ICCJ. Decizia nr. 581/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 581/2013
Dosar nr. 8209/1/2012
Şedinţa publică din 27 mai 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 decembrie 2012, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost înregistrată sub nr. 8209/1/2012 contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC "X" SRL, prin reprezentant M.E.C. împotriva Sentinţei penale nr. 108 din 24 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7619/1/2010, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionara SC "X" SRL, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 RON.
În cuprinsul cererii formulate, contestatoarea a arătat, în esenţă, că procedura de citare la termenul când s-a judecat cauza nu a fost legal îndeplinită întrucât nu au fost citaţi intimaţii, făcând trimitere, totodată, la dispoziţiile art. 388 C. proc. pen.
Înalta Curte, procedând la analiza cererii cu care a fost învestită în raport de temeiul de drept invocat şi de criticile formulate, chiar dacă au caracter general, constată că aceasta se circumscrie instituţiei contestaţiei în anulare.
În continuare, examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care să judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauza, se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei sentinţe prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionara SC "X" SRL, ori niciunul dintre cazurile de contestaţie în anulare anterior menţionate nu poate fi examinat în acest context, având în vedere şi împrejurarea că hotărârea atacată nu este dintre acelea care vizează o soluţie pe fondul cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC "X" SRL prin reprezentant M.E.C. împotriva Sentinţei penale nr. 108 din 24 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7619/1/2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC "X" SRL prin reprezentant M.E.C. împotriva Sentinţei penale nr. 108 din 24 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7619/1/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 579/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 582/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
|---|
