ICCJ. Decizia nr. 3969/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3969/2013
Dosar nr. 20913/63/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 180 din 15 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 20913/63/2012, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I., la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 96/2009 a Judecătoriei Segarcea, judeţul Dolj, definitivă la data de 26 mai 2009 prin neapelare, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa de mai sus, în final, 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului detenţia de la 24 octombrie 2012 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
A fost admisă acţiunea civilă promovată în cauză de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C. şi a obligat inculpatul la plata sumei de 3.638,12 RON, către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C., sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflaţie de la data de 23 octombrie 2012 şi până Ia data plăţii efective a debitului.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.I. şi a obligat inculpatul către partea civilă P.I. la 5.000 RON despăgubiri civile cu titlu de daune morale.
A fost admisă cererea formulată de avocatul inculpatului, desemnat din oficiu în faza de judecată şi, pe cale consecinţă, s-a dispus majorarea onorariului de la 100 RON la 300 RON.
A fost obligat inculpatul la 20.000 RON cheltuieli judiciare statului din care 38 RON contravaloare acte medico-legale, 600 RON onorariu avocat oficiu pe parcursul urmăririi penale şi 300 RON onorariu avocat oficiu în faza de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul cu nr. 697/P/2012 din data de 16 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R.I., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În fapt, s-au reţinut următoarele: lnculpatul R.I. locuieşte în comuna G. şi, în ziua de 23 octombrie 2012, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe str. J. din satul C., s-a oprit în dreptul locuinţei familiei V. pentru a sta la discuţii cu V.C. care stătea pe banca din faţa porţii.
În timp ce stăteau la discuţii, în jurul orelor 17:00 în acest loc a venit şi vecinul familiei V., partea vătămată P.I., care a întrebat pe inculpat dacă a cumpărat un teren pe care-l muncea el, întrucât din discuţiile purtate cu alte persoane înţelesese că inculpatul cumpărase acest teren de la proprietar.
Deşi întrebarea părţii vătămate nu a fost provocatoare, inculpatul a adresat injurii acesteia şi chiar a început să o scuipe.
În aceste împrejurări între inculpat şi partea vătămată s-a iscat un conflict în timpul căruia s-au injuriat reciproc şi mai mult, s-au îmbrâncit. În timp ce se aflau unul lângă celălalt, fără un motiv întemeiat, inculpatul a scos din buzunar un cuţit pe care-l avea învelit într-un ziar şi cu acesta i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în regiunea toracică pectorală dreapta după care a fugit de la locul săvârşirii infracţiunii încercând să se refugieze în curtea locuinţei martorei D.A., dar fiind refuzat de aceasta a plecat în direcţia drumului naţional.
Urmare loviturii primite, partea vătămată s-a dezorientat, după care văzând că a rămas singur pe drum, a luat bicicleta şi papucii abandonaţi de inculpat, a intrat în curtea sa şi a căzut Ia pământ în stare de inconştientă. Aici a fost observat de vecinul său V.G. care a apelat la serviciul 112 şi a sesizat cele întâmplate.
Astfel s-a încheiat tot conflictuI, partea vătămată fiind transportată de urgenţă la Spitalul de Urgenţă C.
Potrivit raportului medico-legal al I.M.L. Craiova partea vătămată P.I. a prezentat leziuni de violenţă care s-au putut produce prin lovire cu corp dur tăietor-înţepător, ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile au pus în primejdie viaţa, victimei. Cu ocazia cercetării la faţa locului nu a fost găsit cuţitul folosit la săvârşirea faptei. În cursul urmăririi penale partea vătămată a precizat că are pretenţii de la inculpat constituindu-se parte civilă cu suma de 10.000 RON.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, instanţa a constatat că starea de fapt a fost corect reţinută, pe baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât şi la instanţa de fond, respectiv procesele-verbale întocmite în cauză, actele medico-legale, declaraţiile martorilor, ale inculpatului.
Pe parcursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de judecată inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei precizând că în ziua respectivă a avut într-adevăr un conflict cu partea vătămată pe care l-a împins, după ce a fost ameninţat şi lovit cu palma P.I. A mai menţionat că nu a avut asupra sa nici un cuţit şi nici vreo explicaţie vizavi de leziunea pe care a suferit-o victima. A indicat ca martori pe V.C. şi D.A.
Susţinerile inculpatului au fost completate de declaraţiile celor doi martori, iar aspectele prezentate s-au coroborat cu cele declarate de partea vătămată şi de ceilalţi martori audiaţi în cauză.
Astfel, singurul martor ocular al celor întâmplate între părţi a fost V.C., cu care inculpatul stătea de vorbă până la momentul la care au fost întrerupţi de partea vătămată, din declaraţiile acestuia rezultând că între cei doi a avut loc iniţial un conflict verbal motivat de reproşurile adresate de partea vătămată inculpatului care îi ocupase abuziv un teren agricol. La un moment dat, inculpatul a luat bicicleta cu care venise şi s-a îndreptat spre şosea, dar înainte l-a mai scuipat odată pe P.I. În aceste împrejurări partea vătămată a pus mâna pe bicicletă şi i-a aplicat o lovitură cu palma inculpatului, care apoi a scos cuţitul pe care îl avea asupra sa şi i-a aplicat o singură lovitură părţii vătămate. Martorul a declarat constant că a văzut asupra inculpatului un cuţit învelit într-un ziar, cuţit pe care inculpatul îl purta la spate în buzunar.
Martora D.A. a relatat că în ziua şi în jurul orei conflictului, l-a văzut pe inculpat fugind, desculţ şi l-a auzit afirmând că îl omoară un ţigan. Pentru că inculpatul intrase în curte, martora a ieşit să vadă cine îl urmăreşte, dar a constatat că pe stradă nu era nici o persoană, motiv pentru care i-a cerut inculpatului să plece din curtea sa.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului constând în aceea că în ziua de 23 octombrie 2012 în timp ce se afla pe o stradă din satul C., comuna G., judeţul Dolj, a înjunghiat cu un cuţit pe partea vătămată P.I., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale.unei tentative la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat Ia art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
Având în vedere modul şi împrejurările în care a fost comisă fapta, aşa cum au fost descrise şi reţinute de instanţă, în cauză nu au fost reţinute ca incidente dispoziţiile art. 73 Iit. b) C. pen. referitoare la starea de provocare câtă vreme atitudinea provocatoare a avut-o chiar inculpatul.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a ţinut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. respectiv de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen. de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de aspectele ce caracterizează persoana inculpatului, vârsta acestuia, faptul că este recidivist, dar şi de împrejurările în care a comis fapta.
Faţă de împrejurarea că partea vătămată P.I. a fost internat, iar unitatea sanitară cu adresa din 14 decembrie 2012 s-a constituit parte civilă în procesul penal, acţiunea civilă formulată a fost admisă şi s-a obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C. la plata sumei de 3.638,12 RON despăgubiri civile reprezentând cheltuielile de spitalizare pentru partea civilă, sumă reactualizată cu indicele de inflaţie de la data de 23 octombrie 2012 şi până la data plăţii efective a debitului.
Referitor la latura civilă a cauzei instanţa a constatat că atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2013, partea vătămată P.I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.
Având în vedere că urmare a faptelor inculpatului, partea civilă a suferit leziuni care pentru vindecare s-a presupus internarea într-o unitate sanitară pentru o perioadă de 10 zile, timp în care a suportat condiţiile impuse de regimul spitalicesc, instanţa a constatat că acţiunea civilă formulată este întemeiată şi a apreciat, sub aspectul cuantumului că suma de 5.000 RON poate constitui o reală reparaţie pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial suferit de partea civilă.
Prin urmare, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.I. şi a fost obligat inculpatul către partea civilă P.I. 5.000 RON la despăgubiri civile cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul solicitând, în continuare, necesitatea schimbării încadrării juridice, în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.; totodată a cerut reţinerea stării de provocare în sensul că a fost ameninţat şi scuipat de partea vătămată şi, în final, a cerut şi aplicarea dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen., faţă de circumstanţele reale ale faptei.
Apelul s-a apreciat că este întemeiat şi a fost admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Verificând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate, s-a constatat că pe baza probelor administrate, a fost reţinută o stare de fapt care corespunde adevărului, pe baza căreia infracţiunea comisă de inculpat, a fost corespunzător încadrată în drept, respectiv în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., dar s-a greşit cu privire la întinderea pedepsei, întrucât aceasta trebuie să fie în măsură să exprime criteriile legale de individualizare.
S-a reţinut că fapta comisă nu este infracţiunea de vătămare corporală gravă, existând tentativă la infracţiunea de omor calificat şi nu infracţiune de vătămare corporalăjn cazul în care inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide aşa cum a demonstrate de altfel raportul medico-Iegal al I.M.L. Craiova, în sensul că leziunile evidenţiate au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
În acelaşi sens, trebuie evidenţiate corpul dur, tăietor-înţepător folosit, intensitatea loviturii şi nu, în ultimul rând, regiunea vitală în care a fost aplicată, astfel că nu se justifică schimbarea încadrării juridice, aşa cum, s-a solicitat. În cauză, s-a apreciat că nu se poate reţine nici provocarea. Esenţial pentru caracterizarea circumstanţei atenuante a provocării este împrejurarea că în momentul ripostei, inculpatul se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei. Deşi prevederile art. 73 lit. b) C. pen. nu cer în mod expres ca între actul provocator şi infracţiunea săvârşită de cel provocat să existe o anumită proporţie sub aspectul gravităţii, totuşi necesitatea existenţei unei astfel de proporţii rezultă implicit din conţinutul textului menţionat. Această proporţie nu rezultă în speţă mai ales mai ales faţă de concluziile actelor medico-legale ce au evidenţiat la nivelul regiunii pectorale o plagă tăiată liniară lungă de 5 cm. Împrejurarea că injuriile provocate de partea vătămată nu pot fi reţinute ca acte de provocare în cauză, nu poate justifica nereţinerea de alte circumstanţe aşa cum sunt ele evidenţiate în dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen., în sensul că instanţa trebuie să aibă în vedere ansamblul condiţiilor în care s-a săvârşit infracţiunea, precum şi orice alte elemente, inclusiv cele privitoare Ia persoana părţii vătămate sau a inculpatului.
În declaraţia dată la 12 noiembrie 2012 partea vătămată a recunoscut că, „chiar l-am îmbrâncit pe inculpat” şi „m-am apropiat şi am început să trag de bicicletă. V.C., singurul martor ocular al faptei, arată că vecinul său, P.I. „era sub influenţa băuturilor alcoolice, cei doi au început să-şi adreseze injurii reciproce şi se scuipau unul pe celălalt”. În acele împrejurări inculpatul a vrut să plece dar partea vătămată „l-a prins de bibicletă, a început să-l tragă de aceasta după care i-a şi aplicat o palmă peste faţă”. Mai mult la cercetarea judecătorească acelaşi martor a arătat că s-a declanşat conflictul la iniţiativa victimei. Ceilalţi martori au prezentat în declaraţiile date aspecte ulterioare conflictului.
S-a reţinut că aceste condiţii influenţează de necontestat pericolul social concret al faptei comise astfel că s-a redozat pedeapsa la 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat în cumul, ca efect al revocării şi pedeapsa anterioară de 1 an şi 6 luni închisoare neputând fi ignorate, împrejurările ce atribuie infracţiunii săvârşite şi persoanei inculpatului un anume pericol social. Totodată s-a reţinut că trebuie evidenţiate particularităţile psihice ale infractorului, starea lui precară de sănătate, descrisă între altele şi cu referatul Penitenciarului, Spital Dej, în sensul că prezintă diagnosticul hipoacuzie severă bilaterală, HTA risc înalt, cardiopatie ischemică şi hipertensivă, cu pierderea definitivă a auzului.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus detenţia Ia zi, de asemenea celelalte dispoziţii ale sentinţei s-au menţinut şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., privind cheltuielile judiciare statului.
Împotriva acestei decizii au declarat în termen, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul R.I.
Reprezentantul parchetului în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2013, a precizat oral motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei şi a solicitat reţinere dispoziţiilor prevăzute de art. 76 lit. a) C. pen., cu toate consecinţele.
Recurentul inculpat, R.I., prin apărător desemnat din oficiu, a criticat decizia recurătă prin prizma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând următoarele;
- în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20-art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi aplicarea unei pedepse în raport de această nouă încadrare juridică.
Examinând recursurile declarate în cauză prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), ca instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul: din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 8 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care.însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul la data 20 noiembrie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 11 decembrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În recursul parchetului se constată că limitele de pedeapsă pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., sunt între 7 ani şi 6 luni închisoare şi 12 ani şi 6 luni închisoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an, or, prin reţinerea dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatui R.I., respectiv, cea de 4 ani şi 6 luni închisoare, se situează în limitele legale, conform textelor de lege evocate anterior.
În speţa de faţă dispoziţiile art. 76 lit. a) C. pen., nu au incidenţă în cauză, întrucât minimul special al pedepsei închisorii nu este de 10 ani sau mai mare, ci este de 5 ani sau mai mare, şi potrivit acestui text de lege pedeapsa poate fi coboarâtă sub minimul special, dar nu mai jos de un an.
În recursul inculpatului, instanţa de control judiciar, apreciază, că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., întrucât, schimbarea încadrării juridice dată faptei era prevăzută anterior în cazul de casare prevăzut de pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul R.I. împotriva deciziei penale nr. 251 din 8 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 octombrie 2012 Ia 11 decembrie 2013.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cralova, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul R.I. împotriva deciziei penale nr. 251 din 8 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 octombrie 2012 la 11 decembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3963/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3970/2013. Penal → |
|---|
