că, în mod corect, a reţinut prima instanţă existenţa faptei şi săvârşirea ei cu vinovăţie de către inculpat.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Curtea constatat că au fost valorificate eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea în discuţie (pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani), gradul de pericol social concret al faptei (ridicat, faţă de natura şi gravitatea acesteia, importanţa relaţiilor sociale lezate, modalitatea şi împrejurările comiterii, consecinţele produse) şi persoana inculpatului (fără antecedente penale, cu o atitudine nesinceră pe parcursul procesului, care pare că nu conştientizează nici în prezent consecinţele faptelor sale), pedeapsa aplicată fiind aptă a realiza scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, a fost soluţionată şi latura civilă a cauzei, Tribunalul obligând inculpatul la despăgubiri reprezentând cheltuieli de înmormântare în cuantum de 2.884,11 RON către partea civilă M.M., acestea fiind dovedite cu facturile, chitanţele, biletele de transport şi bonurile fiscale depuse în cursul urmăririi penale, precum şi la suma de 10.000 RON, daune morale către partea civilă L.M. - mama victimei, stabilindu-se întemeiat că suma solicitată este una rezonabilă şi justificată de suferinţa pricinuită părţii civile prin moartea prematură a fiului său, de care era legată afectiv.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.V., reiterând întocmai criticile formulate în apel.

Astfel, atât în cuprinsul memoriului depus la dosar, cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că Tribunalul şi Curtea de Apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, realizând o interpretare eronată a materialului probator, care, contrar celor reţinute de instanţe, nu confirmă împrejurarea că ar fi autorul infracţiunii reţinute în sarcina sa. Ca urmare, s-a solicitat de către recurent, în virtutea principiului in dubio pro reo, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu consecinţa respingerii pretenţiilor civile formulate de părţile civile L.M. şi M.M.

Deşi în memoriul scris depus la dosar inculpatul a invocat şi motivul de recurs reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte nu va proceda la verificarea hotărârilor atacate şi prin raportare la respectivul caz de casare, având în vedere, pe de o parte, că acesta nu a mai fost susţinut oral, cu ocazia cuvântului la dezbateri, iar, pe de altă parte, că textul de lege menţionat a fost indicat pur formal, fără nicio trimitere sau referire expresă la dispoziţia legală pe care instanţele inferioare ar fi nesocotit-o sau ar fi aplicat-o în mod greşit.

Examinând, aşadar, hotărârile recurate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.V. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, este de menţionat că eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.

În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susţinerea inculpatului în sensul că nu ar fi săvârşit infracţiunea de omor ce i s-a reţinut în sarcină şi că ar fi fost, aşadar, comisă, în cauză, o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raţionamentele instanţei de fond şi a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârşirea de către inculpatul recurent a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu dovezile administrate, respectiv: procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organele de anchetă la data de 18 mai 2010 şi planşele foto anexate (care atestă împrejurarea că, în a două încăpere a imobilului în care locuia victima, a fost descoperită pe pardoseală, la 34 cm faţă de piciorul stâng al mesei şi 13 cm faţă de verticala marginii patului, o pată de substanţă maronie îmbibată în pământ, iar, la capătul patului din proximitatea sobei situată în prima încăpere, 4 aşchii, 15 bucăţi de lemn cu o circumferinţă de 80 cm şi o perche de pantofi negri; totodată, în focarul sobei, nu s-au identificat resturi de lemn carbonizat, ci doar o etichetă de ciorapi bărbăteşti, mărimea 44-46); raportul de constatare medico-legală (autopsie) din 18 mai 2010, întocmit de Serviciul judeţean de medicină legală Bistriţa-Năsăud, cu completările ulterioare (care a stabilit că moartea victimei L.I. a fost violentă, s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare şi s-a putut produce cu 36-72 ore înaintea examinării şi autopsierii cadavrului; în ce priveşte leziunile tanatogeneratoare de la nivelul regiunii cervicale, s-a arătat că acestea s-ar fi putut produce prin comprimarea gâtului cu mâinile şi antebraţele, fosindu-se cel mai probabil „priza de luptă de tip N.", iar cu referire la celelalte leziuni traumatice - cele faciale şi de la nivelul membrelor - că s-au putut produce prin lovire şi cădere); declaraţiile părţii vătămate M.M. (care a arătat că a vizitat victima atât în data de 14 mai 2010, cât şi în dimineaţa zilei de 15 mai 2010, constatând că, în casă, era frig, nefiind făcut focul, iar, sub patul de lângă soba din prima încăpere se aflau nişte lemne a căror prezenţă a fost observată şi de soţul său, ulterior, în aceeaşi zi, precum şi de ea personal, la data de 19 mai 2010, când a intrat în imobil împreună cu organele de anchetă penală; de asemenea, a susţinut că nu i-a cerut inculpatului să-l viziteze pe tatăl său în data de 15 mai 2010, cât timp era plecată cu familia din localitate, că întorcându-se de la nuntă în ziua de 16 mai 2010, a observat că nu ieşea fum din hornul casei victimei, că, în ziua următoare, inculpatul i-a relatat despre vizita la locuinţa tatălui său din seara de 15 mai 2010, spunându-i că i-a făcut focul întrucât avea mâinile amorţite de frig, precum şi faptul că, atât în acea zi, cât şi pe 18 mai 2010, acesta a insistat să nu efectueze autopsia victimei, promiţând că va interveni în acest sens pe lângă medicul de familie); declaraţiile părţii vătămate L.M. (cea care l-a găsit, în data de 17 mai 2010, pe victima L.I. decedat în locuinţa sa, culcat la podea şi învelit cu un ţol din lână, având urme de sânge în zona capului şi echimoze în jurul ochilor, ocazie cu care a constatat şi faptul că sub patul din prima încăpere se afla aceeaşi cantitate de lemne pe care o observase şi cu câteva zile înainte, respectiv joi, când îl vizitase ultima dată; aceeaşi martoră a confirmat faptul că, în data de 17 mai 2010, nepoata sa cu care locuieşte, M.M., a vorbit la telefon cu inculpatul, prilej cu care acesta i-a relatat că, în seara de 15 mai 2010, a vizitat victima, i-a frecţionat mâinile întrucât era frig şi i-a făcut focul în sobă, arătând că, ulterior, inculpatul a insistat, în repetate rânduri, să nu fie făcută autopsia cadavrului); depoziţiile martorilor M.E. (care a confirmat întocmai toate aspectele relatate de partea vătămată M.M. arătând, în plus, că, în data de 17 mai 2010, după ce victima a fost găsită decedată, s-a deplasat la locuinţa acesteia, constatând că era întinsă pe podea, lovită la cap şi având urme de lovituri în zona feţei, precum şi faptul că, ulterior, în aceeaşi zi, a purtat o discuţie telefonică cu inculpatul, ocazie cu care acesta a insistat să nu autopsieze victima, precizând că îl cunoaşte pe medicul de familie şi va interveni la el pentru ca victima să fie înmormântată doar pe baza certificatului de deces); L.L. (căreia partea vătămată M.M. i-a relatat despre insistenţele inculpatului, atât din data de 17 mai 2010, cât şi din ziua de 18 mai 2010, de a nu efectua autopsia victimei, promiţând că va „aranja" el cu medicul de familie); F.P. (care a relatat că, în data de 15 mai 2010, în jurul orelor 16:00-17:00, a fost vizitat de inculpat, care l-a trezit din somn şi i-a spus că a trecut pe la victimă, i-a făcut focul şi i-a frecţionat mâinile, întrucât erau reci, după care l-a învelit cu un ţol de lână şi a plecat); F.M. (care a confirmat întocmai cele precizate de martorul F.P., soţul său, cunoscând din relatările acestuia toate aspectele menţionate); B.O.F. şi B.O.I. (care au menţionat că, în data de 18 mai 2010, la domiciliul lor, a avut loc o discuţie între M.M. şi inculpat, ocazie cu care acesta din urmă i-a reproşat părţii vătămate că a efectuat autopsia victimei, deşi anterior se înţeleseseră să vorbească el cu medicul de familie pentru a nu efectua autopsia cadavrului); B.E. (care a arătat că, întorcându-se acasă în seara zilei de 15 mai 2010, inculpatul i-a relatat că îl vizitase pe partea vătămată, găsindu-l căzut lângă pat şi înfăşurat într-o pătură, şi, constatând că acesta are mâinile îngheţate, i le-a frecţionat, a făcut focul în sobă, l-a acoperit cu aceeaşi pătură, pe pat, şi apoi a plecat acasă; a mai menţionat martora că, întrucât L.I. era alcoolic şi agresiv, este posibil să-l fi provocat pe fiul său, cei doi să se fi luptat şi, în aceste împrejurări, să se fi produs decesul victimei); B.T. (care a declarat că, în data de 16 mai 2010, inculpatul, fratele său, i-a relatat că, la solicitarea părţii vătămate M.M., în seara zilei de 15 mai 2010, l-a vizitat pe L.I. şi, constatând că acesta se simţea rău, aflându-se în pat, i-a făcut focul, l-a acoperit cu o pătură sau plapumă, după care a plecat); V.E. (care a menţionat că, în data de 18 mai 2010, a aflat de la partea vătămată M.M. despre insistenţele inculpatului de a nu se proceda la autopsierea victimei şi promisiunea lui că „va rezolva el acest aspect"); B.G. şi M.A. (pe care inculpatul i-a contactat atât în seara de 15 mai 2010, cât şi a doua zi, când le-a relatat aspecte legate de vizita efectuată cu o seară înainte la locuinţa victimei); I.B. (care a afirmat că, nici în ziua de 14 mai 2010 şi nici a doua zi, pe 15 mai 2010, cât timp inculpatul a lucrat la locuinţa sa, acesta nu a căzut, nu s-a rănit şi nu a fost lovit şi nici nu a observat să aibă urme de lovituri); B.I. -fratele inculpatului (care a confirmat întrutotul susţinerile ginerelui său, I.B.); B.M. (care, în prezenţa tatălui său, a confirmat că nu l-a lovit pe inculpat); B.O.I. (care a arătat că l-a văzut în dimineaţa zilei de 15 mai 2010, în jurul orelor 9:00-10.00, în magazinul său, pe inculpatul B.V. şi nu a observat ca acesta să aibă pe faţă semne sau urme de lovituri ori zgârieturi); R.M.S. şi R.L. (colegi de celulă cu inculpatul pe perioada arestului preventiv, care au menţionat că inculpatul o învinuia pe fiica victimei pentru situaţia în care se afla -aceasta povestind anchetatorilor despre insistenţele sale legate de neefectuarea autopsiei - afirmând că o va omorî după ce se va elibera; totodată, martorul R. a relatat că inculpatul a făcut trimitere şi la mama sa, afirmând că a făcut o declaraţie incriminatoare la adresa sa); procesul verbal din data de 18 mai 2010, întocmit de organele de anchetă penală în urma examinării fizice a inculpatului B.V., ocazie cu care au fost constatate, pe corpul acestuia, mai multe leziuni; raportul de constatare medico-legală din 19 mai 2010 întocmit de Serviciul judeţean de medicină legală Bistriţa-Năsăud (care a stabilit că cea mai mare parte a leziunilor constatate pe corpul inculpatului au o vechime corespunzătoare intervalului de timp în care a avut loc agresarea victimei), precum şi, parţial, declaraţiile inculpatului, care a recunoscut că, în după-amiaza zilei de 15 mai 2010, a vizitat-o pe victima, însă a negat că ar fi exercitat agresiuni asupra ei care, în final, să fi condus la decesul acesteia.

Toate aceste probe confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi însuşită de Curtea de Apel cu privire la comiterea de către inculpatul B.V. a infracţiunii pentru care a fost condamnat, instanţa de recurs neidentificând vreo discordanţă între aceasta şi conţinutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.

De altfel, în motivele scrise de recurs şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul ales al inculpatului nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente, ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de condamnare dispusă, solicitând doar, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanţa fond şi cea de prim control judicar, reinterpretarea şi reaprecierea materialului probator, operaţiune care, în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în speţă, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Pe de altă parte, este de menţionat că solicitarea apărării de a se face aplicarea principiului conform căruia orice dubiu profită inculpatului depăşeşte limitele cazului de casare invocat, definitoriu pentru acest principiu fiind caracterul doar îndoielnic ai unei anumite situaţii de fapt, îndoială care excede atributului evident al erorii grave de fapt.

Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanţă deplină între dovezile administrate şi situaţia de fapt stabilită de Tribunal şi Curtea de Apel cu privire la inculpatul B.V., nefiind indicată de recurent şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de instanţele inferioare sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent.

În consecinţă, faţă de toate considerentele anterior expuse şi având în vedere că, în speţă, nu se regăseşte niciun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. şi, faţă de faptul că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 223/A din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3182/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3212/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3154/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3174/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3175/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.), favorizarea infractorului (art. 264 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3182/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3212/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3214/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3239/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3245/2013. Penal