ICCJ. Decizia nr. 473/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 473/2013
Dosar nr. 778/2/2013
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4858/116/2010 (152/2012), în baza art. 3001 alin. (1) C. proc. pen. a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C.C.N., măsură ce a fost menţinută.
Prin aceeaşi încheiere, în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti din 30 ianuarie 2013, inculpatul C.C.N. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea mai multor infracţiuni, respectiv: instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (două infracţiuni); luare de mită; luare de mită în formă continuată; şantaj; prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (două infracţiuni); art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000; art. 245 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (trei acte materiale); art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicare a art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt s-a reţinut în sarcina inculpatului C.C.N. - ofiţer de poliţie judiciară, cu aviz de poliţist rutier la Poliţia Oraşului Videle - Compartimentul rutier, că, Ia data de 23 octombrie 2012, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi a primit de la S.A. suma de 300 lei împreună cu inculpatul B.G., pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia prevăzută de art. 102 alin. (2) coroborat cu art. 108 lit. d) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002; Ia data de 23 octombrie 2012, profitând de calitatea sa de ofiţer de poliţie, l-a constrâns pe O.V. să îi dea o sumă de bani pentru achiziţionarea unei cantităţi de benzină, ameninţându-l că în caz contrar nu va putea trece prin localitatea Videle cu autovehiculul fără a fi supus controlului şi sancţionării de către lucrătorii de poliţie rutieră; la data de 16 octombrie 2012, cu intenţie, l-a determinat pe coinculpatul T.C.C. să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să nu constate şi să nu sancţioneze contravenţia prevăzută de art. 3 pct. 38 din H.G. nr. 69/2012 săvârşită de către C.M., producând un prejudiciu* bugetului local al Primăriei Videle estimat la suma de 14.000 lei şi creând un folos lui C.M., a cărui răspundere contravenţională nu a fost antrenată şi, pe cale de consecinţă, nu a achitat amenda prevăzută de lege; Ia data de 17 octombrie 2012, cu intenţie, l-a determinat pe învinuitul P.F. să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să nu constate şi să nu sancţioneze contravenţia prevăzută de art. 3 pct. 1 din H.G. nr. 69/2012 săvârşită de către P.V., producând un prejudiciu bugetului local al Primăriei Videle estimat la suma de 14.000 lei şi creând un folos lui P.V., a cărui răspundere contravenţională nu a fost antrenată şi, pe cale de consecinţă, nu a achitat amenda prevăzută de lege; în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul neexercitării atribuţiilor de serviciu, la datele de 03 noiembrie 2012 şi 23 noiembrie 2012, a pretins de la B.A. cantitatea de 2-3 mc lemne (a căror valoare este de 400-600 lei) pentru a crea o situaţie favorabilă lui V.I.C., cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, a pretins cantitatea de 10 litri benzină şi a primit cantitatea de 5 litri benzină de la învinuitul C.A. pentru a nu îl sancţiona contravenţional pentru depăşirea limitei de viteză şi a pretins şi a primit suma de 300 lei de la învinuitul B.G., prin intermediul învinuitului D.I.N. pentru a nu îl sancţiona pe B.G. pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 3 pct. 1 din H.G. nr. 69/2012;
Inculpatul a fost reţinut preventiv prin ordonanţa din 28 noiembrie 2012, iar prin încheierea nr. 4058 din 07 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (în soluţionarea recursului declarat de parchet împotriva încheierii din data de 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală) s-a dispus arestarea sa preventivă pentru 29 zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, măsura fiind pusă în executare la data de 07 decembrie 2012.
La termenul din data de 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a verificat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului reţinând în esenţă că, faţă de faptele pentru care a fost trimis în judecata şi având în vedere probele administrate, în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., în sensul că există probe şi indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată fiind totodată îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv fapta pentru care a fost trimis în judecată este sancţionată cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica.
S-a apreciat că, faţă de natura infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, calitatea sa de poliţist, modalitatea de săvârşire a faptelor precum şi impactul negativ pe care acestea îl au asupra opiniei publice prin decredibilizarea instituţiei în care îşi desfăşura activitatea inculpatul, există temeiuri suficiente pentru menţinerea în continuare a inculpatului în stare de arest, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea nefiind adecvată asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.C.N. solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, iar măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu este suficientă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului se reţine faptul că inculpatul C.C.N. este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (două infracţiuni), luare de mită în formă continuată şi şantaj.
Potrivit dispoziţiilor art. 3001 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis in judecata în stare de arest, este obligată să verifice legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
La termenul intermediar din data de 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive, măsură pe care a menţinut-o.
Faţă de criticile formulate de inculpat, Înalta Curte, constată că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. pentru menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive.
Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată. Modificarea temeiurilor, presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează, respectiv existenţa unor probe sau împrejurări noi de natură să determine convingerea judecătorului că, faţă de probele sau situaţiile noi apărute, măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară.
Astfel, în aprecierea subzistenţei temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte, va avea în vedere situaţia de fapt, gravitatea faptelor, consecinţele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităţilor infracţionale desfăşurate, precum şi stadiul procesual al cauzei.
Se constată, că în cauză există indicii temeinice în accepţiunea dată de art. 681 C. proc. pen., că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa.
În acest context, Înalta Curte, va avea în vedere procesul-verbal din data de 23 octombrie 2012 întocmit de investigatorul sub acoperire S.A., proces-verbalul de redare în formă scrisă a convorbirii înregistrate în mediu ambiental în data de 23 octombrie 2012 între inculpatul C.C.N. şi investigatorul sub acoperire S.A., declaraţia investigatorului sub acoperire S.A., declaraţia martorului P.V., declaraţia martorului C.I.D., declaraţia învinuitului T.I., declaraţia învinuitului M.I., declaraţia învinuitului P.F., procesul-verbal de identificare a utilizatorilor posturilor telefonice care poartă convorbiri cu inculpatul C.D.E, declaraţiile martorului C.M., declaraţia martorului I.Ş.S., declaraţia martorului N.I., declaraţia martorului A.R., declaraţia martorului B.V., declaraţia martorului B.G., declaraţia învinuitului V.C., declaraţia martorului O.V., declaraţia martorului B.A., declaraţia martorului V.I.C., declaraţia martorului V.C., copia dosarului penal nr. 1243/P/2012 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, declaraţia învinuitului C.A., procesul verbal privind vizionarea înregistrării video a imaginilor radar din data de 03 noiembrie 2012, copia proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiate în data de 03 noiembrie 2012 şi copia registrului radar din această dată, declaraţia învinuitului B.G., declaraţia învinuitului D.I.N., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, fişele postului aparţinând inculpaţilor C.C.N., B.G. şi T.C.C., suportul optic conţinând date de trafic obţinute în condiţiile Legii nr. 82/2012, suporturile optice conţinând înregistrări ale convorbirilor telefonice şi ale celor purtate în mediu ambiental, suporturile optice conţinând imagini radar, adresele privind identificarea utilizatorilor unor posturi telefonice, adresa nr. 31454 din 18 decembrie 2012 a Autorităţii Rutiere Române, adresa nr. 10045 din 23 noiembrie 2012 a Registrului Auto Român, rapoartele de activitate ale poliţiştilor de la Formaţiunea Poliţiei Rutiere Videle, foile de parcurs ale autospecialei radar cu nr. M.A.I. 34651, copia registrului evidenţă constatare contravenţii, registrului buletinul posturilor, programul acţiunilor de control desfăşurate de inspectori I.S.C.T.R. din perioada 26 septembrie 2012 - 15 noiembrie 2012 pe raza judeţului Teleorman, adresa nr. 268 din 14 ianuarie 2013 a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, declaraţiile inculpatului B.G. precum şi faţă de poziţia procesuală a inculpatului de recunoaştere parţială a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, Înalta Curte, apreciază, că la acest moment procesual, se impune menţinerea în continuare în stare de arest preventiv, a inculpatului.
Totodată, sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) din C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani şi existând probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi pentru desfăşurarea ulterioară a cercetării judecătoreşti.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte, are în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. care a definit noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacţia colectivă faţă de infracţiunea săvârşită”, care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare şi dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Având în vedere calitatea inculpatului de ofiţer de poliţie, infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, modalitatea şi contextul în care au fost săvârşite, se aduce atingere imaginii instituţiei în cadrul căreia acesta şi-a desfăşurat activitatea, iar lăsarea sa în libertate, în contextul procesual actual, poate determina o percepţie negativă asupra reacţiei justiţiei care ar putea favoriza anumiţi autori în raport de calitatea şi natura infracţiunilor săvârşite.
Înalta Curte, are în vedere şi stadiul procesual al cauzei, care se află la debutul său în faţa instanţei de judecată, unde urmează a fi administrate probe inclusiv audierea inculpaţilor şi a martorilor, astfel că, pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti, se impune menţinerea în stare de arest a inculpatului care, lăsat în libertate ar putea încerca să zădărnicească cercetarea judecătorească.
În aprecierea riscului de influenţare a cercetării judecătoreşti s-a luat în considerare faptul că, astfel cum reiese din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, inculpatul a exercitat influenţă asupra coinculpaţilor în desfăşurarea activităţilor infracţionale şi a exercitat acţiuni de constrângere asupra martorului O.V. în scopul de a obţine de la acesta sume de bani.
În ceea ce priveşte rezonabilitatea perioadei de detenţie, Înalta Curte, apreciază că nu a fost depăşită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudenţa C.E.D.O., având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în activitatea justiţiei.
Înalta Curte, apreciază că raportat la stadiul procesual şi faţă de natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului se impune menţinerea măsurii arestării preventive, măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu respectarea obligaţiilor prevăzute la art. la art. 145 alin. (1)1 şi alin. (1)2 C. proc. pen., nefiind suficientă pentru garantarea bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti.
Ca atare, detenţia provizorie este licită, fiind respectate atât exigenţele ce decurg din legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul C.C.N.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.N. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 778/2/2013 (360/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica, azi 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 472/2013. Penal. Arestare provizorie în... | ICCJ. Decizia nr. 469/2013. Penal → |
|---|
