ICCJ. Decizia nr. 76/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 76/2013
Dosar nr. 625/59/2012
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 163/PI din 28 iunie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 391 C. proc. pen. raportat la art. 386 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F.G.
În considerentele acestei hotărâri s-au reţinut următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 625/59/2012, contestatoarea F.G. a solicitat anularea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în Dosarele nr. 281/59/2012; 135/59/2012 şi 136/59/2012 ale Curţii de Apel Timişoara susţinând că instanţa a dat soluţii prin care au fost favorizaţi infractorii.
Analizând contestaţia în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 391 raportat la art. 386 C. proc. pen., Curtea constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 71/PI din 2 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 281/59/2012, s-a dispus, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petenta F.G. şi menţinerea rezoluţiei din 24 ianuarie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petenta fiind obligată la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin sentinţa penală nr. 60/PI din 22 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 135/59/2012, s-a dispus, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea plângerii formulată de petenta F.G. împotriva rezoluţiei din 7 octombrie 2010 dată în Dosar nr. 257/P/2010 şi a rezoluţiei din 3 ianuarie 2012 dată în Dosar nr. 1489/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petenta fiind obligată la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin sentinţa penală nr. 61/PI din 22 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 136/59/2012, s-a dispus, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. respingerea plângerii formulată de petenta F.G. împotriva rezoluţiei din 8 noiembrie 2011 dată în Dosar nr. 56/P/2011 şi a rezoluţiei din 28 decembrie 2011 dată în Dosar nr. 1451/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petenta fiind obligată la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate cu încălcarea unor dispoziţii care reglementează procedura de soluţionare a recursului sau când împotriva aceleiaşi persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă. Având în vedere că prin contestaţia în anulare se poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 386 C. proc. pen. Potrivit art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, între altele, când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii [lit. a]; când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare [lit. b)]; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosar [lit. c)]; respectiv când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. [lit. e)], toate motivele vizând hotărâri pronunţate în calea de atac a recursului. În cauză, contestatoarea nu a invocat nici unul dintre motivele anterior menţionate şi nici nu vizează, decizii pronunţate în recurs, astfel că cererea apare ca fiind inadmisibilă.
În acest sens, trebuie avut în vedere şi faptul că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii procesului penal conform art. 2 C. proc. pen.; astfel că recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală este exclusă, fiind o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Prin cererea înregistrată la data de 20 septembrie 2012, contestatoarea F.G. a formulat recurs împotriva sentinţei penale nr. 163/PI din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În cererea de recurs formulată, recurenta contestatoare a criticat faptul că procedura în faţa Curţii de Apel Timişoara s-a desfăşurat fără citarea contestatoarei şi că în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior recurenta contestatoare a depus un memoriu 0 însoţit de documente în circumstanţiere, în care a făcut referiri generale la mai multe dosare de executare silită în legătură cu un imobil deţinut de sora contestatoarei F.L.S. şi care nu au legătură cu prezenta cauză.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdictional eronat, este reglementată de art. 129 din Constituţia României.
Corespunzător principiu constituţional enunţat în acest articol, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti nedefInitive, sentinţe sau decizii, după caz.
Conform art. 415 alin. (1) coroborat cu art. 416 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., deciziile pentru care nu este prevăzută calea de atac a apelului sau recursului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior cu recurs.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de către recurenta contestatoare, este inadmisibil, întrucât decizia atacată cu prezentul recurs este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la încălcarea normelor de procedură cu ocazia judecării recursului sau ca urmare a pronunţării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă şi doar după parcurgerea etapei cerificării admisibilităţii în principiu.
Prin urmare, repunerea procesului în etapa anterioară pronunţării hotărârii atacate pe această cale are loc exclusiv în situaţia îndeplinirii condiţiilor arătate.
În cauză, Curtea de Apel Timişoara a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate de către contestatoarea F.G., sentinţa pronunţată fiind definitivă şi ne fiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatoarea F.G. împotriva sentinţei penale nr. 163/PI din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea F.G. împotriva sentinţei penale nr. 163/PI din data de 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 77/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 75/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
