ICCJ. Decizia nr. 88/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 88/2013
Dosar nr. 1927/104/2011/a18
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de data de 8 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1927/104/2011 s-a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului A.S.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului constată că, la acest moment procesual nu se conturează o reapreciere cu privire la temeiurile de fapt şi de drept ce au justificat măsura arestării preventive de la data când aceasta a fost menţinută, constatându-se că acestea subzistă şi în prezent, respectiv sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este actual concomitent cu cel al influenţării probelor şi al încercării de a zădărnici aflarea adevărului, existând riscul plauzibil că inculpatul ar împiedica desfăşurarea procesului.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, recurentul inculpat A.S. a declarat recurs, în criticile formulate, arătând în esenţă că nu mai există temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar parchetul nu a adus probe cu privire la pericolul public pe care l-ar constitui lăsarea sa în libertate.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se reţine că recurentul-inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 29 din 22 februarie 2012 la o pedeapsă rezultantă de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie, pentru infracţiunile concurente de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă şi portul, fără drept de cuţit.
În fapt, în sarcina inculpatului A.S. s-a reţinut, în esenţă că, în seara zilei de 17 februarie 2011, înarmat cu un cuţit şi un topor, a pătruns într-un local public (bar) de pe raza oraşului Drăgăneşti Olt, şi în prezenta unui număr mare de persoane, a agresat pe partea vătămată A.I. (nepot de frate), aplicându-i o lovitură cu cuţitul, în zona toracică, agresiune în urma căreia viaţa părţii vătămate a fost pusă în primejdie şi prin aceste fapte a perturbat grav ordinea şi liniştea publică, iar după comiterea agresiunii a luat legătura direct şi prin intermediari cu martorii prezenţi la faţa locului pentru a-i determina să relateze organelor judiciare o altă situaţie de fapt decât cea reală .
Arestarea preventivă a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. a), b), e) şi f) C. proc. pen., în considerarea faptului că inculpatul a fugit imediat după comiterea infracţiunilor şi s-a ascuns, în diverse locuri, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, a încercat să zădărnicească direct şi indirect aflarea adevărului prin influenţarea martorilor cauzei, a exercitat presiuni asupra părţii vătămate, care îi este nepot şi a încercat să facă o înţelegere frauduloasă cu aceasta şi există probe ce dovedesc comiterea infracţiunilor de către inculpat, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar pe de altă parte, este dovedit pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.
Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menţinută faţă de inculpat prin sentinţa de condamnare în primă instanţă pronunţată de Tribunalul Olt precum şi în apel prin încheierea ce formează obiectul recursului de faţă.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului A.S., Înalta Curte apreciază că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate, existând indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis faptele pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii.
Se constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care recurentul inculpat este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, fiind pronunţată în cauză o hotărâre de condamnare nedefinitivă.
Totodată, Înalta Curte apreciază că lăsarea în liberate a recurentului inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptei pentru care recurentul inculpat este cercetat, urmările pe care aceasta le-a produs dar şi sentimentul de insecuritate creat în rândul populaţiei prin cercetarea în libertate a unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni contra vieţii.
Înalta Curte are în vedere şi declaraţiile martorilor B.I.F. şi M.V. care demonstrează caracterul violent al inculpatului precum şi convorbirile telefonice efectuate de inculpat cu martorii cauzei, consemnate în notele de redare şi interceptare din care rezultă încercarea inculpatului de a influenţa martorii din proces.
Ca atare, detenţia provizorie este licită, fiind respectate atât exigenţele ce decurg din legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpatului A.S. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impun menţinerea detenţiei provizorii.
La stabilirea pericolului social al faptelor săvârşite de inculpat, se ţine seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanţa valorilor puse în pericol, activitatea infracţională în care a fost implicat inculpatul, constatându-se totodată că durata măsurii arestării preventive, respectiv de la data de 20 februarie 2011 nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei.
Aşa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva încheierii din 8 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1927/104/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 835/2013. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
