ICCJ. Decizia nr. 602/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 602/2013
Dosar nr. 3377/110/2012
Şedinţa publică din 19 februarie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 154 din 27 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 233/D din 20 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3377/110/2012, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D.G., născut la data de 10 ianuarie 1988, în oraşul C., judeţul Bacău, domiciliat în oraşul C., judeţul Bacău, fără forme legale în municipiul M., judeţul Bacău, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 11 aprilie 2012 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a luat act că partea civilă M.I. nu se constituie parte civilă în procesul penal.
A fost obligat inculpatul către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău la plata sumei de 2.851,70 RON, reactualizată; către Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti la suma de 261,46 RON şi către Serviciul de Ambulanţă Bacău la suma de 650,65 RON.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărători aleşi.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 7 aprilie 2012, în jurul orei 20:30, victima M.S., în vârstă de 16 ani, din municipiul M., judeţul Bacău, s-a deplasat împreună cu martorii S.A.M., S.M.A., S.G. şi S.I. pe dealurile din împrejurimile municipiului Moineşti, unde în noaptea care precede sărbătoarea Floriilor, există obiceiul ca tineri din localitate şi din împrejurimi să aprindă focuri şi să petreacă împrejurul acestora. În jurul orei 22:30, persoanele susmenţionate se întorceau la locuinţele lor, deplasându-se pe str. M. din Moineşti. unde au fost abordaţi de un grup format din patru tineri aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv inculpatul D.G. şi martorii S.M., P.C. şi I.C., care le-au blocat calea. Martorul I.C. avea asupra sa o scândură ruptă dintr-un gard.
Între I.C. şi S.I. a avut loc un schimb de replici, după care I.C. a vrut să îl lovească cu scândura pe S.I., ambii căzând la pământ şi începând să se rostogolească. În acest timp, a intervenit inculpatul D.G. care a luat scândura de jos şi a început să îl lovească pe S.I. în zona spatelui.
În altercaţie a intervenit şi victima M.S., pentru a-i despărţi, însă inculpatul D.G. a lovit-o cu putere cu scândura pe care o avea în mână în zona capului.
Victima a căzut la pământ, fără a sângera, după care şi-a revenit şi s-a ridicat. Altercaţia a încetat la intervenţia verbală a martorei M.E. care trecea pe stradă în acel moment.
La scurt timp după agresiune, înainte de a ajunge la domiciliu, M.S. a început să se simtă rău, acuzând dureri în zona capului şi a vomitat, după care s-a deplasat la locuinţa fraţilor S.G. şi S.I., cu intenţia de a rămâne la aceştia peste noapte. În cursul nopţii, datorită agravării stării de sănătate, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Moineşti cu autoturismul fraţilor S., după care, la data de 9 aprilie 2012, a fost transferată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău în stare critică (comă grad IV), iar la data de 14 aprilie 2012 a decedat.
Scândura folosită la săvârşirea agresiunii nu a mai fost găsită. Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul D.G. a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că, dacă victima ar fi fost transportată de la început la un spital dotat cu aparatură medicală performantă şi ar fi primit o îngrijire medicală promptă şi corespunzătoare, aceasta ar fi supravieţuit.
În faţa instanţei de judecată, inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. pen.
Din raportul medico-legal de necropsie din 17 aprilie 2012 emis de S.J.M.L. Bacău, rezultă că: „Moartea numitului M.S. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei şi contuziei cerebrale după un TCC acut cu fractură temporo-parietală dreapta, cu iradiere la baza craniului. Leziunea a putut fi produsă prin lovirea victimei în regiunea temporo-parietală dreapta cu un obiect contondent, date ce vor fi stabilite şi pe cale de anchetă. Evoluţia clinică s-a complicat cu o bronhopneumonie dreapta, favorizată şi de imobilizarea victimei la pat. Moartea datează din 14 aprilie 2012 ".
Situaţia de fapt a rezultat din următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare; procesul-verbal de conducere în teren; planşe foto; raportul de constatare medico-legală; declaraţiile inculpatului D.G.; declaraţiile martorilor S.A.M., S.M.A., S.G., S.I., D.V., M.E., P.C., S.M. şi I.C.; concluziile preliminare formulate în urma efectuării necropsiei; adresele cu privire la cheltuielile efectuate de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău, Spitalul Municipal Moineşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău; copii ale foilor de observaţie clinică generală privind pe victima M.S.; raportul medico-legal de necropsie nr. 95 din 17 aprilie 2012 emis de S.J.M.L. Bacău şi declaraţia numitului M.I., tatăl victimei M.S.
În drept, fapta inculpatului D.G., care în seara zilei de 7 aprilie 2012, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla în municipiul M., judeţul Bacău, împreună cu martorii P.C., S.M. şi I.C., în urma unui conflict spontan cu un grup de tineri alcătuit din victima M.S., în vârstă de 16 ani, şi martorii S.A.M., S.M.A., S.G. şi S.I., conflict provocat de martorul I.C., l-a lovit pe M.S. cu o scândură în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice grave care au condus la decesul victimei la data de 14 aprilie 2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În faţa instanţei de fond, apărătorii inculpatului au solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
Instanţa a considerat că nu se impune această schimbare, motivat de următoarele considerente:
Omorul se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei, ca rezultat al activităţii sale, a urmărit sau a acceptat producerea acestui rezultat.
Prin latura sa subiectivă omorul se deosebeşte de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen.
Astfel, dacă în cazul omorului, făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide, în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, acesta acţionează cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind însă totodată în culpă cu privire la producerea morţii victimei.
În cauză nu se poate reţine existenţa infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen. deoarece, în raport de obiectul vulnerant folosit, o scândură, de zonele vitale vizate, lovitură în zona capului, de numărul loviturilor aplicate, dar şi în raport de momentul lovirii - inculpatul D.G. a luat scândura de jos şi a început să lovească victima în momentul în care a încercat să despartă pe I.C. şi S.I., rezultă că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu de a produce doar o vătămare victimei, mai exact, a acceptat producerea acestui rezultat, moartea victimei.
La stabilirea săvârşirii unei infracţiuni contra vieţii sau integrităţii corporale a unei persoane, în cazul de faţă a unei infracţiuni de omor calificat, este avută în vedere natura loviturii, zona vizată, intensitatea loviturii, natura obiectului vulnerant folosit. Astfel, este necesar a se stabili dacă lovitura aplicată victimei a avut prin ea însăşi potenţial tanatogenerator, independent de natura şi de eficienţa intervenţiei medicale survenite ulterior.
Or, în cauza de faţă, leziunile, astfel cum au fost descrise mai sus, au fost de o gravitate deosebită, urmare unor lovituri intense cu un obiect contondent, cel puţin în număr de două, potenţialul tanatogenerator fiind dovedit cu prisosinţă.
Urmare celor expuse mai sus, instanţa de fond a considerat că, sub aspectul încadrării juridice, este mai puţin relevant modul în care echipa medicală a intervenit, atât timp cât din actele medicale existente la dosar rezultă natura tanatogeneratoare a leziunilor traumatice suferite de victimă. În acest sens, gravitatea leziunilor suferite de victimă este evidenţiată în fişele de observaţie emise atât de Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, cât şi de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
Faţă de această situaţie, instanţa nu a dispus schimbarea de încadrare juridică, aşa cum a fost solicitată.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanţă a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, prin lovirea victimei cu o scândură în cap, cauzându-se leziuni care au dus la deces, persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi poziţia acestuia de recunoaştere a faptei.
S-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minim şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Faţă de circumstanţele reale şi personale reţinute mai sus, instanţa a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate .
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 11 aprilie 2012 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prima instanţă a apreciat că aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudentei C.E.D.O. care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, în cauza Hirst contra Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deţinute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislaţia britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deţinuţilor condamnaţi, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracţiunii” (aceeaşi concepţie a legiuitorului reflectându-se şi în legislaţia română actuală, n. inst.). Curtea a acceptat „că există o marjă naţională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deţinuţilor poate fi justificată în timpurile moderne şi a modului de menţinere a justului echilibru”, însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adiţional a fost încălcat, întrucât „legislaţia naţională nu analizează importanţa intereselor în conflict sau proporţionalitatea şi nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deţinut, în orice împrejurare, intră în marja naţională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză şi-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricţii automate impuse deţinuţilor condamnaţi şi se poate pretinde victimă a acestei măsuri”.
În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei C.E.D.O., instanţa nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.
În acelaşi sens este şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia au determinat instanţa să considere că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Sub aspectul laturii civile, partea civilă M.I., tatăl victimei M.S., a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Prin adresa din 23 aprilie 2012, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2.851,70 RON, reactualizată. Prin adresa din 19 aprilie 2012, Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 261,46 RON iar prin adresa din 24 aprilie 2012 Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bacău a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 650,65 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor privind pe victima M.S.
În consecinţă, inculpatul a fost obligat la plata acestor cheltuieli.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul D.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, inculpatul a arătat, pe de o parte, că în mod greşit a respins prima instanţă solicitarea sa privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar pe de altă parte, că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este prea mare în raport de împrejurările comiterii faptei.
Referitor la încadrarea juridică, inculpatul a susţinut că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că ar fi acţionat cu intenţia de a ucide victima, ci că între acesta şi victimă a avut loc o încăierare. De asemenea, a precizat că victima nu a beneficiat de un tratament medical corespunzător, administrându-i-se calmante pentru sciatică, sens în care a solicitat instanţei de fond proba cu expertiza medico-legală care să lămurească aceste aspecte, probă ce a fost respinsă în mod nejustificat de către instanţă.
În concluzie, faţă de probatoriul administrat, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, efectuarea unei expertize medico-legale.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 183 C. pen., reţinerea circumstanţelor atenuante privindu-l pe inculpat şi aplicarea unei pedepse corespunzătare noii încadrări juridice.
Prin decizia penală nr. 154 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul D.G. împotriva sentinţei penale nr. 233/D din 20 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3377/110/2012, numai în ceea ce priveşte nereţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. şi cuantumul pedepselor principale şi complementare aplicate.
A desfiinţat sentinţa atacată sub aceste aspecte, reţinând cauza spre rejudecare şi, în fond:
A reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen.
A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului D.G. de la 15 ani închisoare la 11 ani închisoare.
A redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului, de la 8 ani la 6 ani.
Pedeapsa de executat a fost stabilită la 11 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În baza art. 383 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a apelantului inculpat.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată apelantului inculpat perioada executată de la 20 septembrie 2012 la zi.
A constatat că apelantul inculpat a fost asistat de apărător desemnat din oficiu şi, în baza art. 192 alin. (3), cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Analizând şi verificând probele existente la dosarul cauzei, cererile formulate în cadrul apelului declarat de inculpat, precum şi cauza în ansamblul său, atât în ceea ce priveşte descrierea şi reţinerea situaţiei de fapt, încadrarea acesteia în drept, dar şi legalitatea îndeplinirii procedurilor penale, sub un prim aspect, Curtea de apel a constatat şi reţinut că motivele de apel formulate privind schimbarea încadrării juridice a faptei şi administrarea probei cu expertiza medico-legală sunt nefondate.
a) Referitor la motivul de apel privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., instanţa de apel a reţinut următoarele:
Pe baza probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că situaţia de fapt a fost reţinută în mod corespunzător de către prima instanţă, fiind încadrată corespunzător şi în drept. Astfel, s-a considerat că fapta inculpatului D.G. care în seara zilei de 7 aprilie 2012, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla în municipiul M., judeţul Bacău, împreună cu martorii P.C., S.M. şi I.C., în urma unui conflict spontan cu un grup de tineri alcătuit din victima M.S., în vârstă de 16 ani, şi martorii S.A.M., S.M.A., S.G. şi S.I., conflict provocat de martorul I.C., l-a lovit pe M.S. cu o scândură în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice grave care au condus la decesul victimei la data de 14 aprilie 2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Din punct de vedere al laturii obiective, s-a apreciat că acţiunile inculpatului constituie elementul material al infracţiunii de omor calificat, căci inculpatul a lovit victima cu mare intensitate, în zona capului, care este o zonă vitală a organismului uman.
De asemenea, inculpatul a lovit victima cu o scândură, instrument care, deşi nu este destinat să provoace decesul unei alte persoane, folosit în acest scop a devenit apt să producă un asemenea rezultat, nefiind exclus din categoria „instrumentelor idonee” ale omorului.
Curtea a reţinut că există legătură de cauzalitate între lovitura aplicată de inculpat şi decesul victimei. Din raportul medico-legal de necropsie din 17 aprilie 2012, emis de S.J.M.L. Bacău, rezultă că: „Moartea numitului M.S. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei şi contuziei cerebrale după un traumatism cranio-cerebral acut cu fractură temporo-parietală dreapta, cu iradiere la baza craniului, leziune ce a putut fi produsă prin lovirea victimei în regiunea temporo-parietală dreapta cu un obiect contondent.”
Pentru stabilirea corectă a legăturii cauzale a contribuţiei inculpatului şi a complicării stării de sănătate a victimei cu o bronhopneumonie dreapta, favorizată şi de imobilizarea acesteia la pat, Curtea a uzat de „teoria echivalenţei condiţiilor” denumită în doctrina penală şi „teoria sine qua non”, conform căreia se impune a se izola ipotetic fiecare contribuţie, spre a se vedea dacă fără aceasta, rezultatul s-ar fi produs în acelaşi fel şi în aceleaşi proporţii.
În ipoteza pluralităţii de contribuţii, se impune să se constate legătura dintre ele, lanţul lor neîntrerupt, având în vedere şi faptul că întreruperea nu poate avea loc decât prin intervenţia unui nou lanţ cauzal. Când celelalte contribuţii ulterioare nu aparţin unui alt lanţ cauzal, legătura de cauzalitate nu este întreruptă.
În speţă, netratarea la timp a traumatismului cranian provocat victimei de către inculpat, nu întrerupe legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi moartea victimei, chiar dacă la decesul acesteia a contribuit şi o bronhopneumonie dreapta, favorizată şi de imobilizarea victimei la pat.
Din punct de vedere al laturii subiective Curtea a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă. Din probele administrate a reieşit că inculpatul nu a urmărit să provoace moartea victimei intenţionând iniţial să-i aplice numai o corecţie, ca urmare a unui conflict spontan, însă cu ocazia derulării evenimentelor, acţiunile inculpatului au depăşit cu mult limitele unei corecţii, D.G. acceptând posibilitatea încetării din viaţă a victimei M.S.
Ceea ce ar fi putut determina reţinerea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. ar fi fost numai culpa inculpatului faţă de producerea consecinţei mai grave, respectiv moartea victimei. Inculpatul a prevăzut însă rezultatul grav al faptei şi, deşi nu l-a urmărit, l-a acceptat, astfel încât nu a acţionat cu praeterintenţie.
Aşa fiind instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
b) Referitor la solicitarea privind încuviinţarea probei cu expertiza medico-legală, Curtea apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că raportul medico-legal de necropsie este suficient pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică.
c) În analiza modului în care s-a realizat individualizarea judiciară pedepselor, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea sa specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Apreciind că individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, Curtea a observat că această activitate nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, instanţa de prim control judiciar a considerat că, în vederea îndeplinirii funcţiilor care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
S-a reţinut că, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului, în speţă s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise în raport cu circumstanţele reale de săvârşire, descrisă detaliat în partea expozitivă a sentinţei apelate, dar nu s-au avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care caracterizează pozitiv persoana sa (lipsa antecedentelor penale şi conduita bună a inculpatului avută înainte de săvârşirea infracţiunii), justificându-se reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Astfel, martorul N.C. (declaraţia acestuia aflându-se la dosarul de fond) a arătat că îl cunoştea pe inculpat ca pe un băiat cuminte, că nu era o persoană violentă, provenind dintr-o familie de oameni liniştiţi.
În aceste condiţii, judecând apelul declarat de inculpatul D.G. sub aspectul modalităţii de individualizare judiciară a pedepsei, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 11 ani închisoare şi 6 ani pedeapsă complementară este în măsură să asigure intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptelor şi caracterul preventiv al pedepselor, reflectând gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a inculpatului.
Analizând legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, instanţa de apel a constatat că aceasta se impune a fi menţinută, atât prin prisma pronunţării soluţiei în cauză, cât şi a condamnării dispuse de prima instanţă, în cauză fiind administrate probe suficiente pentru a concluziona asupra faptului că inculpatul se face vinovat de fapta ce i se reţine în sarcină, fără însă a fi încălcată prezumţia de nevinovăţie. S-a constatat, de asemenea, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă şi în prezent, infracţiunea pentru care este trimis în judecată şi condamnat inculpatul de către instanţa de fond relevând, prin natura sa şi consecinţele produse, un pericol cert, real şi actual pe care l-ar determina lăsarea inculpatului în libertate pentru ordinea publică.
Împotriva deciziei penale nr. 154 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, a declarat recurs inculpatul D.G.
În motivarea recursului a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., a precizat că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
S-a arătat în acest sens, că recurentul nu a acţionat cu intenţia de a ucide partea vătămată, ci, pe fondul consumului de alcool, acesta şi victima au fost implicaţi într-o încăierare dintre două grupări ce a denaturat într-o altercaţie violentă, în urma căreia victima, fiind trântită la pământ, a fost lovită cu o scândură şi a decedat o săptămână mai târziu, la spital.
În subsidiar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., considerând că se impune reindividualizarea pedepsei aplicate recurentului inculpat, în sensul aplicării unei pedepse în cuantum mai redus, dându-se o eficienţă sporită circumstanţelor reale şi personale ale acestuia, sens în care a formulat şi memoriul depus la dosar.
Analizând decizia penală nr. 154 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., când faptei săvârşite i s-a acordat o greşită încadrare juridică, instanţa de recurs apreciază ca neîntemeiată critica formulată împotriva deciziei instanţei de apel.
Se constată ca această critică reprezintă o reiterare a cererilor de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., formulate de către recurent atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel şi care, în mod corespunzător au fost respinse de instanţe.
Apreciind că starea de fapt a fost în mod corect reţinută de către instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a lovit victima cu mare intensitate în zona capului, zonă vitală a organismului uman, cu o scândură care, deşi nu este un obiect destinat să provoace decesul unei persoane, a devenit apt să producă un asemenea rezultat prin folosirea sa de către recurent.
De asemenea, Înalta Curte reţine că există legătură de cauzalitate între lovitura aplicată de inculpat şi decesul victimei, aceasta rezultând din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din recunoaşterea recurentului în faţa organelor de urmărire penală, dar şi din raportul medico-legal de necropsie din 17 aprilie 2012 emis de S.J.M.L. Bacău, în care se concluzionează că moartea victimei s-a datorat hemoragiei şi contuziei cerebrale după un traumatism cranio-cerebral acut cu fractură temporo-parietală dreapta, cu iradiere la baza craniului, leziune ce a putut fi produsă prin lovirea victimei în regiunea temporo-parietală dreapta cu un obiect contondent.
Înalta Curte, faţă de împrejurarea că infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţia de a ucide şi nu cu intenţia generală de a vătăma, observă că expresia „uciderea unei persoane” utilizată în textul art. 174 C. pen. corespunde unei îndreptări a acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei.
În această lumină, în raport de situaţia de fapt reţinută în cauză, se apreciază că îndreptarea conştientă a acţiunii violente spre o zonă vitală a corpului victimei şi folosirea repetată a scândurii, obiect apt de a produce moartea, relevă intenţia de ucidere, prin prevederea şi acceptarea rezultatului decesului, element caracteristic laturii subiective a infracţiunii de omor şi nu celei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în cazul căreia rezultatul morţii victimei se produce din culpă şi nu cu intenţie.
Sub aspectul laturii obiective, deşi s-a invocat faptul că decesul victimei s-ar fi datorat netratării la timp sau în mod corespunzător de către cadrele medicale a traumatismului cranian provocat victimei, instanţa de recurs consideră, contrar susţinerilor recurentului, că aceste împrejurări, chiar reale fiind, nu aveau capacitatea de a întrerupe lanţul cauzal dintre fapta inculpatului şi moartea victimei, întrucât fără acţiunea violentă a recurentului inculpat, victima nu ar fi fost adusă în situaţia de a necesita tratament medical de urgenţă pentru salvarea vieţii sale, cu atât mai mult cu cât nici inculpatul nu a demonstrat vreun interes în determinarea sau ajutorul victimei pentru prezentarea sa la medic, pentru îngrijiri medicale.
Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la acest aspect sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge critica formulată de recurentul inculpat în baza cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.
Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată ca nefiindfondată critica recurentului.
Astfel, în cadrul recursului formulat, inculpatul a considerat că decizia atacată este nelegală şi netemeinică datorită faptului că instanţa de apel nu ar fi dat eficienţă circumstanţelor sale personale şi respectiv, circumstanţelor reale, solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.
Potrivit art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta reţinută în sarcina recurentului sunt de la 15 ani la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Prima instanţă l-a condamnat pe recurent la pedeapsa de pedeapsa de 15 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., având în vedere, pe de o parte, gradul ridicat de pericol social al faptei, prin lovirea victimei cu o scândură în cap, cauzându-se leziuni care au dus la deces şi, pe de altă parte, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, dar şi poziţia acestuia de recunoaştere a faptei.
Se constată astfel că prima instanţă a aplicat recurentului inculpat o pedeapsă cu închisoarea egală cu minimul special prevăzut de lege şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o durată de 8 ani, considerându-se că scopul educativ al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate.
În cadrul apelului declarat de recurent, instanţa de prim control judiciar a admis apelul formulat de inculpatul D.G. împotriva sentinţei penale pronunţată de instanţa de fond, numai în ceea ce priveşte nereţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. şi cuantumul pedepselor principale şi complementare aplicate.
S-a reţinut că, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului, prima instanţă a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) atunci când a dat eficienţă gradului de pericol social concret ridicat al faptei comise, în raport cu circumstanţele reale de săvârşire, dar nu a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care caracterizează pozitiv persoana sa (lipsa antecedentelor penale şi conduita bună a inculpatului avută înainte de săvârşirea infracţiunii) şi care justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute, de art. 74 lit. a) C. pen.
Instanţa de apel a avut în vedere, în acest sens, declaraţia martorului N.C. care a arătat că îl cunoaşte pe inculpat ca pe un băiat cuminte, care provine dintr-o familie de oameni liniştiţi, nefiind o persoană violentă.
în consecinţă, instanţa de apel a desfiinţat sentinţa atacată sub aceste aspecte, reţinând cauza spre rejudecare şi, pe fond, a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., reducând atât pedeapsa principală aplicată inculpatului D.G., de la 15 ani închisoare la 11 ani închisoare, cât şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului, de la 8 ani la 6 ani.
Ca atare, prin decizia atacată, pedeapsa aplicată recurentului a fost stabilită la 11 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., considerându-se că această pedeapsă este în măsură să asigure caracterul preventiv al pedepsei, dar şi să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a inculpatului.
Instanţa de recurs constată că pedeapsa principală aplicată de instanţa de prim control judiciar este mult redusă faţă de cea pronunţată de instanţa de fond, fiind coborâtă cu 4 ani sub minimul special prevăzut de lege, iar pedeapsa complementară a fost, de asemenea, redusă cu doi ani faţă de pedeapsa stabilită de prima instanţă.
În acord cu instanţa de prim control judiciar, Înalta Curte constată că în mod corespunzător s-a dat eficienţă, în cadrul rejudecării cauzei în apel, circumstanţelor personale care caracterizează pozitiv persoana recurentului inculpat, anume lipsa antecedentelor penale şi conduita bună a acestuia avută înainte de săvârşirea infracţiunii, justificându-se reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute, de art. 74 lit. a) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunii de omor, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special prevăzut de lege, ceea ce înseamnă, raportat la situaţia recurentului inculpat, o reducere de maxim 5 ani din pedeapsa închisorii.
Or, constatându-se că reducerea aplicată de către instanţa de apel, în baza dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a fost situată în imediata apropiere a limitei maxime permise de art. 76 alin. (2) C. pen., fiind în cuantum de 4 ani, instanţa de recurs apreciază ca fiind judicioasă soluţia dispusă prin decizia atacată, în raport şi de gravitatea faptei, de potenţialul de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi de aptitudinea acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Similar, Înalta Curte apreciază ca întemeiată şi dispoziţia instanţei de apel privind reducerea de la 8 ani la 6 ani a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., considerându-se că această pedeapsă corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen., pe de o parte, dar şi caracterului grav şi periculozităţii sociale a faptei săvârşite de recurentul inculpat.
În concluzie, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului inculpat, în considerarea faptului că pedeapsa stabilită de către instanţa de apel este în deplin acord atât cu atitudinea şi comportarea corectă a recurentului în familie şi societate anterior săvârşirii faptei, dar şi cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, prin care s-a adus o gravă atingere relaţiilor sociale privind viaţa persoanei, valoarea socială supremă protejată de lege,
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 154 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 11 aprilie 2012 la 19 februarie 2013.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 154 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 11 aprilie 2012 la 19 februarie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 49/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 651/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
