ICCJ. Decizia nr. 336/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 336/2013
Dosar nr. 685/45/2012
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr 142 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 403 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul R.M., domiciliat în comuna C., sat S., judeţul laşi, împotriva sentinţei penale nr. 91 din 16 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel laşi, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi din 13 iulie 2012, înregistrat pe rolul acestei instanţe la 17 iulie 2012, s-a solicitat, în urma cercetărilor efectuate respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulate de R.M. împotriva sentinţei penale din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi.
Analizând referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi, cererea de revizuire şi Dosarul de fond nr. 332/45/2010 al Curţii de Apel laşi, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 91 din 16 iunie 2011 Curtea de Apel laşi a respins ca nefondată plângerea formulată de R.M. împotriva rezoluţiei date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi.
Potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen., „hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă”.
În art. 394 alin. (1) C. proc. pen. sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că „revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia”.
Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. (2)-(4) ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.
Din reglementarea de ansamblu a cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.
Or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
Împotriva acestei sentinţe, revizuentul R.M. a formulat recurs la data de 17 septembrie 2012.
Recursul declarat de revizuent este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Potrivit dispoziţiilor art. 416 pct. 1 C. proc. pen., hotărârile primei instanţe rămân definitive la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului.
În prezenta cauză, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de către revizuentul R.M., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv sentinţa penală nr. 142 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul R.M.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul R.M. împotriva sentinţei penale nr. 142 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 337/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 335/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
