ICCJ. Decizia nr. 334/2013. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 334/2013
Dosar nr. 4860/198/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86 din 18 mai 2012 a Judecătoriei Brezoi, în baza art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost condamnat inculpatul F.N., născut la data de 17 decembrie 1954 în comuna C., judeţul Vâlcea, căsătorit, studii superioare, fără ocupaţie şi loc de muncă, domiciliat în comuna C., sat G., judeţul Vâlcea, antecedente penale conform fişei de cazier judiciar, la 1 an închisoare.
În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare, iar în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, la 1 an închisoare.
În baza art. 33 şi 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen.
Au fost aplicate prevederile art. 71 alin. (1) C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpatul F.N. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului Brezoi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu nr. fals de înmatriculare, de către o persoană având în sânge o îmbibatie alcoolică mai mare de 0,80 gr‰ alcool pur, fapte prevăzute de art. 85 alin. (1), art. 85 alin. (2) şi art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În primă instanţă a fost audiat inculpatul şi martorul V.G.
Prin declaraţia dată, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi nu a solicitat alte probe.
Pe baza probelor administrate, s-a stabilit că, la 31 octombrie 2009, lucrătorii de poliţie au oprit pentru control pe autoturismul marca H., care se deplasa din direcţia C. spre comuna D.
Autoturismul era condus de inculpatul F.N., care a prezentat autorizaţia de circulaţie provizorie valabilă pentru perioada 24 iunie 2009-23 iulie 2009, fapt confirmat şi prin adresa din 26 ianuarie 2010 a Serviciului Public de înmatriculare a Autovehiculului Vâlcea.
Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,84 alcool pur în aerul expirat, iar buletinele de analiză toxicologică alcoolemie nr. X1 şi nr. X2 din 3 noiembrie 2009 au evidenţiat o alcoolemie de 0,95 gr.‰ şi, respectiv, 0,80 gr‰.
La cererea inculpatului, s-a efectuat o expertiză medico-legală de interpretare retroactivă a alcoolemiei, care a concluzionat că inculpatul la data de 31 octombrie 2009, ora 22:49 ar fi avut o alcoolemie teoretică în descreştere de circa 1,00 gr‰.
Faptele săvârşite de inculpat au fost încadrate în dispoziţiile art. 85 alin. (1), art. 85 alin. (2) şi art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar pedepsele au fost aplicate în raport cu poziţia sinceră a inculpatului şi cu lipsa antecedentelor penale.
S-a apreciat că acesta se poate îndrepta fără privare de libertate şi s-a dispus, în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs inculpatul F.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie şi solicitând casarea, cu consecinţa înlăturării sancţiunii aplicate, pe motiv că a fost încălcat principiul non bis in idem.
A apreciat inculpatul, prin apărătorul său, că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, întrucât pentru aceleaşi fapte i-a fost anterior aplicată sancţiunea administrativă a amenzii care, de altminteri, a şi fost executată.
Prin decizia penală nr. 760/R din 11 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul F.N., domiciliat în comuna C., sat G., judeţul Vâlcea, împotriva sentinţei penale nr. 86 din 18 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Brezoi în Dosarul 4860/198/2011, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a apreciat că situaţia de fapt dedusă judecăţii a fost corect stabilită, probele aflate la dosarul cauzei dovedind, dincolo de orice dubiu, că inculpatul a fost surprins de către organele de poliţie în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, iar numerele provizorii de înmatriculare nu mai erau valabile la data controlului.
Întrucât şoferul emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest şi i-au fost recoltate probe biologice, rezultând că avea în sânge o concentraţie de alcool de 0,95 g‰.
Concentraţia alcoolică stabilită prin buletinele de analiză toxicologică, alcoolemie a fost confirmată prin expertiza pentru calcularea retroactivă a alcoolemiei, efectuată de către I.M.L. Mina Minovici Bucureşti.
Deşi prin ordonanţa din 3 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi se dispusese scoaterea de sub urmărire penală a autorului faptelor mai sus-descrise, în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen., fiindu-i aplicată acestuia sancţiunea amenzii administrative de 850 RON, la data de 27 decembrie 2010 această ordonanţă a fost infirmată de către prim procurorul parchetului, care a constatat, pe de o parte, că amenda administrativă nu a fost achitată, iar pe de altă parte, că soluţia de scoatere de sub urmărire penală era nelegală şi netemeinică, întrucât faptele prezentau gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Deşi acuzatul pretinde că a achitat amenda administrativă înainte de infirmarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, adeverinţa pe care a procurat-o de la D.G.F.P. Vâlcea Administraţia Finanţelor Publice Gura Lotrului face dovada că, până la data 27 decembrie 2010, fusese plătit doar o parte din debitul reprezentând amenzi judiciare şi cheltuieli judiciare, acest fapt rezultând şi din situaţia analitică debite plăţi solduri emisă de aceeaşi instituţie şi depusă în copie la dosarul de recurs. La data de 21 iulie 2011, a fost emis rechizitoriul din 2009 de către Parchetul de pe lână Judecătoria Brezoi.
Dată fiind această succesiune a actelor procesuale şi procedurale, instanţa de recurs a apreciat că nu este întemeiată critica formulată de recurent.
Faptele comise de către acesta au fost corect încadrate în drept, iar sancţiunile penale aplicate corespund întrutotul exigenţelor art. 72 şi art. 52 C. pen., sentinţa fiind, şi sub acest aspect, legală şi temeinică.
Împotriva deciziei penale nr. 760/R din 11 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpatul F.N. a formulat un nou recurs la data de 15 octombrie 2012.
Recursul declarat de inculpat este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Potrivit dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Partea specială, Capitolul III din Titlul II al aceluiaşi Cod, se prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de către inculpatul F.N., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 760/R din 11 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul F.N.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul F.N. împotriva deciziei penale nr. 760/R din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 335/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 333/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
