ICCJ. Decizia nr. 835/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 835/2013
Dosar nr. 4305/112/2012
Şedinţa publică din 7 martie 2013
Prin sentinţa nr. 71 din 10 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosar nr. 4305/112/2012 în baza disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen.:
S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat M.Z., în prezent deţinut în Penitenciarul Bistriţa, împotriva sentinţei penale nr. 48/F din 27 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 4399/112/2010.
S-a obligat revizuientul la plata sumei de 20 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că petentul nu a indicat niciunul dintre cazurile expres şi limitativ cuprinse în conţinutul art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., limitându-se la a enunţa o serie de afirmaţii fără acoperire.
Dintre toate motivele invocate de către petent doar cel referitor la pretinsa infracţiune de mărturie mincinoasă comisă de martorii audiaţi în cauză ar putea constitui temei al revizuirii sentinţei de condamnare dar această împrejurare trebuie constatată printr-o hotărâre judecătorească, sau printr-un act al procurorului într-un dosar care să fi avut ca obiect săvârşirea acestei infracţiuni.
Pe de altă parte, schimbarea încadrării juridice (inclusiv prin înlăturarea stării de recidivă), reducerea pedepsei aplicate sau reţinerea unor circumstanţe atenuante nu pot face obiectul unei cereri de revizuire.
Potrivit statuărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cuprinse în Decizia nr. 60/2007, cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă.
Ca atare, constatând că prezenta cerere nu vizează temeiuri dintre cele cuprinse în textul legal anterior menţionat, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă. Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.. împotriva sentinţei atacate a declarat apel revizuentul M.Z.. Apelantul a invocat dispoziţiile art. 47 C. proc. pen. potrivit căruia judecătorul care a judecat cauza nu mai poate participa la judecarea cauzei, ori, în speţă, acelaşi judecător a soluţionat cererea sa de revizuire; a mai precizat că nu ştie cine a înaintat şi cine a efectuat actele de cercetare privind cererea sa de revizuire deoarece nu a fost audiat.
A mai criticat faptul că cererea sa a fost judecată în camera de consiliu fără a putea depune probe şi înscrisuri.
A precizat că s-a început urmărirea penală împotriva denunţătorului şi a martorilor care doresc să-şi schimbe declaraţia.
Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor de apel invocate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de apel a constatat că prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată s-a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 48 din 27 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud invocând faptul că a fost condamnat pe drept, că martorii audiaţi au comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, că încadrarea juridică este greşită, că pedeapsa aplicată este prea mare şi că nu a beneficiat de asistenţă juridică, cerere pe care a respins-o.
Curtea a constatat că este nefondată critica apelantului referitoare la faptul că cererea de revizuire a fost soluţionată în mod nelegal de către acelaşi judecător care a pronunţat condamnarea sa în primă instanţă; art. 47 alin. (1) C. proc. pen. prevede că judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţare sau casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, după cum nici judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în aceea cauză, nu mai poate participa la judecarea cauzei. Din textul menţionat nu rezultă incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat hotărârea de condamnare de a judeca admisibilitatea cererii de revizuire, fiindcă admisibilitatea acesteia se rezumă doar la examinarea împrejurării dacă cererea este făcută în condiţiile prevăzute de lege, fără a se rejudeca pe fond cauza.
În ceea ce priveşte judecarea cererii în camera de consiliu, s-a reţinut că aceasta este regula prevăzută în art. 403 alin. (1) C.proc. pen., fără citarea părţilor, aspect ce nileste de natură să încalce nici un drept al revizuientului, deoarece în cazul admiterii în principiu a cererii instanţa stabileşte termen pentru rejudecarea cauzei, în şedinţă publică cu citarea părţilor, astfel încât prima instanţă a respectat întocmai procedura judecării revizuirii.
În mod justificat a fost respinsă revizuirea deoarece cuantumul pedepsei, lipsa de apărare în faţa instanţei de recurs şi greşita schimbare a încadrării juridice, evident nu sunt prevăzute drept cazuri de revizuire în enumerarea strictă a art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen..
De asemenea, s-a mai reţinut că în mod temeinic prima instanţă a apreciat că nici invocarea declaraţiilor mincinoase ale martorilor nu poate justifica admiterea în principiu a cererii de revizuire fiindcă invocarea acestui caz nu a fost însoţită de - astfel cum prevede art. 395 alin. (1) C. proc. pen. - de dovada acestei împrejurării fie prin hotărâre judecătorească fie prin ordonanţa procurorului.
Curtea a mai constatat că revizuientul apelant, astfel cum a declarat şi în apel, îi suspectează pe martorii audiaţi că au fost subiectivi deoarece sunt rude între ei, însă a precizat că cercetările penale nu au fost finalizate, astfel încât nu poate dovedi deocamdată mărturia mincinoasă.
Or, din actele dosarului rezultă că revizuientul a fost audiat de către parchet referitor la cererea de revizuire a sentinţei de condamnare precizată.
Prin decizia penală nr. 196/A/2012 din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul M.Z., deţinut in Penitenciarul Bistriţa împotriva sentinţei penale nr. 71 din 10 octombrie 2012 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Împotriva deciziei penale nr. 196/A/2012 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a declarat recurs revizuentul M.Z. la data de 29 noiembrie 2012 (dosar recurs).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 decembrie 2012, sub nr. 4305/112/2012.
Prin cererea formulată de recurentul revizuient la data de 23 ianuarie 2013 (dosar recurs) şi transmisă la dosarul cauzei la data de 29 ianuarie 2013, (dosar recurs), acesta solicită „retragerea recursului privind revizuirea cu termen la data de 07 martie 2013 în camera. Rog să luaţi act de retragerea cererii mele de revizuire din motive personale la termenul dat şi renunţarea la recursul de la Înalta Curte".
Verificând cererea formulată de recurentul revizuient, în raport cu dispoziţiile art. 3854 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 3854 C. proc. pen. rap. la art. 368 alin. (1) C. proc. pen.:"După pronunţarea hotărârii şi până la expirarea termenului de declarare a apelului, părţile pot renunţa în mod expres la această cale de atac".
Potrivit dispoziţiilor art. 368 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.:"Asupra renunţării, cu excepţia apelului care priveşte latura civilă a cauzei, se poate reveni înăuntrul termenului pentru declararea apelului.
Renunţarea sau revenirea asupra renunţării poate să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special."
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că declaraţia recurentului revizuient de la dosar recurs nu poate fi calificată ca o cerere de renunţare la recursul formulat de acesta întrucât, din actele dosarului rezultă că decizia penală atacată nr. 196/A/2012 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a fost pronunţată la data de 14 noiembrie 2012 şi comunicată recurentului la data de 29 noiembrie 2012 conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a acesteia aflată la dosar recurs (nr. 4305/112/2012).
Cum termenul de declarare a recursului în cauză curge de la comunicarea deciziei penale atacate, recurentul putea formula cererea de renunţare la calea de atac înlăuntrul termenului de recurs de 10 zile calculat de la comunicarea hotărârii menţionate termen care s-a împlinit la data de 10 ianuarie 2013.
Or, declaraţia de renunţare, astfel cum a intitulat-o recurentul revizuient, în finalul cererii, a fost formulată la data de 23 ianuarie 2013.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în discuţie este o cerere de retragere a căii de atac.
Examinând declaraţia de retragere a recursului formulat de revizuientul M.Z., în raport cu dispoziţiile art. 3854 C. proc. pen. raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora: „Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de apel", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu poate reveni asupra retragerii recursului formulat în cauză.
Faţă de conţinutul normativ al textului legal menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se poate reveni asupra unei cereri de retragere a căii de atac formulată personal de către parte întrucât normele procedural penale nu prevăd în mod expres posibilitatea de a reveni asupra unei cereri de retragere a căii de atac.
În caz contrar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că s-ar adăuga la dispoziţiile legale menţionate, dispoziţii care au caracter limitativ şi expres.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de retragerea recursului declarat de revizuentul M.Z. împotriva deciziei penale nr. 196/A/2012 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 88/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 834/2013. Penal → |
|---|
