ICCJ. Decizia nr. 380/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 380/2013

Dosar nr. 917/1/2013

Şedinţa publică din 10 aprilie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11 februarie 2013, petenţii V.D.M. şi C.V. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2402/54/2012 al Curţii de Apel Craiova, apreciind că există motive de bănuială legitimă şi că obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită.

În motivarea cererii petiţionarii au arătat că există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei la o altă instanţă pentru că la actuala instanţă se constată existenţa unei lipse de obiectivitate şi de imparţialitate datorită calităţii de executor judecătoresc a intimatului B.T., împrejurărilor cauzei şi climatului în care se desfăşoară procesul penal.

Pentru aceste motive petiţionarii consideră că strămutarea judecării cauzei la o altă instanţă egală în grad este imperios necesară pentru asigurarea unui proces echitabil.

Din informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. şi comunicate de către Ministerul Justiţiei, rezultă următoarele:

Prin plângerea adresată Curţii de Apel Craiova la data de 17 decembrie 2012 şi înregistrată sub nr. 2402/54/2012, petenţii V.D.M. şi C.V., în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., au solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 27 noiembrie dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 231/P/2012 şi a rezoluţiei procurorului general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 7 decembrie 2012 sub nr. 2199/11/2/2012 şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale, arătând că motivarea dată de procuror prin rezoluţia împotriva căreia au formulat plângere nu este concordantă cu probele administrate în cauză, împrejurările săvârşirii faptelor şi dispoziţiile legale incidente.

Din cercetările efectuate, Ministerul Justiţiei a constatat că susţinerile petenţilor referitoare la relaţiile de rudenie şi a influenţelor pe care intimatul B.T. le are la Curtea de Apel Craiova nu se confirmă, procesul penal desfăşurându-se cu respectarea dispoziţiilor procedurale care reglementează această fază procesuală, neexistând motive concrete care să determine strămutarea cauzei.

Înalta Curte, examinând cererea de strămutare în raport cu motivele invocate şi cu informaţiile comunicate de Ministerul Justiţiei constată că în cauză, niciuna dintre cerinţele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat.

La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului.

Curtea Europeană a hotărât că în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În raport de cele expuse se constată că nu au fost evidenţiate aspecte din care să rezulte că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 2402/54/2012 al Curţii de Apel Craiova, că există duşmănii locale, că ar exista vreun percol de tulburare a liniştii publice ori că una dintre părţi ar avea vreo rudă sau afin, până la gradul IV inclusiv, printre judecătorii, procurorii, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei şi în consecinţă, se apreciază că temerile petenţilor V.D.M. şi C.V. nu sunt justificate astfel încât, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea acestora.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R E Ş T E

Respinge ca nefondată cererea formulată de petenţii V.D.M. şi C.V. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2402/54/2012 al Curţii de Apel Craiova.

Obligă petenţii la plata sumelor de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 380/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond