ICCJ. Decizia nr. 3972/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3972/2013
Dosar nr. 5922/63/2013
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 245 din data de 3 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5922/63/2013, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata B.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 23 ianuarie 2013 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatei.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpată a unui ciocan şi a 3 bucăţi de lemn rupte din coada acestuia, folosite la săvârşirea faptei.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpată a unui topor, unei geci şi a unei perechi de papuci, aceasta având obligaţia să le păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpata B.M. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C.
A fost obligată inculpata să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C. suma de 7.842 RON actualizată în raport de coeficientul de inflaţie de la data producerii prejudiciului până la data plăţii efective.
În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulate de partea civilă C.T.
A fost obligată inculpata să plătească părţii civile C.T. suma de 70,7 RON reprezentând daune materiale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt că în seara zilei de 1 decembrie 2012, victima C.C., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a deplasat la locuinţa numitei B.D., unde a găsit-o pe fiica acesteia, inculpata B.M., căreia i-a solicitat întreţinerea de raporturi sexuale, lucru cu care inculpata nu a fost de acord, ci dimpotrivă această solicitare a fost de natură să o irite pe inculpată, motiv pentru care a început să o îmbrâncească pe victimă pentru a o scoate în afara curţii locuinţei. Pentru faptul că victima a refuzat să plece, inculpata s-a deplasat lângă locuinţă, de unde a luat un ciocan; a revenit în locul în care se afla victima, a reuşit să o scoată în afara curţii şi apoi a lovit-o cu acel ciocan în zona feţei, după care a continuat să o lovească cu palmele şi picioarele. În urma loviturilor primite, victima a căzut pe sol, moment în care inculpata a continuat să o lovească cu ciocanul, atât peste mâini cât şi peste picioare. La un moment dat inculpata a încetat agresiunea asupra victimei, a abandona-o în drumul public şi a intrat în curtea locuinţei mamei sale.
Martorul P.C., administratorul barului din apropierea locului conflictului, a apelat ambulanţa şi poliţia. În aproximativ 15-20 minute, la faţa locului au venit un echipaj de poliţie şi ambulanţa; victima a fost urcată în ambulanţă în prezenţa martorilor menţionaţi mai sus şi a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C., în vederea acordării îngrijirilor medicale. S-a stabilit că victima a suferit mai multe leziuni traumatice osoase (fractură ale membrelor inferioare şi superioare) care au necesitat internarea acesteia în perioada 2 decembrie 2012-7 ianuarie 2013. În perioada 7 ianuarie 2013-17 ianuarie 2013 victima a fost externată şi s-a aflat la locuinţa sa din localitatea G. La data de 17 ianuarie 2013 victima a fost internată din nou la Spitalul Clinic judeţean de Urgenţă C., unde la data de 22 ianuarie 2013 a survenit decesul. Cu ocazia necropsiei s-a stabilit că moartea victimei C.C. a fost una violentă, ea datorându-se trombembolismului pulmonar, complicaţii în evoluţia unui politraumatism cu fracturi de diafiză cubitală dreapta, carp radial dreapta, fractură 1/3 medie, diafiză tibie dreapta şi fractură incompletă metafiză şi metacarpiene 1 şi 5 stânga; între traumatism şi deces există legătură de cauzalitate secundară (în acest sens este raportul medico-legal de necropsie din 2013 al I.M.L. Craiova) .
Situaţia de fapt reţinută a rezultat din declaraţia inculpatei care a recunoscut săvârşirea faptei, menţionând că a lovit victima pentru că acesta a încercat să aibă raport sexual cu ea şi a refuzat să părăsească locuinţa sa, declaraţie care se coroborează cu împrejurările rezultate din ansamblul probelor existente respectiv proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto, declaraţii martori, raportul de constatare medico-legală de necropsie al I.M.L. Craiova, raport de constatare medico-legală de examinare din 13 februarie 2013 al I.M.L. Craiova, raport de expertiză medico-legală psihiatrică al I.N.M.L. Bucureşti.
Astfel, martorii M.G., P.C., F.D. şi M.N. au arătat că au văzut-o pe inculpată lovind victima cu un obiect din lemn, iar când martorul F.D. a încercat să intervină, inculpata s-a îndreptat către ei cu un topor în mână şi, de frică, au fugit de la faţa locului, chemând organele de poliţie.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material este reprezentat de acţiunea lovire a victimei, urmare imediată constă în decesul acesteia, iar raportul de cauzalitate dintre acţiune şi rezultatul socialmente periculos rezultă ex re din modul de comitere al acesteia.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpata a acţionat cu praeterintenţie, fiind provocată de victimă, care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a încercat să întreţină cu aceasta relaţii sexuale, refuzând să părăsească locuinţa inculpatei, motiv pentru care, la individualizarea pedepsei, instanţa a reţinut şi dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Faţă de aceste considerente, instanţa a procedat la individualizarea pedepsei la care a fost condamnată inculpata pentru infracţiunea săvârşită, ţinând cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cauză, ţinând cont de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de contextul săvârşirii acesteia (pe fondul unei tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea victimei), de urmarea produsă (decesul victimei), de persoana inculpatei care nu are antecedente penale, are un copil minor în întreţinere, a recunoscut săvârşirea faptei, prima instanţă a apreciat că se impune reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare cu modalitatea de executare în detenţie, ca fiind o pedeapsă suficientă pentru realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei instituit de art. 52 C. pen.
În speţă, prima instanţă nu a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. constând în lipsa antecedentelor penale, deoarece aceasta presupune o anumită conduită în familie şi societate, nu doar o simplă lipsă a antecedentelor penale şi nici circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece săvârşirea faptei a rezultat din ansamblul probelor existente, recunoaşterea acesteia fiind una pur formală. De asemenea, instanţa având în vedere dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen. precum şi natura infracţiunii săvârşite a apreciat că se impune şi aplicarea unei pedepse complementare astfel că în baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Totodată, s-a făcut şi aplicarea art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Sub aspectul laturii civile prima instanţă a apreciat că acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C. este întemeiată în parte, având în vedere că în raport cu probele cauzei, împrejurările de săvârşire a faptei şi cu urmarea produsă, tribunalul stabileşte o culpă de 70% inculpatei şi de 30% victimei, ceea ce este de natură să determine reducerea proporţională a daunelor.
În acest sens în cazul prejudiciului reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenta medicală, cauzat prin culpa comună a autorului şi a victimei se aplică principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, dispunându-se obligarea inculpatului la despăgubiri în raport cu întinderea culpei sale, acest principiu rezultând atât din dispoziţiile art. 1357 şi 1385 C. civ., cât şi dispoziţiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 care stabilind că persoanele răspund „potrivit legii” şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenta medicală, nu derogă de la principiul enunţat. Cum în speţă prejudiciul total cauzat Spitalului Clinic Judeţean de Urgentă C. este de 11.202,86 RON, răspunderea inculpatei este doar de 70% din această sumă, respectiv pentru suma de 7.842 RON.
În consecinţă, în baza dispoziţiile art. 14 alin. (3) C. proc. pen. şi 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea acestei părţi civile şi a fost obligată inculpata la plata sumei de 7.842 RON actualizată în raport de coeficientul de inflaţie de la data producerii prejudiciului până la data plăţii efective.
Pentru aceleaşi considerente legate de întinderea culpei inculpatei, prima instanţă a apreciat că acţiunea civilă formulată de partea civilă C.T. este întemeiată doar în parte, respectiv pentru 70% din suma de 101 RON solicitată de partea civilă (respectiv 70,7 RON), astfel că a dispus obligarea inculpatei Ia plata sumei de 70,7 RON reprezentând daune materiale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpata B.M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a criticat sentinţa sub aspectul legalităţii respectiv greşita reţinere a incidenţei dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., în condiţiile în care obiectul judecăţii îl constituie o infracţiune intenţionată care a avut ca rezultat moartea unei persoane, corect fiind indicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen.
Apelanta inculpată B.M., a solicitat în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 Iit. e) C. proc. pen., infracţiunea fiind săvârşită în stare de legitimă apărare, întrucât partea vătămată a încercat să o violeze, fiind nevoită să riposteze împotriva acestuia. A arătat că starea de temere a fost accentuată şi de faptul că anterior fusese victima unui alt viol şi era singură acasă, trebuind să aibă grijă şi de un copil minor.
În subsidiar a solicitat reindividualizarea sancţiunii în sensul aplicării unei pedepse al cărei cuantum să fie orientat mult sub minimul special, cu luarea în considerare a circumstanţelor în care a acţionat.
S-a procedat la audierea inculpatei declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată Ia dosar.
Analizând apelurile declarate în raport de motivele invocate şi cele ce pot fi examinate din oficiu în limitele impuse de art. 371 C. proc. pen. instanţa a reţinut următoarele: Sub aspectul situaţiei de fapt tribunalul a făcut o corectă evaluare a probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct şi nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, reţinând că la data de 1 decembrie 2012, inculpata, pe fondul unei puternice tulburări determinată de conduita părţii vătămate C.C., a lovit-o pe aceasta din urmă în mod repetat cu un obiect contondent (ciocan) precum şi cu pumnii şi picioarele producându-i leziuni semnificative la nivelul capului şi membrelor, ca urmare a cărora victima a decedat în data de 22 ianuarie 2013.
În mod corect prima instanţă nu a reţinut că inculpata ar fi acţionat în stare de legitimă apărare aşa cum s-a solicitat inclusiv prin motivele de apel întrucât pentru a exista legitima apărare în sensul art. 44 alin. (2) C. pen., fapta trebuie să fie săvârşită pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva inculpatului sau a altuia şi care pune în pericol grav persoana şi drepturile celui atacat.
În cauză, victima nu a exercitat un atac material împotriva inculpatei întrucât acesta, în afară de a formula în mod repetat propuneri cu caracter obscen, nu a trecut la acţiuni concrete prin care să tindă la punerea în aplicare a dorinţei de a întreţine raporturi sexuale cu cea din urmă. Fiind aşadar vorba de simpla adresare a unor insulte verbale, atacul nu poate fi considerat ca fiind material şi cu atât mai puţin nu se poate presupune că punea în pericol grav persoana inculpatei. Această concluzie este sprijinită şi de modul în care s-au derulat faptele ce au culminat cu lovirea în mod repetat a victimei, întrucât potrivit susţinerilor inculpatei aceasta l-a îndepărtat de două ori din curte înainte de a-l lovi, prin simpla împingere a acestuia. Faptul că inculpata, fiind femeie, a reuşit să se impună cu atâta uşurinţă în faţa victimei, mai ales în condiţiile în care cea din urmă era sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi faptul că inculpata nu a prezentat urme de leziuni ca urmare a pretinsului atac a demonstrat în aprecierea instanţei cu certitudine că victima nu şi-a concretizat în nici un fel ameninţările.
În acord cu prima instanţă s-a reţinut că prin propunerile repetate de întreţinere a unor raporturi sexuale cu inculpata, propuneri făcute în contextul în care victima intrase fără drept în curtea celei din urmă refuzând cu obstinenţă să plece, s-a creat inculpatei o puternică stare de tulburare, o surescitare nervoasă, sub stăpânirea căreia aceasta a procedat la comiterea faptei, fiind corect reţinută în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 73 C. pen.
S-a apreciat că este întemeiat însă motivul de apel formulat de parchet privind greşita reţinere a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în condiţiile în care infracţiunea analizată a avut ca rezultat decesul unei persoane, fiind săvârşită cu vinovăţie în forma praeterintenţiei. În aceste condiţii reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege nu se face în baza art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (care permite coborârea sub minimul special până la un an închisoare) ci în baza art. 76 alin. (2) C. pen. (pedeapsa închisorii putând fi redusă cu cel mult până la o treime din minimul special).
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de apel formulat de inculpată respectiv solicitarea de reindividualizare a pedepsei prin acordarea unei eficienţe sporite circumstanţelor personale s-a constatat că în cauză pedeapsa de patru ani închisoare aplicată este just individualizată, reflectând în mod corespunzător circumstanţele concrete în care infracţiunea a fost comisă. S-a reţinut că inculpata a acţionat cu violenţă extremă, nu numai în momentele iniţiale când aceasta încerca să îl îndepărteze din curte pe numitul C.C., ci şi ulterior, când victima era deja în faţa porţii, căzută la pământ. Inculpata a lovit victima în mod repetat cu un ciocan, atât în cap cât şi la nivelul membrelor superioare şi inferioare, continuându-şi agresiunea chiar şi după ce martorii oculari au încercat să intervină pentru a o determina să se oprească, ameninţându-i chiar pe cei din urmă să nu se amestece în conflictul în derulare (a se vedea în acest sens declaraţia numitului F.D. dar şi declaraţia martorului P.C.). Pedeapsa a fost stabilită sub minimul special prevăzut de lege, luându-se în considerare şi dându-se eficienţă juridică atât datelor despre persoana inculpatei (persoană tânără, fără antecedente penale, având în întreţinere un minor, cu conduită sinceră în proces) cât şi circumstanţelor concrete în care infracţiunea a fost săvârşită respectiv pe fondul unei atitudini provocatorii a victimei şi faptul că decesul a intervenit ca urmare a unor complicaţii ulterioare în evoluţia clinică a persoanei agresate.
Pentru aceste considerente s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpata B.M., s-a desfiinţat în parte sentinţa sub aspectul laturii penale în sensul înlăturării aplicării art. 76 lit. b) C. pen., şi s-a făcut aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen.
S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţă.
S-a dedus în continuare arestul preventiv de la 3 iunie 2013 la zi şi s-a menţinut măsura arestării preventive. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen, recurs inculpata B.M., solicitând casarea ei doar sub aspectul laturii penale.
Prin motivele de recurs susţinute oral în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2013, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi a solicitat următoarele:
- reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.;
- reţinerea dispoziţiilor art. 73 C. pen.;
Examinând recursul declarat de inculpata B.M. prin raportare Ia dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 12 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurenta inculpată nu şi-a motivat în scris recursul, fiind susţinut doar oral de către apărătorul desemnat din oficiu la termenul din data de 11 decembrie 2013, (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 11 decembrie 2013), nerespectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cei reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentă acestor motive de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpata B.M. se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 262 din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei B.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2013 la 11 decembrie 2013.
Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 262 din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei B.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2013 la 11 decembrie 2013.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3971/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3973/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
