ICCJ. Decizia nr. 1496/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1496/2014
Dosar nr. 2899/89/2013
Şedinţa publică din 30 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22/C din 04 septembrie 2013 a Tribunalul Vaslui, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul B.D. privind revizuirea sentinţei penale nr. 113 din 08 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Vaslui, secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 19 ani închisoare şi 8 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii omor calificat prev. de art. 174 cu referire la art. 175 lit. c) C. pen. reţinându-se, în esenţă, că la 10 mai 2010, pe fondul consumului de alcool, condamnatul a avut o altercaţie verbală cu victima B.M., fratele său, după care i-a aplicat o lovitură în cap cu un par, cauzându-i leziuni care au condus la deces.
Condamnatul B.D. a formulat cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 113 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Vaslui, secţia penală, arătând că există fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de către procurorul ce a instrumentat cauza, dar nici de către instanţa de judecată.
Revizuentul a arătat că nu el a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat că autorii infracţiunii de omor sunt numiţii M.I. şi H.C.G., persoane care au fost audiate în cauză în calitate de martori, dând declaraţii care nu corespund adevărului, săvârşind astfel infracţiunea de mărturie mincinoasă; totodată, revizuentul a mai arătat că, în cursul urmăririi penale, procurorul a exercitat presiuni asupra sa.
Tribunalul a reţinut că în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe noi” în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, aşa cum este şi solicitarea revizuentului de a fi administrate alte probe, dar cu privire la aceleaşi aspecte de fapt discutate în faţa instanţei de fond.
Textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul că este inadmisibil ca pe călea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor).
Tribunalul a arătat că, inculpatul a fost prezent la toate termenele de judecată care s-au acordat în cauză - atât la fond, cât şi în căile de atac - şi a beneficiat de asistenţă juridică, fiindu-i respectate toate drepturile procesuale, că acesta a avut posibilitatea de a-şi propune probe în apărare pe întreaga desfăşurare a procesului penal, procedând, de altfel, în acest sens.
S-a reţinut că instanţa de fond a procedat la audierea martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, respectiv H.C.G., M.I., E.C., B.V., S.C., C.M., B.G., L.G., B.V.N., B.A. constatând imposibilitatea audierii martorei C.C.
La solicitarea inculpatului, au fost audiaţi şi martorii propuşi de acesta, N.V. şi H.M., însă instanţa a constat că aceştia nu au putut oferi date referitoare la infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Mai mult decât atât, în faţa instanţei de apel, la cererea inculpatului, au fost audiaţi martorii M.M., C.M. şi S.C.
Pe cale de consecinţă, în cauză, a reţinut instanţa de fond, a fost administrat un amplu probatoriu, instanţele constatând pe baza acestuia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii prev. de art. 174 cu referire la art. 175 lit. c) C. pen.
Revizuientul-condamnat a solicitat, prin cererea de revizuire formulată, reaudierea martorilor H.C.G. şi M.I., martori care, în opinia sa, ar fi declarat mincinos.
Tribunalul a mai arătat că, pe întreaga desfăşurare a procesului penal, inculpatul a contestat în permanenţă declaraţiile date de martori la urmărirea penală, susţinând că aceştia nu au spus adevărul. De altfel, instanţa reţine că martorii H.C.G. şi M.I. şi-au schimbat, cu prilejul audierii lor de către judecătorul desemnat să soluţioneze fondul cauzei, declaraţiile date la urmărirea penală, în încercarea evidentă de a-l dezîncrimina pe inculpat.
Oricum, apărările inculpatului şi declaraţiile martorilor - inclusiv schimbările de poziţie ale acestora - au fost analizate de către instanţa de fond, dar şi de instanţele de control judiciar, concluzionându-se că susţinerile lor nu se coroborează cu restul probatoriului administrat.
În acelaşi context, s-a observat că, pe întreaga desfăşurare a procesului penal, inculpatul a încercat să acrediteze diferite alte cauze pentru decesul fratelui său B.M., susţinând ba că acesta ar fi căzut pe o stivă de lemne, ba că ar fi fost agresat de alte persoane sau chiar că moartea i-ar fi fost provocată de o leziune suferită anterior la cap ca urmare a unui incident petrecut în penitenciar, pe când victima executa o pedeapsă privativă de libertate.
În realitate, s-a reţinut că cererea sa revizuentul nu invocă elemente de fapt noi cu caracter informativ, ci solicită reanalizarea aceleiaşi situaţii de fapt care a fost avută în vedere de instanţele care s-au pronunţat anterior.
Pe de altă parte, simplele afirmaţii ale revizuentului că unii martori au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere şi că organele de cercetare penală au comis infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere nu sunt suficiente pentru a atrage incidenţa cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 180 din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul B.D. împotriva sentinţei penale nr. 22C din 04 septembrie 2013 pronunţate de Tribunalul Vaslui, sentinţă pe care o menţine.
Apelantul condamnat a fost obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, în cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., trebuie să se fi descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
În sensul acestor prevederi, trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi a conduce la o altă soluţionare a cauzei, iar nu mijloacele care probează fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Împrejurarea că B.D. nu a săvârşit infracţiunea de omor calificat pentru care a fost condamnat a constituit obiectul apărării acestuia şi a fost relevată încă din cursul urmăririi penale, însă prima instanţă şi instanţele de control judiciar au apreciat că această împrejurarea nu rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză.
Prin calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reapreciate probele şi nici nu pot fi administrate noi probe în prelungirea celor deja avute în vedere la pronunţarea sentinţei şi a hotărârilor de control judiciar.
Cu privire la cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen. invocate de revizuent, instanţa de apel a reţinut că pentru dovedirea acestora este necesară existenţa unei hotărâri judecătoreşti sau a unei ordonanţe a procurorului prin care să se constate că un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauză, ori procurorul a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
Împotriva acestei decizii, condamnatul revizuient B.D. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 noiembrie 2013, şi prin intermediul căruia a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru motivele invocate în cerere.
Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prin raportare la dispoziţiile art. 3859C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859alin. (1) din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că:
- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cu privire la înţelesul expresiei „fapte sau împrejurări” în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probe propriu-zise, adică elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv orice întâmplare, situaţie, stare, care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
În cererea formulată, revizuientul a precizat că solicită revizuirea sentinţei penale prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, întrucât nu el este autorul faptei.
Din examinarea întregului dosar al cauzei, a referatului cuprinzând concluziile procurorului după efectuarea cercetărilor potrivit art. 399 C. proc. pen., a considerentelor hotărârilor pronunţate (sentinţă/decizie) - în special a acesteia din urmă, în raport cu cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, şi în această fază procesuală - ca şi în cele precedente - condamnatul revizuientul invocă argumente ce ţin de stabilirea unei alte stări de fapt, consecutiv „prelungirii” probatoriului administrat în ciclul procesual ordinar (fond/apel/recurs), ceea ce, după cum judicios s-a reţinut în cele două hotărâri (sentinţă/decizie) pronunţate în revizuire, nu se poate realiza în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat B.D. împotriva deciziei penale nr. 180 din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat B.D. împotriva deciziei penale nr. 180 din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1544/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1493/2014. Penal → |
|---|
