ICCJ. Decizia nr. 1547/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1547/2014
Dosar nr. 273/93/2014
Şedinţa publică din 07 mai 2014
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 34 pronunţată de Tribunalul Ilfov din data de 01 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 273/93/2014 s-a dispus, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 din Noul C. proc. pen., cu referire la art. 6 din Noul C. pen., respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare ca urmare a sesizării formulate de „Comisia de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul Bucureşti Jilava privind pe condamnatul B.D., în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisoarii nr. 815 din 28 iunie 2013 al Tribunalului Bucureşti, emis în baza sentinţei penale nr. 477 din 01 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 01 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2283 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 10 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen.
- pedeapsa de 6 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2).
- pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen.
- pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
- 1 spor de 2 ani închisoare.
În baza art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., a fost redusă pedeapsa de 10 ani închisoare la maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 244 alin. (1) şi (2) din Noul C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) din Noul C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Noul C. pen. a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din Noul C. pen., cu pedeapsa de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 6 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa de cea mai grea de 6 ani fiind sporită cu 4 ani şi 10 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 10 ani şi 10 luni închisoare.
S-au interzis condamnatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din Noul C. pen., ca pedeapsă accesorie.
S-au interzis condamnatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din Noul C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani.
S-a dedus din pedeapsă durata executată de la data de 25 noiembrie 2010 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisoarii nr. 815 din 28 iunie 2013 emis în baza sentinţei penale nr. 477 din 01 iunie 2012 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 275 alin. (3) din Noul C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 31 ianuarie 2014 sub nr. 273/93/2014,Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă sentinţa penală nr. 477 din data de 01 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, definitivă prin decizia nr. 2283 din 27 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în privinţa condamnatului B.D.
S-a apreciat că faţă de condamnatul B.D. sunt incidente dispoziţiile prev de art. 6 din Noul C. pen., în sensul reducerii pedepsei componente aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi a pedepsei rezultante.
S-a arătat în acest sens, că prin sentinţa nr. 477 din data de 01 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, definitivă prin decizia nr. 2283 din 27 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, conform disp. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) şi c) C. pen. pe timp de 7 ani.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. art. 23 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Ca urmare a intrării în vigoare a Noului C. pen., Comisia de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti Jilava a apreciat ca faţă de condamnatul B.D. au fost identificate elementele de aplicare a legii mai favorabile, întrucât s-a apreciat că maximul special prev. de art. 244 alin. (2) din Noul C. pen. este de la 1 an la 5 ani, iar sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 15 ani şi 6 luni, respectiv 5 ani şi 2 luni, adăugat la maximul special de 5 ani, rezultă 10 ani şi 2 luni, şi astfel este mai mică decât pedeapsa aplicată - de 12 ani.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 6 din Noul C. pen. şi art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013.
La dosarul cauzei s-au depus copii ale mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 815 din 08 iunie 2013 emis de către Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, sentinţa penală nr. 477 din 01 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, fişa de cazier judiciar, precum şi fişa de evaluare întocmită de comisie, în original.
Analizând actele dosarului şi dispoziţiile legale, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 477 din data de 01 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, definitivă prin decizia nr. 2283 din 27 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, conform disp. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) şi c) C. pen. pe timp de 7 ani.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 23 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) şi 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, astfel că inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani, în final inculpatul execută pedeapsa de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (constând în exercitarea unei funcţii de administrare sau reprezentare a unei societăţi comerciale), pe o perioadă de 7 ani. De asemenea, s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza sentinţei penale menţionate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 815 din 28 iunie 2013 emis de către Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, executarea pedepsei începând la data de 25 noiembrie 2010.
Instanţa a admis sesizarea formulată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
În cauză, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse formată din contopirea mai multor pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, printre care şi cea de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (acelaşi subiect pasiv), pronunţată prin sentinţa penală nr. 477 din data de 01 iunie 2012 de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 2283 din 27 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Ca urmare a intrării în vigoare a Noului C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de înşelăciune s-au redus, pedeapsa prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din Noul C. pen. fiind închisoarea de la 1 la 5 ani închisoare.
Astfel fiind, pedeapsa aplicată sub legea veche depăşeşte maximul special din noua normă de încriminare şi a fost redusă la acesta.
În baza art. 38 alin. (1) din Noul C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Noul C. pen. s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea, cea de 6 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la care s-a adăugat 1/3 din totalul următoarelor pedepse: 1 an şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 5 ani închisoare, rezultând pedeapsa de 10 ani şi 10 luni închisoare.
S-a arătat că, în sesizarea formulată, algoritmul de calcul a fost aplicat greşit, deoarece pedeapsa cea mai grea este cea de 6 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, iar nu cea de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea. prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din Noul C. pen., la care s-a adăugat 1/3 din totalul următoarelor pedepse: 1 an şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare (iar nu 6 ani închisoare), 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 5 ani închisoare.
Au fost interzise condamnatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din Noul C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Instanţa a constatat că i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 7 ani. Or, conform art. 66 din Noul C. pen. interzicerea drepturilor complementare se poate face o perioadă de maxim 5 ani, motiv pentru care, văzând disp. art. 6 alin. (6) din Noul C. pen., instanţa a redus durata pedepselor complementare prev. aplicate de la o durată de 7 ani la o durată de 5 ani.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie, în termen legal, condamnatul B.D.
În dezvoltarea orală a motivelor, contestatorul B.D. a solicitat admiterea contestaţiei, conform art. 23 alin. (9) din Legea nr. 255/2013, arătând că instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea mai favorabilă, cu privire la tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, arătând că reducerea pedepsei de la 10 ani la 5 ani a pedepsei aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 215 din vechiul C. pen. s-a făcut în mod corect, însă stabilirea tratamentului sancţionator s-a făcut în mod greşit, cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 care stabileşte că acest tratament sancţionator se aplică potrivit legii noi doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă,ceea ce nu este cazul în prezenta cauză. Consideră astfel că ar trebui aplicată legea veche pentru această pluralitate.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, atât prin prisma motivelor invocate de condamnatul contestator, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Curtea a apreciat că este fondată contestaţia pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat pentru început că instanţa de fond, în mod greşt, după ce a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare ca urmare a sesizării formulate de „Comisia de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul Bucureşti Jilava privind pe condamnatul B.D., în continuare a procedat la modificarea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 477 din 01 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti, în sensul aplicării legii penale mai favorabile. Era necesar ca instanţa de fond, constatând că, în privinţa condamnatului B.D.,sunt aplicabile prevenderile art. 6 C. pen., să dispună admiterea sesizării formulată de „Comisia de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul Bucureşti Jilava privind pe condamnatul B.D..
Aşa cum a reţinut instanţa de fond, în privinţa pedepselor aplicate condamnatului B.D., sunt aplicabile prevederile art. 6 C. pen., potrivit cărora, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Astfel, instanţa a realizat o comparaţie între norma de incriminare nouă şi pedeapsa aplicată condamnatului, sub imperiul vechii legi, raportat la fapta săvârşită de acesta, pentru fiecare dintre infracţiunile pentru care a fost condamnat.
B.D. a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 477 din 01 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti rămasă def. prin d.p. nr. 2283 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la următoarele pedepse:
- pedeapsa de 10 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea
infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea
infracţiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen.
pedeapsa de 6 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic art 41 alin. (2).
pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 al 2 C. pen.
pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen.
pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000;
- un spor de 2 ani închisoare.
S-a reţinutcă instanţa de fond a realizat în mod corect reducerea pedepsei de 10 ani închisoare,pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, constatând că în noua reglementare, infracţiunea, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., este pedepsită cu pedeapsa închisorii, al cărei maxim special este de 5 ani.
S-a constatat însă că instanţa de fond a omis a înlătura pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a ll-a, b şi c C. pen., aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune, întrucât în noua reglementare,prev. de art. 244 C. pen., ce constituie legea mai favorabilă, nu mai este instituită obligativitatea aplicării acesteia.
În ceea ce priveşte regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, Curtea a considerat că reglementarea prevăzută de art. 6 C. pen., se referă, în mod restrictiv, doar la pedepselor aplicate, cu caracter definitiv, pentru infracţiuni pentru care a intervenit o lege penală mai favorabilă. Instanţa, în stabilirea legii penale mai favorabile şi reducerea pedepsei până Ia maximul special, pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea în mod definitiv nu poate trece la o nouă judecare a cauzei şi, în consecinţă să stabilească pedeapsa rezultantă potrivit prevederilor din noua reglementare, ci va face aplicarea prevederilor art. 33-34, respectiv 35 C. pen. din 1969.
Astfel, a contopit pedepsele de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969, de 6 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 290 C. pen. din 1969 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 C. pen. din 1969 şi
de 5 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care va adăuga sporul de 2 ani stabilind pedeapsa rezultată de 8 ani închisoare.
În privinţa sporului de 2 ani închisoare, Curtea l-a menţinut, acesta fiind aplicat printr-o hotărâre rămasă definitivă, asupra căruia, aşa cum s-a arătat mai sus la considerentele referitoare la regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, nu se poate interveni, dat fiind că instanţa nu trece la o rejudecare în fond a cauzei.
Faţă de cele reţinute, în baza art. 4251alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis contestaţia formulată de condamnatul contestator B.D. împotriva sentinţei penale nr. 35/F/03.02.2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov - secţia penală, în dosarul nr. 274/93/2014.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 34, pronunţată la data de 01 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov, secţia penală şi rejudecând:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., cu referire la art. 6 C. pen., a admis sesizarea formulată de „Comisia de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul Bucureşti Jilava privind pe condamnatul B.D..
În baza art. 6 alin (1), (5) C. pen., cu referire la art. 244 alin. (1), 2 C. pen., a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b şi c C. pen. din 1969, pe o durată de 7 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. din 1969, a contopit pedepsele stabilite, a aplicat condamnatului B.D. pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, menţinând sporul de 2 ani închisoare, condamnatul va executa pedeapsa finală de 8 ani închisoare.
A înlăturat menţiunile privind aplicarea pedepselor accesorii şi complementare.
A dedus din pedeapsă durata executată de la 25 noiembrie 2010 la zi.
A dispus anularea mandatului de executare nr. 815 din 28 iunie 2013 emis de Tribunalul Bucureşti şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 8 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate.
În conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie, condamnatul B.D..
Contestaţia este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, decizia conrtestată este definitivă.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, sunt susceptibile de desfiinţare,pe calea contestaţiei, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale evocate anterior, prevăd următoarele:
(1) Procedura la instanţa de executare cu privire la solicitările privind aplicarea legii penale mai favorabile formulate ca urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se va face potrivit dispoziţiilor privind executarea hotărârilor penale din Legea nr. 135/2010, în următoarea ordine de preferinţă:
a) din oficiu, de către instanţa de executare pentru persoanele aflate în penitenciar în executarea hotărârilor de condamnare; b) la cerere, de către instanţa de executare pentru celelalte hotărâri de condamnare.
Procedura în faţa instanţei de executare în cazurile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară fără participarea condamnatului şi a procurorului. După redactarea hotărârii, aceasta se comunică în întregul său condamnatului şi procurorului.
Hotărârea poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotărârea prin care instanţa de executare constată intervenirea legii penale mai favorabile este executorie.
Contestaţia se judecă de un complet format dintr-un judecător, în şedinţa publică, cu participarea procurorului şi cu citarea părţilor.
Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.
Pentru analizarea hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (1) lit. a) potrivit prezentei proceduri, se deleagă la instanţele de executare, pe un termen de două luni, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel învecinate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, decizia contestată este definitivă.
Astfel, potrivit art. 23 pct. 6 „Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă”.
Condamnatul contestator B.D. şi-a exercitat dreptul la contestaţie, contestaţie formulată împotriva unei hotărâri definitive cu care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, cale de atac care nu întruneşte cerinţele textelor menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată fiind incidente prevederile art. 4251 pct. 7 lit. a) teza ll-a C. proc. pen., urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă contestaţia formulată de condamnatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 29/C/LPF, din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avana din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 608/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1546/2014. Penal → |
|---|
