ICCJ. Decizia nr. 464/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 464/2013
Dosar nr. 2125/117/2007
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 512 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia penală în Dosarul nr. 2125/117/2007 s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina celor doi inculpaţi, din infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. în infracţiunile de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. şi profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen., astfel:
- inculpata A.A.K., fiica lui E. şi R., fără antecedente penale, la pedepsele de:
- 22 (douăzeci şi doi) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen.;
- 12 (doisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (21) lit. a) şi c) C. pen.;
- 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. (4). C. pen. şi
- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că prezentele infracţiuni au fost comise în condiţiile concursului de infracţiuni şi în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 22 (douăzeci şi doi) ani închisoare şi s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei dreptul prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen.s-a menţinut până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Cluj-Napoca dispusă faţă de inculpata A.A.K.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi al arestului preventiv din 11 decembrie 2006 până la 10 mai 2007.
- inculpatul M.N., fiul lui C. şi A.K., la pedepsele de:
- 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. cu art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP);
- 7 (şapte) ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (21) lit. a) şi c) C. pen. cu art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP);
- 3 (trei) ani închisoare, pentru infracţiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. cu art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi
- 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. cu art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În baza art. 33 lit. a) C. pen.s-a constatat că prezentele infracţiuni au fost comise în condiţiile concursului de infracţiuni şi în baza art. 34 lit. b) C. pen. dispunând contopirea pedepselor aplicate pentru aceste infracţiuni, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de - 10 (zece) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dar nu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, şi până la terminarea executării pedepsei.
S-a constatat că partea vătămată A.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. e) C. pen.s-a dispus confiscarea specială de la fiecare inculpat în favoarea statului, a sumei de 50 lei, dobândită prin infracţiune.
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 300 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu (cuvenite av. P.R.M., M., T. şi P.P.), care se avansează din F.M.J.
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 800 lei fiecare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că victima A.A. locuia singură, într-o garsonieră închiriată, situată în mun. Cluj-Napoca, aceasta având o relaţie de concubinaj cu numitul M.F., cetăţean italian.
A.A. obişnuia să-şi petreacă parte din timp în Italia, însă s-a întors în România în luna august 2006, fiind vizitată de concubinul său, în cursul lunii octombrie 2006.
Părinţii victimei A.A. sunt divorţaţi, însă aceasta avea relaţii normale de familie cu tatăl ei A.E., acesta fiind recăsătorit cu numita A.V., dar şi cu mama sa G.R., aceasta din urmă ocupându-se de creşterea şi educarea minorilor M.N. şi M.B.E., aceştia fiind copiii inculpatei A.A.K. şi deci, nepoţii victimei.
Dacă relaţiile de familie erau normale şi apropiate, între victimă şi părinţii săi, din probele administrate în cauză a rezultat că între victimă şi sora sa, inculpata A.A.K., relaţiile erau deteriorate, motivul fiind relaţia de concubinaj pe care inculpata o avea cu martorul T.R., relaţie cu care victima nu era de acord, deoarece din această cauză, copii surorii sale se aflau în grija bunicii lor şi în plus, din spusele nepoţilor, victima aflase că susnumitul o agresa fizic pe sora sa.
În ciuda acestui fapt, victima A.A. era cea care suporta chiria garsonierei în care mama sa, G.R. şi cei doi minori locuiau, susţinându-i material pe aceştia, în condiţiile în care mama lor nu contribuia cu nimic la creşterea lor, mai mult avea, la rândul său dificultăţi financiare, locuind în chirie împreună cu concubinul ei, într-o garsonieră aparţinând martorei R.I., situată în mun. Cluj-Napoca, în data de 3 noiembrie 2006 aceasta urmând a achita chiria restantă pentru locuinţă, fără însă a dispune de resursele necesare.
În seara zilei de 3 noiembrie 2006, victima A.A. a participat la o petrecere organizată la restaurantul tatălui ei, A.E., petrecere de la care a plecat în jurul orelor 23.00, când s-a dus acasă cu un taxi, împreună cu martora C.M.M. iar între orele 23.30 şi 2.00 noaptea, a vorbit la telefon cu concubinul său, martorul M.F., care se afla în Italia.
În dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 victima era aşteptată în jurul orei 9.00-10.00 la restaurantul tatălui său pentru a ajuta la curăţirea localului, însă nu şi-a făcut apariţia. Din acest motiv martorul W.A.V., fiul adoptiv al tatălui victimei, a sunat-o pe telefonul mobil în jurul orei 10,00, însă fără ca cineva să îi răspundă.
După cum a rezultat din procesul verbal de intervenţie al Detaşamentul de Pompieri Cluj-Napoca, la orele 12.56 în data de 4 noiembrie 2006, în urma unei sesizări, s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs în garsoniera unde locuia victima A.A., a cărui uşă a fost găsită deschisă, iar după stingerea incendiului a fost găsit pe scheletul unui pat, cadavrul victimei A.A., parţial carbonizat. (fila 8 d.u.p.)
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a găsit pe pieptul cadavrului, ce se afla în decubit dorsal pe scheletul unui pat, salteaua fiind complet arsă, un cuţit cu mâner de plastic de culoare neagră. Lângă pat au fost găsite o sticlă de gin marca B. şi o sticlă de votcă marca K., toate aceste obiecte fiind ridicate în vederea cercetărilor (f. 9-45 d.u.p.).
Potrivit raportului de constatare medico-legală moartea victimei A. A. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat sanguin traheo bronşic consecutiv unei plăgi transfixiante cu punct de pornire la nivelul regiunii planşeului bucal drept până la nivelul hipofaringelui în jumătatea dreaptă. Leziunea tanato generatoare s-a produs prin lovire activă, cel mai probabil cu un corp înţepător între leziune şi deces existând legătură directă de cauzalitate. Pe suprafaţa cadavrului s-a mai găsit o leziune în regiunea latero cervicală dreaptă între linia inferioară produsă prin lovire cu un corp tăietor înţepător, posibil cuţitul corp delict găsit pe pieptul cadavrului (f. 57-68 d.u.p.).
Arsurile de pe suprafaţa cadavrului au survenit post mortem potrivit medicului legist, care a mai arătat într-un supliment al raportului de constatare, că nu se poate preciza cu exactitate ora decesului, dar că acesta a survenit în data de 4 noiembrie 2006, în cursul dimineţii sau cel mai probabil, al amiezii.(f. 70 d.u.p.)
Cercetările efectuate ulterior, au condus la conturarea unor elemente de vinovăţie a celor doi inculpaţi, care au şi fost trimişi în judecată, şi în opinia instanţei de judecată, aceştia fiind autorii infracţiunilor deduse judecăţii, din probele administrate în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti rezultând că, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 pe fondul relaţiilor alterate cu victima şi a dificultăţilor financiare în care se afla inculpata A.A.K. aceasta a suprimat viaţa victimei, i-a sustras o anumită sumă de bani, după care i-a incendiat garsoniera în scopul ştergerii urmelor, în această activitate infracţională fiind atras şi fiul ei, inculpatul minor M.N.
De menţionat este faptul că în cauză a fost dispusă şi efectuată o constatare tehnico ştiinţifică biocriminalistică la Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., stabilindu-se că pe gâtul sticlei de gin marca B., ridicată de la faţa locului, se află urme ce conţin un amestec de profile genetice aparţinând victimei A.A., inculpatei A.A.K. şi inculpatului M.N.
În raport se arată că o altă persoană din populaţia caucaziană care să o substituie pe inculpată la crearea urmei, ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 31.746.032 indivizi iar o altă persoană care să substituie pe inculpat la un număr mai mare de 29.411.764.706 indivizi.
De asemenea, pe sticla de votcă marca K. a fost găsit profilul genetic al inculpatei A.A.K., posibilitatea ca o altă persoană din populaţia caucaziană care să o substituie putând fi regăsită la un număr mai mare de 1.036.269.430 indivizi.
Pe cuţitul corp delict au fost găsite urme de sânge aparţinând atât victimei A.A. cât şi inculpatei A.A.K., posibilitatea ca o altă persoană din populaţia caucaziană care să o substituie, putând fi regăsită la un număr mai mare de 276.243 indivizi.
Plecând de la concluziile acestui raport de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică, care reprezintă o foarte importantă probă în sensul că cei doi inculpaţi au comis faptele de care sunt învinuiţi, coroborate cu declaraţiile celor doi inculpaţi, dar şi cu ansamblul celorlalte mijloace de probă administrate pe parcursul procesului penal, toate acestea fiind privite ca un întreg, ca o sumă de indicii s-a considerat că vinovăţia inculpaţilor este dincolo de orice îndoială.
Trebuie precizat încă de la început faptul că era de notorietate printre membrii familiei şi cei apropiaţi părţilor, că victima dezaproba relaţia de concubinaj a inculpatei A.A.K. cu martorul T.R., din acest motiv relaţiile dintre surori fiind alterate, acestea nu se frecventau reciproc, dar în ciuda acestui fapt, victima avea o relaţie apropiată cu copiii acesteia, inculpatul M.N. şi sora sa, M.B., aceştia din urmă frecventând garsoniera pe care o ocupa victima, ajutând-o chiar la curăţenie, undeva în cursul lunii octombrie 2006. Mai mult, anterior întoarcerii victimei în ţară, o cheie de la garsonieră s-a aflat în posesia minorei, însă această cheie a dispărut, în condiţii pe care tânăra nu le-a putut explica.
În faza de urmărire penală, ca de altfel şi în faza de judecată, cei doi inculpaţi au negat constant comiterea acestor fapte, prezentând fiecare, în cele două faze ale procesului penal, versiuni similare, însă aşa cum va rezulta din cele ce urmează, declaraţiile acestora au fost oarecum nuanţate de aceştia, pe măsură ce cercetările avansau.
Inculpata A.A.K. a declarat în faza de urmărire penală că în data de 4 noiembrie 2006 se afla la locuinţa sa împreună cu martorul T.R., care a plecat însă de la domiciliu la ora 8.00 şi a revenit la ora 11.00. Inculpata a declarat că în intervalul 8.30 - 10.30 ea a fost plecată la cumpărături la magazinul M. din zonă, indicând într-una din declaraţii şi cumpărăturile pe care le-a făcut (f. 238 d.u.p.). Inculpata a declarat că în jurul orelor 13.50 - 14.50 inculpatul M.N. a sunat-o pe telefonul mobil şi i-a spus că victima a decedat iar ea s-a dus repede acolo, de faţă fiind la această convorbire şi martorul T.R.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpata A.A.K. a declarat că in dimineaţa zilei de 04 noiembrie 2006, sâmbăta, s-a trezit pe la orele 7.00, timp în care concubinul său T.R. se pregătea să plece la o lucrare împreună cu fratele sau, spunând ca urmează sa ia un avans.
În jurul orelor 8.30-9.00, a declarat inculpata, a plecat la cumpărături in Piaţa H., însă negăsind ceea ce căuta, a revenit acasă unde a curăţat nişte cartofi pe care i-a pus la fiert, după care s-a deplasat la M. de unde a cumpărat un chec, o smântână si un plic cu ardei iuţi, iar de la un magazin de carne, situat in spatele magazinului M., a luat nişte ficat. A revenit la domiciliu în jurul orei 10,30, pentru ca după circa 30 minute să se întoarcă acasă şi concubinul său.
În jurul orelor 14.00-15.00 a afirmat că a primit un telefon de la fiul său, care a informat-o despre decesul surorii sale, motiv pentru care a fugit acasă la mama sa, locuinţa acesteia fiind situată la două blocuri distanta de blocul in care locuia victima A.A.
A rămas la locuinţa mamei sale, deoarece acesteia i s-a făcut rău, fiind chemată salvarea, după sosirea acesteia, ajungând la faţa locului şi concubinul său T.R., împreună cu care s-a deplasat la faţa locului, întâlnindu-se pe drum şi cu tatăl său, A.E.
Inculpata a recunoscut că nu avea o relaţie bună cu sora sa, afirmând că prin aprilie-mai 2006, aflându-se in ţară, aceasta a sunat-o la telefon spunându-i ca nu vrea să o vadă, din acest moment nemaiavând vreo legătură una cu cealaltă. Totuşi, deşi anterior, cu ocazia audierii sale la data de 11 decembrie 2006 inculpata precizase că nu a mai fost în locuinţa surorii sale din octombrie-noiembrie 2005, în declaraţia din faţa instanţei aceasta a arătat că a mai fost în locuinţa pe care aceasta o ocupa cu chirie, în luna august 2006, împreună cu fiul său, pentru ca acesta să spele haine, însă a afirmat că nu a rămas mai mult de 5 minute în locuinţă, destul pentru a deschide o uşă de la debara şi a observa nişte sticle cu băutură, pe care însă nu le-a atins.
Inculpata a mai arătat că în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 a vorbit atât cu fiica sa, cât şi cu fiul ei pe telefonul mobil al celei dintâi, dar nu a putut preciza ora acestei convorbiri, sau cel puţin momentul când a avut loc, raportat la cele două deplasări ale sale la H. şi respectiv, M. dar şi că, pe parcurs, nu s-a întâlnit cu nici un cunoscut.
Din lista convorbirilor telefonice efectuate de la numărul de telefon aparţinând inculpatei, rezultă că aceasta a apelat numărul de telefon al fiicei sale M.B. în data de 4 noiembrie 2006 la orele 10, la acest moment aceasta vorbind şi cu fiul său, care era acasă.(fila 187 d.u.p.)
A mai precizat inculpata că în data de 3 noiembrie 2006 a contactat-o telefonic pe martora R.I., proprietara locuinţei pe care o ocupa cu chirie, rugând-o să o amâne cu plata chiriei, însă a afirmat că, cu această ocazie, nu a făcut vorbire despre sora sa. (f. 46 dos. inst.)
Inculpatul M.N. a arătat în declaraţia sa olografă dată în faza de urmărire penală că în data de 4 noiembrie 2006 s-a trezit la ora 9, a ajutat prin casă la curăţenie şi la solicitarea bunicii sale, a plecat după nişte cumpărături însă cu aproximativ 10 minute înainte de acest moment, fiind în locuinţă, au auzit el şi bunica sa, sunetul sirenei maşinii de pompieri. Mergând după cumpărături a trecut şi pe la prietenul său J.T., pentru a-i spune că nu poate ieşi afară înainte de ora 16.
În declaraţia din data de 6 noiembrie 2006, inculpatul a declarat că s-a trezit la ora 9, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, după el trezindu-se bunica şi sora sa, că a mers după ouă şi lapte la circa 3-4 ore după ce s-a trezit, făcând aceste cumpărături la magazinul de la parterul blocului, înainte trecând şi pe la prietenul său J.T. A afirmat înainte de a pleca de acasă, a auzit sirenele maşinii pompierilor şi că după ce au aflat vestea de la martorul W.A. care a sunat-o pe sora sa, a anunţat-o despre deces şi pe mama sa, telefonându-i de la un telefon public cu o cartelă pe care sora sa i-a pus-o la dispoziţie.
A mai arătat inculpatul că a văzut victima, ultima dată, în preziua morţii acesteia, când a ajutat-o să ducă un monitor de calculator şi în plus, arată că în timp ce îşi făcea un ceai, în data de 6 noiembrie 2006, s-a ars la un deget. Recunoaşte de asemenea, inculpatul că discutând în data de 5 noiembrie 2006 cu martora C.M., vânzătoarea de la magazinul situat la parterul blocului în care locuieşte, şi-a exprimat temerea că va fi bănuit de comiterea crimei.
Ulterior, inculpatul a mai fost audiat în zilele de 14 decembrie 2006 şi respectiv 2 martie 2007, împrejurările noi despre care a făcut referire fiind acelea că obişnuia să joace la pariuri sportive, însă că nu a câştigat niciodată, precum şi faptul că în ziua decesului mătuşii sale, întâlnindu-se cu prietenul său J.T. i-a spus acestuia că ar avea în locuinţa mătuşii sale suma de 500 euro şi că se teme că banii au ars.
Cu ocazia audierii sale în faţa instanţei de judecată, inculpatul M.N. a declarat că în data de 04 noiembrie 2006, s-a trezit pe la ora 9.30, iar după cca. 10 minute a sunat mama sa, în realitate telefonului fiind dat la ora 10,00. Afirmă că, până la ora 12.00, împreuna cu bunica si sora sa s-au uitat la televizor, după care bunica i-a cerut să meargă la magazinul situat la colţul blocului, după lapte si oua. Înainte de face cumpărăturile respective, afirmă inculpatul, a trecut pe la prietenul său T., pentru a-l anunţa că nu poate ieşi afară decât după orele 17. A precizat inculpatul că, înainte de a ieşi din casă pentru a merge la cumpărături, a auzit nişte sirene, despre care bunica sa a spus că sunt ale maşinilor de pompieri şi că a lipsit circa 30 minute.
Totodată, a arătat inculpatul că ultima dată a fost in locuinţa mătuşii sale, vineri 03 noiembrie 2006, pe la ora 8.30, pentru a-i duce un monitor, când a rămas cca 20 minute şi că, cu ocazia unei vizite pe care i-a făcut-o acesteia, a văzut-o servind pe cineva cu votcă K.
Inculpatul a recunoscut împrejurarea că i-a spus prietenului său T., că in locuinţa mătuşii sale s-ar afla 500 euro, care i-ar aparţine, însa nu a putut explica de ce a făcut aceste afirmaţii şi a susţinut că într-una din zilele următoare s-a ars la un deget.
Nu a putut preciza inculpatul dacă, la momentul când i-a sunat mama lor, aceasta era acasă ori la cumpărături şi a afirmat că în locuinţa mătuşii sale, în debaraua de la intrare erau sticle de băuturi în vecinătatea detergentului de rufe, explicând că astfel, este posibil să le fi atins. (f. 47 dos. inst.)
În dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, într-o încăpere situată la parterul blocului unde locuia victima, începând cu orele 9,00, a avut loc o şedinţă a Asociaţiei de Locatari, aşa cum rezultă din declaraţiile martorului R.I. - preşedintele asociaţiei, şi din copiile xerox ale caietului de procese-verbale ale şedinţei (f. 96-101 d.u.p.).
Potrivit declaraţiei martorului R.I. din faza de urmărire penală, dată în 07 martie 2007, în jurul orelor 9.00, cu puţin timp înainte de începerea şedinţei, l-a văzut intrând pe uşa blocului pe inculpatul M.N., pe care l-a şi întrebat unde merge, acesta spunând că merge până la mătuşa lui. Nu au trecut 5 minute şi martorul l-a văzut pe inculpatul minor plecând, întrebându-l de ce a stat aşa de puţin, fără ca minorul să răspundă ceva. În continuare afirmă martorul, şedinţa a durat până la orele 11.00 când a urcat în apartamentul său, pentru ca, după circa 5-10 minute, să fie anunţat de către martora B.R. că există un incendiu într-o garsonieră situată la parterul blocului.
Cu ocazia audierii sale în faza de judecată, martorul R.I. a susţinut aceleaşi aspecte, fiind ferm în privinţa datei şi orei când l-a văzut pe inculpat mergând spre locuinţa mătuşii sale, precizând însă, că acesta nu a rămas decât 1-2 minute, martorul opinând că probabil, nici nu a intrat în garsonieră, din cauza timpului prea scurt. A arătat martorul că inculpatul a venit şi a plecat în fugă şi în plus, a declarat că pompierii au ajuns la faţa locului în jurul orei 11-11,30, deşi în procesul verbal de intervenţie este consemnată ora 12,56.
Faptul că inculpatul M.N. a susţinut că în realitate, a fost văzut de martorul R.I. în data de 3 noiembrie 2006 când a mers la mătuşa sa, să o ajute să ducă un monitor, însă inculpatul a precizat totodată, că a rămas circa 20 minute în locuinţa acesteia or, martorul declară că inculpatul nu a rămas decât câteva minute şi este ferm atunci când afirmă că l-a văzut pe inculpat în data de 4 noiembrie 2006.
În legătură cu aceste din urmă aspecte, s-a procedat la audierea martorilor B.R. şi Ş.G., vecini cu victima şi au fost audiaţi cei doi agenţi de poliţie care s-au prezentat la faţa locului, martorii M.L. şi P.C.
Astfel martora B.R., locatară a imobilului în care locuia şi victima, şi vecină de palier cu aceasta, în declaraţia sa din data de 09 martie 2007 a arătat că într-adevăr, în data de 04 noiembrie 2006 a avut loc o şedinţă a asociaţiei de locatari începând cu ora 9,00 care a durat până la orele 11,00 şi că, trecând pe lângă uşa acesteia, nu a remarcat nimic suspect însă după circa trei sferturi de oră, deci pe la ora 11,45 a anunţat-o o vecină că din garsoniera victimei iese fum şi atunci l-a anunţat pe preşedinte.
În faţa instanţei, aceeaşi martoră a declarat că şedinţa ar fi durat în realitate până la orele 10,30 şi după terminarea ei, trecând pe lângă garsoniera victimei, nu i-a atras nimic atenţia, însă în jurul orei 11-11,20 un vecin a anunţat-o despre incendiu.
Martorul Ş.G. a fost audiat doar în faza cercetării judecătoreşti, fiind de asemenea, locatar al imobilului situat pe strada D., şi a arătat că a fost anunţat despre incendiu după ora 12,00 şi a fost persoana care a deschis uşa locuinţei, care era închisă, dar neasigurată cu cheia din interior, la câteva minute după aceea ajungând la faţa locului pompierii.
În faza de urmărire penală a fost depus la dosar un proces verbal (fila 6) întocmit de agenţii de poliţie M.D. şi P.C., din care rezultă că la data de 4 noiembrie 2006 în jurul orei 12,50 au fost dirijaţi de ofiţerul de serviciu la adresa str. D. unde ar fi izbucnit un incendiu, fiind aşteptaţi la faţa locului de martorul Ş.G.
În faţa instanţei, martora M.D. a precizat că, de la momentul sesizării lor, au ajuns la faţa locului în aproximativ 5 minute, cam în acelaşi timp cu pompierii, declarând că ora consemnată în procesul verbal depus la fila 6, ca fiind ora sesizării, este ora reală, cu o marjă de 15 minute în plus ori în minus.
La rândul său, martorul P.C. a precizat că uşa garsonierei era închisă, dar neasigurată din interior, şi că ora consemnată în procesul verbal ca fiind ora la care au fost anunţaţi, respectiv ora 12,50, să se deplaseze la faţa locului este cea reală şi au ajuns acolo de la acest moment, în circa 3-4 minute.
Coroborând toate aceste declaraţii ale martorilor cu datele consemnate în raportul şi procesul verbal de intervenţie din 04 noiembrie 2006 întocmite de Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă A.I. al Judeţului Cluj-Detaşamentul de pompieri Cluj-Napoca, respectiv în procesul verbal întocmit de organele de poliţie, rezultă că evenimentul a fost anunţat la ora 12.50 - 12.54, că la ora 13.00 - 13.04 pompierii au ajuns locul intervenţiei iar la ora 13.06 a fost localizat incendiul, consecinţele acestuia fiind lichidate la ora 13.30.
În condiţiile în care atât organele de poliţie cât şi pompierii au ajuns la faţa locului, în jurul orei 12,55, deci la foarte scurt timp de la sesizarea incendiului, făcută de un locatar al blocului unde locuia victima, sesizarea celor două instituţii având loc la puţin timp după ce locatarii imobilului au observat că din garsoniera ocupată de A.A. ieşea fum, este cert că susţinerile martorului R.I., care plasează momentul sosirii pompierilor la faţa locului undeva în jurul orei 11-11,30 nu pot fi reale.
Oricum, declaraţia martorului R.I. prezintă o importanţă sporită din perspectiva susţinerilor acestuia, care îl plasează pe inculpatul minor la faţa locului, undeva cu foarte puţin timp înaintea orei 9 dimineaţa, deşi inculpatul a susţinut constant că la ora respectivă dormea la domiciliul său, arătând succesiv în declaraţiile sale că s-a trezit fie la ora 9, fie la ora 9,30.
Pe de altă parte, partea vătămată A.E., tatăl victimei a declarat la data de 4 noiembrie 2006 într-o declaraţie olografă, că în seara anterioară victima a plecat de la restaurant spre domiciliul său în jurul orei 23,00 şi că a fost anunţat despre cele întâmplate de organele de poliţie care l-au contactat telefonic în jurul orei 13,30.
În declaraţia din data de 12 decembrie 2006 partea vătămată declară că, după aflarea veştii, a ajuns la garsoniera în care locuia fiica sa în jurul orei 14,00 şi a mai precizat că la întoarcerea în ţară, fiica sa avea în bancă suma de 1000 euro, din care i-a împrumutat suma de 800 euro şi a descris relaţiile dintre cele două fiice ale sale, ca fiind alterate, motivul acestei situaţii fiind relaţia inculpatei cu martorul T.R.
Ulterior, la data de 24 ianuarie 2007 fiind din nou audiat, partea vătămată A.E. a relatat o discuţie între inculpată, aflată la acel moment în stare de arest preventiv şi martorul T.R., în care cea dintâi insista ca cel din urmă să-şi amintească că în data de 4 noiembrie 2006 a fost plecat de acasă, iar la întoarcere avenit cu 4 ardei iuţi, pe care acesta i-ar fi luat de la sora sa. În plus, a arătat partea vătămată că în joia dinaintea decesului A. a luat de la el câţiva ardei iuţi, pe care nu a avut timp să îi gătească, însă în ciuda acestui fapt, când a verificat, a constatat că ardeii iuţi nu mai erau în frigiderul acesteia. A mai arătat partea vătămată că nu a văzut sticle cu băutură în locuinţa victimei.
Actuala soţie a părţii vătămate A.E., martora A.V. a declarat cu ocazia primei sale declaraţii din faza de urmărire penală că au aflat despre deces în jurul orei 13,30, şi că în data de 5 noiembrie 2006 discutând la telefon cu concubinul italian al victimei, acesta i-ar fi spus că a discutat cu A. în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, în jurul orei 9 şi că aceasta era pregătită să meargă la restaurantul tatălui său.
Ulterior, martora a declarat, la data de 24 ianuarie 2007, că martorul W.A.W. o sunase pe A. în jurul orei 10.00, însă fără succes, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 şi că l-a însoţit pe soţul său la faţa locului, după ce au aflat vestea, unde au apărut undeva în jurul orei 14 - 14.30, inculpata şi concubinul acesteia. A mai precizat cu acest prilej martora că, în preziua morţii sale, victima i-a relatat că a fost sunată de sora sa pentru a-i cere bani.
În faţa instanţei de judecată, martora A.V. (fila 61) a declarat că au fost anunţaţi despre deces în jurul orei 13,00 şi a precizat ca reală împrejurarea că victima i-ar fi spus că sora sa i-a cerut bani, dar nu a putut preciza dacă a făcut acest lucru personal, telefonic ori prin intermediul mamei sale.
De menţionat la acest moment este faptul că audiat fiind, în data de 09 noiembrie 2006, concubinul victimei martorul M.F. (fila 89-90 d.u.p.) a arătat că într-adevăr, a avut o discuţie telefonică cu A., în noaptea de 3/4 noiembrie 2006, între orele 23.30-2.00, când aceasta i-a relatat că şi-a petrecut ziua la restaurantul tatălui său şi că intenţionează să meargă acolo şi în ziua următoare, iar în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 pe la orele 7.00 a primit de la aceasta un sms, conţinând un mesaj amoros. A confirmat martorul şi faptul că în luna august 2006 i-a trimis acesteia suma de 1000 euro într-un cont deschis la B.T.
S-a reţinut că rezultă din cele expuse că faptele au fost comise în intervalul cuprins între noaptea de 3 noiembrie 2006, orele 23.00, când victima a ajuns acasă de la petrecerea organizată la restaurantul tatălui său şi data de 4 noiembrie 2006 ora 12.56, ora intervenţiei pompierilor.
Acest interval de timp este cel mai larg admisibil însă, aşa cum corect s-a apreciat de către procuror, în realitate el trebuie mult restrâns, în condiţiile în care victima a purtat o discuţie telefonică cu concubinul său până în jurul orei 2.00 noaptea, iar primele semne ale incendiului au fost observate în jurul orele 11,30-12,00, la momentul declanşării incendiului victima fiind decedată, moartea sa datorându-se leziunii produse prin lovire cu un corp înţepător, respectiv cuţitul găsit la faţa locului, astfel cum rezultă din concluziile actului medico-legal (f. 58-60 d.u.p.) şi nu arsurilor care nu au avut caracter vital, fiind produse după deces.
În plus, având în vedere susţinerile martorului M.F. legat de primire acelui sms de la victimă în cursul dimineţii zilei de 4 noiembrie 2006, coroborat cu împrejurarea că victima era îmbrăcată cu haine de stradă şi încălţată cu botine aşa cum rezultă din procesul verbal de cercetare la faţa locului (f. 10 d.u.p.), a rezultat că, cel mai probabil omorul a fost comis în cursul dimineţii, după ce victima s-a trezit şi s-a îmbrăcat în scopul de a merge la restaurantul tatălui său, până la orele 10.00, oră la care victima a fost contactată telefonic de martorul W., fără succes.
A fost remarcat şi faptul că nu s-au găsit urme de forţare a uşii de acces în garsoniera victimei, ceea ce denotă faptul că aceasta a deschis uşa de bunăvoie, probabil pentru că cunoştea persoana sau persoanele care o vizitau.
Martorul W.A.V. (f. 77 d.u.p), fiul adoptiv al părţii vătămate A.E. a declarat în faţa procurorului, că aproximativ în jurul orei 13,30, după aflarea veştii despre A., a contactat-o telefonic pe martora M.B., spunându-i că a avut loc un accident.
În faţa instanţei de judecată, la data de 24 ianuarie 2008, martorul declară că ar fi aflat despre decesul A. în jurul orei 12,00 de la un poliţist care i-a căutat la domiciliu, însă această împrejurare nu poate fi reală, la acel moment poliţiştii încă nu fuseseră sesizaţi, deci nicidecum nu puteau să îl fi anunţat pe tatăl victimei despre cele întâmplate, nefiind la rândul lor în cunoştinţă de cauză. A declarat martorul că a sunat-o pe B., după aproximativ o jumătate de oră, însă din discuţia avută cu aceasta şi-ar fi dat seama că nu ştie nimic, motiv pentru care a resunat-o după o oră sau două. Totodată, martorul a confirmat faptul că a sunat-o pe A. în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2009 fără ca aceasta să îi răspundă. (f. 60 dos.inst.)
Martora C.M.M. (fila 83 d.u.p) a arătat, cu ocazia audierii sale în faţa procurorului, dincolo de faptul că cele două surori nu erau în relaţii bune şi nu se vizitau de mai bine de 1 an şi aceea că, împreună cu victima s-au deplasat la petrecerea organizată la restaurantul lui A.E. şi că tot împreună au plecat spre casă în jurul orei 24.00.
În faţa instanţei de judecată, martora C.M.M. arată că în data de 3 noiembrie 2006 a mers la locuinţa victimei pe la orele 19,30 şi împreună au plecat la petrecere, cu acea ocazie, observând că locuinţa era curată şi ordonată, fără haine ori sticle sau alte obiecte împrăştiate şi au rămas la restaurant până în jurul orei 24.00. Totodată, martora a precizat că, cu ocazia unei vizite făcută victimei în cursul lunii octombrie 2006, într-o perioadă când aceasta îşi zugrăvea garsoniera, a remarcat în cămară printre altele, şi o sticlă de votcă, a cărei marcă nu o poate preciza.
Martora C.M., vânzătoare la magazinul situat la colţul blocului unde inculpatul locuia şi de unde susţine că ar fi cumpărat lapte şi ouă, a declarat iniţial că, în data de 4 noiembrie 2006, nu reţine ca inculpatul să fi cumpărat ceva de la magazin (f. 120 d.u.p.), declaraţia sa fiind dată la 2 zile după comiterea faptei.
La confruntare însă, martora a arătat că l-a văzut prima dată pe învinuit în jurul orelor 13.00-14.00 şi că acesta ar fi cumpărat totuşi ceva de la magazin, acest lucru fiindu-i adus aminte de către învinuitul însuşi cu care se întâlnea în fiecare zi (f. 155 d.u.p.). Este de menţionat că această confruntare a avut loc la 29 ianuarie 2007, la aproape 3 luni de la comiterea faptei, ocazie cu care martora „şi-a adus aminte" atât de oră cât şi de faptul că inculpatul a cumpărat ceva de la magazin, lucru pe care l-a negat la 2 zile de la comiterea faptei şi că memoria i-a fost ajutată de către inculpat.
S-a apreciat că este evident că inculpatul a încercat să determine schimbarea declaraţiilor martorilor care demonstrau că şi el a fost ieşit din casă în intervalul critic, martori care provin din anturajul său.
În faţa instanţei de judecată, martora C.M. infirmă cu fermitate susţinerile inculpatului în sensul că ar fi cumpărat lapte şi ouă de la magazinul în care lucra, sens în care a precizat că în dimineaţa de 4 noiembrie 2006 a făcut curăţenie în magazin, motiv pentru care nu reţine să fi intrat cineva înăuntru, şi că l-a văzut pe inculpat însoţit de sora sa ieşind din bloc în jurul orei 13.00, cu menţiunea că a auzit sirenele pe la orele 11.00 - 12.00.
S-a considerat că şi în acest caz, martora a devansat cu un anumit interval, orele precizate mai sus, deoarece aşa cum s-a arătat, deja incendiul a fost anunţat după orele 12,50, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului după orele 12,56, anunţarea membrilor familiei fiind ulterioară.
În legătură cu comportamentul inculpatului M.N. din ziua crimei şi cu reperele orare pe care acesta le-a precizat, s-a reţinut că prezintă relevanţă în afara declaraţiilor martorei C.M. şi declaraţiile surorii sale, ale bunicii G.R. şi ale prietenului său J.T.
Astfel bunica inculpatului, martora G.R. a declarat în faţa procurorului că în data de 4 noiembrie 2006, s-ar fi trezit după inculpat, pe la orele 9, iar în jurul orelor 10.00, l-a trimis pe inculpat să cumpere ouă şi lapte, dându-i în acest scop suma de 50.000 lei, că inculpatul ar fi trebuit să se ducă doar până la magazinul de la parterul blocului însă a lipsit destul de mult, probabil o jumătate de oră (f. 140 d.u.p.).
În faţa instanţei de judecată, martora a declarat că s-a trezit după nepotul său şi înaintea nepoatei şi că l-a trimis pe băiat după unele cumpărături, fără a putea preciza ora, însă a afirmat că s-a întâmplat acest lucru după ce s-a terminat emisiunea lui C.T. şi că la momentul când s-au auzit sirenele pompierilor inculpatul era încă acasă.
La rândul ei, sora inculpatului martora M.B. arată în faza de urmărire penală faptul că inculpatul a ieşit la cumpărăturile arătate în jurul orelor 11.00, şi a lipsit circa 40 de minute iar la întrebarea martorei a susţinut că a stat aşa de mult pentru că a stat de vorbă cu vânzătoarea de la magazin (f. 137-138 d.u.p.). A mai arătat martora că după ce fratele său s-a întors de la magazin a fost sunată de martorul W. care i-a spus că a avut loc un incendiu, că l-a trimis pe N. să vadă ce se întâmplă şi că înainte de a fi sunată de F., deci după sosirea lui N. de la cumpărături, a auzit sirenele pompierilor.
În faţa instanţei de judecată, martora arată că, odată cu începerea emisiunii lui C.T. la P.T., a închis televizorul, susţinând că fratele său a mers la cumpărături după ce s-au auzit sirenele pompierilor, lipsind circa 40-50 minute. A mai arătat martora că, înainte ca mătuşa sa să se întoarcă din Italia, i-a dispărut cheia pe care o avea de la garsoniera acesteia, susţinând că acea cheie era separată de celelalte chei ale sale, deşi în faza de urmărire penală a precizat că pe breloc i-au rămas celelalte chei, ceea ce denotă faptul că cheia a fost mai degrabă luată de cineva, decât pierdută.
Amănuntele furnizate de cele două martore cu ocazia primelor audieri, dovedesc sinceritatea lor şi faptul că au relatat liber cele petrecute în dimineaţa respectivă, rezultând cu certitudine faptul că inculpatul a plecat de acasă înainte să se audă sirenele pompierilor, prin declaraţiile lor ulterioare încercând însă să avanseze ideea că minorul a plecat totuşi de acasă, după ce s-au auzit sirenele, astfel încercând să se plieze pe apărările inculpatului.
Celălalt reper oferit de acest martore, cu privire la momentul plecării inculpatului la cumpărături, şi anume emisiunea lui C.T., despre care nici una dintre martore nu a făcut vorbire în faza de urmărire penală, iar în faza de judecată se contrazic, bunica afirmând că au urmărit emisiunea, în timp ce nepoata susţine că, odată cu începerea acestei emisiuni a închis televizorul, nu se verifică, deoarece din datele furnizate de acest post de televiziune, în data de 4 noiembrie 2006 nu a fost difuzată vreo emisiune cu C.T.
S-a mai precizat faptul că inculpatul încă de la început, ştiind că a comis fapta, a încercat să acrediteze ideea că a plecat la cumpărături în jurul orelor 13.00 când se auzeau deja sirenele maşinii de pompieri, care au venit la intervenţia la locuinţa victimei (f. 200-202 d.u.p.), într-un fel sau altul acesta sugestionându-i pe cei din anturajul său în acest sens.
Martorul J.T. declară în faza de urmărire penală că, în data de 4 noiembrie 2006 în jurul orei 15,00, N. l-a căutat, spunându-i că merge după cumpărături şi că, la rândul său l-a căutat pe acesta în jurul orei 15,45 când inculpatul ieşea de la magazinul situat la colţul blocului şi că în data de 5 noiembrie 2006 i-ar fi spus că mătuşa sa a fost omorâtă în ziua precedentă pe la orele 11,00 şi că are în locuinţa mătuşii sale suma de 500 euro, despre care nu ştiau decât ei doi.
A mai precizat martorul că inculpatul avea asupra sa mai mulţi bani ca de obicei, sens în care l-a întrebat pe acesta de unde provin, iar inculpatul i-a răspuns că a jucat la pariuri sportive şi a câştigat. De asemenea, inculpatul ar mai fi spus şi că nu-l interesează banii pe care îi avea în locuinţa mătuşii sale, ci a precizat că îi este frică să nu fie acuzat de moartea mătuşii sale, dat fiind că amprentele sale se găsesc în casă.
Inculpatul manifestase de altfel, această „temere" şi faţă de martora C.M. cu care s-a întâlnit în data de 6 noiembrie 2006, după ce o căutase insistent la magazin şi în data de 5 noiembrie 2006, foarte important fiind faptul că la momentul discuţiei cu cei doi martori, asupra sa nu planau nici un fel de bănuieli, urmărirea penală nefiind începută
Audiat fiind în faţa instanţei de judecată, martorul J.T. declară că de fapt, inculpatul l-a căutat pe la orele 10.00 - 11.00, când i-a şi spus că merge la cumpărături, (de observat este faptul că inculpatul afirmă că a plecat la cumpărături undeva după orele 12,00), şi că l-a căutat pe acesta în jur de ora 15.00-16.00, menţinându-şi declaraţiile anterioare, referitoare la suma de bani pe care chipurile, o avea la mătuşa sa, împrejurarea că se teme să nu fie învinuit de moartea mătuşii, faptul că acesta i-a spus că a aflat de la poliţişti că fost omorâtă în jurul orei 10.00 sau că l-a rugat să îi facă nişte CD-uri cu muzică, ocazie cu care a observat că avea cam 100 lei, mai mult ca de obicei. Martorul arată că l-a întrebat pe inculpat de unde are atâţia bani iar inculpatul i-a răspuns că a jucat la pariuri sportive şi a câştigat. De asemenea, inculpatul ar mai fi spus că nu-l interesează aceşti bani, ci faptul că îi este frică să nu fie acuzat de moartea mătuşii sale dat fiind că amprentele sale se găsesc în casă.
Oricum, teza că omorul a fost comis undeva în cursul dimineţii zilei de 4 noiembrie 2006, probabil până în jur de ora 10,00, oră la care inculpata a discutat telefonic cu fiica sa şi cu inculpatul, aceştia fiind la acel moment la domiciliu, în condiţiile în care bunica şi sora sa s-au trezit după inculpat, (martora M.B. cu foarte puţin timp înainte de primirea apelului telefonic de la mama sa în jurul orei 10,00), care la ora 9 dimineaţa, în fugă, a trecut pe la locuinţa mătuşii sale, fiind observat de martorul R.I., în timp ce inculpata în intervalul orar 8,30-10,30 afirmă că nu se afla acasă, ci la cumpărături, deşi nu s-a întâlnit cu nimeni pe traseu iar benzile martor ale caselor de marcat ale magazinului M., de unde inculpata susţine că a făcut anumite cumpărături, nu confirmă declaraţia acestuia, produsele specificate de aceasta ca fiind achiziţionate din acel loc, nefiind cumpărate în ziua respectivă (f. 181-182 d.u.p.). În plus, perimetrul în care erau situate locuinţa victimei şi locuinţele inculpaţilor, este foarte restrâns, fiind uşor de parcurs distanţele dintre aceste imobile, ceea ce s-a apreciat că a permis inculpaţilor să se deplaseze cu mare repeziciune între locuinţa lor şi aceea a victimei.
În faza de urmărire penală a fost audiat şi martorul T.R., concubinul inculpatei A.A.K., acesta susţinând că în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 inculpata ar fi primit un telefon, în intervalul orar 10.00-12.00, fiind anunţată despre decesul surorii sale, ulterior fiind chemat de aceasta la domiciliul mamei sale în jur de ora 14.00-15.00, martorul afirmând că în cursul dimineţii nici el, nici A.A. nu au plecat de acasă, trezindu-se pe la orele 9.00.
Din lista convorbirilor telefonice efectuate de la numărul de telefon X utilizat de martorul T.R., reiese că în data de 4 noiembrie 2006 au fost efectuate două apeluri către numărul de telefon X aparţinând inculpatei, la orele 10,06 respectiv 10,09, ceea ce denotă faptul că aceasta, la acel moment nu era acasă şi nici împreună cu concubinul său, însă nu a răspuns la nici unul dintre aceste apeluri.
Această împrejurare vine să întărească ideea că, la acel moment inculpata era probabil, ocupată cu ştergerea urmelor infracţiunii, în mod cert între momentul în care viaţa victimei a fost suprimată şi s-a dat foc garsonierei şi până la propagarea incendiului şi intervenţia pompierilor, trecând un anumit interval de timp, în jurul orei 11.00 când s-a terminat şedinţa de bloc nefiind prezente încă, semnele incendiului.
În două declaraţii, una dată în faţa organelor de poliţie şi una în faţa procurorului martora R.I. a arătat că în data de 4 noiembrie 2006 a fost sunată de către inculpată care i-a spus că nu-i poate plăti chiria şi o roagă să o amâne, pentru că sora ei a fost ucisă de către italieni (f. 130,132 d.u.p.)
În realitate, telefonul a fost dat de inculpată în data de 3 noiembrie 2006 la ora 8.18 (f. 193 d.u.p.), de pe telefonul martorului T.R. iar la confruntarea dintre inculpată şi martoră, aceasta din urmă a revenit asupra declaraţiei, arătând că în cursul convorbirii telefonice din data de 3 noiembrie 2006 inculpata nu a spus că sora sa ar fi decedat, confirmând aceste împrejurări şi în faţa instanţei de judecată.(f. 114 dos. inst.)
Declaraţia martorei rămâne în continuare relevantă sub aspectul dificultăţilor financiare ale inculpatei, acesta rezultând a fi mobilul crimei.
S-a arătat deja că, în locuinţa victimei, au fost descoperite urmele celor doi inculpaţi, pe cuţitul corp delict, găsit pe suprafaţa cadavrului şi pe anumite obiecte aflate în imediata apropiere a acestuia, respectiv două sticle de băutură.
Dacă în privinţa inculpatului M.N., prezenţa unor urme create de el în casa victimei ar fi explicabilă, fiind un obişnuit al casei, deşi a susţinut constant că nu a văzut sticle de băuturi alcoolice în casa mătuşii sale şi că nu consuma alcool, (chiar dacă în faţa instanţei a avansat ideea că existau sticle de băutură în casa victimei, mai precis în locul unde ţinea şi detergentul de rufe) astfel că prezenţa unor urme create de el pe cele două sticle de băutură aflate în imediată apropiere a victimei, nu se poate explica decât prin faptul că inculpatul a intrat în contact cu acestea, fiind prezent în locuinţa victimei cu ocazia comiterii omorului, prezenţa urmelor inculpatei A.A.K. pe obiectele corp delict, inclusiv pe cuţitul cu care s-au aplicat lovituri victimei, apare ca fiind cu totul inexplicabilă, dacă se are în vedere declaraţiile acesteia în sensul că nu a mai fost în casa victimei cu circa 1 an înainte de comiterea faptei.
Ambii inculpaţi şi-au nuanţat pe parcurs declaraţiile, pentru a explica într-un fel sau altul prezenţa acestor urme, (afirmând inculpata că totuşi, a mai intrat în locuinţă în cursul lunii august 2006, când s-ar fi uitat intr-o cămară, unde a văzut o cutie cu băuturi, iar inculpatul că a văzut sticle de băuturi în casa victimei, ba chiar a văzut-o pe aceasta servind pe cineva cu votcă) însă neconvingător, motiv pentru care s-a considerat că urmele au fost create de aceştia la data de 4 noiembrie 2006, ele fiind ridicate chiar de pe cuţitul cu care s-a comis crima şi pe cele două sticle care au fost găsite în apropierea patului pe care se afla victima, aşa cum rezultă din fotografiile judiciare depuse la fila 24 d.u.p., probabil folosite la incendierea garsonierei.
S-a remarcat din aceleaşi fotografii efectuate la faţa locului, dezordinea din cameră, sertarele răsturnate, semn că au fost căutate bunuri care să fie însuşite, în condiţiile în care martora C.M.M. a precizat că, aflându-se în locuinţa victimei cu o seară înainte, a remarcat că era ordine şi curăţenie.
Concluziile raportului de constatare biocriminalistică, precum şi locul în care obiectele purtătoare de urmă au fost găsite, pe cadavru şi în imediata apropiere a acestuia, demonstrează nesinceritatea ambilor inculpaţi în - privinţa prezenţei lor în locuinţa victimei în data de 4 noiembrie 2006 iar în ceea ce o priveşte pe inculpată nesinceritatea declaraţiei de nerecunoaştere a infracţiunii de omor.
S-a considerat că existenţa urmelor biologice descoperite în interiorul garsonierei pe care o ocupa victima şi în care s-a evidenţiat profilul genetic al celor doi inculpaţi, indică în mod cert prezenţa recentă a acestora în locuinţă, iar valabilitatea ca probă a raportului de constatare biocriminalistică efectuat este dincolo de orice îndoială, un astfel de procedeu fiind în măsură să excludă profilul genetic al unei persoane cum a fost cazul de exemplu, al concubinului inculpatei, martorul T.R.
Mai mult, probabilităţile exprimate în raport sunt absolut convingătoare, de ex. probabilitatea ca o altă persoană să se substituie inculpatei în profilul genetic găsit pe cuţitul găsit la faţa locului este de 1 la 276243 indivizi, în măsura în care populaţia mun. Cluj-Napoca era estimată la 1 ianuarie 2008 la 309.300 locuitori.
În acelaşi timp, pe sticla de votcă marca K., găsită la faţa locului a fost identificat un amestec de profile genetice ce provin de la minim 3 persoane iar o altă persoană din populaţia caucaziană care să o substituie pe inculpată ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 1.036.269.430 indivizi.
Acest mijloc de probă reprezintă cel mai eficient instrument de identificare a persoanelor în medicina legală şi investigaţiile de ordin criminalistic, precum şi cel mai fiabil şi totodată, informativ instrument disponibil în prezent, puterea sa de excludere fiind absolută, ceea ce face posibilă exonerarea rapidă şi definitivă a suspecţilor inocenţi, cum a fost în cazul de faţă, situaţia martorului T.R.
Într-o anchetă, un test genetic poate spune dacă profilul ADN al unei persoane suspecte corespunde cu profilul ADN obţinut dintr-o probă biologică prelevată de la locul crimei, însă singură această probă nu poate conduce la stabilirea vinovăţiei unei persoane.
În cazul de faţă, aceste probe ştiinţifice se completează cu alte probe administrate în cauză din care rezultă fără dubiu că atât inculpatul M.N. cât şi inculpata A.A.K. au lipsit de la domiciliu în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 când viaţa victimei a fost suprimată, inculpatul a fost văzut la faţa locului în dimineaţa crimei, şi-a manifestat în mod repetat temerea că ar putea fi acuzat, a fost văzut cu bani asupra sa, mai mulţi ca de obicei, are un comportament violent, în timp ce inculpata se confrunta cu lipsuri materiale, fiind în imposibilitate de a-şi achita chiria şi la un moment dat, anterior crimei a apelat la sora sa pentru ajutor, în ciuda relaţiilor pe care le avea cu aceasta.
S-a mai precizat şi faptul că inculpata A.A.K. a fost supusă testului poligraf, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat, din data de 22 ianuarie 2007 (fila 240-242 d.u.p.) evidenţiind la întrebările relevante pentru cauză, reacţii specifice comportamentului simulat.
S-a reţinut astfel, că în data de 4 noiembrie 2006, cel mai probabil înainte de ora 10.00, inculpaţii A.A.K. şi M.N., în baza unei înţelegeri prealabile, s-au deplasat la locuinţa victimei A.A., suprimându-i viaţa prin violenţă şi i-au incendiat garsoniera în scopul ştergerii urmelor, sustrăgând suma de aproximativ 100 lei.
Martora C.M.M. a arătat că victima avea aproximativ 2 milioane lei în poşetă, că a plătit taxiul cu care s-au deplasat la şi de la restaurantul tatălui ei în data de 3 noiembrie 2006, ceea ce însemna că trebuia să mai aibă nişte bani asupra sa, însă în poşeta găsită la faţa locului nu s-au găsit sume în lei, ceea ce demonstrează faptul că acestea au fost sustrase.
În plus, aşa cum a rezultat din declaraţia părţii vătămate A.E., la venirea în tară victima a avut într-adevăr în bancă suma de 1000 euro din care i-a dat părţii vătămate suma de 800 euro, iar în locuinţa victimei a fost găsită suma de 185 euro, ceea ce confirmă declaraţia părţii vătămate.
Fără îndoială, ceea ce s-a petrecut în garsoniera victimei A.A. în data de 4 noiembrie 2006, în cursul dimineţii, respectiv modalitatea concretă în care inculpaţii au acţionat pentru a-i suprima viaţa şi pentru a ascunde urmele infracţiunii, prin incendierea garsonierei, nu se poate stabili cu exactitate în lipsa recunoaşterii celor doi inculpaţi.
S-a reţinut că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unei lovituri de cuţit, cuţit pe care s-a găsit sângele inculpatei, că pe alte bunuri din locuinţă s-au găsit urme biologice provenind de la ambii inculpaţi şi că prezenţa acestora nu este explicabilă prin prisma declaraţiilor acestora, că inculpaţii au avut atât ocazia, cât şi mobilul comiterii faptelor, asupra inculpatului M.N. fiind văzute anumite sume de bani.
Raportat la conţinutul Deciziei nr. 35 din 22 septembrie 2008 pronunţate în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la încadrarea juridică a faptei de omor urmată de dezmembrarea ori incendierea cadavrului în scopul ascunderii omorului, în baza art. 334 C. proc. pen. instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în actul de sesizare în sarcina celor doi inculpaţi, din infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. în infracţiunile de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. d) C. pen. şi profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen., câtă vreme după comiterea omorului, inculpaţii au incendiat cadavrul victimei în vederea ascunderii faptei comise, fiind vorba despre două fapte distincte, succesive, aflându-ne în acest caz, în prezenţa unor infracţiuni concurente. Astfel, infracţiunea de profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. se săvârşeşte cu intenţie, ca formă de vinovăţie, însă aceasta în ambele sale modalităţi, directă ori indirectă, în situaţia descrisă în speţă fiind vorba despre intenţia indirectă, deoarece făptuitorii, deşi nu au dorit să aducă atingere sentimentului de respect datorat morţilor, au acceptat producerea unei asemenea urmări ca efect al acţiunii lor de ascundere a omorului.
S-a apreciat că mijloacele de probă administrate pe tot parcursul procesului penal sunt în măsură să conducă la concluzia indubitabilă a vinovăţiei celor doi inculpaţi, aceştia urmând a răspunde penal pentru faptele lor.
În drept, faptele inculpaţilor A.A.K. şi M.N. care în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, au acţionat în comun şi au suprimat prin violenţă viaţa victimei A.A. (sora şi respectiv mătuşa lor), în urma unei înţelegeri prealabile în scopul de a o deposeda de bani, sustrăgând ulterior suma de 100 RON de la aceasta şi incendiindu-i locuinţa, în scopul ştergerii urmelor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c), 176 lit. d) din C. pen.; profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen.; tâlhărie calificată, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) şi c); distrugere calificată, prev. de art. 217 alin. (4) din C. pen. aflate în concurs potrivit art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 99 şi urm. C. pen. faţă de inculpatul minor.
La individualizarea judiciară a pedepselor instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptelor comise, persoana inculpaţilor şi circumstanţele ce atenuează ori agravează răspunderea penală a acestora.
Dincolo de gravitatea deosebită a faptelor comise, ce rezultă atât din circumstanţele concrete ale comiterii lor, mijloacele folosite şi relaţiile de rudenie care leagă părţile, s-au avut în vedere şi circumstanţele ce caracterizează persoana inculpaţilor, fiecare dintre ei fiind infractor primar, aflat la prima confruntare cu legea penală ambii, fiind nesinceri pe parcursul procesului penal.
În cauză au fost efectuate în privinţa fiecăruia dintre inculpaţi referate de evaluare psiho-socială de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, depuse la dosarul cauzei, filele 56-59, respectiv 117-120, în privinţa minorului fiind evidenţiat un comportament agresiv atât faţă de membrii familiei, cât şi faţă de alte persoane, precum şi lipsa de dorinţă, decât la nivel declarativ, de continuare a studiilor şi de obţinere a unei calificări, precum şi atitudinea permisivă şi protectoare a mamei sale. În privinţa inculpatei, s-a considerat că aceasta dispune de suficiente resurse interne, (respectiv motivaţie şi atitudine pozitivă faţă de muncă, preocupare faţă de copii, dorinţa de a nu mai intra în contact cu legea), care coroborate cu sprijinul familiei de provenienţă pot constitui argumente în sensul ca evoluţia sa ulterioară pe plan socio-familial să fie una pozitivă.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpaţii A.A.K. şi M.N.
Prin Decizia penală nr. 127/ A din 28 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 512 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj.
A admis apelurile declarate de către inculpaţii A.A.K. şi M.N., împotriva sentinţei penale nr. 512 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o în întregime şi judecând în fond cauza:
În baza art. 10 lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpata A.A.K. de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. a) şi c), art. 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.; tâlhărie calificată, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen.; distrugere calificată, prev. de art. 217 alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. şi profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., totul cu aplic.art. 33 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 10 lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.N. de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev.de art. 174, 175 lit. a) şi c), art. 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP); tâlhărie calificată, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP); distrugere calificată, prev. de art. 217 alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi profanare de morminte, prev. de art. 319 C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), totul cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen.
A constatat că inculpata A.A.K. a fost reţinută la 11 decembrie 2006 şi arestată preventiv în perioada 12 decembrie 2006 – 10 mai 2007.
În baza art. 350 C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Cluj Napoca, dispusă faţă de inculpată prin Decizia penală nr. 274 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj.
A constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a arătat că, pentru respectarea dreptului la apărare al inculpaţilor, a încuviinţat la solicitarea acestora, la 9 iunie 2010 efectuarea unei expertize medico-legale ADN la I.N.M.L. Bucureşti, întrucât nu există certitudinea că urmele biologice ridicate de pe corpurile delicte, de la locul faptei, aparţin inculpaţilor, ale cărei concluzii, vor fi apreciate prin coroborare cu celelalte probe, conform art. 63 şi 64 C. proc. pen.
În apel, a fost ascultat A.E., care a renunţat la calitatea de parte vătămată, dorind să fie audiat ca martor. În ciuda tuturor demersurilor făcute, întrucât instanţa de fond nu l-a ascultat, negăsindu-l, neputând fi reaudiat nici de către instanţa de apel, martorul T.R. dând declaraţie doar la parchet, instanţa de apel a făcut în privinţa lui aplicarea disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire în şedinţa publică din 14 iunie 2012, a celor relatate la fila 72, 79 u.p., urmând a ţine cont de aceste împrejurări la pronunţarea soluţiei.
Având în vedere criticile aduse de inculpaţi hotărârii tribunalului, instanţa de apel a ţinut cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a realizat o nouă judecată în fond a cauzei, prin reexaminarea probatoriului deja administrat, precum şi prin prisma noilor expertize medico-legale depuse şi a avizelor eliberate de comisia superioară medico-legală din cadrul I.N.M.L. Bucureşti.
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de apel le-a oferit inculpaţilor A.A. şi M.N., ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franţei - Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei - Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.
Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României - Hotărârea din 15 decembrie 2007).
Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993)
Înainte de a analiza solicitările procurorilor de majorare a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de apel a examinat existenţa elementelor laturii obiective şi subiective a infracţiunilor deduse judecăţii.
Astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că starea de fapt stabilită prin rechizitoriu şi sentinţa tribunalului este însă lipsită de suport probator, a fost reliefată printr-o interpretare trunchiată a probelor, suferind chiar şi din punct de vedere logic, astfel că nu poate fi însuşită.
După efectuarea probatoriului din faza de cercetare judecătorească în apel, Curtea a reţinut în esenţă, că din analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate pe tot parcursul procesului penal, se conturează un puternic dubiu cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie, distrugere calificată şi profanare de morminte.
Instanţa de apel a mai apreciat că mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal, nu au reuşit să dobândească statutul de dovezi convingătoare de vinovăţie a inculpaţilor, în sensul că nu au răsturnat prezumţia de nevinovăţie, ce operează în favoarea acestora.
Contradicţiile dintre mijloacele de probă, caracterul probabil al altora, consolidează starea de dubiu, relativ la comiterea infracţiunilor de către inculpaţi.
În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care învederează că “motivele verosimile care au stat la baza arestării unei persoane, nu trebuie să aibă aceeaşi forţă ca cele necesare pentru a formula o acuzare, sau pentru a justifica o condamnare” (hotărârea Gusinskyi c/a Rusiei din 19 mai 2004).
Este de necontestat faptul că infracţiunile săvârşite în data de 4 noiembrie 2006 în garsoniera victimei din Cluj, reprezintă nişte fapte abominabile, însă rolul organelor judiciare, inclusiv al instanţei de judecată, este acela de aflare a adevărului potrivit art. 3 C. proc. pen., iar lămurirea cauzei sub toate aspectele se poate face doar pe bază de probe (art. 62 C. proc. pen.) şi cu respectarea tuturor principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului penal, reglementate atât de legislaţia internă, cât şi de cea europeană.
În speţă, instanţa de apel a mai reţinut că după trimiterea în judecată a inculpaţilor, mijloacele de probă administrate în faza de judecată nu au consolidat acuzarea din actul de sesizare, ci, dimpotrivă, nu au mai susţinut-o.
Astfel, din raportul de expertiză medico-legală ADN efectuat de I.N.M.L. M.M. Bucureşti la 16 februarie 2011, a rezultat că analiza prin teste de identificare rapidă a microurmelor biologice nu a pus în evidenţă prezenţa sângelui de natură umană, la nivelul lamei cuţitului găsit la locul faptei. Analiza genetică a urmelor prelevate de pe lama cuţitului, sticla de gin B., sticla de votca K., cutia de chibrituri, cana mare de culoare galbenă şi cănile mici de culoare verde, nu a pus în evidenţă material genetic de natură umană.
Faţă de aceste concluzii, Curtea de Apel la data de 21 februarie 2011 a dispus efectuarea unor completări la raportul de expertiză medico-legală examen ADN - efectuat de I.N.M.L. M.M. Bucureşti, care să stabilească: 1) dacă pe obiectele supuse examinării (sticlă de gin B. fără dop, o sticlă vodcă K., cu dop, un cuţit cu lama de metal şi mâner de plastic topit, o cutie de chibrituri, o cană mare de culoare galbenă, o cană mică de culoare verde, o cană mică de culoare verde) au fost identificate urme care să conţină profilul genetic al inculpaţilor sau sunt excluse din câmpul infracţional extractele ADN ale acestora.
2. Dacă neevidenţiarea materialului genetic de natură umană al victimei şi al inculpaţilor, la locul infracţiunii, se datorează funinginii depuse pe obiecte, trecerii unui interval mare de timp - 4 ani de la săvârşirea faptelor sau altor cauze.
3. Dacă imposibilitatea efectuării expertizei se poate datora împrejurării că în speţă s-au mai prelevat microurme biologice, utilizate la întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 28 noiembrie 2006 de către Institutul de Criminalistică - Serviciul Expertize Biocriminalisttice din cadrul I.G.P.R.
4. Dacă profilele genetice ale victimei A.A. şi ale inculpaţilor sunt identice sau se regăsesc în urmele biologice ridicate de la locul infracţiunii sau pe obiectele supuse expertizării.
5. Dacă laboratorul de genetică ce funcţionează în cadrul I.N.M.L. M.M. are atestat ISO 9001.
6. Dacă experţii medico-legali pot explica contradicţiile existente între raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 28 noiembrie 2006 efectuat de către Institutul de Criminalistică- Serviciul Expertize Biocriminalistice din cadrul I.G.P.R. şi raportul de expertiză al Laboratorului de genetică din cadrul I.N.M.L. Bucureşti din 14 februarie 2011.
La 15 aprilie 2011 au fost depuse la dosarul cauzei, completările solicitate din partea I.N.M.L. M.M. care au învederat următoarele: pe obiectele supuse examinării, reprezentate de sticla de gin B. fără dop, sticla de votcă K. cu dop, un cuţit cu lamă metalică şi mâner de plastic topit, o cană mare de culoare galbenă, două căni mici de culoare verde şi o cutie de chibrituri, nu a fost pus în evidenţă material genetic de natură umană. Nici la nivelul lamei cuţitului nu s-au pus în evidenţă microurme de sânge de natură umană. Neevidenţierea materialului genetic la nivelul obiectelor ridicate din câmpul infracţional, se poate datora atât acţiunii factorilor din mediu – căldură excesivă, funingine – cât şi faptului că respectivele obiecte au fost supuse anterior unei investigaţii de laborator în cadrul I.G.P.R. La nivelul obiectelor ridicate din câmpul infracţional, au existat probabil urme biologice depuse prin contact. Se cunoaşte că materialul biologic transferat prin mecanism de contact este în general redus cantitativ şi prin urmare, este posibil ca microurmele să fi fost prelevate integral cu ocazia analizelor de laborator efectuate la I.G.P.R. Investigaţia efectuată în cadrul Laboratorului de genetică al I.N.M.L. Bucureşti nu a evidenţiat profile genetice aparţinând victimei sau inculpaţilor, întrucât pe niciunul dintre obiectele analizate nu s-a evidenţiat material genetic de natură umană. Laboratorul de genetică al I.N.M.L. Bucureşti deţine certificare ISO 9001. Pentru lămurirea contradicţiilor dintre raportul de constatare al Poliţiei din noiembrie 2006 şi raportul de expertiză medico-legală examen ADN efectuat la I.N.M.L. Bucureşti în februarie 2011, s-a recomandat avizarea unuia dintre ele, de către Comisia Superioară de Medicină Legală Bucureşti.
Aşa fiind, instanţa de apel în şedinţa publică din 14 aprilie 2011 a dispus trimiterea întregului dosar la Comisia Superioară de Avizare şi Control a Actelor Medico-Legale din cadrul I.N.M.L. M.M. Bucureşti, pentru avizarea uneia din cele două probe ştiinţifice menţionate.
La data de 16 mai 2011 Comisia Superioară de Medicină Legală a emis Avizul solicitat de instanţă, din care a rezultat că neconcordanţele dintre cele două probe ştiinţifice s-au datorat fie împrejurării că materialul biologic existent pe corpurile delicte analizate, a fost ridicat în totalitate sau cvasitotalitate cu ocazia analizelor de laborator efectuate la I.G.P.R., fie datorită împrejurării că între cele două examinări a trecut un interval de timp de 4 ani, fie datorită modului, locului şi condiţiilor de păstrare a corpurilor delicte la I.G.P.R. precum şi a condiţiilor de transport ale acestora către I.N.M.L.
Faţă de avizul emis, instanţa de prim control judiciar, în şedinţa publică din 9 iunie 2011, a hotărât întocmirea unei adrese către Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. Bucureşti pentru a proceda la motivarea actului eliberat la 16 mai 2011, întrucât din cuprinsul acestuia rezultă că membrii comisiei nu au reprodus întrebările la care trebuiau să răspundă, nu au descris operaţiile efectuate în cadrul controlului şi nu au precizat motivele concrete pe care s-au bazat, pentru a ajunge la concluziile menţionate în aviz.
La 30 septembrie 2011, s-a depus la dosarul Curţii Avizul motivat al Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. Bucureşti rezultând următoarele: testarea ADN pornind de la cantităţi mici şi degradate de material genetic, impune abordarea unor strategii de analiză speciale datorită riscului apariţiei artefactelor de analiză, exprimate sub forma unor semnale false, asemănătoare unor caractere genetice. Determinarea cantităţii şi calităţii materialului genetic este o etapă esenţială pentru caracterizarea unei probe judiciare, ca fiind potenţială sursă de artefacte, lucru cunoscut în genetica judiciară.
La interpretarea profilelor ADN rezultate prin amestecul unor urme de contact (celule epiteliale) provenite de la mai mulţi indivizi umani, trebuie avut obligatoriu în vedere posibilitatea apariţiei artefactelor de analiză. Interpretarea rezultatelor unei testări genetice urmând criterii riguroase de citire a semnalelor detectate de echipamentele de analiză, permite distingerea artefactelor şi raportarea corectă şi fără dubii a profilelor ADN.
Experţii medico-legali au arătat că testarea genetică a corpurilor delicte ridicate de la locul faptei s-a realizat urmând o serie de protocoale de analiză standard, deşi respectivele probe judiciare ar fi necesitat de către poliţie o abordare specială, dat fiind faptul că locul faptei a fost incendiat. De asemenea, se învederează că poliţia pentru niciunul dintre corpurile delicte analizate (sticle, cuţit, căni, cutie de chibrituri) nu a raportat cantitatea şi calitatea materialului genetic evidenţiat în probe, aspect foarte util, dat fiind natura acestora. Mai mult, interpretarea rezultatelor de către poliţie, prezintă o serie de vicii, existând discrepanţe evidente între componentele raportului de constatare al I.G.P.R., respectiv între conţinutul secţiunilor rezultate şi concluzii şi conţinutul Anexei. Contradicţiile detectate vizează următoarele probe: astfel în legătură cu proba analizată - microurma U5 (celule epiteliale) prelevată de pe cuţitul găsit în cameră notată sânge cuţit U5, în conţinutul existent în secţiunile rezultate şi concluzii, se raportează evidenţierea unui “amestec de profile genetice ce provin de la minimum 2 persoane, profilele de referinţă ale victimei A.A. şi inculpatei A.A., fiind incluse în amestecul obţinut, pentru ca în conţinutul existent în Anexă să se raporteze “un profil ADN de tip mixt incomplet, care ar putea rezulta prin amestecul de material genetic provenit de la minimum 3 persoane, nu 2 persoane. Într-adevăr, caracterele genetice ale victimei şi inculpatei se regăsesc în acest amestec, dar nu se poate trece cu vederea că există şi un al treilea contribuitor în persoana unui necunoscut de sex masculin. Cu privire la proba analizată microurma U6 (celule epiteliale) prelevată de pe cutia de chibrituri de pe masa din cameră notată în conţinutul existent în secţiunile rezultate şi concluzii, se raportează “evidenţierea unui profil genetic unic ce aparţine unei persoane de sex feminin, identic cu profilul genetic al victimei A.A. În conţinutul existent în anexă se raportează de către poliţie “un profil ADN de tip unic identic cu al victimei A.A., exceptând faptul că este de sex masculin, întrucât în coloana cu markerul de sex sunt consemnate caractere de tip XY specifice indivizilor de sex masculin. În plus, aceeaşi probă mai apare raportată într-un tabel de pe ultima filă a anexei, având de data aceasta aspectul unui profil ADN mixt, care ar putea rezulta prin amestecul de material genetic provenit de la minimum 3 persoane, din care cel puţin una, de sex masculin; caracterele genetice ale victimei regăsindu-se în acest amestec. Cu privire la microurma U9 (celule epiteliale), prelevată de pe a doua cană mică ridicată de pe masa din cameră, notată în conţinutul existent în secţiunile rezultate şi concluzii, poliţia raportează “evidenţierea unui profil genetic unic ce aparţine unei persoane de sex feminin, identic cu profilul genetic al victimei A.A.”. În conţinutul existent în Anexă, poliţia raportează “un profil ADN de tip unic care ar aparţine însă unei persoane de sex masculin, întrucât în coloana cu markerul de sex, se evidenţiază caractere de tip XY specifice indivizilor de sex masculin. În aceste condiţii, în Avizul Comisiei Superioare Medico-Legale I.N.M.L. Bucureşti s-au formulat următoarele concluzii: investigaţiile genetice derulate în această cauză penală în cele două laboratoare (al poliţiei şi cel de genetică al I.N.M.L.) nu sunt discordante, în sensul că rezultatul negativ obţinut în cadrul I.N.M.L. s-a datorat faptului că întreg materialul genetic de pe corpurile delicte şi aşa în cantitate redusă şi de o calitate precară, datorită incendiului provocat, a fost epuizat cu ocazia testărilor ADN efectuate în cadrul I.G.P.R. Cât priveşte însă, rezultatele raportate de Laboratorul I.G.P.R. se opinează că există o serie de discrepanţe marcante în conţinutul raportului lor expertal, care conduc la ideea că interpretarea rezultatelor s-a realizat de o manieră empirică sau aleatoare, fără respectarea unor criterii riguroase. S-a recomandat în acest aviz al Comisiei Superioare ca aceste contradicţii să fie rezolvate prin reanalizarea extractelor de ADN obţinute pentru microurmele U1-U9 şi care se află în conservare în cadrul Laboratorului I.G.P.R.
Aşa fiind, la 27 octombrie 2011 instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale ADN la I.N.M.L. Bucureşti, cu privire la inculpaţii A.A. şi M.N. prin care să se dispună: 1) testarea genetică a corpurilor delicte ridicate de la locul faptei din 04 noiembrie 2006 (sticle, cuţit, căni, cutie de chibrituri), ţinând cont de împrejurarea că acesta a fost incendiat şi să se reanalizeze extractele de ADN obţinute pentru microurmele U1-U9 şi care se află în conservare, în prezent în cadrul laboratorului I.G.P.R. şi să se stabilească dacă pe probele în litigiu (sticlă G.B., sticlă Votcă K., cuţit aşezat pe victimă, cutia de chibrituri ridicată de pe masa din camera victimei, pe 2 căni (mare şi mică) se evidenţiază urme biologice care să aparţină inculpaţilor A.A. şi M.N., respectiv dacă extractele ADN ridicate de pe obiectele în litigiu corespund cu cele ale inculpaţilor;
2. să se comunice totodată, cantitatea şi calitatea materialului genetic evidenţiat în probe, datorită împrejurării că locul infracţiunii de omor deosebit de grav a fost incendiat;
3. Dacă probele de referinţă recoltate de la cei doi inculpaţi şi victima A.A., decedată, corespund cu extractele ADN găsite pe materialele supuse examinării;
4. Dacă pe obiectele în litigiu au fost evidenţiate microurme de celule epiteliale remanente în urma contactului cu persoana care a atins-o de sex M sau F, al cărui profil genetic corespunde exact profilului genetic al inculpaţilor.
5. Dacă profilul ADN aparţinând inculpaţilor s-a regăsit în majoritatea mixturilor de ADN identificate şi analizate.
6. Dacă profilul genetic al inculpaţilor a fost pus în evidenţă pe bunurile din locuinţa victimei.
7. Dacă se poate stabili că profilul genetic ADN al inculpaţilor extras din proba de referinţă recoltată de la aceştia este inclus în amestecul de profile genetice puse în evidenţă pe căni, cuţit, sticle, alcool.
La 19 martie 2012 s-a depus la dosar, Suplimentul la raportul de expertiză medico-legală, examen ADN din care rezultă că analiza genetică a evidenţiat profilele ADN de referinţă ale inculpaţilor şi acestea corespund cu cele raportate de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. în raportul de constatare.
Totodată, I.N.M.L. a precizat că probele transmise de către Institutul de Criminalistică – I.G.P.R. au fost reprezentate de două eşantioane de salivă aparţinând celor doi inculpaţi. Din comunicarea remisă instanţei de către Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., rezultă că nu s-au putut trimite către I.N.M.L. extractele de ADN a urmelor U1 – U9, întrucât aceste probe au fost epuizate în cursul analizelor derulate în Laboratorul poliţiei, nemaifiind disponibile în prezent. Experţii medico-legali au arătat că datorită celor communicate de poliţie se află în imposibilitatea realizării unei noi expertize genetice a extractelor ADN, corespunzătoare corpurilor delicte pe microurmele U1-U9.
Realinalizând însă, expertizele genetice aferente acestei speţe, respectiv raportul de expertiză medico-legală din 14 februarie 2011 al I.N.M.L. Bucureşti, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică al poliţiei care a stat la baza trimiterii în judecată a inculpaţilor, şi raportul de constatare medico-legală al victimei, experţii medico-legali au formulat mai multe consideraţii, pentru a fi avute în vedere de instanţă la judecarea cauzei.
Astfel, cu privire la raportul de expertiză ADN realizat în cadrul I.N.M.L. se învederează că probele recepţionate la I.N.M.L. în 2010 se prezentau acoperite complet de funingine, iar cuţitul prezenta mânerul de plastic cvasiintegral carbonizat şi lama metalică cu urme de carbonizare şi ardere brun roşietice difuze (sticlă de gin B. fără dop, sticla de votcă K. cu dop, cana mare de culoare galbenă, 2 căni mici verzi, cutia de chibrituri). Pe obiectele supuse testării genetice, nu s-a detectat ADN uman, nici la nivelul cuţitului. Neevidenţierea materialului genetic la nivelul corpurilor delicte s-a putut datora atât acţiunii factorilor din mediu – căldură excesivă funingine – cât şi faptului că acele obiecte au fost supuse unei prime investigaţii de laborator în cadrul I.G.P.R.
În privinţa raportului de necropsie al victimei s-a precizat că moartea acesteia a survenit datorită unor plăgi înjunghiate cervicale, arsurile având caracter postvital. Examenul toxicologic a indicat o alcoolemie de 0 gr.% şi absenţa altor toxice (medicamente sau droguri).
Cu privire la raportul de constatare ADN realizat în 28 noiembrie 2006 de către Institutul de Criminalistică – I.G.P.R. experţii medico-legali au arătat că “poliţia a concluzionat asupra existenţei unei urme de sânge uman pe vârful lamei cuţitului, folosind doar o reacţie de orientare, respectiv un test de culoare realizat cu ajutorul reactivului A., deşi pentru a afirma acest lucru, este obligatoriu a se realiza un test de certitudine. Pentru niciunul dintre corpurile delicte ridicate de la locul faptei, nu a fost consemnată cantitatea şi calitatea ADN extras din urme, deşi acest lucru era esenţial pentru caracterizarea unor obiecte supuse acţiunii unor factor fizici recunoscuţi pentru capacitatea lor, de a degrada şi distruge materialul genetic – temperaturi ridicate, fum de ardere, carbonizare. S-a învederat de către experţii medico-legali, că determinarea cantităţii de ADN uman dintr-o probă, reprezintă un element cu caracter obiectiv, de natură să explice reuşita sau eşecul unei testări ADN.
Specialiştii de la I.N.M.L. Bucureşti au atras atenţia asupra faptului că poliţia a raportat evidenţierea profilului ADN al victimei atât la nivelul orificiului sticlei de votcă K., cât şi la nivelul sticlei de gin B., aceasta în condiţiile în care examenul toxicologic al victimei a indicat o alcoolemie de 0 gr.%. Mai mult, la data finalizării raportului poliţiei, respectiv în 28 noiembrie 2006, nu se cunoştea rezultatul alcoolemiei, acesta fiind disponibil abia în 17 ianuarie 2007.
Nu în ultimul rând, experţii de la I.N.M.L. Bucureşti au învederat o serie de discrepanţe între diferitele componente ale raportului de constatare întocmit de poliţie în luna noiembrie 2006 între conţinutul precizat referitor la rezultate şi concluzii, şi conţinutul Raportului precizat în Anexă, care au fost analizate mai sus de către Curte, în considerentele deciziei. Comisia Superioară de Medicină Legală a opinat că aceste discrepanţe sunt de natură a trezi îndoieli cu privire la numărul de contribuitori desemnaţi pentru urmele analizate şi, asupra gradului de concludenţă al concluziilor formulate de poliţie. S-a arătat că, într-o expertiză ştiinţifică, concluziile pot fi considerate cu grad înalt de concludenţă numai atunci când nu există niciun echivoc al rezultatelor în baza cărora au fost formulate.
În final, s-a concluzionat că cele statuate în raportul de constatare al Institutul de Criminalistică – I.G.P.R. sunt echivoce şi discutabile, în condiţiile în care datele din raportul de constatare al poliţiei sunt în contradicţie evidentă cu profilele ADN raportate în Anexa Raportului. Contradictoriu este şi faptul că profilul ADN al victimei este regăsit pe gura celor două sticle de băutură de la locul faptei, în condiţiile în care aceasta a prezentat o alcoolemie de 0 gr. %. Pentru deplina lămurire a contradicţiilor şi caracterului echivoc al concluziilor poliţiei, I.N.M.L. M.M. Bucureşti recomandă analizarea tuturor electroforegramelor (profilele brute ADN) obţinute în această speţă penală, după care instanţa va trebui să obţină o nouă Opinie sau Aviz privind caracteristicile acestor electroforegrame din partea Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L.
În aceste condiţii, în şedinţa publică din 22 martie 2012 s-au pus de către instanţă în discuţia părţilor, recomandările I.N.M.L. Bucureşti privind întocmirea unei adrese la I.G.P.R. – Institutul de Criminalistică – Serviciul Expertize biocriminalistice pentru a pune la dispoziţia instanţei toate electroforegramele corespunzătoare profilelor ADN ale urmelor U1-U9, pe suport de hârtie şi electronic.
S-a mai hotărât ca, după sosirea acestora de la I.G.P.R., să fie sesizată Comisia Superioară de Medicină Legală pentru emiterea unei Opinii – Aviz, privind caracteristicile electroforegramelor corespunzătoare profilelor ADN obţinute în această cauză, ale urmelor U1-U9.
S-a solicitat ca la emiterea avizului să se aibă în vedere concluziile Laboratorului de Genetică din cadrul I.N.M.L. M.M. Bucureşti cuprinse în suplimentul raportului de expertiză medico-legală ADN întocmit la 19 martie 2012, precum şi cele inserate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică, realizat de I.G.P.R. din 28 noiembrie 2006, precum şi cele ale oricăror acte medico-legale ataşate dosarului, cu analizarea electroferagramelor şi concluzionarea asupra profilelor ADN ale inculpaţilor A.A. şi M.N., pe respectivele urme.
S-a cerut de către instanţă, ca medicii să precizeze în Aviz dacă se poate realiza o corelare între tipul de incendiu produs în locuinţa victimei, cu leziunile descoperite pe corpul acesteia, sens în care să aibă în vedere raportul de intervenţie şi procesul verbal aferent acesteia din 4 noiembrie 2006 întocmit de I.S.U. – Detaşamentul de Pompieri Cluj.
În şedinţa publică din 24 mai 2012 s-a depus la dosarul instanţei, prin fax, Avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală care emite următoarele concluzii: analiza electroferegramelor corespunzătoare urmei de pe gura sticlei de gin U1 a pus în evidenţă un profil ADN mixt ce provine prin amestecul de material genetic de la minimum două persoane, din care cel puţin una, este de sex masculin. Caracterele genetice din profilul de referinţă al victimei A.A. se regăsesc integral în amestec alături de caracterele genetice aparţinând inculpatului minor M.N. Din analiza probabilistică rezultă că ipoteza „urma de pe gura sticlei de gin conţine ADN care provine de la victima A.A. şi inculpatul minor M.N. este de 2283 x 1020 ori, mai probabilă decât ipoteza „urma de pe gura sticlei de gin conţine ADN care provine de la victimă şi un bărbat necunoscut”. Calitatea de contribuitor al inculpatei A.A., este discutabilă, întrucât nu există elemente de natură să o identifice în mod particular în acest amestec, ea regăsindu-se în virtutea legăturii strânse de înrudire atât cu victima, cât şi cu inculpatul minor.
Analiza electroforegramelor corespunzătoare urmei de pe gura sticlei de votcă U4, a pus în evidenţă un profil ADN mixt ce provine prin amestecul de material genetic de la minimum 2 persoane, din care cel puţin una, este de sex masculin. Caracterele genetice ale victimei se regăsesc integral în acest amestec, alături de caracterele genetice aparţinând unui bărbat necunoscut.
Caracterele genetice din profilul de referinţă al inculpatului minor M.N. nu se regăsec integral în acest amestec. Calitatea de contribuitor a inculpatei A.A. nu poate fi precizată, atât timp cât este prezentă o singură necorespondenţă.
Analiza electroforegramei corespunzătoare urmei de pe vârful cuţitului U5 a pus în evidenţă un profil ADN mixt ce provine prin amestecul de material genetic de la minimum două persoane, din care cel puţin una este de sex masculin. Caracterele genetice ale victimei se regăsesc integral în acest amestec, alături de caracterele genetice aparţinând unui bărbat necunoscut.
Caracterele genetice din profilurile de referinţă al inculpaţilor A.A. şi M.N., nu se regăsesc integral în acest amestec.
Analiza electroforegramelor corespunzătoare celorlalte urme U2 – sticlă de gin – corp, U3 – sticlă de votcă cu dop, U6 – cutie de chibrituri, U7 – cană mare, U8 – cană mică şi U9 – cana 2, a evidenţiat profile unice şi mixturi din care se distinge complet sau incomplet, doar profilul de referinţă al victimei.
Concluzia finală emisă de către Comisia Superioară de Medicină Legală este aceea că „deplina lămurire a rezultatelor ce conţin elemente de incertitudine, s-ar fi putut realiza de către poliţie prin aprofundarea testărilor genetice. În acest scop, s-ar fi putut utiliza atât markeri ADN suplimentari, cât şi protocoale de analiză optimizate, menite să conducă la obţinerea unor profile ADN, cu minime ambiguităţi”. Leziunile constatate pe corpul victimei au putut fi urmarea incendiului de tipul celui produs în locuinţa sa.
Instanţa de apel efectuând o analiză laborioasă şi precisă a mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, (fond şi apel) a concluzionat că în speţă nu există dovezi convingătoare de vinovăţie a inculpaţilor A.A. şi M.N., neputându-se stabili faţă de ei răspunderea penală pentru infracţiunile de omor deosebit de grav prev.de art. 174, 175 lit. a), c) şi art. 176 lit. d) C. pen., tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a), c) C. pen., distrugere prev.de art. 217 alin. (4) C. pen., profanare de morminte prev. de art. 319 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. faţă de ambii inculpaţi şi cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. pentru inculpata A.A. şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), pentru inculpatul minor M.N., urmând a se da eficienţă regulii „in dubio pro reo” şi a se pronunţa achitarea acestora.
În justificarea acestei soluţii, Curtea a reţinut următoarele:
Actul de sesizare al instanţei, pe baza căruia inculpaţii au fost deferiţi justiţiei, are ca temei propriile deducţii ale procurorului, fiind lipsit de un suport probator solid.
Astfel, în pagina a II-a a rechizitoriului, procurorul arată „din probele administrate în cauză rezultă că în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, pe fondul relaţiilor alterate cu victima şi dificultăţilor financiare în care se afla, inculpata A.A. a suprimat viaţa surorii sale, i-a sustras aproximativ 200 RON, după care, i-a incendiat garsoniera în scopul ştergerii urmelor, atrăgându-l în întreaga activitate infracţională şi pe fiul ei minor M.N. La pag. 8 a rechizitoriului, fără nicio justificare, procurorul reţine că în realitate cei doi inculpaţi la 4 noiembrie 2006 între orele 9-12, în urma unei înţelegeri prealabile, s-au deplasat la locuinţa victimei A.A., i-au suprimat viaţa prin violenţă, i-au incendiat garsoniera în scopul ştergerii urmelor, sustrăgând suma de aproximativ 100 RON.
De remarcat este că rechizitoriul nu cuprinde nicio dovadă vizând inculpatul căruia i-a aparţinut iniţiativa infracţională, perioada în care s-ar fi luat rezoluţia delictuoasă, modul în care s-au împărţit rolurile între inculpaţi, cine a aplicat efectiv lovitura cu cuţitul, dacă acesta aparţinea sau nu victimei, cine a dat foc locuinţei, mobilul şi scopul comiterii faptelor, ora săvârşirii crimei.
Susţinerea procurorului, în sensul că mobilul crimei comise de inculpaţi ar fi fost sustragerea sumei aproximative iniţial de 200 RON, iar apoi de 100 RON, nu este probată cu nimic, de aceea s-au şi reţinut sume diferite în cuantum, în sarcina inculpaţilor.
Astfel, probele în acuzare invocate de parchet sunt declaraţiile martorei C.M.M. şi ale părţii vătămate A.E.
În declaraţia de la f. 83 u.p., martora C. nu face vorbire deloc despre vreo sumă de bani, pe care ar fi văzut-o asupra victimei A.A. în seara de 3 noiembrie 2006, când au participat la o petrecere la Restaurantul lui A.E., şi decedata ar fi plătit contravaloarea cursei cu taximetrul. De asemenea, în faţa Tribunalului Cluj (f. 62) martora C. nu pomeneşte nimic despre vreo sumă de bani văzută în posesia victimei, din care să fi plătit cursa cu taxiul, astfel că nu s-a dovedit de către acuzare cuantumul sumelor de bani în lei sau euro, avute de victimă asupra sa sau în garsonieră la 3 şi 4 noiembrie 2006, cât şi însuşirea acestora de către inculpaţi.
Declaraţia martorei C.M. din faţa Tribunalului Cluj este relevantă sub aspectul comunicat de victimă, în sensul că „miercuri 1 noiembrie 2006 fiind în locuinţa sa, a observat că cineva a încercat să-i deschidă uşa, însă ulterior nu a dat importanţă acestei împrejurări”.
Partea vătămată A.E. în declaraţia de la f. 73 u.p., precizează că: „angajata mea C.B. mi-a zis că vineri seara când au venit la mine la restaurant, A. a plătit taxiul, deci avea şi o sumă de bani în lei, însă nu cunosc exact cât. Din câte mi-am dat seama, cam 2-3 mil. lei avea întotdeauna la ea”.
Este de remarcat că martora C. îi comunică doar părţii vătămate A.E. că victima avea bani asupra ei, fără a-i preciza însă cuantumul, aspecte omise însă în declaraţia din faţa procurorului şi a instanţei.
Se poate observa, că partea vătămată A.E. nu a fost de faţă în momentul în care fiica sa a plătit contravaloarea cursei cu taximetrul, presupunând doar că aceasta, era necesar să aibă asupra ei, anumite sume de bani pentru nevoile zilnice, neexistând nicio dovadă din care să-şi fi dat seama că victima avea la ea 2-3 milioane. În faţa Tribunalului Cluj, partea vătămată nu a fost reaudiată, ci doar la Curtea de Apel Cluj (f. 183), unde a renunţat la această calitate, optând pentru cea de martor.
Nicăieri, în cuprinsul declaraţiei, acesta nu relatează despre sumele de bani avute de victimă asupra sa, în mod obişnuit pentru cheltuielile uzuale, sau în garsonieră.
Corespunde realităţii, că victima i-a împrumutat tatălui său suma de 800 euro în toamna anului 2006, din totalul de 1000 euro ce-i avea în cont la B.T., dar nu se poate omite că diferenţa de 185 euro până la suma deţinută de victimă, a fost găsită de anchetatori la locul faptei, condiţii în care mobilul crimei – jaful – apare ca nedovedit.
Este ilogic ca inculpaţii să fi ucis victima, câtă vreme aceasta le dădea constant bani (nepoţilor săi), le plătea lunar chiria locuinţei, contribuia la creşterea şi educarea lor. Pe de altă parte, aşa cum rezultă şi din declaraţia inculpatului M.N., acesta cu ocazia vizitelor făcute mătuşii, a observat locul unde îşi ţinea banii – în jucării de pluş – astfel că, dacă împreună cu mama sa, inculpata A.A., erau autorii faptelor, nu ar fi lăsat la locul crimei, cei 185 euro, ci i-ar fi însuşit, ştiind unde se află.
În sprijinul tezei că infracţiunile au fost comise de alte persoane decât inculpaţii, care nu au ştiut despre locul ascunderii banilor de către victimă, fiind însuşite doar sumele găsite în portmoneu, nefiind probat cuantumul acestora, este declaraţia martorei C.M. (f. 73 din faţa Trib.Cluj) care învederează că „victima îşi ascundea banii în ursuleţul de pluş, loc unde au şi fost găsiţi de către poliţişti”.
Declaraţia lui A.E. din faţa Tribunalului Cluj este relevantă însă sub două aspecte. La fila 183 acesta arată că „în noaptea de 3 noiembrie 2006 când victima a fost adusă acasă de către martorul L.S., în faţa blocului acesteia erau două persoane, iar fiica sa s-a îndreptat în direcţia lor, ele staţionând lângă uşa de acces în bloc. Martorul L. nu a putut preciza sexul acelor persoane.
Totodată, A.E. a precizat că bănuieşte ca autor al faptelor pe primul soţ al victimei, cu care aceasta era în divorţ în Italia, M.V. De asemenea, victima i-a comunicat tatălui său că de aproximativ un an, deci din 2005, primea constant ameninţări cu moartea, de la un anume V. Mai mult, din spusele victimei, cunoştea că în vara anului 2006 a intrat în relaţii de prietenie apropiată cu martorul F.M. cetăţean italian, cu care urma să se căsătorească, după finalizarea divorţului său şi al martorului, de partenerii anteriori”.
În aceeaşi declaraţie, în faţa Tribunalului Cluj, A.E. precizează că după ce a aflat că nepotul său M.N. este acuzat de moartea mătuşii sale, luându-l să locuiască împreună „l-a urmărit noaptea pentru a observa dacă nu are coşmaruri, deoarece s-a gândit că, dacă ar fi autorul infracţiunilor, ar fi fost posibil să aibă un somn agitat şi remuşcări, însă a remarcat că minorul avea un somn liniştit”.
Aşa fiind, rezultă că acuzarea nu a probat: mobilul crimei pus în sarcina inculpaţilor – jaful victimei – pentru plata chiriei, la faţa locului găsindu-se 185 euro, care evident ar fi fost însuşiţi de către inculpaţi, dacă ei ar fi fost autorii faptelor, doar aceştia cunoscând locul unde decedata îşi ţinea economiile (în jucării de pluş), lipsind dovada furtului unor sume în lei din portmoneul victimei, pe care procurorii bănuiau că aceasta le deţinea.
De reţinut, este faptul că inculpata A.A. avea o situaţie financiară precară din anul 2005, punându-se legitim întrebarea, de ce a încercat să-şi ucidă sora, abia în noiembrie 2006.
Curtea a reţinut că acuzarea a canalizat ancheta doar asupra inculpaţilor, fără a lua în calcul şi alţi posibili suspecţi, ceea ce reprezintă o carenţă a urmăririi penale, anchetatorii pierzând şansa să abordeze şi să exploateze şi alte piste.
Acest lucru era necesar şi util, întrucât aşa cum rezultă din declaraţia martorei C.M. din instanţă, persoane necunoscute au încercat să intre în garsoniera victimei la 1 noiembrie 2006, când aceasta se afla în interior; mai mult, tatăl victimei îl bănuia ca autor al faptei, pe soţul fiicei sale, M.V. şi pe un bărbat cu prenumele V., ce o ameninţa frecvent cu moartea, începând cu anul 2005, ipoteze neverificate în speţă. De asemenea, în noaptea de ¾ noiembrie 2006 victima s-a întâlnit la intrarea în bloc cu două persoane necunoscute.
Din procesul verbal încheiat la 4 noiembrie 2006 de către poliţiştii secţiei 3 poliţie, mai rezultă că martora B.R. a afirmat că „victima a întreţinut relaţii intime cu un cetăţean italian, aceasta precizând faptul că a observat de două ori la rând, câte un buchet cu flori şi bilet pe clanţa uşii apartamentului decedatei, aspecte constatate după întoarcerea ei din Italia – septembrie 2006”.
Curtea a reţinut că începerea urmăririi penale împotriva inculpatului minor M.N. s-a făcut exclusiv pe baza declaraţiilor martorilor C.M., J.T., G.R. şi M.B., din care rezultă că acesta a lipsit de acasă în intervalul critic 9-12, a avut un mobil în comiterea omorului şi că a încercat de la început să acrediteze ideea că va fi învinovăţit pe nedrept, de săvârşirea infracţiunilor.
Ca o probă în susţinerea vinovăţiei inculpatului M.N., procurorul a invocat şi Tribunalul Cluj a acceptat ca fiind declaraţia martorului Rus Ioan, care l-a văzut personal pe inculpatul minor la 4 noiembrie 2006 „înainte de ora 9, deplasându-se la victimă, iar după cel mult 5 minute, observându-l că pleacă, l-a întrebat de ce a stat în vizită aşa de puţin la mătuşa lui, inculpatul răspunzându-i afirmativ”. (f. 96 u.p.)
În faţa Tribunalului Cluj, martorul R.I. (f. 72) arată că „în 4 noiembrie 2006, ora 9,00 l-am văzut pe inculpatul M.N. Întrebându-l unde merge, a răspuns că la tuşa, însă după 1-2 minute s-au chiar mai puţin, acesta s-a întors, l-am întrebat dacă doar atâta a stat, însă nu mi-a răspuns şi a fugit. Precizez că inculpatul a venit şi a plecat în fugă şi după părerea mea nu cred că a intrat în garsoniera mătuşii sale, din cauza timpului scurt”.
Din examinarea declaraţiilor martorului R.I., instanţa de apel a reţinut o singură împrejurare: aceea că inculpatul minor la 4 noiembrie 2006, ora 9,00 nici nu a intrat în locuinţa victimei, neavând timpul fizic necesar, sau dacă a pătruns, văzându-şi mătuşa moartă, a părăsit speriat, locul.
S-a apreciat că nu s-a dovedit că la această vizită din 4 noiembrie 2006 la victimă, inculpatul minor ar fi fost însoţit de mama sa, inculpata A.A., niciun martor al acuzării, neputând-o plasa la locul faptelor, martorul R.I. în declaraţiile date, menţionând doar prezenţa minorului.
Se pune legitim întrebarea, cum au colaborat cei doi inculpaţi la uciderea lui A.A., dacă minorul nici nu a intrat în garsoniera victimei, sau dacă a pătruns, după un minut a ieşit în fugă, iar celălalt inculpat nici nu a fost văzut de nimeni, nici măcar în apropierea locului faptei. Din locul unde era amplasat biroul martorului R.I. – în holul blocului – acesta avea vizibilitate directă asupra uşii de acces în imobil, dar la 4 noiembrie 2006, ora 9,00, doar inculpatul minor a încercat să o viziteze pe victimă.
Este exclus ca timpul scurt să-i fi permis inculpatului M.N. aplicarea vreunei lovituri victimei, mai ales cu cuţitul, unde este necesar să deţii o forţă fizică considerabilă, ţinând cont de vârsta lui de 14 ani, la data presupuselor fapte, neprobându-se nici cui aparţinea cuţitul.
Nu s-a dovedit că inculpatul minor la 4 noiembrie 2006, ora 9,00, ar fi avut asupra lui sticle cu băutură când a vizitat victima, aspect neprecizat de martorul R.I, astfel că va fi înlăturată ca nedovedită şi această susţinere a rechizitoriului, în sensul că „sticlele de băutură au fost aduse de inculpaţi în ziua crimei”.
Mai mult, existenţa sticlelor cu băutură în garsoniera victimei, anterior datei de 4 noiembrie 2006, este dovedită prin declaraţia inculpaţilor A.A. şi M.N. din faţa Tribunalului Cluj unde arată că în august 2006 când au fost în interior, au văzut în debara, lângă detergent, sticle cu alcool, dar pe care nu le-au atins (declaraţia inc. A.A.) sau este posibil să le fi atins (declaraţia inc. M.N.) când a utilizat produsele cosmetice pentru spălarea rufelor.
Mai mult, în faţa Curţii la f. 47, inculpatul minor precizează „ştiu că mătuşa avea băutură pentru a servi pe musafiri. Ştiu că pe proprietarul garsonierei l-a servit cu alcool, dar nu cunosc marca”. Declaraţiile inculpatului minor sunt sincere şi se coroborează cu concluziile probelor ştiinţifice care învederează că pe sticla de votcă K. (corp delict) s-au descoperit profilele genetice ale unei persoane de sex masculin, alta decât inculpaţii.
De remarcat că actul de sesizare nu precizează ora săvârşirii omorului, aceasta variind între intervalul 3 noiembrie 2006 ora 23,00 - 4 noiembrie 2006 ora 12,56 când au intervenit pompierii pentru stingerea incendiului, după care se consideră că „probabil fapta s-a comis la 4 noiembrie 2006 între 9-12”.
Este nepermis că s-a acceptat de către acuzare, ca medicii legişti să nu precizeze ora decesului victimei în actele medico-legale, deoarece de stabilirea acesteia, depinde aprecierea ca fiind sincere sau nu a declaraţiilor martorilor ascultaţi în cauză.
Astfel, nici nu mai au importanţă declaraţiile contradictorii ale martorului C.M., J.T., G.R. şi M.B. în dovedirea orei la care inculpatul minor ar fi plecat după cumpărături şi de unde anume le-ar fi făcut, câtă vreme declaraţia martorului ocular R.I., care s-a întîlnit personal cu inculpatul, îl plasează la garsoniera victimei înainte de ora 9,00, cu câteva minute. Dar această împrejurare, nu a fost dovedită de acuzare, prin probe certe, că s-ar afla în raport de cauzalitate cu moartea victimei.
Corespunde realităţii că inculpatul M.N. s-ar fi confesat martorilor C.M. şi J.T., că are o temere în a nu fi acuzat pe nedrept de moartea victimei, dar aceasta trebuie privită raportat la conţinutul convorbirii avută cu puţin timp înainte cu organele de poliţie, care sesizate de către bunica sa, martora G.R. asupra comportamentului agresiv al nepotului, l-au atenţionat să aibă o conduită civilizată, să meargă la şcoală, precizându-i că va fi principalul bănuit în cazul în care, s-ar comite infracţiuni în zonă.
Astfel, temerea minorului este dovedită prin declaraţia martorilor G.R. şi A.E., probe prin care bunica maternă îi recunoaşte fostului soţ că l-a reclamat pe minorul N. la Poliţie, când acesta a bătut-o în toamna anului 2006, precum şi conţinutul discuţiei dintre poliţişti şi acesta, nedovedindu-se că afirmaţiile sale au fost făcute în vederea acreditării ideii că va fi acuzat pe nedrept.
Declaraţia martorului J.T., din faza de urmărire penală susţine întrutotul apărarea inculpatului minor. Astfel, martorul „precizează că la 4 noiembrie 2006 ora 15,00, inculpatul N. a venit la el şi i-a spus că vor ieşi la plimbare doar pe la ora 15,45, mai având de făcut cumpărături. Inculpatul minor era îmbrăcat cu haine sport, nu era murdar şi nu avea un comportament ciudat. Era vesel, râzând de întrebările martorului. La ora 15,45, văzând că inculpatul N. nu soseşte, conform înţelegerii, la locuinţa sa, martorul J. s-a deplasat la apartamentul prietenului său, dar s-au întâlnit în faţa magazinului unde lucra martora C.M., acesta i-a comunicat că nu mai poate merge la plimbare, întrucât s-a întâmplat ceva cu mătuşa sa. Martorul arată că se vedea că inculpatul plânsese înainte”.
Este importantă precizarea martorului în sensul că inculpatul N., aflând că este căutat de poliţie, după ora 15,45, şi-a arătat disponibilitatea de a porni împreună cu martorul în întâmpinarea acestora, ocazie cu care i-a relatat prietenului său despre decesul victimei, ca efect al izbucnirii unui incendiu în imobilul în care locuia.
Aşa fiind, este greu de acceptat ca un copil de 14 ani, după ce săvârşeşte un omor, incendiază o garsonieră şi sustrage bani de la o rudenie apropiată, mai poate avea calmul necesar şi stăpânirea de sine pentru a râde şi a efectua plimbări, în ziua comiterii infracţiunilor, ba mai mult, să se şi deplaseze în căutarea poliţiştilor, care cereau date despre el.
Corespunde realităţii că la 5 noiembrie 2006 inculpatul N. i-a comunicat martorului J.T. că a aflat de la poliţişti că victima a fost omorâtă şi că ar fi avut în garsoniera ei 500 euro, bani provenind din pariuri sportive, despre care nu cunoştea decât el şi victima. Martorul relevă că, de obicei inculpatul N. avea bani la el, 10-20 lei în fiecare zi (f. 128 u.p.). Această afirmaţie a inculpatului, în sensul că avea suma de 500 euro în garsoniera victimei, va fi înlăturată de către Curte, raportat la conţinutul declaraţiei sale din 2 martie 2007, din faţa procurorului, unde precizează: „despre suma de 500 euro, care mă tem să nu fi ars, am zis şi eu aşa, pentru că martorul J. şi alţi băieţi din zonă, aveau de obicei bani şi eu nu. Nu mai ţin minte, dacă i-am spus de unde am aceşti bani. Nu cred să-i fi spus că am câştigat aceste sume la pariuri sportive, deşi în trecut câştigasem de trei ori, sume cuprinse între 20-40 RON”.
Aceste declaraţii contradictorii ale inculpatului minor trebuie privite prin raportare la vârsta de 14 ani, când capacitatea psihică de apreciere a conţinutului faptelor este în curs de formare, dar şi prin prisma suferinţei psihice atestată prin raportul de expertiză medico-legală, din care rezultă că prezintă o „tulburare de conduită socializată şi o personalitate cu elemente instabile”, ceea ce justifică pe deplin modificarea succesivă a depoziţiilor, fără a conştientiza că aceasta l-ar putea duce la inculpare şi răspundere penală.
Din declaraţia martorului J.T. din 6 noiembrie 2006, din faţa procurorului, mai rezultă că în această zi, când s-a întîlnit cu inculpatul N. a observat că avea asupra lui o bancnotă de 100 RON, 2 de 10 RON, altele de 5 şi 1 RON. Această susţinere a martorului, inculpatul N. o contestă, negând că ar fi avut asupra lui o sumă atât de mare de bani.
În faţa Tribunalului Cluj (f. 105) martorul J.T. precizează că „la 5 noiembrie 2006 a văzut asupra inculpatului M.N. cca 100 RON, dar că în mod obişnuit acesta avea asupra lui, în jur de 40 RON”. În aceste condiţii, este evident că martorul J., prin prezentarea unor sume aproximative, probabile, pe care inculpatul N. le-ar fi avut asupra sa, nu a cunoscut în realitate cuantumul exact al acestora.
Acelaşi martor învederează că MP3-ul inculpatului minor a fost primit cadou de la părinţi, în luna aprilie 2006, cu ocazia aniversării zilei de naştere.
Câtă vreme declaraţia martorului J.T. se coroborează doar parţial cu recunoaşterile inculpatului N., rezultă că îndoiala profită acestuia.
În sinteză, acuzarea nu a putut proba că inculpatul M.N. şi-a ucis mătuşa pentru a-şi însuşi de la aceasta suma de 100 RON, câtă vreme ar fi lăsat la locul faptei 185 euro.
Pe de altă parte, martorul J.T. în mod constant afirmă că inculpatul N. avea asupra lui sume de bani, care puteau proveni în opinia instanţei, din ajutorul constant oferit de victimă, cât şi din pariuri sportive.
În mod teoretic, s-ar putea accepta şi ideea că martorul J.T. să fi văzut asupra inculpatului N. suma de 100 RON, dar procurorii trebuiau să probeze că aceasta provine din uciderea mătuşii în scop de tâlhărire şi nu din economiile făcute de inculpat, din banii primiţi de la victimă şi din pariurile sportive practicate de el.
Nu s-a dovedit în cauză nici că inculpatul N. ar fi sustras cheia de la garsoniera victimei, aflată în păstrarea martorei M.B., aceasta relatând procurorului că i-a dispărut din luna septembrie 2006, de când mătuşa sa a revenit din Italia, ori nu s-a probat că rezoluţia infracţională privind uciderea victimei, inculpaţii ar fi luat-o din luna septembrie, pentru luna noiembrie 2006.
Declaraţia martorei M.B. a fost invocată de procuror în inculparea fratelui acesteia, în privinţa perioadei de timp în care a lipsit din locuinţă, fiind trimis de martora G.R. la cumpărături, însă aceasta învederează că „nu este foarte sigură pe ea în privinţa orelor menţionate în această depoziţie, raportat la evenimentele produse. Chiar afirmă textual „dacă m-am înşelat, atunci orele sunt mai târzii”.
Faţă de declaraţiile contradictorii ale martorelor G.R. şi M.B., cu privire la timpul în care inculpatul N. ar fi lipsit din locuinţă, cu implicaţii asupra orei decesului victimei, fiind trimis după cumpărături, aspect lămurit însă prin declaraţia martorului R.I., procurorul trebuia să accepte şi să administreze cererea în probaţiune solicitată de avocatul inculpatului, pentru a se dovedi fără echivoc ora decesului victimei, probe respinse cu motivarea că se încearcă tergiversarea urmăririi penale. (se solicitase reaudierea martorelor G.R. şi M.B.).
Prin contradicţiile din conţinutul lor, referitor la perioada de timp în care inculpatul N. ar fi lipsit din locuinţă, fiind implicat în uciderea mătuşii, este evident că declaraţiile martorelor G.R. şi M.B., nu pot sta la baza unei hotărâri de condamnare, ele necunoscând niciun aspect direct care să-l plaseze pe inculpatul N. la locul faptei, cele susţinute de procuror în acest sens, fiind simple supoziţii ale acestuia, nesusţinute de probe certe, decisive, de vinovăţie a minorului.
Era interesant de văzut, dacă minorul N. părăsea locuinţa din proprie iniţiativă „în perioada critică ora 9,00-12,00 din 4 noiembrie 2006” şi nu la rugămintea bunicii de a efectua cumpărături.
Nici declaraţia martorei C.M. nu-l învinovăţeşte pe inculpatul M.N. de comiterea infracţiunilor, întrucât acesta era normal să-şi exteriorizeze temerea de a nu fi acuzat, în cazul în care nu se identifică adevăratul autor al faptelor, câtă vreme, în mod frecvent vizitând victima, în prezenţa sau absenţa ei, amprentele sale se găseau în garsonieră.
Aşa cum rezultă şi din declaraţiile martorilor W.A., A.V., G.R., la 3 noiembrie 2006 inculpatul M.N. i-a dus victimei monitorul unui calculator, ocazie cu care a fost servit de mătuşa sa, cu suc şi ruladă.
Întrucât probele dosarului relevă la unison legături strânse atât afective, cât şi materiale între victimă şi inculpatul minor, temerea acestuia de a nu fi acuzat pe nedrept apare ca justificată şi prin prisma discuţiilor avute cu organele de poliţie, nu cu mult timp înainte, sesizate fiind de bunica sa G.R. referitor la atitudinea sa agresivă, din familie, autorităţile atrăgându-i atenţia că în viitor ar putea fi inculpat pentru fapte grave, dacă acestea vor avea loc în cartier.
Faţă de cele expuse, rezultă că martorii invocaţi de acuzare în dovedirea vinovăţiei inculpatului M.N., nu au reuşit să probeze implicarea sa în comiterea infracţiunilor.
În dovedirea vinovăţiei inculpatei A.A., Parchetul a invocat declaraţiile martorilor R.I., T.R., benzile ce atestă neefectuarea cumpărăturilor de la Complexul M. din Cluj şi testarea poligraf.
Referitor la declaraţia martorei R.I., Curtea reţine ca veridică susţinerea acesteia din cadrul confruntării cu inculpata A.A. din 25 aprilie 2007, din care rezultă că a fost apelată de ea la 3 noiembrie 2006 ora 8,00, de pe telefonul martorului T.R., conform listingului telefonic ataşat dosarului, cerând o păsuire a plăţii chiriei.
Va fi înlăturată declaraţia martorei din faza de urmărire penală, în care afirmă că telefonul inculpatei A..A. ar fi avut loc la 4 noiembrie 2006, ora 7,00 şi în care aceasta ar fi afirmat că nu poate achita chiria, fiindu-i ucisă sora de către italieni, probele scrise dovedind existenţa apelului telefonic la 3 noiembrie 2006 ora 8,00, de pe telefonul concubinului.
Se pune legitim întrebarea de către Curte, de ce era nevoie de o prelungire a termenului de plată solicitată de către inculpata A.A., câtă vreme aceasta cunoscând că a doua zi o va ucide pe sora sa, urma să intre în posesia unor sume din care să achite datoriile.
Mai mult, dacă inculpata A.A. ar fi ucis-o pe sora ei, ar fi însuşit din garsonieră cei 185 euro, găsiţi de organele de poliţie, utilizându-i la plata chiriei, ori s-a dovedit prin declaraţia martorei T.M. că la începutul lunii ianuarie 2007, concubinul martorei, S.L. i-a împrumutat lui T.R. 300 euro, pentru a-şi achita chiria restantă pe lunile noiembrie-decembrie 2006 şi ianuarie 2007, astfel că inculpata nu avea motiv să-şi ucidă sora.
Inculpata A.A. a avut dificultăţi financiare majore încă din anul 2005, condiţii în care putea recurge la omorârea victimei înainte de 4 noiembrie 2006.
De remarcat, aşa cum s-a mai arătat, că nimeni, niciun martor nu a văzut-o pe inculpata A.A. la 4 noiembrie 2006, intrând în blocul şi locuinţa victimei între orele 9,00-12,00, deşi martorul R.I. s-a întâlnit în acest interval, doar cu fiul ei.
Prin prisma celor relevate, declaraţia martorei R.I. nu poate sta la baza dovedirii vinovăţiei inculpatei în săvârşirea infracţiunilor.
Nici declaraţia martorului T.R. nu probează săvârşirea omorului de către inculpata A.A., deoarece simpla deplasare a acesteia la cumpărături între orele 8,30 – 10,00, fără situarea ei la locul faptei (nu a văzut-o nimeni), exclude răspunderea penală.
Împrejurarea că martorul T. a apelat-o pe telefonul mobil la ora 10,00 de două ori, dovedeşte de fapt sinceritatea inculpatei, care recunoaşte că, în acel interval de timp se afla la cumpărături la Complexul M., F. şi H., şi nesinceritatea martorului care susţine că între orele 10,00-12,00 inculpata A.A. se afla cu el la locuinţa comună, când a primit un apel telefonic de la copiii săi, care au înştiinţat-o despre decesul victimei.
La acea oră, nimeni nu cunoştea că victima a murit.
Ori, dacă victima era deja moartă, ce rost ar mai fi avut deplasarea inculpatei A.A. la locuinţa acesteia pentru a o ucide.
De altfel, procurorul nu a adus nicio dovadă în sprijinul acestei afirmaţii, susţinând pur şi simplu că inculpata A.A., după ce a primit acel telefon între 10,00-12,00 de la copiii săi, a plecat de la domiciliu, pentru a-şi ucide sora.
Mai mult, dacă inculpata A.A. se afla la locuinţa comună cu concubinul său, potrivit declaraţiei acestuia, între orele 10,00-12,00 atunci cum pot fi înlăturate listingurile telefonice ataşate cauzei şi care dovedesc că ea a fost apelată pe mobil de două ori, de către martor, după ora 10,00.
În aceste condiţii, vor fi înlăturate de către Curte ca neveridice, susţinerile martorului T.R.
De asemenea, nu se probează vinovăţia inculpatei A.A. în săvârşirea infracţiunilor, nici prin susţinerile martorului T.R., în sensul că în ianuarie 2007 vizitând-o la Arestul I.P.J. Cluj, inculpata A.A. ar fi încercat să-l determine să-şi schimbe declaraţiile şi să afirme că şi el a fost plecat de la domiciliu de la orele 8,00 până la 10,00 pentru a face rost de bani pentru plata chiriei, întrucât nimeni nu a văzut-o pe inculpată la locul faptei, pentru a putea fi incriminată.
Pe de altă parte, benzile martor ale caselor de marcat au fost solicitate de procuror exclusiv de la Complexul M., dar inculpata A.A. a afirmat că la 4 noiembrie 2006 între orele 8,30-10,00 a făcut cumpărături de la 3 magazine: M., F. şi H. din Cluj-Napoca.
Neverificându-se toate susţinerile inculpatei, nu se poate afirma nesinceritatea acesteia.
Testul poligraf învederează că „este posibil ca reactivitatea psihoemoţională a subiectului să fie influenţată şi de relaţiile de rudenie între acesta şi victimă, precum şi de problemele de sănătate pe care le acuză”.
În aceste condiţii, existând un dubiu major, acesta nu poate fi interpretat decât în favoarea inculpatei.
Faţă de cele relevate mai sus, este evident că prin declaraţiile martorilor T.R., R.I., prin benzile martor de la casele de marcat ale Complexului M. şi concluziile testului poligraf, procurorii nu au dovedit vinovăţia inculpatei A.A., în faptele imputate.
Că este aşa, o dovedeşte chiar aserţiunea procurorului anchetator din cuprinsul rechizitoriului, pag. 8” ceea ce s-a petrecut în garsoniera victimei A.A. în data de 4 noiembrie 2006 între orele 10,00-12,00, respectiv modul în care inculpaţii au acţionat pentru a-i suprima viaţa, pentru a-i sustrage suma de 10 RON, şi pentru a-i incendia locuinţa, nu se va putea stabili cu certitudine, în lipsa recunoaşterii celor doi inculpaţi”.
De remarcat, că la debutul rechizitoriului, inculpaţii erau acuzaţi că au sustras din locuinţa victimei, după uciderea ei, suma de 200 RON, apoi 100 RON, ca la final să se reţină 10 RON (în lipsa oricăror dovezi, oricum).
Piesa de bază a Parchetului în susţinerea vinovăţiei inculpaţilor în comiterea infracţiunilor deduse judecăţii, o constituie însă raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 28 noiembrie 2006 al I.G.P.R. efectuat de Institutul de Criminalistică Serviciul Expertize Biocriminalistice, care a concluzionat cu probabilitate, că pe obiectele corpuri delicte, s-ar regăsi şi profilele genetice ale inculpaţilor. Au arătat experţii, că pe sticla de gin marca B. s-au găsit profile genetice ce provin de la minimum trei persoane, fiind incluse în amestec şi cele ale victimei şi ale inculpaţilor. Astfel, inculpatul N. are de 29.411.764.706 ori mai multe şanse să fie contribuitor la crearea acestui amestec, pe sticla de gin, decât o altă persoană din populaţia caucaziană, iar inculpata A.A. are de 31.746.032 ori mai multe şanse să fie contribuitoare la acest amestec, decât o altă persoană.
De asemenea, pe sticla de votcă K. (orificiul ei) experţii au identificat un amestec de profile genetice, ce provin de la minim trei persoane, fiind incluse cele ale victimei, ale inculpatei A.A. şi ale unei alte persoane, necunoscute, de sex masculin. În urma calculelor biostatistice a rezultat că inculpata A.A. are de 1.036.269.430 ori mai multe şanse să fie contribuitoare la crearea acestui amestec, decât o altă persoană din populaţia caucaziană. Profilul genetic al inculpatului N., nu se regăseşte în acest amestec.
Pe cuţitul aşezat pe cadavru, experţii au identificat un amestec de profile genetice, ce provin de la minimum două persoane, fiind incluse cele ale victimei şi ale inculpatei A.A. În urma calculelor efectuate, a rezultat că inculpata A.A. are de 276.243 ori mai multe şanse să fie contribuitoare la crearea acestui amestec, decât o altă persoană din populaţia caucaziană.
Pe celelalte obiecte, respectiv: cutie chibrituri, cană mare, cană mică, a doua cană mică, ridicate din garsoniera victimei, nu s-au mai găsit decât profilele genetice ale acesteia, lipsind cele ale inculpaţilor.
Observându-se de către acuzare că pe sticla de votcă K. nu s-au descoperit urme care să conţină profilul genetic al inculpatului N., au dispus efectuarea unui nou raport de constatare din 4 aprilie 2007 al I.G.P.R. – Serviciul de Expertize Biocriminalistice, de unde rezultă că din depozitul subunghial recoltat de la mâna stângă a victimei A.A., nu s-au găsit profilele genetice ale altor persoane, decât ale sale.
Pe de altă parte, pe sticla de votcă K., profilele genetice ale inculpaţilor A.A. şi M.N. şi ale unei alte persoane de sex masculin, nedepistată, nu sunt identice cu rezultatele obţinute şi menţionate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 28 noiembrie 2006, cu nr. 211439 din cadrul I.G.P.R.
În aceste condiţii, Curtea reţine ca veridică afirmaţia inculpatului N. din faţa instanţei de apel (f. 47) în care precizează că a fost prezent, când mătuşa sa a servit cu băutură, un bărbat aflat în vizită la ea, amprentele acelei persoane de sex masculin (necunoscută) pe sticla de votcă, fiind consemnate în raportul poliţiei din 4 aprilie 2007 al I.G.P.R.
Raportul de constatare al poliţiei din 28 noiembrie 2006 va fi înlăturat în totalitate, ca mijloc de probă valid, deoarece în primul rând a urmărit identificarea profilelor genetice ce au contribuit la crearea unor mixturi (amestec de probe biologice provenind de la mai multe persoane).
Acest raport de constatare, pe lângă faptul că formulează anumite concluzii cu valoare de probabilitate, creează şi anumite incertitudini, decurgând din împrejurarea că ipotezele formulate de specialişti au în conţinutul lor un element de incertitudine, având în vedere că includ şi posibilitatea ca, la formarea mixturii de material biologic, să fi contribuit şi persoane necunoscute (cel puţin o astfel de persoană).
Rezultă, aşadar, că există posibilitatea ca alelele de la nivelul markerului descoperite pe obiectele corpuri delicte, să fi fost create şi de o persoană necunoscută. Totodată, specialiştii nu au în vedere la întocmirea ipotezelor de lucru şi nu includ în acestea, toate celelalte persoane care aveau în mod firesc acces la aceste obiecte corpuri delicte. (tatăl victimei A.E., prietena victimei C.M., sora inculpatului M.B. care avea şi cheia de la garsoniera mătuşii, primul soţ al victimei şi prietenul prezent F.M.).
Aşadar, concluziile acestui raport, pe lângă faptul că au valoare probabilă, au şi un caracter parţial, investigaţia specialiştilor nefiind una completă, în sensul că nu au avut în vedere toate persoanele care în mod evident ar fi putut participa la formarea acelui amestec de urme biologice.
În altă ordine de idei, este de remarcat şi faptul că analiza genetică a fost efectuată cu privire la o mixtură (amestec) de urme biologice, respectiv celule epiteliale remanente provenind de la mai multe persoane, nefiind în prezenţa unei probe ştiinţifice care să analizeze o urmă creată de o singură persoană, (sânge, salivă), caz în care gradul de certitudine al constatării putea fi unul mai mare, mult mai relevant pentru instanţă.
Potrivit părerilor exprimate în lucrările de specialitate de către experţi „o afirmaţie bazată pe probabilitate este prin natura ei o afirmaţie de cunoaştere parţială, de aceea este eronat ca această cunoaştere parţială să fie preluată ca atare şi transformată de către magistrat într-un verdict de certă vinovăţie, echivalent cu condamnarea unei persoane”. O concluzie de probabilitate, indiferent de valoarea ei numerică, nu poate prin ea însăşi să dea verdictul de vinovăţie”.
Aşadar, un astfel de raport de constatare ADN trebuie să fie susţinut, coroborat cu alte mijloace de probă solide, care să confirme faptul că o persoană (în speţă inculpaţii) se face vinovată de săvârşirea unor infracţiuni, condiţie ce nu este îndeplinită în speţa dedusă judecăţii, pentru că, aşa cum am arătat anterior, la nivelul celorlalte mijloace de probă analizate, acestea fie lasă dubii puternice cu privire la săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţi, fie nu confirmă deloc o astfel de vinovăţie.
Conţinutul raportului de constatare al poliţiei din 28 noiembrie 2006 a fost criticat sever şi prin expertizele medico-legale ADN, efectuate în apel, la cererea inculpaţilor în cadrul I.N.M.L. – Laborator de Genetică, ataşându-se dosarului şi două avize ale Comisiei Superioare de Medicină Legeală.
Astfel, în primul raport de expertiză medico-legală ADN din 16 februarie 2011 întocmit de Laboratorul de Genetică din cadrul I.N.M.L. Bucureşti, medicii legişti învederează că „analiza prin teste de identificare rapidă a microurmelor biologice, nu a pus în evidenţă prezenţa sângelui de natură umană la nivelul lamei cuţitului găsit la locul faptei şi nici pe celelalte obiecte corpuri delicte (sticle de băutură, chibrituri, căni) nu s-a descoperit material genetic de natură umană. Acest raport a fost completat de aceeaşi instituţie şi la 15 aprilie 2011 învederează că „investigaţia genetică efectuată în cadrul Laboratorului de Genetică a I.N.M.L. Bucureşti, nu a evidenţiat profile genetice aparţinând victimei sau inculpaţilor, întrucât pe niciunul dintre obiectele analizate nu s-a evidenţiat material genetic de natură umană.
Având în vedere aceste contradicţii între raportul de constatare medico-legală ADN efectuat în faza de urmărire penală de către poliţie şi expertiza medico-legală ADN realizată în cadrul Laboratorului de Genetică din cadrul I.N.M.L. şi completată, a fost cerută avizarea uneia dintre cele două probe ştiinţifice, Comisia Superioară Medico-Legală avizând raportul de expertiză medico-legală ADN efectuat de către Laboratorul de Genetică din cadrul I.N.M.L., concluzionând că „în rezultatele raportate de Laboratorul I.G.P.R. există o serie de discrepanţe marcante, care conduc la ideea că interpretarea rezultatelor s-a realizat de o manieră empirică sau aleatoare, fără respectarea unor criterii riguroase. Discrepanţele sunt de natură a trezi îndoieli cu privire la numărul de contribuitori desemnaţi pentru urmele analizate şi în final, asupra gradului de concludenţă al concluziilor formulate de poliţie.
În susţinerea acestui punct de vedere s-a precizat că în cadrul I.G.P.R., testarea genetică a corpurilor delicte ridicate de la locul faptei (sticle, cuţit, căni, cutie de chibrituri) s-a realizat urmând o serie de protocoale de analiză standard, deşi poate respectivele probe judiciare ar fi necesitat o abordare specială, dat fiind faptul că locul infracţiunii a fost incendiat. Se mai arată că, Poliţia, pentru niciunul dintre corpurile delicte analizate, nu a raportat cantitatea şi calitatea materialului genetic evidenţiat în probe, aspect util şi important, dată fiind natura probelor. Mai mult, interpretarea rezultatelor prezintă o serie de vicii, existând discrepanţe evidente între componentele raportului de constatare al Poliţiei, respectiv între conţinutul secţiunilor rezultate şi concluzii şi conţinutul Anexei, contradicţiile vizând microurmele U5 –cele prelevate de pe cuţitul cu sânge, conţinutul existent în rezultate şi concluzii, unde deşi se invederează că există un amestec de profile genetice ce provin de la minimum 2 persoane, fiind incluse cele ale victimei şi ale inculpatei A.A., în Anexa aceluiaşi raport se indică un profil ADN de tip mixt, ce provine de la 3 persoane, existând şi un al treilea contribuitor, de sex masculin. Apoi, pe cutia de chibrituri U6 se raportează în rezultate şi concluzii un profil genetic unic ce aparţine victimei, pe când în anexa aceluiaşi raport, se evidenţiază un profil ADN unic identic cu al victimei, exceptând însă faptul că este de sex masculin. În plus, această probă mai apare raportată pe ultima filă a Anexei, având de data aceasta aspectul unui profil ADN mixt, ce ar putea conţine profile genetice provenind de la trei persoane, din care una de sex masculin. Pe microurma U9 a doua cană mică, în secţiunile rezultate şi concluzii se raportează un profil genetic unic, ce aparţine victimei, pe când în anexă, apare un profil ADN care aparţine unei persoane de sex masculin.
În cadrul probelor efectuate de către Laboratorul I.G.P.R., întreg materialul genetic de pe corpurile delicte, şi aşa în cantitate redusă şi de o calitate precară, datorită incendiului provocat, a fost epuizat.
De altfel, Curtea luând legătura telefonic cu Institutul de Criminalistică – I.G.P.R. aceştia au confirmat că în urma efectuării raportului de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 28 noiembrie 2006 au epuizat întregul material ADN prelevat de la inculpaţi.
Pentru lămurirea acestor contradicţii s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale ADN la I.N.M.L. Bucureşti pentru a demonstra comiterea infracţiunilor de către inculpaţi, însă Laboratorul de Genetică din cadrul acestei instituţii a învederat că se află în imposibilitatea realizării unei noi expertize genetice a extractelor ADN corespunzătoare corpurilor delicte pentru microurmele U1-U9 (sticle, cuţit, căni, cutie de chibrituri) întrucât din comunicarea I.G.P.R. din 27 februarie 2012 reiese că aceste probe au fost epuizate în cursul analizelor derulate în Laboratorul Poliţiei.
Pentru a răspunde însă solicitărilor instanţei, experţii medico-legali au reanalizat toate expertizele genetice aferente acestei speţe, formulând un supliment al primului raport de expertiză medico-legală ADN din februarie 2012.
Deosebit de relevante, pentru a demonstra lipsa de concludenţă a concluziilor Poliţiei, sunt consideraţiile Laboratorului de Genetică din cadrul I.N.M.L. Bucureşti (suplimentul din 21 martie 2012) care învederează că „poliţia a stabilit existenţa unei urme de sânge uman pe vârful lamei cuţitului, folosind doar o reacţie de orientare, deşi pentru a afirma acest lucru este obligatoriu a se realiza un test de certitudine”.
Pe de altă parte, experţii medico-legali arată că cele statuate în raportul de constatare al poliţiei din 28 noiembrie 2006, sunt echivoce şi discutabile, în condiţiile în care datele din această probă ştiinţifică sunt în contradicţie evidentă cu profilele ADN, raportate în anexa raportului. Mai mult, contradictoriu este şi faptul că profilul ADN al victimei este regăsit pe gura celor două sticle de băutură, de la locul faptei, în condiţiile în care aceasta a prezentat o alcoolemie de 0%.
Nu poate fi omis faptul că în raportul de constatare al poliţiei apar date nereale, în sensul că la 28 noiembrie 2006, alcoolemia victimei era de 0 grame la mie, câtă vreme însă, examenul toxicologic al acesteia a fost realizat de medicii legişti de abia în luna ianuarie 2007, ceea ce pune sub semnul întrebării veridicitatea datelor cuprinse în interiorul său.
Nu în ultimul rând, instanţa s-a conformat recomandărilor I.N.M.L. M.M. Bucureşti şi a solicitat şi examinarea profilelor ADN brute ale inculpaţilor, respectiv a tuturor electroforegramelor obţinute în această speţă penală.
Curtea a apreciat că într-o expertiză ştiinţifică, concluziile pot fi considerate cu grad înalt de concludenţă numai atunci când nu există niciun echivoc al rezultatelor în baza cărora au fost formulate.
Nu în ultimul rând, înlăturarea dintre mijloacele de probă valide a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică al I.G.P.R. – Institutul de Criminalistică, Serviciul de expertize biocriminalistice din 28 noiembrie 2006, este determinată de concluziile ultimului Aviz al Comisiei Superioare medico-legale formulate în urma analizării electroforegramelor corespunzătoare profilelor ADN brute ale inculpaţilor, reieşind că urma de pe gura sticlei de gin U1 a pus în evidenţă un profil ADN mixt ce provine de la victima A.A. şi inculpatul minor M.N. Din analiza probabilistică rezultă că ipoteza „urma de pe gura sticlei de gin conţine ADN care provine de la victimă şi inculpatul minor este de 2283x102 ori mai probabilă, decât ipoteza că urmele provin de la victimă şi un bărbat necunoscut. Calitatea de contribuitor a inculpatei A.A. este discutabilă, întrucât nu există elemente de natură să o identifice în acest amestec, ea regăsindu-se în virtutea legăturii strânse de înrudire atât cu victima, cât şi cu inculpatul minor. Referitor la urmele de pe gura sticlei de votcă, acestea aparţin doar victimei şi unui bărbat necunoscut, profilele genetice ale inculpaţilor neregăsindu-se în acest amestec.
Cât priveşte urmele de pe vârful cuţitului, acestea pun în evidenţă profilul genetic al victimei A.A. şi cele aparţinând unui bărbat necunoscut, caracterele genetice ale inculpaţilor neregăsindu-se integral în acest amestec.
Pe celelalte urme de pe sticlele cu alcool, cutie de chibrituri şi cele două căni, s-au evidenţiat doar profilele genetice ale victimei şi nu şi cele ale inculpaţilor.
În finalul avizului emis de Comisia superioară de medicină-legală din cadrul I.N.M.L. Bucureşti s-a învederat că deplina lămurire de către Poliţie a rezultatelor ce conţin elemente de incertitudine, s-ar fi putut realiza prin aprofundarea testărilor genetice şi utilizarea unor protocoale de analiză optimizate, menite să conducă la obţinerea unor profile ADN cu minime ambiguităţi.
Rezultă aşadar, că pe niciunul dintre corpurile delicte nu au fost găsite profilele genetice ale inculpatei A.A., ceea ce confirmă apărarea acesteia, că nu a săvârşit infracţiunile imputate, că nu a mai fost în locuinţa victimei din august 2006 – în absenţa ei – şi că la 4 noiembrie 2006 dimineaţa, deplasarea în oraş a făcut-o pentru cumpărături şi nu pentru a-şi ucide sora. De altfel, nimeni nici nu a plasat-o la locul faptei, dintre martorii audiaţi nemijlocit de către instanţă.
Împrejurarea că pe gura sticlei de gin din locuinţa victimei s-au descoperit caracterele genetice ale inculpatului M.N., nu este de natură să atragă concluzia că minorul şi-a ucis mătuşa, deoarece experţii nu au stabilit data la care a fost lăsată urma, cu atât mai mult cu cât probele dosarului au dovedit la unison, că acesta îşi vizita ruda frecvent, o ajuta la treburile casnice, primind recompense materiale, în schimb.
În primăvara anului 2006 victima era plecată în Italia, inculpatul minor având grijă de garsoniera sa. Astfel, minorul de doar 14 ani, prezentând şi tulburări psihice, fiind la vârsta debutului adolescenţei, având şi cheia de la garsoniera victimei, nu este exclus ca pe timpul vizitelor făcute de unul singur la locuinţa mătuşii, să fi ingerat din conţinutul sticlei cu gin.
Descoperirea urmelor sale pe gura sticlei cu gin nu demonstrează însă, uciderea mătuşii, cu atât mai mult cu cât martorul ocular R.I. a arătat că la 4 noiembrie 2006 ora 9.00, inculpatul minor N. nu a intrat în garsoniera victimei „a venit în fugă şi a plecat în fugă, vizita durând 1-2 minute”.
De remarcat, că pe celelalte corpuri delicte nu s-au descoperit urmele inculpaţilor, rezultând astfel că nu ei sunt autorii infracţiunilor deduse judecăţii, deoarece dacă ar fi ucis victima, cu ocazia manoperelor specifice laturii obiective a acestei infracţiuni, sau căutând banii rudeniei, era imposibil ca din greşeală să nu fi atins obiectele aflate în locuinţă, urmele biologice rămânând acolo.
De netăgăduit rămâne însă faptul, că pe gura sticlei de votcă pe lângă profilele genetice ale victimei, se află urmele aparţinând unui bărbat necunoscut, existând astfel un mare dubiu cu privire la adevăratul autor al infracţiunilor.
Aşa fiind, pentru erorile şi incertitudinile exprimate în concluziile sale, raportul de constatare al poliţiei din 28 noiembrie 2006, (examen ADN) va fi înlăturat de către curte, dintre mijloacele de probă.
Nu poate fi omis că victima era în divorţ în Italia, dar în acelaşi timp întreţinea relaţii intime cu un alt cetăţean italian, cu care dorea să se recăsătorească, primea ameninţări cu moartea de la un alt bărbat cu prenumele V., potrivit martorei C.M.
Mai mult, faptul că inculpatul N. a fost inconsecvent în declaraţiile date în faţa organelor judiciare cu privire la ora absenţei din locuinţa bunicii, este irelevant întrucât conform art. 66 C. proc. pen. „inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia”. Potrivit art. 69 C. proc. pen. ”declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Inculpatul minor nu a recunoscut niciodată că s-ar fi găsit la locul faptei şi că ar fi ucis victima împreună cu mama sa, arătând constant că în dimineaţa zilei de 3 noiembrie 2006 ora 9.00 i-a dus victimei monitorul unui calculator, ocazie cu care s-a întâlnit cu martorul R.I., acesta fiind în eroare cu privire la data calendaristică a vizitei făcute mătuşii. Arată că a fost la cumpărături, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006, în privinţa orei nefiind sigur, probabil 10-11, fiind trimis de martora G.R., iniţiativa părăsirii locuinţei, neaparţinându-i.
Inculpata A.A. a fost constantă în declaraţii, învederând că în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2006 între orele 8.30-10.00 a făcut cumpărături de la 3 magazine, din zonă (H., M. şi F.) după care a revenit la domiciliu, iar în jurul orei 13.50, a fost anunţată telefonic de moartea victimei. Nu a intrat în locuinţa decedatei din august 2006.
În final, curtea reţine că rapoartele de expertiză şi Avizele Comisiei Superioare medico-legale din cadrul I.N.M.L. Bucureşti formulează asupra aspectelor esenţiale (cele privind dovada prezenţei inculpaţilor în garsoniera victimei, numai concluzii cu valoare de probabilitate.
Nefiind concluzii certe, ele nu pot fundamenta o soluţie de condamnare, deoarece oricât de mică ar fi probabilitatea ca alte persoane decât inculpaţii A.A. şi M.N. să fi contribuit la mixtura de urme biologice, această probabilitate subzistă şi nu poate fi înlăturată.
Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpaţilor pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în speţă probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei apelanţilor, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea acestora”.
Regula în dubio pro reo, constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care aflarea adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo, este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).
Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu, nu există şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie” şi deci inculpaţii trebuiesc achitaţi.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., susţinându-se în esenţă că instanţa de apel a comis o eroare gravă de fapt în legătură cu interpretarea materialului probator administrat în cauză care a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a celor doi inculpaţi.
Examinând hotărârea atacată din prisma criticii formulate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 127/ A din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimaţii inculpaţi A.A.K. şi M.N.
Casează decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Cluj.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, pentru intimaţii inculpaţi A.A.K. şi M.N., în suma de câte 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 461/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 712/2013. Penal → |
|---|
