ICCJ. Decizia nr. 3292/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3292/2013
Dosar nr. 17204/3/2013/a4
Şedinţa publică din 25 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 17204/3/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe rol fiind soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală şi inculpaţii P.G.O., S.C., G.M., E.I., M.A.F. împotriva sentinţei penale nr. 524 din 25 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 17204/3/2013 din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apelanţilor inculpaţi P.G.O. şi S.C.
Reanalizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen., precum şi condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen., fiind, de asemenea, incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel că a menţinut starea de arest a inculpaţilor P.G.O. şi S.C.
În termen legal, inculpatul P.G.O. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, criticând-o sub aspectul temeiniciei, susţinând că din analizarea dispoziţiilor art. 143, art. 148 lit. f) şi art. 136 C. proc. pen. şi a apariţiei temeiurilor noi, apreciază că această din urmă condiţie nu este îndeplinită, deoarece s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Totodată, verificând dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., consideră ca fiind îndeplinită teza I, dar în ceea ce priveşte cea de-a doua teză vizând pericolul pentru ordinea publică, a arătat că este arestat preventiv de peste un an de zile, ceea ce face ca la acest moment procesual tulburarea opiniei publice să fie diminuată considerabil, iar punerea lui în libertate nu ar mai afecta ordinea de drept.
A mai susţinut că nu există date că s-ar sustrage sau ar zădărnici desfăşurarea procesului penal, în raport de poziţia sa procesuală de recunoaştere, considerând astfel că se poate lua o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea, precizând că regretă foarte mult fapta şi se va supune tuturor obligaţiilor instituite şi se va prezenta la toate termenele de judecată.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 11 octombrie 2013 a constatat că în cauză de la ultima verificare a legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri luate faţă de cei doi inculpaţi şi până în prezent neintervenind, de altfel, nici o împrejurare nouă care să conducă la concluzia că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a apelanţilor inculpaţi au încetat sau s-au schimbat şi care să justifice lăsarea în libertate a acestora, astfel că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen., precum şi condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen., fiind incident, de asemenea, cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 524 din 25 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 17204/3/2013 au fost condamnaţi, printre alţii, inculpaţii P.G.O. şi S.C. la câte o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002, art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu referire la art. 1 pct. 11 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., respectiv art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu referire la art. 1 pct. 11, art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 26 din Legea nr. 365/2002, art. 26 C. pen. raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu referire la art. 1 pct. 11, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Totodată, s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor.
În esenţă, în sarcina inculpatului P.G.O., s-a reţinut că, pe parcursul anului 2011, împreună cu învinuiţii T.E. şi N.C.D. a iniţiat şi a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat pe parcurs sau după caz a fost sprijinit şi de către alte persoane, grupare coordonată şi formată în vederea săvârşirii mai multor infracţiuni grave (infracţiuni prevăzute de Legea nr. 365/2002 şi nr. 161/2003).
Inculpatul P.G.O., încă de la începutul anului 2011, s-a implicat alături de alţi membrii ai grupării, în confecţionarea de echipamente artizanale pentru fraudarea şi falsificarea de carduri bancare, trimiţând şi coordonând activitatea infracţională de skimming a altor participanţi, pe teritoriul Italiei şi Germaniei, iar în perioada decembrie 2011-ianuarie 2012, atât în interesul proprii grupări cât şi a grupării aparţinând lui M.A., G.T. ş.a., s-a implicat şi a înlesnit falsificarea de instrumente de plată electronică (de inculpatul C.A.) urmată de utilizarea acestora de către membrii celor două grupări cu prilejul efectuării de operaţiuni frauduloase, respectiv efectuarea de cumpărături la nivelul comercianţilor din afara ţării (după caz, din Bulgaria şi Olanda), magazine care uzitau ca şi modalitate de plată, sistemul P.O.S.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul P.G.O., în perioada octombrie 2011-ianuarie 2012 s-a implicat alături de alţi membrii ai grupării, direct, în fabricarea/confecţionarea de echipamente artizanale pentru fraudarea şi falsificarea de carduri bancare şi totodată în comercializarea acestora către o altă grupare infracţională, ce activa pe teritoriul Germaniei; pe parcursul anului 2011, împreună cu învinuitul D.G., inculpatul E.I. s.a., au falsificat mai multe pagini originale P., în continuare, procedând la lansarea unor atacuri informatice de tip phishing, asupra platformei P., în vederea obţinerii de la eventualii deţinători de conturi P., a datelor de identificare necesare accesului la respectivele conturi on-line; începând cu toamna anului 2011 şi până în vara anului 2012, acelaşi inculpat s-a implicat alături de alţi membrii ai grupului infracţional pe care îl coordona, în înşelarea şi prejudicierea mai multor persoane cu ocazii unor licitaţii fictive organizate pe platforma E. sau alte site-uri de profil, creând şi punând la dispoziţia licitatorilor mai multe conturi frauduloase de P., iar în perioada iulie-decembrie 2011, prin intermediul aplicaţiei de chat, a transmis în mod repetat, către diferiţi utilizatori, date de identificare aferente mai multor carduri bancare.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, comportamentul procesual al acestuia, care a recunoscut comiterea faptelor, precum şi împrejurările referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, ţinându-se cont de amploarea fenomenului infracţional şi urmările produse.
În acelaşi timp, Înalta Curte are în vedere faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Se constată totodată că, la acest moment procesual, nu au intervenit elemente noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost găsit vinovat în primă instanţă, fiind condamnat pentru faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel că pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. Pericolul pentru ordinea publică fiind încă actual, se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu există temeiuri care să impună revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, aceasta nefiind în măsură să-şi realizeze scopul descris de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv să asigure buna desfăşurare a procesului penal şi garantarea adevărului.
Aşa fiind, în acest moment procesual nu se poate susţine că prin luarea unei măsuri alternative detenţiei provizorii, buna desfăşurare a procesului penal, în stadiul actual al procesului, prin lăsarea în libertate a inculpatului, nu ar crea o rezonanţă negativă în rândul opiniei publice, o stare de neîncredere în actul de justiţie, dată fiind complexitatea cauzei şi infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat, infracţiuni grave.
Ca atare, încheierea pronunţată la 11 octombrie 2013 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul P.G.O. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.O. împotriva încheierii din data de 11 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3291/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3295/2013. Penal → |
|---|
