ICCJ. Decizia nr. 490/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 490/2013
Dosar nr. 931/1/2013
Şedinţa publică din 30 aprilie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11 februarie 2013, petentul M.V. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1361/273/2012 al Judecătoriei Reşiţa, invocând motive de bănuială legitimă cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea magistratului care judecă pricina.
A arătat că apărătorul părţii adverse are o mare influenţă în cadrul instanţei pe rolul căreia este înregistrat dosarul, fiind în relaţii de afinitate cu doamna judecător S.B. (fina apărătorului), magistrat ce funcţionează în cadrul Tribunalului Caraş-Severin.
A precizat că soţul doamnei judecător S.B. doctorul urolog B., a fost medicul curant al domnului B.I., tatăl intimatului B.I.C. din Dosarul nr. 1361/273/2012, iar în perioada 2009 - 2010 soţul magistratului menţionat se aproviziona cu materiale de construcţii de la depozitul deţinut de intimat.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, pe rolul Judecătoriei Reşiţa a fost înregistrat Dosarul nr. 1361/273/2012, având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
Acest aspect rezultă şi din informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen., comunicate de către Tribunalul Caraş-Severin prin Referatul nr. 121/c din 12 martie 2013, în cuprinsul căruia se arată că, prin Rezoluţia din 14 mai 2012 din Dosarul nr. 2484/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii K.M. şi B.I.C. pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. şi uz de fals, faptă prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei soluţii, petentul a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, care prin Rezoluţia din 16 iulie 2012 a dispus respingerea acestei plângeri.
Se mai arată că, la data de 13 august 2012, petentul M.V. a formulat plângere împotriva Rezoluţiei procurorului din 14 mai 2012, înregistrată sub numărul 1361/273/2012 la Judecătoria Oraviţa, solicitând admiterea plângerii şi judecarea cauzei privind pe făptuitorii K.M. şi B.I.C.
Potrivit informaţiilor menţionate în Referatul întocmit de Tribunalul Caraş-Severin, prin plângerea sa petentul a arătat că intimaţii K.M. şi B.I.C. - în calitate de administratori ai SC B.U. SRL - au întocmit un regulament de ordine interioară al societăţii, căruia i-au alăturat o listă cu semnăturile petente ca aparţinând petentului şi celorlalţi angajaţi, în realitate fiind vorba de semnături false.
Prin Sentinţa penală nr. 157 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în Dosarul nr. 1361/273/2012, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reşiţa, primul termen de judecată fiind fixat la data de 29 noiembrie 2012, când s-a încuviinţat cererea de amânare formulată de intimaţi în vederea pregătirii apărării. La termenul următor din data de 20 decembrie 2012, cauza s-a amânat la cererea petentului, motivat de faptul că acesta nu se poate prezenta în faţa instanţei de judecată din motive medicale, ataşând în acest sens acte medicale.
În Referatul realizat de Tribunalul Caraş-Severin se mai precizează că la termenul de judecată din 31 ianuarie 2013, instanţa a respins cererea formulată de petent privind suspendarea judecării cauzei, pe considerentul că, potrivit art. 56 alin. (3) C. proc. pen., suspendarea poate fi dispusă numai de către completul de judecată învestit cu judecarea cererii de strămutare, în speţă fiind vorba de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, s-a încuviinţat cererea de amânare formulată de petent în vederea angajării unui apărător, termenul acordat fiind la 28 februarie 2013.
În continuare, se menţionează că prin Sentinţa penală nr. 69 din 28 februarie 2013, în baza art. 39 raportat la art 278 alin. (2) C. proc. pen Judecătoria Reşiţa a admis excepţia tardivităţii plângerii invocată de către intimaţi, iar în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca tardivă plângerea formulată de către petent în contradictoriu cu intimaţii K.M. şi B.I.C. De asemenea, instanţa a menţinut Rezoluţia din 14 mai 2012 dispusă în Dosarul 2484/P/2011 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa şi, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 150 RON.
Referatul întocmit de Tribunalul Caraş-Severin mai menţionează că doamna S.B. este judecător la Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, aflându-se în relaţii de prietenie cu intimaţii, însă arată că Tribunalul nu este de acord cu susţinerile petentului privind exercitarea vreunei influenţe a magistratului menţionat în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului a cărui strămutare se solicită, subliniind că soluţia Judecătoriei Reşiţa este definitivă, neexistând posibilitatea de a fi atacată cu o cale legală de atac la Tribunalul Caraş-Severin.
În concluzie, Tribunalul precizează că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa în cadrul cererii de strămutare.
Cererea de strămutare este nefondată.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
În cauză, niciuna dintre cerinţele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent nefiind circumscrise situaţiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.
În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control al imparţialităţii, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
Înalta Curte constată că suspiciunile petentului, în sensul afectării imparţialităţii şi obiectivităţii magistraţilor datorită afinităţii apărătorului uneia dintre părţile adverse cu un magistrat ce funcţionează în cadrul unei instanţe superioare în grad nu sunt nici argumentate şi nici susţinute de probe, în dovedirea cererii de strămutare neinvocându-se niciunul dintre motivele prevăzute de art. 55 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, nici faptul că apărătorul părţii adverse este în relaţii de prietenie cu un magistrat funcţionând în cadrul Secţiei Civile a Tribunalului Caraş-Severin, nici împrejurările (nedovedite) că soţul magistratului amintit ar fi fost medicul curant al tatălui intimatului B.I.C. sau că se aproviziona cu materiale de construcţii de la depozitul deţinut de intimat, nu sunt de natură a arunca o umbră asupra obiectivităţii sau imparţialităţii magistraţilor din cadrul Judecătoriei Reşiţa ce au avut în examinare cauza cu numărul 1361/273/2012.
Împrejurările invocate de petent nu pot ştirbi în vreun mod imparţialitatea judecătorilor şi nu pot constitui motive de suspiciune cu privire la posibila nepărtinire a instanţei învestită cu soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât soluţia pronunţată de Judecătoria Reşiţa în cadrul dosarului a cărui strămutare se solicită este definitivă, neexistând posibilitatea formulării unei căi legale de atac pe rolul Tribunalul Caraş-Severin
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete examinate, văzând prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen., apreciază că temerile petentului nu sunt justificate, membrii instanţei ce au soluţionat cauza fiind magistraţi de profesie, prezumaţi a fi lipsiţi de orice prejudecată sau de parţialitate.
Ca atare, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul M.V. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1361/273/2012 al Judecătoriei Reşiţa.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 489/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 491/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
|---|
