ICCJ. Decizia nr. 604/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 604/2013

Dosar nr. 50144/3/2011

Şedinţa publică din 19 februarie 2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 297 din 01 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat (constituit în vederea săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc).

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a mai fost condamnat inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 13 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumelor de 100 dolari S.U.A. şi 1.400 euro, precum şi a oricăror alte bunuri ridicate de la acesta, dacă nu sunt folosite la instrumentarea altor cauze penale.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către martorul M.M. a sumelor de 16.500 euro şi 9.000 dolari SUA ridicate de la acesta în urma percheziţiei domiciliare efectuate la 13 ianuarie 2011 şi predate la casieria D.I.I.C.O.T. (d.u.p.).

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON cheltuieli judiciare faţă de stat.

Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În urma investigaţiilor efectuate în cursul anului 2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., au rezultat indicii că inculpaţii I.C., N.C., dar şi alte persoane aflate pe teritoriul României, fac parte dintr-o reţea internaţională de traficanţi de droguri al cărei nucleu se află în America de Sud (Columbia, Ecuador). Calitatea de lider al reţelei menţionate era deţinută de cetăţeanul columbian V.M.P.S. zis „V.” (bătrânul), zis şi „I.” (inginerul), născut în Columbia.

Potrivit informaţiilor furnizate de către D.E.A. (Agenţia Antidrog din S.U.A.), V.M.P.S., cunoscut pe teritoriul S.U.A. şi sub numele de J.L.S., este implicat de foarte multă vreme în traficul de droguri, făcând obiectul mai multor investigaţii în anii ’70, fiind arestat în Peru în anul 1978 (pentru o captură de 78 kg cocaină), asociat cu o captură de 840 kg cocaină realizată în anul 1986 în America de Sud, implicat în încercarea de transporta o cantitate de aproximativ 2.000 kg cocaină în anul 2005 din Venezuela în Olanda (d.u.p.).

De asemenea, acesta avea numeroşi asociaţi, cu toţii cunoscuţi ca traficanţi de droguri, între care M.A.M.M., coordonator al unui cartel de droguri din Columbia (arestat de autorităţile americane în anul 2008 după o vastă operaţiune şi extrădat în S.U.A. în anul 2009).

În urma interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de către inculpaţii I.C. şi N.C. în perioada mai-decembrie 2007, a rezultat că I.C. (cunoscut în cadrul reţelei şi sub poreclele de „J.” sau „C.”) era cel care ţinea legătura cu membrii reţelei din America de Sud, datorită faptului că este cunoscător al limbii spaniole (de altfel, numeroase conversaţii interceptate au fost purtate în limba spaniolă, procedându-se ulterior la traducerea acestora). Practic, cei doi inculpaţi, care reprezentau faţeta din România a reţelei de traficanţi, purtau discuţii între ei înainte ca inculpatul I.C. să ia legătura telefonic cu membrii din America de Sud ai reţelei, stabilind ce probleme urma să abordeze acesta în cursul discuţiei, uneori şi ce atitudine să adopte, iar după ce inculpatul I.C. efectua convorbirea, îi relata inculpatului N.C. cele discutate.

Membrii sud-americani ai reţelei cu care inculpatul a luat legătura cel mai des sunt:

- persoana cu privire la care acesta folosea apelativul „B.” acesta este M.P.S., a cărui poreclă „V.” se traduce în limba română ca „bătrânul, B.”;

- numitul „B.Y.” sau „T.” sau „M.”, mâna dreaptă a „B.ui”, neidentificat până în prezent sub numele real;

- F. sau „V.” - numitul F.V.C., persoana care deţinea compania ecuadoriană exportatoare a peştelui (SC P. SA), membru al reţelei arestat de autorităţile ecuadoriene la finalul anului 2007.

În afară de aceştia, inculpatul a mai discutat telefonic şi cu alte persoane din America de Sud, în evidentă legătură cu activităţile de narcotrafic, însă identitatea lor nu a fost stabilită, iar inculpatul nu folosea un anume apelativ când se adresa acestora.

Pentru înţelegerea corectă a modului în care s-au purtat convorbirile telefonice şi a felului în care inculpaţii şi colaboratorii lor sud-americani disimulau subiectul real al acestora, instanţa de fond a apreciat că este utilă reproducerea „regulilor” enunţate chiar de inculpatul I.C. într-o discuţie cu unul din membrii reţelei (discuţie din 7 august 2007, d.u.p.), reguli care îi fuseseră expuse anterior inculpatului de către o altă persoană la care se face referire în convorbire:

„(…) Şi el mi-a spus: Eu îmi câştig pâinea din treaba asta, pentru că e o afacere de familie! E o afacere foarte mare, care durează de mai mulţi ani şi se presupune că nu ar trebui să vorbim de anumite lucruri la telefon, adică pe e-mail, şi să facem o tranzacţie normală pentru ca toată lumea ştie deja despre ce este vorba. Mă înţelegi? (…) Uite ce se întâmplă, vreau ca prin acest e-mail, pe care le-am trimis, e e-mail-ul întreprinderii unde trebuie să facem o tranzacţie absolut normală. Să nu vorbim de alte lucruri, pentru că astea se ştiu deja. Deci, sugestia ar fi ca…e normal ca mesajele să facă referire strict la chestiunea de care ne ocupăm. Mă înţelegi? La nimic altceva.”

Un alt element important, privind rolul lui I.C. în cadrul activităţilor celor doi inculpaţi a fost oferit chiar de acesta, cu ocazia audierii din data de 14 ianuarie 2011 (la propunerea de arestare preventivă), când inculpatul a arătat că, deoarece în anii 1987-1988 şi 1990-1993 a lucrat în Mexic la circ, l-a cunoscut acolo pe un anume „T.”, care i-a făcut cunoştinţă cu o altă persoană, „B.”, iar aceştia l-au contactat din nou în anul 2007, spunându-i că „B.” ar fi interesat de efectuarea unor investiţii în România (d.u.p.).

Deşi inculpatul a revenit ulterior asupra declaraţiei, fără a oferi însă explicaţii valabile pentru aceasta revenire („starea de groază” invocată de acesta nu poate fi un motiv serios pentru a inventa legături nereale cu anumite persoane, dosar instanţă), Tribunalul a apreciat declaraţia iniţială ca fiind cel puţin în parte adevărată (singurul element neplauzibil pare a fi faptul că, după ce i-a cunoscut pe cei doi în anii ’80-’90, aceştia l-au mai contactat pe inc. I.C. abia în anul 2007, fără a ţine legătura cu acesta în intervalul 1993-2007; de altfel, instanţa nici nu vede cum l-ar fi putut contacta după 14 ani fără a păstra legătura în acest timp).

Astfel, pe baza convorbirilor interceptate, s-a stabilit că la începutul lunii mai 2007, inculpatul I.C. pregătea o întâlnire între el, N.C. şi M.S. „V.”, întâlnire ce urma să aibă loc în afara României (d.u.p.). Întâlnirea respectivă a avut loc la Madrid, în data de 12 mai 2007 şi a fost supravegheată de poliţia spaniolă, care a procedat la urmărirea celor doi inculpaţi pe întreaga perioadă a şederii lor la Madrid (12-13 mai 2007, comisie rogatorie Spania, d.u.p.). Organele poliţiei spaniole au efectuat fotografii ale întâlnirii dintre inculpaţi şi M.S. (d.u.p.) şi au comunicat datele de identificare ale acestuia (d.u.p.).

Cu privire la discuţiile purtate în cursul întâlnirii, cei doi inculpaţi au oferit de-a lungul cercetărilor explicaţii variate şi contradictorii. Astfel, inculpatul N.C. a arătat iniţial că nu cunoaşte numele cetăţeanului cu care el şi I.C. s-au întâlnit la Madrid, ci doar porecla acestuia, „B.”, că la acea întâlnire s-a vorbit doar despre propuneri de afaceri (investiţii imobiliare în România ce urmau a fi efectuate de către „B.”), nediscutându-se despre vreun import de peşte sau despre droguri (d.u.p.) şi şi-a menţinut aceeaşi poziţie şi cu ocazia audierii de la propunerea de arestare preventivă (d.u.p.).

Ulterior însă, inculpatul N.C. a revenit asupra primei declaraţii şi a confirmat că la întâlnire s-a vorbit despre modalitatea de a aduce droguri în România, prin identificarea unei firme care să importe bunuri în ţară, urmând ca în transporturi să fie introduse diverse cantităţi de droguri (d.u.p.). Această ultimă declaraţie pare a fi cea mai plauzibilă în raport de situaţia de fapt ce va fi prezentată în continuare.

Inculpatul I.C. a susţinut cu ocazia audierii de la propunerea de arestare preventivă o variantă asemănătoare cu a inculpatului N.C. (discuţii despre eventuale afaceri imobiliare cu o persoană pe nume „B.”) pentru ca în faţa instanţei să ofere o variantă întrucâtva schimbată (dos.inst.), în sensul că la întâlnirea de la Madrid, care a avut loc de fapt cu un anume „J.” (nu „B.”), s-a vorbit despre afaceri cu fructe şi cafea, despre investiţii imobiliare, fără să se discute direct nimic despre droguri.

După întâlnirea de la Madrid, cei doi inculpaţi au început pregătirile în vederea introducerii de droguri în România. Astfel, inculpatul N.C. a identificat prin intermediul martorului M.M. (la care cei doi inculpaţi se vor referi în cuprinsul convorbirilor telefonice) o societate comercială din România specializată în efectuarea de importuri de marfă din străinătate, SC O.F. SRL Prin intermediul acestei societăţi, inculpaţii urmau să importe pe cale maritimă un container cu peşte congelat (macrou) de la societatea comercială SC P. SA cu sediul în Ecuador, societate condusă de numitul F.V.C..

Alegerea peştelui ca marfă de import s-a făcut pe de o parte deoarece, datorită mirosului specific al peştelui, acesta este de natură să inducă în eroare câinii specializaţi în descoperirea narcoticelor şi, pe de altă parte, deoarece containerele care conţin alimente „nu se scanează” (după cum credea inculpatul I.C. la data de 24 septembrie 2007, convorbire interceptată cu o persoană din America de Sud, d.u.p.).

Referitor la SC O.F. SRL (cu sediul în jud. Ilfov, com. Ştefăneştii de Jos, d.u.p.), Tribunalul a reţinut că această societate a avut ca asociat unic şi administrator în perioada 2006-2008 pe martorul E.O., iar principalul său obiect de activitate era efectuarea de importuri de legume, fructe şi conserve. Practic, atunci când un comerciant român dorea să efectueze un import de astfel de produse, se adresa acestei societăţi, care realiza importul şi toate formalităţile aferente acestuia în schimbul unui comision (declaraţie E.O., d.u.p., dos.inst.). Martorul E.O. a arătat că de activitatea comercială a societăţii s-a ocupat exclusiv numitul Y.A., iar actele societăţii şi ştampila/ştampilele se aflau la numita P.A.M., contabila societăţii (trebuie menţionat că aceasta se ocupa de contabilitatea SC O.F. SRL în calitate de angajată a unei firme de contabilitate).

În privinţa martorului M.M., instanţa de fond a reţinut că acesta a arătat că, în cursul anului 2007, inculpatul N.C., pe care îl cunoştea de multă vreme, i-a solicitat să îl ajute în realizarea unui import de peşte congelat din America de Sud (numitul M.M. se ocupa în mod curent cu astfel de activităţi prin intermediul mai multor societăţi comerciale, fără a deţine vreo funcţie în cadrul uneia din acestea) prin găsirea unei societăţi comerciale care să facă acest import. Martorul a confirmat că a folosit în acest scop SC O.F. SRL, fără a-şi aminti cu cine a discutat în acest scop, fapt explicabil prin aceea că audierile în cauză s-au desfăşurat abia în anul 2011 (d.u.p., d.u.p., dos.inst.). Totodată, cercetările efectuate nu au dovedit că martorul ar fi ştiut despre implicarea lui N.C. în traficul de droguri.

Pentru realizarea importului, în cursul lunilor iulie-septembrie 2007, inculpatul I.C. a purtat numeroase convorbiri cu partenerii săi sud-americani, în cursul cărora s-au stabilit detalii cu privire la modul de întocmire a actelor necesare pentru realizarea tranzacţiei (factură proforma, bill of landing sau B.L. - conosamentul transportului, certificat sanitar etc.) şi a modului în care acestea urmau să intre în posesia sa. De asemenea, înainte sau după discuţiile cu sud-americanii, inculpatul I.C. îi transmitea inculpatului N.C. cele stabilite cu aceştia, în timp ce inculpatul N.C. îi comunica la rândul său stadiul aranjamentelor pentru primirea transportului de peşte.

Discuţiile pun în evidenţă, de asemenea, preocuparea tuturor celor implicaţi ca tranzacţia să pară absolut normală din toate punctele de vedere (preţul produsului, actele transportului etc.). Un element al acestora este reprezentat de nemulţumirile celor doi inculpaţi cu privire la lipsa cunoştinţelor în materia tranzacţiilor internaţionale de marfă pe care o dovedeau membrii reţelei sud-americane (a fost necesar ca inc. I.C. că scaneze şi să trimită prin e-mail facturi proforma deja completate şi alte acte pentru ca ceilalţi membri ai grupului să fie în măsură să redacteze aceste acte în mod corect).

Relevante pentru aspectele prezentate sunt majoritatea convorbirilor reproduse în d.u.p., instanţa enumerând doar exemplificativ convorbirile din 12 iulie 2007 (I.C.-persoană din Columbia, d.u.p.), 17 iulie 2007 (I.C.-persoană din Columbia, d.u.p.), 24 iulie 2007 (I.C.-persoane din America de Sud, d.u.p.), 26 iulie 2007 (I.C.-N.C., d.u.p.), 28 iulie 2007 (I.C.-persoană din America de Sud, I.C.-N.C., d.u.p.), 30 iulie 2007 (I.C.-N.C., d.u.p.), 31 iulie 2007 (I.C.-persoane din Columbia, I.C.-N.C., d.u.p.), 8 august 2007 (I.C.-N.C., d.u.p.), 9 august 2007 (I.C.-persoană din America de Sud, d.u.p.), 22 august 2007 (I.C.-persoană din America de Sud, d.u.p.)

Mai mult chiar, inculpaţii I.C. şi N.C. sunt îngrijoraţi de faptul că, din cauza modului în care fuseseră redactate anumite acte, angajaţii români ai societăţii-paravan (SC O.F. SRL) ar putea avea bănuieli cu privire la realitatea tranzacţiei comerciale ce urma a fi efectuată.

În acest sens, la data de 12 iulie 2007, inculpatul N.C. îi spune inculpatului I.C.: „(…) trebuie să-i spui că în compania asta a noastră este foarte mare şi sunt puşi nişte directori ca să lucreze pentru companie, să înţeleagă B., iar ei încearcă să scoată lucrurile cele mai bune pentru companie. Înţelegi, ei nu ştiu despre business-ul nostru, asta să înţeleagă B..” (d.u.p.). La fel, în data de 26 iulie 2007: (…) Spune că trebuie să le demonstrăm celor de la firma de aici, care este super mare, că există firma asta acolo şi trimite produsul ăsta.” (d.u.p.).

De asemenea, în data de 30 iulie 2007, inculpatul N.C. subliniază, într-o conversaţie cu inculpatul I.C.: „Bagă-i-o p-asta în continuu: B., noi avem control sută la sută în companie, că unul e din familia noastră, dar sunt doi asociaţi…şi unul nu e al nostru…” (d.u.p.). Şi, în fine, în aceeaşi zi, inculpatul I.C. pune în aplicare sfaturile primite de la inculpatul N.C. în conversaţia cu o persoană din Columbia: „Uite, ca să înţelegi şi tu. Sunt doi parteneri în această afacere. Unul dintre aceştia este omul nostru. Aici sunt cam 100 de angajaţi şi tot văd... (…) Documentele nu prea sunt…şi nu dă bine. Adică nu este prea bine pentru afacere. Înţelegi? Ca eu să le dau explicaţii că de ce au trimis un document cu trei cuvinte în loc de o proforma…” (d.u.p.).

Totodată, într-o discuţie din data de 6 august 2007, purtată între cei doi inculpaţi se menţionează aproape clar faptul că societatea din România implicată în tranzacţie este SC O.F. SRL Astfel, inculpatul N.C., explică inc. I.C. ce date au fost trimise „B.ui” cu privire la transport, pentru a fi menţionate în documentele aferente acestuia: „Da, măi nene, i-a dat lui ăsta lui B.. (…) Ceva cu fructe şi nu-ţi mai zic numele celălalt. (…) Aşa ceva cu fructe, altul nu are cum să fie şi să-i dea răspuns, să-i zică să fie de acord şi după aceea să-i cerem proforma lui B..” (d.u.p.).

După stabilirea tuturor detaliilor cu privire la documentele însoţitoare ale containerului cu peşte, partenerii din America de Sud ai inculpaţilor au expediat containerul către România la data de 29 septembrie 2007 prin intermediul companiei maritime MK, la bordul vaporului RG, informându-l în aceeaşi zi pe inc. I.C. despre aceasta (convorbire I.C.-B.Y., d.u.p.). Din verificările efectuate de organele de poliţie, s-a stabilit că numărul containerului era MW, acesta urmând să fie transportat pe ruta maritimă Guayaquil (Ecuador)-Algeciras (Spania)-Gioia Tauro (Italia)-Constanţa Agigea Sud (România) la bordul a două vase, mai întâi RG până în Italia, iar apoi Olympia pe ruta Italia-România.

Deoarece până la sosirea containerului în România, trebuia ca cei doi inculpaţi să intre în posesia actelor necesare pentru ridicarea acestuia din port, membrii reţelei sud-americane au transmis documentele respective prin intermediul companiei de transport aerian D.H.L., purtând în acest sens mai multe convorbiri telefonice cu inc. I.C.. Astfel, la data de 29 septembrie 2007, inculpatului I.C. i se transmite că „(…) aştept să-mi aducă documentele (…) aştept să-mi aducă documentele ca să ţi le trimit” (d.u.p., discuţie I.C.-persoană din Ecuador).

Ulterior, la 1 octombrie 2007, într-o discuţie cu B.Y., în care este menţionat direct numele SC O.F. SRL (B.Y. numind-o chiar „firma ta”), inculpatul I.C. este întrebat despre adresa la care doreşte să îi parvină actele, acesta solicitând trimiterea lor la biroul central al D.H.L. din Bucureşti, cu menţionarea pe plic a unuia din numerele sale de telefon, pe care îl transmisese anterior numitului B.Y. (d.u.p.).

În acest context, instanţa a menţionat că inculpatul I.C. şi persoanele din America de Sud implicate în activitatea infracţională foloseau o metodă interesantă de a-şi transmite numerele de telefon prin intermediul cărora urmau să ia legătura. Astfel, aceştia comunicau telefonic doar ultimele 3 sau 4 cifre ale numărului de telefon, urmând ca restul numărului să fie transmis prin e-mail. Acest aspect rezultă din convorbirile telefonice de la datele de 6 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, d.u.p.) şi 10 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, probabil B.Y., d.u.p.).

Revenind la trimiterea actelor în România, tribunalul a reţinut că, după cum rezultă din procesele-verbale din 09 octombrie 2007, întocmite de organele de poliţie (în urma reţinerii corespondenţei expediate din Ecuador, conform art. 98 C. proc. pen.), la această dată a fost primit la sediul companiei de curierat rapid D.H.L. din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă un plic expediat din Guayaquil, Ecuador, de către SC P. SA, reprezentată de numitul F.V.C. către SC O.F. SRL, aparent reprezentată de către numitul M.A.Q. (conform menţiunilor făcute de către expeditor pe acel plic), care, conform datelor deţinute, conţinea înscrisuri constând în documentele de transport ale containerului (conosamentul şi altele) trimis de către membrii reţelei aflaţi în America de Sud inculpaţilor I.C. şi N.C..

De asemenea, s-a constatat că pe acest plic era menţionat numărul de telefon, alături de numele lui M.A.Q. la rubrica persoană de contact (d.u.p.).

În privinţa martorului M.A.Q., care în anul 2007 deţinea în România mai multe societăţi comerciale (nu şi SC O.F. SRL însă) prin care a realizat împreună cu martorul M.M. importuri de alimente, inclusiv de peşte congelat, instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit nicio implicare a acestuia în infracţiunile săvârşite de inculpaţi. Audiat în cauză, acesta a arătat că nu cunoaşte nimic despre importul de macrou din Ecuador şi nu ştie de ce numele său a fost menţionat ca destinatar al plicului (dos.inst., d.u.p.).

Cu referire la numărul de telefon respectiv, instanţa de fond a reţinut că în data de 10 octombrie 2007, inculpatul I.C. a fost sunat pe acest număr de telefon de către reprezentanţii D.H.L. care l-au informat despre sosirea plicului din Ecuador, menţionând inclusiv faptul că destinatarul acestuia este SC O.F. SRL (convorbire I.C.-reprezentant D.H.L., d.u.p.).

De asemenea, aparatul telefonic mobil corespunzător celui în care a fost introdusă cartela telefonică, de la care au fost purtate discuţii cu reprezentanţii D.H.L. în momentul sosirii plicului din Ecuador, a fost găsit şi ridicat de către organele de poliţie de la domiciliul părinţilor inculpatului I.C. după reţinerea acestuia în prezenta cauză (d.u.p.).

În fine, ultimele 4 cifre ale acestui număr de telefon au fost comunicate de către inculpatul I.C. lui B.Y. în convorbirea telefonică din 10 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, probabil B.Y., d.u.p.) şi la acelaşi număr de telefon se face referire într-o altă convorbire dintre I.C. şi B.Y., reprodusă mai sus (d.u.p.).

Organele de poliţie au supravegheat sediul D.H.L. din zona Unirii în data de 10 octombrie 2007, pentru a observa pe cel care urma să ridice plicul trimis din America de Sud, însă acesta a fost predat unei persoane neidentificate (care a deţinut însă ştampila SC O.F. SRL) după terminarea programului (la ora 17.48, programul încheindu-se la ora 17.30) şi după ce angajaţii D.H.L. au închis punctul de lucru (proces-verbal, d.u.p.).

După toate probabilităţile, această persoană a fost inculpatul N.C., după cum rezultă din convorbirea telefonică din data de 10 octombrie 2007, ora 8.33, când, la 2 minute după ce a fost sunat de reprezentanţii D.H.L. (la ora 8.31, d.u.p.), inculpatul I.C. îi spune inculpatului N.C. să ia ştampila (ştampila SC O.F. SRL) şi să meargă în cursul zilei respective la Unirea (sediul central al D.H.L., d.u.p.). În aceeaşi zi, la ora 19:59, cei doi poartă o nouă convorbire în care ridicarea plicului şi documentele conţinute de acesta sunt camuflate sub aparenţa unei discuţii despre afaceri imobiliare (d.u.p.).

A doua zi, 11 octombrie 2007, la ora 18:55, inculpatul I.C. l-a apelat pe numitul B.Y. la un număr de telefon din Columbia şi i-a transmis că „au sosit documentele, sunt bune, totul este bine, dar lipsesc nişte originale, ar fi fost mai bine dacă le-ar fi trimis trei, dar este bine şi cu unul”. În această situaţie, B.Y. i-a comunicat faptul că se află în posesia celorlalte exemplare originale ale înscrisurilor trimise (d.u.p.).

Containerul expediat din Ecuador a ajuns în Portul Constanţa la data de 12 noiembrie 2007 la bordul navei Olympia. În prealabil, prin ordonanţa nr. 171/D/P/2007 din 10 noiembrie 2007 a D.I.I.C.O.T. se dispusese, în baza art. 30 din O.U.G. nr. 121/2006, art. 20 din Legea nr. 143/2000, art. 16 din Legea nr. 39/2003 şi art. 203 C. proc. pen., autorizarea efectuării unei livrări supravegheate privind cantitatea de aproximativ 1,5 tone de cocaină, cu substituirea totală a drogurilor, de către organele de poliţie în colaborare cu A.N.V., fiind, totodată, trimise cereri de comisie rogatorie către autorităţile judiciare ale statelor tranzitate în vederea luării măsurilor necesare (d.u.p.).

Astfel, la data de 13 noiembrie 2007, o echipă formată din procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi din lucrători de poliţie s-a deplasat în Portul Agigea Sud - Constanţa, pentru a proceda, împreună cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale Vamale, la efectuarea unui control asupra containerului menţionat.

După identificarea sa, containerul respectiv a fost inspectat de autorităţi (inclusiv structura acestuia şi, prin sondaj, mai multe cutii din încărcătura sa), constatându-se că acesta conţine 22 tone peşte congelat (macrou), în cutii de 10, respectiv 20 kg. Nu au fost descoperite bunuri sau substanţe a căror deţinere să fie interzisă de lege. Ulterior, au fost închise şi sigilate uşile containerului cu sigilii aparţinând Autorităţii Naţionale a Vămilor şi companiei MK (d.u.p.).

Deoarece organele de urmărire penală nu aveau cum să cunoască dacă primul container expediat din Ecuador către cei doi inculpaţi reprezenta doar un test sau conţinea narcotice, operaţiunea descrisă mai sus a fost indiscutabil necesară. S-a stabilit astfel că acest transport a avut doar rolul de a verifica dacă modul de operare ales de membrii reţelei era eficient sau nu şi, totodată, de a observa reacţia autorităţilor - controalele la care era supus transportul, formalităţile ce trebuiau efectuate pentru recepţionarea sa etc. Acest mod de operare este logic, în condiţiile în care grupul infracţional nu mai efectuase vreun alt transport maritim pe ruta Ecuador - România, iar până la sosirea în România erau prevăzute două escale în state europene diferite (Spania şi Italia), crescând şi riscurile de descoperire a activităţii ilicite.

După sosirea containerului în Portul Constanţa, inculpaţii au început demersurile pentru ridicarea acestuia. Aceştia s-au izbit însă de dificultăţi neprevăzute, determinate de faptul că certificatul fitosanitar emis de autorităţile ecuadoriene nu era semnat de un medic autorizat de Uniunea Europeană, dar şi de faptul că SC P. SA nu era nici ea autorizată să efectueze importuri în Uniunea Europeană (d.u.p., d.u.p.).

În consecinţă, inculpatul N.C. a efectuat, ajutat fiind de martorul M.M., o serie de demersuri pentru a reuşi să ridice containerul chiar şi în aceste condiţii (convorbiri N.C.-I.C. din 16 noiembrie 2007, d.u.p., 19 noiembrie 2007, d.u.p., 23 noiembrie 2007, d.u.p., convorbire M.M.-persoane necunoscute, d.u.p., d.u.p., convorbiri M.M. - N.C. din 19 noiembrie 2007, d.u.p., 22 noiembrie 2007, d.u.p., 26 noiembrie 2007, d.u.p.).

Şi cu ocazia acestor conversaţii, inculpaţii I.C. şi N.C. folosesc un limbaj codificat, referindu-se la peşte ca fiind „medicamente” şi descriind problema survenită în felul următor: „(…) trebuia o companie mult mai mare care era agreată, înţelegi ce zic, să vândă medicamente” (d.u.p.).

Cu toate acestea, containerul nu a putut fi ridicat din port, din cauza problemelor deja arătate, astfel că inculpaţii l-au abandonat pur şi simplu acolo, acesta fiind remutat de către transportatorul MK Line către Sri Lanka, pentru ca peştele să fie folosit drept hrană pentru animale (d.u.p.). Trebuie menţionat că reprezentanţii companiei MK au încercat să ia legătura cu societatea exportatoare (SC P. SA), însă, după cum rezultă din documentele întocmite cu această ocazie, societatea respectivă nu a putut fi identificată la sediul declarat (d.u.p.).

În acelaşi timp, inculpatul I.C. ţinea legătura în continuare cu membrii sud-americani ai reţelei şi, după ce iniţial le-a comunicat acestora că există anumite probleme pentru recepţionarea transportului, în cele din urmă, de comun acord cu N.C., a decis să le relateze acestora că au reuşit să intre în posesia containerului, deşi acest aspect era cu desăvârşire fals.

Practic, cei doi inculpaţi au fost obligaţi să ia această decizie, deoarece, dacă ar fi relatat sud-americanilor dificultăţile întâmpinate, şi-ar fi pierdut credibilitatea în faţa acestora (containerul nu a putut fi ridicat din cauza inculpaţilor, care nu cunoşteau ce formalităţi trebuie îndeplinite pentru ca acesta să poată intra în ţară) şi, totodată, s-ar fi amânat/anulat expedierea celui de-al doilea transport, care urma să conţină cocaină.

Relevante în acest sens sunt mai multe conversaţii dintre inculpaţi purtate în perioada 16 noiembrie 2007-26 noiembrie 2007, dar mai ales cele din 16 noiembrie 2007, când inc. N.C. îi spune lui I.C. „Încă nu spune nimic la nimeni tu” (d.u.p.), 23 noiembrie 2007, când, din nou, N.C. îi dă aceleaşi sfaturi inc. I.C. „Deci ideea e clară, am reuşit să facem ce trebuie, am întârziat puţin pentru că nu era o hârtie care ne trebuia şi am rezolvat-o, OK, totul e bine.” (d.u.p.) şi 26 noiembrie 2007 cu un conţinut aproape identic „Omule, deci ai înţeles, dacă sună ăsta îi spui: Gata, mă, s-a rezolvat!” (d.u.p.).

Inculpatul I.C., presat fiind de membrii sud-americani ai reţelei, care începuseră să achiziţioneze deja cocaina care urma să fie inclusă în transportul al doilea şi se pregăteau să îl expedieze, a acceptat să le dea acestora informaţii false (inclusiv lui M.S. „V.”), astfel cum stabilise cu N.C., planul inculpaţilor fiind ca, simultan cu trimiterea transportului care urma să ajungă la destinaţie în aproximativ două luni, să îi convingă pe cei din Ecuador să efectueze demersurile pentru ca SC P. SA să fie inclusă pe lista firmelor autorizate să efectueze importuri de alimente către Uniunea Europeană.

În acest sens, inculpatul poartă mai multe discuţii cu B.Y., F. şi M.S. „V.” în cursul cărora afirmă că, pentru a evita problemele care au dus la „întârzieri în ridicarea primului container” (afirmaţie evident falsă, primul container nefiind ridicat deloc), este necesar ca aceştia să includă firma pe lista deja menţionată.

Mai mult decât atât, inculpatul I.C., aflând că pentru a se face aceasta este necesară plata în Ecuador a unei mite de aproximativ 10.000 dolari SUA, se oferă să achite el şi cu N.C. această sumă de bani, care urma să fie expediată prin WU sau transfer bancar. De altfel, inculpatul N.C. a încredinţat aceşti bani lui M.M., care urma să se ocupe de transferul lor.

A reţinut instanţa fondului că relevante în acest sens sunt un număr de 15 convorbiri telefonice (reproduse şi în cuprinsul rechizitoriului), cu privire la care, pentru a se înţelege cu claritate subiectele abordate şi modul în care membrii reţelei conversau, a apreciat ca fiind necesară redarea lor integrală, subliniind că în cuprinsul acestora, s-a menţionat şi interpretarea pe care Parchetul a dat-o termenilor folosiţi de inculpaţi, interpretare cu care instanţa a fost, în totalitate, de acord, deoarece corespundea cu modul în care au acţionat inculpaţii. Aceste convorbiri sunt redate la paginile din sentinţa instanţei de fond.

Tribunalul a apreciat că, din cuprinsul acestor convorbiri telefonice (în special convorbirea dintre M.S. şi I.C., confirmată şi de celelalte conversaţii), rezultă că la sfârşitul lunii noiembrie 2007 membrii sud-americani ai reţelei erau pregătiţi să trimită cel de-al doilea container către România.

Însă, la data de 5 decembrie 2007, poliţia ecuadoriană din portul Guayaquil a descoperit containerul în care se afla cantitatea de 364 de kg de cocaină. Identificarea acestuia a fost facilitată de faptul că membrii reţelei au încercat să corupă pe unul dintre membrii unităţii antidrog care urma să verifice containerul, însă acesta a denunţat tentativa de mituire superiorilor săi. Poliţia ecuadoriană a procedat la inspectarea containerului, unde au fost descoperite, disimulate în cadrul unui transport de macrou congelat, 300 de pachete care conţineau în total 364 kg de cocaină (d.u.p., expertiză substanţă, d.u.p.).

Au fost reţinuţi imediat (d.u.p.) numiţii G.E.G.M. (poliţist ecuadorian care încercat să ofere mită colegului său), R.P.R.D. (comisionar vamal care reprezenta SC P. SA) şi R.M.C.F. (angajat al SC P. SA).

În cadrul audierilor ce au urmat, numitul R.P.R.D., comisionar vamal, a arătat că la data de 29 noiembrie 2007, a fost angajat de către numitul F.V.C. să se ocupe de formalităţile necesare pentru realizarea unui export de macrou congelat în România al cărui volum trebuia confirmat pentru data de 05 decembrie 2007. Totodată, numitul R.P.R.D. a declarat că l-a cunoscut pe F.V.C. în urmă cu circa 3 luni faţă de momentul descoperirii drogurilor, când s-a ocupat pentru acesta de exportarea unui alt container cu macrou congelat, mai exact la 30 septembrie 2007, cu vaporul RG, având aceeaşi destinaţie şi acelaşi destinatar. Solicitându-i-se detalii, acesta a arătat că societatea din România care trebuia să primească macroul era SC O.F. SRL (traducere limba spaniolă, d.u.p., declaraţie originală, d.u.p.).

Având în vedere că această audiere a survenit la 6 decembrie 2007 (aşadar la o zi după descoperirea neplanificată a drogurilor), înainte ca autorităţile române să comunice celor ecuadoriene datele deţinute cu privire la grupul de traficanţi, instanţa de fond a apreciat ca fiind exclusă orice influenţare a numitul R.P.R.D. de către autorităţile ecuadoriene în sensul de a da o declaraţie defavorabilă inculpaţilor din prezenta cauză.

Declaraţia numitului R.P.R.D., coroborată cu convorbirile telefonice, din care rezultă cu claritate că trimiterea către România a unui container cu peşte în care urma să fie disimulată cocaină era iminentă, au creat convingerea instanţei că drogurile descoperite la data de 5 decembrie 2007 de către autorităţile ecuadoriene erau destinate inculpaţilor I.C. şi N.C., aceştia urmând să le preia în aceeaşi modalitate ca în cazul primului transport (cu menţiunea că, în acest caz, actele de expediţie fiind în regulă, cei doi inculpaţi aveau să reuşească să intre în posesia containerului).

De altfel, după captura realizată de autorităţile ecuadoriene, conversaţiile telefonice interceptate au relevat faptul că inculpaţii erau direct implicaţi în acest transport. Astfel, la data de 11 decembrie 2007, ora 18:16, inculpatul I.C. (care aflase despre captură de pe internet, fapt confirmat de propria declaraţie, dos.inst., dar şi de faptul că ştirea fusese publicată în ziarul ecuadorian U. încă din 8 decembrie 2007 îi spune inculpatului N.C. să nu mai trimită banii (necesari pentru mituirea funcţionarilor responsabili pentru includerea SC P. SA pe lista firmelor autorizate) în America de Sud, precizându-i în acelaşi timp că trebuie să se întâlnească (d.u.p.). De asemenea, imediat după aceasta, la ora 18:18, inculpatul N.C. îl sună pe martorul M.M., spunându-i să nu mai trimită banii pe care îi dăduse (bani destinaţi mitei care trebuia plătită pentru autorizarea SC P. SA pentru exporturi în U.E., d.u.p.).

Sub aspectul apărărilor formulate de cei doi inculpaţi după reţinerea lor la începutul anului 2011, tribunalul a reţinut că inculpatul N.C., după ce iniţial a negat comiterea faptelor, ulterior, la data de 2 mai 2011 (d.u.p.), a revenit asupra poziţiei iniţiale, recunoscând săvârşirea infracţiunilor de care era acuzat şi descriind în detaliu modul în care el şi inculpatul I.C. au acţionat. De asemenea, în faza de judecată, acesta a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., ceea ce a dus la disjungerea cauzei şi formarea dosarului de faţă, privindu-l doar pe inculpatul I.C..

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.C., acesta a oferit de-a lungul procesului mai multe variante ale modului în care s-au petrecut faptele:

- la data de 14 ianuarie 2011 (cu ocazia arestării preventive), în afara aspectelor privind întâlnirea de la Madrid din 12 mai 2007 şi relaţiile anterioare cu „B.” şi B.Y., deja prezentate, inculpatul a arătat că discuţiile telefonice ulterioare au privit doar importul de mâncare la preţuri bune şi actele necesare realizării importului (d.u.p.);

- la data de 4 august 2011 (audiat în cursul judecăţii), inculpatul a afirmat în esenţă că nu a fost decât un intermediar între inculpatul N.C. şi sud-americani, deoarece el cunoştea limba spaniolă, iar inculpatul N.C. nu. A mai arătat inculpatul că nu şi-a dat seama despre faptul că aceştia intenţionau să realizeze un transport de droguri decât după o discuţie cu „F.”, care i-a reproşat faptul că într-un e-mail trimis de firma importatoare se foloseau „cuvinte necenzurate”.

Inculpatul a precizat că după acea discuţie a dorit să înceteze orice colaborare cu N.C., însă, date fiind legăturilor de familie cu acesta (este căsătorit cu verişoara inc. N.C., de asemenea, acesta este naşul său de cununie şi la acel moment urma să fie naşul unuia din copii săi) şi insistenţelor sale, a acceptat să intermedieze în continuare tranzacţiile, dar strict conform indicaţiilor primite de la N.C.. Mai mult chiar, inculpatul a susţinut că a încercat să blocheze cel de-al doilea transport, care urma să conţină droguri şi din acest motiv a cerut sud-americanilor să obţină certificarea firmei pentru export în UE (ştia că acest lucru va fi foarte dificil). Acesta a precizat că a aflat de pe internet despre captura din 5 decembrie 2007 şi i s-a confirmat acest aspect de către T. (B.Y.) într-o convorbire telefonică.

Separat de aceste declaraţii, inculpatul I.C. a adresat, la data de 6 mai 2011, o cerere către D.I.I.C.O.T. (dosar instanţă de fond), în care preciza că deţine date despre persoane din America de Sud care „se ocupă cu traficarea unor cantităţi de ordinul sutelor de kilograme de cocaină”, drogurile fiind transportate pe cale maritimă în România şi apoi în Europa de Vest şi că va formula un denunţ după ce se va gândi la „modul în care aceştia pot fi identificaţi şi traşi la răspundere penală”, însă ulterior nu şi-a îndeplinit această promisiune.

Raportat la materialul probator prezentat anterior, instanţa de fond a înlăturat aceste apărări, întrucât ansamblul convorbirilor telefonice dintre cei doi inculpaţi nu trădează nici pe departe un raport de subordonare a inculpatului I.C. faţă de inculpatul N.C.. Aceştia se aflau în evidente relaţii de prietenie, se înţelegeau foarte bine, îşi relatau diverse probleme apărute în viaţa de zi cu zi, iar în privinţa afacerii cu droguri contribuiau amândoi cu opinii referitoare la modul în care ar trebui gestionată relaţia cu partenerii sud-americani.

Nici afirmaţia inculpatului referitoare la momentul în care şi-ar fi dat seama de faptul că intermediază o afacere cu droguri nu este mai credibilă - arată judecătorul fondului - întrucât, discuţia la care inculpatul a făcut referire, indicând-o ca momentul la care a înţeles că este implicat într-o tranzacţie cu narcotice, a avut loc cândva în jurul datei de 7 august 2007, iar aspectele abordate în cuprinsul său au fost deja înfăţişate de instanţă cu ocazia expunerii principiilor generale după care membrii reţelei discutau despre tranzacţiile cu droguri (d.u.p.). Se poate constata însă, din convorbirile interceptate că, în preajma acelei date, nu a survenit nicio schimbare majoră în atitudinea inculpatului I.C., privind persoanele din America de Sud cu care discuta şi nici în relaţiile dintre el şi inculpatul N.C..

De altfel, dacă inculpatul I.C. şi-a dat seama de caracterul ilicit al tranzacţiilor abia la începutul lunii august 2007, apare lipsită de realism convorbirea dintre el şi N.C. din data 1 iunie 2007.

Nici susţinerile inculpatului, în sensul că ar fi cerut ca societatea comercială din Ecuador să fie trecută pe lista celor acreditate pentru export în UE, tocmai pentru a îngreuna desfăşurarea afacerilor cu narcotice nu este credibilă. Practic, dacă SC P. SA ar fi reuşit să obţină acreditarea respectivă, atunci cel de-al doilea transport nu ar mai fi fost blocat în vamă, iar cei doi inculpaţi ar fi intrat în posesia sa (evident, în ipoteza în care autorităţile ecuadoriene nu ar fi descoperit containerul la 5 decembrie 2007). De asemenea, această cerinţă (acreditarea societăţii ecuadoriene) nu a fost inventată de inculpat ci, după cum reiese din convorbirile telefonice interceptate, din relaţiile furnizate de MK Line şi de autorităţile vamale române, pentru ca primul container să poată fi ridicat din port era necesar atât ca certificatul fitosanitar să fie semnat de un medic autorizat de U.E. şi, de asemenea, ca SC P. SA să fie şi ea autorizată să exporte alimente în U.E.

Oricum, chiar şi din declaraţiile inculpatului, prin care acesta a încercat să îşi diminueze responsabilitatea, se poate trage concluzia că acesta era perfect conştient de faptul că este implicat în traficul internaţional de droguri şi, de asemenea, că acesta deţine informaţii importante cu privire la alte persoane angrenate în acelaşi tip de activităţi.

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului I.C., de a adera la un grup infracţional organizat constituit în vederea săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, coordonat de numitul V.M.P.S. zis „V.”, cetăţean columbian şi apoi de a sprijin activităţile acestui grup în perioada mai-decembrie 2007, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, constituit în vederea săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a apreciat că elementele constitutive ale infracţiunii sunt - în mod evident întrunite - grupul a fost format din cel puţin 5 persoane (cele identificate - inc. I.C., inc. N.C., M.S. „V.”, numitul B.Y., F.V.C.), era de asemenea structurat (conducător era M.S., ajutat de B.Y., iar pe palierul inferior se afla F.V.C.; inculpaţii I.C. şi N.C. se bucurau de autonomie operaţională, dată fiind distanţa dintre America de Sud şi România dar, după cum reiese din convorbirile interceptate, îl respectau şi îl tratau cu deferenţă pe numitul M.S.) şi scopul constituirii era cel de a comite infracţiuni privind regimul drogurilor.

De asemenea, fapta inculpatului I.C. - care, în perioada mai-decembrie 2007, a ajutat pe membrii sud-americani ai reţelei la trimiterea, transportul şi distribuirea cocainei provenind din America de Sud pe piaţa europeană realizează elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului I.C. - care în perioada mai-decembrie 2007 a luat măsuri în vederea introducerii pe teritoriul României a cantităţii de 364 kg cocaină, provenind din America de Sud (prin identificarea modalităţii de introducere a acesteia în ţară, testarea rutei de transport, întocmirea actelor necesare pentru formalităţile vamale etc.) realizează elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc.

Cele trei fapte au fost săvârşite atât în condiţiile concursului real de infracţiuni, cât şi în condiţiile celui ideal, conform art. 33 lit. a) şi b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile oferite de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) În acest sens, tribunalul a reţinut gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de inculpat - colaborarea acestuia cu una dintre cele mai temute organizaţii criminale din lume (cartelurile columbiene), cantitatea imensă de droguri de mare risc pe care acesta intenţiona să o aducă pe teritoriul ţării, modalitatea extrem de elaborată a săvârşirii infracţiunilor şi numeroasele măsuri de precauţie luate de inculpat.

În acelaşi timp, tribunalul a reţinut datele personale ale inculpatului, în sensul că, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi dovedeşte o inteligenţă peste medie, aspect reflectat atât de modul de desfăşurare a activităţii infracţionale, cât şi de faptul că acesta a absolvit Liceul de Aeronautică, stăpâneşte foarte bine două limbi străine (spaniolă şi engleză) şi are cunoştinţe în numeroase domenii (comerţ internaţional, reparaţii auto, I.T.). Astfel, s-a apreciat că inculpatul I.C. ar fi fost în măsură să îşi obţină cu uşurinţă mijloacele de existenţă în mod onest, fără a fi nevoie să se angajeze în activităţi ilicite (de altfel, inculpatul are un nivel de viaţă corespunzător fără a fi obţinut vreun beneficiu material din infracţiunile săvârşite în prezenta cauză). În acelaşi timp însă, implicarea inculpatului în infracţiuni grave la o vârstă matură şi implicit asumarea riscului de a fi privat de libertate o lungă perioadă de timp, în condiţiile în care are doi copii minori, dovedesc un grad scăzut de responsabilitate a acestuia şi înclinaţia sa către obţinerea de beneficii materiale pe căi ilicite.

Raportat la ansamblul celor menţionate, tribunalul a aplicat inculpatului pedepse între limitele medii şi maxime prevăzute de lege, după cum urmează: 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc şi 13 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Pe lângă fiecare din aceste pedepse, instanţa a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii. În mod corespunzător, aceste drepturi i-au fost interzise inculpatului şi pe perioada executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, apreciindu-se că o persoană implicată în traficul internaţional de droguri nu este în măsură să ocupe o funcţie electivă publică sau o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Referitor la starea de arest, instanţa de fond a arătat că se impune menţinerea acesteia, pentru aceleaşi motive ca şi până la momentul analizat (gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite, implicarea sa într-un grup infracţional cu ramificaţii internaţionale, perioada lungă de timp în care s-a întins activitatea infracţională), la care s-a adăugat existenţa unei hotărâri de condamnare.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumelor de 100 dolari SUA şi 1.400 euro, precum şi a oricăror alte bunuri ridicate de la acesta, dacă nu sunt folosite la instrumentarea altor cauze penale.

În baza art. 169 C. proc. pen., instanţa de fond a admis cererea martorului M.M. şi a dispus restituirea a sumelor de 16.500 euro şi 9.000 dolari SUA ridicate de la acesta în urma percheziţiei domiciliare efectuate la 13 ianuarie 2011 şi predate la casieria D.I.I.C.O.T. (d.u.p.).

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, tribunalul a dispus prelevarea de la inculpatul I.C. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., apreciind că această măsură se impune în raport cu implicarea inculpatului în activităţi infracţionale de amploarea şi gravitatea celor descrise în prezenta hotărâre.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În apelul său, parchetul a arătat că instanţa de fond nu a respectat criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP).

Pedeapsa prevăzută de lege trebuie să corespundă gradului de pericol social generic al infracţiunii, iar pedeapsa concretă trebuie să corespundă pericolului social concret al infracţiunii.

Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă în condiţiile existenţei tragerii la răspundere penală pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social.

Ministerul Public a mai arătat că realizarea funcţiilor pedepsei penale, respectiv constrângerea, reeducarea şi eliminarea temporară trebuie să se raporteze la schimbarea conduitei viitoare a condamnatului.

Instanţa trebuia să aibă în vedere multitudinea de elemente de fapt ce se impunea a fi reţinute, de circumstanţe agravante, perseverenţa infracţională, perioada mare de timp în care inculpatul a desfăşurat activitatea ilicită, precum şi cantitatea şi felul drogurilor - de mare risc - şi anume 364 kg cocaină.

Parchetul a mai menţionat în apelul său că judecătorul fondului cauzei a manifestat incontestabil o reticenţă nejustificată, în stabilirea unor pedepse corespunzătoare gradului de pericol social concret al faptelor sesizate.

Orientarea instanţei spre aplicarea unor pedepse îndreptate spre minimul prevăzut de lege şi fără aplicarea unui spor face ca hotărârea pronunţată să apară ca netemeinică şi nelegală.

Parchetul a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 379 alin. (1) lit. a) şi art. 382 C. proc. pen., să fie admis apelul, iar după rejudecare, să se dispună majorarea pedepsei aplicată inculpatului I.C..

În ceea ce priveşte apelul inculpatului, precum şi cererile formulate de acesta, Ministerul Public a solicitat respingerea, în totalitate, a acestora.

Prin apelul său, inculpatul a criticat sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti ca netemeinică şi nelegală şi a solicitat admiterea apelului său, iar în ceea ce priveşte apelul parchetului, a solicitat respingerea acestuia.

Prin decizia penală nr. 297 din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpatul I.C. de schimbare a încadrării juridice a faptelor, de efectuare a unor comisii rogatorii, cu Spania şi Ecuador şi de invalidarea mijloacelor de probă obţinute legal - respectiv convorbiri telefonice.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. formulată de inculpatul I.C..

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi de inculpatul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 42 din 20 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 160^b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului I.C..

A computat prevenţia inculpatului I.C. de la 13 ianuarie 2011 la zi.

A obligat pe inculpatul I.C. la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Analizând şi verificând probele existente la dosarul cauzei, cererile formulate în cauză, precum şi apelurile declarate de Parchet şi de inculpat, precum şi cauza în ansamblul său, atât în ceea ce priveşte descrierea şi reţinerea situaţiei de fapt, dar şi în ceea ce priveşte încadrarea acesteia în drept, dar şi legalitatea îndeplinirii procedurilor penale, Curtea de apel a constatat şi reţinut că atât cererile formulate de inculpatul I.C., de schimbare a încadrării juridice a faptelor, precum şi de administrare probei cu efectuarea unor comisii rogatorii, în Regatul Spaniei şi Republica Ecuador şi de invalidare a mijloacelor de probă obţinute legal, respectiv convorbiri telefonice, cât şi apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi inculpatul I.C., sunt nefondate, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., au fost respinse.

În temeiul dispoziţiilor art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., Curtea a menţinut starea de arest a inculpatului I.C., iar în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a computa prevenţia inculpatului de la 13 ianuarie 2011, la zi.

Considerentele de fapt şi de drept avute în vedere de Curte la pronunţarea prezentei decizii sunt următoarele:

Prealabil analizării celor două apeluri declarate în cauză, Curtea de apel a verificat şi s-a pronunţat pe cererile prealabile formulate de inculpatul I.C., prin care acesta a solicitat: a)schimbarea încadrării juridice a faptelor; b)efectuarea unor comisii rogatorii în Spania şi Ecuador şi c)invalidarea mijloacelor de probă obţinute ilegal, respectiv convorbirile telefonice.

În altă ordine de idei, apelantul inculpat a solicitat aplicarea disp.art. 320¹ C. proc. pen. şi respectiv reducerea pedepsei în conformitate cu aceste dispoziţii.

a) Inculpatul I.C. a fost trimis în judecată penală prin actul de sesizare a instanţei nr. 171/D/P/2007 din 5 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T, pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 coroborat cu art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, iar Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe acesta, prin sentinţa penală nr. 42/F din 20 ianuarie 2012, la o pedeapsă principală rezultantă, după aplicarea art. 33 şi art. 34 C. pen., de 13 ani şi 6 luni închisoare.

Cererea apelantului inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată este nefondată.

Instanţa de fond a constatat în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, dar şi a celor administrate în mod direct, că inculpatul a comis faptele în forma şi în condiţiile reţinute de Parchet şi că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat.

Curtea a constatat şi reţinut - după verificarea cererii inculpatului - că, la dosarul cauzei nu există niciun fel de probă care să susţină argumentele şi motivele apelantului inculpat, prin care acesta consideră că nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.

Aşa fiind, cererea inculpatului, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată este nefondată şi a fost respinsă.

b)cererea de efectuare a unor comisii rogatorii în Ecuador şi Spania a mai fost formulată de apelantul inculpat în faţa instanţei de fond. Temeiurile juridice ale cererii inculpatului sunt art. 301 alin. (1), în referire la art. 13 coroborat cu art. 201, 203, rap.la art. 1 alin. (1), lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, autoritatea judiciară străină, urmând a efectua şi administra proba în vederea clarificării situaţiei judiciare a cetăţeanului român I.C.. S-a solicitat ca instanţele de judecată străine să comunice instanţelor competente române, respectiv atât Tribunalului Bucureşti, cât şi - ulterior - Curţii de Apel Bucureşti, următoarele date şi înscrisuri:

-dacă cercetarea judecătorească efectuată de instanţa de judecată străină în cauza penală, având ca obiect fapta comisă la data de 5 decembrie 2007, cu referire la containerul identificat de unitatea Antinarcotice din Portul maritim Guayaquil-Ecuador, încărcat cu peşte congelat, în care se afla disimulată o cantitate de cocaină, a evidenţiat vreo legătură între persoanele trimise în judecată în faţa acelei instanţe şi cetăţeanul român I.C.; dacă cu privire la destinaţia finală a containerului, cercetarea judecătorească a evidenţiat date certe, neechivoce, în sensul că acesta priveşte portul românesc ca destinaţie a substanţelor descoperite, iar în caz afirmativ, în ceea ce priveşte ambele răspunsuri solicitate, comunicarea în copie a declaraţiilor relevante sub acest aspect şi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză.

Apelantul inculpat a arătat că procurorul, „prin afirmaţii lipsite de consistenţă, apte strict legal a producerii de consecinţe juridice, în scopul vizat de către acesta, ca urmare a nesusţinerii alegaţiilor de mijloace de probă, cu valoare informativă certă sub acest aspect, invocă raporturi cu referire la acţiuni desfăşurate în timp, intrând în conţinutul laturii obiective a unor infracţiuni, între I.C. şi persoanele trimise în judecată, în instanţa de judecată competentă din Ecuador, cu referire la containerul din 5 decembrie 2007”.

În continuare, inculpatul a arătat că „înscrisurile referitoare la containerul menţionat sub aspectul destinaţiei sunt dubitabile. Drept urmare, în lipsa unor elemente determinative, certe sub acest aspect devin credibile şi, pe cale de consecinţă, producătoare de efecte juridice, declaraţiile inculpatului N.C., referitoare la împrejurarea, constând în aceea că drogurile despre care face vorbire urmau a fi preluate în Italia şi valorificate de persoane din această ţară”.

Aceste date şi informaţii, în raport de conţinutul lor concret vor confirma sau infirma - după caz - construcţia juridică ipotetică dedusă judecăţii în instanţa naţională, creând astfel condiţiile pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, dintre cele reglementate prin art. 345 C. proc. pen., după cum acestea vor evidenţia comiterea sau necomiterea acţiunilor intrând în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, cu modificările ulterioare, săvârşite/nesăvârşite în forma tentativei şi sub aspectul participaţiei penale, cooperarea/necooperarea în modalitatea complicităţii.

Cererea apelantului inculpat a fost respinsă de instanţa de fond, ca nefiind utilă cauzei.

Comisia rogatorie, astfel cum este reglementată în Capitolul II, Secţiunea a XIII-a - Mijloacele de probă, poate fi efectuată, atât de „organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, când aceasta nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la faţa locului, să procedeze la procedarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural(…)”; „Instanţa care judecă procesul se poate adresa unei alte instanţe care are posibilitatea să administreze proba în cauză.”

Dispoziţiile art. 133 C. proc. pen. menţionează ce trebuie să cuprindă încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie, iar prevederile art. 134 C. proc. pen., arată drepturile părţilor în cazul comisiei rogatorii.

După cum se poate observa din conţinutul probelor administrate în timpul urmăririi penale, în cauză a fost efectuată o comisie rogatorie şi în afară de aceasta există şi toate actele şi relaţiile solicitate cu privire la susţinerile invocate de inculpatul apelant.

Prin urmare, Curtea găseşte că cererea apelantului inculpat este nefondată. Toate probele necesare clarificării situaţiei de fapt menţionate de inculpat în cadrul apărărilor sale, există la dosarul cauzei, astfel că administrarea acestei probe ar duce la tergiversarea nejustificată a soluţionării procesului penal.

Apelantul inculpat nu a invocat situaţii noi, faţă de etapa urmăririi penale, care să prefigureze noi aspecte, diametral opuse celor reţinute de organul de anchetă penală şi, astfel, cererile sale nu au putut fi primite de către Curte.

c)Referitor la interceptările telefonice realizate în perioada 4 mai 2007-11 decembrie 2007 şi ulterior, transcrierea lor şi invocarea ca mijloace de probă în cauză, Curtea ca instanţă de control judiciar, precum şi Tribunalul Bucureşti ca instanţă de fond, constată că acestea au fost efectuate în baza mandatelor emise de Tribunalul Bucureşti, conform procedurii prevăzute de legea penală specială şi în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform disp.art. 21 din Legea nr. 535/2004, raportat la art. 3 lit. k) şi i) din Legea nr. 51/1991.

Durata mandatelor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost de cel mult 6 luni, respectându-se art. 21 din Legea nr. 535/2004, iar durata mandatelor emise de Tribunalul Bucureşti a fost de cel mult 30 de zile, fără a se depăşi însă perioada maximă de 120 de zile, respectându-se astfel dispoziţiile art. 91¹ alin. (5) C. proc. pen..

În situaţia centralizatoare a tuturor interceptărilor efectuate, existentă la d.u.p., se menţionează autorizaţia în baza căreia au fost autorizate interceptările.

Verificând şi comparând acest centralizator, cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor şi a autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată că nu există nici depăşiri ale perioadelor maxime prevăzute de lege, pentru interceptarea convorbirilor şi nici efectuarea unor interceptări cu privire la numerele de telefon şi aparatele telefonice, faţă de care să nu fi existat autorizaţie.

Inculpatul nu a invocat cazuri precise şi situaţii clare, privind nelegalitatea interceptărilor telefonice şi, prin urmare, acest mijloc de probă va fi avut în vedere de Curte atunci când se va pronunţa în cauză.

Curtea a apreciat că solicitările inculpatului, precum şi criticile acestuia cu privire la administrarea şi evidenţierea mijlocului de probă analizat mai sus sunt lipsite de fundament şi nu vor fi reţinute ca atare.

Orice persoană se bucură de prezumţia constituţională de nevinovăţie, chiar dacă împotriva acesteia a început şi se desfăşoară o procedură penală, prezumţie care operează până la condamnarea definitivă, prin parcurgerea tuturor fazelor procesuale penale. În momentul în care persoana trimisă în judecată penală este condamnată definitiv, această prezumţie este înlăturată.

Prezumţia de nevinovăţie nu poate fi înlăturată decât prin administrarea legală a tuturor probelor necesare, utile şi concludente aflării adevărului şi stabilirii corecte a situaţiei de fapt, precum şi a încadrării juridice a acesteia în textul sau textele penale incriminatorii.

După cum se poate constata, inculpatul s-a folosit de toate mijloacele procedurale legale pentru a combate probele şi susţinerile procurorilor acuzatori şi a organelor de cercetare penală.

În faţa instanţei de fond, inculpatul a formulat cereri, apărări, a solicitat probe, respectându-i-se astfel dreptul la apărare şi un proces echitabil.

Din probele administrate în cauză, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, rezultă - fără putinţă de tăgadă - că inculpatul I.C. se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea, analizând sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, precum şi rechizitoriul întocmit în cauză şi verificând fiecare probă solicitată de acuzare, dar şi de inculpat în apărarea sa - a constatat şi reţinut că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, acestea încadrându-se în textele de lege invocate în şedinţă publică, în temeiul cărora a fost condamnat.

Curtea a analizat cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept şi nu a constatat situaţii de fapt nereţinute sau greşit interpretate şi nici încălcări ale procedurilor penale în timpul procesului.

Prin urmare, atât apelul inculpatului, cât şi apelul Parchetului sunt nefondate, fapt pentru care în temeiul disp.art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. au fost respinse.

Instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultată prin contopirea celor trei sancţiuni penale aplicate acestuia de 13 ani şi 6 luni închisoare.

Această pedeapsă este apreciată de Parchetul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca insuficientă reeducării inculpatului.

Parchetul consideră că pedeapsa este nelegală, deoarece se încalcă dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP).

Curtea, analizând argumentele invocate de Parchet, în susţinerea tezei sale, dar şi circumstanţele reale ale faptelor şi personale ale inculpatului, rezultate din mijloacele de probă administrate în cauză, a constatat şi reţinut că pedeapsa de 13 ani şi 6 luni închisoare este corect individualizată, este o pedeapsă legală, temeinică şi dreaptă, bine proporţionată şi de natură să realizeze, atât scopul preventiv, cât şi rezultatul reeducării inculpatului.

Cele două dispoziţii legale în materie, art. 72 şi 52 C. pen., fiind respectate, Curtea a respins apelul Parchetului ca nefondat.

Curtea de apel reţine că din susţinerile orale ale inculpatului, cât şi din cererile scrise ale acestuia, s-a trecut prin toate fazele posibile ale apărării, începând cu susţinerea nevinovăţiei şi achitarea, până la recunoaşterea vinovăţiei şi aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen..

De asemenea Curtea de apel reţine că atitudinea inculpatului dovedeşte inconsecvenţa, nesinceritatea, duplicitatea, neasumarea faptelor comise, minimalizarea pericolului social, încercarea de evitare a răspunderii penale şi a oricărei răspunderi.

În final, inculpatul a considerat că atitudinea sa nu trebuie avută în vedere de către Curte, iar simpla invocare a unui text de lege, referitor la dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., poate să i asigure o pedeapsă redusă.

Dispoziţia legală însă a fost introdusă în C. proc. pen., pentru stimularea sincerităţii persoanelor trimise în judecată, pentru ca acestea să conştientizeze că poziţia sinceră este apreciată de organele judiciare ca un început al reeducării şi, prin urmare, pedeapsa ce trebuie aplicată trebuie să fie proporţională, redusă, în raport de aceste reglementări.

Împotriva deciziei penale nr. 297 din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul I.C..

În recurs s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 10, 14, 17, 17² şi 18 C. proc. pen..

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., cu referire la paginile 74-75 ale deciziei atacate, se susţine că hotărârea instanţei de apel nu este motivată sau că motivarea realizată nu are legătură cu motivele de apel formulate de inculpat.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., se menţionează că o parte din cererile formulate în cursul judecăţii apelului au fost respinse de această instanţă, fie nemotivat, fie fără acordarea cuvântului apărării în susţinerea acestor cereri.

Prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 18 C. proc. pen., precizează că acuzaţia de săvârşirea a infracţiunii de trafic intern de droguri de mare risc, reţinută în sarcina recurentului, nu este susţinută de probe, din acest punct de vedere decizia atacată suferind din pricina unei grave erori de fapt, ce a dus la greşita condamnare a recurentului. Învederează instanţei de recurs împrejurarea că, pe teritoriul naţional nu a pătruns nici măcar un gram de drog ce ar putea fi pus în legătură cu vreo faptă a recurentului, astfel că nu există dovezi în susţinerea acuzaţiei de trafic intern de droguri de mare risc.

Faţă de aceste aspecte, în baza art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc în infracţiunea de complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, cu consecinţa pronunţării de către instanţa de recurs a unei soluţii de achitare, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru acuzaţiile de săvârşire a infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi a infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, iar în privinţa infracţiunii de trafic intern de droguri de mare risc, a unei soluţii de achitare pronunţată în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen..

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., se consideră că pedeapsa de 13 ani şi şase luni aplicată recurentului este disproporţionat de severă, având în vedere faptul că, în cauză, infracţiunea de trafic intern de droguri de mare risc nu este dovedită.

La dosarul cauzei a fost depusă (dosar recurs) la data de 31 ianuarie 2013, prin serviciul registratură o cerere prin care se solicită:

- precizarea declaraţie de culpabilitate

- schimbarea încadrării juridice a faptelor;

- sesizarea Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 din Legea nr. 39/2003;

- sesizarea Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 20 din Legea nr. 535/2004;

- efectuarea unei comisii rogatorii în Spania;

- efectuarea unei comisii rogatorii în Ecuador;

- excepţia de nelegalitate;

- cerere privind solicitarea de informaţii;

- cerere de interpretare;

- revocarea măsuri arestării preventive

Prin aceeaşi cerere, recurentul a precizat că solicită punerea în discuţie a cererii privind revocarea detenţiei preventive, precizarea acuzaţie, punerea în discuţie a recursului cu prioritate sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 7, 9, 10 C. proc. pen.

Apărarea nu a mai susţinut, la termenul de la 19 februarie 2013, cererile de la pct. 3, 4, 7, 8, 9.

În ceea ce priveşte comisia rogatorie în Ecuador, susţinută la termenul de la 19 februarie 2013, s-a solicitat în recurs, să se comunice de către autorităţile judiciare dacă există o cercetare judecătorească în legătură cu traficul de droguri descoperit la 05 decembrie 2007, dacă în cursul cercetării judecătoreşti s-a determinat destinaţia finală a containerului cu peşte congelat, dacă cei cercetaţi în dosarul din Ecuador au dat declaraţii în legătură cu cetăţenii români. În ceea ce priveşte comisia rogatorie cu autorităţile din Spania, s-a solicitat în recurs comunicarea cazierului cetăţeanului spaniol J., care sunt activităţile legale şi ilegale cunoscute îndeplinite de cetăţeanul menţionat, dacă cetăţeanul spaniol J. este sau nu aceeaşi persoană cu J.L.S.. Niciuna dintre aceste cereri nu a mai fost susţinută de către apărare

Anterior, probele au fost respinse de către instanţa de apel prin încheierea de la 06 septembrie 2012, dosar apel, iar de către instanţa de fond la 14 octombrie 2011, dosar fond.

Respingerea probelor de către instanţa de fond şi de către cea de apel este justificată de faptul că anterior au fost efectuate comisii rogatorii în aceste ţări, iar la întrebările solicitate de către inculpat au existat deja răspunsuri.

Astfel în ceea ce priveşte cazierul lui J., cunoscut şi ca V.M.P.S., există răspunsul autorităţilor americane (DEA, dosar apel), precum şi corespondenţa purtată în cauză, în limba engleză şi în traducere în limba română. În apel, la cererea inculpatului, corespondenţa a fost depusă de către D.I.I.C.O.T. (dosar de apel), menţionându-se şi activităţile ilicite pentru care este acuzată persoana pentru care se solicită datele, ca şi celelalte identităţi sub care este cunoscut. Toate aceste elemente au fost solicitate de inculpat pentru a proba lipsa de credibilitate a constatărilor organelor judiciare cu privire la existenţa unui grup infracţional organizat. Instanţa de recurs constată că instanţa de fond şi cea de apel au constat existenţa grupului pornind în primul rând de la certitudinea celor două transporturi de peşte unul ajuns în portul Constanţa, celălalt interceptat în Ecuador. Legătura dintre transporturi s-a făcut pe baza discuţiilor interceptate avându-l ca parte pe inculpatul Iosif şi pe baza documentelor de transport.

În ceea ce priveşte comisia rogatorie din Ecuador, probele de la dosar, comisia rogatorie deja efectuată în cursul urmăririi penale, d.up, înscrisurile, documente portuare necontestate de inculpat, sunt suficiente pentru clarificarea elementului criticat (existenţa unei infracţiuni consumate de trafic de droguri), astfel încât nu este necesară efectuarea de comisii rogatorii pentru lămurirea acestui aspect, constatările autorităţilor române cu privire la conţinutul containerului ajuns în portul Constanţa fiind suficiente.

În ceea ce priveşte efectuarea unei comisii rogatorii referitoare la legătura inculpatului cu grupul din America de Sud, având în vedere că la dosar există transcrierea interceptărilor convorbirilor telefonice instanţa constată că discuţiile purtate de inculpat pot lămuri mai bine semnificaţia dialogului decât declaraţiile unor persoane neprecizate de inculpat în cererea de comisie rogatorie (întrebarea solicitată în comisa rogatorie era dacă cercetarea judecătorească efectuată de instanţa ecuadoriană în cauză a evidenţiat o legătură între persoanele trimise în judecată în acea cauză şi inculpatul I.C.). Totodată instanţa constată că volumul de la urmărire penală este consacrat actelor provenind din comisia rogatorie din Ecuador, în care se află declaraţiile celor în cauză şi actele care leagă transportul din containerul în care s-au găsit droguri de SC O.F. SRL.

Pentru a crea convingerea instanţei că drogurile descoperite la data de 5 decembrie 2007 de către autorităţile ecuadoriene erau destinate inculpaţilor I.C. şi N.C., declaraţia lui R.P.R.D. a fost coroborată cu discuţiile telefonice ale inculpaţilor I.C. şi N.C., din care a rezultat că trimiterea către România a unui container cu peşte în care urma să fie disimulată cocaină era iminentă, aceştia urmând să le preia în aceeaşi modalitate ca în cazul primului transport.

Audierea lui R.P.R.D. a avut loc la 6 decembrie 2007 (aşadar la o zi după descoperirea neplanificată a drogurilor), înainte ca autorităţile române să comunice celor ecuadoriene datele deţinute cu privire la grupul de traficanţi. Pentru aceste considerente a fost exclusă orice influenţare a numitul R.P.R.D. de către autorităţile ecuadoriene în sensul de a da o declaraţie defavorabilă inculpaţilor din prezenta cauză.

Analizând decizia penală nr. 297 din 01 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, instanţa de recurs constată fondate cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi nefondate cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 7(invocat în scris şi nesusţinut de recurent) 9, 10 şi 18 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 7 C. proc. pen., nu a mai fost susţinut de către recurent pentru considerentul evident al lipsei de relevanţă în prezenta cauză. Cazul de casare se referă la judecata în cauzele cu infractori minori.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii ori acesta nu se înţelege

Recurentul a invocat faptul că hotărârea nu este motivată. Critica este nefondată.

Decizia instanţei de apel este motivată cu privire la toate aspectele invocate de recurent, analizându-se fiecare cerere formulată de acesta, astfel că nu se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte constată că nu au fost identificate în recurs chestiunile pe care Curtea de apel nu le-a motivat. Hotărârea este motivată cu privire la probatorii (dosar de apel) vinovăţia inculpatului, prin raportare la poziţia procesuală (dosar de apel), sancţiunile ce urmează a fi aplicate (dosar de apel), aprecierea asupra incidenţei art. 320¹ C. proc. pen. (dosar de apel).

În motivarea vinovăţiei inculpatului, Curtea de apel reţine caracterul contradictoriu al declaraţiilor date de inculpat: inculpatul a recunoscut cu ocazia audierii la 14 ianuarie 2011 (propunerea de arestare preventivă), că l-a cunoscut în Mexic pe un anume „T.”, care i-a făcut cunoştinţă cu o altă persoană, „B.”, iar aceştia l-au contactat din nou în anul 2007, la audierea în faţa instanţei după citirea rechizitoriului a arătat că nu recunoaşte faptele, iar declaraţiile anterioare au fost determinate de spaima provocată de procuror (audierea la care face referire inculpatul, la luarea măsurii preventive, a avut loc în prezenţa avocatului), în apel a solicitat aplicarea procedurii recunoaşterii vinovăţiei, dar a negat săvârşirea faptelor, a trimis o solicitare D.I.I.C.O.T. în care arătat că are cunoştinţă despre persoane care se ocupă cu traficul de droguri din America de Sud şi doreşte să facă denunţ, pentru ca ulterior, la 17 mai 2011, să arate că nu poate formula denunţul deoarece trebuie să meargă în America de Sud pentru a strânge datele despre ruta urmată de droguri. Curtea de apel analizând apărările inculpatului şi probele administrate ajunge la concluzia caracterului fondat al acuzaţiilor din Rechizitoriu.

Având în vedere că decizia din apel cuprinde atât motivarea cererilor respinse cât şi motivarea vinovăţiei inculpatului, cazul de casare este nefondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului

Recurentul invocă omisiunea de a se pronunţa cu privire la probe şi cereri esenţiale pentru inculpat. Critica este nefondată.

Instanţa de recurs are în vedere existenţa unei motivări pentru fiecare dintre problemele supuse judecăţii, cu privire la probele pe care reţinute, cu privire la consecinţa probatoriului asupra vinovăţiei, cu privire la cuantumul sancţiunii pe care urmează să o aplice în cazul în care reţine vinovăţia persoanei acuzate.

Respingerea unor probe nu se încadrează în cazul de casare invocat de recurent. Nemulţumirea recurentului cu privire al probele respinse nu este echivalentă cu omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi. Astfel, instanţele au analizat atât solicitările de achitare cât şi cele de admitere a probelor. Instanţele au motivat, din interpretarea coroborată a probelor cauzei, faptele pentru care inculpatul a fost deferit justiţiei, ajungând la concluzia că probele administrate în cauză au demonstrat vinovăţia sa.

În ceea ce priveşte comisia rogatorie solicitată de inculpat la fond, apel şi recurs, instanţa constată instanţele s-au pronunţat motivat, în sensul respingerii probei, precum şi că în cursul urmăririi penale au fost efectuate comisii rogatorii cu autorităţile din Ecuador, Spania, Grecia, Italia, Olanda, Franţa, Turcia (urmărire penală).

Anterior, probele au fost respinse de către instanţa de apel prin încheierea de la 06 septembrie 2012, dosar apel, iar de către instanţa de fond la 14 octombrie 2011, dosar fond. Respingerea probelor de către instanţa de fond şi de către cea de apel este justificată de faptul că anterior au fost efectuate comisii rogatorii în aceste ţări, iar la întrebările solicitate de către inculpat au existat deja răspunsuri depuse la d.up.

Inculpatul a mai criticat hotărârile pentru omisiunea audierii martorilor Y.A. şi I.G.. Din verificarea hotărârilor, instanţa constată că soluţia de condamnare nu decurge din declaraţiile acestor două persoane.

Inculpatul a mai criticat hotărârile ambelor instanţe pentru faptul că s-au fundamentat pe înregistrarea convorbirilor telefonice, interceptare apreciată de inculpat ca fiind contrară legii(în acest sens a fost solicitată şi sesizarea Curţii Constituţionale). Instanţa de recurs consideră că această critică se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen., greşita aplicare a legii.

Caracterul legal al interceptărilor în prezenta cauză decurge din faptul că restricţia vieţii private este prevăzută de lege, iar procedura intervine doar în cazuri limitativ prevăzute. Instanţa constată atât că există un cadru legal care să permită interceptarea convorbirilor în cazul unor existenţei de suspiciuni cu privire la săvârşirea de infracţiuni de trafic internaţional de droguri, cât şi că dispoziţiile legii au fost respectate.

În primul rând instanţa constă că suportul interceptărilor, 21 Cd-uri şi dvd-uri, au fost depuse la dosarul cauzei(dosar apel), fiind la dispoziţia apărării. Transcrierea acestora se află la dosarul de urmărire penală. În consecinţă atât interceptările (suport şi transcriere, d.up, volumul de apel), cât şi autorizarea acestora (d.up) se află în dosarul de faţă, la dispoziţia apărării.

Interceptările telefonice au fost efectuate în baza mandatelor emise de Tribunalul Bucureşti, conform procedurii prevăzute de legea penală specială şi în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 21 din Legea nr. 535/2004, raportat la art. 3 lit. k) şi i) din Legea nr. 51/1991 (d.up).

Durata mandatelor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost de cel mult 6 luni, respectându-se art. 21 din Legea nr. 535/2004. Durata mandatelor emise de Tribunalul Bucureşti a fost de cel mult 30 de zile, fără a se depăşi însă perioada maximă de 120 de zile, respectându-se astfel art. 91¹ alin. (5) C. proc. pen.. În situaţia centralizatoare a tuturor interceptărilor efectuate, d.u.p., se menţionează autorizaţia în baza căreia au fost autorizate interceptările. Astfel cum a apreciat şi curtea de apel, nu există nici depăşiri ale perioadelor maxime prevăzute de lege, pentru interceptarea convorbirilor şi nici efectuarea unor interceptări cu privire la numerele de telefon şi aparatele telefonice, faţă de care să nu fi existat autorizaţie. Natura faptelor pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată inculpatul, grup infracţional organizat şi trafic internaţional de droguri, permitea interceptarea convorbirilor atât potrivit C. proc. pen., cât şi Legii nr. 535/2004.

Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că proba a fost legal administrată.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., când s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare sau de achitare

Recurentul a invocat grava eroare de fapt în principal în legătură cu infracţiunea consumată de trafic de droguri. Situaţia de fapt privindu-l pe inculpat a fost, în mod constant, corect reţinută, atât de actul de sesizare cât şi cu ocazia judecării cauzei de către instanţele de fond şi apel. Critica recurentului nefondată, având în vedere că ceea ce se contestă este interpretarea situaţiei de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond şi de către cea de apel. Inculpatul a cerut în recurs, alături de achitare, schimbarea de încadrare juridică apreciind că faptele din rechizitoriu nu pot fi încadrate în infracţiunea consumată de trafic de droguri, deoarece containerul ajuns în portul Constanţa nu conţinea droguri. Din modul de formulare a criticilor din recursul inculpatului, rezultă că s-a invocat greşita încadrare juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată în raport de situaţia de fapt reţinută în Rechizitoriu, pe care inculpatul însuşi o invocă în susţinerea criticii sale. De altfel, situaţia de fapt din Rechizitoriu este avută în vedere de inculpat atât atunci când solicită achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat cât şi pentru trafic internaţional de droguri, inculpatul invocând eroarea instanţelor cu privire la interpretarea probelor, iar nu cu privire la reţinerea unei probe care nu există sau care are un alt conţinut.

Cazul de casare invocat nu se referă la interpretarea probelor cu privire la consecinţele juridice date faptelor reţinute. Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond, şi nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente şi utile sau din interpretarea unor probe.

Instanţa de recurs apreciază că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe. Instanţele de apel şi de fond au analizat infracţiunile pentru care este acuzat inculpatul conform rechizitoriului, dar şi apărarea acestuia referitoare la inexistenţa infracţiunilor.

Modul de formulare a criticilor din recursul inculpatului conduce la concluzia că s-a invocat greşita încadrare juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată în raport de situaţia de fapt reţinută în Rechizitoriu, respectiv consecinţele juridice (încadrare juridică, conţinut constitutiv, latură subiectivă, vinovăţie) decurgând din faptele reţinute (pct. 12) şi nu existenţa unei grave erori de fapt.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., când faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Critica recurentului este fondată în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor de trafic de droguri şi reţinerea a două infracşiuni în concurs, o tentativă la trafic internaţional de droguri şi o infracşiune consumată de trafic de droguri pe teritoriul României.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptul că, în perioada mai-decembrie 2007, a ajutat pe membrii sud-americani ai reţelei la trimiterea, transportul şi distribuirea cocainei provenind din America de Sud pe piaţa europeană, prin identificarea modalităţii de introducere a acesteia în ţară, testarea rutei de transport, întocmirea actelor necesare pentru formalităţile vamale etc., luând măsuri în vederea introducerii pe teritoriul României a cantităţii de 364 kg cocaină, provenind din America de Sud.

Inculpatul a afirmat că acuzaţiile nu i-au fost aduce la cunoştinţă, că rechizitoriul nu se referă la el. Instanţa constată că descrierea participaţiei inculpatului Iosif se regăseşte în rechizitoriu filele 488-505, iar la prezentarea materialului de urmărire penală inculpatul I.C. a declarat că preferă să nu dea un răspuns, în acest moment, la întrebarea dacă recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa. De asemenea a arătat că nu are de propus probe precum şi că nu mai doreşte să studieze materialul de urmărire penală deoarece a finalizat studierea acestuia. Inculpatul a fost audiat după citire actului de sesizare, la 04 august 2011.

O primă acuzaţie reţinută în sarcina inculpatului este săvârşirea infracşiunii de grupul infracşional organizat. Grupul infracţional organizat reprezintă o formă a pluralităţii constituite, caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni grave, prin care se urmăreşte obţinerea direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material prin săvârşirea unei infracţiuni grave. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie calificată prin scop.

În accepţiunea dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, cum este traficul internaţional de droguri (menţionat la art. 2 pct. 11 ca infracţiune ce face parte din scopul grupului infracşional organizat). În consecinţă art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu presupune aplicarea legii prin analogie. În definirea grupului infracţional organizat legiuitorul are în vedere elemente strict definite şi infracşiuni indicate expres în chiar conţinutul legii.

În raport cu dispoziţiile legale menţionate, există un grup infracţional organizat, dacă inculpaţii au acţionat pentru o perioadă de timp şi în mod coordonat, fiecare dintre aceştia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracţional, în scopul comiterii infracţiuni grave, pentru a obţine un beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar iniţierea şi constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Grupul infracşional organizat are ca elemente distinctive organizarea membrilor grupării în vederea săvârşirii unei infracţiuni grave şi scopul obţinerii unui beneficiu financiar ori alt beneficiu material. Cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ. În ceea ce priveşte scopul grupării, acesta nu poate fi disociat de infracşiunile efectiv comise, decât atunci când există probe cu privire la planificarea săvârşirii altor fapte.

Inculpatul s-a apărat afirmând că persoanele despre care se presupune că alcătuiesc grupul infracţional nu sunt urmărite penal, iar unele nu sunt nici măcar identificate. Despre aceste persoane există doar informaţii extrase de pe portalul W. şi un raport al unei subcomisii a guvernului american. Informaţiile din dosar cu privire la cetăţenii străini provin de la D.E.A., Agenţia Antidrog din S.U.A. (d.u.p., dosar de apel).

Apărarea a afirmat că grupul nu poate fi format din persoane care fie nu se cunosc una pe alta, fie nu au cunoscut scopul asocierii şi nici din persoane între care există şi legături apropiate (inculpatul Iosif este căsătorit cu verişoara lui N.C., este finul lui N. şi la acel moment N.C. urma să fie naşul unuia din copii săi). Contrar susţinerilor apărării, se constată că în cauză inculpatul a acţionat pentru a sprijini traficul internaţional de droguri, într-un grup format din mai multe persoane, ţinând legătura cu membrii grupării ocupându-se de aparenţa de legalitate a transporturilor provenind din America de Sud.

Scopul grupării este probat prin fapta comisă, traficul internaţional de droguri, rămas în forma tentativei, dată fiind intervenşia autorităţilor din Ecuador.

La data de 5 decembrie 2007, poliţia ecuadoriană din portul Guayaquil a descoperit containerul în care se afla cantitatea de 364 de kg de cocaină. Identificarea acestuia a fost facilitată de faptul că membrii reţelei au încercat să corupă pe unul dintre membrii unităţii antidrog care urma să verifice containerul, însă acesta a denunţat tentativa de mituire superiorilor săi.

Instanţele au ajuns la concluzia că I.C. şi N.C. erau cei la care urma să ajungă transportul de droguri, dat fiind că

- între mai 2007-septembrie 2007, cei doi au pregătit sosirea unui alt transport, operaşiune încheiată conform documentelor vamale între aceleaşi părşi şi având acelaşi obiect, transportul de peşte congelat, pentru a verifica şansele de succes ale acestei modalităţi de a introduce droguri în Uniunea Europeană;

- identitatea de părţi între transportul luna septembrie, ajuns în portul Constanţa şi cel interceptat în Ecuador în luna decembrie (astfel cum rezultă din actele aflate la d.up). Alegerea peştelui ca marfă de import s-a făcut pe de o parte deoarece, datorită mirosului specific al peştelui, acesta este de natură să inducă în eroare câinii specializaţi în descoperirea narcoticelor şi, pe de altă parte, deoarece containerele care conţin alimente „nu se scanează” (după cum credea inculpatul I.C. la data de 24 septembrie 2007, convorbire interceptată cu o persoană din America de Sud, d.u.p.).

- caracterul de act de punere în executare a rezoluşiei de a trafica droguri din America de Sud în UE prin transportul din luna septembrie, decurgând din faptul că inculpatul I.C. folosea în discuşiile referitoare la transportul de peşte congelat menşiunea medicamente„(…) trebuia o companie mult mai mare care era agreată, înţelegi ce zic, să vândă medicamente” (d.u.p.).;

- caracterul de act de punere în executare a rezoluşiei de a trafica droguri din America de Sud în UE prin transportul din luna septembrie, decurgând din faptul că inculpatul I.C. a confirmat, contrar adevărului, intrarea containerului pe teritoriul României. Dacă transportul primului container ar fi fost consecinţa unui act comercial licit, inculpatului nu i-ar fi fost indiferent că, prin confirmarea primirii bunurilor, pierdea orice posibilitate de a nu plăti preţul contractului;

- I.C. şi N.C. au abandonat transportul din luna septembrie, acesta fiind remutat de către transportatorul MK Line către Sri Lanka, pentru ca peştele să fie folosit drept hrană pentru animale (d.u.p.). Reprezentanţii companiei transportatoare MK au încercat să ia legătura cu societatea exportatoare (SC P. SA). Documentele întocmite cu această ocazie arată că societatea respectivă nu a putut fi identificată la sediul declarat (d.u.p.);

- caracterul de act de punere în executare a rezoluşiei de a trafica droguri din America de Sud în UE prin transportul din luna septembrie, decurgând din faptul că inculpatul I.C. avea o grijă constantă pentru ascunderea obiectului tranzacţiilor. Conform interceptărilor, inculpatul Iosif a afirmat„(…) Şi el mi-a spus: Eu îmi câştig pâinea din treaba asta, pentru că e o afacere de familie! E o afacere foarte mare, care durează de mai mulţi ani şi se presupune că nu ar trebui să vorbim de anumite lucruri la telefon, adică pe e-mail, şi să facem o tranzacţie normală pentru ca toată lumea ştie deja despre ce este vorba. Mă înţelegi? (…) Uite ce se întâmplă, vreau ca prin acest e-mail, pe care le-am trimis, e e-mail-ul întreprinderii unde trebuie să facem o tranzacţie absolut normală. Să nu vorbim de alte lucruri, pentru că astea se ştiu deja. Deci, sugestia ar fi ca…e normal ca mesajele să facă referire strict la chestiunea de care ne ocupăm. Mă înţelegi? La nimic altceva.”

- caracterul de act de punere în executare a rezoluşiei de a trafica droguri din America de Sud în UE prin transportul din luna septembrie, decurgând din modul în care inculpaţii îşi transmiteau numerele de telefon la care puteau fi contactaşi precum şi din indicarea expresă a firmei SC O.F. SRL;

Inculpatul N.C., explică inc. I.C. ce date au fost trimise „B.ui” cu privire la transport, pentru a fi menţionate în documentele aferente acestuia: „Da, măi nene, i-a dat lui ăsta lui B.. (…) Ceva cu fructe şi nu-ţi mai zic numele celălalt. (…) Aşa ceva cu fructe, altul nu are cum să fie şi să-i dea răspuns, să-i zică să fie de acord şi după aceea să-i cerem proforma lui B..” (d.u.p.).

La 1 octombrie 2007, inculpatul I.C. este întrebat despre adresa la care doreşte să îi parvină actele, acesta solicitând trimiterea lor la biroul central al D.H.L. din Bucureşti, cu menţionarea pe plic a unuia din numerele sale de telefon, pe care îl transmisese anterior numitului B.Y. (d.u.p.), este menţionat direct numele SC O.F. SRL (B.Y. numind-o chiar „firma ta”),

Instanţa de fond a reţinut că în data de 10 octombrie 2007, inculpatul I.C. a fost sunat pe acest număr de telefon de către reprezentanţii D.H.L. care l-au informat despre sosirea plicului din Ecuador, menţionând inclusiv faptul că destinatarul acestuia este SC O.F. SRL (convorbire I.C.-reprezentant D.H.L., d.u.p.).

De asemenea, aparatul telefonic mobil corespunzătoare celui în care a fost introdusă cartela telefonică, de la care au fost purtate discuţii cu reprezentanţii D.H.L. în momentul sosirii plicului din Ecuador, a fost găsit şi ridicat de către organele de poliţie de la domiciliul părinţilor inculpatului I.C. după reţinerea acestuia în prezenta cauză (d.u.p.). Ultimele 4 cifre ale acestui număr de telefon au fost comunicate de către inculpatul I.C. lui B.Y. în convorbirea telefonică din 10 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, probabil B.Y., d.u.p.) şi la acelaşi număr de telefon se face referire într-o altă convorbire dintre I.C. şi B.Y., reprodusă mai sus (d.u.p.).

- caracterul de act de punere în executare a rezoluşiei de a trafica droguri din America de Sud în UE prin transportul din luna septembrie, decurgând din faptul că inculpatul I.C. a adresat, la data de 6 mai 2011, o cerere către D.I.I.C.O.T. (dosar instanţa de fond), arătând că deţine date despre persoane din America de Sud care se ocupă cu traficarea unor cantităţi de ordinul sutelor de kilograme de cocaină, drogurile fiind transportate pe cale maritimă în România şi apoi în Europa de Vest. Inculpatul a scris că va formula un denunţ după ce se va gândi la modul în care aceştia pot fi identificaţi şi traşi la răspundere penală. Denunţul nu a mai fost formulat;

- inculpatul s-a ocupat în mod direct de identificarea societăţii comerciale care să asigure aparenţa de legalitate a operaţiunii de import şi a asigurat instruirea persoanelor din Ecuador prin trimiterea de modele de conosamente şi de facturi proforma utilizate în Uniunea Europeană către membrii reţelei;

Cu ocazia audierii din data de 14 ianuarie 2011 inculpatul a arătat că, deoarece în anii 1987-1988 şi 1990-1993 a lucrat în Mexic la circ, l-a cunoscut acolo pe un anume „T.”, care i-a făcut cunoştinţă cu o altă persoană, „B.”, iar aceştia l-au contactat din nou în anul 2007, spunându-i că „B.” ar fi interesat de efectuarea unor investiţii în România (d.u.p.).

Acuzaşia din rechizitoriu cu privire la complicitatea la trafic de droguri pe teritoriul României, faptă consumată, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, se referă la transportul din luna septembrie 2007, când containerul respectiv a fost inspectat de autorităţi (inclusiv structura acestuia şi, prin sondaj, mai multe cutii din încărcătura sa), constatându-se că acesta conţine 22 tone peşte congelat (macrou), în cutii de 10, respectiv 20 kg şi că nu au fost descoperite bunuri sau substanţe a căror deţinere să fie interzisă de lege. Ulterior, au fost închise şi sigilate uşile containerului cu sigilii aparţinând Autorităţii Naţionale a Vămilor şi companiei MK (d.u.p.).

Date fiind considerentele ce preced, instanţa apreciază că acest transport a constituit un act de executare intenţiei de a trafica droguri din America de Sud în Uniunea Europeană, astfel că este inclus în tentativa de trafic internaţional de droguri care formează,de asemenea obiectul trimiterii în judecată a inculpatului, sens în care urmează a fi schimbată încadrarea juridică.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege

Critica recurentului este fondată.

Conform art. 3, din Legea nr. 143/2000, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

În cauză limitele de pedeapsă pentru tentativa de trafic internaţional de droguri sunt de la 7 ani şi şase luni la 12 ani şi 6 luni.

Pedeapsa pentru grupul infracşional organizat, nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat, în consecinţă fiind prevăzute aceleaşi limite.

Instanţa de recurs va aplica o pedeapsă orientată spre minimum, având în vedere referatul serviciului de probaţiune (dosar de fond) în care se menţionează că din analiza datelor obţinute rezultă faptul că I.C. a dovedit un comportament prosocial şi s-a bucurat de aprecieri favorabile în rândul comunităţii, al prietenilor, cunoscuţilor, atât înainte cât şi după comiterea faptei pentru care este judecat. Serviciul de probaţiune consideră că implicarea în săvârşirea infracşiunii a avut un caracter izolat şi nu descrie conduita generală a inculpatului.

Se mai menţionează că inculpatul beneficiază atât de resurse interne (conştientizarea comportamentului infracşional, dorinţa de a munci, de a-şi întreţine familia şi de a contribui activ la îngrijirea copiilor), cât şi resurse externe în scopul reintegrării sale sociale. Inculpatul dispune de sprijinul necondiţionat al familiei precum şi de sprijinul comunităţii. Prietenul său cel mai bun a relatat că, împreună cu soţia, intenţionează să-l implice pe I.C. într-o activitate lucrativă.

Având în vedere uşurinţa cu care s-a lăsat implicat în faptă în condiţiile în care a conştientizat caracterul ilegal al activităţilor, instanţa de recurs apreciază că nu se impune aplicarea unei pedepse egale cu minimul special. Pe lângă fiecare dintre pedepsele pentru grup infracşional organizat şi tentativă la trafic internaţional de droguri, instanţa aplică şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii. În mod corespunzător, aceste drepturi i-au fost interzise inculpatului şi pe perioada executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, apreciindu-se că o persoană implicată în traficul internaţional de droguri nu este în măsură să ocupe o funcţie electivă publică sau o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, va admite recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 297 din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va casa decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Conform art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracţiunile prevăzute de art. 7 Legea nr. 39/2003, de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunile prevăzute de infracţiunile prevăzute de art. 7 Legea nr. 39/2003 şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, va condamna pe inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi în baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, va condamna pe inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. - 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele menţionate mai sus urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 13 ianuarie 2011 la 19 februarie 2013.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 297 din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Conform art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracţiunile prevăzute de art. 7 Legea nr. 39/2003, de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunile prevăzute de infracţiunile prevăzute de art. 7 Legea nr. 39/2003 şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, condamnă pe inculpatul I.C., la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi în baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, condamnă pe inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. - 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele menţionate mai sus urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 13 ianuarie 2011 la 19 februarie 2013.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 605/2013. Penal. Trafic internaţional de...		ICCJ. Decizia nr. 384/2013. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 602/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 605/2013. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 606/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 609/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 610/2013. Penal