ICCJ. Decizia nr. 78/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 78/2013

Dosar nr.4870/1/2012

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din 10 ianuarie 2013

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2012, contestatorul B.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 2293 din 27 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1117/2/2011.

Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4870/1/2012.

În cererea depusă, contestatorul arată că motivele vor fi invocate după ce îi vor fi transmise o serie de documente din Dosarul 1117/2/2012.

Înalta Curte, din oficiu, a dispus ataşarea Dosarului nr. 1117/2/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Examinând, potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul B.M. împotriva deciziei penale nr. 2293 din 27 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1117/2/2012, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Prin decizia penală nr. 2293 din 27 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1117/2/2012, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.M. împotriva deciziei penale nr. 328 din 8 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Recurentul petent a fost obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la încălcarea normelor de procedură cu ocazia judecării recursului sau ca urmare a pronunţării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Prin urmare, repunerea procesului în etapa anterioară pronunţării hotărârii atacate pe această cale are loc exclusiv în situaţia îndeplinirii condiţiilor arătate.

Ori, în cauză aceste condiţii se constată a fi neîndeplinite.

Contestatorul nu a indicat în cererea depusă niciunul dintre motivele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. şi nu a ataşat sau invocat mijloace de probă în susţinere.

Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 coroborat cu art. 388 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.M., întrucât aceasta a fost introdusă cu nerespectarea cerinţelor prevăzute de art. 391 şi art. 386 C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.M. împotriva deciziei penale nr. 2293 din 27 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1117/2/2011.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 78/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs