ICCJ. Decizia nr. 998/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 998/2013

Dosar nr. 9109/118/2011

Şedinţa publică din 21 martie 2013

Asupra recursurilor de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 76 din 22 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9109/118/2011 s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 182 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul Z.C. urmează a executa în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului Z.C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, b C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 861 şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Z.C. pe durata unui termen de încercare de 6 ani, ce curge de la rămânerea definitivă a sentinţei penale de condamnare.

În temeiul art. 863 C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul Z.C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 864 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Z.C. pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., pentru lipsa plângerii prealabile.

S-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de părţile vătămate.

În temeiul art. 14 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următorii C. civ., a fost obligat inculpatul Z.C. la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă D.D.V.

În temeiul art. 14 alin. (3) lit. b), alin. (4) şi alin. (5) C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următorii C. civ., a fost obligat inculpatul Z.C. către partea civilă C.D. la plata sumei de 80.000 lei cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 10.000 lei daune materiale şi 1074 lei reprezentând beneficiul nerealizat.

În baza art. 364 alin. (4) C. proc. pen., nu a soluţionat acţiunea civilă promovată de D.D.V. pentru distrugerea autoturismului.

S-au respins, ca nefondate, restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile D.D.V. şi C.D..

În temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul Z.C. la plata sumelor de 3264 lei şi 1.600 lei cu titlu de despăgubiri civile - cheltuieli de spitalizare - către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul Z.C. la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut incidentul din data de 01 mai 2010 s-a desfăşurat în două etape.

Prima etapă a conflictului:

După petrecerea zilei la pădure, partea vătămată D.D.V., împreună cu mai multe persoane, se afla la intersecţia mare din sat Ciocârlia. Numitul B.P. l-a rugat pe D.D.V. să-l transporte cu autoturismul la domiciliul inculpatului Z.C., pentru a-i achita acestuia o datorie. D.D.V. s-a urcat la volanul autoturismului O., B.P. a ocupat locul din dreapta faţă, iar martorul S.C.A. s-a urcat pe locul din stânga spate. Cei trei s-au deplasat la domiciliu inculpatului. D.D.V., posibil sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus autoturismul cu viteză şi a pus frână bruscă în faţa porţii inculpatului, unde se aflau fiica în vârstă de 6 ani a inculpatului, precum şi martorul C.V. care ţinea în braţe fetiţa cea mică a inculpatului

Martorul B.P. a coborât din maşină pentru a-i restitui suma de bani inculpatului şi a discutat cu acesta, apoi inculpatul s-a apropiat de autoturismul în care se afla partea vătămată şi i-a aplicat acestuia o palmă peste faţă, prin geamul deschis al portierei, reproşându-i că putea să-i lovească copiii cu maşina. La rândul său D.D.V. l-a lovit pe inculpat în zona spatelui cu un băţ pe care îl avea în maşină.

Această împrejurare a rezultat din declaraţiile mai multor persoane audiate în cauză (inclusiv cele ale inculpatului şi ale părţii vătămate) chiar dacă nu toate converg asupra modului în care s-a desfăşurat conflictul respectiv.

Prima fază a incidentului s-a stabilit prin coroborarea următoarelor depoziţii:

- declaraţiile părţii vătămate D.D.V. - fila 30 U.P. - care arată că inculpatul „fără nici un motiv îmi dă o palmă peste faţă, după care se retrage…”, că s-a dat jos din maşină şi s-a dus după inculpat, că s-au jignit reciproc, dar neagă că ar fi avut asupra sa vreo bâtă sau băţ; declaraţia a fost menţinută fără contradicţii în faţa instanţei de judecată - fila 24 fond

- declaraţia inculpatului la procuror, singura menţinută - în care afirmă că D.D.V. i-a aplicat o lovitură peste spate cu un par.

- declaraţia martorului R.V. - fila 56 fond - confirmă atât declaraţiile martorilor B.P., S.C.A., C.V., A.D. cu privire la faptul că în timp ce C.V. se afla în faţa porţii ţinând în braţe fetiţa inculpatului, a apărut autoturismul condus de D.D.V. care a frânat brusc; inculpatul i-a reproşat lui D.D.V. că îi loveşte copilul; dar şi afirmaţia lui Drăgoi potrivit căreia Z.C. i-a aplicat o palmă peste faţă lui D.D.V. prin geamul deschis al portierei şoferului; dar şi afirmaţia inculpatului că D.D.V. i-a aplicat o lovitură peste spate cu o bâtă.

S-a considerat evident că declaraţiile martorilor R.V. şi S.C.A. sunt cele mai obiective şi imparţiale, prezentând faptele fără a încerca să disculpe pe vreunul din cei doi participanţi la prima parte a conflictului.

Instanţa a apreciat declaraţia părţii vătămate D.D.V. ca fiind sinceră, mai puţin în ceea ce priveşte lovitura aplicată inculpatului în prima fază a incidentului.

A doua fază a incidentului:

Partea vătămată D.D.V. şi martorul B.P. s-au întors cu autoturismul la intersecţia mare, unde D.D.V. i-a cerut părţii vătămate C.D. să-l însoţească la domiciliul inculpatului Z.C. pentru a rezolva conflictul ivit între ei, motiv pentru care cei doi s-au urcat în autoturism şi au început să se deplaseze către acesta.

În acest timp, inculpatul Z.C. a luat o toporişcă şi a plecat de la domiciliul său spre locul unde adăpostea animale.

La momentul la care părţile vătămate D.D.V. şi C.D. se deplasau pe strada Narciselor din com. Ciocârlia cu autoturismul marca O. al celei dintâi, acestea s-au întâlnit cu inculpatul care circula pe aceeaşi stradă, având în mână o toporişcă.

În acest context, inculpatul Z.C. a aruncat cu o piatră în parbrizul autoturismului părţii vătămate care s-a spart.

Inculpatul s-a apropiat de autoturismul oprit, în dreptul portierei stânga faţă şi ţinând toporul cu mâna stângă, cu lama îndreptată spre autoturism, el aflându-se cu spatele către portbagaj, a aplicat mai multe lovituri în caroserie, apoi a aplicat o lovitură de topor, prin geamul închis al autoturismului care a atins-o pe partea vătămată D.D.V. în regiunea fetei, provocându-i o plagă temporo-zigomatică în partea stângă a capului.

Partea vătămată C.D. a ieşit din autoturism pe portiera dreapta faţă, a ocolit autoturismul prin partea din spate şi s-a apropiat de inculpat strigându-i să înceteze agresiunea îndreptată asupra părţii vătămate D.D.V.

În aceste condiţii, inculpatul a fost surprins de apariţia părţii vătămate C.D. în spatele său şi efectuând o mişcare de semi întoarcere către stânga a lovit-o pe aceasta cu partea metalică netăioasă a lamei producându-i acesteia un traumatism cranio cerebral cu dilacerare durocerebrală, ce a determinat pierderea cunoştinţei părţii vătămate. Această poziţie a părţilor atât din declaraţiile părţilor vătămate cât şi din prezenta urmelor de sânge pe portbagajul autoturismului.

Partea vătămată D.D.V. a ieşit şi ea din autoturism şi astfel cum a declarat iniţial, la data de 30 mai 2010, l-a lovit pe inculpat cu bâta, deşi la data de 22 noiembrie 2010 a arătat că nu îşi aminteşte să îl fi lovit pe inculpat.

Deşi s-a contestat de către inculpat faptul că ar fi deţinut o toporişcă, susţinând că a folosit o bâtă cu înveliş metalic la unul din capete (conform planşei foto fila 15 dosar U.P.), instanţa a constatat că obiectul vulnerant folosit de către inculpat la producerea infracţiunilor este un corp tăietor despicător (topor/toporişcă) neidentificat de organele de anchetă. Acest fapt a rezultat fără echivoc din coroborarea următoarelor mijloace de probă declaraţiile constante ale părţilor vătămate, care au arătat că obiectul cu care i-a atacat inculpatul era o toporişcă, declaraţiile inculpatului din 17 iulie 2010 - fila 48 U.P. - „având în mână o toporişcă” şi din 30 iulie 2010 - fila 58 U.P., declaraţia martorului S.C. - fila 46 verso, fila 47 U.P. şi 42 fond, declaraţia martorului Agavriloaiei Ionel fila 51 verso, 52 U.P., raportul de constatare medico - legală privind examinarea părţii vătămate D.D.V. - fila 144 dosar U.P. care a stabilit că aceasta prezintă leziuni de violenţă („traumatism cranio facial acut deschis prin agresiune”) care au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor despicător.

Împrejurarea că unii martori au declarat că inculpatul avea asupra sa un băţ nu a fost considerată a fi de natură a influenţa aprecierea că, în realitate inculpatul a agresat victimele cu o toporişcă, fiind evident că poate fi un aspect legat de percepţia acestor martori sau o încercare de a diminua vinovăţia inculpatului.

Situaţia de fapt astfel cum a fost expusă mai sus, s-a stabilit prin coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale:

- plângerea şi declaraţiile părţii vătămate D.D.V.: prin plângerea din 03 mai 2010, partea vătămată D.D. a sesizat organele de politie cu privire la faptul că, la data de 01 mai 2010, a fost lovit cu o toporişca în zona fetei de către inculpatul Z.C. care, cu aceeaşi ocazie, a provocat şi distrugeri autoturismului său; declaraţiile în care a arătat că la data de 01 mai 2010 l-a transportat pe martorul B.P., la cererea acestuia, până la locuinţa inculpatului Z.C.; că cei doi s-au certat, probabil din cauza unei datorii băneşti, iar la un moment dat inculpatul s-a îndreptat către el şi l-a lovit cu palma peste fată; în continuare, partea vătămată a mai arătat că între el şi inculpat a izbucnit o altercaţie verbală, acesta intrând în cele din urmă în curtea locuinţei sale. După aceasta, partea vătămată s-a întors în locul în care se aflau mai mulţi prieteni de-ai săi, iar după un interval de timp, împreună cu partea vătămată C.D. s-a îndreptat din nou către locuinţa inculpatului pentru a discuta cu acesta; pe strada Narciselor din com. Ciocârlia, părţile vătămate l-au observat pe inculpat care se deplasa pe jos însoţit de o altă persoană de sex masculin pe care nu o cunoşteau. La vederea lor, inculpatul a aruncat cu o piatră în parbrizul autoturismului cu care circulau, partea vătămată D.D. frânând brusc. Imediat, inculpatul a venit în dreptul portierei dreapta fată şi a aplicat o lovitură cu o toporişca pe care o avea asupra sa, prin geamul închis al portierei, lovitură care a atins-o pe partea vătămată în partea stângă a fetei; pentru a se apăra a coborât din autoturism luând din interior o bâtă cu ajutorul căreia a aplicat o lovitură inculpatului pentru a-l dezarma, în condiţiile în care acesta încerca să îl mai lovească cu toporişca. În cele din urmă inculpatul a fugit spre domiciliu, iar după aceasta partea vătămată l-a văzut pe C.D. căzut în spatele autoturismului; declaraţia din faţa instanţei în care a menţinut depoziţiile anterioare;

- plângerile şi declaraţiile părţii vătămate C.D.: la data de 18 mai 2010, partea vătămată C.D. a sesizat şi ea organele politiei cu privire la faptul că, la data de 01 mai 2010, inculpatul Z.C. i-a aplicat lovituri cu o toporişcă în zona capului şi a corpului; declaraţiile în care arată că la data de 01 mai 2010 se afla la intersecţia din com. Ciocârlia, iar la un moment dat a fost abordat de către partea vătămată D.D.V. care i-a spus că se certase cu inculpatul şi care i-a cerut să îl însoţească pentru a discuta cu el; pe drum, părţile vătămate s-au întâlnit cu inculpatul care, atunci când i-a văzut, a aruncat cu o piatră în parbrizul autoturismului, spărgându-l; după ce D.D.V. a frânat şi a oprit autoturismul, inculpatul s-a apropiat de portiera stânga fată a maşinii şi, prin geamul lateral, a aplicat părţii vătămate o lovitură de topor; partea vătămată C.D. a coborât din autoturism însă imediat a fost lovită în cap de către învinuit cu partea din spate, plată, a lamei toporului; a precizat că a încercat să ocolească autoturismul prin spate, pentru a ajunge la inculpatul aflat în dreptul portierei stânga fată însă acesta a observat-o şi a lovit-o din întoarcere, în regiunea parietală; în urma acestei lovituri, partea vătămată si-a pierdut cunoştinţa;

- procese verbal de sesizare şi cercetare la faţa locului, prin care s-au fixat urmele infracţiunii, şi planşa foto anexă - filele 10-29 dosar U.P.;

- cercetarea tehnico-ştiinţifice a autoturismului în care se aflau părţile vătămate s-a stabilit că pe capota portbagajului şi pe bara de protecţie spate, pe partea dreaptă erau mai multe pete brun roşcate, cu aspect de sânge; mai multe asemenea pete au fost identificate şi pe partea interioară a pragului portierei stânga fată, al cărei geam lipsea; pe chederul interior şi pe cel exterior au fost observate două urme de circa 2 cm şi respectiv 1 cm, create prin lovire cu un corp dur tăietor; de asemenea, în interior au fost găsite şi două pături care de asemenea prezentau mai multe pete de culoare brun roşcat, cu aspect de sânge; aceste aspecte au fost fixate prin fotografiere, planşa fotografică reliefând şi existenta unei fisuri circulare cu mai multe raze, în partea din dreapta jos a parbrizului.

- raportul de constatare medico - legală din 05 iulie 2010 privind examinarea părţii vătămate D.D.V. - fila 144 dosar U.P. care a stabilit că aceasta prezintă leziuni de violenţă („traumatism cranio facial acut deschis prin agresiune”) care au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor despicător, ce pot data din 01 mai 2010, care necesită 12-14 zile de îngrijiri medicale de la data producerii şi care nu i-au pus viaţa în primejdie.

- raportul de constatare medico legală, agresiuni din 05 iulie 2010 al Serviciului de Medicină Legală constanţa care, în urma examinării părţii vătămate C.D. a stabilit că acesta prezintă leziuni de violenţă ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur care pot data din 01 mai 2010, necesită 50-55 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie prin dilacerare durocerebrală; prezintă infirmitate fizică permanentă prin lipsa de substanţă osoasă post-craniectomie de necesitate - fila 35 dosar U.P.;

- certificatul medico legal, agresiuni din 07 mai 2010 al Serviciului de Medicină Legală Constanţa care, în urma examinării inculpatului Z.C. a stabilit că acesta prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure şi zgâriere care pot data din 01 mai 2010 şi necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale - fila 59 dosar U.P.;

- declaraţiile martorului S.C. care a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei că la data de 01 mai 2010 în timp ce se afla la locuinţa mătuşii sale l-a văzut pe inculpatul Z.C. aruncând cu o piatră în parbrizul unui autoturism care se afla în apropierea intersecţiei dintre o stradă lăturalnică şi str. Narciselor din com. Ciocârlia; în acel moment, autoturismul respectiv a oprit, iar inculpatul a lovit cu toporul pe care îl avea asupra sa în zona portierei stânga fată; în continuare, martorul a declarat că nu cunoaşte ce s-a întâmplat mai departe, deoarece de frică a intrat în casă;

- declaraţiile martorului Agravriloaei Ionel care a arătat că în seara zilei de 01 mai 2010 se afla în locuinţa sa de pe str. Narciselor din com. Ciocârlia, iar la un moment dat a observat circulând pe stradă autoturismul condus de partea vătămată D.D.; martorul a precizat că inculpatul a început să lovească cu o toporişcă autoturismul în partea dinspre scaunul şoferului după care a fugit; martorul a ieşit din curte pentru a vedea ce se întâmplase, iar lângă maşină a găsit două persoane, respectiv pe D.D.V. care sângera în regiunea fetei şi o altă persoană de sex masculin care era căzut la pământ, inconştient; martorul a mai precizat că a încercat să acorde primul ajutor persoanelor rănite, a solicitat serviciul de ambulantă, la scurt timp sosind la fata locului şi organele de politie; declaraţia a fost menţinută şi în faţa instanţei.

- declaraţiile martorului N.P. care a arătat că a ajuns la locul în care au fost săvârşite agresiunile la scurt timp după acestea se consumaseră; acolo le-a observat pe părţile vătămate, ambele prezentând urme de lovire şi acuzând dureri.

- declaraţiile martorului C.V. care la urmărire penală a arătat că la data de 01 mai 2010, la domiciliul inculpatului au venit doi bărbaţi cu o maşină străină, şoferul având în mână o bâtă de lemn; între aceste trei persoane a izbucnit un conflict, şoferul autoturismului lovindu-1 cu bâta peste spate pe învinuit, moment în care martorul a intrat în casă; în continuare, martorul a arătat că la scurt timp după această altercaţie inculpatul a luat din casă un par lung de aproximativ 1 metru şi gros de circa 5-6 cm spunând că pleacă la stână; la scurt timp inculpatul a revenit la domiciliu spunând că a fost aşteptat şi fugărit de către două persoane, lovind-o pe una dintre acestea în zona capului; în faţa instanţei, iniţial a dat declaraţii contradictorii, însă ulterior a precizat că îşi menţine declaraţiile de la urmărire penală;

- declaraţiile martorului R.V., care a arătat că după o manevră imprudentă a părţii vătămate D.D.V. care conducea cu viteză pe stradă, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură de palmă; partea vătămată D.D.V. a ripostat cu o bâtă pe care a scos-o din autoturism iar învinuitul s-a înarmat la rândul lui cu un par, cei doi aplicându-şi reciproc lovituri.

- declaraţia martorului S.C.A., audiat numai în cursul judecăţii, care a arătat că i-a însoţit pe D.D.V. şi B.P. în prima etapă a incidentului, susţinând împrejurarea că D.D.V. a condus cu viteză mare, a luat viteza în curbă; că l-a văzut pe naşul inculpatului cu fetiţa inculpatului în braţe, iar cealaltă fetiţă se afla la 4-5 m de bordul maşinii; că inculpatul i-a reproşat lui D.D.V. faptul că a condus în viteză şi că era să-i lovească una din fiice;

- declaraţiile martorului B.N. audiat sub aspectul acţiunii civile formulate de partea civilă care a arătat că a împrumutat părţii civile suma de 10.000 lei pentru operaţie şi medicamente, întocmind în acest sens un înscris sub semnătură privată, în prezenţa a doi martori;

- declaraţiile inculpatului din cursul urmăririi penale care sunt contradictorii:

1. Astfel, la data de 01 mai 2010, inculpatul a declarat că a avut un conflict cu partea vătămată D.D.V., după ce acesta din urmă l-a însoţit, împreună cu martorul S.C. pe B.P. care venise la locuinţa sa pentru a discuta despre o datorie bănească dintre ei, cei trei deplasându-se cu autoturismul părţii vătămate. La un moment dat, aceasta din urmă a început să îl jignească, a coborât din autoturism înarmat cu o bâtă ameninţându-l că îl va lovi. Scandalul a fost aplanat de către tatăl învinuitului, însă partea vătămată a revenit după aproximativ cinci minute, însoţită de partea vătămată C.D.; potrivit declaraţiei inculpatului, în acel moment se afla la masă împreună cu părinţii şi martorii R.V. şi C.V.; cele două părţi vătămate au coborât din autoturism, C.D. fiind înarmat cu o sabie, iar Drăgoi Dănuţ cu o bâtă pe care a folosit-o pentru a-l lovi în zona spatelui; în aceste condiţii, inculpatul a luat o bâtă cu care le-a lovit pe ambele părţi vătămate, D.D.V. plecând cu autoturismul iar C.D. părăsind zona pe jos; cei doi s-au oprit la aproximativ 100 metri de locuinţa inculpatului iar la scurt timp în zonă au sosit şi organele de poliţie.

2. La data de 17 iulie 2010, inculpatul si-a modificat poziţia, arătând că a avut o altercaţie fizică cu partea vătămată D.D.V. în data de 01 mai 2010, atunci când aceasta a venit împreună cu B.P. la locuinţa sa; a arătat că în cadrul acestui conflict,partea vătămată l-a lovit cu o bâtă în zona spatelui, însă conflictul a fost aplanat de către martorul R.V., după care partea vătămată şi B.P. au plecat cu autoturismul celei dintâi; după aproximativ 30 de minute a plecat spre stână, având asupra sa o toporişca pe care urma să o folosească la repararea gardului; la intersecţia străzilor Venus şi Narciselor din com. Ciocârlia inculpatul s-a întâlnit cu părţile vătămate care se deplasau cu autoturismul lui D.D.V.; cele două părţi vătămate au coborât înarmate fiecare dintre ele cu câte o bâtă din lemn, D.D.V. lovindu-l în zona spatelui; în aceste condiţii, inculpatul l-a lovit pe D.D.V. în zona feţei, lovitura ricoşând în portiera autoturismului iar acesta a vrut să riposteze lovind cu bâta în direcţia lui. Inculpatul a arătat că D.D.V. a încercat să îl lovească din nou cu bâta însă el s-a ferit iar lovitura 1-a nimerit pe C.D., acesta căzând la pământ.

3. La data de 30 iulie 2010, inculpatul a declarat că la momentul în care s-a întâlnit cu părţile vătămate aflate în autoturismul marca Opel, se deplasa pe strada Narciselor din com. Ciocârlia, jud. Constanta, având asupra sa o toporişca pe care a folosit-o pentru a se apăra de atacul părţii vătămate D.D.V.; a arătat că partea vătămată C.D., care a intervenit între ei pentru a aplana conflictul, a fost lovită de către D.D.V. care a încercat să îi aplice lui lovitura respectivă cu o bâtă .

4. La data de 29 noiembrie 2010, a declarat că la data de 01 mai 2010 a fost vizitat la domiciliu de către B.P., S.C. şi D.D.V.; acesta din urmă era în stare de ebrietate şi se manifesta violent, lovindu-l în zona spatelui cu o bâtă; după aproximativ 15 minute, învinuitul a plecat de la domiciliu către stână, având asupra sa o bâtă. La circa 300 de metri de locuinţă, la o intersecţie, s-a întâlnit cu părţile vătămate care se deplasau cu autoturismul părţii vătămate D.D.V.; acesta din urmă a coborât cu o bâtă pe care a folosit-o pentru a-l lovi de trei ori în regiunea spatelui, inculpatul apărându-se cu băţul pe care îl avea în mână; la un moment dat, partea vătămată D.D.V. a încercat să îl lovească în cap pe inculpat însă acesta s-a ferit astfel încât bâta de baseball a lovit-o pe partea vătămată C.D.; inculpatul a declarat că la nici un moment nu a acţionat cu intenţia de a ucide şi a adăugat că la data de 01 mai 2010 era în convalescentă după ce anterior suferise o dublă fractură a antebraţului stâng, împrejurare în dovedirea cărora a depus acte medicale.

Făcând abstracţie de împrejurarea că inculpatul a expus situaţii de fapt diferite cu ocazia audierilor sale în prezenta cauză, instanţa a observat că acestea sunt nesincere întrucât niciuna dintre acestea nu se coroborează conform art. 69 C. proc. pen. cu faptele şi împrejurările care rezultă din probele administrate.

- actele medico-legale depuse de inculpat din care a reieşit că acesta a suferit o fractură gravă a oaselor antebraţului drept, impotenta funcţională a acestui membru rezultând de altfel şi din cuprinsul procesului verbal întocmit de organele de politie la data de 01 mai 2010, când inculpatul nu a putut să îşi consemneze singur declaraţia olografă.

- înscris sub semnătură privată, copie conform cu originalul, privind împrumutul acordat de martorul B.N. părţii civile C.D.;

- adeverinţa din 13 februarie 2012 emisă de SC I. SRL privind sumele încasate în concediu medical în lunile mai şi iunie de C.D. şi venitul de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost în concediu medical.

Declaraţiile martorilor A.F. şi A.D. au fost înlăturate din ansamblul materialului probator, având în vedere că nu se coroborează cu alte fapte sau împrejurări stabilite prin aprecierea celorlalte probe administrate.

De altfel, tribunalul a constatat că şi ceilalţi martori au dat, iniţial, în faţa instanţei, depoziţii care încercau diminuarea vinovăţiei inculpatului, însă ca urmare a citirii declaraţiile date în cursul urmăririi penale, aceştia au revenit la declaraţiile iniţiale, arătând că în cursul urmăririi penale au declarat adevărul.

Examinând cererile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., Tribunalul a reţinut următoarele aspecte:

Pentru delimitarea infracţiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la infracţiunea de omor instanţa a apreciat că e necesar a se realiza o analiză complexă a împrejurărilor în care a fost comisă fapta, natura obiectului vulnerant folosit, intensitatea loviturilor, zona vizată şi urmările produse, pentru a se stabili poziţia subiectivă a autorului.

În speţă, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu toporul ţinut în mâna stângă în caroseria maşinii, conduse de D.D.V., apoi o lovitură cu partea tăioasă a toporului în geamul închis al portierei stânga faţă, determinând spargerea geamului şi rănirea părţii vătămate D.D.V.

În acest timp, partea vătămată C.D. a coborât de pe locul dreapta faţă al maşinii, a ocolit autoturismul prin spate, strigând la inculpat să nu mai dea în D.D.V.

Inculpatul a fost surprins de apariţia părţii vătămate C.D. în spatele său şi a urmărit să se apere de o eventuală agresiune (care evident nu exista), realizând o mişcare de întoarcere spre stânga spate, lovind pe C.D. cu muchia toporului în zona parietală stânga.

S-a considerat că sub imperiul stării de furie în care se afla, inculpatul a apreciat greşit intenţiile părţii vătămate C.D. - care urmărea să-l determine să înceteze agresiunea pornită împotriva lui D.D.V. - şi a urmărit să îndepărteze un potenţial pericol apărut brusc în spatele său, iar nu să curme o viaţă.

Instanţa a apreciat că lipsa intenţiei de a ucide a rezultat, pe de-o parte, din modalitatea în care a aplicat lovitura, prin răsucire spre spate, fiind evident că nu a urmărit să lovească la cap, ci să stopeze apropierea victimei, aspect ce a rezultat din faptul că nu a putut vedea decât ulterior aplicării loviturii zona atinsă (iar nu invers), că nu îl cunoştea anterior pe C.D., astfel încât nu avea cum să aprecieze înălţimea acestuia, deci nici zona unde urma a aplica lovitura şi nici vreun motiv ca să urmărească moartea acestuia.

Mai mult, dacă nu a urmărit sau acceptat să producă moartea lui D.D.V. - cu care avea un conflict deschis, ci numai să-i aplice acestuia o corecţie, ar fi de neînţeles de ce ar fi urmărit sau ar fi acceptat suprimarea vieţii unei persoane pe care nu o cunoştea.

Instanţa a considerat că pentru a se reţine existenţa infracţiunii de tentativă la omor nu este suficient ca obiectul care a fost folosit în agresiune să fie apt pentru a ucide, fiind necesar şi ca din împrejurările cauzei să decurgă, în mod neechivoc, că inculpatul şi-a reprezentat posibilitatea morţii victimei şi a urmărit sau acceptat acest rezultat.

În condiţiile speţei, intenţia de a ucide, directe sau indirecte, nu a putut fi reţinută, deoarece inculpatul nu a aplicat lovitura din faţă, cu posibilitatea de a conştientiza regiunea în care urmează a fi aplicată lovitura şi având reprezentarea unei posibile morţi a victimei, ca rezultat eventual al acţiunii sale.

S-a reţinut şi faptul că inculpatul nu şi-a orientat toporişca pentru a aplica lovitura cu tăişul, leziunea fiind produsă cu muchia, partea teşită a obiectului vulnerant.

Pentru aceste considerente s-a constatat că fapta inculpatului care la data de 01 mai 2010 a lovit-o cu un topor, în regiunea capului, pe partea vătămată C.D., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale, care i-au pus viaţa în primejdie prin dilacelare duro cerebrală şi care i-au produs o infirmitate fizică permanentă prin lipsă de substanţă osoasă post craniectomie de necesitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Totodată fapta inculpatului Z.C. care, cu intenţie directă, la data de 01 mai 2010 a lovit-o cu un topor pe partea vătămată D.D.V., provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violente, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume : gradul de pericol social al faptelor comise, determinate de împrejurările şi modalităţile folosite, atingerea adusă relaţiilor sociale ce ocrotesc integritatea corporală, urmările produse.

Totodată s-a dat eficienţă şi aspectelor ce rezultă din caracterizarea inculpatului, de împrejurarea că este infractor primar, fiind la primul conflict cu legea penală, de faptul că este o persoană integrată social şi are 2 copii cu vârste fragede în întreţinere.

Tribunalul a constatat că se impune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de distrugere, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

Pentru infracţiunea de distrugere incriminată în alin. (1) al art. 217 C. pen., a reţinut că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Totodată art. 131 C. pen. stabileşte că în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.

S-a constatat că dreptul de proprietate asupra autoturismului distrus marca O. cu număr de înmatriculare nu îi aparţinea părţii vătămate D.D.V., iar îndrituit să facă o plângere penală era numai proprietarul autoturismului - necunoscut de instanţă.

Referitor la acţiunea civilă, alăturată acţiunii penale, instanţa a constatat că partea vătămată D.D.V., în termen legal, s-a constituit parte civilă cu suma de 9.500 lei din care 4.500 lei, reprezentând daune materiale (1.500 lei - cheltuieli ocazionate contravaloarea reparaţiilor autoturismului şi 3.000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu medicamentaţia şi recuperarea) şi 5.000 lei reprezentând daune morale.

Partea vătămată C.D., în termen legal, s-a constituit parte civilă cu suma de 177.000 lei din care 97.000 lei, reprezentând daune materiale (25.000 lei - cheltuieli cu medicamente, asistenţă medicală, recuperări, 40.000 lei contravaloarea primei operaţii estetice, 22.000 lei reprezentând contravaloarea celei de-a doua operaţii estetice şi 10.000 lei beneficiu nerealizat) şi 80.000 lei reprezentând daune morale.

Totodată Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 3.264 lei (reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea victimei C.D. în perioada 01 mai 2010-17 mai 2010 la Secţia Neurochirurgie din această unitate, conform decontului de cheltuieli detaliat la fila 8 dosar fond) şi 1.600 lei (reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate D.D.V., în perioada 01 mai 2010-06 mai 2010 în Secţia O.R.L., conform decontului de cheltuieli detaliat la fila 9 dosar fond).

Potrivit prevederilor art. 998 C. civ., orice faptă a omului care a cauzat altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a cauzat, a-l repara, indiferent de forma de vinovăţie - intenţie sau culpă.

În prezenta cauză s-a considerat că sunt întrunite, în mod cumulativ, condiţiile instituite de către legiuitor în art. 998-999 C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală şi anume: fapta ilicită ale inculpatului Z.C., constând în prejudiciul cauzat şi legătura de cauzalitate între faptele comise cu intenţie directă şi urmarea produsă.

În ceea ce priveşte prejudiciul material solicitat de partea civilă D.D.V., s-a constatat că nu există nicio dovadă cu privire la întinderea prejudiciului suferit. Simpla afirmaţie că a suferit un prejudiciu patrimonial, fără susţinerea acestuia cu probe a fost considerat că nu este de natură a conduce, de plano, la admiterea acţiunii civile şi acordarea de despăgubiri.

În concluzie, daunele materiale solicitate de partea civilă D.D.V. au fost respinse ca nefondate, cu excepţia acelei părţi ce priveşte daunele pentru distrugerea autoturismului, care nu va fi soluţionată ca urmare a încetării procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile (1.500 lei - cheltuieli ocazionate contravaloarea reparaţiilor autoturismului).

Referitor la partea civilă C.D., instanţa a constatat că acesta a făcut dovada următoarelor pagube materiale:

- suma de 10.000 lei împrumutată de la martorul B.N. în vederea tratamentului şi operaţiei (astfel cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată încheiat între părţi sub denumirea „Chitanţă” în prezenţa martorilor G.S. şi P.F. şi din declaraţia martorului împrumutător B.N.);

- suma de 1.074 lei reprezentând folosul de care a fost lipsită partea vătămată pe perioada mai-iunie 2010, când veniturile obţinute din venitul salarial a scăzut ca urmare a concediului medical în raport de venitul salarial de care beneficia în mod normal (astfel cum rezultă din Adeverinţa angajatorului SC I. SRL)

Celelalte pretenţii materiale solicitate de C.D. nu au fost probate, deşi ar fi avut posibilitatea să prezinte documente de la unităţi spitaliceşti care să certifice necesitatea operaţiilor şi costul estimativ al acestora, inclusiv tratamente şi alte proceduri.

Cu privire la prejudiciul de natură nepatrimonială instanţa l-a apreciat în raport cu gravitatea şi importanţa acestuia.

Raportat la înscrisurile anexate, partea vătămată D.D.V. a fost internată în perioada 01 mai 2010 - 06 mai 2010 în Secţia O.R.L. a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu diagnosticul „Traumatism cranio facial acut deschis prin agresiune” . Raportul de constatare medico-legală din 05 iulie 2010 al Serviciului de Medicină Legală Constanţa a stabilit că D.D.V. a suferit leziuni de violenţă care au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor despicător şi care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale de la data producerii şi care nu i-au pus viaţa în primejdie.

Instanţa a constatat că această parte civilă a suferit dureri fizice ca urmare a loviturilor primite, a fost internată în spital şi supusă unor tratamente medicale, a fost lipsită pentru o perioadă de timp de posibilitatea de a avea o viaţă normală şi, nu în ultimul rând, cicatricea produsă prin acţiunea ilicită a inculpatului este vizibilă şi în prezent pe partea stângă a feţei părţii civile, fiind evident că poate produce acestuia un disconfort estetic.

În atare situaţie, s-au acordat daune morale în valoare de 3.000 lei pentru partea civilă D.D.V., sumă apreciată de instanţă ca suficientă pentru realizarea unui echilibru şi acordarea unei satisfacţii morale părţii vătămate.

Referitor la partea civilă C.D., aceasta a fost internată în perioada 01 mai 2010 - 17 mai 2010 în Secţia Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu diagnosticul „Politraumatism prin agresiune cu traumatism cranio cerebral moderat cu fractură multieschiloasă înfundată temporală stg. şi dilacerare durocerebrală subiacentă – operată. Traumatism cervical. Traumatism toraco-pulmonar acut închis” şi supus unei intervenţii chirurgicale. Raportul de constatare medico-legală nr. 211/A1 din 05 iulie 2010 al Serviciului de Medicină Legală Constanţa a stabilit că numitul C.D. prezenta leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur, care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, leziunile de violenţă i-au pus viaţa în primejdie prin dilacerare durocerebrală şi prezintă infirmitate fizică permanentă prin lipsa de substanţă osoasă post craniectomie de necesitate.

Durerile fizice cauzate prin rănirea gravă a numitului C.D., intervenţia chirurgicală suferită şi tratamentele medicale la care a fost supusă partea vătămată, perioada lungă de spitalizare, lipsirea pentru o perioadă lungă de timp de posibilitatea deplină de a participa la viaţa socială şi de a se bucura direct şi efectiv de binefacerile acestei participări, a motivat acordarea unor daune corespunzătoare evaluate de Tribunal la suma de 80.000 lei, astfel cum a solicitat partea vătămată.

Analizând acţiunea civilă promovată de Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa, s-a constatat că aceasta este fondată, astfel cum rezultă din deconturile de cheltuieli realizate cu spitalizarea părţilor vătămate C.D. şi D.D.V. - filele 8 şi 9 dosar fond, motiv pentru care vor fi acordate integral.

Împotriva sentinţei penale nr. 76/22 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 9109/118/2011, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, părţile civile C.D., D.D.V. şi inculpatul Z.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a criticat greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă; greşita încetare a procesului penal pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.; greşita suspendare sub supraveghere a unei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare, deşi pedeapsa rezultantă în sarcina inculpatului era de 3 ani închisoare.

Părţile civile C.D. şi D.D.V. au criticat greşita încadrare juridică a faptei, susţinând că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă de omor calificat, raportat la ambele părţi civile, inculpatul acţionând cu intenţia de a suprima vieţile acestora; partea civilă D.D.V. a criticat greşita încetare a procesului penal pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., susţinând că era proprietarul de fapt al autoturismului; partea civilă C.D. a solicitat admiterea acţiunii civile astfel cum a fost formulată, deoarece a efectuat cheltuieli pentru refacerea stării de sănătate şi urmează să mai efectueze o intervenţie chirurgicală al cărei cost este de 40.000 lei; partea civilă D.D.V. a mai arată că a efectuat cheltuieli pentru repararea autoturismului.

Inculpatul Z.C. a criticat greşita condamnare pentru infracţiunile prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen., ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 44 alin. (1), (3) C. pen. privind legitima apărare; cu referire la fapta comisă asupra părţii vătămate C.D., s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât din analiza coroborată a mijloacelor de probă rezultă că partea vătămată D.D.V. a lovit cu o bâtă partea vătămată C.D.,în momentul în care încerca agresarea inculpatului.

Prin decizia penală nr. 140/ P din 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, î n baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins ca nefondate apelurile formulate de inculpatul Z.C. - domiciliat în Comuna Ciocârlia, sat Ciocârlia, judeţul Constanţa şi partea civilă D.D.V. - domiciliat în Comuna Ciocârlia, sat Ciocârlia, judeţul Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 76 din 22 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9109/118/2011.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi partea civilă C.D. - domiciliat în sat Ciocârlia de Sus str. Vânătorului nr. 8 judeţul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 76 din 22 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9109/118/2011.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului Z.C. în pedepsele componente de 3 ani închisoare şi 6 luni închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.C. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. în referire la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatului Z.C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II - a şi b) C. pen., stabilite prin prezenta decizie, cu pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în final inculpatul Z.C. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 359 C. proc. pen., art. 71 alin. (5) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (2), (4) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul Z.C. şi partea civilă D.D.V. la plata a câte 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat la soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 50 lei reprezentând onorariu parţial apărător desemnat din oficiu - avocat F.E. urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a apreciat corect reţinută situaţia de fapt de către instanţa de fond, cu excepţia faptului că inculpatul Z.C. ar fi fost lovit de partea vătămată D.D.V. cu o bâtă.

Instanţa a înlăturat, motivat, susţinerile inculpatului cu privire la agresarea părţii civile C.D. de către partea civilă D.D.V., dar şi starea de legitimă apărare sub imperiul căreia inculpatul a susţinut că ar fi acţionat, apreciind ca nefiind întrunite condiţiile cu privire la atac şi apărare pentru a atrage incidenţa cauzei care înlătură caracterul penal al faptei.

Cu privire la fapta de lovire comisă de inculpatul Z.C. asupra părţii vătămate C.D., în opinia instanţei de prim control judiciar aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, acesta a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, iar chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei a acceptat producerea acestei urmări.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., faptul că inculpatul a folosit un obiect apt să producă leziuni severe, inclusiv în zone vitale ale corpului, că a avut o atitudine procesuală nesinceră, încercând să prezinte o altă situaţie de fapt, instanţa apreciind că nu se justifică aplicarea circumstanţelor atenuante.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpatul Z.C. şi părţile civile D.D.V. şi C.D.

Inculpatul Z.C. a criticat decizia instanţei de apel pentru greşita condamnare, apreciind ca fiind incidente prevederile art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi art. 44 alin. (1) şi (3) C. pen., cu consecinţa achitării pentru infracţiunile prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen. Astfel, acesta a învederat că în prima parte a incidentului a fost agresat de partea vătămată D.D.V. cu o bâtă de baseball, fapt ce demonstrează existenţa unui atac imediat, direct şi injust, iar loviturile au fost repetate şi de intensitate mare, dovadă fiind certificatul medico-legal care atestă existenţa acestor leziuni. Inculpatul a acţionat cu intenţia de a îndepărta atacul şi nu cu cea de a ucide partea vătămată.

În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât din nicio declaraţie a vreunui martor nu rezultă că inculpatul ar fi aplicat o lovitură la nivelul capului părţii vătămate C.D., iar în raport de constatarea medico-legală nu este indicat ca obiect vulnerant toporişca despre care se menţionează în rechizitoriu. Se arată, că din interpretarea probelor dosarului, rezultă că lovitura de la nivelul capului prezentată de partea vătămată C.D., a fost consecinţa unei lovituri aplicate de chiar partea vătămată D.D.V., în momentul în care acesta încerca să aplice lovituri inculpatului cu o bâtă tip baseball, dovadă fiind direcţia loviturii din partea dreaptă spre zona stângă a părţii vătămate, inculpatul fiind poziţionat la mijloc între cele două părţi vătămate.

O altă critică a recurentului inculpat Z.C. se referă la greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., arătând că aplicarea loviturii a avut loc la întâmplare, fără să fie vizată o anume zonă, a fost o singură lovitură, aplicată din întoarcere, după care inculpatul a fugit la domiciliu. Pentru aceste considerente se solicită menţinerea soluţiei primei instanţe, atât cu privire la încadrarea juridică cât şi cu privire la individualizarea pedepsei.

Părţile civile recurente, D.D.V. şi C.D. nu au depus motive de recurs şi nici nu s-au prezentat pentru susţinerea recursurilor declarate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanţa de apel şi-a însuşit, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, o parte din argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios şi motivat, a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen.

Înalta Curte consideră că prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitor la aprecierea probelor şi a stabilit că fapta inculpatului Z.C. care la 01 mai 2010 a lovit-o cu un topor pe partea vătămată D.D.V., provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. De asemenea fapta inculpatului Z.C. care la data de 01 mai 2010 a lovit-o cu un topor în regiunea capului pe partea vătămată C.D., provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile îngrijiri medicale, care i-au pus viaţa în pericol prin dilacelare duro cerebrală şi care i-au produs o infirmitate fizică permanentă prin lipsă de substanţă osoasă post craniectomie de necesitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în apel au rezultat împrejurările în care fapta a fost săvârşită de către inculpat.

Susţinerile inculpatului, în sensul că a acţionat în stare de legitimă apărare, fapt pentru care se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi art. 44 C. pen., Înalta Curte le consideră nefondate.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 C. pen.

Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Pentru a se reţine că o faptă a fost săvârşită în stare de legitimă apărare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) să se fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;

b) fapta să se fi săvârşit ca urmare unui atac material direct, imediat şi injust;

c) atacul să fie îndreptat contra persoanei sau contra unui interes public;

d) atacul să prezinte un pericol grav;

e) apărarea să fie proporţională cu gravitatea şi împrejurările atacului şi;

f) apărarea să rămână în limitele necesare.

Condiţia ca apărarea să rămână în limitele necesare rezultă din dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen., care sancţionează depăşirea limitelor apărării. Potrivit acestei condiţii, apărarea trebuie să înceapă în momentul declanşării atacului sau imediat după începerea atacului şi trebuie să se termine odată cu înlăturarea atacului. Sau cu alte cuvinte, apărarea trebuie să se facă în intervalul de timp de la începerea atacului şi până la înlăturarea atacului.

Se cere ca apărarea să fie proporţională sau să fie mai uşoară, (de exemplu, în caz de atac contra vieţii, se poate răspunde cu apărarea contra vieţii agresorului, iar în caz de atac contra integrităţii corporale să se răspundă cu apărarea contra integrităţii corporale a agresorului).

Apărarea este legitimă până în momentul în care atacul este înlăturat, respins. Cu alte cuvinte, apărarea este legitimă până la limita înlăturării atacului şi a pericolului ce-l împiedică, până la respingerea agresorului şi a încetării pericolului (de exemplu, în caz de atac asupra vieţii, limita permisă respingerea celui care ameninţă asupra vieţi). Dincolo de această limită începe depăşirea de legitimă apărare şi eventuala răzbunare.

În cazul în care se depăşesc limitele legitimei apărări, se comite o aşa numită depăşire a legitimei apărări, care este o conduită neadmisă, infracţională.

Depăşirea de legitimă apărare există în următoarele cazuri:

a) când s-a pornit la o acţiune „de apărare” înainte de a se fi declanşat un atac material, direct, imediat şi injust (cel ce bănuieşte un atac şi ripostează, cel ce nu are în faţă un atac obiectiv şi material şi loveşte);

b) când apărarea a depăşit intervalul de timp dintre atac şi respingerea atacului (după ce agresorul a fost imobilizat „apărarea” continuă, aplicându-se lovituri care nu mai erau necesare, situaţie când nu mai este apărare, ci răzbunare);

c) când există disproporţie dintre atac şi apărare (când în mod vădit la un atac de o anumită intensitate se răspunde cu o apărare de o intensitate mai mare, disproporţionat de mare şi de o natură mult mai gravă; astfel este cazul celui lovit - atac contra integrităţii corporale, se răspunde cu apărarea contra vieţii).

În toate aceste cazuri există depăşire de legitimă apărare, iar depăşirea comisă constituie infracţiune, care se pedepseşte.

În cauză, în ambele faze ale conflictului, cel care a iniţiat acţiunea de lovire a fost inculpatul Z.C. (a lovit partea vătămată D.D.V. în timp ce aceasta se afla în autoturism, prin geamul parţial deschis, lovind chiar şi caroseria autoturismului, după care la un interval de timp, ce exclude caracterul imediat al atacului inculpatului, s-a reîntâlnit cu părţile vătămate şi fără a aştepta vreo reacţie din partea acestora, a lovit cu o piatră parbrizul maşinii în care acestea se aflau), astfel încât inculpatul nu a fost atacat şi nici nu s-a aflat într-o stare de tulburare sau temere urmare a unui atac, nefiind îndeplinite condiţiile legitimei apărări. Acest fapt al iniţierii atacului de către inculpat, în ambele faze ale conflictului, este demonstrat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză S.C. („L-am văzut pe Z.C. aruncând piatra pe care o avea în mână în maşina lui D.D.V., care a oprit brusc autoturismul, după care Z.C. s-a dus la maşină şi a dat cu toporişca în maşină, în dreptul portierei de la şofer” - f.46 d.u.p.), A.I. („Z.C. a sărit la şofer, având în mână o toporişcă cu care a început să lovească în maşină în dreptul şoferului” - f.52 d.u.p.), B.P. Cristea („Z.C. a ieşit din curte şi s-a dus direct la D.D.V. căruia i-a dat o palmă peste faţă” - f.54 d.u.p.) motiv pentru care susţinerile inculpatului sunt nefondate.

Solicitarea inculpatului Z.C. de achitare a sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte o consideră nefondată.

Inculpatul a mai învederat faptul că nu el a fost cel care a lovit-o pe partea vătămată C.D., ci cealaltă parte vătămată D.D.V., dovadă fiind declaraţiile martorilor care au arătat că după ce partea vătămată D.D.V. l-a lovit pe inculpat cu o bâtă acesta a fugit la domiciliu cât şi raportul de constatare medico-legală din care rezultă că obiectul vulnerant nu a fost o toporişcă, precum şi faptul că inculpatul prezenta la mâna dreaptă anumite leziuni care-l făceau inapt să aplice lovituri cu aceasta.

Înalta Curte, apreciază susţinerile inculpatului infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 272 din 4 octombrie 2012 întocmit de S.M.L. Constanţa a rezultat că numitul C.D. prezenta leziuni traumatice „având caracteristica unor leziuni produse prin lovire cu corp dur, cum ar fi toporişca - partea plată, opusă tăişului (sau ciocan) şi nu cu bâta - chiar având cap metalic”, concluziile acestui raport se coroborează şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (S.C., N.P., A.I.), care au confirmat faptul că inculpatul avea în mână o toporişcă.

Leziunile preexistente conflictului de la mâna dreaptă a inculpatului, nu l-au împiedicat pe acesta să folosească toporul cu mâna stângă, fiind descrisă modalitatea în care inculpatul a acţionat, fiind exclusă astfel orice posibilitate de achitare a acestuia în baza temeiului de drept învederat de către inculpat.

Cu privire la critica recurentului inculpat Z.C., vizând greşita schimbare a încadrării juridice dată faptei din art. 182 alin. (2) C. pen. în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., Înalta Curte o consideră nefondată.

Încadrarea juridică este o chestiune de drept şi, prin urmare, supusă controlului instanţei de recurs.

Prin aceasta nu se aduce atingere fondului, întrucât chestiunea de fond rezidă în constatarea existenţei sau inexistenţei faptei inculpatului, precum şi a tuturor împrejurărilor de fapt.

Aprecierea dacă această faptă constituie infracţiune şi ce anume infracţiune este o chestiune de drept.

Dacă instanţa de fond a încadrat fapta constatată într-o formă juridică alta decât cea corectă, înseamnă că a dat faptei o încadrare juridică greşită.

Principiul investirii in rem leagă instanţa de orice grad numai în privinţa faptei sau faptelor nu şi în privinţa încadrării juridice.

Tentativa de omor se deosebeşte de vătămarea corporală gravă numai sub aspectul laturii subiective. Astfel, latura subiectivă a tentativei la omor se realizează prin intenţia directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei, ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, a urmărit sau acceptat producerea ei.

În cazul în care prin actul respectiv s-a acceptat rezultatul morţii, încadrarea juridică corectă este în art. 182 alin. (2) C. pen.

Intenţia de a ucide (animus necandi) trebuie stabilită în fiecare caz, în raport de împrejurările cauzei (dolus ex re) cum sunt: instrumentul folosit, regiunea corpului vizată, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat şi victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei.

Raportat la împrejurările comiterii faptei, Înalta Curte, analizând probele dosarului, constată că inculpatul fără a avea un conflict cu partea vătămată C.D. l-a lovit pe acesta, deoarece intenţiona să intervină în ajutorul lui D.D.V., aspect care nu înlătură o posibilă intenţie de a suprima viaţa părţii vătămate C.D. Nu se poate susţine că inculpatul a fost surprins de prezenţa părţii vătămate, întrucât văzuse că partea vătămată D.D.V. era însoţită, iar aplicarea loviturii a vizat o zonă vitală, respectiv capul părţii vătămate.

Încadrarea juridică a faptei inculpatului în infracţiunea de tentativă la omor este susţinută de modul în care inculpatul a acţionat, de obiectul folosit, de zona vizată, de intensitatea loviturilor aplicate, cât şi de atitudinea ulterioară după săvârşirea faptei.

Atitudinea psihică care precede sau însoţeşte săvârşirea faptei este alcătuită din elemente intelective, afective şi volitive care dau un anumit conţinut vinovăţiei şi formelor acesteia. În fiecare din aceste forme ale vinovăţiei se întrepătrund doi factori şi anume: factorul intelectiv (prevederea la intenţie, sau posibilitatea de prevedere, la culpă, a rezultatului faptei) şi factorul volitiv (urmărirea rezultatului la intenţia directă, acceptarea rezultatului la intenţia indirectă, neurmărirea rezultatului la uşurinţă şi neacceptarea rezultatului la neglijenţă).

Deoarece intenţia este un proces psihic interior, rareori afirmat expres de către făptuitor, este necesar un criteriu obiectiv pentru a se stabili dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie directă sau indirectă. În lipsa unui criteriu înscris în lege, doctrina consideră că acest criteriu este cel al modului cum se produce rezultatul, în sensul că dacă rezultatul este inevitabil în raport cu fapta săvârşită, există intenţie directă, iar dacă rezultatul este posibil (eventual), iar făptuitorul şi-a dat seama de eventualitatea producerii lui, există intenţie indirectă.

În cauza de faţă, chiar dacă acceptăm că inculpatul nu a urmărit moartea victimei, având în vedere intensitatea loviturii şi locul în care a fost aplicată, se poate deduce în mod neechivoc că el a prevăzut rezultatul şi a acceptat posibilitatea producerii lui.

În raport de instrumentul folosit de către inculpat (topor) care era apt să producă moartea, de lovitura aplicată cu toporul care a vizat o zonă vitală (capul părţii vătămate) şi a fost de mare intensitate (fractura multieschiloasă înfundată temporală stânga dilacerare duro-cerebrală subadiacentă), Înalta Curte apreciază că sunt realizate toate condiţiile aprecierii existenţei formei de vinovăţie specifice infracţiunii de omor.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta a fost judicios individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aptă să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen., neimpunându-se modificarea cuantumului şi a modalităţii de executare, inculpatul pe fondul consumului de alcool devenea o persoană violentă, iar infracţiunile cu efect tanato-generator sunt infracţiuni de un pericol social deosebit, deoarece aduc atingere celui mai important drept al omului, dreptul la viaţă şi implicit, perturbă grav ordinea de drept.

Examinând cauza şi prin prisma cazurilor de casare care se iau în examinare din oficiu, constată a nu fi incident alt motiv de reformare al hotărârii.

Cu privire la recursurile părţilor civile D.D.V. şi C.D., care nu au fost motivate şi nici susţinute oral de către acestea, Înalta Curte le consideră nefondate, apreciind judicios rezolvată latura civilă de către instanţa de fond şi menţinută de către instanţa de apel, despăgubirile materiale acordate fiind justificate pe baza mijloacelor de probă, iar cuantumul daunelor morale compensează în mod echitabil prejudiciul cauzat.

Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul Z.C. şi părţile civile D.D.V. şi C.D.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul Z.C. şi părţile civile D.D.V. şi C.D. împotriva deciziei penale nr. 140/ P din data de 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat Z.C. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentele părţi civile D.D.V. şi C.D. la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 991/2013. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 393/2013. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 998/2013. Penal