ICCJ. Decizia nr. 3295/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3295/2013

Dosar nr. 1783/93/2012

Şedinţa publică din 28 octombrie 2013

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii N.Ş.A. şi B.C. împotriva Deciziei penale nr. 156 din 11 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 11 din 15 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov, au fost respinse, ca nefondate, cererile de schimbare de încadrare juridică formulate de apărătorii inculpaţilor B.C. şi N.Ş.A.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. f), i) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.C. (fiul lui M. şi C., născut în Bucureşti, sector 2, domiciliat în comuna Glina. str. L. judeţul Ilfov, cetăţenia română, arestat în baza MAP nr. 14UP din 27 mai 2012 emis de Tribunalul Ilfov) la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului B.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului B.C., ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului B.C., iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 26 mai 2012 la zi.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul B.C. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. f), i) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.Ş.A. (fiul lui G. şi G.A., născut în Bucureşti, sector 2, domiciliat în comuna Cernica, sat Poşta, str. I., judeţul Ilfov, cetăţenia română, arestat în baza MAP nr. 15UP din 27 mai 2012 emis de Tribunalul Ilfov), la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului N.Ş.A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului N.Ş.A., ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului N.Ş.A., iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 26 mai 2012 la zi.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul N.Ş.A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 din noul C. civ., art. 1357 din noul C. civ. şi art. 1382 din noul C. civ. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă C.C., domiciliat în sector 6, Bucureşti, str. S. şi au fost obligaţi - în solidar - inculpaţii B.C. şi N.Ş.A. la plata către partea civilă a sumei de 14.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, respingând - în rest - celelalte pretenţii civile solicitate. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 din noul C. civ., art. 1357 din noul C. civ., art. 1382 din noul C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. P., cu sediul în sector 2, Bucureşti, Şoseaua P., şi au fost obligaţi - în solidar - inculpaţii B.C. şi N.Ş.A. la plata către partea civilă a sumei de 4638,20 RON, reprezentând contravaloare servicii medicale efectuate pentru numitul C.C., precum şi a dobânzii legale aferentă sumei de 4638,20 RON, calculată până la momentul plăţii efective a sumei menţionată anterior.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B.C. la plata sumei de 6750 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar inculpatul N.Ş.A. la plata sumei de 7050 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa, această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 25 mai 2012 în jurul orei 19.00, în timp ce inculpaţii B.C. şi N.Ş.A. se aflau pe str. G. în dreptul magazinului "L." din sat Bălăceanca, comuna Cernica, judeţul Ilfov, ambii inculpaţi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, la un moment dat, primul inculpat a spart o sticlă de bere în faţa magazinului menţionat anterior.

Ulterior, la aceeaşi dată, în jurul orelor 19,00 - 19,30, agenţii de pază C.C. şi N.M. au descins la faţa locului, respectiv în zona str. G. din com. Cernica, sat Bălăceanca, jud. Ilfov, ca urmare a unui apel telefonic din partea unei persoane din cadrul Primăriei, potrivit căruia inculpaţii făceau scandal.

Ajungând la magazinul "L." din sat Bălăceanca, com. Cernica, jud. Ilfov, agentul de pază C.C., zis "T." a întrebat cine sparge sticle, iar inculpatul N.Ş.A. a susţinut că el a spart sticla.

În acest context, agentul de pază C.C. l-a prins cu mâna de tricou pe inculpatul N.Ş.A., trăgându-l pe acesta din incinta magazinului, reuşind ambii să iasă în afara magazinului, în timp ce inculpatul B.C. se afla în dreptul uşii de acces în magazin.

Întrucât spre inculpatul N.Ş.A. se îndrepta şi agentul de pază N.M., inculpatul B.C. i-a dat un pumn martorului N.M. în zona feţei, astfel că acesta din urmă a leşinat.

Având în vedere că victima C.C. tot nu-i dădea drumul inculpatului N.Ş.A., inculpatul B.C. l-a lovit pe agentul de pază C.C. cu o sticlă în zona capului de aproximativ două ori, până când s-a spart sticla, după care inculpaţii B.C. şi N.A.Ş. au lovit victima care încerca să se retragă înspre stradă, unde a căzut, apoi ambii inculpaţi continuând să lovească cu intensitate şi în mod repetat victima cu pumnii şi picioarele în zona capului.

La un moment dat în timp ce inculpatul N.Ş.A. a oprit un autoturism marca F. ce era condus de martora V.M.A., inculpatul B.C. i-a mai aplicat lovituri cu picioarele în cap părţii vătămate, întrucât aceasta încerca să se ridice, după care ambii inculpaţi s-au urcat în autoturismul arătat anterior, victima rămânând întinsă pe şosea, pe str. G., loc circulabil.

Inculpaţii i-au solicitat martorei V.M.A., ce conducea autoturismul marca F., să întoarcă, întrucât observaseră o maşină a poliţiei şi, în aceste condiţii, martora împreună cu inculpaţii s-au deplasat înapoi spre Bălăceanca, lăsându-i pe inculpaţi la dispensarul din Glina.

După puţin timp de la plecarea inculpaţilor, partea vătămată C.C. a reuşit să se ridice şi s-a deplasat la poarta de acces a spitalului de psihiatrie din satul Bălăceanca şi a solicitat ajutor medical, iar ulterior partea vătămată a fost transportată la Spitalul Sf. P. din Bucureşti.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic stabilită pe baza coroborării mijloacelor de probă administrate în ambele faze ale procesului penal, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 25 mai 2012; planşa fotografică cu aspectele şi urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuate la data de 25/26 mai 2012; planşa fotografică cu imagini extrase din filmările video surprinse de camerele de supraveghere din localitatea Bălăceanca; planşa fotografică cu fotografii judiciare efectuate în Bucureşti, la Spitalul Sf. P., la data de 25 mai 2012, leziunilor numitului C.C.; declaraţiile părţii vătămate C.C.; concluziile provizorii emise de Serviciul de Medicină Legală privind pe C.C.; înscrisurile medicale privind pe C.C.; procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice; fişa postului şi extrasul din consemnul particular din planul de pază al com. Cernica pentru partea vătămată; raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală; declaraţiile martorilor G.G. şi G.M. din data de 26 mai 2012 date în faza de urmărire penală; declaraţia martorului cu identitate protejată C.I. din faza de urmărire penală; declaraţia martorei V.M.A. din faza de urmărire penală; procesul-verbal din data de 01 august 2012 de recunoaştere a inculpaţilor de către partea vătămată după planşe foto; planşa fotografică cu aspectele fixate cu ocazia prezentării pentru recunoaştere după fotografii din baza de date a sistemului I.; declaraţiile martorilor N.M. şi L.D.; declaraţia martorului H.F.B. din faza de urmărire penală; declaraţiile parţiale ale inculpaţilor B.C. şi N.Ş.A.

S-a reţinut de către instanţa de fond că, prin raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală s-a concluzionat că numitul C.C. prezintă leziuni de violenţă posibil produse prin lovire cu corp dur şi corp cu margini ori muchii ascuţite ca şi prin mecanismul de hiperflexie-hiperextensie a coloanei vertebrale cervicale pentru care necesită 40 - 45 zile de îngrijiri medicale, leziunile de violenţă suferite nu i-au pus în primejdie viaţa.

În cauză, apărătorii inculpaţilor B.C. şi N.Ş.A. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.

Faţă de situaţia de fapt expusă mai sus şi în raport de mijloacele de probă analizate, judecătorul fondului a apreciat că, în mod corect, prin Rechizitoriul nr. 1520/P/2012 din data de 03 august 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor B.C. şi N.Ş.A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. f), i) C. pen.

În acest context, instanţa de fond a apreciat că inculpaţii N.Ş.A. şi B.C. au acţionat în cadrul unei activităţi indivizibile şi în realizarea intenţiei de a ucide toate contribuţiile având legătură între ele, iar actele specifice de violenţă au fost orientate spre aceeaşi finalitate, respectiv încercarea de a suprima viaţa persoanei.

S-a apreciat că lovirea părţii vătămate C.C. cu o sticlă (obiect cu margini ori muchii ascuţite) într-o zonă vitală (zona capului) de către inculpatul B.C. a fost de natură să slăbească puterea de rezistenţă şi de apărare a victimei. Această acţiune coroborată cu aplicarea, în continuare, de către inculpaţii B.C. şi N.Ş.A. de lovituri cu pumnii şi picioarele tot în zona capului (zonă vitală) unde victima deja sângera (ţinând seama şi de faptul că victima era căzută la pământ, iar când a intenţionat să se ridice, i s-au mai aplicat câteva lovituri cu picioarele în zona capului de către inculpatul B.C. pentru ca, în final, partea vătămată să rămână întinsă pe şosea, pe str. G., loc circulabil) au condus la concluzia că aceste acţiuni ale celor doi inculpaţi au fost conjugate şi unificate într-un ansamblu specific, orientat spre realizarea uciderii părţii vătămate.

S-a apreciat că atitudinea ulterioară a inculpaţilor, care au plecat de la locul faptei cu autoturismul condus de martora V.M.A. denotă că aceştia au conştientizat consecinţele faptei lor.

Totodată, judecătorul fondului a arătat că, deşi actul medical opinează că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei, totuşi, fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, întrucât cele două noţiuni de "punere în primejdie a vieţii" şi de "tentativă la omor" sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.

A mai reţinut instanţa de fond că în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic judeţean de Urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală se menţionează, cu privire la numitul C.C., că din copia FO nr. 18494 a Spitalului, Sf P., diagnosticul la internare era: "Contuzie umăr stâng. Contuzie toracică. Contuzie coloană lombară. Contuzie coloană cervicală. TCC cu multiple hematoame epicraniene. Agresiune fizică", iar diagnostic principal la externare: "contuzie umăr stâng, entorsă genunchi stâng cu leziune menisc postagresiune fizică" şi diagnostice secundare la externare: "contuzie coloană cervicală şi lombară postagresiune fizică. Fractură arc vertebral C3 fără deplasare. Fractură deschisă piramidă nazală suturată. Plagă tăiată (4 cm) occipitală suturată. Contuzie toracică postagresiune fizică. TCC cu multiple hematoame epicraniene. Hematom periorbital ochi drept".

De asemenea, în acelaşi raport de expertiză medico-legală, se mai arată la rubrica "constatări'" faptul că din biletul trimitere către oftalmologie emis de Spitalul Clinic Colţea se reţine printre altele şi faptul că numitul C.C. prezenta "TCF prin agresiune umană vechi din 25 mai 2012 ora 19:30, cu pierdere afirmativă a stării de conştienţă (...)"

Or, faţă de materialitatea actelor săvârşite de inculpaţi la data de 25 mai 2012, zona vitală vizată (zona capului) şi faţă de menţiunile raportului de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov. Serviciul de Medicină Legală cu privire la leziunile suferite de partea vătămată, instanţa fondului a apreciat că inculpaţii B.C. şi N.Ş.A. au realizat pe deplin conţinutul şi consecinţele acţiunilor săvârşite, acţionând cu intenţia indirectă de a ucide, prevăzând rezultatul faptei şi acceptând posibilitatea producerii lui, rezultatul fiind evitat numai datorită întâmplării.

Împrejurarea că partea vătămată C.C. a reuşit să se ridice de pe şosea la scurt timp după părăsirea locului faptei de către inculpaţi nu este de natură să infirme circumstanţele reale de comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi poziţia subiectivă a inculpaţilor.

Prin urmare, nu se poate considera că modalitatea de a acţiona a inculpaţilor B.C. şi N.Ş.A. reprezintă vătămări prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen., deoarece inculpaţii au acţionat cu intenţia de a ucide.

Faţă de aceste argumente, judecătorul fondului a respins, ca nefondate, cererile de schimbare de încadrare juridică formulate de apărătorii inculpaţilor B.C. şi N.Ş.A.

Drept urmare, judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului B.C. - care, în data de 25 mai 2012, în jurul orelor 19.00 - 19.30. pe str. G., în dreptul magazinului "L." din sat Bălăceanca, com. Cernica. jud. Ilfov. împreună cu inculpatul N.Ş.A. l-au agresat pe numitul C.C., inculpatul B.C. lovindu-l cu o sticlă în zona capului, după care ambii inculpaţi l-au lovit cu intensitate şi în repetate rânduri cu pumnii şi picioarele în zona capului în timp ce acesta se afla la pământ, ulterior abandonând victima căzută pe asfalt, pe str. G., loc circulabil, urcându-se într-un autoturism de culoare albastră marca F. condus de martora V.M.A. - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i), f) C. pen.

Tot astfel, în drept, fapta inculpatului N.Ş.A. - care în data de 25 mai 2012, în jurul orelor 19,00 - 19,30, pe str. G., în dreptul magazinului "L." din sat Bălăceanca, com. Cernica, jud. Ilfov, împreună cu inculpatul B.C. l-au agresat pe numitul C.C., inculpatul B.C. lovindu-l cu o sticlă în zona capului, după care ambii inculpaţi l-au lovit cu intensitate şi în repetate rânduri cu pumnii şi picioarele în zona capului în timp ce acesta se afla la pământ, ulterior abandonând victima căzută pe asfalt, pe str. G., loc circulabil, urcându-se într-un autoturism de culoare albastră marca F. condus de martora V.M.A. - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) -art. 175 alin. (1) lit. i), f) C. pen.

S-a arătat că, în cauză, se impune reţinerea săvârşirea faptei în varianta calificată prev. de art. 175 alin. (1) lit. f) C. pen., întrucât partea vătămată C.C. se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar inculpaţii N.Ş.A. şi B.C. au cunoscut calitatea acestuia de agent de pază, astfel cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor din faza de urmărire penală.

În raport de dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul fondului a constatat că fapta există, constituie infracţiunea de tentativă la omor calificat, a fost săvârşită de către inculpaţii B.C. şi N.Ş.A., astfel că a procedat la condamnarea acestora.

Referitor la stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru fiecare inculpat, instanţa de fond a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. privind criteriile generale de individualizare, respectiv natura şi limitele de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea comisă de inculpaţi, de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările concrete în care a fost comisă, urmarea produsă, circumstanţele personale ale fiecărui inculpat.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii B.C. şi N.Ş.A. au comis o infracţiune contra vieţii persoanei; gradul sporit de pericol social concret al faptei săvârşite fiind relevat de modalitatea concretă de comitere a faptei, respectiv violenţa actelor comise, abandonul victimei căzute pe asfalt, împrejurarea că fapta comisă de inculpaţi se află în legătură cu atribuţiile de serviciu ale părţii vătămate C.C., fiind comisă în public, de două persoane împreună, faptul că inculpaţii se aflau sub influenţa consumului de alcool, urmarea produsă în cazul faptei de tentativă la omor calificat (menţiunile din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală), modalitatea în care au acţionat inculpaţii denotă îndrăzneală infracţională şi uşurinţa în adoptarea unei rezoluţii infracţionale, forma de vinovăţie - intenţia indirectă, conduita manifestată de inculpaţi ulterior comiterii faptei, care au părăsit locul faptei, urcându-se în autoturismul condus de martora V.M.A., atitudinea inculpaţilor după săvârşirea infracţiunii (potrivit procesului-verbal din 26 mai 2012 privind executarea mandatului de aducere nr. 1520/P/2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, la vederea organelor de poliţie, numitul B.C. a încercat să fugă, să sară pe geam, dar a fost imobilizat, iar potrivit procesului-verbal din 26 mai 2012. În urma căutărilor la domiciliu a numitului N.Ş.A., la sediul Poliţiei oraşului P. s-a prezentat N.Ş.A., fiind însoţit de tatăl său, N.G. şi, nu în ultimul rând, de poziţia procesuală manifestată de inculpaţi pe parcursul procesului penal.

Referitor la circumstanţele personale ale inculpaţilor B.C. şi N.Ş.A., instanţa de fond a reţinut că ambii sunt tineri, primul inculpat având doi copii minori, iar celălalt inculpat având un copil minor.

Potrivit fişei de cazier judiciar, inculpaţii B.C. şi N.Ş.A. nu au antecedente penale.

Totuşi, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii nu se află la primul conflict cu legea penală, aceştia au fost cercetaţi pentru fapte prin care se aduce atingere normelor ce protejează persoana împotriva actelor de violenţă producătoare de suferinţe fizice, iar inculpatul N.Ş.A. figurează cu o sancţiune administrativă pentru o faptă de furt calificat aplicată prin Ordonanţa nr. 2409/P din 25 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2.

Totodată, din actele de urmărire penală, reiese că inculpatul B.C. este fost consumator de droguri, fiind caracterizat ca o persoană agresivă.

În raport de circumstanţele reale şi personale, dar şi faţă de conduita manifestată de inculpaţi ulterior comiterii faptei, judecătorul fondului a apreciat că nu se justifică a se reţine circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpaţilor.

A mai arătat instanţa de fond că se impune ca inculpaţii N.Ş.A. şi B.C. să execute pedeapsa cu închisoarea, stabilită mai sus, în regim de detenţie, funcţiile pedepsei preventiv, educativ, dar şi coercitiv - prevăzute de art. 52 C. pen. - putând fi atinse numai prin privarea de libertate a inculpaţilor.

Având în vedere că instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor N.Ş.A. şi B.C. pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, s-a dispus, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 prelevarea de la fiecare inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Trecând la soluţionarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a reţinut că partea vătămată C.C. s-a constituit parte civilă în cauză înainte de citirea actului de sesizare, iar potrivit declaraţiei acestuia, suma de 50.000 de euro reprezintă daune materiale, din care suma de 30.000 euro privind pe inculpatul B.C., iar suma de 20.000 euro privind pe inculpatul N.Ş.A. Totodată, partea civilă a mai solicitat câte 20.000 de euro reprezentând daune morale pentru fiecare inculpat.

Potrivit art. 1349 alin. (1) din noul C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar la al alin. (2) din acelaşi articol se prevede că cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 1357 alin. (1) din noul C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Instanţa de fond a apreciat că din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiţii: existenţa unei fapte ilicite; a prejudiciului; a raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Prin urmare, temeiul răspunderii juridice a inculpaţilor B.C. şi N.Ş.A. îşi are sorgintea în faptul ilicit cauzator de prejudicii.

Mai mult decât atât, relevante sunt şi dispoziţiile art. 1382 din noul C. civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că sarcina probei în dovedirea prejudiciului material invocat prin acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal aparţine părţii civile, conform art. 14 C. proc. pen. şi art. 1169 C. civ.

Sub aspectul daunelor materiale, instanţa fondului a reţinut că partea civilă C.C. nu a făcut dovada acestora.

În schimb, în cazul daunelor morale, este unanim admis că acestea nu trebuie dovedite, însă trebuie să fie întrunite condiţiile privind angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăţia inculpaţilor, existenţa faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate stabilit între acestea.

În cazul infracţiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă, ori pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să se aibă în vedere suferinţele morale susceptibil a fi fost cauzate prin fapta inculpaţilor şi toate consecinţele acesteia.

Instanţa de fond a apreciat că, fără îndoială, prin acţiunea violentă a inculpaţilor şi urmarea produsă, s-a cauzat un prejudiciu moral părţii civile C.C., ca urmare a suferinţelor, a schimbărilor survenite în condiţiile de existenţă pentru o perioadă de timp pentru partea civilă (în cuprinsul raportului mai sus amintit se menţionează că i s-a recomandat părţii civile imobilizare cervicală cu guler rigid minim două luni, repaus fizic, să evite eforturile fizice mari şi ortostatismul prelungit, evitarea frigului şi umezelii) şi sunt îndeplinite condiţiile privind răspunderea civilă delictuală.

Referitor la despăgubirile pentru daune morale solicitate de partea civilă, la stabilirea cuantumului sumei ce urmează a fost acordată, judecătorul fondului a avut în vedere ca, prin aceasta, să se realizeze o justă reparaţie în raport cu suferinţa produsă părţii civile, ţinând cont de caracterul reparator (de dezdăunare), acestea să aibă efecte compensatorii şi să nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză.

Pe cale de consecinţă, fiind întrunite condiţiile privind răspunderea civilă delictuală, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 din noul C. civ., art. 1357 din noul C. civ. şi art. 1382 din noul C. civ., instanţa de fond a admis - în parte - acţiunea civilă exercitată de partea civilă C.C. şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.C. şi N.Ş.A. la plata către partea civilă a sumei de 14.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, respingând - în rest - celelalte pretenţii civile solicitate.

S-a mai reţinut că, prin adresa nr. 12995 din 16 august 2012, Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. P. a comunicat, în esenţă, faptul că numitul C.C. a fost internat în clinica Ortopedie traumatologie în perioada 27 mai - 08 iunie 2012, precum şi că se constituie parte civilă cu suma de 4638,20 RON reprezentând contravaloare servicii medicale, conform decontului nr. 18494/2012. Totodată, s-a mai solicitat şi obligarea la dobânda legală, iar la adresa menţionată s-a anexat decontul de cheltuieli de spitalizare.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, instanţa de fond a apreciat că acesta a fost dovedit prin decontul de cheltuieli de spitalizare emis de Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. P.

Aplicând dispoziţiile legale enunţate anterior din noul C. civ. la situaţia de fapt reţinută în cauză cu privire la infracţiunea de tentativă la omor calificat, îngrijirile medicale acordate părţii vătămate de către Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. P., producându-i acestei unităţi sanitare un prejudiciu material reprezentat de contravaloarea cheltuielilor cu îngrijirile medicale acordate părţii vătămate C.C., instanţa fondului a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale privind pe inculpaţii B.C. şi N.Ş.A.

Având în vedere vinovăţia dovedită a inculpaţilor, existenţa faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate stabilit între acestea, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 din noul C. civ., art. 1357 din noul C. civ., art. 1382 din noul C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanţa de fond a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. P. şi a obligat - în solidar - inculpaţii B.C. şi N.Ş.A. la plata către partea civilă a sumei de 4638,20 RON, reprezentând contravaloare servicii medicale efectuate pentru numitul C.C., precum şi a dobânzii legale aferentă sumei de 4638,20 RON, calculată până la momentul plăţii efective a sumei menţionată anterior.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au declarat apel inculpaţii B.C. şi N.Ş.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei reţinute şi, respectiv, sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate.

Prin Decizia penală nr. 156 din 11 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N.Ş.A. şi B.C. împotriva Sentinţei penale nr. 11/2013, din 15 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 1783/93/2012.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

În cadrul controlului de legalitate exercitat în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că prima instanţă a făcut o justă şi completă analiză a probelor administrate, stabilind corespunzător atât activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii B.C. şi N.Ş.A., cât şi vinovăţia acestora, activitate corect încadrată în dispoziţiile prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. raportat la art. 175, alin. (1) lit. f), i) C. pen., având în vedere împrejurările concrete în care s-a acţionat.

Curtea a arătat că infracţiunea de omor se comite atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă. A apreciat că nu se poate invoca faptul că o persoană care loveşte o altă persoană cu un obiect contondent (o sticlă) în cap nu a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv uciderea acelei persoane şi, deşi nu îl urmărea, îl acceptă.

Curtea a considerat că partea vătămată nu a fost ucisă în urma loviturilor aplicate datorită constituţiei sale robuste, motiv pentru care, în cauză, în mod corect judecătorul fondului a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de acuzare, inculpaţii fiind trimişi în judecată şi, ulterior, condamnaţi în primă instanţă pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, reţinând-se ca formă de vinovăţie intenţia indirectă, în sensul că deşi nu se poate reţine că au dorit şi urmărit să suprime viaţa părţii vătămate, au acceptat posibilitatea ca prin acţiunile pe care le-au întreprins, viaţa părţii vătămate să fie curmată.

Prin urmare, numărul de zile de îngrijiri medicale, gravitatea obiectivă a leziunilor şi faptul că nu a fost pusă viaţa în primejdie, nu prezintă nici o relevanţă juridică, esenţial fiind stabilirea acestei intenţii indirecte, pe baza probelor care obiectivează acţiunile întreprinse.

Astfel, Curtea a reţinut că unul dintre inculpaţi a lovit, în cap, partea vătămată cu o sticlă, şi nu doar o singură dată, ci până când sticla s-a spart, iar ulterior, ambii inculpaţi au lovit-o pe victimă cu pumnii. După ce partea vătămată s-a refugiat în stradă şi a căzut, inculpaţii au continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele şi au lăsat-o acolo, plină de sânge, plecând din acea zonă.

S-a susţinut de către apărare că după aproximativ două minute, partea vătămată a reuşit să se ridice singură şi să plece, împrejurare reală, însă la momentul la care s-a ridicat partea vătămată inculpaţii nu mai erau prezenţi; mai mult, trebuie avut în vedere că, pe tot parcursul desfăşurării acestor evenimente, niciuna dintre persoanele care se aflau în zonă nu a îndrăznit să intervină.

Prin urmare, intenţia indirectă la care s-a făcut referire este evidenţiată prin chiar conduita inculpaţilor care, pe de-o parte, au lovit puternic victima în zone vitale, iar de pe altă parte, au lăsat-o în mijlocul carosabilului şi au plecat.

Referitor la critica vizând greşita stabilire a pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea a constatat că se justifică aplicarea unor pedepse cu puţin peste minimul prevăzut de lege.

A observat că infracţiunea de tipul celei reţinute (cu referire expresă la lit. f) alin. (1) din art. 176 C. pen.) se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracţiune cu consecinţe tragice asupra vieţii omeneşti, însă pericolul social generic, reflectat în limitele ridicate de pedeapsă stabilite de legiuitor, nu se identifică cu pericolul social concret, determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare ale cauzei.

A rezultat, aşadar, că pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârşită, ci şi cu periculozitatea socială a infractorului, care se apreciază şi în contextul comportamentului manifestat de către cei doi inculpaţi, după săvârşirea faptelor aceştia încercând să scape de răspundere penală, plecând de la locul faptei cu un autoturism, lăsând partea vătămată pe carosabil, într-o situaţie în care i se putea întâmpla orice.

Astfel fiind, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanţa fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor prev. de art. 72 C. pen., aplicând inculpaţilor câte o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârşite, modalitatea şi împrejurările în care aceasta a fost comisă, uşor orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Curtea a apreciat că în cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante, nefiind conturate premisele în acest sens, faţă de modalitatea în care au acţionat inculpaţii, urmare a hotărârii infracţionale luate şi faţă de caracterul lor agresiv.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse privative de libertate într-un cuantum de 8 ani şi 6 luni închisoare este aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancţiunea astfel stabilită de judecătorul fondului, având caracterul atât al unei măsuri de constrângere, cât şi al unui mijloc de reeducare a inculpatului.

Reţinând că datele personale ale inculpaţilor (pretins favorabile) sunt preexistente comiterii faptei şi reprezintă o stare de normalitate, Curtea apreciază că o reevaluare a acelor circumstanţe, în sensul operării unei reduceri a pedepsei, este nejustificată, întrucât, în procesul de individualizare a acesteia, nu se poate face abstracţie, conform art. 72 C. pen., de gravitatea sporită a infracţiunii săvârşite de inculpaţi, care, au lăsat victima, în voia sorţii.

Aşadar, constatând că încadrarea juridică dată faptei comise de către cei doi inculpaţi a fost corect stabilită, iar în procesul de individualizare judiciară instanţa de fond a respectat întocmai criteriile consacrate de art. 72 C. proc. pen. Curtea - în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. I lit. b) C. proc. pen. - a respins apelurile promovate în speţă.

În temeiul art. 383 alin. (1¹) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. Curtea a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor apelanţi, constatând că subzistă şi la acest moment procesual temeiurile care au determinat iniţial luarea măsurii respective şi se impune în continuare privarea lor de libertate, în considerarea gravităţii infracţiunii, regimului sancţionator aplicabil acesteia şi datelor personale ale fiecărui inculpat.

De asemenea, în baza art. 381 C. proc. pen. a dedus prevenţia inculpaţilor de la 26 mai 2012 la 11 iunie 2013.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii N.Ş.A. şi B.C., solicitând, în esenţă, admiterea recursului întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de către recurenţi, din infracţiunea de tentativă la omor calificat în aceea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., iar în subsidiar, aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. şi a dispoziţiilor art. 76 C. pen. şi stabilirea unei pedepse mai puţin severe, în ceea ce priveşte cuantumul şi modalitatea de executare.

Analizând cauza, atât sub aspect al motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivii art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursurile declarate de către inculpaţii N.Ş.A. şi B.C. ca fiind nefondate.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 11 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se constată că recurenţii au motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, prin apărător desemnat din oficiu, la 21 octombrie 2013, respectând obligaţiile impuse de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

I. În legătură cu critica principală, întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² proc. pen. privind greşita aplicare a legii la stabilirea încadrării juridice a faptei săvârşite de către recurenţi se susţine că, în realitate, recurenţii nu au acţionat cu intenţia directă sau indirectă de a ucide victima, ci cu intenţia de a-i aplica o corecţie.

Instanţa de recurs va analiza critica formulată, în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situaţia de fapt reţinută în speţă, ci norma de incriminare aplicabilă.

Susţinerea inculpaţilor privind greşita încadrare juridică a faptei pentru care au fost condamnaţi reprezintă o reiterare a cererilor de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. formulate de către recurenţi atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel şi care au fost respinse de aceste instanţe.

Înalta Curte reţine că pentru a putea caracteriza activitatea infracţională ca fiind făcută cu intenţia de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiţii, cum ar fi folosirea unui obiect vulnerant apt să producă lezarea unor zone vitale, numărul şi intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima precum şi alte împrejurări relevante.

Pentru existenţa tentativei la infracţiunea de omor este necesar ca inculpatul să fi acţionat cu intenţia de a ucide în privinţa victimei, care supravieţuieşte, actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător (în speţă, apariţia autoturismului martorei V.A.M. şi al autovehiculului Poliţiei) trebuind să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea de omor se caracterizează prin intenţie, care poate fi directă când făptuitorul urmăreşte, doreşte producerea morţii victimei, sau indirectă, când prevăzând posibilitatea producerii acestui rezultat, deşi nu-l doreşte, acceptă această eventualitate, adoptând o atitudine indiferentă ori superficială, de minimalizare a riscului producerii lui şi de asumare a acestui risc.

Existenţa sau nu a intenţiei de a ucide trebuie dovedită în concret. Fiind vorba de un proces psiho-volitiv ce se petrece în conştiinţa făptuitorului, forma de vinovăţie se poate dovedi numai prin examinarea manifestărilor exterioare ale inculpatului, care preced, însoţesc sau succed săvârşirea faptei, avându-se în vedere, în primul rând, împrejurările care caracterizează săvârşirea nemijlocită a faptei, sub aspectul naturii actelor de executare, modului de săvârşire, instrumentelor folosite, împrejurărilor de timp şi loc în care a fost comisă fapta etc.

În considerarea acestor criterii, din probele administrate (procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 25 mai 2012: planşa fotografică cu aspectele şi urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuate la data de 25/26 mai 2012; planşa fotografică cu imagini extrase din filmările video surprinse de camerele de supraveghere din localitatea Bălăceanca; planşa fotografică cu fotografii judiciare efectuate în Bucureşti, la Spitalul Sf. P., la data de 25 mai 2012, leziunilor numitului C.C.; declaraţiile părţii vătămate C.C.; concluziile provizorii emise de Serviciul de Medicină-Legală privind pe C.C.; înscrisurile medicale privind pe C.C.; procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice; fişa postului şi extrasul din consemnul particular din planul de pază al comunei Cernica pentru partea vătămată; raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Judeţean de urgenţă Ilfov, Serviciul de Medicină Legală; declaraţiile martorilor N.M., L.D., L.F.B., G.G. şi G.M., a martorului cu identitate protejată C.I., a martorei V.M.A., procesul-verbal din data de 01 august 2012 de recunoaştere a inculpaţilor de către partea vătămată după planşe foto; planşa fotografică cu aspectele fixate cu ocazia prezentării pentru recunoaştere după fotografii din baza de date a sistemului I., declaraţiile inculpaţilor B.C. şi N.Ş.A.), instanţa reţine că unul dintre inculpaţi a lovit în cap partea vătămată cu o sticlă, şi nu doar o singură dată, ci până când sticla s-a spart, ulterior, ambii inculpaţi lovind-o pe victimă cu pumnii. După ce partea vătămată s-a refugiat în stradă şi a căzut, inculpaţii au continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele şi acolo, abandonând-o în stradă, fără ajutor, plină de sânge, astfel că împrejurarea că partea vătămată nu a fost ucisă în urma loviturilor aplicate se datorează constituţiei sale robuste şi propriilor eforturi ale victimei pentru a-şi salva viaţa, nu atitudinii inculpaţilor.

Înalta Curte apreciază că în mod corect au respins instanţa de fond şi cea de apel cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de acuzare, în mod justificat fiind trimişi în judecată şi, ulterior, condamnaţi inculpaţii pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, reţinându-se ca formă de vinovăţie intenţia indirectă, în sensul că, deşi nu se poate susţine că au dorit şi urmărit să suprime viaţa părţii vătămate, este dovedit că au acceptat posibilitatea ca prin acţiunile pe care le-au întreprins, viaţa părţii vătămate să fie curmată.

În acest context, numărul de zile de îngrijiri medicale sau împrejurarea că viaţa victimei nu a fost pusă în pericol nu prezintă nici o relevanţă juridică, esenţială fiind stabilirea intenţiei indirecte, pe baza probelor care obiectivează acţiunile întreprinse.

Or, intenţia indirectă la care s-a făcut referire este evidenţiată prin chiar conduita inculpaţilor care, pe de-o parte au lovit puternic victima în zone vitale, iar pe de pe altă parte, au lăsat-o în mijlocul carosabilului şi au plecat, abandonând-o.

Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge critica, ca neîntemeiată.

II. Cât priveşte critica subsidiară, circumscrisă aceluiaşi caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., referitor la greşita aplicare a prevederilor art. 72, art. 74 C. pen. şi art. 76 C. pen., se constată că în realitate, aceasta nu se circumscrie cazului de casare arătat, atât timp cât ceea ce se învederează instanţei reprezintă solicitări de reindividualizare a pedepselor aplicate recurenţilor inculpaţi, în sensul aplicării fie a unei pedepse mai blânde, fie a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, în considerarea reţinerii unor circumstanţe atenuante judiciare privind persoana recurenţilor.

Aşa fiind, se constată că aspectele invocate de recurenţii N.Ş.A. şi B.C. privind greşita individualizare a pedepsei de către instanţe nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., nefiind legate de încălcarea unor dispoziţii legale.

Aspectele invocate de către recurenţi ar fi putut fi examinate de către instanţa de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării "în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, incidenţă în cauză, textul anterior menţionat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.

Având în vedere natura criticilor invocate de către inculpaţi, anume greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţe, rezultă cu evidenţă că acestea nu se mai circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

De asemenea, se are în vedere şi împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunţată în faza procesuală a apelului.

Prin urmare, în raport de aspectele anterior menţionate, se constată că susţinerile inculpaţilor privind greşita individualizare a pedepselor nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.; nici celui prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

În consecinţă, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.Ş.A. şi B.C. împotriva deciziei penale atacate.

În baza art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 mai 2012 la 28 octombrie 2013.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.Ş.A. şi B.C. împotriva Deciziei penale nr. 156 din 11 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 mai 2012 la 28 octombrie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu (câte 100 RON pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive) se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2013.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 3292/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3301/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3242/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3264/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3291/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3292/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3301/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3316/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni privind frontiera de stat a României (O.U.G nr. 105/2001), infracţiuni la reg ICCJ. Decizia nr. 3319/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3328/2013. Penal