ICCJ. Decizia nr. 3970/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3970/2013
Dosar nr. 2358/93/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 27 din 19 aprilie 2013 Tribunalul Ilfov, secţia penală, a dispus respingerea, ca neîntemeiată a cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.R., Ia pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 27 iulie 2012 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.R.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă R.H. şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.745,54 RON, cu titlu de daune materiale şi 2.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale către partea civilă.
S-au respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile solicitate de partea civilă R.H.
În baza art. 346 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă B.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a confiscat de la inculpat cuţitul folosit la săvârşirea faptei.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă R.H.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt că: La data de 26 iulie 2012, în jurul orei 09:00, partea vătămată R.H. s-a deplasat la complexul comercial D.R. situat în comuna D., judeţul Ilfov, pe care îl deţinea împreună cu martorul A.Z., tatăl inculpatului A.R., cu intenţia de a discuta anumite probleme legate de o datorie pe care martorul A.Z. o avea către partea vătămată. Aici, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul A.R. şi martorul N.I.B. care se aflau în interiorul standului şi împreună l-au aşteptat pe martorul A.Z.
La scurt timp, la stand a sosit tatăl inculpatului, moment în care martorul N.I.B. şi inculpatul au ieşit în exterior şi au rămas în imediata apropiere a standului.
Neînţelegându-se în privinţa sumei de bani pe care martorul A.Z. a refuzat să o dea părţii vătămate, între aceste două persoane a izbucnit un conflict în cursul căruia martorul a îmbrâncit şi lovit partea vătămată care a ripostat în acelaşi mod.
În această situaţie, inculpatul, deranjat de comportamentul părţii vătămate, a intervenit în sprijinul tatălui său, fiind oprit de acesta din urmă în încercarea sa de a agresa partea vătămată, inclusiv după ce aceasta a părăsit zona.
În continuare, inculpatul a introdus în interiorul standului marfa care era expusă pe culoar, a închis magazinul, după care s-a înarmat cu un cuţit şi a plecat împreună cu fratele său A.I. în căutarea părţii vătămate. La un moment dat, inculpatul a identificat partea vătămată pe unul din culoarele complexului şi s-a îndreptat către aceasta. Cu toate că mai multe persoane l-au ţinut pe inculpat şi au încercat să-l oprească, acesta a reuşit să ajungă Ia partea vătămată căreia i-a aplicat două lovituri de cuţit, una în zona abdominală iar cealaltă în spate, în zona lombară.
Ulterior, inculpatul a plecat din incinta complexului comercial, a aruncat cuţitul într-o ghenă de gunoi din apropiere, după care a părăsit zona în fugă.
Martorul P.I., agent de pază în cadrul complexului, a ridicat cuţitului aruncat de inculpat şi l-a predat organelor de poliţie.
Partea vătămată R.H. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă B., unde a fost internată în perioada 26 iulie 2012-28 iulie 2012, prezentând diagnosticul „plaga prin înjunghiere lombară stângă şi hipocondrul stâng cu hematom local. Plaga contuză buza superioară. Excoriaţii latero-cervicale”.
Prin raportul de expertiză medico-legală s-a stabilit faptul că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp înţepător-tăietor (posibil cuţit sau similar), că leziunile au putut fi produse la data de 26 iulie 2012, că acestea au necesitat pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă a fost stabilită prin coroborarea declaraţiilor date de partea vătămată R.H., cu înregistrările de imagini surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta Complexului Comercial D.R.; concluziile raportului de expertiză medico-legală, procesului-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice; declaraţiile martorilor L.I., V.A., I.M., N.N., P.I., N.A., D.E. şi N.I.B.; procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video din data de 26 iulie 2012; planşele foto cu imagini extrase din filmările video surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta Complexului Comercial D.R.; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 septembrie 2012 emis de Serviciul Expertize Criminalistice, Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Astfel, partea vătămată R.H. a declarat că, la aproximativ cinci minute de la conflictul avut cu tatăl inculpatului în cursul căruia s-au împins reciproc, inculpatul a plecat în căutarea sa înarmat cu un cuţit; deşi erau mai multe persoane care au încercat să-l ţină pe inculpat, acesta din urmă a reuşit să ajungă la partea vătămată şi i-a aplicat două lovituri de cuţit în zona abdominală şi cealaltă în spate, în partea inferioară.
Din înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere din incinta complexului comercial D.R. (CD inscripţionat „Imagini camera de supraveghere 26 iulie 2012”) reiese că, la un moment dat, mai multe persoane se împing în interiorul unui stand, după care inculpatul a introdus în interior marfa care era expusă pe culoar, a închis magazinul şi a părăsit zona; în continuare, inculpatul, având asupra sa un cuţit, se deplasează împreună cu o altă persoană pe culoarele complexului comercial, încercând să găsească pe cineva; la un moment dat, inculpatul identifică partea vătămată, se îndreaptă către aceasta şi, deşi mai multe persoane îl ţin pe inculpat şi încearcă să-l oprească sa ajungă Ia partea vătămată, acesta se desprinde şi îi aplică părţii vătămate două lovituri de cuţit.
Martorul N.I.B. a arătat că, în timp ce se afla cu inculpatul la standul din complexului comercial D.R., a venit partea vătămată R.H.; după aproximativ 10 minute, la stand a sosit şi tatăl inculpatului, moment în care el şi inculpatul au ieşit în exterior şi au rămas în imediata apropiere a standului. Precizează martorul că între partea vătămată şi tatăl inculpatului a izbucnit un conflict în cursul căruia martorul a fost primul care a îmbrâncit şi lovit partea vătămată care, la rândul ei, a ripostat în acelaşi mod; în acest context, inculpatul a intenţionat să intervină, fiind oprit în încercarea sa de a agresa partea vătămată; la scurt timp, s-a întâlnit cu partea vătămată care prezenta urme de violenţă, aceasta din urmă comunicându-i martorului că a fost agresată de inculpat.
Martora D.E. a relatat că a văzut momentul când inculpatul A.R. se deplasa pe unul din culoarele complexului comercial, având asupra sa un cuţit, s-a întâlnit cu partea vătămată cu care a avut o altercaţie, context în care o a treia persoană a intervenit iar în momentul imediat următor a remarcat că partea vătămată prezenta sânge pe tricou, în partea din spate; precizează martora că partea vătămată nu l-a agresat pe inculpat în aceste împrejurări.
Martorii L.I., V.A., I.M., N.N., P.I. au sosit la locul faptei imediat după consumarea agresiunii, văzând partea vătămată care prezenta urme de sânge pe tricou şi pe inculpat care a aruncat un cuţit într-o ghenă de gunoi din apropiere, după care a părăsit zona în fugă; ulterior, martorul P.I., a ridicat cuţitului aruncat de inculpat şi l-a predat organelor de poliţie.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală reiese că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp înţepător-tăietor (posibil cuţit sau similar), că leziunile au putut fi produse Ia data de 26 iulie 2012, că acestea au necesitat pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 septembrie 2012 reiese că au fost identificate cele două secţionări ale tricoului părţii vătămate; la prima secţionare, s-a concluzionat, având în vedere cuţitul pus la dispoziţie, instrument tăietor-înţepător cu lăţimea lamei tăietoare de 1,4 cm la o distanţă de 3,15 cm de vârf, că lama acestui cuţit ar fi putut produce secţionarea în condiţiile unei penetrări parţiale. La secţionarea, având în vedere modul dinamic de creare a secţionării, aceasta putea fi creată cu lama tăietoare a cuţitului în condiţiile penetrării compiete urmată de mişcarea lamei cuţitului şi/sau a materialului textil.
Inculpatul prezintă o altă versiune, care va fi însă înlăturată întrucât este infirmată de toate celelalte probe administrate în cauză.
Inculpatul susţine că, în timp ce se deplasa către standul pe care fratele său îl deţine în cadrul complexului, s-a întâlnit cu partea vătămată care a avut un comportament agresiv, mai exact i-a băgat mâna în gât; Ia un moment dat, a luat un cuţit de pe o masă cu intenţia de a speria partea vătămată, moment în care aceasta l-a atacat cu pumnii şi picioarele, context în care a înjunghiat partea vătămată în zona abdominală.
Această versiune s-a reţinut că este nereală întrucât partea vătămată, martorii, înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere din incinta complexului comercial D.R. infirmă existenţa unui comportament agresiv din partea părţii vătămate.
Pe de altă parte, inculpatul nu are nici un act medical care să ateste vreo leziune datând din 26 iulie 2012.
Depoziţiile martorilor G.N.G., S.A., C.S.D., A.H.M., A.Z., care sunt prietenii şi tatăl inculpatului, vor fi înlăturate din ansamblul probator întrucât nu reflectă realitatea, fiind în evidentă contradicţie cu ansamblul probator administrat în cauză şi făcute în scopul evident de a fi reţinută în favoarea inculpatului, eventual, circumstanţa atenuantă a provocării.
Instanţa de fond a apreciat că probele strânse pe parcursul procesului penal dovedesc pe deplin că la data de 26 iulie 2012, inculpatul A.R. a comis infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fapta constând în aceea că a înjunghiat partea vătămată R.H. cu un cuţit cu lama de 12 cm în zone vitale, lombă stângă şi hipocondru stâng, pricinuindu-i două plăgi junghiate de aproximativ 3,5 cm adâncime, ce au necesitat pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale.
Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat că a existat o acţiune de lovire a inculpatului în zone vitale cum sunt regiunile lombară şi abdominală, cu urmărea producerii a două plăgi junghiate de aproximativ 3,5 cm adâncime.
Cât priveşte latura subiectivă a infracţiunii de tentativă la omor calificat. TribunaluI a apreciat-o ca fiind îndeplinită, inculpatul acţionând cu intenţie indirectă.
Atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară, s-a subliniat că intenţia de a ucide trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu toate împrejurările concrete ale cauzei, cum sunt: instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului lovită, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor şi victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei, etc.
În speţă, împrejurarea că leziunile produse prin activitatea infracţională au necesitat doar 14 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei, nu este determinantă, intenţia de a ucide fiind redată de folosirea unui instrument tăietor-înţepător şi anume cuţitul folosit de inculpat, ce are o lungime de 22 cm şi o lamă de 12 cm, regiunile corpului lovite (lombă stângă şi hipocondru stâng), zone vitale, numărul loviturilor şi intensitatea acestora, partea vătămată a prezentat plăgi junghiate de aproximativ 3,5 cm adâncime. În aceste condiţii, inculpatul, prin folosirea cuţitului la lovirea în mod repetat şi cu intensitate a victimei în zone vitale, executând un atac prin surprindere, fără posibilitatea victimei de a se apăra, a avut reprezentarea rezultatului faptei sale pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce pe plan subiectiv caracterizează activitatea infracţională ca o tentativă la infracţiunea de omor.
În drept, fapta inculpatului A.R., în modalitatea în care a fost săvârşită, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpatul A.R., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., Tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată şi respinsă ca atare.
Aşa cum s-a arătat, lovirea victimei cu cuţitul (obiect tăietor-înţepător, apt de a produce moartea) în regiunile lombară şi abdominală stânga (zone vitale) cu consecinţa producerii unor plăgi de 3,5 cm adâncime, ce au necesitat 14 zile îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii constituie tentativă la infracţiunea de omor, iar nu infracţiunea de lovire sau alte violenţe, deoarece într-o atare situaţie numai datorită unor împrejurări exterioare rezultatul letal sau periculos pentru viaţă nu s-a produs.
Faţă de natura obiectului foiosit în agresiune, zonele corporale vizate, numărul şi intensitatea loviturilor, nu se poate susţine că inculpatul, nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puţin l-a acceptat; împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voinţa autorului nu are nicio influenţă asupra vinovăţiei şi nu pot determina încadrarea faptei în art. 180 aIin. (2) C. pen.
În conformitate cu prevederile art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Din probele administrate, a rezultat că inculpatul şi tatăl acestuia, iar nu victima, au manifestat o comportare agresivă. Nu a existat nicio acţiune de provocare din partea victimei, nefiind dovedită o astfel de acţiune şi care să-i fi pricinuit inculpatului o stare de puternică tulburarea sau emoţie, sub stăpânirea căreia a comis infracţiunea. Dimpotrivă, tatăl inculpatului a fost cel care a declanşat conflictul iniţial prin îmbrâncirea şi lovirea părţii vătămate iar inculpatul, după aproximativ 5 minute, s-a înarmat cu un cuţit şi a luat prin surprindere victima, lovind-o în zona abdominală şi lombară, părăsind în fugă locul faptei.
Din aceste considerente, circumstanţa atenuantă a provocării nu s-a impus a fi reţinută în favoarea inculpatului A.R., cerinţele dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. nefiind îndeplinite.
Nu a fost reţinută nici cauza care înlătură caracterul penal al faptei prevăzute de dispoziţiile art. 44 C. pen. legitima apărare, aceasta în condiţiile în care partea vătămată nu a exercitat niciun atac material direct, imediat şi injust împotriva inculpatului care să-l îndreptăţească |a o apărare legitimă.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, Tribunalul a avut în vedere, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen. limitele de pedeapsă prevăzute de art. 175 C. pen., reduse conform dispoziţiilor art, 21 alin. (2) C. pen., gradul de pericol social al faptei, pe care instanţa la apreciat ca fiind deosebit de ridicat şi care rezultă din modul şi mijloacele de săvârşire precum şi din împrejurările în ca re incuIpatuI a comis infracţiunea, într-un Ioc pubIic, în prezenţa mai multor persoane, pe fondul unui conflict anterior între tatăl inculpatului şi partea vătămată legat de restituirea unor sume de bani, inculpatul a aplicat părţii vătămate două lovituri cu un cuţit la nivelul unor zone vitale, din urmările produse, consecinţele asupra integrităţii corporale a părţii vătămate. Totodată instanţa a avut în vedere şi natura, gravitatea şi limitele de pedeapsă ale infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat, aceasta fiind o infracţiune gravă, nu doar prin prisma regimului sancţionator ci mai ales prin cea a relaţiilor sociale pe care tinde a le proteja, respectiv cele privind viaţa persoanelor.
Instanţa de fond a avut în vedere şi circumstanţele referitoare la persoana şi conduita inculpatului care este în vârstă de 21 ani, este asociat în cadrul unei societăţi comerciale, nu a recunoscut comiterea infracţiunii şi nu şi-a asumat responsabilitatea faţă de propriul comportament infracţional.
De asemenea, se remarcă faptul că inculpatul a mai fost sancţionat administrativ în cursul anului 2011, pentru săvârşirea de fapte de distrugere, neputându-se reţine o conduită exemplară anterioară săvârşirii infracţiunii ce face obiectul acestui dosar. În aceste condiţii, nu se poate reţine în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. De altfel, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana făptuitorului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Împrejurarea că inculpatul A.R. era angajat la data săvârşirii faptei şi că acesta se bucura de aprecierea prietenilor nu este de natură să schimbe cele arătate mai sus, având în vedere, în plus, atitudinea inculpatului pe parcursul desfăşurării procesului penal, ce împiedică şi reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.
Totuşi, având în vedere faptul că inculpatul este în vârstă de 21 ani, are familie, un domiciliu stabil şi un loc de muncă, Tribunalul a apreciat că este suficientă în cazul inculpatului aplicarea unei pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege obţinut în urma aplicării dispoziţiilor art. 21 alin. (2) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Exerciţiul aceloraşi drepturi va fi interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie în condiţiile art. 71 C. pen., la alegerea pedepsei accesorii şi a celei complementare Tribunalul având în vedere că săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificatori condiţiile descrise mai sus, dovedeşte incompatibilitatea inculpatului cu exerciţiul dreptului de a ocupa o funcţie electivă publică sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţi de stat.
În baza art. 88 C. pen. s-a dispus deducerea reţinerii şi a arestării preventive de la data de 27 iulie 2012 la zi.
Faţă de natura şi circumstanţele comiterii infracţiunii, de pronunţarea prezentei hotărâri de condamnare, de persoana inculpatului, TribunaIul a apreciat că prin lăsarea în libertate a inculpatului A.R. s-ar crea pericol pentru ordinea publică, astfel că, în baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
Totodatăjn baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii pofilului genetic în S.N.D.G.J., instanţa considerând că această măsură este necesară raportat la gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că s-au constituit în termen legal părţi civile R.H. cu suma de 3.000 euro, reprezentând daune materiale şi 2.000 euro, reprezentând daune morale şi Spitalul Clinic de Urgenţă B. cu suma de 1.745,54 RON, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate R.H.
Tribunalul a considerat că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ.: fapta ilicită a inculpatului, urmarea imediată constând în prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate directă între fapta ilicită şi urmările produse, vinovăţia dovedită a inculpatului.
În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile R.H. privind obligarea inculpatului la plata de daune materiale, s-a dovedit că pe durata spitalizării părţii civile a fost cheltuită suma de 1.745,54 RON, achitată de partea civilă R.H., astfel că s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume de bani către partea civilă.
Întrucât partea civilă R.H. nu a făcut dovada existenţei şi a celorlalte daune materiale pretinse, deşi sarcina probei îi revenea, s-au respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile solicitate.
În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile R.H. privind obligarea inculpatului la plata de daune morale, faţă de natura leziunilor suferite de partea civilă, numărul de zile de îngrijiri medicale necesar acesteia pentru vindecare, de perioada cât partea civilă a fost internată în spital şi ulterior îngrijită la domiciliu, perioadă în care aceasta a fost lipsită de posibilitatea de a se bucura de lucrurile pe care le făcea înainte şi în care a suportat dureri fizice intense, vârsta la care partea civilă a suferit aceste leziuni (28 de ani), intensitatea cu care partea civilă a perceput consecinţele vătămării, instanţa a apreciat că acordarea sumei de 2.000 euro (în echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data efectuării plăţii), cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile reprezintă o sumă justă, de fapt minimă, recompensare a traumelor suferite de aceasta în urma agresiunii inculpatului.
În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă B. privind obligarea inculpatului la: plata de daune materiale, s-a constatat că suma de 1.745,54 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare a fost achitată de partea civilă R.H., astfel că a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă B.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului folosit Ia săvârşirea faptei.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.300 RON, onorariu avocat (conform chitanţei din 30 iulie 2012), cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă R.H.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:
Greşita încadrare juridică a faptei, susţinând schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în tentativă la infracţiunea de loviri şi alte violenţe prevăzute de art. 180 C. pen. şi pronunţarea unei pedepse orientată sub minimul special prevăzut de lege în condiţiile dispunerii unei soluţii de achitare pentru infracţiunea de tentativă la omor.
A mai arătat că în cauză instanţa fondului a făcut o greşită interpretare a probelor neluând în seamă declaraţiile a numeroşi martori pe motiv că sunt subiective.
A mai arătat că nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei şi că în mod eronat a fost înlăturată circumstanţa atenuantă a provocării în condiţiile în care partea vătămată a avut o atitudine violentă asupra tatălui său, iar el a acţionat urmare a stării de tulburare cauzată de partea vătămată.
În final a mai solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante arătând că a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, nu a zădărnicit adevărul.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma criticilor invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 371 teza finală C. proc. pen., Curtea a constatat:
Asupra criticii privind greşita interpretare a probelor administrate: Instanţa de fond a procedat la readministrarea, în mod nemijlocit şi în condiţii de contradictorialitate a probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe care au fost evaluate conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. şi care au condus la reţinerea, în mod necontroversat şi concordant a situaţiei de fapt din actul de sesizare.
Astfel, Curtea a reţinut că faptele şi împrejurările relevate de declaraţiile testimoniale ale numiţilor V.A., I.M., N.N., P.I., N.E., în mod esenţial, declaraţia martorului direct D.E. care l-a observat pe inculpat având în mână un cuţit îmbrâncindu-se cu partea vătămată în dreptul standului 121 din D.R. se coroborează cu declaraţia părţii vătămate şi procesul-verbal de redare a imaginilor stocate pe camerele de supraveghere de la locul comiterii faptei şi sunt; în mod obiectiv susţinute de concluziile certificatului medico-legal care atestă realitatea existenţei unor leziuni produse prin lovire cu corp înţepător/tăietor (posibil cuţit sau similar), cele două plăgi fiind produse, prin înjunghiere, în lomba stângă (cca. 1,5 cm şi adâncime 3 cm) şi hipocondrul stâng (cca. 2 cm şi adâncime 3 cm).
Totodată, în declaraţiile iniţiale, date în cursul urmăririi penale (singurele în cauză pentru că ulterior, şi-a rezervat dreptul la tăcere), inculpatul a arătat că a căutat-o pe partea vătămată şi în acel moment s-a luat cu ea la bătaie, a luat cuţitul care se afla pe masă la vecin şi a lovit să o sperie.
În aceleaşi mod, audiat fiind în instanţă, cu ocazia propunerii de luare a măsurii arestării preventive, inculpatul a arătat că s-a luat la bătaie cu partea vătămată şi a pus mâna pe un cuţit ca să-o sperie, partea vătămată l-a luat de gât şi s-au împins.
Instanţa de fond, în conformitate cu art. 62 şi art. 63 alin. (2) C. pen. a apreciat, în mod corect, probele reţinând că acestea exprimă adevărul şi a înlăturat declaraţiile martorilor propuşi de inculpat, motivat, pe criteriul nesincerităţii dedus din necoroborarea cu celelalte mijloace de probă administrate.
Prin urmare, Curtea a reţinut că probele legal administrate în cauză dovedesc că, în ziua de 26 iulie 2012, în jurul orelor 09:15, în incinta complexului comercial D.R. situat în comuna D., judeţul Ilfov, pe holul principal al complexului, inculpatul a înjunghiat pe partea vătămată R.H., cu un cuţit cu Iama de aproximativ 10 cm, provocându-i leziuni în zona lombară şi abdominală, leziuni care au necesitat pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
În drept, fapta inculpatului întruneşte obiectiv şi subiectiv, aşa cum corect s-a reţinut, elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat rămasă în formă tentată, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Curtea a observat că inculpatul nu contestă fapta de a lovi pe partea vătămată cu cuţitul cu lama de aproximativ 10 cm, cuţit ce a fost recuperat de la locul unde a fost aruncat de inculpat ci arată că s-a aflat într-o stare de tulburare specifică provocării, circumstanţă care nu a fost avută în vedere.
S-a reţinut că încadrarea juridică corectă este cea dată prin actul de sesizare. Astfel, în raport cu acţiunea inculpatului de a Iovi repetat, cu un cuţit, obiect cu capacitate tanato-generatoare, cu intensitate şi în zone vitale (lombară şi abdominală) se impune concluzia că inculpatul a prevăzut moartea victimei chiar dacă nu a acceptat în mod conştient acest rezultat, ceea ce înseamnă că a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide.
Însă, împrejurările în care s-a petrecut fapta relevate de martorii audiaţi în cauză nu dovedesc că inculpatul s-a aflat în momentul lovirii victimei într-o stare de surescitare nervoasă generată de agresiunea victimei asupra tatălui său pentru a se putea reţine circumstanţe atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 Iit. b) C. pen. Dimpotrivă, probele administrate au arătat că tatăl inculpatului, numitul A.Z. datora bani părţii vătămate, iar când acesta i-a abordat cu privire la datoria bănească a refuzat să îi dea bani declanşând un conflict soldat cu îmbrânceli reciproce.
Totodată, nu se poate reţine nicio atitudine violentă a părţii vătămate împotriva inculpatului însuşi după încheierea conflictului avut cu tatăl acestuia, de natură să determine reacţia acestuia cu scuza provocării.
Prin urmare, fapta inculpatului nu s-a săvârşit în condiţiile existenţei unei provocări astfel că şi această critică s-a reţinut că este nefondată.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Curtea a constatat însă că instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa în cuantumul minim stabilit de lege, 7 ani şi 6 luni închisoare.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei trebuie evaluate, în mod plural, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., la cerinţele şi datele particulare ale speţei, precum şi la persoana inculpatului în aşa fel încât să conducă la un tratament penal adecvat, corespunzător gradului de pericol social şi persoanei inculpatului, precum şi nevoii de apărare a valorilor sociale. Fermitatea presupune în materia individualizării pedepsei, aplicarea întocmai, cu consecvenţă şi intransigenţă principială, a prevederilor legale instituite prevăzute art. 72 C. pen., în spiritul şi în scopul în vederea căreia au fost instituite, în special în vederea asigurării prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, precum şi reinserţiei sociale a inculpatului, exigenţe statuate de art. 52 C. pen.
O pedeapsă fermă nu se confundă cu o pedeapsă aspră ci trebuie să exprime în mod concret, tratamentul penal cel mai adecvat necesităţilor de reeducare a inculpatului găsit vinovat, şi de apărare socială.
Raportând aceste criterii principiale la cauza supusă examinării, Curtea a constatat că în raport cu circumstanţele factuale reţinute, urmarea produsă şi mai ales, persoana inculpatului, tânăr, integrat social prin familie şi loc de muncă, aflat la prima încălcare a imperativelor legii se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
Drept pentru care, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul A.R. împotriva sentinţei penale nr. 27 din data de 19 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. 2358/93/2012. A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond: În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 27 iulie 2012 la zi.
În baza art. art. 383 alin. (11) C. proc. pen. şi art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.R.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen, recursuri partea civilă R.H. şi inculpatul A.R.
Inculpatul A.R., criticând decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen., apărătorul ales al inculpatului, arătând că nu susţine şi cazul de casare de la pct. 171, solicitând următoarele:
- schimbarea încadrării juridice din tentativă Ia omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în tentativă la infracţiunea de loviri şi alte violenţe prevăzute de art. 180 C. pen. şi pronunţarea unei pedepse în raport de această încadrare juridică;
- reaprecierea probelor cu luarea în seamă a declaraţiilor martorilor care în mod greşit au fost înlăturate pe motiv că sunt subiective.
- constarea împrejurării că inculpatul nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei şi că în mod eronat nu s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării în condiţiile în care partea vătămată a avut o atitudine violentă asupra tatălui său, iar el a acţionat urmare a stării de tulburare cauzată de partea vătămată.
În final, a mai solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante arătând că inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal şi nu a zădărnicit adevărul.
Recurenta parte civila criticând decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen.prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 31 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar Ia chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., acesta face parte din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare şi din oficiu, însă numai atunci când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, astfel că, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurenţii şi-au motivat recursurile la data 13 septembrie 2013 parte civilă şi la data de 16 octombrie 2013 inculpatul (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 11 decembrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat pentru reaprecierea probelor şi pentru schimbarea încadrării juridice, se constată că acest caz a fost invocat formal, întrucât criticile formulate s-ar fi circumscris cazurilor de casare prevăzute de pct. 18 şi pct. 17. al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., însă aceste cazuri de casare au fost abrogate prin Legea nr. 2/2013.
Cazul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12, prevede că sunt supuse casării deciziile pronunţate atunci când: „nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-art. 337” astfel că se constată că dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., nu au incidenţă în cauză.
În cee ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurenţi şi în raport de care s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului prin reţinerea, în recursul inculpatului, sau înlăturarea circumstanţelor atenuante în recursul părţii civile, se reţine că şi această critică este nefondată, întrucât în speţa de faţă, recurenţii au formulat critici de netemeinicie cu referire la o decizie care a fost pronunţată după intrarea în vigoare a textului de lege evocat anterior, respectiv, decizia penală nr. 195 din 31 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, critică care s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut Ia pct. 14 teza I C. proc. pen., al art. 3859, însă şi acest caz de casare a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate partea civilă R.H. şi inculpatul A.R. împotriva deciziei penale nr. 195 din 31 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.R., durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 iulie 2012 la 11 decembrie 2013.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până Ia prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă arabă, se va achita din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă R.H. şi inculpatul A.R. împotriva deciziei penale nr. 195 din 31 iulie 2013 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.R., durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 iulie 2012 la 11 decembrie 2013.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă arabă, se va achita din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3969/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3971/2013. Penal → |
|---|
