ICCJ. Decizia nr. 3202/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3202/2013
Dosar nr. 5275/109/2011
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 768 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracţiunile pentru care cei patru inculpaţi au fost trimişi în judecată.
Ca urmare, s-a dispus condamnarea inculpatului S.G. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, şi la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pedepse care, în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen., pe durata acestuia inculpatul fiind obligat să respecte măsurile prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Totodată, a fost condamnată inculpata A.A.E. la câte 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pedepse ce au fost contopite, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, făcându-se aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c) C. pen.
În temeiul art. 86 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 C. pen., pe durata acestuia inculpata fiind obligată să respecte măsurile prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.M. şi I.O., aceştia au fost condamnaţi la câte 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi la câte 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pedepse ce au fost contopite, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de câte 1 an închisoare, făcându-se aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor pe un termen de încercare de câte 4 ani, stabilit conform art. 862 C. pen., pe durata acestuia inculpaţii fiind obligaţi să respecte măsurile prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul S.G. contravaloarea în RON a sumei de 600 euro şi s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin acestuia până la concurenţa respectivei sume.
S-a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor I.O., B.M. şi A.A.E. şi s-a dispus restituirea de către C. Bank - Sucursala Piteşti a unei sume de câte 864,66 RON către fiecare din aceşti inculpaţi, sume ce au fost depuse conform din 17 octombrie 2010. A fost obligat fiecare inculpat la câte 1250 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul din 07 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Piteşti, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpatul S.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., şi de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., precum şi inculpaţii A.A.E., B.M. şi I.O. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., şi de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În esenţă, prin actul de sesizare, s-a reţinut că inculpatul S.G., secretar general al Ministerului Sănătăţii, în calitate de membru al Comisiei de concurs pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere de director executiv, director executiv adjunct de sănătate publică şi director executiv economic în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, a primit în data de 09 octombrie 2010 de la inculpata A.A.E. suma de 600 euro şi o sticlă de whisky în scopul remiterii subiectelor propuse de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru proba scrisă şi pentru a le acorda un punctaj favorabil promovării concursului, iar, la data de 13 octombrie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a primit de la inculpata A.A.E. diferite produse alimentare şi nealimentare, în vederea furnizării subiectelor propuse pentru proba orală pentru toţi cei trei concurenţi şi pentru a fi declaraţi admişi la această probă.
S-a mai reţinut că inculpatul S.G. a remis celor trei inculpaţi, în schimbul mitei primite, subiectele propuse de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru proba scrisă, precum şi subiectele sau temele propuse pentru proba de interviu, subiecte ce nu erau destinate publicităţii.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A.A.E., I.O. şi B.M., s-a reţinut prin actul de sesizare că aceştia, în baza unei înţelegeri prealabile, au remis inculpatului S.G., la data de 09 octombrie 2010, suma de 600 euro şi o sticlă de whisky, beneficiind, în schimb, fără drept, de subiectele nepublice pentru ambele probe ale concursului organizat în sesiunea octombrie 2010 pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş. Totodată, s-a mai arătat de către procuror că inculpata A.A.E., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a remis la data de 13 octombrie 2010 inculpatului S. produse alimentare şi nealimentare pentru a beneficia, fără drept, de subiectele nepublice pentru proba orală a examenului din aceeaşi dată.
Analizând materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, Tribunalul a reţinut, în fapt, următoarele:
în datele de 11 octombrie 2010 şi 13 octombrie 2010, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, a fost organizat un concurs pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante de director executiv, director executiv adjunct de sănătate publică şi director executiv adjunct economic în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, concurs la care s-au înscris şi inculpaţii A.A.E., B.M. şi I.O., ce deţineau deja funcţiile publice de conducere menţionate, în baza unor ordine de delegare a funcţiei.
Prin ordinul din 06 septembrie 2010, au fost stabilite condiţiile de participare la concurs şi a fost constituită comisia pentru concursul de ocupare a funcţiei publice de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a jud. Argeş, comisia fiind compusă din M.N. şi C.D. - ambii din partea A.N.A.F., G.S. şi C.A.- din partea Ministerului Sănătăţii şi un reprezentant al Instituţiei Prefectului jud. Argeş. De asemenea, prin ordinele din 06 septembrie 2010, au fost stabilite condiţiile de participare şi a fost constituită comisia pentru concursul de ocupare a funcţiilor publice vacante de director executiv adjunct economic şi director executiv adjunct de sănătate publică, comisia fiind compusă din M.N. şi C.D. - ambii din partea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, G.S., C.A. şi C.B. - din partea Ministerului Sănătăţii.
Valorificând datele ce rezultă din cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate, purtate între cei trei inculpaţi, precum şi între inculpata A.A.E. şi martora N.A.P., secretar general adjunct în Ministerul Sănătăţii, instanţa a reţinut că această inculpată, împreună cu B.M. şi I.O., au hotărât să întreprindă demersuri pentru a afla subiectele la proba scrisă a examenului ce urma să aibă loc în ziua de 11 octombrie 2010. Astfel, la data de 05 octombrie 2010, inculpata A.A. a contactat-o pe martora N.A., căreia i-a comunicat că s-a înscris pentru concursul organizat în sesiunea din octombrie 2010, iar, pentru celelalte funcţii vacante din jud. Argeş, s-au înscris inculpaţii B.M. şi I.O. Martora i-a cerut inculpatei să nu-şi facă probleme şi au convenit să discute în zilele următoare, promiţându-i că o va ajuta în demersurile pentru obţinerea subiectelor, aspect ce reiese şi din conţinutul convorbirilor purtate în aceeaşi zi de inculpata A.A. cu inculpaţii B.M. şi I.O.
În data de 07 octombrie 2010, inculpata A.A.E. a luat din nou legătura cu martora N.A., încercând să o determine să-i comunice cuantumul sumei de bani ce ar trebui remisă în vederea promovării concursului, însă aceasta nu i-a dat un răspuns clar. Ca urmare, în cursul zilei de 08 octombrie 2010, inculpata a contactat-o din nou pe martora N.A., care i-a comunicat numărul de telefon utilizat de inculpatul S.G., spunându-i că acesta pleacă la un seminar în P.B., dar asigurând-o că a discutat cu el şi că îl poate suna. Ca urmare, inculpata l-a contactat telefonic pe S.G., convenind cu acesta să se întâlnească în ziua de 09 octombrie 2010 în jud. Braşov.
Tot în cursul zilei de 08 octombrie 2010, inculpatul S.G. i-a chemat pe martorii C.A. şi C.B. în biroul său, unde au discutat despre variantele de subiecte pentru examenul ce urma să aibă loc în data de 11 octombrie 2010. Martora B.C. a arătat că atât ea, cât şi martorul A.C. au prezentat inculpatului S., cu ocazia acelei întâlniri, variantele de subiecte propuse de fiecare, acestea fiind deja în formă scrisă, variante ce au rămas la inculpatul S. Martora a mai arătat că aceleaşi variante de subiecte pe care le-a lăsat inculpatului S. le-a comunicat şi secretarului comisiei, respectiv martorei N., în dimineaţa zilei de 11 octombrie 2010.
După discuţia pe care a avut-o cu inculpatul S. în data de 08 octombrie 2010, inculpata A.A.E. a contactat-o din nou telefonic pe martora N.A., căreia i-a relatat conţinutul convorbirii purtate cu inculpatul, insistând să-i comunice suma de bani ce ar trebui remisă acestuia şi, întrucât martora nu a dat un răspuns clar, a sunat-o şi în ziua de 09 octombrie 2010, solicitându-i aceleaşi lămuriri. Tot în data de 09 octombrie 2010, inculpata a purtat discuţii şi cu ceilalţi doi inculpaţi, cu care a stabilit să plătească câte 200 euro fiecare şi o sticlă cu whisky. De asemenea, în discuţia pe care inculpata A. a avut-o în dimineaţa zilei de 09 octombrie 2010 cu soţul ei, A.S., l-a întrebat dacă suma de 20 pe care vrea să i-o dea „Iu acesta" şi o sticlă de whisky i se pare puţin sau mult, spunându-i, totodată, că va merge în P.B. cu o maşină împrumutată, întrucât în situaţia în care ar merge cu maşina proprietate personală, suma pe care ar trebui să o dea ar fi mai mare.
În data de 09 octombrie 2010, inculpata A.A.E. l-a contactat pe inculpatul S.G. şi au convenit să îl sune când ajunge în holul hotelului A.A. din P.B. Conform înţelegerii, inculpata A. l-a sunat pe inculpatul S. şi i-a spus că a ajuns în parcare, fiind într-o maşină marca F., de culoare grena. După întâlnirea pe care a avut-o cu inculpatul S.G., A.A.E. i-a sunat-o pe inculpaţii B.M. şi I.O., asigurându-i de reuşita demersului întreprins şi stabilind o întâlnire cu aceştia.
Ca urmare, în seara de 09 octombrie 2010, cei trei inculpaţi s-au întâlnit la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş pentru a discuta variantele de subiecte pe care inculpata A. le primise de la inculpatul S. şi pentru a-şi procura actele normative din care să extragă răspunsurile corecte.
În data de 11 octombrie 2010, inculpatul S.G. şi martorii B.C. şi A.C. s-au deplasat la sediul A.N.A.F., unde, împreună cu ceilalţi membri ai comisiei, în baza variantelor de subiecte pe care le întocmiseră deja şi le aveau inserate în format de hârtie, au stabilit, prin încercuire, subiectele ce urmau să fie cuprinse în variantele finale, prezentându-le, astfel, secretarei comisiei, martora N. în aceeaşi zi, între inculpata A. şi inculpatul S. au avut loc mai multe convorbiri telefonice, ocazie cu care cel din urmă a încurajat-o pe inculpată, spunându-i să nu-şi facă probleme, pentru ca, în ultima convorbire telefonică, să o anunţe că proba orală va avea loc în ziua de miercuri, 13 octombrie 2010.
În data de 12 octombrie 2010, inculpata A.A.E. a aflat de la o persoană cu numele de P.M. faptul că s-au afişat rezultatele la proba scrisă şi că întreaga echipă de la Argeş a promovat examenul.
Pe baza situaţiei de fapt reţinute, astfel cum a fost anterior expusă, Tribunalul a arătat că primirea de către inculpatul S.G. a sumei de 600 euro şi a unei sticle de whisky, pe care inculpata A.A.E. a hotărât împreună cu inculpaţii B.M. şi I.O. să i-o ofere în schimbul primirii variantelor de subiecte, rezultă din coroborarea discuţiilor purtate de aceştia, dar şi de inculpata A. cu martora N., cu care a încercat să stabilească o sumă de bani în schimbul ajutorului de a promova concursul, precum şi din faptul că inculpatul S. a acceptat să se întâlnească în P.B. cu inculpata A., având asupra sa variantele de subiecte pe care le primise de la martorii B.C. şi A.C., întâlnire în urma căreia inculpata i-a informat pe B.M. şi I.O. că totul a decurs normal şi că a procedat foarte bine venind la Braşov, întrucât a procurat subiectele pentru fiecare din cei trei. De asemenea, s-a reţinut că, şi în zilele următoare datei de 09 octombrie 2010, inculpatul S. a acceptat să poarte convorbiri cu inculpata A. şi a încurajat-o pe aceasta, simţindu-se obligat să o ajute pentru a depăşi etapa probei scrise a examenului.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că este dovedită în cauză fapta inculpatului S.G. de a primi suma de 600 euro şi o sticlă de whisky de la inculpaţii A.A.E., I.O. şi B.M., în scopul remiterii subiectelor propuse de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru proba scrisă, precum şi fapta acestuia de a remite celor trei candidaţi, în schimbul mitei primite, subiectele propuse de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru proba scrisă a concursului anterior menţionat.
S-a apreciat, însă, că nu există, în cauză, dovezi certe ca inculpatul S.G. ar fi primit, în data de 13 octombrie 2010, de la inculpata A.A.E. produse alimentare şi nealimentare în vederea furnizării subiectelor propuse de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru proba orală şi nici faptul că ar fi remis celor trei inculpaţi respectivele subiecte, în schimbul produselor pe care le-ar fi primit.
Astfel, din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, "Tribunalul a reţinut că proba orală din data de 13 octombrie 2010 s-a desfăşurat sub forma unui interviu, constând în întrebări pe care membrii comisiei le puneau pe loc candidaţilor, secretara comisiei având obligaţia de a consemna într-un proces-verbal fiecare întrebare adresată de membrii comisiei, precum şi răspunsul dat de către candidaţi. A arătat instanţa că, din nicio dovadă administrată în cauză, nu a rezultat că proba orală a avut la bază subiecte sau întrebări stabilite dinainte de membrii comisiei, iar, pe de altă parte, inculpatul S.G. nu avea în atribuţia sa întocmirea variantelor de subiecte nici pentru proba scrisă, nici pentru cea orală. în consecinţă, constatând că, din probele administrate, nu a rezultat că inculpatul S.G. ar fi cunoscut întrebările ce urmau a fî adresate candidaţilor de membrii comisiei de examinare şi că le-ar fi comunicat celorlaţi trei inculpaţi, instanţa de fond a apreciat că fapta acestuia de a remite coinculpaţilor subiectele pentru proba orală a examenului nu există. De asemenea, s-a apreciat că nu poate fi reţinută nici fapta de luare de mită constând în primirea de produse alimentare şi nealimentare de la inculpata A.A.E., în vederea furnizării subiectelor propuse pentru proba orală, convorbirile telefonice purtate de aceasta cu A.D., şofer la Direcţia de Sănătate Publică Argeş, nefiind apreciate ca relevante sub acest aspect. în mod corelativ, s-a stabilit că nu poate fi reţinută nici infracţiunea de dare de mită în sarcina inculpatei A.A.E., constând în aceea că, la data de 13 octombrie 2010, ar fi remis inculpatului S.G. produse alimentare şi nealimentare, în scopul aflării subiectelor de la proba orală a examenului.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a înlăturat dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. în cazul tuturor infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, apreciind că nu sunt incidente prevederile legale referitoare la schimbarea încadrării juridice, întrucât, prin rechizitoriu, instanţa a fost sesizată cu faptele şi persoanele inculpaţilor, iar, în situaţia în care, pentru unul din cele două acte materiale ale infracţiunilor ce formează obiectul acuzaţiei penale, se apreciază că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acelei infracţiuni ori că nu există faptă, nu se procedează la schimbarea încadrării juridice, ci la înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., apreciindu-se că cel de-al doilea act material reţinut prin rechizitoriu nu poate fi reţinut ca infracţiune.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului S.G. -secretar general al Ministerului Sănătăţii, care, în calitate de membru al comisiei de concurs pentru ocuparea funcţiilor publice de director executiv, director executiv adjunct de sănătate publică şi director executiv economic în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, a primit, în data de 09 octombrie 2010, de la inculpaţii I.O., B.M. şi A.A.E., prin intermediul celei din urmă, suma de 600 euro şi o sticlă de whisky, în scopul remiterii subiectelor propuse de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru proba scrisă la concursul din luna octombrie 2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În ce priveşte fapta aceluiaşi inculpat de a remite inculpaţilor A.A.E., B.M. şi I.O., în schimbul mitei primite, subiectele propuse de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru proba scrisă a concursului menţionat anterior, subiecte care nu erau destinate publicităţii, s-a stabilit că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la fapta inculpatei A.A.E. care, în urma unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii I.O. şi B.M., a remis, în data de 09 octombrie 2010, inculpatului S.G., din partea tuturor celor trei inculpaţi, suma de 600 euro şi o sticlă de whisky, în scopul punerii la dispoziţie de către acesta a subiectelor propuse de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru proba scrisă, Tribunalul a considerat că se încadrează, în drept, în dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 privind infracţiunea de dare de mită.
În mod similar, s-a apreciat că şi faptele inculpaţilor I.O. şi B.M. care, în urma unei înţelegeri prealabile cu inculpata A.A.E., au remis, prin intermediul celei din urmă, suma de 600 euro şi o sticlă de whisky inculpatului S.G., în scopul furnizării subiectelor de concurs propuse de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru proba scrisă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la faptele inculpaţilor A.A.E., B.M. şi I.O. de a beneficia, fără drept, de subiectele nepublice pentru proba scrisă a concursului organizat în sesiunea octombrie 2010 pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante existente la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, s-a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la folosirea. în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Piteşti, criticând-o sub aspectul greşitei înlăturări a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. în privinţa tuturor infracţiunilor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi inculpaţii S.G., A.A.E., B.M. şi I.O., care au invocat, în principal, încălcarea dreptului lor la apărare prin omisiunea instanţei de fond de a pune în discuţie, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile reţinute în rechizitoriu în formă continuată în aceleaşi infracţiuni în formă simplă, iar, în subsidiar, greşita lor condamnare, bazată pe o interpretare eronată a probatoriului administrat în cauză, solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 17/A din 21 februarie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi de inculpaţii S.G., A.A.E., B.M. şi I.O., a desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanţă, respectiv Tribunalul Argeş, dispunând rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a arătat, în esenţă, că procedeul folosit de prima instanţă, constând în înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. în privinţa tuturor infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, este unul greşit şi că, în ipoteza în care a constatat că nu poate fi reţinută forma continuată a infracţiunilor, Tribunalul ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice, prin punerea în discuţia contradictorie a procurorului şi a părţilor a noii încadrări şi atragerea atenţiei inculpaţilor asupra dreptului de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii pentru a-şi pregăti apărarea.
S-a menţionat de către instanţa de prim control judiciar că noţiunea de încadrare juridică cuprinde în conţinutul său şi reţinerea sau nu a formei continuate a unei infracţiuni, neputându-se considera că înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., reţinute în actul de sesizare în cazul unei infracţiuni, sau, după caz, aplicarea acestor dispoziţii nu ar viza încadrarea juridică a faptei descrisă în rechizitoriu şi stabilită de către instanţă. Ca urmare, s-a apreciat că, în ipoteza în care instanţa stabileşte încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat fără a reţine dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., considerând că acesta a săvârşit un singur act material care formează conţinutul constitutiv al infracţiunii, spre deosebire de rechizitoriu, act prin care au fost reţinute două sau mai multe astfel de acte materiale, în drept se procedează la o veritabilă schimbare de încadrare juridică, în sensul prevederilor art. 334 C. proc. pen., un argument în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 42 C. pen., care se referă la pedeapsa pentru infracţiunea continuată.
S-a considerat că nu prezintă relevanţă juridică faptul că prima instanţă, procedând la înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, a creat acestora o situaţie mai favorabilă prin aceea că a dispus condamnarea lor pentru forma simplă a infracţiunilor, întrucât prevederile art. 334 C. proc. pen. nu fac nicio distincţie între consecinţele schimbării încadrării juridice, după cum aceasta este sau nu mai favorabilă inculpaţilor. în acest sens, s-a arătat că diferenţele dintre forma simplă şi cea continuată a unei infracţiuni implică posibilitatea pe care instanţa trebuie să o confere părţilor şi parchetului de a examina şi interpreta probatoriul administrat, implicit pentru inculpaţi de a-şi formula apărările necesare - chiar dacă prin schimbarea de încadrare juridică se creează o situaţie mai favorabilă acestora, aşa cum stabilesc şi dispoziţiile finale ale art. 334 C. proc. pen.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că neaplicarea de către Tribunal a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. în condiţiile concrete ale cauzei a avut drept consecinţă nerespectarea dreptului la apărare al inculpaţilor, deficienţă ce nu poate fî îndreptată în faza procesuală a apelului întrucât ar conduce la lipsirea acuzaţilor de un grad de jurisdicţie şi, astfel, la încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, care consacră liberul acces la justiţie. în acelaşi sens, instanţa a subliniat că, în cauză, nu se reţin deficienţe ale sentinţei ce pot fi rezolvate de către instanţa de apel, în baza caracterului devolutiv al acestei căi de atac, ci nerespectarea unor dispoziţii imperative privind garantarea dreptului la apărare, privit nu doar în accepţiunea asigurării unui apărător pentru acuzat şi a prezenţei sale fizice în instanţă, ci prin prisma exercitării unei apărări efective, astfel încât s-a apreciat că, fiind vorba de un caz de nulitate absolută, prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se impune desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru rejudecarea acesteia cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite părţilor în proces. împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate.
Motivele de recurs au fost formulate cu respectarea dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) teza I C. proc. pen., fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
S-a susţinut, în esenţă, în cuprinsul motivelor de recurs că instanţa de apel, prin desfiinţarea sentinţei Tribunalului Argeş şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la această instanţă, a făcut b greşită aplicare a dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., apreciind, în mod eronat, că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor şi că ar fi incident, astfel, unul din cazurile de nulitate prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. S-a arătat, sub acest aspect, de către procuror că procedura judiciară în faţa primei instanţe s-a desfăşurat cu respectarea principiilor oralităţii, contradictorialităţii şi egalităţii armelor şi s-a asigurat pe deplin dreptul la apărare al inculpaţilor, care a fost exercitat în mod efectiv, mai ales că le-a fost creată prin sentinţa Tribunalului o situaţie juridică mai favorabilă decât cea reţinută în rechizitoriu.
Ca urmare, s-a solicitat de către Ministerul Public admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în vederea continuării judecăţii.
Hotărârea instanţei de prim control judiciar a fost recurată, în termenul prevăzut de lege, şi de inculpatul S.G., însă acesta, prezent personal în faţa Înaltei Curţi la termenul de judecată din data de 21 octombrie 2012 şi asistat fiind de apărătorul său ales, a arătat că îşi retrage recursul declarat, solicitând să se ia act de manifestarea de voinţă în acest sens.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti ca fiind fondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Invocând acest caz de casare, Ministerul Public a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., apreciind în mod eronat că în speţă era incident unul din cazurile de nulitate prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Verificând susţinerile Parchetului prin raportare la dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte constată că, într-adevăr, reglementând soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa de apel, art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. enumera în mod limitativ situaţiile în care, urmare admiterii căii de atac şi desfiinţării sentinţei fondului, se poate dispune rejudecarea cauzei de către prima instanţă, una dintre aceste ipoteze avute în vedere de legiuitor fiind aceea a existenţei unuia din cazurile de nulitate prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit acestui din urmă text de lege, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, printre altele, dispoziţiile relative la prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, conform legii.
Dreptul la apărare constituie principala garanţie recunoscută învinuitului/inculpatului în cursul procesului penal, atât potrivit legii interne (art. 6 şi art. 171, 172 C. proc. pen.), cât şi reglementărilor cuprinse în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale art. 6 parag. 3 lit. c), organele judiciare având obligaţia de a asigura acuzatului deplina exercitare a acestuia prin aducerea la cunoştinţă a faptelor ce formează obiectul cercetărilor penale şi a încadrării lor juridice, pentru ca persoana învinuită/inculpată să aibă posibilitatea de a-şi formula apărările şi cererile pe care le consideră esenţiale pentru susţinerea cauzei sale şi combaterea motivelor prezentate de Parchet sau de partea adversă.
În cauză, deşi Înalta Curte împărtăşeşte opinia instanţei de prim control judiciar cu privire la incidenţa, din punct de vedere formal, a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., apreciază, însă, că aplicarea respectivelor prevederi legale se putea realiza chiar de către Curtea de Apel, în situaţia în care, în urma propriei analize a materialului probator, constata ca fiind nefondate criticile procurorului şi că, într-adevăr, nu este îndeplinită, în speţa dedusă judecăţii, condiţia referitoare la pluralitatea actelor de executare, neputând fi reţinut în sarcina niciunuia/unora dintre inculpaţi cel de-al doilea act material al infracţiunilor continuate ce formează obiectul acuzaţiei penale.
Contrar punctului de vedere exprimat de judecătorul fondului, Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa de apel, apreciază că reţinerea sau, după caz, înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (operaţiune prin care se ajunge, practic, la transformarea pluralităţii de infracţiuni într-o unitate legală de infracţiune sau invers ori la transformarea unităţii legale într-o unitate naturală de infracţiune, după caz) vizează încadrarea juridică a faptei penale, încadrare care nu se limitează strict la corespondenţa dintre respectiva faptă şi norma de încriminare, ci priveşte toate dispoziţiile legale care sunt incidente în cauză şi care caracterizează fapta sub aspect juridic.
Cu toate că instanţa de fond a considerat, în mod eronat, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., se observă că, prin procedeul folosit, aceasta nu a nesocotit garanţiile procesuale conferite de lege inculpaţilor, respectând dreptul lor la apărare şi dându-le posibilitatea efectivă de a formula concluzii şi de a-şi expune punctul de vedere cu privire la toate acuzaţiile penale ce le-au fost aduse prin actul de sesizare. Astfel, cu prilejul cuvântului la dezbateri, apărătorii aleşi ai inculpaţilor au făcut referiri ample la fiecare dintre cele două acte materiale ale infracţiunilor pentru care aceştia sunt cercetaţi şi la probele invocate de Parchet, expunând punctual motivele pentru care niciuna dintre faptele de care au fost acuzaţi nu poate fi reţinută în sarcina lor şi solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare, aşa încât toate aspectele legate de existenţa faptelor şi caracterizarea lor ca infracţiuni au format obiectul discuţiei contradictorii a procurorului şi a părţilor, inculpaţii având posibilitatea reală de a combate argumentele oferite de Ministerul Public şi de a-şi formula toate apărările necesare în vederea exonerării lor de răspundere penală. Ca urmare, împrejurarea că instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reţinute în sarcina lor unele din actele materiale ale infracţiunilor continuate pentru care au fost trimişi în judecată, în condiţiile în care chiar inculpaţii au solicitat instanţei achitarea lor, inclusiv pentru acele acte materiale, nu poate conduce la concluzia încălcării dreptului la apărare garantat acestora de prevederile art. 6 C. proc. pen. şi art. 6 parag 3 lit. c) din Convenţie, astfel cum, în mod eronat, a stabilit instanţa de prim control judiciar.
Într-adevăr, aşa cum s-a arătat anterior, procedeul folosit de judecătorul fondului de a înlătura dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. fără a face aplicarea art. 334 C. proc. pen. este unul greşit, însă instanţa de apel putea remedia ea însăşi respectiva deficienţă, fără a se putea considera că, în acest mod, privează inculpaţii de un grad de jurisdicţie, din moment ce chestiunea în discuţie a format obiectul judecăţii anterioare, în faţa Tribunalului, iar procurorul şi părţile şi-au expus punctele de vedere şi argumentele care pledau, în opinia lor, pentru stabilirea vinovăţiei, respectiv nevinovăţiei acuzaţilor sub aspectul tuturor faptelor pentru care au fost cercetaţi.
Ca urmare, se observă că instanţa de prim control judiciar a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desfiinţând sentinţa Tribunalului şi dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, deşi în speţă nu se regăsea niciunul din cazurile de nulitate prevăzute de art 197 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Piteşti, va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Fiteşti în vederea continuării judecăţii.
Totodată, având în vedere manifestarea de voinţă a inculpatului S.G. exprimată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de acesta împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel şi, ţinând seama de faptul că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva deciziei penale nr. 17/A din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii S.G., A.A.E., B.M. şi I.O.
Casează decizia penală atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Piteşti în vederea continuării judecăţii.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul S.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul intimat inculpat S.G. la plata sumei de 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele inculpate A.A.E. şi B.M. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat I.O., în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3201/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3235/2013. Penal → |
|---|
