ICCJ. Decizia nr. 778/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7), infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/20

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 778/2013

Dosar nr. 5530/105/2008

Şedinţa publică din 4 martie 2013

Asupra recursului penal de faţă ;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 369 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a dispus condamnarea inculpaţilor, după cum urmează:

I. D.I., zis „K.", după cum urmează:

- în temeiul dispoziţiilor art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74, 76 lit. a) C. pen., infracţiunea de înşelăciune, faptă din perioada anului 2007, la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;

- în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74, 76 lit. b) C. pen., faptă din anul 2007, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;

- în baza dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 lit. e) C. pen., infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapta din cursul anului 2007, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.

În conformitate cu art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul D.I. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus durata arestării preventive a inculpatului, de la 17 februarie 2011-22 iunie 2011, inclusiv.

II. Ţ.M.S., zis „G.", după cum urmează:

- în baza dispoziţiilor art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), infracţiunea de înşelăciune, faptă din perioada anului 2007, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege;

În baza dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), infracţiunea de evaziune fiscală, faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul Ţ.M.S. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 (zece) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei principale.

III. M.G.C., zis „R.", după cum urmează:

În baza dispoziţiilor art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), infracţiunea de complicitate la înşelăciune, faptă din perioada anului 2007, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;

În baza dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), infracţiunea de evaziune fiscală, faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;

Conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul M.G.C. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 10 (zece) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei principale.

IV. I.M.C., zis „M.", astfel:

În baza dispoziţiilor art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), infracţiunea de înşelăciune, faptă din perioada anului 2007, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare;

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;

În baza dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă din cursul lunii august 2007, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) combinat art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul I.M.C. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei principale.

V. S.M., zis „C.", după cum urmează:

- în baza dispoziţiilor art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi aplicarea art. 74, art. 76 lit. a) C. pen., infracţiunea de complicitate la înşelăciune, faptă din perioada anului 2007, la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. De art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;

- în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) cu aplic. art. 74, 76 lit. b) C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. De art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;

- în baza dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. e) C. pen., infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.

Conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) cu referire la art. 34 lit. b) C.pen. s-a dispus ca inculpatul S.M. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. De art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei principale.

Totodată, s-a luat act că inculpatul Ţ.M.S. este arestat în altă cauză.

În latură civilă, s-a dispus obligarea inculpaţilor D.I., Ţ.M.S., M.G.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL la plata sumei de 1.601.293 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F. Bucureşti.

De asemenea, inculpaţii Ţ.M.S. şi M.G.C. au fost obligaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL, la plata sumei de 400.405,41 RON, despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F. Bucureşti, inculpatul I.M.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL, la plata sumei de 85.008,6 RON, despăgubiri civile şi inculpatul S.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL, la plata sumei de 406.415 RON, despăgubiri civile către aceeşi parte civilă, A.N.A.F. Bucureşti.

În temeiul dispoziţiilor art. 163 C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanţa nr. 14/D/P din 06 mai 2008 privind instituirea sechestrului asigurator asupra autoturismului B., aparţinând inculpatului D.I. precum şi cele dispuse împotriva inculpatului I.M.C., de ridicare a sumelor de 550 euro, 141 dolari şi 665 RON, consemnate la Banca Comercială Română în data de 08 noiembrie 2007.

Totodată, conform art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, după cum urmează: aviz însoţire marfă şi facturi fiscale completate de D.I. şi consemnate în raportul de constatare ştiinţifică şi declaraţiile de conformitate, dosarul de urmărire penală; semnăturile aflate pe facturile şi declaraţiile de conformitate constatate ca aparţinând lui D.I. (dosarul de urmărire penală); facturile fiscale şi declaraţiile de conformitate (dosarul de urmărire penală), completate de inculpatul I.M.C.; ordinele de plată numerar de la B.C.R., ordine de retragere numerar B.R.D.(GSG) completate de inculpatul M.G.C.; ordine de plată numerar de la BCR, BRD(GSG), facturile fiscale, avizele de însoţire a mărfii, declaraţiile de conformitate şi rapoartele de inspecţie completate de inculpatul S.M. (menţionate dosarul de urmărire penală).

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul D.I., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 14/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- D.I., zis „K.", cu datele de identificare menţionate anterior, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

-înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada anului 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, împreună cu inculpaţii Ţ.M.S., M.G.C., I.M.C. şi S.M., folosind o societate comercială de tip „fantomă", respectiv SC B. SRL comuna Corneşti, Judeţul Dâmboviţa au achiziţionat produse petroliere neaccizate pe care le-au valorificat drept „motorină", cu acciza inclusă în preţ, cauzând în acest fel un prejudiciu total de 1.601.293 RON (16.012.930.000 ROL);

- iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în cursul anului 2007, împreună cu inculpaţii Ţ.M.S. şi M.G.C., s-au constituit într-un grup infracţional organizat care, sprijinit şi de inculpaţii I.M.C. şi S.M., în mod repetat au acţionat coordonat săvârşind mai multe infracţiuni de înşelăciune şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada anului 2007, în baza rezoluţiei infracţionale unice şi în mod repetat, a completat cu date necorespunzătoare adevărului mai multe înscrisuri (facturi fiscale aparţinând SC B. SRL comuna Corneşti, judeţul Dâmboviţa, declaraţii de conformitate) cu aplicarea finală a dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen..

- Ţ.M.S., cu datele de identificare menţionate anterior, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada anului 2007, în calitate de asociat şi administrator la SC B. SRL comuna Corneşti, judeţul Dâmboviţa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, împreună cu inculpaţii D.I., M.G.C., I.M.C. şi S.M., folosind societatea comercială mai sus menţionată, au achiziţionat produse petroliere neaccizate pe care le-au valorificat drept „motorină", cu acciza inclusă în preţ, cauzând în acest fel un prejudiciu total de 1.601.293 RON (16.012.930.000 ROL);

iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în cursul anului 2007, împreună cu inculpaţii D.I. şi M.G.C., s-au constituit într-un grup infracţional organizat care sprijinit şi de inculpaţii I.M.C. şi S.M., în mod repetat au acţionat coordonat săvârşind mai multe infracţiuni de înşelăciune şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată ;

evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constând în aceea că în perioada anului 2007, împreună cu inculpatul M.G.C., în calitate de asociaţi şi administratori la SC B. SRL comuna Corneşti, sat Postârnacu, judeţul Dâmboviţa, desfăşurând activităţi comerciale prin această societate nu au condus şi organizat evidenţă contabilă, neînregistrând documentele de evidenţă contabilă primară şi neachitând obligaţiile de plată la bugetul consolidat al statului, au cauzat un prejudiciu de 400.405,41 RON (4.004.054.100 ROL), cu aplicarea finală a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP).

M.G.C., cu datele de identificare menţionate anterior, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada anului 2007, în calitate de asociat şi administrator la SC B. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, a ajutat pe inculpaţii D.I. şi Ţ.M.S., care împreună cu I.M.C. şi S.M., folosind societatea comercială sus menţionată, au achiziţionat produse petroliere neaccizate pe care le-au valorificat drept „motorină", cu acciza inclusă în preţ, cauzând, în acest fel, un prejudiciu total de 1.601.293 RON (16.012.930.000 ROL);

iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în cursul anului 2007, împreună cu inculpaţii D.I. şi Ţ.M.S., s-au constituit într-un grup infracţional organizat care, sprijinit şi de inculpaţii I.M.C. şi S.M., în mod repetat au acţionat coordonat săvârşind mai multe infracţiuni de înşelăciune şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată;

evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constând în aceea că în perioada anului 2007, împreună cu inculpatul Ţ.M.S., în calitate de asociaţi şi administratori la SC B. SRL, desfăşurând activităţi comerciale prin această societate, nu au condus şi organizat evidenţă contabilă, neînregistrând documentele de evidenţă contabilă primară şi ne achitând obligaţiile de plată la bugetul consolidat al statului, au cauzat un prejudiciu de 400.405,41 RON (4.004.054.100 ROL), cu aplicarea finală a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP).

I.M.C., cu datele de identificare menţionate anterior, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

-înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada anului 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, împreună cu inculpaţii D.I., Ţ.M.S., M.G.C. şi S.M., folosind o societate comercială de tip „fantomă", respectiv SC B. SRL au achiziţionat produse petroliere neaccizate pe care le-au valorificat drept „motorină", cu acciza inclusă în preţ, cauzând în acest fel un prejudiciu ce se reţine în sarcina sa de 85.008,6 RON (850.086.000 ROL);

iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în cursul anului 2007, a sprijinit un grup infracţional organizat condus de inculpatul D.I. care a săvârşit mâi multe infracţiuni de înşelăciune şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată;

fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în cursul lunii august 2007, în baza rezoluţiei infracţionale şi în mod repetat, a completat cu date necorespunzătoare adevărului mai multe facturi fiscale aparţinând SC B. SRL şi declaraţii de conformitate, cu aplicarea finală a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP).

S.M., zis „C.", cu datele de identificare menţionate anterior, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada anului 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, împreună cu inculpaţii D.I., Ţ.M.S., M.G.C. şi I.M.C., au achiziţionat produse petroliere neaccizate pe care le-au valorificat la diferite societăţi comerciale drept „motorină", cu acciza inclusă în preţ, cauzând în acest fel un prejudiciu ce se reţine în sarcina sa de 406.514 RON (4.065.140.000 ROL);

iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în cursul anului 2007, a sprijinit un grup infracţional organizat condus de inculpatul D.I., care a săvârşit mai multe infracţiuni de înşelăciune şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată;

fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada anului 2007, în baza rezoluţiei infracţionale şi în mod repetat, a completat cu date necorespunzătoare adevărului mai multe facturi fiscale aparţinând SC B. SRL şi declaraţii de conformitate, cu aplicarea finală a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP).

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele probe: raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 24 iulie 2008 al D.I.I.C.O.T., rapoartele de constatare tehnico ştiinţifică numerele din 23 mai 2008 şi din 02 iunie 2008 întocmite de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova, Compartimentul Expertize şi Constatări Tehnico Ştiinţifice, autorizaţiile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice din 07 septembrie 2007, din 08 octombrie 2007, 06 noiembrie 2007, din 07 septembrie 2007, 08 octombrie 2007, din 06 noiembrie 2007 emise de Tribunalul Prahova pentru inculpatul I.M.C., procesele verbale de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul I.M.C., adresa din 2008 a SC P. SA, probele de scris ridicate de la inculpaţii D.I., Ţ.M.S., M.G.C., I.M.C. şi S.M., procesul verbal din 21 mai 2008 al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, facturi fiscale, ordine de plată, procese-verbale de recepţie, copii documente bancare, adresele emise de unităţile bancare, Garda Financiară, Direcţia de Reglementare a Creanţelor Bugetare, copiile documentelor bancare privind SC B. SRL, copii facturi fiscale, avize însoţire marfă, ordine de plată, documente bancare, procese verbale de conexare, fişele cazierelor judiciare ale inculpaţilor, planşă fotografică, procese-verbale de percheziţie domiciliară şi procesul verbal percheziţie autoturism, ordonanţele de instituire a măsurilor asigurătorii şi ordinele de încasare numerele: din 08 noiembrie 2007, au fost luate declaraţii martorilor: E.G.G., F.J., T.T.T., T.D.T., L.C., R.V.A., R.E.G., P.R.M., P.D., C.C.I., C.T., C.C.M., G.T.N., P.E.A., P.S.V., M.C.I., T.G., Ş.C., Ş.D., D.C., U.A.C., B.M., Ş.V., P.V.A., S.A., P.N., G.V., A.V., s-au întocmit procese-verbale de confruntare din 17 iulie 2008, au fost efectuate constatări tehnico-ştiinţifice de evaluare a prejudiciului, au fost luate declaraţii inculpaţilor D.I., Ţ.M.S., M.G.C., I.M.C. şi S.M..

În faza de cercetare judecătorească au fost depuse acte, s-au luat declaraţii inculpaţilor Ţ.M.S., D.I., S.M., M.G.C., au fost audiaţi martorii R.V.A., S.A., P.V.A., G.V., P.N., P.S., P.E.A., Ş.V., G.T.N., s-au efectuat adrese la registrul comerţului pentru a se constata dacă părţile responsabile civilmente se afla în stare de funcţionare sau au fost lichidate, s-au efectuat mandate de aducere, pentru martorii audiaţi în faza de urmărire penală şi procese-verbale de îndeplinire a acestora, dispoziţii de transfer a inculpatului Ţ.M.S. arestat în altă cauză, s-a dispus şi efectuat raport de expertiză contabilă de expert contabil T.P. desemnat de instanţă şi respectiv expert contabil consilier din partea inculpatului Ş.G., care a fost depus la dosar instanţă, note de obiecţiuni depuse de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti. în continuare, în cursul judecaţii, la 17 septembrie 2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.I. ca urmare a ameninţării şi lovirii unuia dintre martorii audiaţi şi s-a emis mandatul de arestare preventivă din 17 februarie 2011, au fost reaudiaţi martorii P.N., P.V.A., au fost audiaţi în calitate de martori experţi desemnaţi să efectueze raportul de expertiză contabilă T.P. şi Ş.G., s-au depus acte de constituire a societăţilor comerciale la care era acţionar inculpatul D.I., statutele societăţilor, acte de vânzare-cumpărare, acte în circumstanţiere, s-au depus de asemenea note scrise, concluzii scrise din partea apărătorului inculpatului D.I. şi concluzii scrise de către inculpatul Ţ.M.S..

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor iar inculpatul M.G.C. şi-a nuanţat declaraţiile precizând că a completat mai multe avize şi facturi la indicaţia inculpatului Ţ.M.S. şi nu la cea a inculpatului D.I., contestând participarea acestuia din urmă la comiterea infracţiunilor pentru care a fost cercetat, că SC B. SRL a achiziţionat produse petroliere, altele decât motorină pe care ulterior a livrat-o staţiilor P., în acest sens existând numeroase facturi, ordine de plată, documente de însoţire a mărfii falsificate de unul sau de altul dintre inculpaţii trimişi în judecată, că deşi inculpatul D.I. nu avea nici o calitate în cadrul SC B. SRL, el a fost cel care a coordonat întreaga activitate infracţională, că sumele de bani pentru care nu exista justificare legală au fost rulate prin alte societăţi decât cele prin care inculpaţii săvârşeau infracţiunile, iar în ceea ce priveşte raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de cercetare judecătorească, că deşi aceasta a fost completat ca urmare a obiecţiunilor propuse de organele de urmărire penală, nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă, astfel că această probă a fost înlăturată.

Împotriva sentinţei penale nr. 369 din 27 octombrie 2011 au declarat apel partea civilă A.N.A.F. Bucureşti şi inculpaţii D.I., Ţ.M.S., M.G.C., I.M.C. şi S.M..

Apelanta parte civilă a criticat sentinţa instanţei de fond, susţinând că în mod eronat a dispus obligarea inculpaţilor la plata prejudiciului, fără a avea în vedere şi faptul că potrivit dispoziţiilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru obligaţiile fiscale restante se calculează accesorii, solicitând admiterea căii de atac formulată şi desfiinţarea sentinţei, în sensul arătat.

Apelantul inculpat Ţ.M.S. a criticat sentinţa, solicitând, prin apărător desemnat din oficiu, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii, cu reţinerea cauzei spre rejudecare iar, pe fond, reindividualizarea pedepselor, în raport de declaraţia dată în faţa instanţei de apel, potrivit art. 3201 C. proc. pen. şi faţă de dispoziţiile cuprinse în art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, având în vedere denunţul formulat în Dosarul nr. 13/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti.

De asemenea, a solicitat ca la individualizarea judiciară a pedepselor să se aibă în vedere circumstanţele personale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv starea precară de sănătate, aşa cum rezultă din actele medicale depuse şi situaţia socio-familială dificilă, urmând a se dispune aplicarea de sancţiuni sub limita minimă prevăzută de lege.

Apelantul inculpat I.M.C., lipsă la dezbateri, a solicitat, prin apărătorul desemnat din oficiu, achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există, întrucât din probatoriile administrate nu rezultă că există o structură organizată, care să fi acţionat coordonat, cu roluri prestabilite, având în vedere că o parte dintre inculpaţi nu se cunosc între ei.

Referitor la infracţiunile de înşelăciune şi evaziune fiscală, a solicitat, de asemenea, achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există, în subsidiar, solicitându-se reducerea pedepselor, faţă de împrejurarea că prejudiciul stabilit prin expertiză reprezintă impozit pe profit şi urmează a fi plătit de societatea comercială.

Apelantul inculpat D.I., prin apărători aleşi, a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, în subsidiar, reţinerea spre judecare de către instanţa de apel.

În dezvoltarea primei cereri s-a susţinut că instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru trei infracţiuni, fără să rezulte vinovăţia sa, legătura cauzală dintre faptă şi prejudiciu, instanţa de fond copiind ad literam rechizitoriul cu care a fost investită şi ne aducând nici un fel de argumente de natură juridică asupra vinovăţiei şi sancţiunii, iar instanţa nu s-a pronunţat în vreun fel asupra cererilor de achitare formulate de acest apelant, în acest fel fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, s-a susţinut că deşi instanţa de fond a dispus administrarea probei cu expertiză de specialitate contabilă la cererea inculpaţilor, ce a fost ulterior completată, probă concludentă, pertinentă şi utilă cauzei, prima instanţă a dispus înlăturarea acesteia, cu motivarea că nu a răspuns obiectivelor stabilite.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune pentru care inculpatul a fost condamnat, din expertiza contabilă nu a rezultat vreun prejudiciu ca urmare a activităţii apelantului, nu există părţi vătămate, persoane fizice sau juridice care să fi cumpărat produsul alterat de către inculpaţi, ca atare, infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) nu există, fapta aşa cum a fost prezentată, putând întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen., respectiv înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor.

Prin urmare, a considerat că soluţia de condamnare este greşită, solicitând în principal admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar, în subsidiar, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. ori reţinerea cauzei spre judecare şi completarea probatoriilor.

Apelantul inculpat S.M. a criticat, la rândul său, sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare însă ca urmare a înlăturării expertizei efectuate în cauză, nu există probatorii din care să rezulte că, prin activitatea sa infracţională, ar fi creat un prejudiciu de 406.514 RON.

Sentinţa a fost criticată şi din perspectiva împrejurării că atât organele de urmărire penală cât şi instanţa de fond au stabilit cuantumul prejudiciului printr-o cuantificare greşită a acestuia, în timp ce expertiza efectuată în cauză a constatat că subprodusele nu erau purtătoare de accize, iar adiţionarea despăgubirilor stabilite în favoarea A.N.A.F. excede cuantumului prejudiciului stabilit în actul de trimitere în judecată de 1.601.292 RON.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, a susţinut că din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că ar fi desfăşurat în cadrul SC B. SRL vreo operaţiune comercială şi că ar fi realizat vreun beneficiu pentru sine şi nici că a aderat la grupul infracţional, solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei şi achitarea pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi respectiv, art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul special, în condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen..

În fine, apelantul inculpat M.G.C., prin apărător ales, a criticat sentinţa pentru aceleaşi motive ca şi ceilalţi inculpaţi, solicitând admiterea căii de atac formulate, desfiinţarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, ori reţinerea şi completarea probatoriului cu efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă.

Instanţa de apel, examinând sentinţa, în raport de criticile invocate în cauză, pe baza materialului probator administrat şi în raport de dispoziţiile art. 371 alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen., apreciază că aceasta este afectată de nelegalitate şi netemeinicie, iar apelurile declarate în cauză sunt fondate.

Curtea a constatat că, aşa cum au susţinut apelanţii inculpaţi, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora şi obligarea la despăgubiri către partea civilă, fără ca în considerentele hotărârii să se stabilească situaţia de fapt, printr-o cercetare judecătorească proprie şi efectivă, de natură să garanteze respectarea dreptului inculpaţilor la un proces echitabil, prin verificarea situaţiei de fapt reţinută în rechizitoriu în raport de probele avute în vedere de organele de urmărire penală dar şi faţă de apărările invocate de către inculpaţi.

Verificând considerentele sentinţei apelate, instanţa de apel a arătat că instanţa de fond nu a respectat prevederile art. 356 C. proc. pen., nici jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, reflectată în special în cauza Boldea împotriva României, dar şi în practica instanţei supreme, cu referire la obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti impusă instanţelor naţionale prin art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar expunerea nu a cuprins fapta, ori faptele reţinute de instanţă în sarcina inculpaţilor, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul care se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia, singura referire fiind făcută în raport de inculpatul D.I. dar fără a se arăta, în concret, fiecare faptă imputată acestuia şi probele din care rezulte vinovăţia sa, instanţa de fond rezumându-se la reluarea cuprinsului rechizitoriului şi aprecierea globală asupra existenţei faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că, în mod incorect au fost înlăturate concluziile probei cu expertiză contabilă, cu motivarea că nu a răspuns obiectivului dispus de instanţă.

În acest context, Curtea a observat că hotărârea de condamnare este nemotivată, împotriva acesteia neputând fi exercitat controlul jurisdicţional, iar cercetarea judecătorească este incompletă, în raport de dispoziţiile art. 287 şi următoarele C. proc. pen..

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că, în mod necesar, se justifică admiterea căilor de atac formulate, desfiinţarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta neputând fi complinită de prima instanţă de control judiciar, în virtutea efectului devolutiv al apelului, fără a se aduce atingere dreptului recunoscut inculpaţilor de a fi judecaţi în triplu grad de jurisdicţie.

În plus, având în vedere faptul că inculpaţii sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune, în forma autoratului ori a complicităţii, iar inculpaţii Ţ.M.S. şi M.G.C. şi de evaziune fiscală, ambele generatoare de prejudicii, Curtea a apreciat că se impunea stabilirea pe bază de probe certe, îndeosebi ştiinţifice, respectiv expertiză de specialitate contabilă, existenţa ori inexistenţa prejudiciului pentru fiecare dintre infracţiunile imputate acestora şi în raport de participaţia fiecărui inculpat, atât din punct de vedere al prejudiciului penal cât şi a celui civil.

În opinia instanţei de apel, măsura instanţei de fond de a înlătura proba cu raportul de expertiză contabilă contravine dispoziţiilor cuprinse în art. 125 C. proc. pen., care prevăd că în situaţia în care instanţa are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, dispune efectuarea unei noi expertize, o astfel de probă fiind, în opinia Curţii, absolut necesară.

În concluzie, prin decizia penală nr. 196 din 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie a admis apelurile declarate de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti - prin D.G.F.P. Prahova şi inculpaţii Ţ.M.S., D.I., M.G.C., I.M.C. şi S.M. împotriva sentinţei penale nr. 369 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova şi:

A desfiinţat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal, pentru soluţionarea acesteia cu respectarea dispoziţiilor procedurale privind judecata în primă instanţă.

A luat act că apelantul inculpat Ţ.M.S. este arestat în altă cauză.

A admis cererea formulată de inculpatul D.I. şi a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea luată prin încheierea de şedinţă din 20 iunie 2011 a Tribunalului Prahova, urmând ca aceasta să se comunice instituţiilor menţionate în art. 145 alin. (21) C. proc. pen., după rămânerea definitivă a deciziei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Ţ.M.S..

Recursul nu a fost motivat.

La termenul de judecată din 4 martie 2013, fiind prezent personal în faţa Înaltei Curţi, recurentul inculpat Ţ.M.S., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a învederat instanţei că îşi retrage recursul formulat şi a solicitat să se ia act de manifestarea sa de voinţă.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voinţa recurentului inculpat, valabil exprimată, de retragere a recursului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat Ţ.M.S. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul Ţ.M.S. împotriva deciziei penale nr. 196 din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 778/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7), infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/20