ICCJ. Decizia nr. 2433/2013. Penal. Plângere împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 2433/2013
Dosar nr. 4583/2/2013
Şedinţa publică din 31 iulie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 11 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4583/2/2013 (2224/2013), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 1402 alin. (7) C. proc. pen. a admis plângerea formulată de inculpatul B.N. împotriva ordonanţei privind prelungirea obligării de a nu părăsi ţara, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, la data de 26 iunie 2013 şi a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele:
Sediul materiei îl constituie dispoziţiile art. 1402 alin. (1) şi 7 C. proc. pen., potrivit cărora „împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, învinuitul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă”; „Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei”.
Conform art. 1451 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi ţara poate fi luată numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. (1) C. proc. pen., respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probă „orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni”, iar conform art. 68 C. proc. pen. ,sunt indicii temeinice „atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta”.
Cercetând această condiţie primordială (a existenţei probelor ori indiciilor temeinice), fără a intra în analiza fondului cauzei şi a necesităţii prelungirii măsurii preventive, Curtea de Apel a constat că obligarea de a nu părăsi ţara a fost dispusă în privinţa inculpatului B.N. la data de 6 octombrie 2012, prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 7352/2/2012, fiind ulterior prelungită în opt rânduri, procurorii de caz reţinând că „numiţii N.R. în perioada mai 2011-prezent, au constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală (...) activitatea grupului a fost sprijinită de numiţii (...) B.N. (...) în circuitul financiar-contabil (documentar) creat de gruparea infracţională pentru a-şi însuşi foloasele rezultate în urma activităţii evazioniste, erau implicate contabilele şi cărăuşii B.N. (...)” fapte care, în opinia organului de anchetă, constituie infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală.
În motivarea ordonanţei de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi ţara se arată că temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri se menţin neschimbate şi măsura este în continuare justificată „pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală”.
Curtea de Apel a apreciat că pentru luarea unei măsuri preventive, fie şi neprivativă de libertate, acuzaţiile trebuie să dobândească o consistenţă, cu atât mai mult cu cât au trecut 9 luni de la luarea măsurii şi nu au apărut temeiuri noi care să justifice menţinerea acestei măsuri.
Decelând oportunitatea acestei măsuri, Curtea de Apel a considerat că în cuprinsul ordonanţei nu se arată motivul pentru care este necesară dispunerea măsurii preventive. Se invocă, fără argumente temeinice, că măsura este necesară pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală.
Pe de o parte, Curtea de Apel a constatat că nu există vreun indiciu în sensul că în urma încetării măsurii preventive inculpatul B.N. s-ar sustrage de la urmărirea penală, iar pe de altă parte că nu se arată în concret, în ce fel desfăşurarea urmăririi penale este „îmbunătăţită” prin prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
De asemenea, Curtea de Apel a mai apreciat că în acelaşi dosar de urmărire penală s-a dispus de către instanţele de judecată, cu caracter definitiv, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara în privinţa inculpaţilor V.I.N., C.V. şi a învinuitului B.S., iar în atare condiţii, cu toate că măsurile preventive au un caracter strict personal, nu se poate menţine o măsură preventivă pentru un inculpat care are acuzaţii similare, încadrări juridice identice şi circumstanţe personale asemănătoare.
Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat că o măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit şi să apară ca absolut necesară în vederea realizării acestui scop, însă, sub acest aspect, organul de anchetă nu a demonstrat necesitatea perpetuării măsurii preventive, solicitând „sine die” prelungirea acestei măsuri.
Curtea de Apel a arătat că a cerut clarificări cu privire la înaintarea în integralitate a Dosarului de urmărire penală nr. 54/P/2012, răspunsul parchetului fiind în sensul că întreg dosarul a fost înaintat instanţei. În acest sens, Curtea de Apel a constatat că la dosar (40 volume) nu se află niciuna din ordonanţele de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi ţara dispuse în privinţa inculpatului B.N. şi nici raportul de expertiză financiar-contabilă întocmit în cauză (finalizarea acestuia a fost confirmată de procurorul de şedinţă).
Referitor la lipsa inculpatului la judecată, Curtea de Apel a reţinut că printre obligaţiile inerente impuse acestuia se găseşte şi cea de a se prezenta la chemarea organelor judiciare, însă această obligaţie se subsuma caracterului oficialităţii chemării, în cadrul formulării prezentei plângeri nu se poate socoti că inculpatul a încălcat obligaţia stabilită.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi, pe fond, respingerea plângerii formulate de către inculpatul B.N.
Examinând recursul declarat, în raport cu conţinutul a actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, prin prisma dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Ordonanţa de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi ţara din data de 26 iunie 2013, emisă în Dosarul nr. 54/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. reţine că, urmare examinării actelor de urmărire penală din dosar, privind pe inculpatul B.N. ş.a., faţă de care, prin rezoluţia din 4 iulie 2012, ora 10:00, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate Ia evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. se constată că numiţii N.R., G.G. (administrator al SC E.R.G. SRL), C.D. (administrator de fapt al SC I.J. SRL), P.D.E. (administrator de fapt al SC C.T.P. SRL), J.A.F. (administrator de fapt al SC R.T.C. SRL), M.O.I. (administrator al SC B.O. SRL), în perioada mai 2011-prezent, au constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, iniţiind un mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a unor importante cantităţi de motorină, comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăţi comerciale tip „fantomă”, controlate prin persoane interpuse.
Coordonatorul întregului grup a fost identificat ca fiind numitul N.R. care, prin intermediul relaţionalilor formate ia nivelul diverselor instituţii statale, avea posibilitatea prevenirii oricăror controale care să fi vizat activitatea evazionistă desfăşurată prin intermediul SC E.R.G. SRL, respectiv numitul B.S., fost preşedinte A.N.A.F., numitul C.V., fost preşedinte al A.N.V., M.C.A., fost şef de cabinet al preşedintelui A.N.A.F. şi S.F.D., ofiţer superior în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.
Activitatea grupului a fost sprijinită de numiţii N.D.M. (soţia numitului N.R. şi asociat cu 95% părţi sociale în cadrul SC E.R.G. SRL), V.I.N. (concubina numitului N.R.), B.M. („locotenent al numitului N.R. şi om de încredere, în perioadele în care acesta din urmă se afla în afara graniţelor ţării), P.S. (apropiat al lui M.C.A. şi om de legătură în relaţionarea cu N.R., prin intermediul lui B.M.), C.M. (contabil, fără o bază contractuală, la SC E.R.G. SRL şi SC I.J. SRL), L.G.N. (contabil angajat al SC E.R.G. SRL), B.N., G.M. şi S.M.M. (apropiaţi ai numitului G.G.), P.E. (administrator de drept al SC R.T.C. SRL şi fost administrator la SC C.D. SRL), I.L.F. (apropiat al numitului J.A.F. şi administrator Ia SC D.O.L. SRL) şi B.T. (contabil în cadrul SC B.O. SRL).
Arată procurorul că fiecare dintre persoanele menţionate avea un rol bine determinat în cadrul grupului, după cum urmează:
Numiţii B.S., C.V., M.C.A. şi S.F.D. asigurau partea de protecţie prin furnizarea de informaţii privitoare la eventualele controale demarate de instituţiile statului abilitate în combaterea evaziunii fiscale, intermediau accesul unora dintre membrii grupării la persoanele cu funcţii de conducere ori, cum este cazul numiţilor B.S. şi C.V., nu întreprindeau măsurile legale, deşi avea cunoştinţă de activitatea ilegală desfăşurată de SC E.R.G. SRL.
Partea de aprovizionare cu motorină era coordonată de G.G., prin intermediul lui C.D. şi al societăţilor pe care cei doi le controlează.
Partea de transport/distribuţie a combustibilului s-a realizat prin intermediul SC R.T.C. SRL, partea de execuţie generată de calitatea de administrator fictiv fiind realizată de P.E., în fapt P.D.E. şi J.A.F. fiind cei care menţineau legătura cu ceilalţi membri ai grupării, asigurându-se de finalitatea acţiunilor lor.
În circuitul financiar-contabil (documentar) creat de gruparea infracţională pentru a-şi însuşi foloasele rezultate în urma activităţii evazioniste, erau implicate contabilele C.M., L.G.N., B.T. şi „cărăuşii” B.N., G.M., S.M.M. şi I.L.F.
Conspirativitatea întâlnirilor dintre numitul N.R. şi foştii factori decizionali din cadrul A.N.A.F., A.N.V. ori alte instituţii ale statului era asigurată de numiţii B.M. şi P.S., iar cu alte persoane implicate în angrenajul infracţional, de către V.I.N.
Concret, mecanismul evazionist operaţionalizat de gruparea menţionată, presupunea următoarele: importul de motorină de către SC I.J. SRL, vânzarea scriptică către SC E.R.G. SRL a aceloraşi cantităţi importate, în realitate acestea fiind transportate, prin intermediul SC R.T.C. SRL şi SC C.L. SRL, către SC B.O. SRL ori către alţi distribuitori. Circuitul scriptic presupunea întocmirea ulterioară de către contabilii menţionaţi anterior a unor documente care să ateste că SC E.R.G. SRL a prelucrat motorina cumpărată, transformând-o potrivit autorizaţiei de antrepozit în combustibil lichid uşor ori combustibil lichid greu, fapt ce atrăgea obligativitatea achitării către bugetul de stat a unei accize într-un cuantum mult inferior faţă de cel prevăzut pentru comercializarea motorinei. Pentru a da posibilitatea distribuirii pe piaţă a combustibililor tranzacţionaţi, membrii grupării au procedat la constituirea unei societăţi „fantomă”, SC C.D. SRL, cu un rol esenţial, şi anume transformarea doar pe bază de acte a combustibililor inferiori (CLG şi CLU) în motorină, oferind astfel documente justificative care atestau că anterior fusese achitată acciza legală pentru motorină, creând astfel aparenţa de bună credinţă a celor care achiziţionau produsele petroliere de Ia societatea „fantomă”. Se reţine că, potrivit raportului de constatare financiar-contabilă depus la dosarul cauzei, prejudiciul produs de gruparea infracţională descrisă anterior, prin intermediul SC E.R.G. SRL este în cuantum de 15.203.024,26 euro (echivalentul a 65.174.405,10 RON).
Prin ordonanţa nr. 54/P/2012 din 9 iulie 2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea faptelor reţinute ca învinuire în sarcina învinuitului B.N.
Prin ordonanţa nr. 25 din 10 iulie 2012 a D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus reţinerea inculpatului B.N., pe o durată de 24 ore, ulterior.
Curtea de Apel Bucureşti emiţând mandatul de arestare preventivă nr. 27/UP din 10 iulie 2012 pentru acelaşi inculpat, arestare prelungită succesiv.
Prin încheierea din 2 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 7352/2/2012, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.N., cu obligarea acestuia de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, de la data de 6 octombrie 2012, până la data de 4 noiembrie 2012, inclusiv.
Măsura preventivă a fost prelungită cu încă 30 de zile, succesiv, astfel: la data de 1 noiembrie 2012 (de la data de 5 noiembrie 2012 până la data de 4 decembrie 2012), la data de 2 decembrie 2012 (5 decembrie 2012-3 ianuarie 2013), la data de 27 decembrie 2013 (4 ianuarie 2013-2 februarie 2013), la data de 31 ianuarie 2013 (3 februarie-4 martie 2013), la data de 4 martie 2013 (5 martie-3 aprilie 2013), la data de 1 aprilie 2013 (4 aprilie-3 mai 2013), la data de 26 aprilie 2013 (4 mai-2 iunie 2013), precum şi la data de 30 mai 2013 (3 iunie-2 iulie 2013).
Arată procurorul că pentru a se realiza scopul măsurilor preventive, astfel cum este acesta definit prin dispoziţiile art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost necesară dispunerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, în vederea bunei desfăşurări a procesului penal şi pentru terminarea cercetărilor.
De asemenea, procurorul a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara impusă inculpatului B.N. nu s-au schimbat, astfel că prelungirea măsurii preventive este în continuare justificată pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală.
Aşadar, Înalta Curte constată că inculpatul B.N. se află sub puterea unor măsuri restrictive de libertate (arestare preventivă şi obligarea de a nu părăsi ţara) de o perioadă de circa 13 luni, cuprinsă între 10 iulie 2012-31 iulie 2013, din care circa 4 luni în arest preventiv în perioada 10 iulie 2012-5 octombrie 2012, iar pentru circa 9 luni sub interdicţia preventivă de a nu părăsi ţara, în perioada 6 octombrie 2012-31 iulie 2013.
Raportat speţei şi situaţiei juridice a inculpatului B.N., potrivit art. 1451 alin. (2) coroborat cu art. 145 alin. (2) C. proc. pen., durata maximă a măsurilor preventive prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. c), obligarea de a nu părăsi ţara, este de un an, în cursul urmăririi penale.
În aceste condiţii, Înalta Curte consideră că era necesar să existe o evaluare a consistenţei suspiciunilor ce planează asupra inculpatului B.N., persoană catalogată „cărăuş”, care se susţine că face parte din palierul circuitului financiar-contabil (documentar) al grupării infracţionale urmărite penal, în raport cu persoanele acuzate ca făcând parte din palierele de protecţie, aprovizionare şi transport/distribuţie al grupării infracţionale, care ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 15.203.024,26 euro prin comiterea unor fapte de evaziune fiscală.
Această evaluare trebuia transpusă apoi perioadei în care inculpatul B.N. se află sub puterea unor măsuri restrictive de libertate, cu referire la perioadele maxime permise de legislaţie, Constituţia României şi C. proc. pen., şi analizat dacă o asemenea prelungire se mai impune.
Înalta Curte apreciază că o astfel de analiză ar fi permis să fie observat că nu se mai impunea o prelungire a măsurii preventive.
Argumentele prezentate de către apărătorul inculpatului B.N., prin care s-a solicitat respingerea recursului sunt justificate şi în concordanţă cu actele dosarului de urmărire penală.
Astfel, s-a susţinut că timp de 8 luni nu a fost atacată măsura de prelungire a obligării de a nu părăsi ţara, că inculpatul B.N. s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală la fiecare chemare, fiind pentru prima dată când măsura prelungirii este cenzurată de o instanţă de judecată, că efectuarea expertizei nu-l priveşte pe inculpat care era doar „cărăuş”, aşa încât măsura preventivă prelungită nu mai corespunde scopului şi obiectivelor pentru care a fost instituită în art. 136 C. proc. pen., întrucât nu mai corespunde bunei desfăşurări a urmăririi penale.
Pe de altă parte, în motivele de recurs susţinute oral, Ministerul Public, deşi a solicitat admiterea recursului, deoarece temeiurile avute în vedere iniţial la luarea acestei măsuri preventive nu s-au modificat, cauza fiind una deosebit de complexă, specifică crimei organizate şi presupune chiar şi efectuarea unor comisii rogatorii, iar la expertiza contabilă efectuată au fost formulate obiecţiuni, ceea ce presupune că urmărirea penală să lămurescă cauza sub toate aspectele, a menţionat că în prezent chiar procurorul de caz a decis să nu mai prelungească acesta măsură preventivă.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. este nefondat, astfel că, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. împotriva încheierii de şedinţă din 11 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4583/2/2013 (2224/2013) privind pe intimatul inculpat B.N.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1035/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2439/2013. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
