ICCJ. Decizia nr. 2786/2013. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 2786/2013
Dosar nr. 6184/2/2013
Şedinţa publică din 19 septembrie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă, constată şi reţine următoarele:
Prin propunerea din data de 13 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Bucureşti, Dosar nr. 291/P/2013, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1491 C. proc. pen., arestarea preventivă, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 13 septembrie 2013 până în data de 11 octombrie 2013 inclusiv, a inculpaţilor: T.S. comisar de poliţie în cadrul I.P.J. Călăraşi, Serviciul de Investigare a Fraudelor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) şi a complicităţii la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi G.V., comisar şef al Comisariatului Judeţean Călăraşi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) şi a complicităţii la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin încheierea din 13 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală, în baza art. 1491 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor T.S. comisar de poliţie în cadrul I.P.J. Călăraşi, Serviciul de Investigare a Fraudelor şi G.V. comisar şef al Comisariatului Judeţean Călăraşi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, pentru o perioadă de 29 de zile, de la 13 septembrie 2013 la 11 octombrie 2013, inclusiv. Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat următoarele: în cursul lunilor august şi septembrie 2013, inculpatul T.S. comisar de poliţie în cadrul I.P.J. Călăraşi, Serviciul de Investigare a Fraudelor, a adus la cunoştinţă denunţătorului P.S. că are posibilitatea, prin intermediul inculpatului G.V., comisar şef al Comisariatului Judeţean Călăraşi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, să intervină pe lângă A.P.I.A. Călăraşi, prin directorul executiv D.B., în vederea exonerării firmelor denunţătorului de plata sumei de 5.000.000 euro, datorie către A.P.I.A. Călăraşi.
Inculpatul T.S. la cooptat în activitatea infracţională pe inculpatul G.V., spunându-i că denunţătorul P.S. ar fi dispus să le remită suma de 100.000 euro, în vederea exonerării de plata debitului de 5.000.000 euro, menţionat anterior, beneficiul urmând a fi împărţit între cei doi.
În data de 28 august 2013, inculpatul G.V. s-a întâlnit cu denunţătorul D.B. director executiv A.P.I.A. Călăraşi.
În prealabil, inculpatul G.V. i-a dezvăluit denunţătorului rezoluţia sa infracţională, dar denunţătorul D.B. a sesizat în data de 23 august 2013, D.N.A. cu privire la aceste fapte, astfel încât la întâlnirea din 28 august 2013, s-a putut proceda la înregistrarea cu tehnică specifică a discuţiei dintre inculpatul G.V. şi denunţătorul D.B.
Din vizionarea înregistrării ataşată la dosarul cauzei, se poate observa cu maximă claritate, că denunţătorul D.B. nu are o atitudine provocatorie asupra inculpatului, iar acesta din urmă dă detalii în mod şoptit, cu privire la disimularea banilor ce urmează a fi remişi de către denunţătorul P.S., în schimbul exonerării de plată.
Era vorba despre vânzarea fictivă a unui teren de către inculpatul T.S., la un preţ supraevaluat, cu suma de 100.000 euro.
În data de 2 septembrie 2013, inculpatul T.S. s-a întâlnit cu martorul G.M., care l-a şi interceptat cu această ocazie.
Din interceptare, rezultă cu claritate cum inculpatul T.S. lăsând la o parte orice urmă de demnitate, dezvăluie planul infracţional, respectiv vânzarea la un preţ supraevaluat a unui teren în schimbul influenţei asupra denunţătorului D.B., prin intermediul lui G.V.
Inculpatul garantează că D.B. va rezolva problematica datoriilor firmelor lui P.S.
De asemenea, în data de 4 septembrie 2013, inculpatul T.S. garantează eliberarea către denunţătorul P.S. a unor adeverinţe A.P.I.A. necesare obţinerii unor credite externe, în schimbul sumei de 40.000 euro, din care urma să obţină 10.000 euro, prin intermediul inculpatului G.V.
În data de 5 septembrie 2013, cei doi inculpaţi se întâlnesc cu denunţătorul D.B., reiterând că P.S. urmează să-i remită în schimbul adeverinţelor suma de 40.000 euro, inculpatul T.S., arătând că fiecare persoană implicată urmează să primească suma de 10.000 euro pentru efort.
Există, din perspectiva Curţii de Apel indicii solide, în ceea ce priveşte reţinerea infracţiunilor pentru care au fost propuşi la arestare inculpaţii.
Nu a fost învederat niciun motiv rezonabil pentru a se dispune cercetarea lor în libertate şi nu au dat nicio explicaţie pertinentă, referitor la înregistrările din mediul ambiental, cu excepţia unei susţineri cu o înaltă doză de hilar a unuia dintre apărătorii inculpatului T.S., care a arătat că el „se pricepe la cum merg treburile prin S.R.I. şi ştie că, mai nou, aceştia au primit aparate de la americani, care pot sintetiza vocea umană”.
Fără a face aprecieri asupra cunoştinţelor avocatului despre echipamentele S.R.I., Curtea a constatat că sunt multiple înregistrări audio şi video provenite atât de la procuror, dar şi de la un martor, ce se coroborează cu depoziţiile denunţătorilor şi martorilor, toate aceste probe fiind convergente în sensul celor reţinute în propunerea de arestare.
Ca un element de circumstanţiere, Curtea a constatat că inculpatul T.S. are un dosar profesional absolut dezastruos, acesta suferind mai toate sancţiunile disciplinare cunoscute în poliţie, culminând cu începerea urmăririi penale pentru lovirea superiorului şi dovedind o apetenţă deosebită spre tergiversarea lucrărilor cu care era însărcinat.
S-a arătat că în activitatea infracţională descrisă în dosarul de faţă, inculpatul este însă extrem de tenace, activităţile sale ilicite fiind desfăşurate cadenţat şi insistent.
În ceea ce priveşte pe inculpatul G.V., şeful Gărzii de Mediu, s-a reţinut că până în momentul ocupării acestei funcţii de demnitate, a condus o activitate de exploatare material lemnos şi fiindcă a devenit incompatibil, a cedat-o fiului său, după cum în mod pertinent a arătat avocata acestuia.
Rezultă deci că întreaga activitate infracţională despre care există indicii în dosarui de faţă, s-a desfăşurat exclusiv din setea de îmbogăţire şi nu există nicio altă motivare rezonabilă.
S-a arătat că împotriva inculpaţilor se desfăşoară o anchetă penală, pentru o faptă deosebit de gravă, cu implicaţii asupra prestigiului instituţiei, unde aceştia îşi desfăşurau activitatea, Garda de Mediu şi M.A.I. şi de natură să inducă opiniei publice impresia greşită că astfel de acţiuni reprezintă o constantă a comportamentului angajaţilor acestei instituţii.
Gravitatea faptelor comise de cei doi inculpaţi, exprimată în primul rând de calitatea pe care aceştia o aveau este de natură a conduce la concluzia că se impune luarea celei mai aspre măsuri preventive, dintre cele prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv arestarea preventivă.
S-a arătat că deşi măsura arestării preventive a unei persoane este o măsură excepţională, aceasta fiind necesară a fi luată doar în situaţii limită, Curtea a apreciat că, stadiul actual al anchetei, precum şi probele ce urmează a se administra şi având în vedere că inculpaţii au avut o atitudine de negare, se impune arestarea preventivă a acestora.
De asemenea, se mai poate desprinde concluzia că, inculpaţii au folosit instituţia statului în interes personal, folosindu-se de funcţia deţinută şi cunoştinţele inerente pentru obţinerea unor interese personale.
S-a arătat că prin toate acestea, lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret şi direct pentru odinea publică.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii T.S. şi G.V. criticând-o pentru neleglitate şi netemeinicie.
Recurentul inculpat T.S. a criticat încheierea primei instanţei prin aceea că titularul propunerii de arestare preventivă nu este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ci procurorul care a întocmit referatul cu propunerea de arestare preventivă; judecătorul pricinii nu s-a pronunţat asupra propunerii de arestare preventivă în sensul admiterii sau respingerii acesteia; din cuprinsul hotărârii nu rezultă cerinţa legală a necesităţii arestării preventive, cerinţă impusă de art. 1491 C. proc. pen.; motivarea instanţei privind arestarea preventivă a inculpatului excede existenţei unei motivări cu privire la necesitatea luării unei asemenea măsuri şi face referire la eventualele sale sancţiuni disciplinare şi la alte acţiuni de natură penală iar din motivarea instanţei nu rezultă existenţa unor indicii temeinice din care să rezulte necesitatea luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
Recurentul inculpat G.V. a criticat încheierea atacată întrucât nu este motivată cu privire la pericolul pentru ordinea publică, iar la luarea acestei măsuri nu a fost avută în vedere personalitatea inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie organizată şi nu sunt indicii din care să rezulte că s-ar sustrage de la urmărire sau ar putea influenţa probele ce urmează a se administra în cauză.
Ambii inculpaţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea propunerii de arestare preventivă, iar în subsidiar au solicitat luarea faţă de aceştia a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpaţii T.S. şi G.V. sunt cercetaţi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) şi complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., privind pe inculpatul T.S. şi respectiv, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) şi complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în ce priveşte pe inculpatul G.V.
S-a reţinut din materialul de urmărire penală că în cursul lunilor august şi septembrie 2013, inculpatul T.S., comisar de poliţie în cadrul I.P.J. Călăraşi, Serviciul de Investigare a Fraudelor, a adus la cunoştinţă denunţătorului P.S. că are posibilitatea, prin intermediul inculpatului G.V., comisar şef al Comisariatului Judeţean Călăraşi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, să intervină pe lângă A.P.I.A. Călăraşi, prin directorul executiv D.B., în vederea exonerării firmelor denunţătorului de plata sumei de 5.000.000 euro, datorie către A.P.I.A. Călăraşi.
Inculpatul T.S. a cooptat în activitatea sa infracţională pe inculpatul G.V., spunându-i că denunţătorul P.S. ar fi dispus să le remită suma de 100.000 euro, în vederea exonerării de plata debitului de 5.000.000 euro, menţionat anterior, beneficiul urmând a fi împărţit între cei doi.
În data de 28 august 2013, inculpatul G.V. s-a întâlnit cu denunţătorul D.B., director executiv A.P.I.A. Călăraşi.
În prealabil, inculpatul G.V. i-a dezvăluit denunţătorului rezoluţia sa infracţională, dar denunţătorul D.B. a sesizat în data de 23 august 2013, D.N.A. cu privire la aceste fapte.
Modalitatea de disimulare a banilor ce urmau a fi remişi de denunţătorul P.S. în schimbul exonerării de plată, astfel cum a fost concepută de inculpatul T.S., era vânzarea fictivă a unui teren de către acesta.
Potrivit dispoziţiilor art. 1491 alin. (1) C. proc. pen., procurorul din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148, când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventuive a inculpatului.
În cauză, având în vedere materialul de urmărire penală existent la dosar, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 143 alin. (1) şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârşirea de către inculpaţi a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanţele reale reţinute în cadrul activităţii infracţionale desfăşurate, natura faptelor şi rezonanţa publică a acestora.
Astfel, din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaţilor de a fi cercetaţi în stare de libertate şi există presupunerea rezonabilă privind fapte grave care aduc atingere mai multor valori importante ocrotite de legea penală, fapte ce au un impact social deosebit, statul având obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a crea siguranţa cetăţenilor şi respectarea ordinii publice, pentru a nu se întreţine climatul infracţional şi a nu conduce la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din gravitatea deosebită a infracţiunilor presupus a fi săvârşite de inculpaţi şi din modalitatea în care au fost concepute dar mai ales din calitatea de comisar de poliţie a inculpatului T.S. şi de comisar şef în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu a inculpatului G.V., care prin funcţiile deţinute aveau obligaţia de a aplica legea şi a apăra interesele cetăţenilor, nu să le încalce.
La admiterea propunerii de arestare preventivă, formulată de parchet, instanţa de fond a avut în vedere că împotriva inculpaţilor se desfăşoară o anchetă penală pentru o faptă deosebit de gravă, cu implicaţii asupra prestigiului instituţiei unde aceştia îşi desfăşurau activitatea, că gravitatea faptelor comise de cei doi inculpaţi, este dată în primul rând de calitatea pe care aceştia o aveau şi de faptul că au folosit instituţia statului în interes personal, folosindu-se de funcţia deţinută şi cunoştinţele inerente pentru obţinerea unor interese personale, iar stadiul actual al anchetei, precum şi probele ce urmează a se administra, impun arestarea preventivă a inculpaţilor.
Prin urmare, critica adusă de cei doi inculpaţi cu privire la faptul că hotărârea nu este motivată în ce priveşte existenţa pericolului pentru ordinea publică nu poate fi primită şi urmează a fi respinsă.
De altfel, infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, prin însăşi natura lor prezintă pericol pentru ordinea publică, iar modalitatea în care acestea au fost concepute şi calitatea inculpaţilor demonstrează periculozitatea deosebită a acestora.
În ce priveşte celelalte critici formulate de apărătorul recurentului inculpat T.S., acestea nu au legătură cu cauza şi cu dispoziţiile art. 1491 C. proc. pen., ci exced cadrului procesual.
Împrejurarea că propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor a fost formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Jusiţie, D.N.A. şi nu de procuror în nume propriu nu este un motiv de nelegalitate ci o procedură legală, parchetul reprezentând instituţia statului formată din procurori, oricare dintre aceştia putând susţine în faţa instanţei referatul privind propunerea de arestare preventivă.
Nici critica privind temeiurile care au fost avute în vedere de instanţă la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului T.S. nu poate fi primită, observându-se cu uşurinţă că nu dosarul personal al inculpatului a stat la baza luării acestei măsuri preventive. Având însă în vedere calitatea inculpatului, instituţia pe care a reprezentat-o şi fapta comisă nu pot fi trecute cu vederea anumite date care ţin de personalitatea acestuia, cu atât mai mult cu cât din aceste date rezultă un comportament care nu-i face cinste.
S-a mai plâns recurentul inculpat T.S. că judecătorul nu s-a pronunţat asupra propunerii de arestare preventivă în sensul admiterii sau respingerii acesteia, ceea ce este inaxact întrucât aceasta rezultă din dispozitivul hotărârii.
Se poate observa că apărătorul recurentului inculpat T.S., prin motivele de recurs formulate, a dat dovadă de un formalism excesiv, lipsind instanţa de critici pe fondul cauzei.
În ce priveşte recursul declarat de inculpatul G.V., acesta este nefondat, având în vedere considerentele expuse cu privire la motivarea hotărârii în legătură cu pericolul pentru ordinea publică, astfel că nu vor mai fi reluate. Totodată, împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi are o familie organizată nu sunt date suficiente pentru cercetarea sa în stare de libertate.
În subsidiarul motivelor de recurs, inculpaţii au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 1451 C. proc. pen., obligarea de a nu părăsi ţara.
Având în vedere cele expuse, stadiul actual al anchetei, precum şi probele ce urmează a se administra, pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, se impune cercetarea inculpaţilor în stare de arest.
Prin urmare se vor respinge cererile formulate de inculpaţi privind obligarea de a nu părăsi ţara.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursurile declarate sunt nefondate, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinse.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.S. şi G.V. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 6184/2/2013.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2727/2013. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 353/2013. Penal → |
|---|
