ICCJ. Decizia nr. 1544/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1544/2014

Dosar nr. 12133/83/2012

Şedinţa publică din 07 mai 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 240 din 15 octombrie 2013, Tribunalul Satu Mare a hotărât următoarele:

În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.V.D., pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea aceea de:

- 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen. şi a art. 14 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare (actuala Agenţie Judeţeană a Finanţelor Publice) suma de 55.875 RON reprezentând obligaţii cu reţinere la sursă şi TVA, suma neincluzând dobânzi şi penalităţi de întârziere, care se vor calcula la data plăţii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu pe seama av. V.C., conform delegaţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare emis la data de 12 decembrie 2012 în Dosar nr. 202/P/2011 al acestei unităţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.V.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt: SC V.C. SRL Satu Mare, judeţul Satu Mare, este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Satu Mare cu sediul social declarat în Satu Mare, judeţul Satu Mare, având ca obiect de activitate „fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie şi carton” conform cod CAEN 2121.

Din istoricul societăţii rezultă că, în perioada 28 noiembrie 2001 - 17 octombrie 2008 administratorul societăţii a fost inculpatul T.V.D., iar cu data de 25 mai 2010 societatea este radiată din registrul comerţului conform sentinţei nr. 579/F din 21 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare.

Inculpatul deţine şi funcţia de asociat în cadrul SC B. SRL Cluj-Napoca, judeţul Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Cluj cu sediul social declarat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, în prezent în lichidare judiciară.

SC S.P.C. SRL Satu Mare, judeţul Satu Mare, este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Satu Mare cu sediul social declarat în Satu Mare, judeţul Satu Mare, având ca obiect de activitate „fabricarea materialelor plastice în forme primare” conform cod CAEN 2416.

Din istoricul societăţii sus-menţionate rezultă că în perioada 03 mai 2005 - 12 decembrie 2005 administratori ai societăţii figurau inculpatul T.V.D., numiţii I.S.M. şi P.C.P., iar în perioada 12 decembrie 2005 - 27 noiembrie 2007 numitul I.S.M., în perioada 27 noiembrie 2007 - 18 mai 2009 numitul M.V., iar la data de 18 mai 2009 societatea a intrat în procedură de insolvenţă fiind numit administrator judiciar provizoriu SC E.I. SRL Satu Mare.

Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat că, conform hotărârii nr. 5 din 11 august 2006 a Adunării Generale a Asociaţilor al SC S.P.C. SRL Satu Mare, inculpatul T.V.D. este numit administrator al societăţii cu data de 01 august 2006 prin cesionarea părţilor sociale ale foştilor asociaţi P.C.P., I.S.M., T.A.E., O.I.D., B.V. către acesta, act ce nu a fost depus la Oficiul Registrului Comerţului Satu Mare.

Totodată a rezultat că în perioada 03 mai 2005 - 27 noiembrie 2007 inculpatul a îndeplinit singur atribuţiile de administrator, ceilalţi doi foşti administratori P.C.P. şi I.S.M., figurează doar în acte cu funcţia de administrator, acest lucru rezultă din declaraţiile olografe ale acestora, precum şi din atribuţiile desfăşurate în cadrul societăţii.

Din declaraţia numitei S.A.M., contabila societăţilor SC S.P.C. SRL Satu Mare şi SC V.C. SRL Satu Mare, în perioada iunie 2005 - septembrie 2006 rezultă că inculpatul T.V.D. a fost singura persoană din cadrul societăţilor care dispunea plata impozitelor şi taxelor către bugetul de stat având totodată calitatea şi specimenul de semnătură la bancă. În calitate de administrator al SC S.P.C. SRL Satu Mare, inculpatul T.V.D., în perioada 03 mai 2005 - 27 noiembrie 2007, nu a dispus plata către bugetul de stat a impozitelor şi contribuţiilor cu stopaj la sursă în sumă totală de 16.893 RON, reprezentând impozit pe venit din salarii în sumă de 6.035 RON, CAS asiguraţi în sumă de 6.035 RON, şomaj asiguraţi în sumă de 639 RON, sănătate asiguraţi în sumă de 4.184 RON.

În calitate de administrator al SC V.C. SRL Satu Mare, inculpatul T.V.D., în perioada 01 octombrie 2005 - 31 martie 2008 nu a dispus plata către bugetul de stat a impozitelor şi contribuţiilor cu stopaj la sursă în sumă totală de 33.058 RON reprezentând impozit pe venit din salarii în sumă de 13.027 RON, CAS asiguraţi în sumă de 10.951 RON, CAS şomaj asiguraţi în sumă de 1.218 RON, CAS sănătate asiguraţi în sumă de 7.862 RON.

Din procesul-verbal de control din 24 februarie 2011 încheiat de organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, rezultă că la data de 31 decembrie 2005 SC S.P.C. SRL Satu Mare deţinea categorii de stocuri reprezentând maşini utilaje, mobilier, investiţii în curs, materii prime în sumă totală de 132.348 RON.

Întrucât ulterior acestei date nu au mai fost prezentate organelor de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare alte documente contabile s-a solicitat administratorului judiciar SC E.I. SRL Satu Mare inventarul de predare-primire a activelor şi pasivelor societăţii, inventar care trebuia întocmit la data de 31 martie 2009, data începerii procedurii de insolvenţă cu administratorul societăţii.

Numitul I.S., administrator la SC E.I. SRL Satu Mare nu a putut să pună la dispoziţia organelor fiscale documentele solicitate arătând faptul că nu se află în posesia acestora şi că administratorii statutari ai societăţii refuză colaborarea cu societatea de lichidare şi refuză să predea documentele contabile.

Prin neprezentarea documentelor de inventariere a stocurilor societăţii la data de 31 martie 2009 sau documentele de valorificare a acestora, organele fiscale au stabilit un prejudiciu în sumă de 25.146 RON reprezentând TVA. Astfel, în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 au fost depuse la organele fiscale deconturile de TVA din care rezultă că valoarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate de societate este de 130.092 RON, iar valoarea livrărilor de produse este de 57.273 RON, rezultând o diferenţa în valoare de 72.819 RON care probabil reprezintă bunuri şi servicii care se regăsesc pe stoc sau nu au fost destinate realizării de venituri taxabile.

Întrucât nu au fost prezentate organelor fiscale documente justificative din care a rezulte ce s-a întâmplat cu aceste achiziţii şi nici nu se regăsesc în stocurile predate societăţii de insolvenţă, organele fiscale au considerat ca diferenţele de achiziţii nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri taxabile şi ca atare pentru suma de 72.819 RON societatea nu are drept de deducere a TVA.

Pentru valoarea achiziţiilor declarate care nu se regăsesc în veniturile realizate în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 şi nici din stocurile predate lichidatorului judiciar, a fost calculat un prejudiciu în sumă de 13.386 RON reprezentând TVA neexigibil datorat bugetului de stat.

Totodată, din raportul de inspecţie fiscală din 19 mai 2008, rezultă că în evidenţa contabilă a SC V.C. SRL Satu Mare nu a fost înregistrată factura din 17 noiembrie 2008 în sumă de 1.180.243,70 RON, reprezentând vânzarea unui imobil situat în Satu Mare, către SC B.R. SRL Satu Mare, stabilindu-se diferenţe suplimentare la impozitul pe profit în sumă de 188.839 RON şi TVA în sumă de 224.246 RON.

Prin adresa din 27 septembrie 2012, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare comunică faptul că SC V.C. SRL Satu Mare figurează ca fiind radiată din data de 27 mai 2010 fiind scăzute obligaţiile fiscale către stat conform procesului-verbal de scădere a obligaţiilor fiscale.

Inculpatul T.V.D. nu s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, în vederea audierii, acesta nu mai domiciliază la adresa declarată din Satu Mare, judeţul Satu Mare, nefiind cunoscută noua adresă de domiciliu al acestuia.

Din procesul-verbal din data de 11 noiembrie 2012 înaintat de organele de cercetare penală ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, Serviciul de Investigare a Fraudelor, rezultă că inculpatul nu mai locuieşte nici la adresa din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, nefiind găsit nici la sediul SC B. SRL Cluj-Napoca, judeţul Cluj (în lichidare judiciară).

Prejudiciul total în sumă de 501.568 RON, 55.425 RON cauzat de SC S.P.C. SRL Satu Mare, respectiv 446.143 RON cauzat de SC V.C. SRL Satu Mare, nu a fost recuperat până în prezent.

Din verificările efectuate nu au fost identificate bunuri imobile sau mobile aparţinând învinuitului sau SC S.P.C. SRL Satu Mare şi SC V.C. SRL Satu Mare în vederea luării măsurilor asigurătorii în cauză.

Instanţa de fond analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut în fapt următoarele:

Ca urmare a raportului de inspecţie fiscală întocmit la data de 19 mai 2008, inspecţie fiscală desfăşurată cu privire la activitatea SC V.C. SRL s-a constatat că societatea pe perioada verificată 01 octombrie 2005 - 31 martie 2008 nu a achitat obligaţiile cu stopaj la sursă, la data de 31 martie 2008 când s-a încheiat controlul, societatea datora o sumă totală reţinută şi neachitată de 33.058 RON, sens în care s-a formulat o sesizare penală care a făcut obiectul Dosarului nr. 510/P/2011.

În declaraţia luată inculpatului în cursul urmăririi penale, de altfel singura declaraţie a inculpatului, care ulterior nu s-a mai prezentat nici în faţa organului de urmărire penală şi în procedură publică de cercetare judecătorească nici în faţa instanţei de judecată, acesta a arătat că în perioada mai - iunie 2007 a închis societatea întrucât nu mai avea comenzi şi având un credit luat pentru societate şi nereuşind să achite ratele, Banca C.C. a trecut la executarea silită, scoţând la vânzare sediul societăţii, terenul şi hala de producţie. Raportat la raportul de inspecţie fiscală întocmit şi la suma stabilită acesta a precizat în declaraţie că nu ştie cum va putea să o achite întrucât locuieşte în Cluj, însă precizează că îşi doreşte să achite aceste sume, la dosarul cauzei neexistând însă niciun înscris din care să rezulte faptul că acesta a plătit o parte din prejudiciul astfel calculat.

În procedură publică şi contradictorie instanţa de fond a audiat martorii propuşi prin actul de sesizare al instanţei, declaraţii din care reies următoarele aspecte:

Din declaraţia martorei S.A.M. care a lucrat în calitate de contabilă la firmele inculpatului T.V.D., aceasta a precizat că a evidenţiat la toate cele trei societăţi contribuţiile la asigurări pe care societăţile trebuiau să le vireze la bugetul de stat, inculpatul având cunoştinţă despre acestea. Arată martora că nu a fost prezentă la controlul efectuat de către inspectorii fiscali, predând o parte din documentele societăţii care se mai aflau în posesia sa. De asemenea, martora a arătat că din cunoştinţele ei inculpatul T.V.D. era administratorul de facto al societăţii deşi în actele constitutive figura o altă persoană, în speţă I.S.M., însă inculpatul T.V.D. era cel care decidea ce se face şi ce nu se face în firmă.

În şedinţa publică din 01 aprilie 2013 instanţa de fond l-a audiat pe martorul P.C.P., declaraţia acestuia fiind consemnată la dosar. Din declaraţia martorului instanţa de fond a reţinut că acesta, la un moment dat, fiind solicitat de către inculpatul T.V.D., a girat creditul acestuia de la Banca C.C. înscriind o ipotecă de gradul II pe imobilul care aparţinea familiei sale, după obţinerea acestui credit inculpatul T.V.D. dispărând cu totul, aflând martorul ulterior că acesta este în Cluj. Are cunoştinţă martorul de faptul că acest credit a fost girat şi cu imobilul care aparţinea inculpatului T.V.D.

Raportat la împrejurarea că în actul de sesizare al instanţei se reţine în sarcina inculpatului şi săvârşirea de către acesta a infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanţa de fond a audiat-o pe martora F.E., din declaraţia acesteia reţinând faptul că a semnat un contract de închiriere pentru un imobil situat în Satu Mare, însă acest contract l-a semnat cu T.F., fratele inculpatului, şi martora nu a avut cunoştinţă de faptul că acolo inculpatul să îşi fi declarat vreun sediu social pentru vreuna din societăţile sale.

Raportat la actele şi lucrările dosarului, precum şi la declaraţiile martorilor audiaţi în mod nemijlocit de către instanţă, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului de a dispune reţinerea şi nevărsarea cu intenţie în cel mult 30 de zile de la scadentă a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005, infracţiune pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În acelaşi context probatoriu instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului de a omite în tot sau în parte de a evidenţia în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor realizate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, infracţiune pentru care instanţa de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) pe o durată de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.

Reţinând că în cauză există legătură de cauzalitate între faptele inculpatului şi prejudiciul cauzat bugetului de stat, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului să plătească Statului Român, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, sumele reprezentând obligaţii cu reţinere la sursă şi taxă pe valoare adăugată, suma neincluzând dobânzi şi penalităţi de întârziere, care se vor calcula la data plăţii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Având în vedere faptul că asistenţa juridică a inculpatului a fost asigurată în condiţiile art. 171 C. proc. pen., Tribunalul a dispus, în baza art. 189 C. proc. pen., virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei reprezentând onorariu apărător din oficiu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel peste termen inculpatul T.V.D. care a solicitat desfiinţarea hotărârii şi, rejudecând cauza, a redoza pedeapsa aplicată în sensul reducerii acesteia sub limita minimă.

În motivarea cererii s-a solicitat a se avea în vedere actele depuse la dosar în circumstanţiere împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor, a reţine că inculpatul a acţionat în numele societăţii şi nu în interes personal, acesta nu are antecedente penale şi a recunoscut comiterea faptelor.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 378 şi art. 379 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este netemeinică parţial, astfel că apelul declarat de către de inculpatul T.V.D. este întemeiat şi a fost admis ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

Instanţa a apreciat că inculpatul nu poate beneficia de prevederile art. 320¹ C. proc. pen. privind reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 întrucât acesta poate avea loc numai în faţa primei instanţe de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti, recunoaştere care nu a avut loc întrucât acesta s-a sustras de la judecarea cauzei, cu toate că în faza de urmărire penală acesta a cooperat cu organele judiciare.

Fără a relua în detaliu starea de fapt care a fost corect reţinută de către prima instanţă şi confirmată de către inculpat în apel, s-a reţinut că acesta în calitate de administrator al SC S.P.C. SRL Satu Mare, în perioada 03 mai 2005 - 27 noiembrie 2007 nu a dispus plata către bugetul de stat a impozitelor şi contribuţiilor cu stopaj la sursă în sumă totală de 16.893 RON, reprezentând impozit pe venit din salarii în sumă de 6.035 RON, CAS asiguraţi în sumă de 6.035 RON, şomaj asiguraţi în sumă de 639 RON, sănătate asiguraţi în sumă de 4.184 RON.

În calitate de administrator al SC V.C. SRL Satu Mare, inculpatul T.V.D., în perioada 01 octombrie 2005 - 31 martie 2008, nu a dispus plata către bugetul de stat a impozitelor şi contribuţiilor cu stopaj la sursă în sumă totală de 33.058 RON reprezentând impozit pe venit din salarii în sumă de 13.027 RON, CAS asiguraţi în sumă de 10.951 RON, CAS - şomaj asiguraţi în sumă de 1.218 RON, CAS - sănătate asiguraţi în sumă de 7.862 RON.

Prin neprezentarea la data de 31 martie 2009 a documentelor de inventariere sau de valorificare a stocurilor societăţii SC S.P.C. SRL Satu Mare care deţinea maşini utilaje, mobilier, investiţii în curs, materii prime în sumă totală de 132.348 RON, a rezultat un prejudiciu în sumă de 25.146 RON reprezentând TVA.

Din raportul de inspecţie fiscală din 19 mai 2008, a rezultat că în evidenţa contabilă a SC V.C. SRL Satu Mare nu a fost înregistrată factura din 17 noiembrie 2008 în sumă de 1.180.243,70 RON, reprezentând vânzarea unui imobil situat în Satu Mare, către SC B.R. SRL Satu Mare, stabilindu-se diferenţe suplimentare la impozitul pe profit în sumă de 188.839 RON şi TVA în sumă de 224.246 RON.

S-a reţinut că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o conduită sinceră pe parcursul judecăţii cauzei prin recunoaşterea în faţa instanţei de apel a faptelor de care a fost acuzat, s-a constatat că procesul reeducativ produce din plin efecte pozitive faţă de acesta, şi drept urmare s-a apreciat că în urma operaţiunilor de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen. şi a reţinerii de circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) Iit. c) C. pen., s-a impus reducerea pedepselor care au fost aplicate în primă instanţă la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) Iit. c) C. pen., respectiv la 1 an, 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) Iit. c) C. pen., după ce anterior acestea au fost descontopite, aprecindu-se că nu se impune ca pedeapsa iniţială să fie păstrată atâta timp cât în apel a intervenit un element subiectiv de recunoaştere a vinovăţiei. S-a apreciat că nu se impune coborârea pedepselor sub aceste limite având în vedere cuantumul prejudiciul cauzat care nu a fost recuperat până în prezent.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an, 6 luni închisoare.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 240 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform dispozitivului la data rămânerii definitive a deciziei.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate, iar cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii inculpatul T.V.D. a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12, pct. 17¹şi 17² C. proc. pen., solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, faţă de împrejurarea că inculpatul a fost judecat în lipsă atât la instanţa de fond, cât şi la cea de apel.

În situaţia în care nu se va trimite cauza spre rejudecare a solicitat achitarea, conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) sau lit. c) C. proc. pen., pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, atât în latura subiectivă, cât şi în cea obiectivă.

- În subsidiar a solictat redozarea pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpatul T.V.D. prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385⁹, art. 385³C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol,cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 29 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazurile de casare prevăzute în art. 385⁹alin. (1) pct. 12 şi pct. 17 C. proc. pen., invocate de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acestea au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurentul inculpat şi-a motivat recursul la data de 29 şi 30 aprilie 2014 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 07 mai 2014), respectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar apreciază, însă, că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi pct. 17²C. proc. pen. întrucât Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este, în consecinţă, strict legată de aplicarea legii, astfel că reaprecierea probatoriului şi reanalizarea situaţiei de fapt nu este posibilă în recurs, iar solicitarea de achitare a inculpatului nu poate fi primită cu atât mai mult cu cât în apel acesta şi-a recunoscut vinovăţia, ceea ce a şi condus la reţinerea circumstanţelor atenuante având drept consecinţă reducerea pedepselor aplicate de către instanţa de fond.

De asemnea, se constată că nefondată este şi critica vizând necitarea inculpatului la adresa indicată, deşi, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că citarea şi comunicarea au fost efectuate şi la adresa din Cluj.

Totodată se constată că motivele de critică vizând lipsa întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, prin reanalizarea probatorillor nu este posibilă în cadrul cazului de casare prev. de pct. 12 al art. 385⁹ C. proc. pen. întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, reaprecierea probatoriului şi reanalizarea situaţiei de fapt, nu este posibilă în recurs, situaţia de fapt fiind definitiv stabilită de instanţele anterioare, iar activitatea inculpatului desfăşurată pe o perioadă îndelungată de timp, respectiv de reţinere şi nevărsare cu intenţie a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005, de asemenea, din probatoriul administrat rezultă că fapta inculpatului de a omite în tot sau în parte de a evidenţia în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor realizate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii. în consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., se reţine că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 07 mai 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 29 noiembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează evaziunea fiscală, însă limitele de pedeapsă au rămas neschimbate, iar cu privire la inculpatul din prezenta cauză, se constată că legea mai favorabilă este legea veche, faţă de împrejurarea că nici anterior acestuia nu i s-a aplicat vreun spor pentru infracţiunea continuată.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul inculpatul T.V.D. împotriva deciziei penale nr. 140/A din 29 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Se va constata că recurentul inculpat T.V.D. se află în executarea pedepsei.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V.D. împotriva deciziei penale nr. 140/A din 29 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Constată că recurentul inculpat T.V.D. se află în executarea pedepsei.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1545/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1496/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1421/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 144/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1493/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1496/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1545/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1546/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1547/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 1553/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). (Legea 161/2003 modificată şi completată). Recurs