ICCJ. Decizia nr. 1546/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1546/2014

Dosar nr. 6563/86/2013

Şedinţa publică din 07 mai 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 143 din 08 iulie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 6563/86/2013, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul Ş.D. împotriva sentinţei penale nr. 74 din 11 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menţinută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, ca inadmisibilă.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul la plata sumei de 100 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin adresa din 31 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 04 iunie 2013 sub nr. 6563/86/2013,a fost înaintată spre competentă soluţionare împreună cu concluziile de respingere ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul Ş.D., privind sentinţa penală nr. 74 din 11 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menţinută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.

S-a arătat în adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava că petentul s-a adresat cu cerere de revizuire la data de 22 martie 2012, susţinând ca unic motiv faptul că este nevinovat şi a invocat o serie de aspecte care au fost avute în vedere, atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţele de apel şi recurs.

S-a apreciat de către parchet că motivele invocate nu pot constitui, pe de o parte cauze de revizuire, prev. de art. 394 C. proc. pen., iar pe de altă parte, petentul a mai uzat deja de această cale extraordinară de atac, în cauză fiind aplicabilă decizia nr. 36 din 22 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând, potrivit art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul Ş.D., Tribunalul a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 74/2011 din 30 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menţinută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, s-au respins, ca nefondate, excepţiile de nulitate invocate de către inculpatul Ş.D.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Ş.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- insultă, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.G.;

- insultă, prev. de art. 205 alin. (1), 2 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.O.

Prin aceeaşi sentinţă penală, inculpatul Ş.D. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- ameninţare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.;

- ameninţare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.O.;

- distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare, parte vătămată fiind F.A.;

- ultraj, prev. de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.;

- ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare, parte vătămată fiind F.O.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni prev. de art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 şi urm. C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

Inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile: F.G., suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale; F.O., suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale; F.A., suma de 500 RON despăgubiri materiale şi 2.000 RON reprezentând daune morale.

Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat telefonul mobil marca S. şi cartelele telefonice, aflate într-un plic pe care este aplicat sigiliul M.A.I. şi sigiliul Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi.

S-a făcut aplicarea disp. art. 91³alin. (7) C. proc. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, cu privire la CD-urile ce conţin imagini video şi înregistrări audio.

Inculpatul Ş.D. a fost obligat să plătească statului suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Căile de atac promovate împotriva acestei soluţii de către inculpat, au fost respinse, ca nefondate, de instanţele de control judiciar, hotărârea de condamnare în discuţie rămânând definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 5293/99/2010.

Potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen., „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă probele strânse în cursul cercetărilor efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu”.

Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea sentinţei penale definitive poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

În condiţiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute în norma legală precizată, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În speţă, Tribunalul a constatat că cele invocate de petent se referă exclusiv la faptul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat. Reevaluarea probatoriului nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii (chiar dacă petentul susţine că în fapt este nevinovat).

În consecinţă, reţinând şi decizia nr. 60/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, (recurs în interesul legii), în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă, Tribunalul a respins-o ca atare.

Pe de altă parte, potrivit deciziei nr. 36 din 22 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată dată în recurs în interesul legii „cererile repetate de revizuire şi, respectiv, contestaţie la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora”.

Ori, petentul Ş.D. a mai formulat o cerere de revizuire împotriva aceleiaşi sentinţe penale, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 29 martie 2012 sub nr. 4188/86/2012, invocând aceleaşi motive, respectiv faptul că este nevinovat, ce a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 147 din 19 septembrie 2012, rămasă definitivă.

Împotriva sentinţei penale sus-menţionate a declarat apel revizuientul Ş.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele expuse pe larg în încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 04 decembrie 2013.

Procedând la soluţionarea apelului declarat de revizuientul Ş.D., prin prisma motivelor invocate, precum şi în baza actelor şi lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 şi 378 C. proc. pen., Curtea constată că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală nr. 74/2011 din 30 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5293/86/2010, menţinută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 5293/99/2010, s-au respins, ca nefondate, excepţiile de nulitate invocate de către inculpatul Ş.D.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. Ia art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Ş.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- insultă, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.G.;

- insultă, prev. de art. 205 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.O.

Prin aceeaşi sentinţă penală, inculpatul Ş.D. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- ameninţare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.;

- ameninţare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.O.;

- distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare, parte vătămată fiind F.A.;

- ultraj, prev. de art. 239 alin. (1), 5 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.;

- ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare, parte vătămată fiind F.O.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

S-a făcut aplicarea disp. art. 91³alin. (7) C. proc. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, cu privire la CD-urile ce conţin imagini video şi înregistrări audio.

Inculpatul Ş.D. a fost obligat să plătească statului suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Revizuientul Ş.D. a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 143 din data de 08 iulie 2013 a Tribunalului Suceava, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6563/86/2013 arătând, în esenţă, că este nemulţumit de modul în care s-au desfăşurat cercetările în cauza în care s-a dispus condamnarea sa.

Curtea constată că în conformitate cu disp. art. 394 C. proc. pen., „(1) Revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cazurile de la lit. b), c) şi d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

În cazul prevăzut de lit. e) toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.”

Din dispoziţiile sus-menţionate a rezultat caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul judiciar. Din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt.

În condiţiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Curtea a constatat că motivele invocate de către revizuientul Ş.D. nu se încadrează printre cazurile prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen., nemulţumirile legate de interpretarea probatoriului administrat şi concludenta mijloacelor de probă avute în vedere la soluţionarea fondului putând fi supuse reanalizării doar instanţelor de control judiciar, în căile ordinare de atac, fiind atributul acestora de a se pronunţa asupra unor atare motive, în limita în care au fost investite.

Prin urmare, aspectele invocate de către revizuientul Ş.D. în susţinerea cererii de revizuire au putut sau ar fi putut fi invocate şi analizate pe deplin de către instanţele de control judiciar, în căile ordinare de atac, nefiind permis ca prin calea extraordinară de atac a revizuirii să se procedeze la prelungirea probatoriului.

Revizuientul Ş.D., prin apărător, a arătat, printre altele, că telefonul mobil marca S., ridicat de la dânsul, a fost înlocuit prin mijloace necunoscute, cu un alt telefon mobil aceeaşi marcă, primul telefon nemaifiind găsit, organele de cercetare penală explicând această situaţie printr-un proces-verbal de îndreptare eroare materială, iar la dosarul de urmărire penală se află un proces-verbal nesemnat, avut în vedere de instanţa de judecată la soluţionarea dosarului, apreciind că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

Curtea a constatat că motivul sus-mentionat s-ar circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.: un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

Însă, în conformitate cu disp. art. 395 C. proc. pen. - „Dovedirea unor cazuri de revizuire -

Situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) şi d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

Când organele arătate în alin. (1) nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate se constată în procedura de revizuire.”

Cele 3 condiţii de admisibilitate ale acestui caz de revizuire sunt prevăzute în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), precum şi în dispoziţiile art. 395 C. proc. pen.: prima condiţie, săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a doua condiţie, infracţiunea comisă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar a treia condiţie, infracţiunea comisă să fie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului.

Or, revizuientul Ş.D. nu a depus o hotărâre judecătorească, ori o ordonanţă a procurorului, prin care să facă dovada faptului că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu cauza în care s-a dispus condamnarea sa şi, de asemenea, nu a depus nicio dovadă din care să rezulte faptul că organele de urmărire penală sau instanţele de judecată nu au putut examina fondul cauzei.

De altfel, Curtea a constatat că doar în faţa instanţei de apel revizuientul Ş.D., prin apărător, a arătat faptul că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, din cererea de revizuire formulată în cauză nerezultând că revizuientul a înţeles să invoce strict cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Astfel, prin cererea de revizuire formulată, revizuientul Ş.G. a prezentat modul în care s-au desfăşurat cercetările în cauza în care s-a dispus condamnarea sa, arătând că „doresc să vă aduc la cunoştinţă, prin prezenta scrisoare, modul în care sunt condamnaţi în mod arbitrar şi fără probe cetăţenii acestei ţări (...)”.

Or, nemulţumirile legate de interpretarea probatoriului administrat şi concludenta mijloacelor de probă avute în vedere la soluţionarea fondului pot fi supuse reanalizării doar instanţelor de control judiciar, în căile ordinare de atac, în limita în care au fost învestite, fiind atributul acestora de a se pronunţa asupra unor atare motive, astfel încât aspectele invocate de către revizuientul Ş.D. în susţinerea cererii de revizuire au putut sau ar fi putut fi invocate şi analizate pe deplin în căile ordinare de atac, nefiind permis ca prin calea extraordinară de atac a revizuirii să se procedeze la prelungirea probatoriului.

Potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 60/2007, dată în recurs în interesul legii, care potrivit art. 414⁵alin. (4) C. proc. pen. este obligatorie pentru instanţe, dacă se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 394 C. proc. pen., cererea de revizuire este inadmisibilă.

De asemenea, Curtea a constatat că apare ca fiind neîntemeiat şi motivul invocat de către revizuient, în sensul că prima instanţă a aplicat în mod nelegal disp. art. 403 alin. (3¹) C. proc. pen., făcând incidenţa în cauză a deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, considerând că în Dosarul nr. 4188/86/2012 s-a mai judecat o cerere de revizuire, apreciind că s-a respins cererea de revizuire pentru aceleaşi motive, că revizuientul şi-a întemeiat cererea pe acelaşi motiv prev. de art. 394 C. proc. pen.

Astfel, Curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 147 din 19 septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 4188/86/2012, menţinută prin decizia penală nr. 110 din 09 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 989 din 20 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul Ş.D. împotriva sentinţei penale nr. 74 din 11 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menţinută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, ca inadmisibilă.

În motivarea sentinţei penale nr. 147 din 19 septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 4188/86/2012, s-a concluzionat că „demersul legal al revizuientului nu s-a circumscris cazurilor prev. de art. 394 C. proc. pen.”

Prin decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţiile unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a stabilit că cererile repetate de revizuire şi, respectiv contestaţie la executare, sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora.

Or, prin sentinţa penală nr. 147 din 19 septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 4188/86/2012, menţinută prin decizia penală nr. 110 din 09 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 989 din 20 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, s-a reţinut, în esenţă, că „ (...) susţinându-şi nevinovăţia, pentru a dovedi că nu este autorul infracţiunilor, petentul a invocat o serie de motive, care au fost analizate pe parcursul căilor de atac exercitate în cauză (...)”.

De asemenea, şi prin sentinţa penală apelată (nr. 143 din 08 iulie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 6563/86/2013), s-a reţinut că „(...) cele invocate de petent se referă exclusiv la faptul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat. Reevaluarea probatoriului nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii (chiar dacă petentul susţine că în fapt este nevinovat).”

Prin urmare, Curtea a constatat că motivele invocate de către revizuientul Ş.D. nu se încadrează printre cazurile prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen., iar acesta a mai formulat o cerere de revizuire împotriva aceleiaşi sentinţe penale, ce a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 147 din 19 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4188/86/2012, menţinută prin decizia penală nr. 110 din 09 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 989 din 20 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuientul Ş.V., constatând că nu se poate reţine în prezenta cauză niciunul dintre cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. ca reprezentând motive de revizuire şi, de asemenea, constatând că petentul Ş.D. a mai formulat o cerere de revizuire împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Pentru aceste considerente, Curtea a conchis că apelul declarat de către revizuientul Ş.D. este nefondat, fiind respins ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea l-a obligat pe revizuientul apelant la plata către stat a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă şi apel.

Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

În cauză, solicitarea condamnatului de a se constata că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece revizuientul Ş.D. nu a depus o hotărâre judecătorească, ori o ordonanţă a procurorului, prin care să facă dovada faptului că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu cauza în care s-a dispus condamnarea sa şi, de asemenea, nu a depus nicio dovadă din care să rezulte faptul că organele de urmărire penală sau instanţele de judecată nu au putut examina fondul cauzei.

Şi cum nici în calea de atac a recursului nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire, fiind reluate aceleaşi aspecte, astfel că nefiind motive de casare a deciziei penale recurate, instanţa urmează să respingă recursul formulat de condamnat.

Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat Ş.D. împotriva deciziei penale nr. 156 din 10 decembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1547/2014. Penal. Alte cereri privind judecata...		ICCJ. Decizia nr. 1545/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1546/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1546/2014. Penal