ICCJ. Decizia nr. 3201/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3201/2013

Dosar nr. 2529/102/2009*

Şedinţa publică din 21 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 3693 din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2529/102/2009, a fost admis recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 19/A din 2 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, hotărârea a fost casată integral şi cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa supremă a arătat că, deşi instanţei de apel nu i se poate reţine vreo culpă, hotărârea este lovită de nulitate absolută, deoarece în perioada 20 octombrie 2011-29 iunie 2012 inculpatul a fost arestat în Italia, perioadă în care s-au judecat apelurile declarate de procuror şi de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 69 din 4 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, fără ca inculpatul să fie adus în faţa instanţei şi fără ca aceasta să aibă cunoştinţă despre starea de arest a inculpatului.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 2529/102/2009*.

În rejudecare, s-a asigurat asistenţa juridică din oficiu.

Inculpatul a uzat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu a dorit să facă noi declaraţii în faţa instanţei de apel.

Rejudecând cauza, curtea de apel a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 69 din 5 mai 2011, Tribunalul Mureş, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul M.F. de sub acuza comiterii infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) şi art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c), art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală în dauna părţii vătămate B.G.M.

În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 28 octombrie 2009, iar în temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

S-a luat act de faptul că partea civilă B.M. a renunţat la pretenţiile civile şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă a părţii civile B.G.M.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata unei părţi a cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din data de 30 octombrie 2009, emis în Dosarul nr. 394/P/2007, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

În partea expozitivă a rechizitoriului s-a reţinut că, la data de 22 aprilie 2007, inculpatul M.F., împreună cu numiţii M.V., M.M.L. şi M.A., în loc public, au aplicat victimei B.G.M., mai multe lovituri cu picioarele, cu pumnii, cu bâtele şi cu un bici, cu intenţia de a-i suprima viaţa, urmare care s-a şi produs.

La aceeaşi dată, inculpatul M.F., împreună cu numiţii M.V. şi M.A., au aplicat mai multe lovituri cu picioarele sau cu bâta victimei B.G.M., cauzându-i acestuia leziuni vindecabile în 28-30 de zile de îngrijiri medicale.

Din analiza lucrărilor şi materialului dosarului, instanţa a reţinut următoarea starea de fapt:

Pe fondul unui conflict mai vechi între familiile M. şi B., ambele din localitatea A., comuna V., judeţul Mureş, la data de 22 aprilie 2007, s-a desfăşurat un nou episod.

Astfel, la data menţionată, în jurul orelor 19:30, în apropierea unui pod, numiţii M.V. şi sora acestuia M.A., s-au întâlnit cu victima B.G.M., acesta din urmă fiind împreună cu soţia sa B.M.

Când s-au intersectat, numitul M.V. i-a aplicat victimei B.G.M. o lovitură în urma căreia acesta a căzut. În continuare, M.V. a luat, de jos, un bici cu mâner din lemn şi o prelungire din metal cu noduri, bici pe care-l avusese înainte victima şi a început să lovească victima cu acesta peste cap, trunchi şi membre.

În acest timp, numita M.A. s-a deplasat la locuinţa familiei sale, aflată în apropiere şi i-a alertat pe ceilalţi membrii. A revenit, imediat, la locul evenimentului, însoţită de mama sa M.M.L., având fiecare, asupra lor, câte o bâtă din lemn.

Ajungând lângă B.G.M., care se afla, în continuare, căzut la pământ, ambele au început să-l lovească pe acesta cu bâtele.

După câteva minute, a apărut pe drum, dinspre locuinţa familiei B., numitul B.G.M., fiul victimei, şi acesta s-a îndreptat spre locul unde se afla şi era agresat tatăl său.

S-a afirmat în rechizitoriu că, între timp, a sosit la locul aceluiaşi eveniment şi inculpatul M.F.

Sesizând prezenţa numitului B.G.M., numitul M.V. a încetat actele de agresiune pe care le exercita asupra lui B.G. şi s-a îndreptat spre B.G.M., împreună cu inculpatul M.F.

Potrivit celor consemnate în rechizitoriu, inculpatul M.F. l-a lovit pe B.G.M. cu o bâtă în cap, iar după ce victima a căzut la pământ, inculpatul şi numitul M.V. au continuat să o lovească peste cap şi peste corp.

Ulterior, de locul respectiv s-a apropiat şi M.A., care l-a lovit şi ea pe B.G.M. peste spate şi peste picioare.

În acest timp, numita M.M.L. a luat biciul abandonat de fiul său, M.V. şi a continuat să-l lovească pe B.G.

S-a mai menţionat în rechizitoriu că, după lovirea repetată a victimei B.G.M., numiţii M.V., M.A. şi inculpatul M.F. au revenit către prima victimă, B.G. şi au continuat s-o lovească.

Agresorii au ignorat solicitările numitei B.M. de a nu-l mai lovi pe soţul său.

În continuare, în acelaşi loc, a apărut numita B.E., fiica victimei B.G. şi sora victimei B.G.M., care a reuşit să-l tragă pe acesta din urmă în curtea familiei L.C.

Abia după ce au sesizat că B.G. nu mai reacţionează la loviturile aplicate, numiţii M.V., M.A. şi M.M.L. au încetat actele de agresiune.

În acel moment, a apărut şi numita I.A.E., nepoata victimei B.G.M., cu o căruţă, şi împreună cu B.M. şi B.E., a reuşit să-l urce, în căruţă, pe B.G. şi să-l transporte acasă.

Cu aceeaşi căruţă a fost transportat şi B.G.M.

Ulterior a fost chemată salvarea la domiciliul victimelor.

Cei de la SMURD au încercat resuscitarea numitului B.G.M., însă acesta a decedat la ora 21:00.

Potrivit concluziilor raportului de autopsie medico-legală, moartea victimei B.G.M. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragie, în contextul leziunilor traumatice externe multiple, diseminate pe întreaga suprafaţă a corpului şi a leziunilor interne: fracturi costale multiple drepte, rupturi pulmonare drepte, hemotorax drept, rupturi hepatice, hemoperitoneu şi hematom perirenal bilateral. Leziunile traumatice s-au putu produce prin loviri directe repetate cu corp contondent, de formă alungită şi corp dur cu proeminenţe neregulate. Între leziunile traumatice, considerate în ansamblul lor, şi decesul victimei a existat legătură de cauzalitate directă.

Potrivit concluziilor certificatului medico-legal din data de 11 mai 2007, emis de I.M.L. Târgu-Mureş, victima B.G.M. prezenta leziuni traumatice sub formă de hematoame de formă alungită, confluente între ele, cu localizări multiple: facial, toracal-posterior, pe braţul stâng extern, coapsă şi gambă stângă, gambă dreaptă, acestea putându-se produce prin loviri directe, repetate, cu corp dur de formă alungită. S-a apreciat că, pentru vindecare, necesitau 28-30 de zile de îngrijiri medicale, fără să-i fi fost pusă viaţa în pericol.

Prin rechizitoriul din data de 5 octombrie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.V., M.A. şi M.M.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi vătămare corporală şi disjungerea cauzei, în ceea ce-l privea pe învinuitul M.F., faţă de care se începuse urmărirea penală pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni, pe motiv că acesta, după producerea evenimentelor menţionate mai sus, plecase în Spania la lucru.

Disjungerea menţionată mai sus a făcut obiectul prezentei cauze.

S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 199 din data de 16 iulie 2009 a Tribunalului Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 2.240 din data de 8 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpaţilor M.V. şi M.M.L. la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, iar a inculpatei minore M.A. la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi vătămare corporală.

Inculpatul M.F., în cursul urmăririi penale, a făcut uz de dreptul la tăcere.

În cursul judecăţii, inculpatul M.F. nu a recunoscut săvârşirea faptelor de care este acuzat.

Acesta a menţionat că, în ziua şi la ora producerii evenimentelor, a trecut prin acel loc, ocazie cu care l-a observat pe numitul B.G.M., şezând pe pământ, în dreptul unui pod, iar lângă el, se aflau M.M.L. şi B.M., care se certau. Când s-a apropiat de locul respectiv, B.M. i-a strigat: „ce mă, veniţi cu toţii acuma, să ne omorâţi”. La mică depărtare se afla numitul M.V. şi M.A. El i-a spus numitei B.M. că nu are nici o treabă cu ei şi nici cu altcineva. Trecând mai departe, l-a văzut pe B.G.M., intrat într-o curte, iar pe M.V. şi M.A. certându-se cu acesta şi intenţionând să-l lovească. După ce a trecut de ei, B.M. i-a strigat să ia copii (adică pe M.V. şi pe M.A., care îi erau nepoţi) şi să-i ducă acasă. Între timp, a venit acolo V.M., fratele său şi tatăl numiţilor M.V. şi M.A., i-a luat pe aceştia doi şi s-au îndreptat spre casă. Când au ajuns în dreptul lui B.G.M., M.V. l-a mai lovit pe acesta şi s-au certat. Şi M.M. i-a mai aplicat câteva palme victimei, după care V.M. i-a luat pe toţi de acolo. În continuare, şi-a continuat deplasarea spre locuinţa socrilor săi, de unde i-a luat pe membrii familiei sale, iar la întoarcere, a observat-o pe I.A.E., luându-i pe membrii familiei B., cu căruţa. Din căruţă, B.G.M. i-a strigat: „pe toţi vă băgăm în puşcărie”. Inculpatul a menţionat că nu a avut în mână vreun obiect contondent şi nu a lovit pe nimeni. A mai menţionat că, înainte cu circa şase zile de eveniment, în timp ce se afla cu oile pe câmp, B.G.M., confundându-l cu fratele său V.M., care avea şi el oi, a venit la el şi, după ce şi-a dat seama de confuzie, i-a spus să-i transmită fratelui, adică lui V.M., că unul din ei trebuie să moară, referindu-se la acesta şi la fiul acestuia, M.V. A mai menţionat că, în acele momente, nu se afla în relaţii bune cu fratele său V.M., din cauza unei moşteniri, motiv pentru care a transmis acestuia cele spuse de B.G.M., prin soţia sa. De asemenea, a menţionat că avea cunoştinţă că, în urmă cu circa patru săptămâni, M.V. fusese bătut de patru persoane, printre care se afla şi B.G.M.

Martorul V.M. a confirmat cele declarate de inculpat, în sensul că, atâta timp cât martorul s-a aflat la locul evenimentelor sau l-a putut observa, nu l-a văzut pe inculpat să lovească pe cineva. Martorul a confirmat şi relaţiile nu tocmai bune în care se afla cu inculpatul M.F., fratele său, din cauza unei moşteniri. Faptul că inculpatul M.F. nu l-a lovit pe B.G.M. a rezultat şi din declaraţiile martorilor M.V., M.M.L. şi M.A., foşti inculpaţi şi condamnaţi în dosarul de bază, audiaţi în dosar în calitate de martori, toţi aceştia recunoscând că doar ei au lovit cele două victime, nu şi inculpatul M.F. Au declarat aceasta, nu numai în calitate de martori în prezentul dosar, ci şi în calitate de făptuitori, învinuiţi şi inculpaţi în dosarul de bază, declaraţiile lor aflându-de în copii la dosarul de urmărire penală sau al instanţei.

Martora C.E.A. (din Dosar nr. 3.070/102/2007) care, din faţa porţii sale, unde ieşise pentru că auzise gălăgie pe stradă şi unde a stat circa 1-2 minute, a asistat la o parte din scandalul de pe pod, a declarat că a văzut persoanele implicate în scandal, indicându-i pe cei patru membrii ai familiei M. şi pe membrii familiei B., însă nu şi pe inculpatul M.F. În faţa instanţei a precizat încă o dată că nu l-a văzut acolo pe inculpatul M.F.

Martorul L.C. (din Dosar nr. 3.070/102/2007), persoană în curtea căruia a fost dus B.G.M. după ce a fost lovit, martor ocular al scandalului şi al momentelor în care au fost lovite ambele victimei, i-a indicat în declaraţia sa ca autori ai agresiunilor exercitate asupra lui B.G.M. pe M.V., pe M.M. şi pe M.A., iar al agresiunilor exercitate asupra victimei B.G.M. doar pe M.V. Deşi a menţionat că l-a observat în acele locuri şi pe inculpatul M.F., martorul a precizat că acesta nu ar fi lovit pe nimeni.

În cursul judecăţii, acelaşi martor L.C. a menţionat că l-a văzut pe inculpatul M.F., doar atunci când, la poarta sa, s-au prezentat M.V. şi M.A. şi i-au cerut să deschidă poarta, pentru a-l putea lovi în continuare pe B.G.M., iar inculpatul a şi încercat să-i ia de acolo pe M.V. şi pe M.A. Martorul a mai menţionat că a observat şi momentul în care a fost lovit B.G.M., însă în acel loc nu se afla şi inculpatul M.F. Pe acesta din urmă nu l-a observat să aibă ceva în mâini.

Martorul I.M., alt martor ocular al întregului eveniment, a declarat, la fel ca martorul L.C., cu care, de altfel, se şi afla în faţa locuinţei, acestuia din urmă, că l-a văzut pe inculpatul M.F., însă acesta nu avea nimic în mâini şi nu a lovit pe nimeni.

Martorul H.V. (din Dosarul nr. 3.070/102/2007) a declarat că, deşi a observat scandalul şi persoanele implicate în acesta, printre care nu l-a menţionat şi pe inculpatul M.F., nu putea menţiona cine a lovit victimele.

Aceşti ultimi doi martori oculari nu au mai putut fi audiaţi de instanţă pentru că erau plecaţi în străinătate.

Singurele persoane care au declarat că l-au observat şi pe inculpatul M.F., lovind cele două victime, erau doar cele ce făceau parte din familia B. şi martorul T.P.

Acesta din urmă, în cursul urmăririi penale, a declarat că l-a observat şi pe inculpatul M.F. lovindu-l cu un băţ pe B.G.M.

În cursul judecăţii din prezentul dosar, martorul nu a mai putut fi audiat, cu toate insistenţele instanţei, care a făcut deplasarea la locuinţa acestuia, din cauza unei boli grave, care i-a afectat grav memoria.

În aceste împrejurări a fost amintită declaraţia pe care a dat-o, acelaşi martor, la data de 13 octombrie 2008, în faţa Tribunalului Mureş în Dosarul nr. 3.070/102/2007. Martorul, după ce a afirmat că-şi menţine declaraţia din cursul urmăririi penale, a arătat că a observat doar scandalul, fără a şti între cine a avut loc acesta, cu precizarea că martorul a fost audiat, o singură dată, în cursul urmăririi penale, declaraţia în original aflându-se la Dosarul nr. 247/P/2007 (nr. Dosar instanţă 3.070/201/2007), iar la Dosarul nou format 394/P/2007 (nr. Dosar instanţă 2.529/102/2009) s-a ataşat doar o copie a acelei declaraţii.

Ca atare, s-a observat că, dacă acest martor a declarat, în cursul urmăririi penale, că l-a observat pe inculpatul M.F. lovindu-l pe B.G.M., cu bâta, în timp ce acesta din urmă era întins la pământ, în faţa instanţei nu a mai reiterat acelaşi lucru, afirmând că nu ştia între cine şi cine a avut loc scandalul.

Declaraţia martorului T.P. din cursul urmăririi penale conţinea şi unele inadvertenţe, în raport cu succesiunea evenimentelor, astfel: în actul de acuzare s-a menţionat că, mai întâi, inculpatul M.F. şi ceilalţi inculpaţi din Dosarul nr. 3.070/102/2007 l-au agresat pe B.G.M. Apoi, că inculpatul M.F. împreună cu M.V. şi M.A. l-au agresat pe B.G.M. şi, abia după aceea, acesta din urmă a fost dus de sora sa B.E. în curtea locuinţei L. (pentru a nu mai fi lovit). Cu toate acestea, martorul T.P. a declarat că în momentul în care a deschis poarta şi a observat scandalul, l-a observat şi pe inculpatul M.F., lovindu-l cu bâta pe B.G.M., iar pe B.G.M. l-a văzut cum era ajutat de sora sa să se deplaseze spre locuinţa numitei L.M. Rezumând, s-a reţinut că, dacă martorul a deschis poarta, în momentul în care B.G.M. era condus spre locuinţa familiei L., atunci însemna că se petrecuse, deja, episodul agresării acestuia şi, cu atât mai mult, se petrecuse episodul agresării victimei B.G.M., care, cronologic, a avut loc înaintea agresării victimei B.G.M.

Coroborate cele două declaraţii ale martorului susmenţionat, care se contraziceau flagrant şi interpretând declaraţia din cursul urmăririi penale în raport cu succesiunea evenimentelor, stabilită pe baza altor probe certe, s-a constatat că nu se putea pune bază pe niciuna dintre aceste declaraţii ale martorului, pentru că nu se mai poate ştii care din ele reflectă adevărul, iar starea sănătăţii martorului nu mai permitea vreo clarificare.

Pe lângă toate cele menţionate mai sus, nu s-a trecut cu vederea nici faptul că declaraţia martorului T.P. din cursul urmăririi penale a fost semnată doar de un poliţist (având gradul profesional de subcomisar), deşi urmărirea penală era de competenţa obligatorie a procurorului, iar la dosarul cauzei nu a existat vreo rezoluţie de delegare a organelor de cercetare penală, ale poliţiei judiciare, să dispună sau să îndeplinească vreun act procesual ori procedural, ceea ce putea duce la nulitatea absolută a acestui mijloc de probă. S-a observat că toate celelalte declaraţii de martori erau semnate şi de procuror, declaraţia martorului T.P. fiind singura care nu purta şi semnătura procurorului, putându-se deduce astfel că actul procedural a fost îndeplinit numai de poliţist, adică cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa materială şi funcţională.

În sensul lovirii victimei B.G.M. şi de către inculpatul M.F. a existat, pe lângă declaraţiile membrilor familiei B. şi declaraţia din cursul urmăririi penale a numitului V.M., fratele inculpatului (Dosarul nr. 248/P/2007). Acesta a declarat că, după ce a avut loc altercaţia, de pe pod, au apărut în fugă fraţii B.G.M. şi B.L., fiii victimei B.G. Când au ajuns la o distanţă de circa 50-60 metri l-a observat pe B.G.M. ducând mâna la buzunar, situaţie în care a crezut că acesta va scoate cuţitul, aşa cum obişnuia în astfel de situaţii. Atunci, fiul său, M.V., s-a desprins din strânsoare şi a luat-o la fugă după B.G.M. Odată cu el a fugit şi inculpatul M.F., precum şi fiica sa, M.A. A arătat că era posibil ca inculpatul M.F. să fi avut un băţ în mână. A observat că primul care l-a ajuns pe B.G.M. a fost inculpatul M.F. şi acesta l-a lovit, nu ştia cu ce, iar victima a căzut. Imediat după aceea, inculpatul M.F. nu a mai lovit, continuând să lovească victima M.V. şi M.A.

Revenind la rudele victimelor, s-a reţinut că l-au indicat pe inculpatul M.F. că i-ar fi lovit pe B.G.M. şi pe B.G.M., chiar acesta din urmă, numita B.M., soţia şi mama victimelor, şi I.A.E., nora victimei B.G.M.

S-a reţinut, însă, că între declaraţiile acestora şi o altă persoană din familia victimelor, B.E., fiica victimei B.G.M., au existat unele contradicţii, în sensul că, dacă B.M. (soţia victimei B.G.M.) şi I.A.E. (nora aceleiaşi victime), l-au indicat pe inculpatul M.F. ca fiind printre cei care l-au lovit pe soţul, respectiv socrul ei, alături de ceilalţi membrii ai familiei M., martora susmenţionată, care a arătat că a văzut o parte din scena agresării tatălui său, a menţionat că V.M. şi inculpatul M.F., deşi aveau bâte în mâini, cât a stat ea acolo, nu l-au lovit pe tatăl său.

Chiar şi între declaraţiile din diferite faze procesuale ale acestei martore, B.E., au existat contradicţii, în sensul că, dacă în cursul urmăririi penale, în Dosarul de bază nr. 248/P/2007, la data de 15 iunie 2007, adică la o dată relativ apropiată de cea a evenimentelor, a declarat cele arătate mai sus, în legătură cu inculpatul M.F., cu ocazia audierii sale de către instanţă, în prezentul dosar a declarat că, atunci când a ajuns la locul evenimentului, tatăl său, B.G.M., era căzut la pământ şi era lovit de ceilalţi făptuitori şi de inculpatul M.F. Despre fratele său, B.G.M., a declarat că şi acesta era căzut la pământ, dar nu a observat dacă şi acesta a fost lovit de inculpatul M.F. Fiind întrebată despre această neconcordanţă, martora a precizat că, în cursul urmăririi penale, s-a consemnat greşit declaraţia sa.

Contradicţii existau şi între declaraţiile din diferite faze procesuale ale martorei I.A.E., nora victimei B.G.M., în sensul că, dacă în cursul urmăririi penale, la data de 22 aprilie 2007, adică chiar în ziua evenimentului, a declarat că i-a văzut pe M.V., V.M., M.M., M.A. şi pe inculpatul M.F. cu bâte în mâini şi lovindu-l pe socrul său, ulterior, tot în cursul urmăririi penale, dar la data de 16 iunie 2007, aceeaşi martoră a declarat că nu a văzut când a început bătaia, că a auzit-o pe soacra sa strigând, că s-a îndreptat spre pod şi atunci l-a observat pe socrul său, B.G.M., căzut pe drum, după pod, iar numiţii M.V., V.M. şi inculpatul M.F. erau pe pod, primul având un bici în mână, iar ceilalţi doi bâte, timp în care, dincolo de pod, se aflau M.M. şi M.A., având şi ele bâte în mâini şi lovindu-l pe socrul său, declaraţie asupra căreia a revenit imediat şi a arătat că, de fapt, înainte de a se apropia de pod, i-a văzut pe toţi membrii familiei Moldovan, inclusiv pe inculpatul M.F., lovindu-l pe socrul său, iar când a ajuns mai aproape cei trei bărbaţi, adică M.V., V.M. şi M.F. s-au retras, de lângă victimă, pe pod. Aceeaşi martoră, în cursul judecăţii, a declarat, din nou, că l-a văzut şi pe inculpatul M.F. lovindu-l pe B.G.M.

Chiar şi partea civilă B.M. a revenit asupra declaraţiilor anterioare, cu ocazia reaudierii, în acest dosar şi a arătat că, în momentul în care a apărut la locul evenimentelor martora B.E., fiica sa, victima B.G.M. era căzut la pământ, astfel că martora nu avea cum să observe actele de agresiune exercitate de inculpat asupra acestei victime. Despre altă martoră, I.A.E., a arătat că, atunci când aceasta a trecut pe lângă locul evenimentului şi s-a dus să aducă căruţa şi victima B.G.M. fusese deja bătut, de unde se putea deduce că nici această martoră nu a observat momentul agresiunilor.

Din cele de mai sus, a rezultat clar intenţia membrilor familiei victimelor de a-l implica pe inculpatul M.F., în sensul de a-l indica şi pe el ca fiind agresor al celor două victime.

Această concluzie s-a desprins cu atât mai mult cu cât doar aceştia şi, aşa cum s-a mai arătat, şi martorul T.P., în cursul urmăririi penale, l-au indicat ca agresor al victimei B.G. şi pe inculpatul M.F., iar martorul V.M., ca agresor numai al victimei B.G.M., în timp ce toţi membrii celeilalte familii implicate (M.) şi toţi ceilalţi martori, unii chiar oculari, toţi fără vreo legătură de rudenie cu inculpatul sau cu victimele, nu au relatat despre vreo acţiune de lovire exercitată de inculpat.

Inculpatul, în apărarea sa, a propus probe şi a fost admisă audierea martorei M.A.G.

Din declaraţia acesteia a rezultat că, în primăvara anului 2010, într-una din zile, în timp ce se afla în tren şi se deplasa de la Sighişoara, spre localitatea natală Archita, în acelaşi compartiment de tren se aflau B.M. şi nepoata acesteia A., persoane pe care le cunoştea pentru că erau consătene. Le-a auzit, la un moment dat, pe acestea vorbind despre inculpatul M.F. B.M. o întreba pe A. dacă a dat declaraţie, ca să poată fi arestat M.F., iar A. i-a spus că nu. În cadrul aceloraşi discuţii B.M. mai spunea că şi M.F. a dat cu o bâtă, iar A. spunea că acesta nu a dat pentru că stătea mai departe.

În raport de toate cele menţionate mai sus, s-a apreciat că a fost probată săvârşirea, cu intenţie, de către inculpatul M.F., a infracţiunii de vătămare corporală împotriva victimei B.G.M. şi că nu au existat suficiente probe certe şi mai ales obiective care să demonstreze, fără nici un dubiu, participarea inculpatului şi la actele de agresiune exercitate de ceilalţi membrii ai familiei M., asupra victimei B.G., agresiuni care au condus în final la decesul victimei.

Faţă de toate cele menţionate mai sus, instanţa a apreciat că, în drept:

Fapta inculpatului M.F. care, la data de 22 aprilie 2007, în localitatea Archita, comuna V., judeţul Mureş, împreună cu numiţii M.V. şi M.A., au aplicat victimei B.G.M. mai multe lovituri cu picioarele şi cu bâtele, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 28-30 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) şi art. 37 lit. b) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanţa a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume: limitele pedepsei fixate de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului; gradul de pericol social al faptei; persoana şi antecedentele penale ale inculpatului, din acest punct de vedere fiind remarcat faptul că, potrivit extrasului de cazier judiciar, inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală.

S-a reţinut că, printre altele, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 1809/2001 a Judecătoriei Bistriţa (ca urmare a contopirii unor pedepse aplicate anterior), iar prin sentinţa penală nr. 32 din 15 februarie 2005 a Tribunalului Harghita, a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind arestat la data de 30 martie 2005 şi liberat condiţionat la data de 3 iunie 2005 cu un rest neexecutat de 26 de zile.

Ca atare, s-a constatat că la momentul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală de care a fost acuzat în acest dosar inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen.

Au fost avute în vedere şi împrejurările care atenuau sau agravau răspunderea penală. În acest sens, s-a remarcat comportamentul nesincer al inculpatului pe parcursul întregului proces penal, inclusiv în ceea ce privea infracţiunea de vătămare corporală.

Ca atare, s-a apreciat că nu putea fi reţinută vreuna dintre circumstanţele atenuante legale sau judiciare.

Ţinând seama de cele arătate, instanţa l-a condamnat pe inculpatul M.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, împotriva părţii vătămate B.G.M.

În privinţa acuzei săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) şi art. 37 lit. b) C. pen., aşa cum s-a arătat mai sus, nefiind suficiente probe certe şi obiective care să fi demonstrat participarea inculpatului cu acte de agresiune asupra victimei B.G., agresiuni care au provocat decesul acestuia, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului, fapta nefiind comisă de acesta.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reţinut că partea vătămată B.G.M. şi succesoarea victimei B.G., B.M., s-au constituit părţi civile în cauză, în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 1.427,50 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei decedate, precum şi cu sumele de 15.000 RON cu titlu de daune morale, partea civilă B.M. şi 5.555 RON cu titlu de daune morale, partea civilă B.G.M.

În cursul judecăţii, deşi au fost citate cu menţiunea de a-şi preciza pretenţiile civile, strict referitoare la inculpatul M.F., înainte de citirea actului de sesizare, părţile civile nu au dat curs solicitării.

Cu ocazia dezbaterilor, fiind prezentă în faţa instanţei, partea civilă B.M. a arătat că nu mai are nicio pretenţie de la inculpat, ceea ce semnifică că a renunţat la pretenţiile civile formulate.

Instanţa a luat act de renunţarea părţii civile B.M. la pretenţiile civile.

Cu privire la pretenţiile civile ale părţii civile B.G.M., s-a observat că acesta, atunci când s-a constituit parte civilă, în cursul urmăririi penale, i-a avut în vedere pe toţi participanţii, la săvârşirea infracţiunii îndreptate împotriva sa.

S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 199 din 16 iulie 2009 a Tribunalului Mureş s-a admis, în parte, acţiunea civilă a părţii civile B.G.M. şi inculpaţii M.V. şi M.A. au fost obligaţi în solidar, iar inculpata minoră M.A., în solidar şi cu părinţii săi, la plata către această parte a sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale.

În raport cu cele precizate mai sus, s-a apreciat cum că pretenţiile civile ale părţii civile B.G.M. au fost satisfăcute, în raport cu evenimentul din data de 22 aprilie 2007, într-un mod corespunzător şi la un nivel care să asigure compensarea totală a suferinţelor fizice şi psihice îndurate din pricina vătămării corporale suferite, fără a mai fi nevoie de vreo completare la aceasta în sensul obligării şi a inculpatului M.F. la plata aceloraşi pretenţii.

Ca atare, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă a părţii civile B.G.M.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi inculpatul M.F.

În apelul parchetului s-a invocat netemeinicia hotărârii şi s-a solicitat să se dispună condamnarea inculpatului M.F. la pedeapsa închisorii pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, încriminată de dispoziţiile art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) şi art. 37 lit. b) C. pen. S-a învederat în memoriul conţinând motivele de apel că:

Sentinţa atacată este netemeinică raportat la soluţia de achitare a inculpatului M.F. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, instanţa pronunţând această soluţie ca urmare a interpretării greşite a materialului probator. Astfel, în opinia instanţei, la data de 22 aprilie 2007, au existat doar două acte de agresiune: un prim act, în care violenţele au fost exercitate asupra victimei B.G. şi un al doilea act, în care violenţele au fost exercitate asupra părţii vătămate B.G.M. În ceea ce priveşte primul act, participanţii la acesta au fost, în opinia instanţei, doar M.V., M.A. şi M.M., iar în privinţa celui de-al doilea act, participanţii la acesta, au fost atât M.V. şi M.A., cât şi M.F.

În fapt însă, au existat trei acte de agresiune: un prim act în care s-au exercitat violenţe asupra victimei B.G., un al doilea act în care s-au exercitat violenţe asupra părţii vătămate B.G.M., şi un al treilea act în care s-au exercitat violenţe, din nou, asupra victimei B.G.

Raportat la primul act, din declaraţia părţii civile B.M. a rezultat, în mod constant, că soţul acesteia, B.G., a fost lovit într-o primă fază de M.V., M.A., M.M., M.F. şi V.M.

Susţinerile sale au fost confirmate de martorul I.A.E. (nora victimei) care, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, a susţinut că, auzind că strigă cineva, din direcţia în care au plecat socrii ei şi deplasându-se în acea direcţie pentru a vedea ce se întâmplă, a observat că B.G.M. era căzut pe pod şi acesta era lovit de către M.V., M.A., M.M., V.M. şi M.F.

Împrejurarea că susţinerile părţii civile şi ale martorei, considerate de instanţă ca subiective, nu au fost confirmate de alte mijloace de probă sau că acestea conţineau unele contradicţii cu privire la alte aspecte ale evenimentului decât participarea inculpatului M.F. la acesta, nu le lipsea de veridicitate, iar lipsa altor martori oculari la actele de violenţă exercitate într-o primă fază de inculpatul M.F. asupra victimei, nu echivalau cu inexistenţa acestor acte.

De altfel, s-a susţinut că era complet eronată interpretarea instanţei în sensul că lipsa oricărei menţiuni în declaraţiile celorlalţi martori oculari cu privire la actele inculpatului M.F. asupra victimei B.G. (aceste menţiuni regăsindu-se doar în declaraţiile mai sus indicate), proba intenţia membrilor familiei victimei de a-l implica şi pe acesta, deşi inculpatul în cauză nu a participat la săvârşirea faptei. În fapt, lipsa acestor menţiuni se datora absenţei fizice a martorilor la actele de violenţă exercitate de inculpatul M.F. într-o primă fază asupra victimei, ca urmare a retragerii acestora în curţile locuinţelor lor.

Astfel, s-a arătat că din declaraţia martorei C.E.A. a rezultat că la data incidentului a văzut că, pe un pod, după casa sa, la o distanţă de cca. 50 m, se aflau membrii familiei M., respectiv fiica, mama şi băiatul, B.G. şi soţia acestuia, care se certau, însă nu a văzut ce s-a întâmplat întrucât, având un copil mic, a intrat în curte.

De asemenea, din declaraţia martorului L.C. a rezultat că, după ce a observat momentul iniţial al scandalului în care asupra victimei au fost exercitate violenţe de către M.V., M.A. şi mama acestora, M.M., constatând că de locul incidentului se apropie cei doi fraţi B., a hotărât să intre la el în curte, fiindu-i teamă că va ieşi un scandal de proporţii, împreună cu el intrând şi martorul I.M., fapt confirmat de acesta din urmă. Potrivit susţinerilor aceluiaşi martor, acesta a stat în curte cca. 3-4 minute, după care a deschis din nou poarta, ocazie cu care a observat actele de violenţă exercitate de M.V. asupra părţii vătămate B.G.M. Ori, momentul apariţiei inculpatului M.F. s-a situat, în timp, după declanşarea şi desfăşurarea, în parte, a incidentului de pe pod, unde se afla victima B.G. şi înainte de agresarea părţii vătămate B.G.M. (agresiune la care a participat), adică tocmai în interval de timp în care martorii s-au aflat în curţile lor, fiind aşadar imposibil ca aceştia să relateze aspecte ale evenimentului pe care nu le-au perceput personal. Relevantă în acest sens a fost chiar declaraţia martorului L.C., potrivit căreia atunci „când îl loveau pe acel om, M.F. nu era acolo”, însă, „la poartă, acesta, a venit din direcţia bătăii”.

Raportat la cel de al doilea act de agresiune, s-a arătat că în mod corect instanţa a reţinut că inculpatul M.F. împreună cu M.V., sesizând prezenţa părţii vătămate B.G.M., au fugit înspre acesta, inculpatul M.F. fiind cel care l-a lovit mai întâi, ulterior partea vătămată fiind lovită şi de M.V., respectiv de M.A.

Raportat însă la cel de-al treilea act agresiv, s-a arătat că, în mod surprinzător, instanţa a omis să constate existenţa acestuia, deşi probatoriul administrat confirmă în mod cert săvârşirea lui şi, mai mult, participarea inculpatului M.F. la acesta. În acest sens, s-a susţinut că din declaraţiile inculpaţilor M.V. şi M.A. (date în Dosarul nr. 3070/102/2007 şi ataşate la prezentul dosar), a rezultat că, după agresarea părţii vătămate B.G.M., acestea s-au întors la locul unde se afla victima B.G., unde, enervaţi de atitudinea acestuia, au continuat să îl lovească, împreună cu mama lor, M.M.

Din declaraţiile lui M.V. şi declaraţiile părţii civile B.M. a rezultat, de asemenea, că B.G.M., M.V. şi M.A. s-au întors lângă victima B.G., însoţiţi de inculpatul M.F.

În ceea ce privea atitudinea acestuia din urmă, potrivit susţinerilor părţii civile B.M., inculpatul M.F. a continuat să îl lovească pe B.G. alături de ceilalţi agresori, până când au văzut că nu mai au ce lovi.

S-a arătat că susţinerile părţii civile în ceea ce privea participarea inculpatului M.F. la cel de-al treilea act agresiv (care constituia în fapt o continuare a celui dintâi) au fost confirmate şi de martorul I.A.E., care a arătat că, după ce i-a văzut pe membrii familiei M. lovind pe socrul său B.G., aceasta a intrat în curtea locuinţei martorei C.E.A., de unde a dat un telefon. Ulterior, ieşind din curtea martorei, s-a îndreptat spre pod, unde l-a văzut pe inculpatul M.F. lovind în continuare victima cu o bâtă, alături de ceilalţi membrii ai familiei M. Potrivit susţinerilor martorei, trecând pe pod, aceasta chiar i-a cerut lui M.M. să înceteze. Depăşind podul, martora a sesizat şi prezenţa părţii vătămate B.G.M., care fusese deja agresată, iar la solicitarea martorei B.E., s-a deplasat de unde a luat o căruţă cu care s-a întors pentru a transporta victimele.

Mai mult decât atât, susţinerile părţii civile B.M. au fost confirmate şi de martorul T.P. care, cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, a arătat că din momentul în care a deschis poarta, l-a văzut pe B.G. întins pe pământ şi pe M.F. lovindu-l cu un băţ. Tot atunci, acesta a văzut când unul dintre fiii lui B.G. era ajutat de sora sa să se deplaseze, intrând împreună în curtea lui L.M.

Raportat la această declaraţie, contrar opiniei instanţei, care interpretând-o în raport cu succesiunea evenimentelor stabilită de aceasta pe baza altor probe, a apreciat că nu poate fi luată în considerare, întrucât dacă martorul a deschis poarta, în momentul în care B.G.M. era condus spre locuinţa familiei L., atunci înseamnă că se petrecuse deja momentul agresiunii acestuia, şi cu atât mai mult se petrecuse episodul agresării victimei B.G., care avusese loc anterior, ca urmare martorul nu avea cum să îl perceapă, s-a apreciat că această declaraţie confirmă succesiunea episoadelor agresive, în modalitatea descrisă, în cuprinsul motivelor de apel, această succesiune fiind cea corespunzătoare realităţii şi, mai mult decât atât, participarea inculpatului M.F. la cel de-al doilea episod agresiv asupra victimei.

Fără a contesta faptul că declaraţia martorului a fost luată cu încălcarea normelor procesuale privitoare la competenţa materială, că între această declaraţie şi cea dată de martor în cursul judecăţii în dosarul de bază existau contradicţii, s-a susţinut că, totuşi, aceasta putea fi luată în considerare cel puţin ca indiciu în sensul veridicităţii susţinerilor părţii civile B.M. raportat la cronologia actelor de agresiune şi participarea inculpatului M.F. la actul agresiv descris mai sus.

În privinţa celorlalte motive care au determinat instanţa a aprecia că din materialul probator nu a rezultat cu certitudine că inculpatul M.F. a participat la săvârşirea faptei de omor, s-au impus unele precizări. Aproape întreaga argumentaţie a instanţei s-a bazat pe contradicţiile existente în declaraţiile membrilor familiei victimei B.G., însă contradicţiile între declaraţiile aceluiaşi martor nu produceau efecte extensive şi asupra declaraţiilor altui martor sau parte în procesul penal.

Astfel, fără a contesta susţinerile contrarii ale martorei B.E. din cursul urmării penale în raport cu cele din cursul judecăţii, în sensul reţinut de instanţă, lipsa de credibilitate a acesteia nu antrena implicit o decredibilizare a martorei I.A.E. şi a părţii civile B.M., pentru simplul motiv al apartenenţei lor la aceeaşi familie.

De asemenea, simpla susţinere a părţii civile B.M. în cursul judecăţii, în sensul că, în momentul în care martora I.A.E. a trecut pe lângă locul incidentului pentru a aduce căruţa, victima B.G. fusese deja bătută, nu justifică deducerea instanţei, în sensul că nici această martoră nu a observat momentul agresiunilor, aceasta întrucât, pe de-o parte, era vorba de două episoade agresive distincte asupra aceleiaşi victime: un prim episod, pe care martora l-a observat, de la distanţă, înainte de a intra în curtea martorei C.E.A. şi un al doilea, pe care l-a observat după ce a părăsit curtea aceleiaşi martore, îndreptându-se şi depăşind podul, pe care se afla victima. Pe de altă parte, din chiar declaraţia lui V.M., coroborată cu cele ale lui M.V. şi M.A., se putea deduce faptul că la momentul la care martora a trecut podul pentru a aduce căruţa, cel de-al doilea episod agresiv împotriva victimei nu se încheiase.

În acest sens, s-a arătat că din declaraţiile lui V.M. a rezultat că în momentul în care M.F., M.A. şi M.V. veneau dinspre B.G.M., care rămăsese căzut în drum, au trecut toţi trei pe lângă B.G. Cu această ocazie, M.V., M.A. şi mama acestora au continuat să îl lovească pe B.G., potrivit propriilor susţineri, (o perioadă relativ îndelungată raportat la modul în care aceştia descriu loviturile aplicate victimei). În acele împrejurări, M.V. s-a oferit să o ajute pe B.M. să îşi ducă soţul acasă (această intervenţie fiind posibilă doar la momentul încetării agresiunilor), însă aceasta a refuzat şi imediat a apărut o nepoată de a lor, I.A.E., cu o căruţă, de unde s-a dedus că aceasta a trecut podul cu ceva timp înainte ca agresiunile să înceteze, având timp suficient pentru a se şi întoarce.

În ceea ce priveşte declaraţia martorei M.A.G., potrivit căreia, în cursul unei deplasări cu trenul, a auzit o discuţie dintre partea civilă B.M. şi martora I.A.E., în care aceasta din urmă afirma că M.F. „nu a dat”, pentru că stătea mai departe, s-a arătat că instanţa nu trebuia să o ia în considerare, câtă vreme în cauză nu s-a stabilit, pe bază de probe, că într-adevăr, partea civilă şi martora au circulat cu trenul pe ruta şi de la data indicată de martoră, existând posibilitatea (iar nu certitudinea) purtării unui astfel de dialog.

Inculpatul M.F., prin apărătorul său, a solicitat ca, după admiterea acestei căi de atac şi reformarea parţială a soluţiei penale criticate, să se dispună, în principal, achitarea sa de sub acuza săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, în temeiul dispoziţilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că, din întreg materialul probator, nu rezultă că inculpatul ar fi aplicat loviturile părţii vătămate, iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată de către prima instanţă.

Prin decizia penală nr. 13/A din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Tărgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împotriva sentinţei penale nr. 69 din 4 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş.

A fost desfiinţată parţial hotărârea atacată şi, în rejudecare, au fost înlăturate din hotărârea atacată dispoziţiile privind achitarea inculpatului M.F. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., de sub acuza săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.F., la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 34 lit. b) raportat la art. 33 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 15 ani închisoare stabilită prin prezenta decizie cu pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa atacată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) şi art. 37 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, la care s-a adăugat 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reţinerii de 24 ore din 28 octombrie 2009.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa atacată, care nu contravin prezentei hotărâri.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 250 RON cheltuieli judiciare parţiale în apel.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., au rămas în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare în apel, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş.

Analizând apelurile declarate prin prisma prevederilor art. 370-374, coroborate cu art. 378 C. proc. pen., s-a constatat că, în cauză, se impune reformarea hotărârii judecătoreşti criticate în sensul solicitat de acuză prin apelul declarat.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prezenta cauză a luat naştere ca urmare a disjungerii „cauzei mame”, în care aveau calitatea de inculpaţi numiţii M.V., V.M., M.M.L., M.A. şi M.F., ce au fost cercetaţi iniţial în Dosarul nr. 248/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.

În acest dosar anterior menţionat şi care a fost anexat prezentei cauze, prin rechizitoriul întocmit la data de 5 octombrie 2007, punctul IV, s-a dispus disjungerea cauzei în privinţa (la acel moment) a învinuitului M.F., în vederea continuării cercetărilor faţă de acesta, în legătură cu infracţiunile pentru care se începuse urmărirea penală împotriva sa.

Ca urmare a acestei dispoziţii exprese a procurorului de caz, s-a format Dosarul nr. 394/P/2007 al aceleiaşi instituţii teritoriale a Ministerului Public, inculpatul M.F. fiind acuzat de săvârşirea, în condiţiile concursului real de infracţiuni, a faptelor penale incriminate de dispoziţiile art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c), art. 37 lit. b) C. pen., respectiv de comiterea infracţiunii incriminate de art. 181 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 37 alin. (1) C. pen. S-a observat că, în prezenta cauză, aflată spre instrumentare pe rolul Tribunalului Mureş ca instanţă de fond, au fost audiaţi în calitate de martori, pentru determinarea stării de fapt, în afară de inculpat (audiat la termenul de judecată din 15 februarie 2010 şi reaudiat la 6 decembrie 2010), martorii B.E. şi M.V. (la termenul de judecată din 10 martie 2010), L.C., M.V., M.M.L. (la termenul de judecată din 21 mai 2010), I.A.E. (la termenul de judecată din 16 iunie 2010), I.B. şi M.A. (la termenul de judecată din 15 septembrie 2010), C.E.A. (la termenul de judecată din 8 noiembrie 2010), T.P. (la termenul de judecată din 25 noiembrie 2010), M.A.G. (la termenul de judecată din 21 ianuarie 2011), dându-se eficienţă prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. în privinţa martorilor I.M. şi H.V.

La acest grad jurisdicţional, reevaluându-se, cu mare atenţie, probatoriul administrat atât în această cauză, cât şi în cea din care a derivat prezenta speţă, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

În comuna Vânători, sat A., locuiau şi locuiesc şi în prezent familiile părţilor implicate în cauză, respectiv familia lui V.M. şi cea a victimei B.G.M., relaţiile dintre acestea două cunoscând o deteriorare permanentă, începând cu anul 2004. Aceste relaţii tensionate au escaladat şi, în data de 1 aprilie 2007, au culminat cu un conflict, în urma căruia inculpatul M.V. a fost bătut, într-o manieră serioasă, de către mai mulţi membrii ai familiei B. La trei săptămâni de la acest incident, între aceleaşi două familii are loc un nou episod extrem de violent, desfăşurat în jurul orelor 19:30 pe podul denumit de localnici „T.”. În acest loc din satul Archita, se întâlnesc inculpaţii M.V. şi sora sa minoră, inculpata M.A. cu victima B.G.M., ce era însoţit de soţia sa, B.M. În momentul în care aceste două grupuri au ajuns unul în dreptul celuilalt, inculpatul M.V. a lovit victima B.G.M. direct, cu mare intensitate, demers în urma căruia aceasta a căzut la pământ. În acest context, M.V. a ridicat de la sol biciul scăpat de victimă din mână (un obiect cu mâner de lemn ce avea o prelungire din metal cu noduri) şi a început să exercite violenţe continue şi repetate asupra victimei, pe care o lovea peste cap, trunchi şi membre, cu mânerul obiectului anterior menţionat. În acest context, inculpata (minoră la acea dată) M.A. s-a deplasat în fugă la locuinţa familiei sale, unde a alertat pe părinţii săi şi ai numitului M.V., la faţa locului revenind în foarte scurt timp inculpata minoră menţionată şi numita M.M., mama minorei anterior menţionate şi a lui M.V. Cele două femei menţionate şi care făceau parte din familia M., au venit în locul amintit având asupra lor nişte bâte din lemn cu care au început să exercite şi ele violenţe asupra numitului B.G.M., care era în continuare căzut la capătul podului. La scurt timp de la izbucnirea acestor violenţe, la faţa locului a ajuns şi fiul victimei, numitul G.B., dar în aceeaşi locaţie a sosit şi M.F., inculpatul din prezenta cauză. Inculpatul M.V. junior, în acest context anterior descris, sesizând că de locul faptei se apropie şi fiul victimei, împreună cu unchiul său M.F. ce avea o botă asupra sa, au ieşit în întâmpinarea acestuia, a lui G.B. şi au început să-l lovească şi pe acesta, primul dând prima lovitură victimei menţionate inculpatul M.F. Acesta, cu bâta ce-o avea asupra sa, i-a aplicat lui G.B. o lovitură în zona capului, după care, împreună cu nepotul său, M.V., au început să lovească această a doua victimă. în acest timp, în paralel, inculpata M.M. exercita violenţe asupra primei victime B.G.M., ce era căzută la capătul podului în continuare, iar cea de-a doua victimă era violentată nu doar de către M.V. şi M.F., ci şi de M.A., ce sosise şi ea între timp lângă ceilalţi doi agresori menţionaţi. După ce cei trei agresori au lovit în mod repetat victima G.B., au revenit la prima victimă şi au continuat să o lovească pe aceasta toţi trei, ignorând total rugăminţile repetate ce le erau adresate de către B.M. şi care vizau încetarea acestor agresiuni.

Aceste două momente ale conflictului ce s-a desfăşurat în data de 22 aprilie 2007 în locul menţionat, instanţa a găsit necesar să le menţioneze mai detaliat, deoarece vizându-se uşoarele contradicţii ale persoanelor audiate în prezenta cauză s-a găsit necesară marcarea lor. În momentul declanşării primului episod, cel dintre cele două grupuri de câte două persoane, consătenii părţilor implicate în conflict, sesizând atmosfera violentă fizic şi verbal, au găsit oportun să se închidă în curţile locuinţelor lor şi să nu intervină în vreun fel (s-au avut în vedere aici declaraţiile martorilor L.C., C.E.A., I.M.). În intervalul de timp în care martorii audiaţi atât în faza urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond, au încercat să nu ia cunoştinţă direct de desfăşurarea evenimentelor dintre cele două tabere, s-a consumat al doilea moment, în care a acţionat şi inculpatul din prezenta cauză, inculpat ce a ajuns la locul derulării evenimentelor, deoarece era în drum spre casa socrilor săi, unde se aflau membrii familiei sale. Sesizând situaţia în care se afla nepotul său, cu care nu avea nici un fel de raport tensionat (relaţii tensionate existau între acest inculpat şi fratele său, numitul V.M. generat de o problemă succesorală), el a intervenit în sprijinul nepotului său. S-a derulat al doilea moment al acestui eveniment şi, în continuare, a intervenit a treia etapă a acestuia când, după ce M.V., M.A. şi M.F. încetează violenţele asupra victimei G.B., revin la prima victimă, ce între timp fusese violentată de mama primilor doi agresori menţionaţi. În momentul în care cei trei, inculpatul şi nepoţii săi, au început reviolentarea primei victime, în câmpul infracţional a apărut B.E., fiica, respectiv sora victimelor, ce reuşeşte să-şi tragă fratele (pe G.B.) într-o curte situată în apropierea acestui loc şi care aparţinea familiei lui L.C. Este momentul în care cei trei agresori, unchiul şi cei doi nepoţi realizează că prima victimă, ce din momentul iniţial al declanşării agresiunilor împotriva sa nu se mai ridicase de la sol, nu mai reacţionează la agresiunile la care era supus. În acest context, grupul agresorilor, în care se include acum şi mama lui M.V. şi M.A., încetează acţiunea lor violentă. Acest grup se îndepărtează de locul desfăşurării evenimentelor anterior relatate şi imediat apare la faţa locului nepoata primei victime, respectiv martora I.A.E., care ajutată fiind de B.M. şi B.E., au reuşit să o urce în căruţă, cu care martora venise la locul faptelor, pe victima B.G.M. După ce această primă victimă a fost urcată în căruţă, grupul celor trei martore anterior menţionate a reuşit să o recupereze şi pe cea de a doua victimă, ambele fiind transportate la domiciliul familiei B. Aici a fost chemat SMURD-ul dar, încercându-se resuscitarea lui B.G.M., acest lucru nu a fost posibil, decesul lui survenind în jurul orelor 21 din data de 22 aprilie 2007.

Ca urmare a desfăşurării acestui incident, în etapele anterior descrise, victima B.G.M., în vârstă de 59 de ani a decedat, actul medico-legal de necropsie aflându-se la dosarul de urmărire penală şi statuând că moartea acestuia a fost violentă, ea datorându-se şocului traumatic şi hemoragie în contextul leziunilor traumatice externe, multiple, diseminate pe întreaga suprafaţă a corpului şi a leziunilor interne: fracturi costale multiple drepte, rupturi pulmonare drepte, hemotorax drept, rupturi hepatice, hemoperitoneu, hematom perirenal bilateral. S-a mai consemnat faptul că aceste leziuni traumatice s-au putut produce prin loviri directe, repetate, cu corp contondent, de formă alungită şi cu corp dur cu proeminenţe neregulate, între aceste leziuni traumatice descrise şi decesul victimei existând legătură de cauzalitate directă.

Expertizată din punct de vedere medico-legal şi partea vătămată G.B. în data de 23 aprilie 2007, s-a arătat că aceasta prezenta leziuni traumatice sub forma hematoamelor de forma alungită confluente între ele cu localizări multiple (facial, toracal-posterior, pe braţul stâng extern, coapsă şi gambă stângă, gambă dreaptă), leziuni ce au putut fi produse prin loviri directe, repetate, cu corp dur de formă alungită şi care, fără a-i pune victimei viaţa în primejdie, au necesitat 20-30 de zile de îngrijiri medicale.

Avându-se în vedere starea de fapt mai sus reţinută, instanţa de apel a concluzionat că inculpatul M.F., în momentul desfăşurării evenimentelor descrise, se afla în locul în care au avut loc violenţele exercitate împotriva celor două victime anterior menţionate. Faptul că inculpatul (ce pe parcursul întregii anchete penale şi a cercetării judecătoreşti s-a sustras acestora) a manifestat, în data de 22 aprilie 2007, o conduită infracţională, a rezultat din declaraţiile iniţiale (considerate ca având caracter extrajudiciar) date de către numiţii M.M., V.M., M.V. în calitate de făptuitori; din declaraţiile aceloraşi persoane audiate în calitate de învinuiţi în Dosarul iniţial (nr. 248/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş), între aceste declaraţii luându-se în considerare şi declaraţia învinuitei minore M.A. Coroborându-se declaraţiile acestora cu declaraţia părţii vătămate constituită parte civilă B.M., cu cele ale părţii civile B.G.M. şi cu cele ale martorilor (audiaţi, de asemenea, în faza urmăririi penale) I.A.E., I.A., L.M., T.P., B.E., L.C. şi I.M., a rezultat că inculpatul M.F., la sfârşitul primei etape a desfăşurării evenimentului violent anterior descris, s-a angajat în câmpul infracţional şi, alături de cei doi nepoţi, în cea de a doua etapă a acestui eveniment, a exercitat în mod conjugat cu aceştia, violenţe atât asupra părţii vătămate G.B., cât şi asupra victimei B.G.M., primul violentat, ce după declanşarea violenţelor asupra sa nu s-a mai ridicat de la sol. Acţionând concertat şi continuu alături de cei doi nepoţi ai săi, inculpatul M.F., cu boata ce o avea asupra sa, a exercitat asupra ambelor victime menţionate, violenţe care, în final, s-au soldat cu decesul lui B.G.M. şi cu vătămarea corporală a fiului acestuia. Acest inculpat, aşa cum s-a mai arătat, s-a implicat în câmpul infracţional, a acţionat concertat cu ceilalţi doi făptuitori ce au avut calitatea de inculpaţi în cauza iniţială, el acţionând cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.

Instanţa de control judiciar, reanalizând probatoriul administrat în cauză, a găsit eficient să dea preeminenţă declaraţiilor date iniţial în cauză de către M.V., V.M., M.M., M.A., B.M., B.G.M., I.A.E., I.A., L.M., T.P., B.E., L.C., I.M., deoarece aceste probe au fost obţinute la scurt timp de la producerea regretabilelor evenimente, când memoria persoanelor menţionate era proaspătă. Aspectele relevate de martori în faţa instanţei de prim grad jurisdicţional cu ocazia audierii lor au un caracter difuz, echivoc, ca urmare a scurgerii unui interval de timp substanţial şi a posibilei influenţe exercitate asupra acestor martori de către părţile implicate în prezenta cauză.

S-a concluzionat că inculpatul M.F. se face vinovat şi de comiterea infracţiunii pentru care la prima instanţă a fost achitat, deoarece acesta, alături de cei doi nepoţi ai săi, M.V. şi M.A., a exercitat în mod repetat violenţe asupra victimei B.G.M., care, fiind căzut la pământ încă de la debutul incidentului amintit, a fost în imposibilitate să contracareze aceste acţiuni violente exercitate susţinut împotriva sa de către cele trei persoane anterior menţionate, dar şi de către M.M. Instanţa a ajuns la această concluzie a vinovăţiei inculpatului M.F., nu doar prin luarea în considerare a probelor anterior menţionate, dar şi prin analizarea aspectelor convergente reieşite din analizarea probelor administrate în cauza în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 199/2009 a Tribunalului Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 10/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, confirmată prin decizia nr. 2240 din 8 iunie 2010, a secţiei penale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a stabilit că, în drept, fapta inculpatului M.F. de a aplica, în loc public şi împreună cu numiţii M.V., M.M. şi M.A., victimei B.G.M. multiple lovituri cu picioarele, pumnii, cu bâte şi un bici, cu intenţia de a-i suprima viaţa, urmare ce s-a şi produs, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), cu reţinerea art. 75 lit. a), c) şi art. 37 lit. b) C. pen.

Stabilindu-se în cauză vinovăţia inculpatului M.F., acesta a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii incriminate de art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), c) şi art. 37 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat, pentru comiterea infracţiunii menţionate, au fost avute în vedere criteriile expuse de legiuitorul român în prevederile art. 72 C. pen., respectiv faptul că acesta a comis, în stare de recidivă postexecutorie, o infracţiune cu grad de pericol social ridicat, cu un rezultat ireversibil, că nu a înţeles să dea curs citaţiilor emise de către organele judiciare şi de către instanţa de judecată în prim grad, în mod repetat, dar şi în rejudecare în apel, fiind citat cu mandat de aducere emis pe seama sa, s-a sustras urmăririi penale. A fost avut în vedere că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, negând implicarea sa în activitatea infracţională, în pofida probatoriului complet administrat în cauză. S-a ţinut seama, însă, şi de contribuţia efectivă a inculpatului, de forma agravantă şi de circumstanţele agravante, precum şi de împrejurarea că la momentul sosirii sale, incidentul era în desfăşurare. De asemenea, s-a reţinut că, de la data comiterii faptei, a trecut o perioadă de 6 ani, care se datorează, în principal, atitudinii inculpatului de a se sustrage urmăririi penale şi judecăţii, dar şi casării şi trimiterii cauzei în rejudecare în apel (fără însă a se reţine vreo culpă instanţei de judecată). Dată fiind grava atingere adusă prin conduita manifestată de inculpat unei valori sociale expres ocrotite de legiuitor în societatea românească şi avându-se în vedere şi prevederile art. 52 C. pen., s-a apreciat că o pedeapsă principală stabilită la minimul special prevăzut de lege de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, b) şi e) C. pen., ca pedeapsă complementară, este suficientă şi necesară pentru a se asigura reeducarea, resocializarea acestui inculpat.

Analizând pedeapsa accesorie ce se impune a-i fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat de a cărei comitere se face vinovat, s-a apreciat că este oportun a i se interzice nu doar exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii efective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ci şi exercitarea dreptului de a fi tutore sau curator.

S-a reţinut că interzicerea exercitării acestei categorii de drepturi este necesar a fi dispusă faţă de inculpat, deoarece acesta, în desfăşurarea activităţii infracţionale imputate, a acţionat în loc public, alături de un minor, inculpata M.A., ce îi era nepoată. S-a apreciat că, neputând fi considerat, ca matur, un exemplu ce să poată fi urmat, el nu poate exercita astfel de drepturi (hotărârea pronunţată de C.E.D.O. în cauza Sabău şi Pîrcălab vs. România).

Analizându-se şi motivele de apel formulate de către inculpat, s-a constatat că, în cauză, nu se poate dispune achitarea inculpatului de sub acuza comiterii infracţiunii de vătămare corporală (săvârşită asupra părţii vătămate G.B.) deoarece, aşa cum s-a mai arătat, acesta, acţionând conjugat cu nepoţii săi M.V. şi minora M.A., a cauzat părţii vătămate leziunile descrise în certificatul medico-legal aflat la dosarul de urmărire penală. S-a stabilit că fapta astfel comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii incriminate de legiuitor în prevederile art. 181 alin. (1) C. pen. Cum această conduită a inculpatului întruneşte din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii anterior menţionate, s-a reţinut că, pentru această faptă, la nivelul Tribunalului Mureş inculpatului i s-a aplicat un regim sancţionator just individualizat, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare, neidentificându-se niciunul dintre cazurile care, reglementate de art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen., să impună adoptarea unei soluţii de achitare.

S-a constatat, de asemenea, că latura civilă a cauzei, la prim grad jurisdicţional, a primit dezlegarea ce se impunea, cu atât mai mult cu cât, avându-se în vedere autoritatea de lucru judecat ce rezultă din sentinţa penală nr. 199/2009 a Tribunalului Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 10/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, confirmată prin decizia nr. 2240 din 8 iunie 2010, a secţiei penale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că pretenţiile născute din evenimentele nefaste desfăşurate în data şi locaţia menţionate mai sus, au fost rezolvate în cauza iniţială.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.F., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei de recurs, apărătorul recurentului inculpat a precizat că înţelege să invoce cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., criticile vizând greşita apreciere a probelor, despre care s-a susţinut că nu se coroborează cu privire la vinovăţia inculpatului, precum şi greşita individualizare a pedepsei, prin raportare la prevederile art. 72 C. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi Cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 2 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de apărătorul recurentului inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurentul inculpat şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care nici nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

În acest sens, se reţine, însă că unul dintre cazurile de casare abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile circumscrise de recurentul inculpat acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.

Totodată, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, inculpatul a formulat critici sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 13/A din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3196/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3202/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3155/2013. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3156/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3183/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3196/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3202/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3235/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3236/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3240/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Lege