ICCJ. Decizia nr. 651/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 651/2013
Dosar nr. 1123/1/2013
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 480 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Prahova-secţia penală, printre altele, a condamnat inculpatul C.A.A. - în baza art. 13 alin. (1), (2) şi alin. (3) tezele I şi II din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată, faptă din perioada noiembrie 2010 - mai 2011, la pedeapsa de: 7 (şapte) ani închisoare. Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale; - în baza art. 198 alin. (3) coci procedură penală cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., infracţiunea de act sexual cu un minor, faptă din cursul lunii decembrie 2010, victimă N.A.I., la pedeapsa de : 2 (doi) ani închisoare. Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale;- în baza art. 198 alin. (3) C. proc. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., infracţiunea de act sexual cu un minor, faptă din cursul lunii ianuarie 2011, victimă B.A., la pedeapsa de: 2 (doi) ani închisoare. Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale; - în baza art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., infracţiunea de proxenetism, faptă din perioada 2011-2012, la pedeapsa de: 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Conform art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 7 (şapte) ani închisoare. A aplicat disp. art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 septembrie 2012 la zi.
În temeiul disp. art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul C.A.A. a telefoanelor mobile folosite la racolarea clienţilor, în desfăşurarea activităţii infracţionale de trafic de minori şi proxenetism, iar de la inculpata minoră T.A.C.E. a aparatului cu electroşocuri, cu carcasă din plastic de culoare neagră, folosit de asemenea la comiterea infracţiunii de trafic de minori, bunuri ridicate de ia sus-numiţii, cu ocazia percheziţiilor domiciliare, din data de 17 septembrie 2012.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul C.A.A., apel ce formează obiectul dosarului nr. 7665/121/2012 al Curţii de Apel Galaţi - secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La termenul din 04 februarie 2013, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de prim control judiciar, respectiv Curtea de Ape! Ploieşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpaţilor în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva încheierii de şedinţă din 06 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 7454/105/2012, inculpatul R.F. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Ploieşti dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la prima solicitare a inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive a arestării preventive a inculpatului, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
În cauza supusă analizei, înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Cu privire la situaţia de fapt s-a reţinut că în toamna anului 2010, inculpatul C.A.A., din localitatea Măgureni, jud. Prahova, persoană fără ocupaţie, în vârstă de 41 de ani s-a orientat către o modalitate ilegală, pentru a-şi procura veniturile, prin găsirea unor fete, pe care să le determine la întreţinerea de relaţii sexuale, cu diverse persoane, în schimbul unor sume de bani.
Acesta a cooperat în desfăşurarea activităţii infracţionale, cu inculpata minoră T.A.C.E. (în vârstă de 16 ani, la data comiterii infracţiunii), persoană provenind din acelaşi mediu şcolar cu o parte din victimele minore.
Astfel, a rezultat că începând cu luna noiembrie 2010, inculpaţii C.A.A. şi T.A.C.E. au recrutat părţile vătămate B.A., M.L.G., C.M.L. şi N.A.I., în vârstă de 15, respectiv 17 ani, pe care ie-au determinat, prin ameninţări cu acte de violenţă, să se prostitueze în folosul lor.
Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză a reieşit că, inculpatul C.A.A. a desfăşurat si activităţi ce se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de proxenetism constând în îndemnul îşi înlesnirea practicării prostituţiei trăgând foloase de pe urma acestei activităţi, efectuată de două persoane de sex feminin - una majoră, D.A.E. şi cealaltă minoră – S.A.M., activităţi cu caracter repetat si de durată, în cursul anului 2011, dar şi în anul 2012, în sensul că, activitatea de prostituţie s-a desfăşurat în mai multe locaţii din mun. Câmpina, sumele de bani obţinute fiind însuşite în cea mai mare parte de sus-numitul.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale descrisă anterior şi de împrejurările comiterii faptelor cât şi faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunea pe care inculpatul a săvârşit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt învinuiţi inculpaţii, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia interna şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
II. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de către inculpatul C.A.A., se constată următoarele:
Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuieşte cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă şi se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susţinerile anterioare, înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 şi 148 lit. f). 1491 C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a justifica susţinerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică., iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune şi pentru buna desfăşurare a procesului penal în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat şi a fost condamnat de prima instanţă.
În concluzie, înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puţin severă.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursul declarat de inculpatul C.A.A. împotriva încheierii din 4 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi Familie, pronunţată în dosarul nr. 7454/105/2012.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.A. împotriva încheierii din 4 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi Familie, pronunţată în dosarul nr. 7454/105/2012,
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publicai azi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 602/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 65/2013. Penal → |
|---|
