ICCJ. Decizia nr. 786/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 786/2013
Dosar nr. 295/45/2012
Şedinţa publică din 4 martie 2013
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 908 din 16 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul 295/45/2012, Curtea de Apel Iaşi, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ş.C.M. împotriva deciziei penale nr. 239 din 21 februarie 2012, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 31849/245/2009, prin care s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi de partea vătămată S.C. împotriva sentinţei penale nr. 1212 din 06 aprilie 2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi, hotărâre care a fost casată, în parte, în latură penală şi, în rejudecare, a fost condamnat contestatorul Ş.C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- lovire, prevăzută, de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare şi
- violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, contestatorul Ş.C.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. s-a aplicat contestatorului Ş.C.M., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen..
În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatorul Ş.C.M. a invocat motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., arătând că, la data de 07 februarie 2012 când au avut loc dezbaterile în recurs, era încarcerat in Anglia, aşa încât a fost in imposibilitate de a se prezenta şi de a anunţa instanţa de judecată, judecata având loc în lipsa sa.
În consecinţă, a susţinut că soluţia corectă în cauză este aceea de admitere a contestaţiei în anulare formulată şi reaudierea martorilor care, deşi audiaţi în faţa instanţei de fond, nu au fost întrebaţi dacă contestatorul Ş.C.M. a participat la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
Prin încheierea din data de 24 mai 2012, Curtea a admis în principiu contestaţia în anulare formulată, reţinând că decizia penală nr. 239 din 21 februarie 2012, pronunţată în recurs de către Curtea de Apel Iaşi, este o hotărâre definitivă, susceptibilă de controlul ocazionat de această cale de atac extraordinară şi, din perspectiva termenului de declarare, sunt îndeplinite cerinţele art. 388 alin. (1) C. proc. pen..
Analizând temeinicia contestaţiei în anulare, Curtea a constatat că, pentru a fi operant cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., este necesar ca inculpatul să dovedească că la termenul din 7 februarie 2012, când au avut loc dezbaterile în recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
Din înscrisurile depuse la dosar de contestator, a rezultat că începând cu data de 15 februarie 2012 acesta s-a aflat în penitenciarul Wandsworth din Anglia, în executarea unei pedepse de 84 zile, fiind eliberat condiţionat la 27 martie 2012.
Aşadar, la termenul din 7 februarie 2012, când au avut loc dezbaterile în recurs, contestatorul nu a făcut dovada că a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare, actele produse atestând încarcerarea lui la o dată ulterioară, respectiv 15 februarie 2012. Pe de altă parte, la termenul din 7 februarie 2012, când au avut loc dezbaterile în recurs, apărătorul ales al contestatorului a fost prezent şi a pus concluzii în sensul că inculpatul se afla în Danemarca şi a precizat expres că nu mai are alte cereri de formulat, prealabile dezbaterii recursului, prin urmare, contestatorul Ş.C.M. a beneficiat de o apărare calificată în recurs, fiind respectate toate drepturile lui procesuale.
Faţă de cele anterior arătate, având în vedere că nu a fost dovedit cazul de contestaţie în anulare invocat, prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ş.C.M. împotriva deciziei penale nr. 239 din 21 februarie 2012, pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 31849/245/2009.
Împotriva deciziei penale nr. 908 din 16 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul 295/45/2012, a formulat recurs contestatorul Ş.C.M..
Recursul nu a fost motivat.
Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorul Ş.C.M. este inadmisibil, pentru considerentele care urmează:
Prin decizia penală nr. 908 din 16 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul 295/45/2012, Curtea de Apel Iaşi, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ş.C.M. împotriva deciziei penale nr. 239 din 21 februarie 2012, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 31849/245/2009.
Potrivit dispoziţiilor art. 392 C. proc. civ., deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiei în anulare sunt definitive, legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de atac sau cu o nouă cale extraordinară de atac.
În cauză, contestatorul a formulat recurs împotriva unei decizii definitive, pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Limitând calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia.
În cauză, se constată că, contestatorul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat neîntrunind cerinţele textului de lege menţionat, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nefiind admisibil.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil. Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul Ş.C.M. împotriva deciziei penale nr. 908 din 06 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 738/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 782/2013. Penal. Revocarea suspendării... → |
|---|
