ICCJ. Decizia nr. 1023/2013. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1023/2013
Dosar nr. 2100/2/2013
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2100/2/2013 (892/2013), în baza art. 155 şi urm. C. proc. pen. a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, de la 24 martie 2013 până la 22 aprilie 2013 inclusiv.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite în continuare condiţiile art. 143 C. proc. pen. şi că există, în sensul dispoziţiilor art. 681 C. proc. pen., date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este acuzat.
De asemenea, probele şi indiciile temeinice au rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate până în prezent, respectiv declaraţiile învinuiţilor Z.A.R., S.O., V.D.C., martorii A.C., R.I., P.G., M.A., B.N., proces-verbal de percheziţie, alte înscrisuri depuse la dosarul de urmărire penală, dar şi declaraţiile inculpatului N.T.I.
Curtea a mai aoreciat că indiciile menţionate sunt suficiente pentru ca unui observator independent şi imparţial să i se creeze presupunerea rezonabilă că acuzaţiile sunt pertinente şi au un grad de relevanţă ce trebuie luat în considerare.
De asemenea, Curtea a apreciat că în continuare sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sub aspectul limitelor ridicate de pedeapsă pentru infracţiunile presupus săvârşite, apreciind că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea pericolului concret, Curtea a avut în vedere gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de către inculpat, respectiv luare de mită în formă continuată, săvârşită de un procuror, magistrat având ca atribuţii principale tocmai tragerea la răspundere penală şi strângerea probelor împotriva persoanelor ce săvârşesc infracţiuni. Inculpatul a primit bunurile pentru a influenţa favorabil cercetările în dosarele pe care denunţătorul le avea la parchetul condus chiar de inculpat, împrejurare ce conferă o gravitate şi mai mare faptelor, întrucât, practic, pentru a primi aceste bunuri inculpatul s-a angajat să ofere o „protecţie” nelimitată denunţătorului, interesat în rezolvarea unor dosare penale. De altfel, în perioada respectivă toate dosarele în care se regăsea şi M.A. au fost soluţionate favorabil acestuia, într-o modalitate sau alta.
Curtea a mai constatat că pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică este unul actual, chiar dacă faptele sunt săvârşite de acesta în perioada 2009-2010, deoarece date despre săvârşirea acestor infracţiuni au ajuns la cunoştinţa publicului abia în luna ianuarie 2013, în urma unui denunţ formulat de către martorul M.A.; până la acest moment, nici opinia publică şi nici organele de urmărire penală nu au avut cunoştinţă despre faptele comise de inculpat.
Sub un alt aspect, măsura arestării preventive este necesară şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, întrucât există riscul crescut ca o dată lăsat în libertate inculpatul să încerce zădărnicirea aflării adevărului, prin influenţarea coinculpaţilor S.O., Z.A.R. ori denunţătorul M.A., având în vedere că între aceştia au existat legături de prietenie.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul N.T.I., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului formulat, casarea încheierii atacate şi rejudecând, respingerea cererii de prelungire a arestării preventive.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
Prin încheierea din 18 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 155 şi urm. C. proc. pen. a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului N.T.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual în participatie improprie, spălare de bani şi fals în declaraţii pe o perioadă de 30 de zile, de la 24 martie 2013 până la 22 aprilie 2013 inclusiv, constând în esenţă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este acuzat, respectiv că în perioada 2009-2010, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea altor persoane cercetate în aceeaşi cauză, S.O., N.O., Z.A.R., a pretins şi primit de la denunţătorul M.A., primar al comunei J., judeţul Ilfov, cu titlu de mită, diferite bunuri (teren, excursie în S.U.A., televizor), în scopul de a fi soluţionate favorabil acestuia din urmă, dosarele aflate în instrumentarea Parchetului pe care îl conducea.
Înalta Curte constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au fost cele prevăzute de dispoziţiile ari 148 lit. f) C. proc. pen.
Potrivit art. 155 C. proc. pen. arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. prin prisma stadiului urmăririi penale, a existenţei în continuare a indiciilor temeinice privind săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi a subzistenţei temeiurilor arestării preventive la acest moment procesual care să impună privarea de libertate în continuare a inculpatului, în mod corect a apreciat prima instanţă ca în speţă sunt incidente în continuare dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Materialul probator existent până în prezent la dosarul de urmărire penală confirmă bănuiala săvârşirii de către inculpat a infracţiunii reţinute în sarcina sa. Inculpatul se găseşte încă, aşa cum corect a apreciat prima instanţă în situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că infracţiunile reţinute în sarcina sa sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar la dosar există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Această stare de pericol pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul concret al faptei însă, aşa cum corect a apreciat şi prima instanţă nici nu pot fi ignorate, atunci când se analizează dacă lăsarea în libertate a unui inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publica, circumstanţele reale în care au fost comise infracţiunile, natura şi gravitatea acestora, conturează un pericol social ridicat şi justifică privarea de libertate în continuare a inculpatului N.T.I.
Pe altă parte, la stabilirea necesităţii menţinerii unei persoane în stare de arest preventiv trebuie analizat în ce măsură în cauză există încă un interes real al societăţii în sensul privării de libertate a inculpatului, care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, are o pondere mai mare decât regula judecării sale în stare de libertate.
Or în speţă, văzând urmările produse de fapta inculpatului, modalitatea în care acesta a conlucrat cu alte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie, precum şi timpul scurt scurs de la luarea măsurii arestării preventive până în prezent, care nu a condus la stingerea ecoului negativ pe care asemenea fapte îl au în rândul opiniei publice, Înalta Curte constată că în speţă există încă acel interes real al societăţii în sensul privării de libertate a inculpatului.
Împrejurarea că anterior comiterii faptelor inculpatul a avut o conduită bună fiind procuror, magistrat de barieră cu o bună reputaţie nu sunt în măsură să conducă la concluzia lipsei pericolului pentru ordinea publică creat prin lăsarea inculpatului în libertate, atâta timp cât circumstanţele comiterii faptelor dovedesc gravitatea faptelor săvârşite.
Faţă de împrejurarea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au suferit până în prezent modificări şi nici nu au dispărut, ci dimpotrivă ele subzistă, aşa cum s-a arătat anterior şi impun privarea de libertate în continuare a inculpatului şi văzând de asemenea că organele de urmărire penală au efectuat în dosar acte procesuale şi au administrat probe în vederea aflării adevărului, iar materialul probator administrat până în prezent se impune a fi completat în vederea finalizării urmăririi penale, în mod corect a constatat prima instanţă că în speţă sunt incidente la acest moment dispoziţiile art. 155 C. proc. pen. şi în consecinţă în mod judicios a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, de la 24 martie 2013 până la 22 aprilie 2013 inclusiv.
În considerarea celor expuse, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii din data de 18 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2100/2/2013(892/2013).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii din data de 18 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2100/2/2013 (892/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1016/2013. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 1035/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
