ICCJ. Decizia nr. 491/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 491/2013
Dosar nr. 1706/1/2013
Şedinţa publică din 30 aprilie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18 martie 2013, petentul R.A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 22209/200/2011 al Curţii de Apel Ploieşti către o altă instanţă în grad egal, invocând faptul că a constatat existenţa unei vădite lipse de obiectivitate şi imparţialitate, în defavoarea sa.
A arătat că Dosarul nr. 22209/200/2011 al Curţii de Apel Ploieşti are ca obiect contestaţia în anulare formulată de petent împotriva Deciziei penale pronunţate de această instanţă cu ocazia judecării recursului din dosarul menţionat, iar completul de judecată care soluţionează contestaţia în anulare a avut, la termenul din 6 martie 2013, aceeaşi componenţă cu completul de judecată care a judecat recursul, pronunţând condamnarea petentului la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
A precizat că preşedintele completului de judecată a făcut parte dintr-un alt complet care, prin Sentinţa penală nr. 148 din 03 octombrie 2008, a soluţionat o cauză penală în defavoarea tatălui petentului, numitul R.S.L., soluţie ulterior desfiinţată de către CEDO la data de 10 ianuarie 2012.
A făcut precizarea că în cauză nu sunt persoane arestate.
În consecinţă, a arătat că are puternice temeri referitoare la lipsa de obiectivitate şi de imparţialitate a instanţei în judecarea cauzei a cărei strămutare se solicită, apreciind că, în situaţia în care soluţionarea cauzei ar rămâne în competenta Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, este prezumat subiectivismul magistraţilor în pronunţarea unei soluţii corecte, existând riscul de a nu se realiza o analiză obiectivă şi nepărtinitoare a motivelor invocate în susţinerea contestaţiei în anulare.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti a fost înregistrat Dosarul nr. 22209/200/2011/al, având ca obiect contestaţie în anulare formulată de către petent împotriva Deciziei penale nr. 103 din 25 ianuarie 2013 pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti.
Acest aspect rezultă din informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. şi comunicate de către Ministerul Justiţiei prin Adresa nr. 27050/2013, în cuprinsul căreia se arată că, prin rechizitoriul nr. 111/P/2010 din data de 26 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a petentului R.A. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen., constând în aceea că, la data de 6 martie 2010, în jurul orelor 12,30, în timp ce conducea autoturismul marca M cu număr de înmatriculare M1 pe DN 1 B E557 din direcţia Merei către Buzău, pe raza comunei Merei, în afara localităţii, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul marca RK care circula în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta, apoi a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca DL care circula regulamentar, din accident rezultând decesul părţii vătămate B.M., în vârstă de 70 de ani, pasageră în autoturismul marca DL.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău cu nr. 22209/200/2011 la data de 28 septembrie 2011, fiind pronunţată Sentinţa penală nr. 390 la data de 12 aprilie 2012, prin care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 47 C. pen., s-a dispus achitarea petentului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen., existând o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei. S-a luat act ca B.G., soţul victimei, nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-au respins acţiunile civile promovate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs Ministerul Public, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti cu nr. 22209/200/2011, la data de 7 noiembrie 2012.
Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat Sentinţa penală nr. 103 din 25 ianuarie 2013, prin care a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău împotriva Sentinţei penale nr. 390 din data de 12 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, pe care a casat-o în parte şi, în baza art. 178 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. şi a art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe petent la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. S-au aplicat art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în baza art. 81 C. pen. fiind dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 3 ani prevăzut de art. 82 C. pen. şi, conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia petentului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen.
Totodată, în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, fiind obligat petentul, alături de asigurătorul SC A.R. - A. SA Bucureşti, să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti suma de 3.395,15 RON şi părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău suma de 296.53 RON, cu titlu de despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare), cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitelor. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate, fiind obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON, reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie în anulare petentul, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 7 februarie 2013, cu numărul de Dosar 22209/200/2011/al.
Prin Încheierea din data de 6 martie 2013 s-a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul - inculpat R.A. împotriva Deciziei penale nr. 103 din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, fiind fixat termen de judecată la data de 20 martie 2013. Urmare admiterii, prin încheierea din 19 martie 2013, a cererii de abţinere de la judecarea cauzei formulată de completul de judecată compus din domnii judecători S.I., M.V. şi L.T., cauza a fost repartizată aleatoriu, fixându-se termen de judecată la data de 12 aprilie 2013 când, datorită lipsei apărătorului ales al contestatorului inculpat din motive medicale, s-a acordat un nou termen de judecată la data de 16 mai 2013.
Ministerul Justiţiei precizează că în informarea trimisă de către Curtea de Apel Ploieşti se arată că, prin admiterea cererii de abţinere a tuturor membrilor completului de judecată, cauza urmează a fi judecată de alţi judecători, prin urmare cererile petentului au rămas fără obiect.
În concluzie, Ministerul Justiţiei apreciază că la instanţele din judeţul Prahova sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca această cauză să se soluţioneze cu respectarea dispoziţiilor incidente în materie şi a principiilor privind dreptul la apărare şi judecare a cauzei într-un termen rezonabil, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cererea de strămutare este nefondată.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
În cauză, niciuna dintre cerinţele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent nefiind circumscrise situaţiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.
În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control al imparţialităţii, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. Înalta Curte constată că suspiciunile petentului în sensul afectării imparţialităţii şi obiectivităţii magistraţilor întrucât completul de judecată care soluţionează contestaţia în anulare formulată a avut, la termenul din 6 martie 2013, aceeaşi componenţă cu completul de judecată care a pronunţat decizia penală împotriva căreia s-a formulat contestaţia (decizie prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare) nu sunt justificate, în raport de împrejurarea că, pe de o parte, motivele invocate sunt temeiuri ce pot atrage recuzarea membrilor completului de judecată, nu şi strămutarea cauzei, iar pe de altă parte, la termenul din 6 martie 2013 completul de judecată a pronunţat o încheiere de admitere în principiu a contestaţiei promovate de petent, aspect de natură a infirma temerile şi suspiciunile exprimate de către petent.
Cât priveşte faptul că preşedintele completului de judecată a făcut parte din completul de judecată care, prin Sentinţa penală nr. 148 din 03 octombrie 2008, a soluţionat o cauză penală în defavoarea tatălui petentului, R.S.L., soluţie ulterior desfiinţată de către CEDO la data de 10 ianuarie 2012, Înalta Curte apreciază că aceste împrejurări nu se circumscriu motivelor prevăzute de art 55 alin. (1) C. proc. pen., exprimarea opiniei unui membru al completului într-o cauză privind pe tatăl petentului neavând vocaţia de a atrage strămutarea unei cauze penale privind pe petent, ştiut fiind că în domeniul dreptului penal, răspunderea este personală.
Înalta Curte subliniază faptul că, aşa cum s-a menţionat în adresa transmisă de Ministerul Justiţiei nr. 27050/2013, ulterior pronunţării încheierii din 6 martie 2013 prin care s-a dispus admiterea în principiu a contestaţiei în anulare promovată de petent, membrii completului de judecată au formulat cerere de abţinere în privinţa judecării pe fond a contestaţiei, cerere admisă cu consecinţa repartizării aleatorii a cauzei.
Faţă de considerentele arătate, se constată că aspectele invocate de petent nu pot ştirbi în vreun mod imparţialitatea judecătorilor şi nu pot constitui motive de suspiciune cu privire la posibila nepărtinire a instanţei învestită cu soluţionarea cauzei.
În raport de împrejurările concrete examinate, văzând prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că temerile petentului nu sunt justificate, membrii instanţei ce soluţionează cauza fiind magistraţi de profesie, prezumaţi a fi lipsiţi de orice prejudecată sau de parţialitate.
Ca atare, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul R.A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 22209/200/2011 al Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 490/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 517/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
|---|
