ICCJ. Decizia nr. 647/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiere nr. 647/2013
Dosar nr. 2815/30/2012
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 154/CC din 07 mai 2012 pronunţată în dosar nr. 2815/30/2012, Tribunalul Timiş a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul M.G., privind revizuirea sentinţei penale nr. 282/Pi/2010 pronunţată în dosar nr. 6870/30/2009 al Tribunalului Timiş.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuientul la 200 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş la data de 10 aprilie 2012, condamnatul M.G., a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 282/2010 a Tribunalului Timiş, cu motivarea că nu este el autorul faptei pentru care a fost condamnat ci, o altă persoană a comis fapta, solicitând audierea a doi martori şi expertizarea unor obiecte de îmbrăcăminte.
În conformitate, cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa nr. 159/111/6/2011 a Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş din data de 12 aprilie 2012, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 2815/30/2012 la data de 12 aprilie 2012.
Analizând actele şi lucrările administrat în cauză, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 282 din 31 mai 2010 a Tribunalului Timiş, pronunţată in dosar nr. 6870/30/2009 inculpatul M.G. a fost condamnat inculpatul prin schimbarea încadrării juridice din săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., in infracţiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., la o pedeapsa de 15 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, apel care a fost respins de Curtea de Apel Timişoara prin decizia penala nr. 108/A din 04 august 2010, iar ulterior inculpatul a declarat recurs, care a fost respins prin decizia nr. 3924 din 05 noiembrie 2010 a ICCJ Bucureşti.
Pentru a se hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că având în vedere motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate, motive care se refera la faptul ca nu este el autorul faptei, instanţa a constatat ca cererea de revizuire formulată de către condamnat apare ca inadmisibilă, întrucât revizuirea poate fi ceruta doar daca s-au descoperit fapte si împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei, pe baza cărora sa se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Aşadar, faptele probatorii trebuie sa fie noi, iar nu mijloacele de proba a unor fapte sau împrejurări care au fost deja cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei. De altfel, este inadmisibil ca pe calea revizuirii sa se poată obţine o prelungire a probaţiunii pentru împrejurări cunoscute si verificate anterior de instanţe in căile de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare.
În ceea ce priveşte celelalte cazuri de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen., în condiţiile în care condamnatul nu a invocat existenţa vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare, instanţa a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise nici uneia dintre aceste situaţii, astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi sub acest aspect. Pentru aceste considerente, instanţa a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul M.G. şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuientul la 200 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Împotriva sentinţei penale pronunţate de prima instanţă, condamnatul-revizuent M.G. a formulat apel, în termenul legal, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi admiterea cererii de revizuire întrucât este nevinovat, adevăratul autor fiind numitul I.l.
Prin decizia penală nr. 171/A din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara - Secţia Penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul-revizuent M.G. împotriva sentinţei penale nr. 154/CC din 07 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2815/30/2012 şi a menţinut sentinţa apelată.
S-a reţinut de instanţa de apel că în declaraţia dată în faţa procurorului cu ocazia efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. (f.3 din dosarul tribunalului) condamnatul a menţionat că solicită suplimentarea probatoriului administrat în dosarul în care s-a pronunţat condamnarea sa, în sensul audierii numiţilor R.N. şi S.F. (deţinuţi în penitenciarul Timişoara), persoane care ar cunoaşte cine este adevăratul autor al infracţiunii (pe nume I.I.), precum şi expertizarea obiectelor de îmbrăcăminte găsite la locul faptei şi care îi aparţineau.
S-a mai reţinut că în mod corect instanţa de fond a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât solicitarea condamnatului de suplimentare a probatoriului nu poate fi încadrată în vreunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege. Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. vizează fapte probatorii noi şi nu mijloace de probă noi. De altfel în procesul de fond inculpatul a avut posibilitatea să propună atât audierea unor martori cât şi administrarea de probe ştiinţifice, astfel încât elementul de noutate nu există nici în privinţa mijloacelor de probă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul M.G. care a solicitat administrarea probei testimoniale a numitului I.l. şi expertizarea lucrurilor găsite la locul faptei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curţi sub nr. 2815/30/2012. Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente.
I. În ceea ce priveşte excepţia invocată de reprezentantul Parchetului privind tardivitatea recursului declarat de revizuientul M.G., înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Înalta Curte constată că revizuientului i-a fost comunicată decizia penală nr. 171/A din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală la data de 29 octombrie 2012 (fila 26 dosar apel)
Revizuientul a formulat cererea de recurs la data de 29 octombrie 2012 (fila 4 dosar recurs), recurs care a fost transmis de Penitenciarul Arad la Judecătoria Timişoara, fiind ulterior înregistrat ia Curtea de Apel Timişoara ia data de 4 noiembrie 2012 (fila 3 dosar recurs).
Potrivit dispoziţiilor art. 363 alin. (3) din Codul de procedura penală, aplicabile şi la judecata în recurs conform art. 3853 alin. (2) din acelaşi cod, termenul de declarare a recursului curge de la pronunţare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare.
De asemenea, potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Ca urmare, având în vedere cele precizate anterior termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data de 29 octombrie 2012, împlinindu-se la 09 noiembrie 2012, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente va respinge excepţia tardivităţii recursului formulată de reprezentantul parchetului ca neîntemeiată.
II. Cu privire la fondul cauzei, înalta Curte constată că dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.
În cauză revizuientul M.G. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunţate în apel şi, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată şi formulată în susţinerea concluziilor orale de apărătorul desemnat din oficiu al recurentului.
Înalta Curte constată că instanţa de fond şi instanţa de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de reviziuient este inadmisibilă şi respectiv apelul împotriva acesteia este nefondat şi că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen. reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau de recurs şi care au fost valorificate de revizuient în căile de atac declarate la judecarea cauzei pe fond, împrejurări pe care instanţele le-au avut în vedere la pronunţarea hotărârilor.
De asemenea, în mod corect prima instanţă a reţinut că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. întrucât motivele invocate reprezintă o prelungire a probatoriului, pentru împrejurări cunoscute si verificate anterior de instanţe în căile de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare, apreciindu-se că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Pentru aceste considerente în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuient.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.G. împotriva deciziei penale nr. 171 /A din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către sfat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 65/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 64/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup... → |
|---|
