ICCJ. Decizia nr. 782/2013. Penal. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 C.p.p. şi art.86 ind 4 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 782/2013
Dosar nr. 23804/200/2012
Şedinţa publică din 4 martie 2013
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 86 din 23 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul 23804/200/2012, Curtea de Apel Ploieşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de condamnatul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 1101 din 23 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Buzău, în favoarea Tribunalului Buzău.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că sentinţa penală nr. 1101 din 23 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Buzău, este dată în materia executării hotărârilor penale, întrucât prin aceasta sentinţă, în baza art. 84 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului D.C..
Potrivit dispoziţiilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, competenţa de soluţionare a recursurilor, declarate împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale, aparţine tribunalului.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a recursului la Tribunalul Buzău.
Împotriva deciziei penale nr. 86 din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a formulat recurs condamnatul D.C..
Recursul nu a fost motivat.
Înalta Curte constată că recursul declarat de condamnatul D.G. este inadmisibil, pentru considerentele care urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. (4) C. proc. pen., hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului, fiind definitivă.
În cauză, condamnatul a formulat recurs împotriva unei decizii definitive, pronunţate în baza art. 42 alin. (4) C. proc. pen..
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia.
În cauză, se constată că cererea de recurs a fost formulată de condamnat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat neîntrunind cerinţele textului de lege menţionat, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nefiind admisibil.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, condamnatul a formulat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 86 din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 786/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 781/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
