ICCJ. Decizia nr. 3684/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3684/2013
Dosar nr. 4/122/2013
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentin ţa penală nr. 348 pronunţată la data de 14 mai 2013 de către Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 4/122/2013, s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.I. din infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 13 C. pen. şi art. 80 C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 13 C. pen. şi art. 80 C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 13 C. pen. şi art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.I. la o pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 combinat cu art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) lit. b) şi lit. c) C. pen., respectiv de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al vreunei societăţii comerciale pe o durata de 4 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. art. 3201 C. proc. pen., art. 13 C. pen. şi art. 80 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 combinat cu art. 65 C. pen. a interzis inculpatului a drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) lit. b) şi lit. c) C. pen., respectiv de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al vreunei societăţii comerciale pe o durata de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
A descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A.I. prin sentinţa penală nr. 261 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Giurgiu modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 15/A din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, şi Decizia penală nr. 2668 din 05 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.;
- pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infrac ţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.;
- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.a şi cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.;
- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. art. 36 alin. (1) şi art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 261 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Giurgiu modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 15/A din 25 ianuarie 2012 a Cur ţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, şi Decizia penală nr. 2668 din 05 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pedepsele aplicate prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) lit. b) şi lit. c) C. pen., respectiv de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al vreunei societăţii comerciale pe o durata de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale;
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie;
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. rap. la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată 05 ianuarie 2013 la zi.
A men ţinut starea de arest a inculpatului.
A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 291 din
emis de Tribunalul Giurgiu şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei.
În baza art. 348 rapirtat. la art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea a 1.027 de facturi fiscale fictive (ce atestă cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale), ce apar ca fiind emise de către 55 de furnizori, în valoare totală de 22.022.762 lei menţionate anexa 5 a raportului de constatare întocmit de specialişti din cadrul D.N.A., vol. I filele 344 -358 şi a chitanţelor false ce ar fi fost emise de furnizori prevăzute în anexa 11 a aceluiaşi raport de constatare - vol. I filele 378 - 423).
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap la art. 998-999 C. civ. a obligat pe inculpatul A.I. să plătească părţii civile Statul Român reprezentat de M.F.P. - A.N.A.F. suma de 6.209.392 Iei, cu titlu de despăgubiri civile (impozit pe profit şi T.V.A.).
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile prezente sau viitoare ale inculpatului A.I., până la concurenţa sumei de 6.209.392 lei.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei, s-a dispus a se comunica O.N.R.C. o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare în registrul comerţului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 5.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către de stat.
Pentru a pronun ţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut, în esenţă că, inculpatul A.I., în perioada septembrie 2008 - aprilie 2010, în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de asociat şi administrator al SC A.G. SRL, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii un număr de 357 facturi fiscale, în valoare totală de 10.674.617 lei, privind operaţiuni de vânzări (deşeuri feroase şi neferoase, materiale de construcţii, etc.) către un număr de 33 de clienţi (societăţi comerciale şi persoane fizice), prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma de 1.520.578 lei (în echivalent 367.289 euro), reprezentând impozit pe profit, ca urmare a omisiunii evidenţierii în parte a veniturilor sus realizate, iar în intervalul octombrie 2008 - martie 2010, inculpatul, în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de asociat şi administrator al SC A.G. SRL, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii sus-amintite, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (evidenţiind în actele contabile un număr de 1.027 de facturi fiscale fictive ce apar ca fiind emise de către 55 furnizori, în valoare totală de 22.022.762 lei), prejudiciind astfel bugetul de stat (prin diminuarea frauduloasă a masei impozabile) cu suma de 4.688.813 lei (în echivalent, 1.132.564 euro), reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. aferent cheltuielilor înregistrate în contabilitate, care au la bază documente fictive.
Inculpatul a declarat la primul termen de judecat ă din 10 aprilie 2003 că recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care şi le-a însuşit, nu a solicitat administrarea de noi probe, manifestându-şi astfel voinţa de a beneficia de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu referire la reducerea pedepsei cu o treime.
Situa ţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în faza urmăririi penale, astfel cum se află ataşat la dosarul cauzei şi distinct arătat în hotărârea instanţei de fond.
Prin Decizia penal ă nr. 197 din 2 august 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 348 din data de 14 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 4/122/2013, a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 05 ianuarie 2013 la zi şi a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul A.I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi micşorarea pedepsei aplicate, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. vizând greşita aplicarea a legii.
În acest sens, a sus ţinut că instanţa nu a avut în vedere disp. art. 9 alin. (2), (3) din Legea nr. 241/2005 vizând limitele de pedeapsa, acestea fiind reduse cu o treime datorita reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., apreciind că o pedeapsă de 4 ani ar fi suficientă pentru atingerea scopului acesteia.
A mai sus ţinut că la stabilirea pedepsei, instanţa ar trebui să aibă în vedere circumstanţele sale personale, situaţia familială, a soţiei şi a copiilor bolnavi, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., alături de prevederile Legii nr. 241/2005 şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., coroborate cu modalitatea concretă de săvârşire a faptei, asumarea obligaţiilor prin achitarea prejudiciului, fără a fugi sau a se ascunde şi fără a exista date în acest sens.
Examin ând recursul declarat de inculpatul A.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozi ţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Decizia recurat ă a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 02 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există şi o altă limitare, prevăzută de art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., potrivit căreia instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu excepţia cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verific ând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul a depus motivele de recurs la dosar, la data de 27 septembrie 2013, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 07 februarie 2014, preschimbat pentru data de 22 noiembrie 2013, însă nu a invocat incidenţa niciunui caz de casare ca temei de drept, ci având acelaşi solicitări ca în susţinerile orale, respectiv reducerea cuantumului pedepsei prin nereţinerea anumitor dispoziţii legale. Ulterior, în cursul dezbaterilor, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., menţinând însă aceleaşi solicitări.
În motivarea recursului recurentul inculpat nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziţii legale, aşa încât criticile sale nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii."
Reindividualizarea pedepsei, astfel cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstan ţelor comiterii faptei şi a datelor sale personale şi nu verificarea încălcării unei dispoziţii legale în procesul de aplicare a pedepsei, prin urmare nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat de recurentul inculpat.
Critica recurentului privind aplicarea unei pedepse prea aspre nu mai poate fi examinat ă nici prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 2/2013 fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, prin nereținerea circumstanţelor atenuante, situaţie exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Noile dispoziţii ale art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci c ând s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că din sfera de cenzura a acestei instan ţe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greşita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, pedeapsa aplicată inculpatului încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare.
Fa ţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I., urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
V ăzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva Deciziei penale nr. 197 din data de 02 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 ianuarie 2013 la 22 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3859/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3686/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
