ICCJ. Decizia nr. 87/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 87/2013

Dosar nr. 7263/1/2012

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2013

Deliberând asupra cererii de strămutare de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15 noiembrie 2012, petentul P.P.G., a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 595/245/2010 al Curţii de Apel Iaşi.

În susţinerea cererii petentul a arătat că se află în proces cu partea vătămată N.R. şi consideră că există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei la o altă instanţă egală în grad, deoarece la Curtea de Apel Iaşi imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, exercitată de climatul în care se desfăşoară procesul penal, duşmăniilor locale şi calităţii părţilor.

Totodată, a arătat că cercetările efectuate în faza de urmărire penală în Dosarul nr. 595/245/2010 nu s-au derulat cu obiectivitate, astfel că actele de cercetare penală au fost efectuate de inspectorul C.F., prieten de familie cu partea vătămată N.R.. De asemenea, pe parcursul urmăririi penale, au fost făcute şi presiuni cu privire la audierea martorei D.C.M., unde în urma declaraţiei dată de aceasta a fost arestat la data de 16 decembrie 2010.

Având în vedere cele învederate, precum şi faptul că în prezent inspectorul C.F. se afla angajat ca ofiţer de poliţie judiciară la D.N.A., Serviciul Teritorial Iaşi, iar procurorul de caz A.V. activează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Iaşi, îi creează temerea că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi atinsă.

A mai arătat că în calitate de agent imobiliar, care îşi desfăşura activitatea pe raza judeţului Iaşi, a intrat în conflict de interese cu oameni importanţi din domeniu, respectiv B.C., P.D. (soţul magistratului procuror, I.D., din cadrul Serviciului Teritorial Iaşi al D.I.I.C.O.T.), motiv pentru care pe fondul duşmăniilor locale, îi creează temerea că imparţialitatea judecătorilor cauzei ar putea fi atinsă sau ştirbită.

În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a solicitat informaţii de la Ministerul Justiţiei.

Din informaţiile primite de la conducerea Ministerului Justiţiei rezultă că, nu se cunosc date de către instanţa Curţii de Apel Iaşi privind relaţiile de prietenie invocate între partea vătămată N.R. şi inspectorul de poliţie C.F., şi nici privind relaţiile şi conflictele de interese pe care le invocă petentul cu oameni importanţi şi nici persoana şi calitatea acestora.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorii sau procurorii, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

Verificând actele dosarului şi susţinerile petentului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei întrucât, aspectul relevat de petent prin cererea de strămutare, nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile limitativ şi expres prevăzute de textul legal, mai sus amintit, pentru strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 60 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de strămutare formulată de petent.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul P.P.G. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 595/245/2010 al Curţii de Apel Iaşi.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 87/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond