ICCJ. Decizia nr. 3301/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3301/2013
Dosar nr. 5673/108/2013
Şedinţa publică din 28 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Carte de Casaţie şi Justiţie - D.I.LC.O.T - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva deciziei penale nr. 196/ A din 14 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 316 din 12 septembrie 2013 a Tribunalului Arad s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului, din art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., în art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin înlăturarea agravantei prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul J.S.A. la 3 ani închisoare pentru trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată.
În baza art. 2 alin. (l) teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pedeapsă ce se execută conform art. 66 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 497 din 20 decembrie 2012 de către Tribunalul Arad, în dosarul m.7815/108/2012, definitivă prin neapelare şi s-a dispus executarea acestei pedepse, pe lângă pedeapsa aplicată prin sentinţa nr. 316 din 12 septembrie 2013, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.
În baza art. 17 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat, în favoarea statului, suma de 150 lei, reprezentând bani obţinuţi din vânzarea drogurilor, precum şi suma de 1.500 lei, reprezentând echivalentul a 30 grame cannabis.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 20 aprilie 2013, la zi.
În baza art. 350 alin. (l) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat.
În baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la data de 4 iunie 2013 în dosarul nr. 33/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, a fost trimis în judecată inculpatul J.S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (l) lit. a) C. pen.
În fapt, inculpatul J.S.A. a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 497 din 20 decembrie 2012 pronunţată de către Tribunalul Arad, în dosarul nr. 7815/108/2012, definitivă la data de 04 ianuarie 2013, prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. , la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, astfel că inculpatul se afla deja, în atenţia organelor judiciare.
În data de 06 martie 2013, inculpatul s-a întâlnit pe raza municipiului Arad cu colaboratorul sub acoperire „B.A.”, căruia i-a vândut fără drept 0,5 grame cannabis (masă netă), contra sumei totale de 50 lei (în fapt inculpatul a pretins că în ambalaj s-ar fi aflat dublul cantităţii vândute).
În data de 18 aprilie 2013, inculpatul a oferit spre vânzare martorului C.P.A. 2 grame de cannabis; a pretins şi a primit de la acesta în avans suma de 100 lei, contravaloarea drogurilor, spunându-i că o să îl contacteze telefonic după ce se va aproviziona de la propriul dealer.
În data de 20 aprilie 2013, inculpatul l-a sunat pe martor pentru a se întâlni ca să îi remită drogurile, fiind interceptat la scurt timp de organele judiciare, în timp ce se îndrepta spre locul unde cei doi ar fi trebuit să facă joncţiunea. Asupra inculpatului au fost găsite două pacheţele conţinând cannabis, cântărind 0,90 grame (masă netă), acesta recunoscând că urma să le dea lui C.P.A., de la care încasase, în prealabil, suma de 100 lei. La rândul său, martorul a confirmat înţelegerea avută cu inculpatul.
Inculpatul J.S. a recunoscut, iniţial, că ulterior condamnării, în cursul anului 2013, până la prinderea sa, a procurat, a deţinut, a oferit şi a vândut în repetate rânduri, către diferiţi cumpărători, circa 30-40 grame cannabis, în general în cantităţi mici, de 1-2 grame. A menţionat că drogurile le procura la preţul de 50 de lei/gram şi le revindea la acelaşi preţ, dar remitea, în fapt, cantităţi mai mici decât cele afirmate cumpărătorilor, sau le vindea mai scump.
Din conţinutul convorbirilor telefonice a rezultat că, în data de 26 martie 2013, orele 19: 28,43 şi orele 19:56,19, inculpatul a fost contactat telefonic de un bărbat („B"), din convorbire reieşind că cei doi făcuseră numeroase tranzacţii cu droguri, iar inculpatul solicita să îi fie furnizat pe credit, ca şi în alte numeroase împrejurări.
A doua zi, în data de 27 martie 2013, orele 18:28,21 inculpatul a vorbit din nou la telefon cu numitul „B”, căruia i-a ofertat droguri.
La data de 28 martie 2013,orele 8:55,07 inculpatul a primit un SMS, prin care i se cer 2 grame de cannabis.
S-a reţinut că din conţinutul convorbirilor telefonice redate în dosarul de urmărire penală a fost relevat traficul de haşiş („cioco”) făcut de către inculpat şi în zilele de 28 martie 2013 ora 15:04,22, 29 martie 2013 ora 13:29,46, precum şi în zilele de 5 aprilie 2013, 8 aprilie 2013, 9 aprilie 2013, aceste convorbiri care denotă disponibilitatea inculpatului faţă de clienţi, pe care se oferă să îi ajute să să-i înveţe cum să consume drogurile.
În data de 14 aprilie 2013, ora 9:38,14, inculpatul a avut o convorbire telefonică, din care a rezultat, indubitabil faptul deţinerii, la acel moment, de droguri. În zilele următoare, 18 aprilie 2013 şi 20 aprilie 2013, inculpatul a purtat cu martorul C.P. convorbiri, din care a rezultat faptul că inculpatul se temea că i s-ar putea înregistra convorbirile.
Pe lângă convorbirile telefonice, în cauză, în faţa instanţei, au fost readministrate proba cu martorii: „S.V.” (investigatorul sub acoperire), „B.A.” (colaboratorul sub acoperire) şi martorul C.P.A.
Din declaraţiile acestora a rezultat, fără nici un dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în formă continuată şi nu în forma unui singur act material, cum a solicitat inculpatul să constate instanţa.
S-a reţinut că la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul a retractat recunoaşterea iniţială de trafic al unei cantităţi mai mari de droguri, încercând să acrediteze, în mod mincinos, ideea că singura sa acţiune ilicită ar fi fost cea prin care a vândut colaboratorului sub acoperire drogurile, anume cea când a fost prins în flagrant.
Instanţa de fond a constatat că la momentul discutării menţinerii arestării preventive, în data de 5 iunie, inculpatul a declarat că recunoaşte faptele aşa cum au fost reţinute, pentru ca, ulterior, la data de 10 iulie 2013, să revină asupra declaraţiei şi să susţină existenţa infracţiunii în formă simplă, arătând că a săvârşit doar un act material, nu mai multe.
Declaraţiile contradictorii ale inculpatului au fost coroborate cu probele administrate în cauză, astfel că, în drept, instanţa de fond a stabilit că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, pedepsită cu închisoarea de la 3-15 ani şi interzicerea unor drepturi şi a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului, din art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., în art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei, faţă de dispoziţiile art. 2 C. pen., instanţa a ţinut seama de faptul că inculpatul nu a negat în totalitate faptele săvârşite, recunoscând parţial, a traficat o cantitate mică de droguri, iar sumele obţinute au fost relativ mici.
Ca circumstanţă personală agravantă, instanţa a ţinut seama de faptul că inculpatul a săvârşit această faptă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în termenul de încercare de 3 ani, stabilit prin sentinţa penală nr. 497 din 20 decembrie 2012, a Tribunalului Arad.
Instanţa a apreciat că din referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad a rezultat că perseverenţa inculpatului de a relua consumul de cannabis după o perioadă scurtă de abstinenţă, în condiţiile în care a fost deja condamnat pentru fapte similare, împrejurare ce denotă că acesta nu dispune de capacitatea de a-şi gestiona, într-un mod constructiv şi legal, situaţiile de stres din viaţa sa, fapt ce ar putea constitui în viitor un factor favorizant al reiterării comportamentului infracţional şi a reluării dependenţei de cannabis.
Împotriva sentinţei pronunţate de către Tribunalul Arad a declarat apel, în termenul legal, inculpatul J.S.A.
Inculpatul a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât, deşi a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni continuate, compusă din mai multe acte materiale pretins comise în perioada ulterioară lunii ianuarie şi până la data de 20 aprilie 2013, în rechizitoriu nu sunt descrise decât două dintre actele materiale: fapta din 06 martie 2013 şi cea din data de 20 aprilie 2013, restul pretinselor acte materiale nefiind descrise şi nici măcar menţionate în actul de sesizare.
În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării formei continuate a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, reţinerea exclusiv a faptei din data de 20 aprilie 2013 având ca obiect cantitatea de 0,9 grame cannabis şi achitarea sa în baza art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. , având în vedere că a recunoscut comiterea acestei fapte, dar şi circumstanţele personale favorabile (menţionate în referatul de evaluare întocmit în cauză), precum şi cantitatea infimă de cannabis traficată.
Prin decizia penală nr. l96/ A din 14 octombrie 2013, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de inculpatul J. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 316 din 12 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, în dosarul nr. 5673/108/2013.
A desfiinţat în totalitate sentinţa apelată şi, în rejudecare, în baza art. 380 C. proc. pen., raportat la art. 332 alin. (2) teza a II- a C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii actului de sesizare.
În temeiul art. 332 alin. (3) teza I C. proc. pen., raportat la art. 139 alin. (l) şi art. 1451 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului J.S.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, începând cu data rămânerii definitive a dispoziţiei de înlocuire a măsurii arestării preventive.
În temeiul art. 145 alin. (l1) C. proc. pen., a obligat inculpatul, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, respectiv instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază domiciliază, desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Arad, secţia în a cărei rază teritorială domiciliază inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
În baza art. 145 alin. (l) C. proc. pen., a impus inculpatului obligaţia de a nu se apropia de martorul cu identitate reală C.P.A. şi de a nu comunica cu acesta, direct sau indirect.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii de a nu părăsi ţara sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că potrivit rechizitoriului, rubrica „în drept”, inculpatul J.S.A. este acuzat că în perioada ulterioară lunii ianuarie şi până la data de prinderii sale în flagrant (20 aprilie 2013) a procurat, deţinut, oferit şi vândut droguri de risc fără drept, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice. Faptele astfel descrise au fost încadrate juridic în prevederile art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Curtea a considerat că fiind vorba de o infracţiune continuată, este necesar ca actul de trimitere în judecată să prevadă explicit actele materiale care compun unitatea infracţională, întrucât, în raport de fiecare faptă componentă trebuie parcurse aceleaşi etape ca şi în cazul unei infracţiuni simple: analizarea materialului probator şi verificarea elementelor constitutive ale infracţiunii.
Examinând expozitivul rechizitoriului, rubrica „starea de fapt” a rezultat că două dintre actele materiale pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au fost descrise în mod explicit, anume: în data de 06 martie 2013, inculpatul i-a vândut, fără drept, colaboratorului sub acoperire B.A. cantitatea de 0,5 grame cannabis contra sumei de 50 lei şi în data de 18 aprilie 2013 inculpatul i-a oferit spre vânzare, fără drept, martorului cu identitate reală C.P.A. cantitatea de două grame cannabis, primind în avans suma de 100 lei, vânzarea fiind finalizată în data de 20 aprilie 2013 când inculpatul a fost prins în flagrant.
Întrucât acuzaţia a fost formulată pentru acte materiale comise „în perioada ulterioară lunii ianuarie şi până la data de prinderii inculpatului în flagrant (20 aprilie 2013)” reiese că procurorul a avut în vedere şi alte acte materiale în afara celor descrise în paragraful anterior.
Instanţa de apel a observat că pentru restul pretinselor acte materiale, rechizitoriul nu cuprinde o descriere concretă şi explicită, ci sunt redate doar câteva convorbiri telefonice purtate de inculpat cu mai multe persoane, fie neidentificate, fie identificate (martorul C.P.A. şi mama inculpatului), convorbiri din cuprinsul cărora acuzarea a extras anumite paragrafe sau exprimări ale inculpatului şi interlocutorilor acestuia pe care le-a interpretat ca având o conotaţie infracţională (spre exemplu: se consideră că expresia „cioco” sau „cafă” semnifică haşiş). Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că nu este clar dacă pentru fiecare din aceste convorbiri sunt formulate acuzaţii şi în ce constau acestea, cu referire la elementul material (procurare, deţinere, oferire, vânzare), cantitatea de drog ce face obiectul fiecărui act material, persoanele implicate, sumele de bani pretinse şi obţinute.
În acelaşi timp, prin modul în care au fost formulate acuzaţiile, s-a considerat că inculpatul este lipsit de orice posibilitate de apărare, întrucât în faţa unor acuzaţii incerte şi neclare acesta nu are posibilitatea să aprecieze asupra dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi nici asupra materialului probatoriu.
În acest context, instanţa de apel a apreciat că sesizarea instanţei nu este legală, rechizitoriul, neîndeplinind cerinţele prevăzute de art. 263 alin. (l) C. proc. pen., în sensul că nu cuprinde faptele reţinute în sarcina inculpatului, situaţie care atrage nulitatea absolută a actului de sesizare, în temeiul art. 197 alin. (2) teza. a Il-a şi restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acestuia, în temeiul art. 332 alin. (2) teza a II a C. proc. pen.
În legătură cu starea de arest preventiv a inculpatului, în condiţiile în care s-a dispus restituirea cauzei la procuror, instanţa, în temeiul art. 332 alin. (3) teza I C. proc. pen., a observat, mai întâi, că inculpatul se află sub puterea unor măsuri preventive privative de libertate de 178 de zile (în perioada 20 aprilie - 14 octombrie 2013). A constatat că întreaga urmărire penală s-a desfăşurat cu inculpatul în stare de privare de libertate, situaţie care a continuat şi în faţa primei instanţe, dar şi a instanţei de apel.
Reţinând că acuzaţiile concrete şi explicite formulate împotriva inculpatului (actele materiale din 06 martie 2013 şi 18 aprilie 2013) nu prezintă o gravitate deosebită (referindu-se la vânzarea cantităţii totale de 1,4 grame cannabis contra sumei totale de 150 lei) şi nu au fost comise în astfel de condiţii încât să provoace o reacţie particulară a opiniei publice, precum şi la faptul că inculpatul a fost privat de libertate un interval de aproape 6 luni, Curtea a considerat diluat pericolul concret generat de natura acuzaţiilor aduse inculpatului, chiar şi prin raportare la antecedenţa penală a inculpatului.
În raport de aceste argumente instanţa de apel a opinat că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, sub aspectul cerinţei pericolului concret pentru ordinea publică şi a dispus înlocuirea arestării preventive cu o măsură preventivă restrictivă de libertate (obligarea de a nu părăsi ţara).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curie de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, solicitând, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (l) pct. l7 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârea instanţei de apel şi, constatându-se regularitatea actului de sesizare, în temeiul dispoziţiilor art. 3002 cu referire la art. l60b alin. (l) şi (3) C. proc. pen., să constate ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, pe care să o menţină şi, pe fond, să dispună trimiterea cauzei în vederea continuării judecării apelului declarat de către inculpat la Curtea de Apel Timişoara.
S-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu avea posibilitatea efectuării de aprecieri asupra actului de sesizare, întrucât instanţa de fond constatase deja regularitatea acestui act, iar cu ocazia acestei verificări, inculpatul nu a obiectat cu privire la îndeplinirea menţiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen. Pe de altă parte, s-a arătat că în mod eronat a aplicat instanţa de apel dispoziţiile art. 332 C. proc. pen. , deoarece acţiunile componente ale infracţiunii în formă continuată sunt descrise atât în cuprinsul actului de sesizare cât şi în dispozitiv.
Analizând cauza atât sub aspectul cazului de casare invocat prevăzut de art. 385 alin. (l) pct. 17' C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Timişoara ca fiind fondat.
Analizând critica întemeiată pe dispoziţiile art. 385 alin. (l) pct. 17" C. proc. pen. , Înalta Curte porneşte de la dispoziţia instanţei de apel de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare al instanţei, în temeiul art. 332 alin. (2) teza a II- a C. proc. pen., motivat de împrejurarea că rechizitoriul este lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 197 alin. (2) teza a II- a C. proc. pen., neîndeplinind cerinţele prevăzute de art. 263 alin. (1) din acelaşi cod.
Sub aspectul legalităţii soluţiei pronunţate de instanţa de apel, Înalta Curte reţine că potrivit art. 300 C. proc. pen., instanţa de fond avea obligaţia de a verifica, la prima zi de înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.
Potrivit actelor şi lucrărilor dosarului de fond, primul termen de judecată acordat în cauză a fost la data de 27 iunie 2013, când inculpatul, legal citat, a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui nou apărător ales.
La următorul termen de judecată, în data de 10 iulie 2013, inculpatul, prin apărător ales, a invocat o serie de excepţii şi a formulat o cerere de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea actului de sesizare, motivând, ca şi în faţa instanţei de apel, că acesta nu îndeplineşte menţiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen.
Soluţionând cererea formulată, în baza obligaţilor impuse de art. 300 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că rechizitoriul cuprinde, în realitate, toate menţiunile enumerate în art. 263 şi art. 264 C. proc. pen., inclusiv descrierea exactă a faptelor, cu indicarea datelor la care au fost săvârşite actele materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii, astfel că a respins cererea formulată de către inculpat.
Această cerere a fost reiterată în faţa instanţei de apel, care, prin decizia pronunţată în cauză, a desfiinţat, în totalitate, sentinţa tribunalului şi, în rejudecare, în baza art. 380 C. proc. pen., raportat la art. 332 alin. (2) teza a Il- a C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii actului de sesizare.
Faţă de cele reţinute, se constată că inculpatul era îndrituit să reitereze cererea de restituire a cauzei la parchet, iar instanţa de apel avea posibilitatea de a o examina, această cerere nefiind formulată direct în apel.
Cât priveşte temeiul juridic în baza căruia s-a dispus restituirea, Curtea constată că după modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006, sediul materiei pentru toate situaţiile de restituire a cauzei la parchet a devenit art. 332, chiar dacă denumirea marginală a acestuia este „restituirea pentru refacerea urmăririi penale”.
În susţinerea acestei opinii se are în vedere faptul că, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., unul din cazurile de restituire este şi cel în care instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei, aspect particularizat de art. 300 C. proc. pen., care prevede procedura de verificare a sesizării instanţei.
Pe cale de consecinţă, art. 300 se raportează la art. 332 C. proc. pen., această interpretare fiind confirmată şi prin Decizia în interesul legii nr. XXVIII din 16 aprilie 2007, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că, în situaţia restituirii cauzei pentru refacerea actului de sesizare, hotărârea este atacabilă cu recurs, în temeiul art. 332 alin. (4) C. proc. pen.
Fiind vorba despre cazul particular al refacerii actului de sesizare, rigoarea impunea însă trimiterea la dispoziţiile art. 300 C. proc. pen.
II. Î n continuare, analizând soluţia atacată sub aspectul temeiniciei acesteia, Înalta Curte subliniază că verificarea actului de sesizare realizată de către instanţă în temeiul art. 300 C. proc. pen., vizează examinarea formală a conţinutului actului de sesizare, în speţă rechizitoriul, instanţa analizând numai dacă acesta conţine elementele prevăzute de art. 263 C. proc. pen.
Potrivit art. 263 alin. (l) C. proc. pen., „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă „.. fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea ..”.
Contrar soluţiei atacate, se constată că rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 263 alin. (l) C. proc. pen., în cuprinsul rechizitoriului fiind descrise, în mod concret, actele materiale reţinute în sarcina inculpatului şi stabilindu-se în mod explicit acuzaţiile formulate împotriva acestuia.
Astfel, rechizitoriul întocmit în cauză precizează că în data de 06 martie 2013, inculpatul s-a întâlnit pe raza municipiului Arad cu colaboratorul sub acoperire „B.A.”, căruia i-a vândut fără drept 0,5 grame cannabis (masă netă), contra sumei totale de 50 lei.
De asemenea, în actul de sesizare al instanţei se arată că în data de 18 aprilie 2013, inculpatul a oferit spre vânzare martorului C.P.A. 2 grame de cannabis; a pretins şi a primit de la acesta în avans suma de 100 lei, contravaloarea drogurilor, spunându-i că o să îl contacteze telefonic după ce se va aproviziona de la propriul dealer. Se mai menţionează că în data de 20 aprilie 2013 inculpatul l-a sunat pe martor pentru a se întâlni ca să îi remită drogurile, fiind interceptat la scurt timp de organele judiciare, ocazie cu care asupra inculpatului au fost găsite două pacheţele conţinând cannabis, cântărind 0,90 grame (masă netă) pe care acesta a recunoscând că urma să le dea lui C.P.A., de la care încasase, în prealabil, suma de 100 lei.
În final, rechizitoriul arată că inculpatul J.S. a recunoscut, iniţial, că ulterior condamnării, în cursul anului 2013, până la prinderea sa, a procurat, a deţinut, a oferit şi a vândut în repetate rânduri, către diferiţi cumpărători, circa 30-40 grame cannabis.
Sub aspect probator, menţiunile aflate la rechizitoriu precum şi interceptările şi înregistrările convorbirilor dintre inculpat şi investigatorii sub acoperire sau colaboratorul sub acoperire au rolul de a susţine acuzaţiile formulate, astfel că şi această cerinţă este îndeplinită.
Conform art. 317 C. proc. pen., Judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei ..”, act care, în speţă, circumstanţiază cu suficientă claritate ambele aspecte.
Înalta Curte consideră că aspectele invocate de inculpat, cu referire la numărul actelor materiale reţinute de instanţa de fond, îndeplinirea condiţiilor de condamnare, cantitatea de droguri ce trebuie confiscată sau incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., constituie, în realitate, critici aduse hotărârii de condamnare pronunţată de instanţa de fond, ce trebuie analizate cu ocazia soluţionării apelului, ca şi cale devolutivă de atac, dar care nu influenţează valabilitatea actului de sesizare.
Faţă de argumentele expuse şi examinând rechizitoriul din perspectiva acestor două texte legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, ca neîntemeiată, concluzia existenţei unor „neregularităţi” ale actului de sesizare, în sensul că nu se poate trece la judecarea faptei şi persoanei trimisă în judecată.
III. Din perspectiva aprecierii pe care instanţa de recurs a dat-o actului de sesizare, contrar opiniei Curţii de apel, Înalta Curte consideră că se impune menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului J.S.A.
Acuzaţiile formulate împotriva inculpatului relevă un grad de pericol social ridicat, fiind vorba despre vânzarea unor substanţe psihotrope cu potenţial distructiv, în special în rândul tinerilor, de natură să producă o puternică reacţie negativă în rândul opiniei publice ce nu este estompată de trecerea timpului scurs de la data la care au avut loc faptele, prin raportare şi la antecedenţa penală a inculpatului.
În raport de aceste argumente, instanţa de recurs apreciază că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi, în baza art. 382 alin. (3) raportat la 385 C. proc. pen., va menţine măsura arestării preventive.
În consecinţă, în baza art. 385b pct. l lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva deciziei penale atacate, pe care o va casa şi va trimite cauza pentru continuarea judecării apelului la Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Va menţine măsura arestării preventive a intimatului inculpat J.S.A.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva deciziei penale nr. l96/ A din 14 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Casează decizia penală atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecării apelului la Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Menţine măsura arestării preventive a intimatului inculpat J.S.A.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3295/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3316/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
