ICCJ. Decizia nr. 3196/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3196/2013

Dosar nr. 3382/30/2013

Şedinţa publică din 21 octombrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 110/PI din 22 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3382/30/2013, în baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza II din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 42 C. pen., a fost condamnată inculpata L.M.C. la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i-a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatei.

În baza art. 88 C. pen. i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 31 ianuarie 2013 şi a arestului preventiv de la data de 01 februarie 2013 la zi.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza II din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.O.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 548 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 65 din 17 ianuarie 2011 a Judecătoriei Timişoara şi a fost contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 31 ianuarie 2013 şi a arestului preventiv de la data de 01 februarie 2013 la zi.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 1349 şi 1357 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumelor de 2.000 euro, în RON la data executării, daune morale către partea civilă S.A.C. şi 4.500 RON daune morale către partea civilă P.R.N.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., au fost respinse pretenţiile civile ale părţilor civile SC C.M. SRL, SC W.D. SRL, SC H. SRL şi SC D. SRL.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că SC N.Y. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 246/D/P din 21 februarie 2013 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara asupra bunurilor mobile ale inculpatei L.M.C., respectiv o tabletă marca S.G.N., cu husă neagră şi un laptop marca A.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpata L.M.C. un dispozitiv de dezactivat sisteme de alarmă montate pe articolele de îmbrăcăminte, de culoare gri, cu inscripţia S.M.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 1.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat şi s-a dispus plata sumei de 300 RON din fondurile M.J. către Baroul Timiş reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 246/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, emis la data de 25 februarie 2013 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 3382/30/2013 la data de 26 februarie 2013, inculpata L.M.C. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza II raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu, inculpatul C.O.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza II raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în perioada noiembrie 2012 - ianuarie 2013, prin ameninţări, violenţă şi alte forme de constrângere, prin abuz de autoritate ori profitând de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, au recrutat minorii S.A.C. şi P.R.N., în scopul exploatării acestora prin determinarea lor la comiterea de furturi din magazinele I.M.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2012, profitând de naivitatea minorilor S.A.C. şi P.R.N., precum şi de imposibilitatea acestora de a-şi exprima voinţa, inculpaţii i-au recrutat în scopul exploatării lor prin obligarea părţilor vătămate la comiterea repetată de sustrageri de bunuri din magazinele I.M.l.

Astfel, la data de 24 ianuarie 2013, în jurul orei 16:20, inculpata L.M.C. le-a solicitat minorilor să acţioneze, sens în care s-a întâlnit cu S.A.C. şi P.R.N. în capătul rampei de la intrarea în complexul comercial I.M.l din Timişoara. Apoi, inculpata a plecat împreună cu minora S.A.C. spre magazinul SC H. SRL, în timp ce minorul P.R.N. l-a aşteptat pe inculpatul C.O.M., cu care s-a întâlnit în jurul orei 16:25.

În continuare, inculpatul C., însoţit de partea vătămată P., s-a îndreptat spre un chioşc aflat în apropierea rampei, de unde inculpatul C. a cumpărat mai multe plase de culoare albastră necesare pentru ascunderea bunurilor sustrase. O parte din plase le-a luat minorul P.R.N., după care s-au îndreptat împreună spre magazinul SC H. SRL.

Între timp, în interiorul magazinului, inculpata L.M.C. a desfăcut alarmele de la trei perechi de pantaloni de damă de culoare crem şi trei bluze de damă, mărimea 42. Alarmele au fost demontate cu un dispozitiv special pe care aceasta îl avea asupra sa. Inculpata a pus alarmele desfăcute în buzunarele altor pantaloni.

Minorul P.R.N. şi inculpatul C. asigurau paza inculpatei în interiorul magazinului.

Inculpata L. a pus pantalonii şi bluzele într-o pungă de culoare albastră, adusă de inculpatul C., după care punga a aşezat-o într-o sacoşă de culoare maro pe care i-a dat-o minorei S.A. pentru a o scoate din magazin.

În jurul orei 16:35, inculpata L. a ieşit din magazinul SC H. SRL, fiind urmată la scurt timp de inculpatul C., care o ţinea strâns de mână pe minora S.A. La ieşirea din magazin, minora a ţinut în mâini o sacoşă voluminoasă de culoare închisă în care se aflau articolele de îmbrăcăminte furate din magazinul SC H. SRL.

În spatele lor a venit şi minorul P.R.N. Cei patru şi-au continuat deplasarea până în zona parcării din dreapta rampei de intrare în I.M.l, unde inculpata L. i-a dat sacoşa cu hainele furate minorului P.R.N. Acesta a plecat către o farmacie din zona D. pentru a valorifica bunurile furate.

După plecarea minorului P.R.N., inculpaţii şi minora S.A. s-au întors în I.M.l, intrând prin dreptul magazinului F. În jurul orei 16:45, cei trei au fost surprinşi de camerele de supraveghere aflate în zona magazinului SC S.B. SRL, în timp ce se îndreptau spre magazinul SC W.D. SRL, de unde au furat o pereche de pantofi damă în valoare de 340 RON.

Apoi, în jurul orei 16:50, inculpaţii şi minora S.A. au intrat în magazinul T. După ce au ieşit din magazinul T., au intrat în magazinul C., de unde au ieşit, revenind 5 minute mai târziu. În acest moment, inculpata L. a desfăcut alarmele de la patru perechi de blugi, i-a băgat într-o plasă de culoare albastră pe care i-a dat-o minorei S.A., în timp ce inculpatul C. stătea de pază. Inculpata L. i-a cerut minorei să iasă din magazin, moment în care a început să sune alarma. Cei trei au ieşit din magazinul C. la ora 17:05, la ieşire minora ţinând în mâini o plasă de culoare albastră încărcată cu marfa furată. Partea vătămată S. a fugit către ieşirea din I.M.l, în timp ce inculpaţii şi-au continuat deplasarea către ieşire, mergând normal. Inculpatul C. avea în mâini o plasă de aceeaşi culoare şi a ieşit prin dreptul dispozitivelor de alarmă în acelaşi timp cu minora S., astfel că, dacă vreun agent de pază ar fi venit după ei, în sacoşa inculpatului C. nu ar fi găsit nimic, deoarece minora S., care fugise deja, avea bunurile sustrase.

La scurt timp, cei trei s-au întâlnit din nou în parcarea din dreapta rampei. Inculpatul C. a luat plasa de culoare albastră de la minoră şi cei doi şi-au continuat deplasarea împreună spre ieşirea din parcarea I.M.l către Calea A. Inculpatul C., însoţit de minoră, s-a deplasat la farmacia din D. pentru a valorifica bunurile furate din magazinele SC W.D. SRL şi C., în vreme ce inculpata L. a plecat acasă.

La data de 31 ianuarie 2013, inculpaţii L. şi C. au fost surprinşi din nou în timp ce, prin exploatarea minorilor, au sustras bunuri - obiecte de îmbrăcăminte din magazinul SC H. SRL. Astfel, după ce s-au deplasat în incinta I.M.l din Timişoara, inculpaţii şi minorii au intrat iniţial în magazinul N., unde, în timp ce inculpatul C. şi minorul P. distrăgeau atenţia angajaţilor prin purtarea unor discuţii cu vânzătoarele, inculpata L. a desfăcut siguranţele de la o bluză de trening, însă deoarece nu a găsit şi pantaloni de acelaşi fel, a abandonat bluza în interior, fără a o scoate din magazin.

Inculpata L. şi minora S. au ieşit din magazinul N. şi s-au deplasat în magazinul SC H. SRL, de unde, prin desfacerea alarmelor, inculpata L., cu ajutorul minorei S., a sustras 5 perechi de blugi în valoare de 129 RON perechea.

La ieşirea din complex inculpaţii au fost reţinuţi de organele de cercetare penală.

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, infracţiunea de trafic de minori este o infracţiune comisivă, cu conţinut alternativ, ce se poate realiza prin desfăşurarea uneia dintre următoarele acţiuni: recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

A fost avut în vedere că noţiunea de exploatare este definită de art. 2 din Legea nr. 678/2001, legiuitorul stabilind, la lit. e), că prin exploatare se înţelege şi efectuarea oricăror activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Prima instanţă a reţinut că printre drepturile fundamentale ale copilului se regăseşte şi dreptul acestuia la respectarea personalităţii şi individualităţii sale, care presupune neaplicarea unor tratamente umilitoare sau degradante, precum şi îndrumarea copilului într-o anumită direcţie care să-l împiedice de la săvârşirea anumitor acte cu consecinţe dezastruoase pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia.

Or, aşa cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză, instanţa a constatat că părţile vătămate S.A. şi P.R.N. au fost supuse, de către inculpaţii L. şi C., unor tratamente umilitoare şi degradante, fiind determinate să sustragă bunuri din magazinele situate în incinta I.M.l din Timişoara.

În ceea ce priveşte poziţia inculpaţilor faţă de acuzaţiile ce le-au fost aduse, prima instanţă a constatat că aceasta este contradictorie.

Astfel, iniţial, inculpatul C.O.M. a negat implicarea sa în desfăşurarea activităţii infracţionale. El a arătat că a cunoscut-o pe inculpata L. în urmă cu aproximativ 5 luni de zile, pe vremea când se aflau în Italia şi sustrăgeau bunuri din magazine. După întoarcerea în ţară, s-au reîntâlnit şi au decis să reia colaborarea, în sensul de a fura bunuri din magazine, fără însă ca el să aibă vreo legătură cu cei doi minori.

În ceea ce-i priveşte pe minorii S. şi P., inculpatul C. a menţionat că are cunoştinţă de împrejurarea că inculpata L. se folosea de cei doi copii pentru a fura din magazine. Astfel, inculpata desfăcea alarmele de la haine şi ieşea din magazin, aşteptând apoi ca cei doi copii să scoată hainele din magazin. Bunurile furate erau valorificate în diverse locuri, printre care şi o farmacie din zona D.

Ulterior, inculpatul C. a revenit asupra poziţiei sale şi cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală a recunoscut în totalitate comiterea faptei. Aceeaşi poziţie a fost păstrată şi în faţa instanţei de judecată, inculpatul solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

La rândul său, inculpata L.M.C. a menţionat că i-a cunoscut pe cei doi minori prin intermediul fiicei sale. Iniţial, inculpata a precizat că nu i-a recrutat pe cei doi copii pentru a-i determina să fure din magazine, dar a arătat că în zilele de 24 ianuarie 2013 şi 31 ianuarie 2013 s-a deplasat împreună cu ei în incinta I.M.l din Timişoara, sustrăgând împreună bunuri din mai multe magazine. În acest sens, inculpata a arătat că avea asupra sa un dispozitiv magnetic cu care elimina siguranţele bunurilor, după care bunurile erau aşezate într-o pungă. Această pungă era scoasă din magazin de S.A., fără însă ca ea să fie obligată să facă acest lucru.

Inculpata L. a recunoscut împrejurarea că a valorificat o parte din bunuri la farmaciile situate în zona D. şi B.C.

Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, precum şi în faţa instanţei de judecată, inculpata L. a recunoscut în totalitate învinuirea ce i-a fost adusă, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Fiind audiată, partea vătămată S.A. a menţionat că a cunoscut-o pe inculpata L. la sfârşitul lunii noiembrie 2012 prin intermediul părţii vătămate P.R.N. Inculpata i-a propus să formeze o echipă şi să meargă împreună la furat, spunându-i că nu va avea nicio problemă. Astfel, s-a stabilit ca fiecare să-şi îndeplinească rolul. Minorii aveau obligaţia de a ţine de vorbă vânzătoarele, astfel încât inculpata L. să poată îndepărta alarmele cu un magnet, după care îi revenea ei sarcina de a sustrage bunurile din magazin.

Partea vătămată a adăugat că, în această modalitate, au fost sustrase bunuri (trei perechi de pantaloni şi trei bluze) din magazinul SC H. SRL la data de 24 ianuarie 2013. Inculpata L. a îndepărtat alarmele, a aşezat hainele într-o sacoşă pe care i-a înmânat-o pentru a o scoate din magazin. în acest timp, inculpatul C. şi partea vătămată P. au asigurat acoperirea necesară inculpatei L., iar după ce au ieşit din magazin, hainele au fost luate de inculpatul C., care a plecat pentru a le valorifica în D.

Partea vătămată a precizat că, în aceeaşi modalitate, au acţionat şi în ceea ce priveşte sustragerea unor bunuri din magazinele SC W.D. SRL, C. şi, din nou, din magazinul SC H. SRL (la data de 31 ianuarie 2013), precum şi în cazul unor bunuri în privinţa cărora au fost îndepărtate alarmele de siguranţă, dar au fost abandonate în magazine din diferite motive (magazinul T., de unde au intenţionat să sustragă trei perechi de pantaloni şi două bluze - abandonate datorită prezenţei mai multor persoane care supravegheau magazinul, magazinul N., de unde au intenţionat să sustragă un trening - abandonat întrucât nu au fost găsiţi pantalonii.

Aceleaşi aspecte au fost relatate şi de partea vătămată P.R.N., acesta menţionând că el a cunoscut-o pe inculpata L. prin intermediul numitului O.D., după care i-a propus şi părţii vătămate S. să participe la furturi.

În cauză a fost audiată şi bunica părţii vătămate P.R.N. care a menţionat că minorul i-a povestit că acesta a cunoscut o femeie pe nume C. (inculpata L.) care, atât pe el, cât şi pe S.A., îi foloseşte în mod regulat pentru realizarea unor furturi din magazine.

Conform proceselor-verbale de recunoaştere existente la dosarul de urmărire penală, minorii S.A. şi P.R.N. i-au recunoscut, fără nicio ezitare, pe cei doi inculpaţi, ca fiind persoanele care i-au determinat să comită mai multe furturi din incinta unor magazine situate în complexul comercial I.M.l din Timişoara.

La soluţionarea cauzei, prima instanţă a luat în considerare şi procesele-verbale de supraveghere întocmite de organele de cercetare penală în zilele de 25 ianuarie 2013 şi 31 ianuarie 2013. În cuprinsul acestor procese-verbale, organele de urmărire penală au redat întreaga activitate desfăşurată de către inculpaţi şi părţile vătămate în după amiaza zilelor de 24 ianuarie 2013 şi 31 ianuarie 2013, activitate redată de către instanţa de judecată cu prilejul analizării situaţiei de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor, la aceste procese-verbale fiind ataşate mai multe fotografii surprinse de camerele de supraveghere ale complexului comercial. În opinia instanţei, procesele-verbale amintite au confirmat, dincolo de orice îndoială, implicarea celor doi inculpaţi în exploatarea părţilor vătămate pe care le-au determinat să sustragă bunuri din magazine.

Existenţa activităţii infracţionale a fost dovedită şi prin intermediul declaraţiilor martorilor J.A., P.M., C.T., M.D. şi C.E.

Martorii C.E. şi M.D. au menţionat că lucrează împreună, în calitate de vânzătoare, în magazinul SC W.D. SRL. La data de 24 ianuarie 2013, au intrat în magazin trei tineri, respectiv un băiat şi două fete (inculpaţii şi partea vătămată S.). La un moment dat, băiatul le-a rugat să-i arate o pereche de pantofi, dar la foarte scurt timp, au fost sunate de şefa lor care vizualiza filmările de pe camerele de supraveghere şi care le-a atenţionat în legătură cu comportamentul celor trei tineri. În momentul în care au ridicat privirea, au constatat că cei trei tineri plecaseră din magazin, iar dintr-o casetă situată în apropierea uşii de acces dispăruse o pereche de pantofi de damă.

Ulterior, cei doi martori l-au recunoscut pe inculpatul C. ca fiind tânărul care le însoţise pe cele două fete în magazin şi care se arătase interesat de o pereche de pantofi.

Aceleaşi aspecte au fost relatate şi de martorul P.M., şeful magazinului SC W.D. SRL.

La rândul lor, martorii J.A. - asistent manager la magazinul C. şi C.T. - şef magazin SC H. SRL, au indicat faptul că, în zilele de 24 ianuarie 2013, au fost descoperite în incinta magazinelor sisteme de alarmă care fuseseră montate pe articolele de îmbrăcăminte şi care au fost îndepărtate prin diferite metode. Fiind vizualizate imaginile surprinse de camerele de supraveghere, au putut fi observaţi inculpaţii şi cei doi minori sustrăgând obiectele de îmbrăcăminte.

La soluţionarea cauzei, prima instanţă a luat în considerare şi procesul verbal de percheziţie domiciliară ce se regăseşte la dosarul de urmărire penală. Astfel, la locuinţa inculpatei L.M.C., au fost descoperite mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte provenite din magazinele SC H. SRL, SC W.D. SRL sau T., precum şi un dispozitiv ce poate fi folosit la dezactivarea sistemelor de alarmă montate pe articolele de îmbrăcăminte.

După cum a rezultat din declaraţiile inculpaţilor şi părţilor vătămate, bunurile sustrase din magazine au fost valorificate în diverse locuri, printre care şi la o farmacie situată în zona D. din Timişoara. Fiind audiate, angajatele acestei farmacii - U.P.M. şi D.L.F. - au precizat că, într-adevăr, la data de 31 ianuarie 2013, a venit în incinta farmaciei un băiat care a înmânat numitei D.L.F. o plasă despre care a afirmat că provine de la C. Cei doi martori au menţionat că o cunosc pe C. (inculpata L.) întrucât aceasta obişnuieşte să vândă diferite obiecte de îmbrăcăminte sau încălţăminte.

Martorii U.P.M. şi D.L.F. au predat plasa adusă de inculpatul C. organelor de cercetare penală. După cum rezultă din dovada de restituire existentă la dosarul de urmărire penală, în interiorul sacoşei se regăseau patru perechi de pantaloni de damă purtând eticheta SC H. SRL, pantaloni care au fost sustraşi în ziua de 31 ianuarie 2013.

Bunurile mai sus indicate, precum şi cele găsite la percheziţia domiciliară, au fost restituite magazinelor (dovezile de restituire se regăsesc la dosarul de urmărire penală).

Nu în ultimul rând, prima instanţă a ţinut seama şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor efectuate prin telefon, convorbiri care au fost interceptate şi înregistrate. Aceste procese-verbale atestă modalitatea în care inculpaţii acţionau atât în ceea ce priveşte recrutarea şi contactarea minorilor pe care îi chemau „la treabă", cât şi în ceea ce priveşte valorificarea ulterioară a bunurilor sustrase şi împărţirea profitului realizat.

Faţă de considerentele mai sus arătate, prima instanţă a constatat că faptele inculpaţilor L.M.C. şi C.O.M. de a recruta minorii S.A. şi P.R.N. în scopul exploatării lor, prin folosirea copiilor la sustragerea de bunuri, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, infracţiunea de trafic de minori este mai gravă dacă a fost săvârşită prin ameninţări, violenţe sau alte forme de constrângere.

Prima instanţă a reţinut că numita S.A. avea, la data desfăşurării activităţii infracţionale, vârsta de 13 ani, iar numitul P.R.N. vârsta de 15 ani. În acest context, s-a apreciat că nu se poate susţine existenţa unui consimţământ al minorilor la săvârşirea faptelor, cu atât mai mult cu cât ambii copii au indicat faptul că, la adresa lor, au fost utilizate, direct sau indirect, diferite ameninţări cu bătaia. De asemenea, instanţa a constatat că, profitând de naivitatea minorilor, inculpaţii le-au câştigat încrederea şi au obţinut acordul acestora pentru a participa la furturile din magazine şi prin oferirea unor bunuri lipsite de importanţă sau a unor sume de bani modice (o masă constând într-un hamburgher, o sumă de 50 de RON), aspecte ce pot fi circumscrise noţiunii de „inducere în eroare", astfel cum aceasta este definită de legiuitor.

Ca atare, prima instanţă a opinat în sensul că, în prezenta cauză, sunt întrunite şi cerinţele prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

În sfârşit, în contextul în care la desfăşurarea activităţii infracţionale şi-au adus contribuţia ambii inculpaţi, prima instanţă a reţinut în sarcina acestora şi prevederile art. 13 alin. (3) teza II din Legea nr. 678/2001.

Sub aspectul laturii subiective, s-a stabilit că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă. În acest sens, ei au avut reprezentarea că persoanele vătămate sunt recrutate în scopul exploatării lor, scop pe care l-au urmărit prin desfăşurarea activităţii infracţionale întrucât doreau să obţină foloase materiale de pe urma sustragerii de bunuri de către cei doi minori.

Pe de altă parte, ţinând seama de condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluţie infracţională şi pluralitatea de acte de executare, prima instanţă a reţinut în sarcina inculpaţilor şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care a fost suficient de determinată, în sensul că aceştia au avut imaginea de ansamblu a activităţii lor viitoare, pe care au realizat-o prin acte de executare separate şi care s-a menţinut, în linii generale, pe parcursul desfăşurării întregii activităţi infracţionale, inculpaţii au determinat, în mod repetat, cei doi minori să sustragă bunuri din magazine, fiecare dintre aceste acţiuni realizând conţinutul legal al infracţiunii de trafic de minori.

Pentru aceste considerente, prima instanţă a dispus condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare, iar la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate s-a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpaţilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor.

Împotriva sentinţei penale din 22 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3382/30/2013 au declarat apel inculpaţii L.M.C. şi C.O.M.

În motivarea apelului, inculpata L.M.C. a arătat că pedeapsa dată de prima instanţă este prea mare, că nu i-au fost aplicate circumstanţe atenuante şi că daunele morale acordate părţilor vătămate sunt excesive. A solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare şi ridicarea sechestrului asigurător, deoarece bunurile aparţin fiicei sale minore.

Inculpatul apelant, printr-un memoriu depus la dosar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă.

Prin decizia penală nr. 103/A din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii L.M.C. şi C.O.M., împotriva sentinţei penale nr. 110/PI din 22 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3382/30/2013.

În baza art. 383 raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor L.M.C. şi C.O.M.

În baza art. 381 C. proc. pen., s-a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaţilor durata arestării preventive de la data de 22 martie 2013 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata L.M.C. la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, iar inculpatul C.O.M. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Totodată, s-a dispus plata sumei de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş.

Instanţa de apel şi-a însuşit starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată şi din care a rezultat vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori în formă continuată.

S-a reţinut că vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită potrivit declaraţiilor părţilor vătămate, inculpaţilor, martorilor, procesului verbal privind efectuarea percheziţiei domiciliare, proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

De altfel, a fost avut în vedere că starea de fapt şi încadrarea juridică nu au fost contestate de către inculpaţi, aceştia beneficiind de aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. privind recunoaşterea de vinovăţie, criticile inculpaţilor vizând individualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora, reducerea daunelor morale, cheltuielilor judiciare şi ridicarea sechestrului asigurător.

S-a constatat că la stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, determinată de implicarea în activitatea infracţională a părţilor vătămate minore cărora, prin exploatare, le-a fost pusă în pericol dezvoltarea ulterioară fizică şi psihică, forma continuată a infracţiunii, starea de recidivă postcondamnatorie în cazul inculpatului C.O.M., dar şi aspectele favorabile inculpaţilor, precum recunoaşterea faptelor, lipsa antecedentelor penale în cazul inculpatei L.M.C., motiv pentru care s-a apreciat că nu se justifică reducerea cuantumului pedepselor întrucât acestea au fost orientate sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a aplicării prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Totodată, s-a apreciat că, în cauză, nu se impune aplicarea circumstanţelor atenuante, deoarece aspectele favorabile inculpaţilor au fost valorificate prin orientarea pedepselor sub minimul special prevăzut de textul de lege. în cazul inculpatei L.M.C., s-a constatat că în mod corect prima instanţă nu a aplicat circumstanţe atenuante, deoarece în cursul anului 2012 acesteia i s-au aplicat două sancţiuni cu caracter administrativ pentru două fapte de furt.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a dispus executarea pedepselor în regim de detenţie, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere cuantumul pedepselor aplicate.

Referitor la soluţionarea acţiunii civile, instanţa de apel a respins solicitarea inculpatei privind reducerea cuantumului daunelor morale, deoarece, faţă de faptele săvârşite de către inculpaţi constând în exploatarea minorilor S.A. şi P.R.N., prin determinarea acestora la comiterea repetată de sustrageri de bunuri din magazinul I.M.l, vârsta minorilor, cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit. De altfel, s-a reţinut că inculpatul C.O.M. a fost de acord cu despăgubirea celor două părţi civile.

Cât priveşte sechestrul asigurător, s-a reţinut că în mod corect această măsură a fost menţinută de către prima instanţă potrivit art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., la dosarul cauzei nefiind probe care să confirme susţinerile inculpatei referitoare la faptul că bunurile sechestrate ar fi proprietatea fiicei sale minore.

Totodată, s-a apreciat că, în cauză, nu se justifică reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligată inculpata, acestea fiind corect stabilite raportat la cheltuielile efectuate pe parcursul procesului penal, inclusiv în faza de urmărire penală.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii L.M.C. şi C.O.M.

Recursul declarat de inculpata L.M.C. a fost motivat în scris, în termenul prevăzut de lege, criticile vizând greşita nereţinere în favoarea acesteia a dispoziţiilor art. 74-76 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei, diminuarea cuantumului daunelor morale acordate părţilor vătămate, dar şi greşita menţinere a sechestrului asigurător instituit în cauză.

Recurentul inculpat C.O.M. nu a motivat în scris calea de atac promovată, cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei apărătorul desemnat din oficiu al acestuia dezvoltând critici care au vizat greşita individualizare a pedepsei, apreciindu-se că aceasta se impune a fi redusă în raport de circumstanţele personale ale inculpatului.

Ambele recursuri au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurenţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursurile declarate prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 15 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurenţii inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat C.O.M. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat C.O.M. acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat C.O.M. a dezvoltat critici legate de greşita individualizare a pedepsei, prin nereţinerea circumstanţelor atenuante, critici comune cu cele ale recurentei inculpate L.M.C. şi care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurenţii inculpaţi au criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, apreciate ca fiind prea aspre în raport cu circumstanţele lor personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Pe de altă parte, nici critica dezvoltată în cuprinsul motivelor scrise de recurs formulate de inculpata L.M.C., referitoare la diminuarea daunelor morale acordate părţilor vătămate, nu poate fi primită, cuantumul acestor despăgubiri fiind corect stabilit în raport de faptele săvârşite.

Cu privire la solicitarea aceleiaşi recurente inculpate de restituire a bunurilor mobile asupra cărora, prin ordonanţa nr. 246/D/P din 21 februarie 2013 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, a fost instituit sechestrul asigurător, respectiv o tabletă marca S.G.N. şi un laptop marca A., solicitare care poate fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată că şi aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de prim control judiciar, nu există la dosarul cauzei vreo probă care să confirme susţinerile recurentei inculpate în sensul că respectivele bunuri ar fi proprietatea fiicei sale minore, aşa încât în mod corect a fost menţinută măsura sechestrului asigurător.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.M.C. şi C.O.M.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi a arestării preventive de la 31 ianuarie 2013 la 21 octombrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.M.C. şi C.O.M.

Împotriva deciziei penale nr. 103/A din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi a arestării preventive de la 31 ianuarie 2013 la 21 octombrie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3183/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 3201/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3153/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3155/2013. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3156/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3183/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3201/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3202/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3235/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3236/2013. Penal