ICCJ. Decizia nr. 2439/2013. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 2439/2013
Dosar nr. 693/57/2013
Şedinţa publică din 31 iulie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.V.I., constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă nr. 24/MP din 25 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 693/5112013, Curte de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia şi, în baza art. 1491 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi art. 143 C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.V.I. pentru acuzaţiile săvârşirii infracţiunilor de art. 2531 C. pen., art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 25 iulie 2013 şi până la data de 22 august 2013.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reţinut că, prin rezoluţia din 22 iulie 2013 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul B.V.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2531 C. pen., art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi faţă de învinuitul H.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 246 C. pen., în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Ulterior, la data de 24 iulie 2008 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul B.V.I. şi s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Curtea de Apel a considerat că datele existente până în prezent la dosarul cauzei furnizează indicii suficiente pentru a susţine, în mod rezonabil, presupunerea că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care se fac cercetări în cauză.
Astfel, declaraţiile coinculpatului H.I. se coroborează cu declaraţiile denunţătorilor Z.V., L.D. şi cu conţinutul proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate legal.
Inculpatul B.V.I. are calitatea de inspector tehnic la R.A.R. Hunedoara. Soţia inculpatului are calitatea de administrator la SC V.T.M.S. SRL, societate care are ca domenii de activitate între altele, înmatriculări auto, Staţii I.T.P.
A apreciat Curtea de Apel că, din probele administrate, rezultă indicii în sensul că, în perioada 2010-2013, inculpatul B.V.I. îşi îndeplinea defectuos atribuţiile de serviciu, prejudiciind cu intenţie interesele persoanelor, pretindea diferite sume de bani pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de la persoanele care urmăreau să efectueze inspecţiile tehnice periodice ori să îşi înmatriculeze autoturismul, iar pentru a intra în posesia acestora, a conceput o modalitate de lucru care consta în îndrumarea persoanelor respinse la R.A.R. către atelierul auto al soţiei sale, pentru remedierea defecţiunilor, unde inginerul H.I. nu făcea în realitate reparaţiile necesare, ci încasa suma de bani solicitată de inculpatul B.V.I., sumă pe care o remitea ulterior acestuia, şi elibera un document care atesta în mod nereal efectuarea reparaţiilor care servea ulterior la R.A.R.
Modul de operare a fost descris amănunţit de către coinculpatul H.I., iar acest mod de operare corespunde susţinerilor denunţătorilor care relevă aceleaşi aspecte. De asemenea acestea sunt susţinute şi de conţinutul convorbirilor telefonice purtate de denunţătorul L.D. cu inculpatul H.I.
Au fost relevate indicii în sensul că inculpatul B.V.I. a săvârşit acelaşi gen de fapte şi în data de 22 iulie 2013, potrivit declaraţiilor coinculpatului H.I., conţinutul interceptărilor telefonice din data de 22 iulie 2013 şi 23 iulie 2013, planşă foto.
Din această perspectivă, apărările inculpatului în sensul că singurele probe care îl incriminează sunt declaraţiile coinculpatului, Curtea de Apel a apreciat că sunt vădit neîntemeiate.
De asemenea, faţă de conţinutul denunţurilor efectuate şi al convorbirilor telefonice interceptate, Curtea de Apel şi-a exprimat reticenţa faţă de apărarea inculpatului B.V.I., în sensul că întreaga activitate ilicită constând în încasarea necuvenită de sume de bani şi emiterea de adeverinţe false, au fost efectuate, fără ştirea sa, de către coinculpat.
Apărarea legată de caracterul transparent al activităţii desfăşurate de soţia sa, manifestat prin aducerea la cunoştinţa conducerii unităţii a existenţei atelierului auto şi a activităţii desfăşurate de acesta, Curtea de Apel a considerat-o insuficientă în raport de acuzaţia adusă (aceea de condiţionare a acordării înmatriculării, de utilizare a serviciilor societăţii SC V.T.M.S. SRL).
În privinţa apărărilor legate de inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., Curtea de Apel a considerat că, din probele administrate, rezultă indicii că inculpatul îndeplinea defectuos atribuţiile de serviciu în scopul vătămării intereselor persoanelor, iar în raport de faza incipientă a procedurilor, aceste indicii sunt suficiente pentru susţinerea acuzaţiilor în vederea efectuării cercetărilor penale.
În privinţa cerinţelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Curtea de Apel a reţinut că şi acestea sunt îndeplinite.
Toate infracţiunile pentru care se fac cercetări în cauză sunt pedepsite de lege cu pedepse cu închisoare mai mari de 4 ani: infracţiunea prevăzută de art. 2531 C. pen., închisoare de la 6 luni Ia 5 ani; infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, închisoare de la 3 ani la 12 ani; infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. raportat Ia art. 132 din Legea nr. 78/2000, închisoare de la 3 ani la 12 ani.
Cu privire la pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului B.V.I., Curtea de Apel a arătat că, în acest moment, este actual.
Curtea de Apel a menţionat că, deşi pericolul social concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, nu este identic cu gradul de pericol al acuzaţiilor formulate, acestea nu pot fi cu totul disociate. Periculozitatea sau lipsa de periculozitate a unui inculpat se poate aprecia prin prisma acuzaţiilor care i se aduc, atât din perspectiva încadrării lor juridice cât şi din aceea a modalităţii concrete în care se susţine că au fost comise. Această din urmă perspectivă a fost, în opinia Curţii de Apel, aptă să furnizeze şi date relevante referitoare la existenţa pericolului concret al lăsării în libertate a inculpatului.
Caracterul concret al pericolului pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului B.V.I. nu trebuie demonstrat, aşa cum susţine acesta, prin probarea unor elemente certe de conduită infracţională ulterioară plasării în libertate. O astfel de probaţiune este imposibilă în orice situaţie, deoarece nu poate fi dovedită o acţiune care nu a avut încă loc. Caracterul concret al riscului se referă la potenţialul acuzatului de a pune în pericol ordinea publică, iar acest potenţial poate fi evaluat prin raportare la conduita sa anterioară, la raporturile sociale în care se află angrenat, la respectul pe care îl manifestă faţă de normele de conduită şi capacitatea de a-şi asuma ordinea de drept. O astfel de interpretare este concordantă cu cea care se relevă din practica C.E.D.O., aceasta făcând referire în mod constant la riscul ca acuzatul să influenţeze procedurile, să săvârşească noi fapte penale, să se sustragă cercetărilor ori executării pedepsei şi, apreciază acest risc, prin raportare la elementele expuse.
În acest sens, Curtea de Apel a arăta că în jurisprudenţa sa C.E.D.O., în cauza Lebedev c/a Rusiei a statuat că „ (...)în alegerea unei măsuri preventive de libertate pentru prima dată, instanţele se pot baza pe prezumţii relativ slabe precum ar fi gravitatea acuzaţiilor, poziţia suspectului în societate, natura infracţiunilor de săvârşirea cărora este acuzat (...)”. Curtea a arătat că existenţa unui risc potenţial nu poate fi demonstrată cu acelaşi grad de certitudine ca existenţa unui fapt care deja avut loc, iar acest lucru este „a fortiori” adevărat, la începutul anchetei penale.
Curtea de Apel a remarcat faptul că acuzaţiile aduse inculpatului B.V.I. nu sunt grave numai sub aspectul încadrării lor juridice, limite mari de pedeapsă, ci şi din perspectiva modalităţii în care se susţine că au fost comise.
Există la dosar indicii privind exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu pe o perioadă îndelungată de timp în scopul obţinerii de beneficii materiale necuvenite, fapte care, distinct de prejudiciul adus fiecărui individ în parte, au fost de natură să aducă mari prejudicii de imagine instituţiei la care inculpatul îşi desfăşura activitatea.
Pe de altă parte, faptele pretins săvârşite de inculpat au putut avea consecinţe indirecte şi în planul siguranţei circulaţiei rutiere, generând o stare de risc. Fapta este cu atât mai gravă cu cât inculpatul avea atribuţii legate de protejarea siguranţei rutiere şi astfel, avea posibilitatea să evalueze corect consecinţele acţiunilor sale.
În condiţiile în care, asupra inculpatului, care a avut o sursă de venit onestă, planează acuzaţii de natura celor expuse, se poate considera, în mod justificat, că lăsarea lui în libertate nu prezintă garanţii suficiente pentru protejarea ordinii publice şi garantarea bunei desfăşurări a cercetărilor penale.
Pretinsa săvârşire a infracţiunilor de natura celor de care este acuzat inculpatul, în condiţiile în care acesta, în virtutea obligaţiilor profesionale, este chemat să fie garantul legalităţii, reprezintă, în stadiul incipient al procedurilor, un argument suficient pentru plasarea sa în stare de detenţie.
În ceea ce priveşte oportunitatea luării măsurii arestării preventive din perspectiva criteriilor prevăzute de art. 136 C. proc. pen., Curtea de Apel a considerat că, pe lângă argumentele expuse, pledează în favoarea luării măsurii restrictive a arestării preventive şi nevoia asigurării desfăşurării în bune condiţii a anchetei penale, ţinând seama de necesitatea identificării şi audierii unui număr relativ mare de persoane, despre care sunt indicii în sensul că ar fi în aceeaşi situaţie cu denunţătorii Z.V. şi L.D.
Disponibilitatea manifestată de inculpat de a se supune unor măsuri restrictive, inclusiv aceea a interzicerii exercitării profesiei pe parcursul derulării cercetării penale, nu reprezintă în această fază procesuală un argument suficient pentru ca instanţa să opteze pentru o măsură preventivă neprivativă de libertate, iar în ceea ce privesc aspectele personale invocate de inculpat, Curtea de Apel, fără a fi negat relevanţa acestora, a arătat că, în acest moment procesual, nu sunt suficient de puternice pentru a constitui, singure, un temei al respingerii propunerii de arestare preventivă.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpatul B.V.I. a. declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi respingerea propunerii de arestare preventivă.
Faţă de întreg materialul probatoriu administrat până la acest moment procesual în cursul urmăririi penale, astfel cum a fost expus pe larg de către Curtea de Apel în considerentele încheierii atacate, Înalta Curte apreciază că există probe şi indicii temeinice, precum şi motive verosimile, în sensul arătat de art. 143 C. proc. pen. şi art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca şi condiţie prealabilă, pentru a justifica arestarea preventivă a unei persoane şi totodată, ca o garanţie împotriva unei privări arbitrare de libertate, din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul B.V.I. a săvârşit fapte prevăzute de legea penală, ce ar putea constitui infracţiuniile de art. 2531 C. pen., art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen.
În mod legal şi justificat, Curtea de Apel a apreciat ca există temeiurile care determină luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, temeiuri stabilite de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât din punct de vedere obiectiv, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare, dar şi din punct de vedere subiectiv, în cauza existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului B.V.I. prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a inculpatului B.V.I., s-a avut în vedere, în mod întemeiat, modalitatea de comitere a faptelor reţinute în sarcina acestuia, respectiv exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu pe o perioadă îndelungată de timp, în scopul obţinerii de beneficii materiale necuvenite, fapte de natură să aducă mari prejudicii de imagine instituţiei la care inculpatul îşi desfăşura activitatea.
De asemenea, justificat, este reţinut că faptele pretins săvârşite de inculpatul B.V.I. au putut avea consecinţe indirecte şi în planul siguranţei circulaţiei rutiere, generând o stare de risc, fapta fiind cu atât mai gravă cu cât inculpatul avea atribuţii legate de protejarea siguranţei rutiere şi astfel avea posibilitatea să evalueze corect consecinţele acţiunilor sale.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că, în mod legal şi întemeiat, Curtea de Apel a reţinut că, în condiţiile în care asupra inculpatului B.V.I., care a avut o sursă de venit onestă, planează acuzaţii de natura celor expuse, se poate considera în mod justificat că lăsarea lui în libertate nu prezintă garanţii suficiente pentru protejarea ordinii publice şi garantarea bunei desfăşurări a cercetărilor penale, iar în condiţiile în care acesta, în virtutea obligaţiilor profesionale, era chemat să fie garantul legalităţii, reprezintă, în stadiul incipient al procedurilor, un argument suficient pentru plasarea sa în stare de detenţie şi, de aceea, măsura arestării preventive este singura aptă să asigure realizarea scopului procesului penal.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că recursul inculpatul B.V.I. este nefondat astfel că, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge şi va face aplicarea dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.V.I. împotriva încheierii de şedinţă nr. 24/MP din 25 iulie 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 693/57/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la rezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2433/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2727/2013. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
