ICCJ. Decizia nr. 3686/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3686/2013
Dosar nr. 1940/98/2012
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentin ţa penală nr. 352/F din 26 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul I.I., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de luare de mită.
În baza art. 742 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 275/2006 cu aplicarea art. 74-76 lit. e) teza finală C. pen., a fost condamnat inculpatul I.I. la pedeapsa de 200 lei amendă penală pentru infracţiunea de introducere de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. e) C. pen. inculpatul I.I. va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (pedeapsă accesorie).
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74, 76 C. pen. a fost condamnat ă inculpata I.M.C., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită.
În baza art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. inculpata I.M.C. va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (pedeapsă accesorie).
În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus pentru ambii inculpaţi suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate pe durata unui termen de încercare de câte 3 ani şi 6 luni pentru fiecare inculpat, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpaţilor I.I. şi I.M.C. dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare.
S-a f ăcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepsei accesorii pentru inculpaţii I.I. şi I.M.C.
S-a luat act c ă inculpatul I.I. a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză de la 19 martie 2012 până la 27 martie 2012, când a fost pus în libertate.
S-a luat act c ă suma de 600 lei (primită de către investigatorul sub acoperire de la inculpata I.M.C.) a fost predată organelor de anchetă de către inculpata I.M.C. în trei tranşe egale, astfel cum rezultă din procesele verbale încheiate la datele de 20 martie 2012, 26 martie 2012 şi 15 mai 2012.
La 23 mai 2012 s-au trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 87/P din 21 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa inculpaţii I.I. zis .F." şi I.M.C., cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 742 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 275/2006 şi de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi respectiv pentru comiterea faptelor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin rechizitoriu s-a re ţinut ca fiind dovedită situaţia de fapt astfel cum rezultă din probatoriile administrate: inculpatul I.I. a pretins şi primit (20 februarie 2012 şi 25 februarie 2012) suma de 300 lei pentru a introduce în Penitenciarul Slobozia un telefon mobil spre a fi utilizat de deţinutul C.M.P., suma a fost primită prin intermediul soţiei sale, inculpata I.M.C.. Acelaşi inculpat a contribuit la săvârşirea de către soţia sa a infracţiunii de înşelăciune, prin sfaturile şi indicaţiile date de acesta şi folosite de inculpată pentru a obţine la 7 martie 2012 o sumă de 300 lei cu motivarea că avea să fie folosită pentru cineva din comisia de liberare, deşi scopul, în realitate era altul.
Inculpata I.M.C. a primit la 25 februarie 2012 suma de 300 lei ce i-a fost remis ă inculpatului I.I., sumă pretinsă de acesta pentru a facilita introducerea în penitenciar a unui telefon mobil spre a fi utilizat de deţinutul C.
Aceea şi inculpată, la 07 martie 2012 a solicitat şi a primit o sumă de 300 lei de la „cumnata A." (investigator) motivând nereal că ar fi urmat să parvină cuiva din comisia de liberare, deşi alta era destinaţia banilor.
În faza de urmărire penală s-au audiat martorii C.M.P., D.I., R.C., A.M., Z.V. şi M.C., s-au întocmit procesele-verbale de redare integrală a interceptărilor telefonice, S.M.S.-uri, din mediul ambiental şi cele privind însemnări legate de întâlnirile dintre investigatorul sub acoperire (cumnata A.) şi inculpata I.
În faza judec ătorească s-au audiat inculpaţii B.D.I., B.I. şi s-au reaudiat martorii din lucrări.
Prin Decizia penal ă nr. 117/A din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.I. împotriva sentinţei penale nr. 352/F din 26 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul I.I., solicitând admiterea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. pentru fiecare dintre faptele reţinute.
Astfel, pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. a sus ţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni motiv pentru care se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., precizând că din probatoriul administrat nu a rezultat că ar fi pretins diferite sume de bani pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu.
În ceea ce prive şte infracţiunea de introducere de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. susţinând că fapta nu există, cu motivarea că nici martorul denunţător nu susţine că el i-ar fi înmânat telefonul mobil .
Referitor la infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 215 C. pen. a solicitat, de asemenea, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., ar ătând că din probatoriul administrat nu există intenţia sa de a săvârși această faptă şi nu s-a făcut dovada că suma de bani urma să fie folosită pentru cineva din comisia de liberare.
Examin ând recursul declarat de inculpatul I.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozi ţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Decizia recurat ă a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 10 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există şi o altă limitare, prevăzută de art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen, potrivit căreia instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu excepţia cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verific ând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul a depus la dosar o cerere de recurs, la data de 18 aprilie 2013, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 22 noiembrie 2013, însă nu a invocat incidenţa niciunui caz de casare ca temei de drept, ci a solicitat achitarea sa, motivat de faptul că denunţătorul C.M.P. un deţinut problemă, aflat pe secţia sa de supraveghere, împreună cu alţi angajaţi din penitenciar, „i-au făcut această înscenare".
Ulterior, în cursul dezbaterilor, prin apărătorul din oficiu, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen, menţinând însă aceleaşi solicitări de achitare pentru toate faptele reţinute în sarcina sa.
Referitor la cazul de casare sus-men ţionat vizând solicitarea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., invocând lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, şi anume, lipsa intenţiei în săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi de complicitate la înşelăciune, precum şi cea de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu motivarea că fapta nu există, Înalta Curte constată că, toate solicitările vizează modificarea stării de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţele inferioare.
Aceasta în condiţiile în care prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate şi cu încadrarea juridică date faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen.
Or, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Limitarea obiectului judec ăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
A şa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asem ănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).
Legisla ţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.
Fa ţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.
V ăzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din data de 10 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3684/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3689/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
