ICCJ. Decizia nr. 1035/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1035/2013
Dosar nr. 555/45/2013
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 308 din 21 august 2013, Judecătoria Paşcani, în baza art. 115 şi urm. din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internaţională, raportat la art. 42 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de B.J., Gemiania, privind recunoaşterea şi executarea unei hotărâri pronunţate de Judecătoria de Primă Instanţă Heidelberg împotriva numitului V.I., în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Paşcani a reţinut următoarele:
Reglementând recunoaşterea reciprocă a sancţiunilor pecuniare, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, prevede în Secţiunea a 4-a condiţiile şi procedura de recunoaştere.
S-a mai constatat că recunoaşterea sancţiunilor pecuniare aplicate prin hotărâri penale de autorităţile judiciare străine reprezintă o specie a recunoaşterii hotărârilor penale străine, reglementată în art. 115 din Legea nr. 302/2004.
Autorităţile române competente să emită o hotărâre sunt, potrivit art. 18735 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţele judecătoreşti. În alin. (2) al aceluiaşi text se prevede că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 18734 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, „prin hotărâre (în sensul prezentei secţiuni) se înţelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară ce trebuie executată faţă de o persoană fizică sau juridică, dacă hotărârea a fost luată de o autoritate a statului emitent, alta decât o instanţă, în ceea ce priveşte faptele care se pedepsesc conform dreptului naţional al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale.”
Spre deosebire de cazul recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, când se face referire la competenţa instanţelor judecătoreşti de a emite o hotărâre (competenţa revenind judecătoriilor), în ceea ce priveşte condiţiile şi procedura de recunoaştere a unei hotărâri penale străine este prevăzută în mod expres competenţa curţii de apel, art. 115 şi urm. din Legea nr. 302/2004.
Cum în prezenta cauză sancţiunea a fost aplicată de către o instanţă din Germania, Judecătoria de Primă Instanţă Heidelberg, a hotărât Judecătoria Paşcani că, competenţa în ceea ce priveşte soluţionarea prezentei cererii de recunoaştere revine Curţii de Apel Iaşi.
La primul termen de judecată fixat, în faţa Curţii de Apel Iaşi, având în vedere obiectul cauzei, din oficiu, s-a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi în judecarea acestei cauze.
S-a mai reţinut că excepţia de necompetenţă materială invocată este întemeiată, având în vedre următoarele considerate:
Prin decizia 10 CS 240 Js 219/07 pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă Heidelberg Germania, rămasă definitivă la data de 1 noiembrie 2011, V.I. a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 2.400 euro, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune constând în aceea că la data de 8 aprilie 2008, simulând că este capabil şi dispus să plătească, a determinat firma S.M.S.G. din Heidelburg, HauptstraBe, să încheie cu el un contract de telefonie mobilă pentru două numere de telefon la firma V., din Düsseldorf şi să activeze aceste numere. Pentru plata taxelor scadente ale convorbirilor, condamnatul a acordat un drept de retragere din contul său care nu era acoperit, situaţie care lui îi era cunoscută şi aşa cum de la început intenţionase, a provocat acesteia în zilele de 25 şi 26 aprilie 2006 prin numele de telefon puse la dispoziţie costuri de convorbiri în valoare totală de 5.793,50 euro, costuri pe care nu le-a achitat.
Art. 233 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, defineşte „pedeapsa pecuniară” ca fiind, între altele, „obligaţia de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţat-o printr-o hotărâre”, aceasta fiind situaţia în cazul cererii privind pe V.I.
În aceeaşi succesiune juridică, s-a reţinut că, în art. 234 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, se prevede faptul că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti, fără ca textul menţionat să atribuie competenţa unei instanţe specifice.
Dispoziţiile C. proc. pen. referitoare la competenţă prevăd că infracţiunea de înşelăciune se judecă în primă instanţă de judecătorie. Totodată, conform prevederilor art. 418 C. proc. pen., hotărârea instanţei penale se pune în executare de către prima instanţă de judecată.
Prin sentinţa nr. 160/2013 din 24 septembrie 201, Curtea de Apel Iaşi, a reţinut că, revine Judecătoriei Paşcani competenţa de soluţionare a cauzei privindu-I pe V.I., iar ca urmare a faptului că Judecătoria Paşcani şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 555/45/2013.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) C. proc. pen., va soluţiona conflictul negativ ivit între cele două instanţe, stabilind competenţa de judecată în primă instanţă a cererilor de natura aceleia în speţă în favoarea judecătoriei, pentru următoarele considerente:
Cererea pendinte are ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare a sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile germane cetăţeanului român V.I., în cadrul procedurii reglementate în dispoziţiile Secţiunii a 4-a, Titlul VII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă secţiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secţiune conţinând dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare. Art. 18734 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 defineşte „pedeapsa pecuniară” ca fiind, între altele, „obligaţia de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune”, aceasta fiind situaţia în cazul cererii privind pe numitul V.I., iar art. 18740 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă reglementările privind infracţiunea de înşelăciune nu este necesară verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti, fără ca textul menţionat să atribuie competenţa unei instanţe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).
Or, în tăcerea legii, devin aplicabile dispoziţiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora judecătoria este instanţa care are competenţă materială generală în materie penală.
Cât privesc dispoziţiile art. 115 din legea specială privind procedura de recunoaştere a unei hotărâri penale străine la cererea unui stat străin, la care a făcut referire judecătoria Paşcani în motivarea hotărârii sale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea fac parte din Titlul V al legii, „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare străine”, pe când procedura prevăzută în dispoziţiile art. 18734-art. 18748 este reglementată distinct şi este cuprinsă în cadrul altui titlu, respectiv Titlul VII al legii, ce vizează „Asistenţa judiciară în materie penală.”
Dispoziţiile enunţate anterior se impun a fi corelate cu prevederile art. 187 alin. (1) (din aceeaşi secţiune), potrivit cu care: „autorităţile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalităţi şi iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepţia cazului în care se constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaştere sau neexecutare prevăzute la art. 18742”.
Se observă că, spre deosebire de condiţiile şi procedura de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, unde legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa curţii de apel, art. 115 şi urm. din Legea nr. 302/2004, în cazul recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, se face referire doar la competenţa instanţelor judecătoreşti de a emite o hotărâre.
Prin urmare, atâta timp cât legea specială în Secţiunea a 4-a, care cuprinde dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare, nu cuprinde norme derogatorii de competenţă, devin aplicabile regulile generale în materie de competenţă, şi anume dispoziţiile art. 25 şi art. 30 alin. (1) C. proc. pen.
Cum în cauză autorităţile judiciare germane i-au aplicat cetăţeanului român V.I. o sancţiune de 2.400 euro pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, conform art. 263 C. pen., competenţa aparţine judecătoriei.
Înalta Curte mai constată că în urma republicării Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală în M. Of. nr. 377/31.05.2011, dispoziţiile art. 18734-art. 18748 se regăsesc în art. 233-art. 247, iar dispoziţiile art. 18740 alin. (1) pct. 20 se regăsesc în art. 239 alin. (1) pct. 20.
Ca atare, cauza va fi trimisă pentru judecare în primă instanţă, potrivit competenţei după materie, Judecătoriei Paşcani, pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul intimatul V.I.
PENTRU ACESTE MOPTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea formulată de B.J., Germania privind recunoaşterea şi executarea hotărârii pronunţaie de Judecătoria de Primă instanţă Heidelberg împotriva numitului V.I. în favoarea Judecătoriei Paşcani, instanţă căreia îi trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1023/2013. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 2433/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
