ICCJ. Decizia nr. 830/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 830/2013

Dosar nr. 74984/3/2011

Şedinţa publică din 7 martie 2013

Asupra recursului penal de faţă ;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 111 din data de 17 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 74984/3/2011 în baza art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74-art. 76 C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C.B.A., zis „L.", născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, sector 6, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-a aplicat art. 71-art. 64 lit. a) teza şi lit. b) C. pen..

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 04 februarie 2008 la 02 iulie 2008.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 86² C. pen..

În baza art. 86³ C. pen. s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a primei luni din fiecare trimestru la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 86⁴ C. pen. s-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 359 C. proc. pen..

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

2. în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74-art. 76 C. pen. şi art. 320¹ din C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.F.R., zis „R.", născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, sector 6, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) din Lega nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74-art. 76 C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a aplicat art. 71-art. 64 lit. a) teza şi lit. b) C. pen..

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 24 iulie 2009 la 21 octombrie 2009.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 86² C. pen..

În baza art. 86⁴ C. pen. s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 359 C. proc. pen..

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

3. în baza art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 2000 cu aplicarea art. 74-art. 76 C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul G.A. zis „A.", născut în B.V., jud. Giurgiu, domiciliat în Bucureşti, sector 4, la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-a aplicat art. 71-art. 64 lit. a) teza şi lit. b) C. pen..

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 29 august 2009 la 21 octombrie 2009.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 86² C. pen..

În baza art. 86⁴ C. pen. s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 359 C. proc. pen..

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 118 lit. a), b) şi f) C. pen. şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea următoarelor sume de bani:300 RON de la inculpatul C.B.A. (provenită din fondurile I.G.P.R.-B.C.C.O.-S.C.C.O. Ilfov), sumă ce a fost obţinută de la colaboratorul cu nume de cod „Z.T." pentru vânzarea de droguri de mare risc la data de 23 octombrie 2007 şi 620 RON de la inculpatul M.F.R. (provenită din fondurile I.G.P.R. - B.C.C.O. - S.C.C.O. Ilfov), sumă ce a fost obţinută de la colaboratorul cu nume de cod „Z.T." pentru vânzarea de droguri de mare risc în zilele de 07 septembrie 2007 şi 12 ianuarie 2008.

În baza art. 118 lit. a), b) şi f) C. pen. şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii cantităţilor de 15 comprimate care conţin ca substanţă activă 3,4 - metilensioximetamfetamină (MDMA) (depuse la camera de corpuri delicte din cadrul D.J.S.E.O.) cu dovada din 07 noiembrie 2007), 0,80 grame pulbere ce conţine cocaină în amestec cu fenacetină şi procaină (depusă la camera de corpuri delicte din cadrul D.J.S.E.O.) cu dovada din 14 ianuarie 2008) şi 7,28 grame rezină de cannabis (depusă la camera de corpuri delicte din cadrul D.J.S.E.O.) cu dovada din 15 ianuarie 2008).

În baza art. 192 C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat în parte la câte 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Analizând actele şi lucrările dosarului prima instanţa a reţinut următoarele:

În data de 07 septembrie 2007 colaboratorul „Z.T." i-a adus la cunoştinţă investigatorului sub acoperire „P.L." că, în aceeaşi zi, a fost contactat de inculpatul M.F.R. zis „R.", care i-a spus că are de vânzare LSD şi a stabilit cu acesta să se întâlnească la M.D. din Piaţa Romană.

La orele 16,00 investigatorul sub acoperire împreună cu colaboratorul s-au deplasat în zona Piaţa Romană în vederea efectuării unei cumpărări autorizate de LSD de la inculpatul M.F.R. zis „R.".

După ce investigatorul sub acoperire „P.L." i-a efectuat un control corporal colaboratorului „Z.T.", constatând că acesta nu deţinea asupra sa substanţe sau bunuri interzise de lege, i-a înmânat suma de 200 RON, pentru a cumpăra LSD de la inculpatul M.F.R. zis „R.", după care colaboratorul „Z.T." l-a contactat telefonic pe inculpat comunicându-i că a ajuns la locul întâlnirii, iar inculpatul i-a cerut să îl aştepte la M.D..

În jurul orelor 16,30 inculpatul şi-a făcut apariţia şi a plecat împreună cu colaboratorul spre strada L., cei doi fiind supravegheaţi îndeaproape de către investigatorul sub acoperire „P.L.".

Inculpatul şi colaboratorul s-au deplasat până la Hotelul D., după care s-au întors pe acelaşi traseu, oprindu-se la gura de metrou Piaţa Romană, ocazie cu care inculpatul i-a dat colaboratorului un dot LSD, cerându-i pentru acesta suma de 120 RON, lucru pe care colaboratorul l-a făcut, stabilind totodată să ţină legătura şi să îl anunţe când mai are de vânzare droguri.

După încheierea tranzacţiei, cei doi s-au despărţit, iar colaboratorul s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire căruia i-a predat dotul LSD cumpărat de la inculpatul M.F.R. zis „R.", precum şi restul de 80 RON, de la suma de 200 RON, pe care o primise pentru a plăti drogurile inculpatului.

Fiind expertizat drogul cumpărat de la inculpat s-a constatat că acesta a conţinut substanţă activă Lysergide (LSD), substanţă care face parte din Tabelul I Anexă la Legea nr. 143/2000 (raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 septembrie 2007), proba litigiu fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

În data de 18 octombrie 2007, colaboratorul „Z.T." a luat legătura cu inculpatul G.A. zis „A.", întrucât, anterior, inculpatul i-a oferit droguri şi anume ecstasy şi l-a întrebat dacă mai are de vânzare. Acesta i-a cerut colaboratorului să îl sune peste două ore, în aceeaşi zi, lucru pe care colaboratorul l-a făcut, ocazie cu care inculpatul i-a spus că mai are de vânzare ecstasy şi i-a cerut să se întâlnească în jurul orelor 17,30 în zona Parcului C. şi să îl anunţe telefonic când va ajunge la locul întâlnirii.

Colaboratorul „Z.T." s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „P.L." şi, după ce acesta i-a efectuat un control corporal colaboratorului, constatând că nu avea asupra sa bunuri interzise de lege la deţinere, i-a înmânat suma de 250 RON, pentru a plăti comprimatele ecstasy inculpatului, după care colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul G.A. zis „A." şi împreună s-au deplasat în Parcul C., unde inculpatul s-a oprit şi i-a înmânat colaboratorului o punguliţă de culoare albă, transparentă în care se aflau 7 comprimate de culoare albă, despre care i-a spus că sunt comprimate ecstasy pentru care trebuie să îi plătească suma de 245 RON.

Colaboratorul i-a dat inculpatului suma cerută pentru cele 7 comprimate ecstasy, după care s-a despărţit de acesta şi s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire căruia i-a înmânat punguliţă ce a conţinut cele 7 comprimate ecstasy cumpărate de la inculpat, precum şi suma de 5 RON reprezentând restul de la suma de bani pe care o primise ca să achite drogurile.

Fiind expertizate cele 7 comprimate cumpărate de la inculpat s-a constatat că acestea au conţinut substanţă activă 3,4 - metilendioximetamfetamină (MDMA), substanţă care face parte din Tabelul nr. I Anexă la Legea nr. 143/2000, proba fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

În data de 23 octombrie 2007, colaboratorul „Z.T." l-a contactat telefonic pe inculpatul C.B.A. zis „L.", deoarece aşa conveniseră cu o zi înainte, pentru a stabili ora la care să se întâlnească pentru ca inculpatul să îi vândă comprimate ecstasy. Acesta i-a cerut colaboratorului să vină la locuinţa sa, în jurul orelor 20,00, pentru a-i vinde comprimate ecstasy.

Astfel, colaboratorul „Z.T." s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „P.L." în cartierul Militari. După ce investigatorul sub acoperire i-a efectuat un control corporal colaboratorului, constatând că nu deţine bunuri interzise de lege i-a înmânat colaboratorului suma de 300 RON, pentru a-i plăti inculpatului comprimatele ecstasy, după care colaboratorul „Z.T." s-a deplasat la locuinţa inculpatului C.B.A. unde, sub supravegherea investigatorului sub acoperire, a format la interfonul de la scara blocului unde locuia inculpatul, inculpatul i-a răspuns şi i-a permis accesul în bloc colaboratorului, investigatorul rămânând în faţa scării blocului. Inculpatul l-a aşteptat pe colaborator pe palierul etajului la care locuia, iar când s-au întâlnit colaboratorul i-a spus inculpatului că are suma de 300 RON, iar inculpatul i-a răspuns că îi va vinde pentru această sumă un număr de 30 comprimate ecstasy, după care a intrat în locuinţa sa şi la puţin timp a ieşit pe palier şi i-a înmânat colaboratorului o punguliţă de culoare albă, transparentă în care s-au aflat 30 de comprimate, după care colaboratorul i-a înmânat inculpatului suma de 300 RON şi a plecat.

Colaboratorul s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „P.L." care îl aştepta în apropierea blocului unde locuia inculpatul, şi i-a predat comprimatele cumpărate de la inculpat.

Fiind expertizate cele 30 de comprimate cumpărate de către colaborator de la inculpat s-a constatat că acestea au conţinut substanţă activă 3,4 - metilendioximetamfetamină (MDMA), substanţă care face parte din Tabelul nr. I Anexă la Legea nr. 143/2000 (raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 octombrie 2007).

Un număr de 15 comprimate care au conţinut ca substanţă activă 3,4 - metilendioximetamfetamină (MDMA), rămase după efectuarea analizelor de laborator, au fost predate la I.G.P.R. -D.C.J.S.E.O. cu dovada din 07 noiembrie 2007.

În data de 21 decembrie 2007, în jurul orelor 16,00 colaboratorul „Z.T." s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „P.L." în parcarea P. România, în vederea efectuării unei cumpărări autorizate de cocaină de la inculpatul G.A. zis „A." deoarece, anterior, colaboratorul şi inculpatul stabiliseră să se întâlnească pentru a se încheia tranzacţia.

După ce investigatorul sub acoperire i-a efectuat o percheziţie corporală colaboratorului, constatând că nu deţine bunuri interzise de lege, i-a înmânat acestuia suma de 360 RON, pentru a cumpăra de la inculpat un gram de cocaină.

Colaboratorul l-a contactat telefonic pe inculpat, ocazie cu care l-a întrebat dacă se pot vedea, dându-i de înţeles că ar dori să cumpere un gram de cocaină, iar inculpatul i-a cerut să îl aştepte în Complexul Comercial P. România.

Colaboratorul împreună cu investigatorul sub acoperire s-au deplasat în complexul comercial indicat de inculpat, după care s-au despărţit şi, la puţin timp, a venit şi inculpatul. Colaboratorul i-a înmânat suma de 360 RON inculpatului, iar acesta i-a dat colaboratorului o punguliţă în care s-a aflat o substanţă despre care i-a spus că era cocaină.

După încheierea tranzacţiei, colaboratorul s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire căruia i-a predat punguţa cu substanţa primită de la inculpatul G.A. zis „A.".

Fiind expertizată substanţa vândută de inculpat s-a constatat că aceasta a conţinut cantitatea de 0,85 grame cocaină în amestec cu fenacetină şi procaină, cocaina făcând parte din Tabelul Anexă nr. II din Legea nr. 143/2000.

Cantitatea de 0,80 grame pulbere ce a conţinut cocaină cu fenacetină şi procaină rămasă în urma analizelor de laborator a fost depusă la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. cu dovada din 14 ianuarie 2008.

În data de 12 ianuarie 2008, în jurul orelor 15,00 colaboratorul „Z.T." s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „P.L." în zona Complexului Comercial „S." în vederea efectuării unei cumpărări autorizate de haşiş de la inculpatul M.F.R. zis „R." deoarece, anterior, colaboratorul discutase cu inculpatul cu privire la cumpărarea unei cantităţi de 10 grame haşiş.

După ce investigatorul sub acoperire i-a efectuat o percheziţie corporală colaboratorului, constatând că acesta nu avea asupra sa bunuri a căror deţinere este interzisă de lege i-a înmânat suma de 500 RON pentru a plăti drogul inculpatului, după care colaboratorul l-a contactat telefonic pe inculpat comunicându-i că a ajuns la locul de întâlnire, iar inculpatul i-a cerut să îl aştepte în interiorul complexului comercial.

Astfel, colaboratorul împreună cu investigatorul sub acoperire s-au deplasat în interiorul Complexului Comercial „S.", după care s-au despărţit, colaboratorul rămânând în aşteptare.

După circa 20 de minute, inculpatul a venit la colaborator. Colaboratorul i-a înmânat inculpatului suma de 500 RON după care inculpatul i-a dat 4 bucăţi de substanţă solidă de culoare maronie.

După încheierea tranzacţiei, colaboratorul s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire căruia i-a predat cele 4 bucăţi de substanţă cumpărate de la inculpat.

Fiind expertizate cele 4 fragmente de substanţă solidă cumpărate de la inculpat s-a constatat că aceasta a fost constituită din 9,90 grame rezină de cannabis, cu o concentraţie în Tetrahidrocannabinol (THC) de 1,40% (conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifîcă din 15 ianuarie 2008).

În proba înaintată s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis.

Rezina de cannabis face parte din Tabelul Anexă nr. 3 din Legea nr. 143/2000.

Cantitatea de 7,28 grame rezină de cannabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost depusă la I.G.P.R. -D.C.J.S.E.O. cu dovada din 15 ianuarie 2008.

În drept, fapta inculpatului C.B.A. zis „L." care, la data de 23 octombrie 2007, a vândut colaboratorului „Z.T." - nume de cod cantitatea de 30 comprimate ecstasy (MDMA) pentru suma de 300 RON a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Deşi inculpatul nu s-a aflat în stare de recidivă a fost condamnat anterior, prin sentinţa penală nr. 561 din 28 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1488 din 19 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 2 ani închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente cu cea din prezenta cauză: astfel, prin rechizitoriul din data de 01 aprilie 2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, inculpatul C.B.A. zis „L." a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen..

Faptele inculpatului M.F.R. zis „R." care, la data de 07 septembrie 2007, a vândut colaboratorului „Z.T." un dot LSD pentru suma de 120 RON, iar la data de 12 ianuarie 2008 a vândut aceluiaşi colaborator cantitatea de 9,90 grame rezină de cannabis (haşiş) pentru suma de 500 RON au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit a) C. pen..

Faptele inculpatului G.A. zis „A." care, la data de 18 octombrie 2007, a vândut colaboratorului „Z.T." - comprimate ecstasy (MDMA) pentru suma de 245 RON, iar la data de 21 decembrie 2007 a mai vândut aceluiaşi colaborator cantitatea de 0,85 grame cocaină pentru suma de 360 RON au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).

La individualizarea judicioasă a pedepselor Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen..

„Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei art. 320¹ din Legea nr. 202/2010 - Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic, că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.

Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi 340 -344 se aplică în mod corespunzător.

Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, in cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.

În caz de respingere a cererii, instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun".

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, pe fond pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.

Critica formulată de parchet a vizat următoarele aspecte:

1. Nelegala durată a termenului de încercare stabilit în condiţiile art. 86¹ C. pen..

Instanţa a aplicat o pedeapsă de 4 ani în cazul inculpatului C.B.A., o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare în cazul inculpatului M.F.R., şi respectiv o pedeapsă de 4 ani în cazul inculpatului G.A. stabilind suspendarea executării acestor pedepse pe un termen de încercare de 4 ani în considerarea disp. art. 86² C. pen..

Or, conform art. 86² C. pen. termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanţă între 2 şi 5 ani.

În atare condiţii s-a constatat că termenul de încercare ce se putea stabili în mod legal în cauză era cuprins în intervalul 6-9 ani, şi respectiv 5-8 ani în cazul inculpatului M.F.R., iar un termen de încercare de 4 ani este în mod vădit nelegal stabilit.

2.Nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului M.F.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen..

În sarcina inculpatului M.F.R. a fost reţinută şi fapta de trafic de droguri de risc, constând în aceea că în la data de 12 ianuarie 2008, a vândut colaboratorului „Z.T.", cantitatea de 9,90 grame rezină de cannabis (haşiş) pentru suma de 500 RON, faptă căreia s-a dat prin rechizitoriu încadrarea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, faptă pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 15 ani.

S-a constatat că în condiţiile reţinerii simultane a dispoziţiilor art. 320¹ din C. proc. pen. şi a circumstanţelor atenuante instanţa era obligată să dea eficienţă prioritar cauzei legale de reducere a pedepsei, respectiv a dispoziţiilor privind recunoaşterea vinovăţiei reducând limitele de pedeapsă cu o treime, respectiv fixând un interval de la 2 la 10 ani şi ulterior în considerarea aplicării art. 74-76 C. pen. să aplice o pedeapsă sub minimul astfel fixat, astfel s-a constatat nelegalitatea pedepsei de 3 ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

3.Omisiunea confiscării sumei de 605 RON de la inculpatul G.A..

Prin rechizitoriu s-a solicitat în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 confiscarea sumei de 605 RON (provenită din fondurile I.G.P.R. B.C.C.O.-S.C.C.O. ILFOV) de la inculpatul G.A., sumă ce a fost obţinută de la colaboratorul cu nume de cod „Z.T." pentru vânzarea de droguri de mare risc în zilele de 18 octombrie 2007 şi 21 decembrie 2007.

Instanţa a omis să se pronunţe asupra acestei măsuri de siguranţă obligatorii, nelegalitatea urmând a fi îndreptată de instanţa de control judiciar.

4. Reţinerea generică a circumstanţelor atenuante prevăzutede art. 74 C. pen., fără a exista nicio motivare cu privire la conţinutul acestora şi aplicabilitatea lor în cauză cu consecinţa greşitei individualizări a regimului de executare în cazul inculpaţilor M.F.R. şi G.A..

S-a observat că hotărârea conţine în extenso conţinutul rechizitoriului, fără a conţine vreo argumentare cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuante, acestea fiind reţinute în mod generic prin referire la disp.art. 74-76 C. pen., cu privire la individualizarea regimului de executare (neprivativ de libertate) şi a măsurilor de supraveghere stabilite în condiţiile art. 86³ C. pen.. Cât priveşte individualizarea pedepsei argumentele expuse au fost reduse la menţionarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen..

S-a constatat din actele dosarului că inculpaţii M.F.R. şi G.A. au fost necunoscuţi cu antecedente penale, cât priveşte atitudinea procesuală, inculpaţilor M.F.R. şi G.A. au fost oscilanţi în cursul urmăririi penale.

Astfel s-a constatat pe de o parte că aspectele mai sus menţionate au fost insuficiente pentru a permite reţinerea în cauză a circumstanţelor atenuante, iar o cenzură efectivă a temeiniciei reţinerii acestora a fost dificil a se realiza în absenţiunea motivării.

În ceea ce priveşte inculpaţii M.F.R. şi G.A., faţă de repetabilitatea activităţii infracţionale, faţă de atitudinea procesuală din cursul urmăririi penale - oscilanţi, s-au sustras urmăririi penale, având mijloace ce le-au asigurat o distanţă considerabilă faţă de autorităţile judiciare române, fiind depistaţi în baza unui mandat european de arestare pe teritoriul spaniol, faţă de tipul drogurilor traficate - cocaina, LSD - s-a apreciat de către Parchet că se impune stabilirea unui termen de încercare maxim posibil prevăzut de lege în condiţiile art. 86² C. pen., cu stabilirea judicioasă a unui program strict de supraveghere.

5. Nelegala aplicare a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. în cazul inculpatului C.B.A. pentru infracţiunea dedusă judecăţii în condiţiile unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii şi greşita individualizare a regimului de executare.

În ceea ce priveşte inculpatul C.B.A., chiar instanţa a reţinut conform datelor din cazierul judiciar că acesta, deşi nu s-a aflat în stare de recidivă a fost condamnat anterior, prin sentinţa penală nr. 561 din 28 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1488 din 19 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 2 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente cu cea din prezenta cauză: astfel, prin rechizitoriul din data de 01 aprilie 2008 al D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, inculpatul C.B.A. zis „L." a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen..

În atare situaţie s-a constatat că instanţa a constatat în sensul art. 86⁵ C. pen. raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. că inculpatul a mai săvârşit anterior o infracţiune pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, astfel că, ignorând condamnarea anterioară definitivă de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru infracţiuni concurente cu cea din prezenta cauză şi aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea din prezenta cauză, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât în atare situaţie ar deveni incidenţă instituţia anulării suspendării sub supraveghere şi aplicarea regulilor concursului de infracţiuni cu posibilitatea eventuală a individualizării regimului de executare, cu privire la care Parchetul a apreciat că se impune un regim privativ de libertate cu stabilirea judicioasă a unui program strict de supraveghere, faţă motivarea că atitudinea de constantă recunoaştere din cursul urmăririi penale era datorată şi faptului că deja era arestat preventiv pentru fapte concurente, ceea ce i-ar fi îngreunat circumstanţierea persoanei sale, faţă de tipul drogurilor traficate - MDMA- şi repetabilitatea activităţilor infracţionale de gen.

6.Greşita individualizare a măsurilor de supraveghere în condiţiile art. 86³C. pen..

Prin decizia penală nr. 216/A din 20 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 111 din 17 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală mai sus menţionată.

S-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.B.A..

Rejudecând:

1). în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.F.R., zis „R." la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen..

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen..

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse mai sus menţionate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen..

În baza art. 86¹ C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de

5 ani, stabilit conform art. 86² C. pen..

În baza art. 86³ C. pen. s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a fiecărei luni la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen..

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

2). în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a)-art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul G.A. zis „A." la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen..

În baza art. 86¹ C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani, conform art. 86² C. pen..

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen..

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

S-a dispus confiscarea sumei de 605 RON de la inculpatul G.A. (provenită din fondurile I.G.P.R. - B.C.C.O. -S.C.C.O. Ilfov), sumă ce a fost obţinută de la colaboratorul cu nume de cod „Z.T." pentru vânzarea de droguri de mare risc la data de 18 octombrie 2007 şi respectiv 21 decembrie 2007.

Au fost obligaţi inculpaţii M.F.R. şi G.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 2.300 RON fiecare, ocazionate de soluţionarea fondului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului C.B.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, reţinând în fapt că, la data de 23 octombrie 2007 a vândut colaboratorului cu nume de cod „Z.T.", cantitatea de 30 de comprimate ecstasy (MDMA) pentru suma de 300 RON.

Probatoriul administrat în faza de urmărire penală, însuşit în totalitate de inculpat, care a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. a relevat vânzarea de către inculpat, la data de 23 octombrie 2007 a celor 30 de comprimate ecstasy inscripţionate cu logo-ul „P.U." despre care inculpatul a susţinut că le-a procurat de la numita B.L. cu suma de 6 RON/comprimat.

Din examinarea considerentelor sentinţei penale nr. 561 din 28 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti rămasă definitivă prin decizia nr. 1488 din 19 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rezultat că în perioada octombrie 2007 - noiembrie 2007 inculpatul C.B.A., zis „L." a procurat numitului M.M. (condamnat în aceeaşi cauză) diverse cantităţi de comprimate ecstasy inscripţionate cu logo-urile „P.U.", „V." sau „R." pe care, la rândul său, le achiziţionase de la numiza B.L., fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru o unică infracţiune de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, constând în 2 acte materiale, săvârşite la 29 noiembrie 2007 şi respectiv 10 decembrie 2007.

Deşi la pronunţarea sentinţei apelate a avut în vedere hotărârea de condamnare sus menţionată, apreciind că infracţiunea mai sus descrisă a fost concurentă cu cea din prezenta cauză, prima instanţă nu a observat că toate comprimatele furnizate de inculpat în perioada sus amintită au fost procurate în scopul revânzării, de la acelaşi „furnizor" - B.L., că actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc au avut ca obiect acelaşi lot de comprimate ecstasy (inscripţionat „P.U.") ca fapta dedusă judecăţii, că aceasta a fost săvârşită în aceeaşi perioadă (octombrie-noiembrie 2007).

Instanţa de apel a constatat că în raport de toate aceste aspecte de fapt reţinute, prima instanţă avea obligaţia de a analiza dacă fapta dedusă judecăţii reprezintă o infracţiune distinctă de trafic de droguri de mare risc sau dimpotrivă, un act material în conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru care inculpatul a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 561 din 28 mai 2009.

Importanţa acestei distincţii prezintă importanţă nu doar sub aspectul tratamentului sancţionator al concursului sau după caz al infracţiunii continuate, dar şi sub aspect procedural, în cazul infracţiunii continuate impunându-se punerea în discuţie a extinderii acţiunii penale pentru alte acte materiale conform art. 335 C. proc. pen. şi respectiv a schimbării încadrării juridice a faptei, consecinţa fiind reunirea cauzelor şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru toate actele materiale care întră în conţinutul infracţiunii.

De asemenea, Curtea a reţinut că schimbarea încadrării juridice a faptei într-o unică infracţiune de trafic de droguri de mare risc în forma continuată ar modifica substanţial situaţia juridică a inculpatului, inclusiv sub aspectul pedepsei aplicabile, în ipoteza primirii acesteia, dată fiind şi disproporţia vădită dintre pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, care a avut în vedere o activitate infracţională caracterizată printr-o pluralitate de acte materiale de trafic de droguri de mare risc şi cea aplicată în prezenta cauză, pentru un act material unic.

Ţinând cont că obiectul iniţial al judecăţii nu poate fi extins decât cu ocazia judecăţii în primă instanţă, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile imperative ce guvernează sesizarea instanţei, cu consecinţa nulităţii absolute a hotărârii conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi că nici contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente nu poate fi realizată pentru prima oară în calea de atac, a dispus desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.B.A..

Faţă de această soluţie instanţa de apel a apreciat că este de prisos la acest moment procesual a se examina celorlalte critici referitoare la inculpatul C.B.A., sub aspectul nelegalei durate a termenului de încercare stabilit conform art. 86² C. pen..

Sub aspectul soluţiei de condamnare a inculpaţilor M.F.R. şi G.A. s-a reţinut că situaţia de fapt, stabilită este corectă aceasta fiind susţinută de probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi însuşit de inculpaţi care au solicitat judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., vinovăţia pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare fiind dovedită.

În ceea ce priveşte critica privind reţinerea formală a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor M.F.R. şi G.A., Curtea a reţinut că aceasta este întemeiată.

Astfel, s-a constatat că prima instanţă deşi a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante, acestea au fost indicate generic, prin simpla referire la disp.art. 74 şi art. 76 C. pen., fără a fi detaliate împrejurările de fapt care, în opinia sa, atenuează răspunderea penală. Cu toate acestea, Curtea a împărtăşit opinia primei instanţe, în sensul reţinerii în cauză a circumstanţelor atenuante, apreciind că se impune acordarea unei semnificaţii sporite criteriului relativ la persoana şi conduita anterioară a inculpaţilor, avându-se în vedere disp art. 74 lit. a) C. pen., respectiv împrejurarea că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind la prima confruntare cu legea penală, infracţiunile deduse judecăţii (chiar în condiţiile repetabilităţii actelor materiale în cazul inculpatului Gligore) fiind săvârşite pe fondul integrării temporare a acestora în anturajul unor consumatori de droguri.

În ceea ce priveşte critica vizând nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului M.F.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea a constatat că aceasta este fondată.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este de la 3 la 15 ani, iar prin aplicarea succesivă a disp. art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 şi art. 76 C. pen. aceasta trebuia coborâtă sub minimul special redus cu o treime, adică doi ani, context în care, pedeapsa închisorii de 3 ani apare ca nelegal stabilită.

În consecinţă, dând eficienţă acestor dispoziţii legale, Curtea a aplicat inculpatului M.F.R. pentru infracţiunea sus menţionată o pedeapsă de 1 an închisoare, pe care a apreciat-o aptă să satisfacă scopul educativ şi represiv al sancţiunii penale.

Totodată, în acord cu prima instanţă, Curtea a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în condiţiile aplicării concomitente a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. este în măsura să satisfacă scopul preventiv educativ al pedepsei, dar şi funcţia de constrângere într-un mod eficient.

Distinct de criticile formulate de Parchet, Curtea a constatat că hotărârea primei instanţe este nelegală şi prin prisma omisiunii aplicării pedepselor complementare inculpaţilor M.F.R. şi G.A., aceasta fiind obligatorie atunci când legea prevede expres o asemenea pedeapsă, or, dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 conţin o asemenea dispoziţie, fiind îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 65 C. pen., privind aplicarea unei pedepse principale de cel puţin 2 ani închisoare.

În ceea ce priveşte critica privind nelegala stabilire a termenului de încercare în cazul suspendării executării pedepselor aplicate inculpaţilor M.F.R. şi G.A., precum şi insuficienţa măsurilor de supraveghere, Curtea a constatat că şi aceasta este întemeiată.

Procedând la individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanţă a dispus suspendarea executării acestora sub supraveghere, însă termenul de încercare nu a fost calculat aşa cum reclamă disp. art. 86² C. pen. care stabilesc că „Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 şi 5 ani".

În consecinţă, faţă de durata pedepsei rezultante stabilite în cazul inculpatului M.F.R. de 3 ani închisoare, termenul de încercare minim ce putea fi stabilit era de 5 ani închisoare, iar în cazul inculpatului G.A. era de 6 ani închisoare.

Curtea nu a împărtăşit critica Parchetului, privind necesitatea stabilirii în cazul fiecărui inculpat a unui termen de încercare maxim posibil, apreciind că şi un termen de încercare de durată minimă, conjugat cu un program riguros de supraveghere, este apt să atingă finalitatea urmărită de lege, aceea a îndreptării inculpatului, a formării unei atitudinii de respect şi corectitudine faţă de lege şi ordinea publică.

Prin urmare, Curtea a apreciat insuficient din acest punct de vedere programul de supraveghere stabilit de prima instanţă, prezentarea trimestrială a inculpaţilor la Serviciul de Probaţiune, în condiţiile în care aceştia sunt consumatori de droguri (aşa cum o demonstrează chiar declaraţiile date de inculpaţi în faza de urmărire penală) fiind de natură să anuleze eficienţa măsurii de clemenţă dispusă de instanţă în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.

S-a constatat că hotărârea primei instanţe este nelegală şi în privinţa omisiuni confiscării sumei de 605 RON de la inculpatul G.A. obţinută de inculpat de la colaboratorul cu nume de cod „Z.T." pentru vânzarea de droguri de mare risc la 18 octombrie 2007 şi respectiv la 21 decembrie 2007, luarea acestei măsuri fiind obligatorie conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce priveşte critica privind greşita obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat că şi aceasta este fondată, în condiţiile în care prin rechizitoriu s-au stabilit cheltuieli de judecată de câte 2.000 RON fiecare în sarcina inculpaţilor M.F.R. şi G.A., suma stabilită cu acest titlu de către instanţa de fond nu putea fi mai mică, decât dacă din datele cauzei ar fi rezultat că aceste cheltuieli nu sunt justificate, ceea ce nu poate fi reţinut în speţă, motiv pentru care, în baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. Curtea a stabilit în sarcina acestora cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea fondului de câte 2.300 RON fiecare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticând-o ca fiind ne legală şi ne temeinică pentru următoarele motive:

1. Greşita individualizare judiciară a măsurii de supraveghere prevăzută de art. 86³ pct. 1 lit. b) C. pen. faţă de inculpaţii M.F.R. şi G.A., caz de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen..

2.Greşita trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în ceea ce-l priveşte pe C.B.A., caz de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17²C. proc. pen..

3.Omisiunea computării perioadei arestării preventive de către autorităţile judiciare spaniole în vederea extrădării autorităţilor judiciare din România, în privinţa inculpaţilor M.F.R. şi G.A., caz de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen..

În dezvoltarea motivului de recurs privind greşita individualizare a măsurii de supraveghere prevăzut de art. 86³pct. 1 lit. b) C. pen. faţă de inculpaţii M.F.R. şi G.A., s-au învederat următoarele considerente:

Inculpatul M.F.R. a fost condamnat la instanţa de fond la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen. şi art. 320¹alin. (7) C. proc. pen. şi pentru săvârşirea unei infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen..

Potrivit art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani conform art. 86² C. pen..

În baza art. 86³ C. pen. printre alte obligaţii s-a stabilit în sarcina inculpatului şi măsura de supraveghere prevăzute de alin. (1) lit. b) potrivit căreia este obligat în prealabil să anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.

La instanţa de apel, după admiterea apelului declarat de parchet, desfiinţarea în parte a primei hotărârii şi reţinerea spre rejudecare cu privire la acest inculpat, s-a menţinut ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere potrivit art. 86¹ C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, iar în baza art. 86³ pct. 1 lit. b) C. pen., s-a stabilit ca măsură de supraveghere, obligaţia de a se prezenta în prima săptămână a fiecărei luni la Serviciul de Probaţiune a Tribunalului Bucureşti, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a considerat că, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au făcut o aplicare greşită a prevederilor exprese şi cumulative prevăzute de art. 86³ pct. 1 lit. b) C. pen., în sensul că instanţele de judecată au omis să-i delimiteze distinct, ca măsură de supraveghere, şi obligaţia de a anunţa în prealabil orice deplasare în afara localităţii de domiciliu, care depăşeşte 8 zile.

Constatându-se că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 86³ pct. 1 lit. b) C. pen., inculpatul este obligat să respecte toate măsurile de supraveghere stabilite în textul acestui articol.

Cu privire la inculpatul G.A., instanţa de fond a dispus suspendarea sub supravegherea executării pedepsei de 4 ani închisoare stabilită în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 - 76 C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, conform art. 86² C. pen..

Faţă de acest inculpat, în baza art. 86³ C. pen., s-au stabilit ca măsuri de supraveghere, obligaţiile de a se prezenta în prima săptămână a primei luni din fiecare trimestru la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Bucureşti, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi întoarcerea şi să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În apel, cu privire la acest inculpat, s-a dispus printre altele menţinerea modalităţii de executare potrivit art. 86¹ C. pen., privind pedeapsa de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani conform art. 86² C. pen. şi potrivit art. 86³C. pen. au fost puse în vedere faţă de inculpat, ca măsuri de supraveghere: obligaţia de a se prezenta în prima săptămână a fiecărei luni la Serviciul de Probaţiune din Tribunalul Bucureşti, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a considerat că hotărârile pronunţate nelegale şi netemeinice, întrucât, în aplicarea prevederilor art. 86³ C. pen., instanţa de judecată trebuia să stabilească cu titlu de măsuri de supraveghere îndeplinirea tuturor obligaţiilor stipulate în textul de lege mai sus arătat.

Rezultă din datele cauzei că a omis să-i facă cunoscută şi acestui inculpat obligaţia de a anunţa în prealabil orice deplasare în afara localităţii de domiciliu, care depăşeşte 8 zile.

Instanţele de judecată trebuiau să aibă în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor şi aspectul că inculpaţii M.F.R. şi G.A. s-au sustras în prima

parte a demarării procedurii de urmărire penală în cauză, motiv pentru care Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a emis în lipsă pentru cei doi inculpaţi mandate de arestare preventivă. Faţă de inculpatul M.F.R. s-a emis mandatul din 15 februarie 2008 pentru o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, acest mandat a fost pus în executare de către autorităţile judiciare spaniole, inculpatul fiind dat în urmărire internaţională la data de 19 martie 2009.

S-a învederat că faţă de inculpatul G.A., Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a emis mandatul de arestare preventivă în lipsă din 15 februarie 2008 pentru o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă că acesta a fost dat în urmărire internaţională la data de 27 octombrie 2008, fiind identificat de către autorităţile spaniole pe teritoriul Spaniei şi predat autorităţilor române.

S-a apreciat că, situaţia sustragerii inculpaţilor de la urmărirea penală, trebuia avută în vedere de către instanţele de judecată cu mai multă exigenţă, fiind o circumstanţă personală ce impune agravarea sancţiunii penale.

În acest sens, s-a apreciat că măsurile de supraveghere stabilite în condiţiile art. 86³ alin. (1) lit. b) C. pen., pentru a asigura o supraveghere eficientă a inculpaţilor trebuie individualizate potrivit cerinţelor exprese ale textului de lege menţionat.

S-a considerat ca fiind nelegală hotărârea instanţei de apel sub aspectul greşitei trimiterii spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală cu privire la inculpatul C.B.A..

Cu ocazia dezbaterilor în recurs, procurorul a menţionat că nu susţine motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen..

Recursul este fondat doar pentru considerentele ce se vor arăta:

Examinând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de Parchet circumscrise, cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., dar şi din oficiu cauza, conform art. 385⁹alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie retine următoarele:

Referitor la motivul de recurs formulat de parchet privind greşita trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.B.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este întemeiat astfel că, din această perspectivă, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen..

Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că prin hotărârea instanţei de fond inculpatul C.B.A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi 2 şi deţinere de droguri de mare risc prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, reţinându-se că la 23 octombrie 2007 a vândut colaboratorului cantitatea de 30 de comprimate de ecstasy pentru suma de 300 de RON.

Prin sentinţa penală nr. 561 din 28 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 1488 din 19 aprilie2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul C.B.A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, constând în două acte materiale săvârşite la data de 29 noiembrie 2007 şi respectiv 10 decembrie 2007.

În exercitarea căii de atac, parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la acest inculpat, pentru greşita suspendare a executării pedepsei sub supraveghere în baza art. 86¹ C. pen., deoarece în baza art. 86⁵ C. pen. raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. instanţa de fond era obligată să dispună anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată prin sentinţa nr. 561 din 28 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin sentinţa penală nr. 1488 din 19 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a susţinut că, instanţa era obligată să procedeze astfel, deoarece se descoperise că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului de încercare, aplicându-se dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiunii.

Faţă de datele din cazierul judiciar al inculpatului C.B.A. se impunea, în opinia parchetului, anularea suspendării sub supraveghere, aplicarea regulilor concursului de infracţiuni, o nouă reindividualizare judiciară a pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare cu un regim privativ de libertate.

Din examinarea considerentelor deciziei rezultă că instanţa de prim control judiciar a avut în vedere faptul că în perioada care constituie obiectul activităţii infracţionale pentru care inculpatul C.B.A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 561 din 28 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, instanţa de fond nu a observat că toate comprimatele furnizate de inculpat în această perioadă, au fost procurate în scopul revânzării de la acelaşi furnizor B.L. şi nici împrejurarea că actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, au avut ca obiect acelaşi lot de comprimate ecstasy (inscripţionat P.U.), fapta dedusă judecăţii fiind astfel săvârşită în aceeaşi perioadă (octombrie-noiembrie 2007).

În raport de aceste argumente, instanţa de apel a apreciat şi reţinut că prima instanţă avea obligaţia de a analiza dacă fapta dedusă judecăţii este o infracţiune distinctă de trafic de droguri de mare risc sau un simplu act material care intră în conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru care inculpatul a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 561 din 28 mai 2009.

În raport de aspectele arătate, instanţa de apel a apreciat că în cauză se impunea punerea în discuţie a extinderii acţiunii penale, pentru alte acte materiale, conform art. 335 C. proc. pen., cu consecinţa schimbării încadrării juridice, a reunirii cauzelor şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru toate actele materiale.

Instanţa de prim control judiciar a considerat că o eventuală schimbare a încadrării juridice a faptei într-o unică infracţiune de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, ar fi modificat substanţial situaţia juridică a inculpatului sub aspectul pedepsei.

În acelaşi sens, a apreciat că obiectul iniţial al judecăţii nu poate fi extins decât cu ocazia judecăţii în primă instanţă, în caz contrar, sunt încălcate dispoziţiile imperative care reglementează sesizarea instanţei consecinţa fiind nulitatea absolută a hotărârii, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât contopirea pedepselor nu poate fi realizată pentru prima oară în calea de atac.

În raport de criticile formulate sub acest aspect, de considerentele hotărârii recurate şi de dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 335 C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanţa dispune, prin încheiere, extinderea acţiunii penale cu privire şi la aceste acte şi procedează la judecarea infracţiunii în întregul ei.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, atunci când, cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiunii, s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii şi desfiinţează hotărârea anterioară.

În contextul arătat, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale menţionate se constată că instanţa de apel în mod greşit a avut în vedere dispoziţiile art. 335 alin. (1) C. proc. pen., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea punerii în discuţie a extinderii acţiunii penale pentru alte acte materiale cu consecinţa schimbării încadrării juridice, reunirii cauzelor şi pronunţării unei noi hotărâri.

În cauză nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 335 alin. (2) C. proc. pen..

Susţinerea instanţei în motivarea soluţiei de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare potrivit căreia nu se poate realiza pentru prima oară în calea de atac contopirea pedepselor este neîntemeiată având în vedere primul argument pe care instanţa de apel îl reţine în decizie, şi anume, punerea în discuţie a extinderii acţiunii penale potrivit art. 335 C. proc. pen. pentru fapta dedusă judecăţii şi pentru care inculpatul a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 561 din 28 mai 2009.

În raport de aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că se impune analiza faptei de către prima instanţă dacă aceasta este o infracţiune distinctă de trafic de droguri de mare risc sau un simplu act material ce intră în conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).

În consecinţă, susţinându-se existenţa unităţii infracţiunii continuate potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), contopirea pedepselor pentru infracţiunii concurente potrivit art. 34 şi art. 36 C. pen. este nefondată, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 371 C. proc. pen., în baza efectului devolutiv al apelului şi limitele sale, instanţa este obligată ca în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de apelant să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

În constatarea şi motivarea acestui aspect de nelegalitate este de observat că legiuitorul, prin reglementarea extinderii acţiunii penale pentru alte acte materiale, a prevăzut în mod expres în cuprinsul art. 335 C. proc. pen., că este competentă material să se pronunţe instanţa de judecată.

În interpretarea acestei sintagme prin instanţă de judecată trebuie să se înţeleagă, nu în mod obligatoriu instanţa de fond, ci instanţa pe rolul căreia cauza se află în curs de soluţionare.

Ca atare, instanţa de prim control judiciar era obligată, potrivit art. 335 alin. (2) C. proc. pen., să pună în discuţia părţilor problema reunirii cauzei cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii, desfiinţând hotărârea anterioară.

În raport de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru aspectele reţinute în considerentele deniei atacate. Contrar susţinerilor exprimate în decizie dacă ar fi procedat astfel, în cauză nu deveneau incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la nulitatea absolută a hotărârii judecătoreşti astfel pronunţata, deoarece nu erau nesocotite dispoziţiile privind sesizarea instanţei.

Din această perspectivă se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 216/A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, se va casa în parte decizia atacată numai în ceea ce priveşte acest aspect şi numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.B.A. şi va trimite cauza spre judecarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 111 din 17 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.B.A. - la Curtea de Apel Bucureşti.

Referitor la motivul de recurs formulat de parchet vizând omisiunea computării perioadei arestării preventive de către autorităţile judiciare spaniole în vederea extrădării autorităţilor judiciare din România în privinţa inculpaţilor M.F.R. şi G.A., circumscris aceluiaşi caz de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este întemeiat.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că faţă de inculpatul M.F.R. s-a emis mandatul de arestare preventivă în lipsă din 15 februarie 2008 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

La data de 24 iulie 2009, autorităţile spaniole l-au identificat pe inculpatul M.F.R. pe teritoriul spaniol şi l-au predat autorităţilor Tribunalului Bucureşti pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă din 15 februarie 2008 emis în lipsă faţă de acesta.

Din fişa urmăritului M.F.R., existentă la Dosar urmărire penală nr. 420D/P/2007, rezultă că inculpatul a fost arestat la 03 iunie 2009 în Spania în vederea extrădării, durata arestului preventiv până la introducerea în ţară a inculpatului fiind cuprinsă între 03 iunie 2009 şi 24 iulie 2009.

Această perioadă cuprinsă între 03 iunie 2009 şi 24 iulie 2009, în mod greşit nu a fost dedusă de către instanţa de fond şi instanţa de apel din pedeapsa aplicată inculpatului M.F.R..

Cu privire la inculpatul G.A. s-a emis mandatul de arestare preventivă din 15 februarie 2008 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza acestui mandat şi a solicitării urmăririi internaţionale a acestuia, inculpatul G.A. a fost arestat la data de 11 august 2009 în Spania în vederea extrădării autorităţilor judiciare din România.

Durata arestării în acest sens a fost între 11 august 2009 şi 29 august 2009, data extrădării. Instanţele de judecată, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) au dedus prevenţia de la 29 august 2009 la 21 octombrie 2009. Se impunea deducerea prevenţiei începând cu 11 august 2009 când autorităţile judiciare spaniole au dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis de autorităţile judiciare române.

Aşa fiind, văzând dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 216/A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, pe care o va casa în parte pentru considerentele sus-arătate şi rejudecând va dispune trimiterea cauzei la instanţa de apel - Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.B.A..

Văzând dispoziţiile art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen. urmează a deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor M.F.R. şi G.A. perioada arestului preventiv de la data încarcerării la data pronunţării prezentei decizii.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 216/A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală urmează a rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 216/A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 111 din 17 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, şi rejudecând:

Înlătură din decizia penală atacată dispoziţia de trimitere spre rejudecarea a cauzei Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală privind pe inculpatul C.B.A..

Trimite cauza instanţei de apel, respectiv Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalului Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 111 din 17 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.B.A..

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.F.R. prevenţia de la 3 iunie 2009 la 21 octombrie 2009.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.A. prevenţia de la 11 august 2009 la 21 octombrie 2009.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt potrivnice prezentei decizii.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C.B.A., M.F.R. şi G.A. în sumă de câte 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 831/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 829/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 830/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 830/2013. Penal