ICCJ. Decizia nr. 595/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 595/2013

Dosar nr. 1565/1/2013

Şedinţa publică din 29 mai 2013

Deliberând asupra cererii de strămutare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11 martie 2013, petentul H.G. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2267/338/2012 al Curţii de Apel Braşov.

În motivarea cererii sale petentul a arătat că există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei conform dispoziţiilor prevăzute de art. 55 C. proc. pen., susţinând că imparţialitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei ar putea fi ştirbită datorită calităţii sale de Primar al comunei Bran, judeţul Braşov, precum şi datorită împrejurărilor cauzei.

Petentul a susţinut că în prezent se află în îndeplinirea celui de-al treilea mandat de Primar al Comunei Bran, iar în exercitarea acestei funcţii s-a confruntat cu diferite situaţii privind proprietăţile aflate pe raza comunei, indiferent de deţinătorul de drept.

Totodată, a mai arătat că poziţia Curţii de Apel Braşov, faţă de alte litigii ale Primăriei Comunei Bran, s-a arătat a fi subiectivă luând în considerare calitatea sa de primar, membru P.S.D., astfel că, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la lipsa de imparţialitate şi obiectivitate a magistraţilor, a solicitat admiterea cererii şi strămutarea judecării cauzei la una din curţile de apel învecinate.

În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a solicitat informaţii de la Ministerul Justiţiei.

Din informaţiile primite de la Ministerul Justiţiei, în urma verificărilor efectuate, s-a apreciat că la nivelul instanţei Curţii de Apel Braşov sunt asigurate condiţiile necesare pentru normala şi corecta soluţionare a cauzei, nefiind evidenţiate aspecte din care să rezulte că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită, că există duşmănii locale, că ar exista vreun pericol de tulburare a liniştii publice ori că una din părţi ar avea vreo rudă sau afin până la gradul patru, inclusiv, printre judecători, procurori sau grefierii instanţei.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorii sau procurorii, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

Verificând actele dosarului şi susţinerile petentului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei întrucât, aspectul relevat de petent prin cererea de strămutare, nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile limitativ şi expres prevăzute de textul legal, mai sus amintit, pentru strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 60 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de strămutare formulată de petent.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul H.G. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2267/338/2012 al Curţii de Apel Braşov.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 595/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond