ICCJ. Decizia nr. 1649/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni privind frontiera de stat a României (O.U.G nr. 105/2001). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1649/2014
Dosar nr. 763/3/2013
Şedinţa publică din data de 14 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 529 din 26 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor inculpatului S.M.C. prin rechizitoriu din infracţiunile de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi trafic de migranţi prev.de.art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile de sprijinire sub orice formă a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, prev.de.art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi trafic de migranţi prev.de.art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicare art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului S.M.C. pentru infracţiunea prev.de.art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap.la.art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. prev.de.art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul K.Ş. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În temeiul art. 359 C. pr. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul K.Ş. la 3.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.M.C., au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 265D/P/2011 din 14 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor R.G. şi M.M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi trafic de migranţi, prev. şi ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi în stare de libertate a inculpaţilor P.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi traiic de migranţi în formă continuată, prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., S.M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi trafic de migranţi în formă continuată, prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; F. (fost D.) M. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi trafic de migranţi, prev. şi ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002; A.N.K. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prev. şi ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 şi K.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prev. şi ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002.
Prin sentinţa penală nr. 9 din 14 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpaţilor R.G., M.M.C., P.I. şi F. (fost D.) M. şi disjungerea cauzei cu privire la inculpaţii K.Ş. şi S.M.C.
În fapt, s-a reţinut pe baza mijloacelor administrate (procese verbale, declaraţii martori, declaraţii inculpaţi, procese-verbale de transcriere ale convorbirilor telefonice şi alte înscrisuri) că inculpatul S.M.C. în perioada 21 septembrie 2011 -14 octombrie 2011, a aderat şi sprijinit grupul criminal organizat condus de către inculpatul R.G. şi constituit din inculpatul M.M.C. şi învinuiţii F.M., B.S., Ş.D.P. şi V.M.A., în scopul comiterii de infracţiuni grave, respectiv trafic cu migranţi şi al obţinerii unor beneficii financiare, şi, ca urmare, a executat personal în perioada susmenţionată, acte materiale de organizare, preluare, transport şi călăuzire a unui grup de trei migranţi de cetăţenie somaleză, fiind depistat la data de 14 octombrie 2011, în P.T.F. Nădlac, în timp ce încerca scoaterea frauduloasă a acestor persoane cu autoutilitara, închiriată special în acest scop.
De asemenea, pentru inculpatul K.Ş., s-a reţinut că în cursul perioadei 14 - 16 martie 2012, au realizat acte de racolare, preluare şi organizare a unui transport de 3 migranţi, de origine egipteană, prin intermediul grupului criminal organizat condus de către inculpatul R.G., în vederea trecerii migranţilor în mod fraudulos peste frontiera României cu Ungaria, aceştia fiind depistaţi în S.P.F. Nădlac la bordul autoutilitarei condusă de inculpatul P.I.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost. audiai inculpaţii K.Ş. şi S.M.C. şi martorul Ş.D.P., declaraţii consemnate şi ataşate la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.M.C. că, în perioada 21 septembrie 2011 - 14 octombrie 2011 a participat la traficarea unui grup de trei migranţi, de origine somaleză, racolaţi de inculpatul B.S.
Transportul a fost efectuat de inculpaţii Ş.D.P. şi S.M.C., cu autoutilitara, închiriată ca şi pentru precedentele transporturi de la SC F.R.A.C. SRL.
Pe data de 14 octombrie 2011, la ora 06:30, autoutilitara, la volanul căreia se afla inculpatul S.M.C. a fost oprită de lucrători din cadrul S.P.F. Nădlac pentru control, iar după aproximativ 5 minute, un echipaj al poliţiei de frontieră, a procedat la legitimarea şi conducerea la sediul unităţii pentru verificări, a inculpatului Ş.D.P., aflat pe jos, în apropiere, conform modului uzual folosit la trecerea frontierei de stat.
Cu ocazia verificării compartimentului marfă al autoutilitarei, lucrătorii S.P.F. Nădlac au depistat ascunşi într-un spaţiu special creat pentru a putea respira pe cetăţenii somalezi: A.I.M.; K.I.M., şi M.A.A.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, cei trei cetăţeni somalezi au intrat ilegal în România, aceştia declarând organelor de poliţie faptul că ar fi venit ilegal din Turcia ascunşi la bordul unui autotren.
Ca urmare a acestei depistări, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a fost înregistrat Dosarul penal cu nr. 6728/P/2011, privind pe inculpatul S.M.C. ş.a., cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 70 alin. (1) şi 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, această cauză fiind declinată în favoarea D.I.I.C.O.T. - structura centrală, unde a fost înregistrată sub nr. 313/D/P/2011, fiind dispusă conexarea la prezenta cauză prin Ordonanţa din 11 noiembrie 2011, Dosarul astfel format purtând în continuare nr. 265/D/P/2011.
S-a dispus faţă de inculpatul S.M.C., extinderea cercetărilor şi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, aplicându-se regulile concursului real de infracţiuni pentru faptele comise.
În fapt, în perioada indicată, membrii grupării au depus diligente, în vederea traficării unui grup de 3 migranţi de origine somaleză, după cum urmează:
Pe data de 19 septembrie 2011, la ora 12:23:28, inculpatul Ş.D.P. de la postul: X aflat la domiciliu în Amara, l-a contactat pe un individ identificat prin mijloace specifice în persoana numitului M.E.D., aflat la postul telefonic X, pe care a încercat să-l convingă să participe la traficarea grupului de migranţi în calitate de transportator, aceştia urmând a fi debarcaţi în Viena/Austria.
La data de 21 septembrie 2011, la ora 18:07:55, inculpatul R.G. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul Ş.D.P., aflat la postul telefonic X cu care a discutat referitor la următorul transport de migranţi, ocazie cu care liderul grupării i-a explicat că a discutat cu inculpatul B.S. referitor la aceste aspect, dar aşteaptă să primească în avans o parte din banii solicitaţi transfugilor.
În ziua de 26 septembrie 2011, la ora 19:05:19, inculpatul R.G. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X, cu care a discutat în mod codificat cu privire la un grup de 3 migranţi ce urmează a fi transportaţi 2 în Ungaria, iar unul în Italia.
În vederea efectuării în bune condiţii a transportului de migranţi, inculpatul R.G. i-a transmis telefonic inculpatului Ş.D.P., să se ocupe de închirierea unei autodube de transport marfă în care să ascundă migranţii până la destinaţie.
Având în vedere aceste aspecte, inculpatul Ş.D.P., a apelat din nou la serviciile inculpatului P.I., pentru a închiria de la firma menţionată, autoduba, culoare albastru. Pe data de 29 septembrie 2011, la ora 12:45:04, inculpatul P.I. de la postul telefonic X, aflat în Bucureşti, în drum spre sediul firmei de închirieri auto, l-a contactat pe inculpatul Ş.D.P., aflat la postul telefonic X, cu care discută referitor la închirierea autodubei, inculpatul Ş.D.P. explicându-i că, inculpatul R.G. nu i-a dat încă suma necesară preluării dubei şi efectuării transportului.
În aceeaşi zi, la ora 13:10:02, inculpatul P.I. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul Ş.D.P., aflat la postul telefonic X cu care poartă o conversaţie referitor la faptul că, transportul de migranti urmează să fie amânat pentru o altă dată, inculpatul Ş.D.P. solicitându-i lui inculpatului P.I. să sune la firma de închirieri pentru a le comunica că vor veni mai târziu după dubă.
La ora 17:42:30, inculpatul B.S. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X cu care discută în limbile română şi turcă, referitor la un migrant care se află pe raza mun. Bucureşti şi un altul care urmează să sosească de la Galaţi, inculpatul R.G. întrebându-l dacă a solicitat avansul de la aceştia.
La ora 17:53:51, inculpatul P.I. l-a sunat pe inculpatul Ş.D.P., pentru a discuta referitor la situaţia autodubei pe care trebuia să o închirieze inculpatul P.I., acesta relatând faptul că, a fost sunat de administratorul firmei care dorea să ştie dacă rezervarea mai era valabilă, inculpatul Ş.D.P. explicându-i interlocutorului faptul că, racolatorul grupării inculpatul B.S. nu a adus încă banii de la migranţii ce urmează a fi transportaţi.
În ziua de 30 septembrie 2011, la ora 12:29:39, inculpatul B.S. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X şi poartă următoarea conversaţie în limbile română şi turcă, referitor la migrantul din Galaţi care a sosit în Bucureşti, alăturându-se celuilalt care deja era în aşteptare, un al treilea neavând încă suma necesară solicitată de membrii grupării, cei doi stabilind să organizeze transportul transfugilor în cazul în care aceştia vor achita un avans.
La data de 01 octombrie 2011, la ora 14:33:18, inculpatul R.G. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul B.S. aflat la postul telefonic X cu care a discutat în mod codat referitor la migranti, pe care îi denumesc „tone", precum şi referitor la destinaţia acestora după trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-ungare.
La ora 17:38:31, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X cu care a discutat în termeni codaţi despre activitatea de traficare a transfugilor şi suma de bani solicitată pentru fiecare migrant, inculpatul R.G. precizând că nu mai este de acord să efectueze transportul unei persoane pentru suma de 2.000 euro sau fără să-i fie achitat un avans corespunzător, de către racolatorul grupării inculpatul B.S.
La ora 19:26:26, inculpatul R.G. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X pentru a discuta cu privire la numărul de migranti ce urmează a fi traficaţi şi organizarea transportului.
La ora 19:37:25, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul P.I., aflat la postul telefonic X, care solicită să afle când se va efectua următorul transport de migranti, exprimându-şi nemulţumirea provocată de amânarea acestuia.
În ziua de 06 octombrie 2011, la ora 20:02:31, inculpatul R.G. de la postul telefonic X l-a contactat pe racolatorul grupării, inculpatul B.S. aflat la postul telefonic X, ocazie cu care a purtat o conversaţie în limba turcă, cu privire la organizarea scoaterii frauduloase din ţară a 2 transfugi, inculpatul R.G. cerându-i cetăţeanului turc suma de 400 euro, în vederea închirierii autodubei cu care vor realiza transportul, precum şi garanţii în acest sens.
La ora 22:19:33, inculpatul P.I. a fost contactat de inculpatul Ş.D.P., pentru a discuta referitor la numărul de migranti pe care îi vor transporta la indicaţiile liderului grupării, precum şi cu privire la suma de bani încasată în schimbul serviciilor prestate şi destinaţia transfugilor.
În ziua de 07 octombrie 2011, la ora 11:17:56, inculpatul R.G. l-a sunat pe racolatorul grupării, inculpatul B.S. pentru a discuta alte detalii referitoare la transportul celor doi migranti.
La ora 11:19:10, imediat după discuţia purtată cu racolatorul grupării liderul grupării inculpatul R.G. l-a contactat pe unul dintre transportatori, inculpatul Ş.D.P., în vederea depunerii de diligente pentru închirierea autovehiculului destinat transportului de transfugi.
Cu această ocazie, inculpatul Ş.D.P. şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la intensificarea controalelor la punctele de trecere a frontierei spre Ungaria, datorită faptului că, un număr mare de migranti au părăsit fără acordul autorităţilor Centrul unde erau cazaţi şi încercau să ajungă fraudulos în statul vecin.
La ora 12:37:59, inculpatul R.G. de la postul telefonic a fost contactat de un individ rămas neidentificat din anturajul inculpatului B.S., aflat la postul telefonic X, care i-a cerut să nu mai închirieze autoduba.
În ziua de 10 octombrie 2011, la ora 11:48:39, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul V.M.A. aflat la postul telefonic X, pentru a-l informa că a primit un document din partea autorităţilor maghiare, ca urmare a depistării celor doi pe teritoriul Ungariei, la data de 22 octombrie 2010, în timp ce transportau un grup de 5. migranti de origine indo-pakistaneză. Cu această ocazie, cei doi au discutat şi referitor la depistarea lor de către autorităţile slovene, la data de 08 septembrie 2011, în timp ce transportau un migrant din Gambia. De asemenea, cei doi şi-au exprimat acordul de a realiza în continuare activităţi de traficare a migranţilor sub coordonarea inculpatului R.G.
În aceeaşi zi, la ora 15:37:28, coordonatorul grupării, inculpatul R.G. l-a contactat pe cetăţeanul turc inculpatul B.S., cu care a discutat referitor la suma de bani necesară închirierii autodubei, pe care trebuia să i-o aducă inculpatul B.S. a doua zi de dimineaţă.
La ora 16:18:26, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X care i-a transmis că, în cursul zilei următoare va efectua transportul unui nou grup de migranti.
La ora 19:53:02, inculpatul R.G. de la postul telefonic X l-a contactat din nou pe inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X, cu care a discutat în mod codat în limbile română şi turcă, referitor la grupul de migranţi pe care urma să-l traficheze, format din 3 persoane, denumite în mod codificat: „ţigări", inculpatul solicitând să-i fie achitată o primă tranşă din suma destinată efectuării acestor servicii.
La ora 19:54:28, inculpatul Ş.D.P. l-a sunat pe organizatorul grupării, inculpatul R.G. care i-a comunicat faptul că, inculpatul B.S., nu mai răspundea la telefon şi nici nu a achitat avansul necesar realizării transportului, motiv pentru care se va amâna efectuarea acestuia.
Cu această ocazie, inculpatul Ş.D.P. i-a sugerat coordonatorului grupării să apeleze la serviciile altui racolator, care să le poată furniza migranţi, fără a avea sincope în activitatea infracţională derulată, cei doi discutând şi despre stabilirea unei noi rute de traficare a persoanelor clandestine, pe relaţia Bulgaria-Grecia.
În ziua de 12 octombrie 2011, la ora 09:58:42, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, l-a contactat pe R.G. aflat la postul telefonic X pentru a-i comunica faptul că a primit o înştiinţare din partea autorităţilor ungare, prin care i s-a comunicat soluţia dată de acestea ca urmare a depistării sale şi a inculpatului V.M.A. pe teritoriul Ungariei la data de 22 octombrie 2010 în timp ce transportau un grup de 5 migranţi de origine indo-pakistaneză, ascunşi în autoduba de marfă, exprimându-şi îngrijorarea în acest sens.
Inculpatul R.G. l-a sfătuit să se intereseze cu privire la situaţia sa juridică şi de asemenea i-a transmis că urmează să organizeze un nou transport la data de 13 octombrie 2011.
La ora 11:33:40, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul V.M.A. aflat la postul telefonic X, cu care a discutat referitor la acelaşi subiect, acesta din urmă explicându-i că nu poate clarifica situaţia în cauză până nu vor traduce documentul trimis de autorităţile maghiare.
De asemenea, cei doi au discutat cu privire la modul în care s-ar putea sustrage de la o eventuală urmărire penală:
La ora 15:44:16, inculpatul Ş.D.P. a fost contactat de liderul grupării infracţionale inculpatul R.G. care i-a solicitat să se ocupe de închirierea unei autodube de transport marfă, comunicându-i faptul că este vorba de patru migranţi, aspect ce-l nemulţumea pe transportator care a considerat că este prea riscant. Totodată cei doi au discutat şi cu privire la preţul plătit de migranţi în vederea efectuării acestor servicii.
La ora 16:02:08, inculpatul Ş.D.P. a fost sunat din nou de inculpatul R.G., care dorea să afle dacă acesta a închiriat o autodubă, însă acest lucru nu se întâmplase.
La ora 16:07:25, inculpatul Ş.D.P. l-a contactat pe inculpatul R.G. cu care a discutat referitor la suma pe care urma să o primească pentru transportul celor 4 transfugi. Cu această ocazie, liderul grupării i-a spus că va primi suma de 1.500 euro, aspect ce-l nemulţumea pe transportator, în condiţiile în care inculpatul R.G. urma să primească tot aceeaşi sumă, dar inculpatul Ş.D.P. a apreciat că riscul pe care şi-l asuma era mult mai mare, iar după ajungerea la destinaţie a migranţilor coordonatorul reţelei va mai primi şi restul sumei solicitate. Din acest motiv, Ş. a solicitat să mai primească încă 200 euro, aspect cu care inculpatul R.G. a fost de acord, cei doi stabilind ca în cursul zilei următoare, inculpatul Ş.D.P. să vină la Bucureşti pentru încărcarea în autoduba de marfă a ambalajelor necesare cererii unui locaş disimulat în care să fie ascunşi migranţii.
La ora 16:11:42, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, l-a contactat pe un individ neidentificat pe nume R. aflat la postul telefonic X căruia sub pretextul achiziţionării de struguri din Ungaria, i-a solicitat lăzi pentru transportul acestora.
În vederea închirierii autodubei şi ulterior a transportării grupului de migranţi pe teritoriul Ungariei, inculpatul Ş.D.P., a apelat la serviciile vărului său inculpatul S.M.C.
în acest sens, la ora 18:03:23, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X a fost sunat de inculpatul S.M.C., aflat la postul telefonic X cu care a stabilit detalii cu privire la transportul de transfugi pe care îl vor efectua în . cursul zilei următoare, inculpatul S.M.C. insistând să folosească un alt aparat telefonic pe durata efectuării activităţilor infracţionale.
La ora 18:50:47, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X pentru a-i comunica faptul că a rezervat autoduba şi era pregătit de efectuarea cursei.
La ora 19:45:25, inculpatul R.G. a luat legătura cu racolatorul grupării, inculpatul B.S. pentru a-i solicita suma de 300 euro destinată închirierii autodubei şi cerând încă odată garanţii cu privire la achitarea sumei necesare efectuării transportului de către migranţi.
La orele 20:03:33, inculpatul Ş.D.P. l-a contactat pe inculpatul S.M.C. în vederea stabilirii orei de întâlnire pentru a doua zi, când urma să se deplaseze împreună la Bucureşti.
În ziua de 13 octombrie 2011, la ora 09:07:18, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul S.M.C. aflat la postul telefonic X care dorea să ştie care este ţinuta pe care trebuie să o poarte pe . durata operaţiunii de traficare a persoanelor clandestine, inculpatul Ş.D.P. explicându-i în mod detaliat faptul că, se poate murdări cu ocazia încărcării lăzilor şi a îmbarcării migranţilor, motiv pentru care se impune să-şi ia haine de schimb la el.
La ora 09:11:43, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X care îi confirma faptul că, migranţii sunt pregătiţi pentru scoaterea frauduloasă din România şi transportul lor până în Ungaria.
La ora 10:13:12, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, l-a sunat pe coordonatorul reţelei inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X pentru a discuta cu privire la ora la care vor prelua autoduba, respectiv locul de unde inculpatul Ş.D.P. urma să primească banii necesari închirierii acesteia.
La ora 11:30:24, inculpatul R.G. l-a contactat pe inculpatul B.S., pentru a se asigura încă odată cu privire la efectuarea cursei, racolatorul grupării precizând că totul este în regulă, dând în acest sens garanţii, că va suporta personal cheltuielile efectuate inutil, dacă nu se va realiza transportul din pricina sa.
La ora 11:38:07, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, a sunat la un individ necunoscut, aflat la postul telefonic X căruia îi solicita lăzi goale necesare formării compartimentului secret în care vor fi ascunşi transfugii, interlocutorul precizându-i că, acestea pot fi încărcate din localitatea Brăneşti, jud. Ilfov.
În jurul orei 12:00, pe str. R., pe partea cu Cimitirul R., a fost observat parcând în apropierea autodubei, culoare albastră, autoturismul la volanul căruia se afla inculpatul Ş.D.P.
La ora 12:22, la dubă a venit inculpatul S.M.C., care s-a urcat la volan şi în continuare, în tandem cu autoturismul condus de inculpatul Ş.D.P., s-au deplasat pe str. S.V., pentru a se întâlni cu inculpatul R.G.
La ora 12:37:30, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul S.M.C. aflat la postul telefonic X căruia i-a transmis să aştepte în autodubă, el urmând să meargă la domiciliul inculpatului R.G. pentru a stabili detaliile locului de unde trebuie să încarce lăzile necesare disimulării transfugilor.
După ce inculpatul R.G. cobora din bloc, cei trei au avut o discuţie de aproximativ 15 minute lângă dubița, apoi s-au deplasat împreună cu autoutilitara la benzinăria O.M.V., situată la intersecţia şos. P. cu şos. I., unde au ajuns la ora 12:55. Au alimentat duba cu carburant, apoi s-au deplasat în loc. Brăneşti, jud. Ilfov, unde pe str. O. au oprit la un magazin alimentar, în jurul orei 13:30.
Autoutilitara a fost parcată în faţa intrării într-o curte situată lângă magazin, unde cei trei au procedat la încărcarea în aceasta a mai multor lădiţe din plastic destinate depozitării de legume/fructe.
La ora 13:55, cei trei s-au urcat în dubită şi s-au deplasat la adresa din str. S.V., unde au ajuns la ora 14:20. A coborât inculpatul R.G. care a intrat la domiciliu, iar inculpaţii S.M.C. şi Ş.D.P. s-au deplasat cu autoutilitara la Complexul B., unde au servit masa în interiorul acesteia, la ora 14:25.
La ora 14:25:27, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul P.I. aflat la postul telefonic X care se interesa dacă urmează să aibă loc un nou transport de migranţi, inculpatul Ş.D.P. neinformându-l cu privire la cursa pe care tocmai urma să o efectueze, asigurându-l că, în cazul formării unui nou grup de transfugi îl va anunţa deîndată.
La ora 14:30:35, inculpatul B.S. a fost contactat de inculpatul R.G., care 1-a chemat la el acasă în vederea stabilirii cu exactitate a locului de îmbarcare şi debarcare a migranţilor, precum şi alte detalii de natură financiară.
În jurul orei 14:40, inculpaţii S.M.C. şi Ş.D.P. au revenit cu duba la adresa din str S.V., unde inculpatul R.G. se afla lângă autoutilitara, culoare albă, care avea uşile din spate deschise.
La ora 15:20, inculpatul R.G. împreună cu un alt individ neidentificat, au descărcat din autoduba, 15-20 lădiţe din plastic destinate depozitării de legume/fructe, la magazinul aflat la parterul blocului unde domiciliază acesta, apoi au încărcat în aceasta altele de acelaşi gen.
La ora 15:28:46, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X căruia i-a solicitat bani în vederea achiziţionării materialelor şi ustensilelor necesare confecţionării compartimentului unde urmau să fie ascunşi migranţii.
În continuare, inculpaţii S.M.C. şi Ş.D.P. s-au deplasat cu duba la Complexul Comercial A. de pe Bd. D., unde au ajuns la ora 15:50. La ora 16:15, cei doi au ieşit din complex şi s-au deplasat lângă parcul L.F., unde au ajuns la ora 16:35.
La ora 16:37:07, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul Ş.D.P., aflat la postul telefonic X interesându-se cu privire la locul unde cei doi transportatori preconizau să realizeze îmbarcarea persoanelor clandestine. Ş. i-a precizat că intenţiona să realizeze activitatea ilicită în apropierea parcului L.F., situat lângă domiciliul său şi unde se află un teren viran, inculpatul R.G. exprimându-şi nemulţumirea cu privire la locaţia aleasă. Tot cu această ocazie, cei 2 au negociat suma pe care inculpatul R.G. trebuia să le-o dea în vederea alimentării cu combustibil a autodubei până în statul de destinaţie a migranţilor, respectiv Ungaria şi au stabilit ca îmbarcarea să se realizeze în jurul orei 19:00.
În continuare, inculpaţii Ş.D.P. şi S.M.C., au descărcat 20-25 lădite din plastic şi au început amenajarea interiorului dubitei pe partea laterală dreaptă, în vederea realizării locaşului unde vor fi ascunşi transfugii pe durata cursei, fiind observaţi în timp ce legau lădiţele din acea zonă cu ajutorul unor coliere din plastic şi bandă adezivă transparentă.
La ora 18:00, după ce au terminat de aranjat lădiţele în autoutilitară, s-au deplasat la benzinăria O.M.V. situată la intersecţia str. Lizeanu, cu str. R., unde au staţionat la ora 18:20.
La ora 18:43:35, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, aflat în zona Complexului Comercial Pucheni, l-a contactat pe racolatorul grupării B.S., aflat la postul telefonic X care i-a comunicat că a ajuns la locul de îmbarcare convenit anterior, împreună cu un număr de 3 migranţi, urmând a-i da cu această ocazie suma de bani convenită inculpatului Ş.D.P.
La ora 18:45:00, inculpatul Ş.D.P. a fost contactat de inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X pentru a-i comunica faptul că, un număr de 3 migranţi au ajuns la locul de îmbarcare, iar nu 4 aşa cum' stabiliseră iniţial, urmând ca inculpatul B.S. să-i dea banii necesari efectuării cursei până în Ungaria, inculpatul Ş.D.P. solicitând noi detalii.
După ce au intrat în benzinăria O.M.V., fără a cumpăra produse, inculpaţii Ş.D.P. şi S.M.C. s-au reîntors la autoutilitară, după care s-au deplasat până la intersecţia str. D.G., cu str. R., în apropierea Parcului L.F., unde au rămas în aşteptare, în jurul orei 18:50, în partea lateral dreapta fiind un teren viran.
După 10-15 minute, a fost observat venind spre autoutilitară din intersecţia str. R., inculpatul B.S., care a purtat o scurtă discuţie cu inculpaţii Ş.D.P. şi S.M.C. după care şi-a continuat deplasarea.
Trebuie precizat faptul că, cei doi suspecţi erau foarte atenţi la persoanele ce se apropiau de ei, iar la un moment dat, inculpatul Ş.D.P. a scos plăcuţa cu numărul de înmatriculare montată pe partea din faţă a autoutilitarei.
La scurt timp, din direcţia terenului viran, la intervale de 2-3 minute, au venit trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20-25 ani, cu trăsături specifice unor persoane de origine africană, care s-au urcat în dubită, pe uşa lateral dreapta.
La ora 19:28:39, la scurt timp după îmbarcarea migranţilor inculpatul B.S. de la postul telefonic X, aflat lângă autodubă, a fost contactat de inculpatul R.G., aflat la postul telefonic X cu care a convenit să-i dea inculpatului Ş.D.P. o bancnotă de 500 euro, în vederea achitării cheltuielilor de transport.
La ora 19:32:41, în timp ce se afla împreună cu inculpaţii Ş.D.P. şi S.M.C. la locul de îmbarcare, inculpatul B.S. a fost apelat de inculpatul R.G. care i-a reconfirmat acestuia să-i dea suma de 500 euro inculpatului Ş.D.P., în continuare discutând cu transportator detalii cu privire la suma pe care i-o va da pentru serviciile prestate, respectiv 1.300 euro şi solicitându-i acestuia ca în dimineaţa zilei de 14.10,2011, în jurul orei 04:00 să fie în P.T.F. Nădlac, iar în jurul orei 07:30-08:00 la locul de debarcare a migranţilor din Ungaria.
După ce s-au despărţit de racolatorul grupării, inculpatul Ş.D.P. a montat din nou plăcuţa cu nr. de înmatriculare în partea din faţă a dubitei, după care împreună cu inculpatul S.M.C. s-au deplasat până la Benzinăria P. - Militari lângă Metro, unde au staţionat la ora 20:32, unde au alimentat cu carburant, apoi au mers la M.D., unde au servit masa. La ora 20:50, cei doi au ieşit din restaurant, s-au urcat în dubită şi s-au deplasat pe autostrada Al, apoi pe ruta Piteşti-Rm.Vâlcea-Sibiu-Arad.
La ora 21:47:09, în timp ce se deplasa pe autostrada A 1, împreună cu inculpatul S.M.C., inculpatul Ş.D.P. a fost apelat telefonic de liderul grupării care i-a transmis indicaţii în mod codificat cu privire la ceea ce trebuie să declare cu ocazia controlului efectuat la ieşirea din România, de către lucrătorii Poliţiei de Frontieră, respectiv vameşi.
De asemenea, inculpatul R.G. l-a instruit pe inculpatul Ş. să circule cu atenţie, stabilind ca după trecerea frontierei de stat să le comunice numărul de telefon al persoanei de contact de pe teritoriul Ungariei, unde vor fi predaţi cei trei migranţi.
În dimineaţa zilei de 14 octombrie 2011, la ora 03:55, autoduba a intrat în mun. Arad.
La ora 04:05, aşa cum rezultă din datele înregistrate de sistemul G.P.S. al maşinii, autoduba a oprit în benzinăria O.M.V. din mun. Arad, unde inculpatul Ş.D.P. a coborât şi a intrat în staţie, ieşind după aproximativ două minute.
La ora 04:10, autoutilitara a plecat spre loc. Nădlac şi s-a oprit lângă o altă staţie de alimentare cu carburanţi O.M.V., situată la ieşirea din mun. Arad. Inculpaţii Ş.D.P. şi S.M.C. au coborât, au deschis uşa laterală şi au descărcat mai multe lădiţe de plastic, după care le-au urcat din nou, aranjându-le. în continuare, cei doi au deschis uşa din spate şi au luminat interiorul cu lanternele.
La ora 04:23, inculpaţii au plecat din zonă spre loc. Nadlac, iar după 5 minute cei în cauză au oprit vis-a-vis de Benzinăria L., situată în apropierea Hipermarketului C., unde inculpatul Ş.D.P. a intrat pentru scurt timp, ulterior continuându-şi deplasarea spre loc. Nădlac.
La ora 04:33, duba a intrat în staţia de alimentare cu carburanţi P. (situată la intersecţia cu loc. Turnu) unde inculpatul Ş.D.P. a intrat câteva minute, după care a revenit la maşină continuându-şi deplasarea spre punctul de trecere a frontierei Nădlac.
La ora 04:41, cei doi au oprit vis-a-vis de staţia de alimentare cu carburanţi L. din Pecica, unde inculpatul Ş.D.P. a intrat pentru 5 minute.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, scopul acestor opriri a celor doi transportatori era de a achiziţiona o cartelă telefonică C.
La ora 04:56:11, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, este contactat de inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X, aparţinând şoferului său, care se arată îngrijorat de faptul că inculpatul Ş.D.P. nu a realizat încă scoaterea frauduloasă din România a migranţilor, solicitându-i să-l anunţe deîndată ce realizează activitatea infracţională stabilită:
La ora 05:05, inculpaţii Ş.D.P. şi S.M.C. au oprit lângă pensiunea A. din loc. Nădlac, unde inculpatul Ş.D.P. a coborât şi a intrat la o casă de schimb valutar, iar la ora 05:11 a ieşit din locaţia amintită, a urcat în autoutilitară şi s-au deplasat la staţia de P. O.M.V. (situată la intrarea în punctul vamal), unde au alimentat la ora 05:14.
În intervalul orar 05:30-05:50, inculpatul Ş.D.P. s-a plimbat prin zona punctului vamal, pentru a-i crea impresia inculpatului S.M.C. că nu este lăsat de către lucrătorii Politiei de Frontieră să iasă din tară ca urmare a problemelor de ordin legal pe care le-a avut în trecut pe teritoriul Ungariei, timp în care acesta aştepta în duba staţionată în parcarea din staţia R.P., situată pe partea dreaptă înainte de intrarea în punctul vamal.
La ora 05:54:44, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X, căruia i-a transmis faptul că nu i se permite ieşirea din România.
La ora 06:05, autoutilitara supravegheată a intrat în punctul vamal Nădlac, fiind condusă de inculpatul S.M.C., iar inculpatul Ş.D.P. s-a reîntors pe jos în Benzinăria O.M.V.
La ora 06:30, autoutilitara, la volanul căreia se afla inculpatul S.M.C. a fost oprită de lucrători din cadrul S.P.F. Nădlac pentru control, iar după aproximativ 5 minute, un echipaj al poliţiei de frontieră, a procedat la legitimarea şi conducerea la sediul unităţii pentru verificări, a inculpatului Ş.D.P.
Cu ocazia verificării compartimentului marfă al autoutilitarei, lucrătorii S.P.F. Nădlac au depistat ascunşi într-un spaţiu special creat pentru a putea respira 3 cetăţenii somalezi: A.I.M.; K.I.M., şi M.A.A.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, cei trei cetăţeni somalezi au intrat ilegal în România, aceştia declarând organelor de poliţie faptul că, ar fi venit ilegal din Turcia ascunşi la bordul unui autotren.
Cu ocazia cercetării efectuate la faţa locului s-a constatat faptul că, lădiţele situate în partea superioară erau legate între ele, spre deosebire de celelalte, pentru a evita o eventuală cădere a acestora peste persoanele clandestine în timpul transportului.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, inculpatul S.M.C. a declarat lucrătorilor Poliţiei de Frontieră faptul că, nu a participat la încărcarea lădiţelor în autoutilitară, această activitate fiind efectuată în Bucureşti de către alte persoane necunoscute şi nici nu avea cunoştinţă despre existenţa migranţilor.
De asemenea, inculpatul Ş.D.P. a declarat că îl ajuta pe inculpatul S.M.C. pentru a conduce autoduba la reîntoarcerea acestuia cu marfă din Ungaria şi de asemenea nu cunoştea nimic despre prezenţa celor trei transfugi în autodubă.
La ora 09:25:52, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, în timp ce se afla pentru cercetări la sediul P.T.F. Nădlac, i-a trimis un mesaj scris inculpatului R.G. aflat la postul telefonic X prin care i-a comunicat faptul că, a fost depistat în timp ce încerca să scoată în mod fraudulos din ţară migranţii: „Suntem în arest la Nădlacf.
La ora 12:00:16, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, i-a trimis un alt mesaj scris inculpatului R.G. aflat la postul telefonic X cu următorul conţinut: ,,Dacă nu te sun pană la 12 noaptea mâine ma cauţi la Arad".
După terminarea cercetărilor în cauză, inculpaţii Ş.D.P. şi S.M.C. s-au reîntors spre Bucureşti la bordul autodubei, iar la ora 22:47:02, inculpatul Ş.D.P. l-a contactat pe liderul grupării care dorea să afle care este situaţia lor, respectiv a migranţilpr, exprimându-şi îngrijorarea în acest sens.
În dimineaţa zilei de 15 octombrie 2011, în timp ce se apropiau de Bucureşti, la ora 07:31:13, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X pentru a se interesa unde vor depozita ambalajele folosite la ascunderea transfugilor, acesta instruindu-i pe cei doi transportatori să le descarce la locuinţa numitei I.S., situată în Sectorul 4.
La ora 12:04:53, inculpatul R.G. l-a contactat telefonic pe inculpatul Ş.D.P., căruia i-a solicitat să restituie cât mai repede, suma de bani dată cu titlu de garanţie la firma de închirieri, întrucât era solicitată de inculpatul B.S. ca urmare a eşecului operaţiunii de traficare a celor 3 migranţi somalezi.
În jurul orei 13:10, în sectorul 2, a fost văzută venind din direcţia str. B. şi parcând în faţa SC C.C. SRL, autoduba, culoare albastru, la volanul căruia se afla inculpatul Ş.D.P., iar în partea dreaptă inculpatul S.M.C.
Inculpatul Ş.D.P. a coborât de la postul de conducere al maşinii, a venit la portiera din partea dreaptă şi împreună cu inculpatul S.M.C. au început să efectueze activităţi de curăţare a cabinei autodubei, aruncând gunoiul strâns pe un spaţiu verde aflat în apropiere.
În continuare, inculpatul Ş.D.P. s-a deplasat spre autoturismul, culoare verde, parcat pe aceeaşi stradă, ţinând în mână o sacoşă din material plastic şi antena unei staţii de emisie-recepţie, iar apoi s-a urcat în acesta.
Inculpatul S.M.C. s-a urcat la volanul autodubei şi după câteva minute s-a pus în mişcare deplasându-se până în dreptul autoturismului.
După aproximativ un minut, autoduba condusă de inculpatul S.M.C. a întors, îndreptându-se spre str. B., fiind urmată imediat autoturismul condus de inculpatul Ş.D.P. şi în această formaţie s-au deplasat spre sediul firmei de închirieri auto ,,F.R.C.", situat în sector 2.
Inculpatul Ş.D.P. a parcat autoturismul la câteva sute de metri de sediul firmei menţionate, iar inculpatul S.M.C. a continuat deplasarea până în incinta societăţii comerciale.
La ora 13:25:20, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul S.M.C., care fusese trimis să restituie autoduba şi să încaseze garanţia pentru aceasta, aflat la postul telefonic X care i-a comunicat faptul că, i s-a precizat de către angajaţii firmei de închirieri auto, că nu i se poate returna această sumă decât în cursul zilei de luni, aspect cu care însă inculpatul Ş.D.P. nu a fost de acord:
În continuare, inculpatul S.M.C. a procedat totuşi la predarea autodubei unui reprezentant al societăţii comerciale, după care s-a deplasat pe jos până la autoturismul, urcându-se în acesta.
La ora 13:53:17, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la «postul telefonic X căruia i-a comunicat faptul că inculpatul S.M.C. a predat autoduba fără a ridica banii de garanţie de la firma de închirieri, inculpatul R.G. exprimându-şi nemulţumirea cu privire la aceste aspecte.
La ora 14:05:14, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X, acesta făcând presiuni asupra lui în vederea ridicării cât mai urgent a sumei de bani dată cu titlu de garanţie.
La ora 14:13:36, inculpatul Ş.D.P. l-a sunat din nou pe inculpatul R.G. şi i-a comunicat faptul că, nu poate obţine suma de bani menţionată pe motiv că patronul firmei nu este în localitate fiind weekend şi discută şi cu privire la pierderile produse ca urmare a depistării migranţilor.
La ora 16:15:51, inculpatul Ş.D.P. a fost contactat de inculpatul R.G. cu care a purtat o discuţie pe acelaşi subiect, liderul grupării subliniind faptul că, a pierdut aproximativ 10.000 lei datorită prinderii migranţilor şi că are nevoie de bani pentru alimentarea dubei cu care efectuează transporturi legale de marfa.
Cu această ocazie, inculpatul Ş.D.P. a făcut precizarea că el nu s-a putut prezenta personal la firma de închirieri auto, întrucât administratorul firmei a refuzat să mai aibă relaţii comerciale cu el, datorită comportamentului său nepotrivit şi a modului de exploatare defectuos a autovehiculelor închiriate, în trecut.
În ziua de 16 octombrie 2011, la ora 12:23:44, inculpatul Ş.D.P. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul V.M.A. aflat la postul telefonic X cu care a discutat referitor la documentele trimise de autorităţile ungare ca urmare a depistării lor la data de 22 octombrie 2010 şi prin care li se comunica rezultatul cercetărilor derulate în cauză.
La ora 14:06:11, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, l-a sunat pe racolatorul grupării, inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X, ocazie cu care i-a transmis că-i va restitui suma de 500 euro în cursul zilei următoare.
La ora 14:13:42, inculpatul Ş.D.P. i-a comunicat liderului grupării, inculpatului R.G. că nu a recuperat încă banii daţi cu titlu de garanţie la firma de închirieri auto.
La ora 20:06:10, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul Ş.D.P., aflat la postul telefonic X cu care a discutat din nou referitor la garanţie, dar şi cu privire la preconizarea unui nou transport de migranţi, inculpatul Ş.D.P. exprimându-şi acordul dar cu anumite condiţii pe care trebuie să le stabilească cu ocazia întâlnirii pe care urma să o aibă în cursul zilei următoare.
La ora 23:28:41, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, a fost contactat de un individ necunoscut cu accent străin, posibil turc, un potenţial migrant racolat de inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X, care şi-a exprimat intenţia de a ajunge fraudulos în Italia, R.G. dându-i asigurări că-l poate transporta fără niciun fel de probleme.
Întrucât inculpatul S.M.C. se afla în Slobozia, membrii grupării au încercat recuperarea garanţiei prin trimiterea de către inculpatul R.G. a unei persoane de încredere, aspect refuzat de administratorul firmei de închirieri care i-a solicitat inculpatului S.M.C., în calitate de persoană care a închiriat autoduba să se prezinte personal în acest sens.
În ziua de 17 octombrie 2011, la ora 13:07:24, inculpatul .R.G. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul Ş.D.P., aflat la postul telefonic 0786.603.295 pentru a discuta cu privire la un nou transport de migranţi pe care inculpatul R.G. intenţiona să-l organizeze, inculpatul Ş.D.P. atenţionându-l să nu mai vorbească la telefon cu privire la activităţile infracţionale derulate.
La orele 14:18:52, inculpatul Ş.D.P. aflat în apropierea firmei de rent-a-car, unde se afla inculpatul S.M.C. pentru a ridica garanţia financiară, l-a sunat pe inculpatul R.G. căruia i-a transmis că, administratorul firmei intenţiona să oprească 100 euro din sumă, datorită faptului că, acesta a produs o defecţiune la autodubă, inculpatul insistând ca cei doi transportatori să-i aducă suma integral.
După încasarea garanţiei, inculpatul Ş.D.P. s-a deplasat la inculpatul R.G., în Complexul Comercial Pucheni, iar la ora 15:13:42, liderul grupării l-a contactat de la postul telefonic X, utilizat de inculpatul Ş.D.P., pe administratorul SC F.R.A.C. SRL, în vederea solicitării sumei de bani reţinută din garanţie inculpatului S.M.C.
Cu această ocazie, inculpatul R.G. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la măsura luată şi l-a ameninţat pe reprezentantul firmei că se va răzbuna pe el, prin producerea de daune considerabile la autovehiculele deţinute.
Deşi situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută corespunde în mare parte celei stabilite prin actul de inculpare, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce-l priveşte pe S.M.C., nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 constând în aceea că în perioada 21 septembrie 2011 - 14 octombrie 2011, a aderat şi sprijinit grupul criminal organizat condus de către inculpatul R.G. şi constituit din inculpatul M.M.C. şi Inculpaţii F.M., B.S., Ş.D.P. şi V.M.A., în scopul comiterii de infracţiuni grave, respectiv trafic cu migranţi şi al obţinerii unor beneficii financiare, şi, ca urmare, a executat personal în perioada susmenţionată, acte materiale de organizare, preluare, transport şi călăuzire a unui grup de trei migranţi de cetăţenie somaleză, fiind depistat la data de 14 octombrie 2011, în P.T.F. Nădlac, în timp ce încerca scoaterea frauduloasă a acestor persoane cu autoutilitara, închiriată special în acest scop, s-a apreciat că nicio probă administrată în cursul procesului penal nu confirma existenta vreunui act material de aderare sau sprijinire a grupului infracţional organizat, săvârşită de către inculpatul S.. în condiţiile în care singura persoană de contactat a inculpatului S. a fost pe tot parcursul desfăşurării activităţii infracţionale inculpatul Ş. instanţa nu a putut reţine existenţa infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Acţiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat presupune alăturarea voită, explicită şi intenţionată efectuată în scopul susţinerii activităţii infracţionale ce formează obiectivul grupului infracţional organizat iar nu o participare spontană, întâmplătoare la un act material al infracţiunii scop. Din toate convorbirile telefonice.^ interceptate în cauză nu a rezultat nici un moment că inculpatul S.M.C. ar fi înţeles că, prin conducerea autoutilitarei Fiat, la rugămintea vărului său oferă de fapt sprijin grupului infracţional ce face obiectul cauzei.
Deşi, în actul de sesizare al instanţei se încearcă a se acredita ideea că, ambii inculpaţi atât inculpatul S., cât şi inculpatul Ş. primeau ordine şi îndrumări de la liderul grupului, de fapt, convorbirile telefonice atestă doar existenţa contactului între Ş. şi R.G. fără a exista nici un fel de dovadă că inculpatul S. cunoaşte ordinele primite de vărul său sau că se conformează acestora.
În aceste condiţii, în ceea ce priveşte infracţiunea prev.de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului S.M.C., apreciind că este incident cazul în care acţiunea penală nu mai poate fi exercitată respectiv dispoziţiile art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a acestei fapte, instanţa de fond a apreciat că cererea inculpatului prin apărător de a se reţine dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi nu art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 este neîntemeiată întrucât sub aspectul formei în care a fost reţinută infracţiunea, aceasta corespunde încadrării juridice iniţiale.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat, instanţa de fond a constatat că inculpatul S.M.C. deşi a săvârşit acte materiale ce ar putea fi încadrate în aceste dispoziţii din punct de vedere al laturii obiective a infracţiunii acestea nu au fost săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru a atrage răspunderea penală.
S-a reţinut că inculpatul S.M.C. la solicitarea vărului său Ş.D.P. a condus autoutilitara în care se aflau trei migranţi de origine somaleză, fiind depistat la data de 14 octombrie 2011 în P.T.F. Nădlac.
În primul rând, există dubii cu privire la cunoaşterea de către inculpatul S.M.C. a scopului transportului efectuat în condiţiile în care într-una din convorbirile efectuate cu inculpatul Ş., acesta îşi face probleme în ceea ce priveşte ţinuta pe care ar trebui să o poarte exprimându-şi îngrijorarea că, urmare a încărcării/descărcării lădiţelor ce se aflau în autoutilitară, se va murdării pe haine.
Mai mult, chiar inculpatul Ş.D.P. a declarat în faţa instanţei că l-a indus şi menţinut în eroare pe inculpatul S. pe tot parcursul transportului omiţând să-i comunice naţionalitatea persoanelor transportate, împrejurarea că aceştia sunt cetăţeni străini şi că urmau să treacă frontiera în mod ilegal dar şi că l-a minţit pe acesta în privinţa imposibilităţii sale de a conduce maşina personal. în acest sens sunt şi datele care rezultă din convorbirile telefonice purtate atât între S. şi Ş. cât şi între acesta din urmă şi R.G.
De menţionat că niciuna din convorbirile telefonice interceptate în cauză nu oferă nici cel mai mic indiciu cu privire la cunoaşterea de către inculpatul S. a datelor esenţiale care i-ar fi permis să aprecieze natura actelor materiale pe care urma să le efectueze.
Potrivit art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 constituie infracţiune racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea acestor activităţi.
În condiţiile în care nu există dovezi certe că inculpatul S.M.C. a efectuat actele materiale reţinute în sarcina sa în intenţia de a asigura trecerea frauduloasă a frontierei de stat instanţa a dispus achitarea acestuia apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. lO lit. d) C. proc. pen.
Tot pentru infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 a fost trimis în judecată şi inculpatul K.Ş. reţinându-se că împreună cu inculpatul A.N.K. în cursul perioadei 14 - 16 martie 2012, au realizat acte de racolare, preluare şi organizare a unui transport de trei migranţi, de origine egipteană, prin intermediul grupului criminal organizat condus de către inculpatul R.G., în vederea trecerii migrantilor în mod fraudulos peste frontiera României cu Ungaria, aceştia fiind depistaţi în S.P.F. Nădlac la bordul autoutilitarei condusă de inculpatul P.I.
În perioada mai sus menţionată, gruparea infracţională coordonată de inculpatul R.G. a efectuat acte materiale în vederea traficării unui nou grup format din trei migranţi de origine egipteană care intenţionau să ajungă în mod fraudulos în Italia, contra sumei de 2.500 euro/persoană.
Migranţii au fost racolaţi de către inculpaţii K.Ş. şi A.N.K..
Transportul a fost executat de inculpatul P.I., la bordul autodubei.
în dimineaţa zilei de 16 martie 2012, în jurul orelor 04:50, cu ocazia controlului efectuat de către lucrătorii S.P.F. Nădlac au fost depistaţi cei 3 migranţi:
- M.M.S.H.Z. - cetăţean egiptean, din Dakahliya-Egipt.
- A.A.A.L.M.G. - cetăţean egiptean, din Alexandria-Egipt.
- A.A.M.H.Z. - cetăţean egiptean din Eidakahla-egipt.
Această depistare a fost înregistrată sub nr. 1842/P/2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, privind pe inculpaţii P.I. ş.a., cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002.
Această cauză a fost declinată în favoarea D.I.I.CO.T. - structura centrală, unde a fost înregistrată sub nr. 86/D/P/2012, iar prin ordonanţa din 20 aprilie 2012, s-a dispus conexarea la prezenta cauză, respectiv 265/D/P/2011.
În fapt evenimentele s-au derulat în felul următor:
Ca urmare a plecării din România a racolatorului grupării, inculpatul B.S. şi datorită condiţiilor meteo nefavorabile pe durata iernii, activitatea infracţională a grupării a fost sistată.
Migranţii au fost racolaţi de către inculpatul A.N.K. şi inculpatul K.Ş.
În acest sens, inculpatul R.G. a depus diligente în vederea închirierii unei autodube de transport marfă cu care să se realizeze transportul migranţilor. Acesta a contactat firma de închirieri auto SC F.R.A.C. SRL, precizând că doreşte să închirieze o autodubă de transport marfă, de la postul telefonic X, lăsând ca date de contact numele inculpatului M.M.C.
Ulterior, inculpatul R.G. a renunţat la serviciile acestuia şi a apelat pentru buna derulare a transportului, la inculpatul P.I.
În ziua de 14 martie 2012, la ora 14:44:56, inculpatul R.G. de la postul telefonic X a fost contactat de o angajată a firmei de închirieri menţionată, aflată la postul telefonic X, care dorea să ştie dacă rezervarea mai era valabilă.
La ora 14:47:48, inculpatul R.G. l-a contactat pe inculpatul A.N.K., aflat la postul telefonic X, căruia i-a solicitat un avans de 700 euro, necesar pentru închirierea autodubei cu care să realizeze transportul migranţilor.
La ora 15:18:44, inculpatul R.G. a luat legătura cu inculpatul P.I., aflat la postul telefonic X, pe care l-a întrebat dacă a ajuns la sediul firmei pentru a prelua autoduba, acesta relatându-i că, reprezentanţii firmei aveau disponibilă o dubă, autoutilitară care nu corespundea din punct de vedere al mărimii intenţiilor lor infracţionale, aspect care l-a nemulţumit pe liderul grupării.
Inculpatul P.I. a precizat faptul că, a lăsat un avans reprezentantei firmei pentru a o determina sa depună toate diligentele în vederea obţinerii unei autodube, explicându-i inculpatului R.G. că nu i-a dezvăluit acesteia că adevăratul beneficiar al dubei era de fapt el.
La ora 16:20:41, inculpatul P.I. a fost contactat de reprezentanta firmei SC F.R.A.C. SRL, aflată la postul telefonic X, care i-a comunicat faptul că, are disponibilă pentru ziua de 15 martie 2012, o autoutilitară marca, acesta exprimându-şi interesul pentru a rezerva o autodubă, întrucât era mai mare.
La ora 16:26:12, inculpatul P.I. a revenit cu un nou telefon la firma de închirieri pentru a clarifica situaţia autodubei pe care o mai închinase anterior, pe data de 21 octombrie 2011, dar a cărui marcă o confunda, stabilind să se prezinte pentru a o vizualiza în cursul zilei următoare.
La ora 16:32:14, inculpatul P.I. l-a contactat pe liderul grupării inculpatul R.G., căruia i-a relatat despre autoduba pe care urma să o închirieze, acesta exprimându-şi acordul cu privire la modelul rezervat şi solicitându-i să se prezinte în cursul zilei următoare pentru a-i da banii necesari în acest scop.
În ziua de 15 martie 2012, la ora 08:50:32, inculpatul R.G., de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul A.N.K., aflat la postul telefonic X, care i-a comunicat faptul că va veni la el pentru a-i aduce suma de 700 euro convenită pentru închirierea autodubei.
La ora 08:51:38, inculpatul P.I. l-a sunat pe inculpatul R.G., aflat la postul telefonic X, care i-a comunicat faptul că, va primi avansul necesar pentru închirierea autodubei de la racolatorul transfugilor, solicitându-i acestuia să se prezinte pentru a prelua autoutilitara, întrucât aceasta trebuia încărcată cu lăzi goale de legume-fructe între care urma să fie ascunşi transfugii.
Cei doi au discutat cu privire la stabilirea unui alt membru al grupării care va avea rolul de a prelua autoduba de la inculpatul P.I., după scoaterea frauduloasă din România a imigranţilor, aceştia urmând a fi preluaţi cu un autoturism de pe teritoriul Ungariei şi transportaţi până în Italia.
La ora 09:18:30, inculpatul R.G., a discutat cu inculpatul P.I., care 1-a informat cu privire la faptul că a fost contactat de către reprezentanţii firmei de închirieri pentru a se prezenta în vederea preluării autodubei, liderul grupării subliniind faptul că trebuie să se grăbească întrucât trebuie să încarce compartimentul de marfă al maşinii cu lăzi goale.
La ora 09:19:00, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, aflat la domiciliu l-a sunat pe numitul D.M., aflat la postul telefonic X, căruia i-a solicitat date referitor la locaţia de unde urma să încarce ambalajele goale.
La ora 10:32:56, inculpatul R.G. a luat legătura cu inculpatul A.N.K., aflat la postul telefonic X, care i-a comunicat faptul că, a scos de la bancă suma de 4.500 euro achitată cu titlu de avans de către migranţi pentru traficarea lor până în Italia, urmând a se deplasa până la adresa de domiciliu a coordonatorului grupării.
La ora 11:15:10, inculpatul R.G. a fost contactat de inculpatul P.I., care i-a comunicat faptul că, era în drum spre el pentru a ridica banii necesari închirierii autodubei, primul solicitându-i să se grăbească, iar după ce a primit suma de bani necesară, inculpatul P.I. s-a prezentat în jurul orei 12:00, la sediul SC F.R.A.C. SRL, din sector 2 pentru a încheia formalităţile necesare preluării dubei de marfă.
Conform datelor înregistrate de sistemul G.P.S., la ora 12:25, acesta s-a urcat la volanul autoutilitarei şi s-a deplasat până la domiciliul inculpatului R.G., din str. S.V. A oprit 3-4 minute, până când în maşină a urcat liderul grupării, împreună cu care s-a deplasat până la intrarea pe autostrada A2, unde au întors şi au oprit pe str. P., în staţia R.A.T.B. Codrii Neamţului, unde în maşină a urcat un alt individ neidentificat.
În continuare, cei trei s-au deplasat cu autoutilitara în satul Fundeni -Frunzăneşti, com. Fundeni, judeţul Călăraşi. Au virat dreapta, pe str. M., au trecut calea ferată, apoi au virat stânga şi au mers aproximativ 100 de metri, unde au oprit în dreptul unei case, la ora 13:30. Au deschis uşile din spate şi au încărcat lădiţe goale, după care au plecat, ora fiind 13:50.
La ora 13:59:49, inculpatul R.G., a fost contactat de către un cetăţean turc neidentificat, din anturajul infracţional al inculpatului B.S., de la postul telefonic X, cu care a stabilit să se întâlnească în jurul orei 15:00, în faţa unui C.P.S. situate în sector 2, pentru a discuta detalii referitor la traficarea grupului de migranţi.
Din localitatea Frunzăneşti, cei 3 s-au deplasat până în str. I.T. (zona Codrii Neamţului - Postăvarului), unde individul necunoscut a coborât şi a urcat în autoutilitara, de culoare albă.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, proprietarul autoutilitarei era numitul S.M., domiciliat în Bucureşti, sector 4.
La ora 14:24:56, un alt cetăţean turc din anturajul infracţional al numitului B.S., identificat în persoana numitului B.S. l-a apelat pe coordonatorul grupării, de la un postul telefonic X, ocazie cu care a discutat referitor la inculpatul A.N.K.
Din sector 3, inculpatul P.I. şi inculpatul R.G., s-au deplasat cu autoduba până pe şos. C., sector 2 şi au oprit în faţa imobilului, unde se află frizeria turcească R.K.B., aparţinând inculpatului A.N.K.
La ora 14:50, la autodubă a venit inculpatul A.N.K. care a discutat cu cei doi membrii ai grupării de traficanţi.
După 3 minute, aceştia s-au despărţit, inculpatul A.N.K. intrând în frizerie, iar inculpatul P.I. şi inculpatul R.G. deplasându-se cu autoutilitara până la K. Colentina, unde au oprit la ora 15:10. După ce au cumpărat produse specifice de la rotiserie, s-au deplasat până la domiciliul inculpatului R.G. din str. S.V., unde au intrat la ora 15:20.
De aici, cei doi au ieşit la ora 15:50 şi împreună cu un alt bărbat neidentificat, s-au ocupat până la ora 17:40, de aranjarea lădiţelor din autoutilitară, pe care le-au legat între ele, apoi au reintrat în imobilul unde domiciliază inculpatul R.G.
La ora 17:45, inculpatul P.I. a ieşit din scara blocului şi s-a deplasat cu autoutilitara la adresa din sector 6, unde a intrat la ora 18:25, uşa fiindu-i deschisă de o femeie.
În timpul zilei, inculpatul R.G. a întreprins demersuri în vederea identificării unui alt membru al grupării care să fie dispus să se deplaseze cu un autoturism, în tandem cu inculpatul P.I., până în Ungaria unde după debarcarea migranţilor şi îmbarcarea lor în acest autovehicul, să preia autoutilitara cu care să se reîntoarcă la Bucureşti.
În acest sens, a apelat la sprijinul inculpatului F.M., iar prin intermediul numitului D.M., la un individ rămas neidentificat numit M., probabil taximetrist.
Astfel, la ora 18:13:46, inculpatul R.G. a fost contactat de inculpatul F.M., aflat la postul telefonic X, care i-a comunicat faptul că ar fi găsit o altă persoană dispusă să închirieze un autovehicul, el neputând utiliza autoturismul pe care îl deţinea ca urmare a faptului că, nu are asigurarea R.C.A. valabilă.
La ora 18:28:46, inculpatul R.G. a fost contactat din nou de inculpatul F.M. care i-a comunicat că nu a reuşit să găsească o persoană dispusă contra sumei de 100 euro să pună la dispoziţia membrilor grupării un autoturism, decât dacă o va conduce personal, aspect cu care liderul grupării nu a fost de acord.
La ora 18:30:19, inculpatul R.G. a luat legătura cu numitul D.M., aflat la postul telefonic X, căruia i-a solicitat sprijinul în vederea găsirii unui autoturism, contra sumei de 100 euro, cu care intenţionează să se deplaseze până la Arad, fără a-i preciza scopul real al deplasării, astfel că numitul D.M. era dispus să-i pună la dispoziţie şi autoturismul, pe care l-a achiziţionat anterior de la interlocutorul său, dar care era la un service auto pentru reparaţii.
La ora 18:33:17, R.G. a fost sunat de inculpatul F.M., aflat la postul telefonic, care i-a comunicat faptuldiscutat cu un anume M., rămas neidentificat, care şi-a exprimat acordul de a efectua activitatea stabilită de liderul grupării, acesta precizându-i faptul că, după debarcarea migranţilor va aduce duba la Bucureşti, urmând să fie recompensat pentru aceste servicii cu suma de 200 euro.
La ora 18:35:43, inculpatul P.I. l-a contactat pe inculpatul R.G., care i-a transmis faptul că, se va deplasa în tandem cu numitul M., care se va deplasa cu fostul său autoturism, până în Ungaria. Aici, migranţii au fost debarcaţi din autodubă şi apoi la îmbarcarea lor în autoturismul, cu care acesta îi va transporta până în Italia.
La ora 18:38:13, inculpatul R.G., aflat la postul telefonic X a fost sunat de numitul M. aflat la postul telefonic X, care i-a comunicat faptul că, a fost contactat de inculpatul F.M. care i-a transmis ce are de făcut şi că se va prezenta cât mai repede la domiciliul liderului grupării:
La ora 18:48:17, inculpatul R.G. a fost sunat de numitul D.M. care i-a transmis faptul că, autoturismul, nu a fost încă reparat şi deci nu poate fi utilizat în vederea transportării migranţilor.
La ora 18:53:06, inculpatul R.G., aflat la postul telefonic X, l-a sunat pe un alt individ neidentifîcat, aflat la postul telefonic X, căruia i-a solicitat sprijinul în vederea derulării în bune condiţii a operaţiunii de traficare a-migranţilor egipteni, dar fără a-i oferi alte amănunte în acest sens, chemându-1 cât mai repede la domiciliul său.
La ora 18:54:54, inculpatul R.G. a luat legătura cu numitul M.M.C., căruia i-a comunicat faptul că, nu se mai poate deplasa cu autoturismul, întrucât acesta nu poate fi reparat în timp util, acest „M." propunându-i să se deplaseze cu autoturismul, pe care efectua servicii de taximetrie.
La ora 19:00, inculpatul P.I. a ieşit de la adresa mai susmenţionată, s-a urcat la volanul autodubei, după care a plecat şi s-a îndreptat cu viteză foarte mare spre, sector 6.
La ora 19:12:34, inculpatul P.I. l-a informat pe inculpatul R.G., că se îndreaptă spre zona unde vor fi îmbarcaţi în autodubă migranţii.
La ora 19:16:26, inculpatul R.G., aflat la postul telefonic X, a fost contactat de cetăţeanul turc inculpatul A.N.K., aflat la postul telefonic X care i-a comunicat faptul că, se îndreaptă spre locul de îmbarcare convenit anterior, cu unul dintre migranţi.
La ora 19:30, inculpatul P.I. a parcat autoutilitara, în faţa blocului unde domiciliază inculpatul R.G., din sector 2, unde a staţionat 2-3 minute.
La ora 19:32:46, inculpatul R.G. a fost sunat din nou de către inculpatul A.N.K., care l-a informat că a ajuns cu unul dintre transfugii egipteni în zona B., organizatorul transportului cerându-i să aştepte în zonă, până când va ajunge şi el şi i-a solicitat să nu-i permită migrantului sa¬şi ia bagaje mari cu el.
La ora 19:35:55, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, îngrijorat de faptul că, nu a reuşit să găsească un autoturism cu care să efectueze transportul migrantilor din Ungaria în Italia, l-a apelat din nou pe numitul D.M., aflat la postul telefonic X, căruia i-a cerut sprijinul în acest sens, explicându-i totodată că nu-şi poate asuma riscul de a efectua activitatea pe care o dorea cu maşina acestuia, fiind prea riscant să se defecteze pe drum.
La ora 19:42:19, inculpatul R.G., aflat la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul A.N.K., aflat la postul telefonic X, care i-a comunicat că a ajuns în zonă unde i-a cumpărat produse alimentare migrantului, organizatorul transportului solicitându-i să îl aştepte lângă o agenţie de pariuri sportive.
Din strada S.V., inculpatul P.I. s-a deplasat cu duba până în faţa sălii de jocuri şi pariuri sportive M.B., situată la parterul complexului comercial, sector 2, unde a oprit câteva momente, timp în care în maşină au urcat inculpatul R.G. şi inculpatul A.N.K.
De aici, s-au deplasat pe străduţe lăturalnice până în câmpul situat între şantierul părăsit, str. B. şi calea ferată, într-un loc pustiu şi neluminat, pe traseu alăturându-se autoturismul, de culoare albastră, în care se aflau conducătorul auto şi cei 3 migranţi.
În urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit faptul că, autoturismul aparţinea SC O.D.P. SRL Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 2.
Cele două autovehicule au oprit în câmpul izolat, toţi bărbaţii au coborât din autovehicule şi, ulterior, după ce au luat măsuri de verificare, au început să descarce lăzile goale, iar apoi inculpatul R.G. şi inculpatul P.I. s-au ocupat de îmbarcarea în compartimentul marfă al dubei printre lăzile goale a grupului format din 3 migranţi.
La ora 20:00 autoturismul a plecat de la locul menţionat la bordul acestuia fiind şoferul şi inculpatul A.N.K..
După ce au ascuns bărbaţii în dubă, inculpatul P.I. şi inculpatul R.G. au pus lădiţele la loc, apoi au verificat cu o lanternă dacă persoanele ascunse erau vizibile printre lăzi.
La ora 20:03:58, inculpatul R.G. a fost sunat din nou de inculpatul A.N.K., care i-a solicitat acordul pentru a părăsi zona.
La ora 20:10:09, inculpatul R.G., a fost contactat de numitul M., aflat la postul telefonic X, care i-a comunicat faptul că, a depus diligente în vederea găsirii unui autoturism care să poată fi utilizat pentru transportul migranţilor până în Italia.
La ora 20:20, inculpatul P.I. şi inculpatul R.G. au plecat din câmpul izolat cu duba, condusă de inculpatul P.I., şi s-au deplasat până la adresa din str. S.V., unde inculpatul R.G. a coborât şi a intrat în scara blocului unde locuieşte, iar inculpatul P.I. a plecat la volanul autoutilitarei în direcţia şos. Colentina.
La ora 20:31:31, inculpatul R.G. a fost sunat de inculpatul A.N.K., care s-a interesat de situaţia migranţilor, liderul grupării solicitându-i să se prezinte la el pentru a discuta cu privire la modalitatea de împărţire a banilor rezultaţi în urma traficării transfugilor de origine egipteană, menţionând că aceste aspecte nu pot fi discutate la telefon.
La ora 20:42:32, inculpatul R.G. a fost sunat de inculpatul A.N.K. care a ajuns la punctul de întâlnire convenit, inculpatul cerându-i să se deplaseze până la domiciliul său, ceea ce dovedeşte că cei doi se cunoşteau deja destul de bine.
La ora 21:01:48, inculpatul P.I. de la postul telefonic X, în timp ce se îndrepta spre autostrada Al a discutat cu inculpatul R.G., care i-a precizat faptul că, la locul de debarcare a celor 3 migranţi din Italia, va fi aşteptat de o persoană care va achita diferenţa pentru transportul lor fraudulos până acolo, respectiv suma de 3.000 euro.
La ora 21:17:15, inculpatul R.G. a fost sunat de către inculpatul A.N.K. care dorea să ştie dacă acesta i-a dat inculpatului P.I., adresa unde trebuie predaţi migranţii pe teritoriul Italiei.
La ora 21:25, inculpatul P.I. a intrat pe Autostrada A 1, deplasându-se spre Piteşti, iar la orele 22:03:24, în timp ce se afla la volanul autodubei, pe raza jud. Argeş, de la postul telefonic X, a luat legătura cu numitul D.C., aflat la postul telefonic X, care îi împrumutase un sistem de navigaţie prin G.P.S. şi a discutat referitor la transportul persoanelor clandestine, relatându-i interlocutorului că aceştia stau ascunşi în compartimentul marfă al autodubei.
În continuare, acesta a rulat pe ruta Piteşti-Râmnicu Vâlcea-Sibiu, la ora 23:30, oprind în staţia de carburanţi O.M.V. P. din localitatea Caciulată. Aici, inculpatul P.I. a coborât şi a intrat în incinta staţiei, pentru aproximativ cinci minute, apoi a revenit la autoutilitară şi şi-a continuat deplasarea cu viteză mare (120-140 Km/h) în direcţia Sibiu - centura ocolitoare a municipiului Sibiu - Sebeş - Şibot - Orăştie - Deva -Arad, cu o pauză la benzinăria "B." din localitatea Ilia, unde s-a oprit pentru 5 minute.
De la Arad, inculpatul P.I. a circulat fără oprire până în localitatea Nădlac, unde, pe data de 16 martie 2012, la ora 04:15 a oprit vehiculul şi a deschis uşa din spate pentru a verifica dacă lăzile goale între care erau ascunşi migranţii s-au deplasat din poziţia iniţială.
După aproximativ 2 minute, conducătorul auto şi-a reluat deplasarea şi a continuat până la benzinăria R., situată cu 200-250 m înainte de P.T.F. Nădlac.
Aici a alimentat autovehiculul cu carburant, a verificat din nou prin uşa din spate interiorul compartimentului marfă al acestuia şi la ora 04:25 a intrat în punctul de trecere a frontierei.
Deoarece mijlocul de transport nu mai funcţiona corespunzător, conducătorul auto a solicitat mai multor conducători auto care intrau în punctul de frontieră, sprijinul în vederea tractării până în staţia de alimentare, în cele din urmă acesta fiindu-i acordat, de către şoferul microbuzului, în care se aflau trei persoane.
Consultând angajaţii benzinăriei şi alte persoane aflate în locaţie, conducătorul auto a constatat că, iniţial, a alimentat în mod greşit vehiculul cu alt tip de carburant. Ca urmare, după o nouă realimentare, acesta s-a reîntors în P.T.F. Nădlac.
În dimineaţa zilei de 16 martie 2012, în jurul orelor 04:50, cu ocazia controlului efectuat de către lucrătorii S.P.F. Nădlac la autoduba marca, condus de inculpatul P.I., s-a constatat că, după descărcarea primelor două rânduri suprapuse de lădiţe, în partea stângă a comportamentului de marfă, privind din spatele maşinii, s-a observat un spaţiu dispus longitudinal către cabina şoferului, de-a lungul peretelui stâng interior al autoutilitarei.
Spaţiul avea o lăţime de aproximativ 0,90 cm -Im şi o lungime de aproximativ 2,5 m. în interiorul acestui spaţiu aşezaţi în poziţia ghemuit, în linie, cu faţa către lădiţele situate în dreptul uşii laterale glisante au fost descoperite trei persoane de sex masculin cu vârste cuprinse, între 25 şi 30 de ani.
În urma legitimării celor trei imigranţi clandestini s-a stabilit identitatea acestora după cum urmează:
1. M.M.S.H.Z. - cetăţean egiptean, din Dakahliya-Egipt.
2. A.A.A.L.M.G. -cetăţean egiptean, din Alexandria-Egipt.
3. A.A.M.H.Z. - cetăţean egiptean, din Eidakahla- Egipt.
În locaşul în care au fost ascunşi migranţii a fost găsit un rucsac în care se aflau trei certificate de căsătorie, emise de autorităţile române cu seriile: X, care atestă mariajul cetăţeanului egiptean M.M.S.H.Z., cu numita M.A., care atestă căsătoria dintre cetăţeanul egiptean A.A.A.L.M.G. şi cetăţeana româncă M.Z. şi X, prin care se oficializează căsătoria cetăţeanului egiptean A.A.M.H.Z. cu numita M.F.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, cei trei cetăţeni egipteni au intrat în România, la data de 04 decembrie 2011, prin P.T.F. Aeroport Otopeni, în baza unor vize turistice de scurtă şedere declarând că vor veni în tara noastră la domiciliile soţiilor lor: Z.A. (fostă M.), domiciliată în loc. Văleni, jud. Constanţa, G.Z. (fostă M.), domiciliată în Medgidia, jud. Constanţa şi Z. (fostă M.) F., domiciliată în Medgidia, jud. Constanţa.
Fiind întrebat, cu privire la modalitatea în care cei trei transfugi au ajuns în compartimentul marfă al autoutilitarei pe care o conducea, inculpatul P.I. a declarat organelor de poliţie că ar fi închiriat duba pentru a se deplasa în Ungaria în scopul achiziţionării de legume-fructe, iar lădiţele i-ar li fost încărcate de nişte persoane necunoscute în Piaţa T. din Bucureşti şi nu poate preciza cum au ajuns cei trei migranti acolo.
În ziua de 16 martie 2012, la ora 17:36:35, inculpatul P.I. de la postul telefonic X a fost contactat de numitul D.M., aflat la postul telefonic X, care i-a făcut legătura cu inculpatul R.G., acesta relatându-i pe scurt faptul că, a fost depistat de către lucrătorii Poliţiei de Frontieră, în timp ce încerca scoaterea frauduloasă din România a migranţilor, liderul grupării încurajându-l să stea liniştit.
La ora 20:15:46, inculpatul P.I., în timp ce se întorcea spre Bucureşti, l-a sunat din nou pe inculpatul R.G., aflat la postul telefonic X, căruia i-a dat mai multe amănunte cu privire la cele întâmplate, acesta interesându-se cu privire la cele declarate de către migranti, organelor de poliţie.
De asemenea, liderul grupării l-a asigurat că organele de poliţie nu au niciun fel de probă împotriva lui, dar trebuie să recupereze banii daţi cu titlu de garanţie pentru autodubă, întrucât trebuie la rândul lui să-i restituie persoanelor care s-au ocupat de racolarea transfugilor egipteni.
La ora 21:07:10, inculpatul R.G. de la postul telefonic a fost contactat de inculpatul A.N.K., aflat la postul telefonic X, care. i-a solicitat amănunte cu privire la situaţia actuală a celor 3 migfanţi egipteni, inculpatul instruindu-l să le ceară acestora să declare că doreau să ajungă fraudulos în Italia, dar fără a oferi date cu privire la membrii grupării.
În dimineaţa zilei de 17 martie 2012, la ora 05:58:22, inculpatul P.I., aflat în drum spre Bucureşti, l-a sunat pe inculpatul R.G., aflat la postul telefonic X, aparţinând numitului D.M., pentru a se interesa cu privire la locul de depozitare a lăzilor goale, acesta cerându-i să le lase în fata blocului unde domiciliază.
În urma verificărilor efectuate ulterior cu privire la situaţia juridică a celor trei cetăţeni egipteni, care au încercat să iasă în mod fraudulos din România, s-a stabilit că, pentru încheierea unei căsătorii valabile între un cetăţean român şi un cetăţean egiptean, procedura legală prevede îndeplinirea unei serii de condiţii, una din ele fiind cea referitoare la locaţia unde trebuie să aibă loc ceremonia de căsătorie, respectiv sediul Ministerului de Justiţie egiptean (Cairo - Piaţa Lazoghly), orice alt fel de căsătorie posibilă în Egipt (moschee, biserică, avocat) nefiind recunoscută de legea română.
S-a mai stabilit că cele trei persoane de sex feminin, care au încheiat căsătoriile cu cetăţenii egipteni, sunt de etnie rromă, provin dintr-o familie foarte numeroasă (care numără în jur de 50 de persoane), cu condiţii de trai precare, majoritatea membrilor beneficiind de ajutor social, nu au locuri de muncă şi au un nivel de pregătire şcolară cel mult primar, unii dintre aceştia fiind urmăriţi penal pentru diverse acte antisociale sau repatriaţi din state vestice, precum Italia şi Germania.
Numita Z. (fostă M.) F. este verişoară cu Z.A. (fostă M.), mamele celor două - E. şi F. fiind surori, iar G. (fostă M.) Z. îi este mătuşă, din partea tatălui, numitei Z.F.
De asemenea, la data de 30 martie 2012, cetăţenii egipteni M.M.S.H.Z. şi A.A.A.L.M.G. au părăsit România, prin P.T.F. Otopeni, în prezent aflându-se în ţară numai A.A.M.H.Z., care a solicitat acordarea statutului de azilant din motive politice.
După eşecul operaţiunii de traficare a celor 3 migranţi egipteni, inculpatul R.G. a întreprins demersuri în vederea întocmirii de documente de proprietate false în scopul vânzării unei garsoniere situată în sector 2. Garsoniera a aparţinut numitei Ş.A., decedată în anul 2006, iar de atunci locuinţa nu a fost revendicată.
Inculpatul R.G. a intrat în urmă cu mult timp, în mod fraudulos, în posesia actului de proprietate a persoanei decedate şi a încercat să găsească o soluţie în vederea înstrăinării acesteia contra sumei de 10.000 euro, fapt care nu s-a concretizat până la momentul arestării sale.
În acelaşi context, la ora 12:51:16, inculpatul P.I. aflat la domiciliul inculpatului R.G., l-a contactat pe acesta pentru a-i solicita bani, ocazie cu care a discutat şi referitor la disponibilitatea sa de-a găsi o persoană dispusă să realizeze un act de moştenire fals din care să reiasă că, după moartea numitei Ş.A., el va intra în posesia garsonierei acesteia.
În ziua de 21 martie 2012, la ora 11:36:00, inculpatul R.G., aflat pe teritoriul Greciei a fost contactat de inculpatul A.N.K., aflat la postul telefonic X, care i-a comunicat faptul că trebuie să discute urgent cu el referitor la traficarea unui alt grup de migranţi.
În aceeaşi zi, la ora 20:06:21, inculpatul R.G. a fost contactat de la postul telefonic X, de către numitul D.C., persoană din anturajul inculpatului P.I., cu care a discutat referitor la identificarea unui nou şofer dispus să adere la gruparea infracţională pe care o coordonează şi care să realizeze preluarea şi transportul migranţilor după scoaterea lor frauduloasă din România până în ţara de destinaţie.
În ziua de 26 martie 2012, la ora 17:22:57, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul P.I., aflat la postul telefonic X, care i-a solicitat o sumă de bani cu împrumut, liderul grupării solicitându-i să identifice un nou şofer, întrucât trebuie să realizeze în cursul zilei următoare un nou transport de 3 transfugi, contra sumei de 1.500 euro/pers o ană.
De asemenea, cei doi au discutat referitor la falsificarea documentelor de proprietate a garsonierei din str. S.V., în vederea vânzării acesteia în mod fraudulos, inculpatul P.I. precizând că are nevoie de bani pentru a-i da persoanei care se ocupa cu aceste activităţi infracţionale.
În ziua de 05 aprilie 2012, la ora 21:23:00, inculpatul R.G., l-a contactat pe inculpatul A.N.K., aflat la postul telefonic X, cu care a discutat referitor la datoria de 700 euro pe care o avea liderul reţelei faţă de el ca urmare a eşuării operaţiunii de traficare a celor 3 migranti egipteni.
La ora 15:00:14, inculpatul R.G. a primit un mesaj scris de la inculpatul A.N.K., de la postul telefonic X prin care i-a comunicat faptul că persoana împreună cu care s-a ocupat de racolarea celor 3 cetăţeni egipteni va veni la domiciliu liderului grupării pentru clarificarea acestei situaţii.
În ziua de 07 aprilie 2012, la ora 00:03:34, inculpatul R.G. de la postul telefonic X a primit un mesaj de ameninţare de la inculpatul A.N.K., nemulţumit de faptul că, acesta nu restituie suma de bani datorată racolatorilor ca urmare a depistării celor 3 migranti egipteni pe data de 16 martie 2012.
În ziua de 29 aprilie 2012, la ora 21:14:17, R.G. de la postul telefonic X a primit un mesaj scris de la postul telefonic X utilizat de inculpatul A.N.K., care i-a comunicat că a ajuns la Bucureşti un alt migrant.
Implicarea inculpatului K.Ş. a rezultat atât din convorbirile telefonice interceptate în cauză respectiv cele purtate între inculpatul R.G. şi A.N.K. dar a şi fost recunoscută de către acesta în cursul audierii sale. Astfel, inculpatul a arătat că el a fost persoana care, la iniţiativa inculpatului A.N.K. a condus pe cei trei migranti la un hotel pe care îl cunoştea.
În drept, faptele inculpatului K.Ş., care în cursul perioadei 14 - 16 martie 2012, a realizat acte de racolare, preluare şi organizare a unui transport de 3 migranti, de origine egipteană, prin intermediul grupului criminal organizat condus de către inculpatul R.G., în vederea trecerii migranţilor în mod fraudulos peste frontiera României cu Ungaria, aceştia fiind depistaţi în S.P.F. Nădlac la bordul autoutilitarei, condusă de inculpatul P.I., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de migranti prev. şi ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului K.Ş., au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume dispoziţiile generale a Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la dispoziţiile legii speciale care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunea dedusă judecăţii, la împrejurările concrete în care fapta a fost comisă.
Instanţa de fond a avut în vedere faţă de inculpatul K.Ş. şi conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, aspect care reduce gradul de pericol social concret al faptei săvârşite şi justifică în opinia instanţei aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege având ca modalitate de executare suspendarea condiţionată a executării acesteia, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Parchetul a arătat că, în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului S.M.C. pentru săvârşirea celor două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual dovedeşte pe deplin vinovăţia acestuia, astfel că se impune şi condamnarea acestui inculpat.
Parchetul a mai solicitat că, faţă de inculpatul K.Ş. să se dispună măsura confiscării sumei de 3000 euro, dobândită de acesta ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, să-i fie majorat cuantumul pedepsei aplicate în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei comisă şi să-i fie înlăturată măsura interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., măsură dispusă în mod nelegal raportat la fapta comisă de acest inculpat.
Prin Decizia penală nr. 322/A din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. împotriva sentinţei penale nr. 529 din 08 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I-a penală.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:
În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul S.M.C. la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul S.M.C. să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului S.M.C.
S-a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. faţă de inculpatul K.Ş.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Onorariu avocat oficiu pentru fiecare inculpat în sumă de câte 200 lei s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Curtea examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, în raport de criticile formulate dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat fondat apelul.
Prin sentinţa penală nr. 9 din 14 ianuarie 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpaţilor R.G., M.M.C., P.I. şi F. (fost D.) M. şi a disjuns cauza cu privire la inculpaţii S.M.C. şi K.Ş. şi formarea unui nou dosar, în cauză au fost audiaţi aceşti inculpaţi care nu au recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată şi a mai fost audiat doar martorul Ş.D.P. (fila 105 dosar fond) fără a mai fi administrate şi alte probe în cauză, în afară de actele în circumstanţiere privind pe inculpaţi.
Curtea analizând întreg materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale a constatat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită în cauză, fapt confirmat de altfel şi prin poziţia constantă a acestui inculpat pe parcursul cercetării penale când a avut o atitudine sinceră de recunoaştere şi regret sincer a faptelor comise şi a dat declaraţii ample privind toate circumstanţele reale în care a comis faptele reţinute în sarcina sa (filele 220-221-223 vol. IV dosar u.p.).
Depoziţiile inculpatului s-au coroborat şi cu declaraţiile inculpatului R.G., coordonatorul întregii activităţi infracţionale, a inculpatului P.I., care au şi fost condamnaţi de prima instanţă prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., depoziţia martorului M.E.D., a inculpaţilor Ş.D.P., B.S., Dosarul penal nr. 6728/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice.
Ca urmare, s-a constatat că sub acest aspect, privind vinovăţia inculpatului S.M.C., s-a constatat întemeiată critica formulată de parchet şi în consecinţă urmează a se dispune condamnarea inculpatului pentru cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
În raport de toate criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., persoana inculpată în favoarea căreia s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. care se justifică prin buna conduită avută de acesta până la comiterea faptelor, pentru a se realiza scopul pedepsei, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen., s-au aplicat pedepse stabilite sub minimul special, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. întrucât inculpatul a săvârşit două infracţiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele şi avându-se în vedere cuantumul pedepsei rezultante ce s-a aplicat, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, circumstanţele reale în care a comis faptele, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, astfel că s-a făcut aplicarea art. 81-82 C. pen. şi art. 83 C. pen.
În raport de circumstanţele reale în care inculpatul K.Ş. a comis fapta pentru care s-a şi dispus condamnarea sa, s-a constatat că în mod nelegal i s-a aplicat şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. e) C. pen., pe toată perioada activităţii infracţionale acest inculpat nu s-a folosit de o anumită calitate, acesta fiind de profesie frizer.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată acestui inculpat s-a constatat că a fost just individualizată, în raport de toate criticile acestuia şi circumstanţele reale în care a comis fapta reţinută în sarcina sa, pedeapsa care este, atât prin cuantum cât şi modalitate de executare, de natură a-şi realiza scopul, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen. şi ca urmare s-a reţinut că nu este întemeiată critica formulată în cauză sub acest aspect.
Analizând materialul probator administrat în cauză s-a constatat că, nu s-a dovedit că suma de 3.000 euro primită de inculpatul K.Ş. prin W.U. nu a fost folosită de acesta pentru organizarea traficului de imigranţi, situaţie în care nu s-a putut face aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. b) Cod.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs recurentul inculpat S.M.C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001. '
În subsidiar, a solicitat aplicarea legii mai favorabile şi după schimbarea încadrării juridice, redozarea pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 72-74 C. pen.
Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de apărătorul desemnat din oficiu al recurentei revizuentei condamnate au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat S.M.C. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (2)1, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 6 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat S.M.C. şi-a motivat recursul la data de 31 martie 2014, iar primul termen fixat în cauza a fost la 2 aprilie 2014, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 12 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Pe de altă parte, în raport de criticile formulate de recurentul inculpat S.M.C. nu se identifică incidenţa vreunui caz de casare care poate fi luat în considerare din oficiu.
Înalta Curte constată -că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, situaţie incidenţă în prezenta speţă.
Având în vedere că până la judecarea definitivă a prezentei cauze, la data de 1 februarie 2014, au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 289/2009 privind C. pen., Înalta Curte urmează a analiza incidenţa în cauză a acestora.
Cu privire la solicitarea inculpatului S.M.C. de aplicare a prevederilor art. 5 C. pen. (în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă), Înalta Curte constată că primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 2 aprilie 2014. în speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 6 noiembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;.
Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat.
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.
Înalta Curte constată că inculpatul S.M.C. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, incriminată în prezent în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi, respectiv infracţiunea de trafic de migranţi, prev. şi ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., care are corespondent în dispoziţiile Codului penal în vigoare în art. 263, sancţionată în ambele reglementări cu închisoarea de la 2 la 7 ani, Înalta Curte constată că nu se pune problema stabilirii legii penale mai favorabile, urmând a fi menţinută, condamnarea inculpatului dispusă prin hotărârea recurate.
Se constată că în cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat au fost reduse limitele de pedeapsă, atât în ceea ce priveşte minimul cât şi maximul sancţiunii şi menţinute în ceea ce priveşte traficul de migranţi este lipsită de relevanţă, întrucât aplicarea celorlalte instituţii incidente din legea nouă ar determina agravarea pedepsei inculpatului.
În situaţia aplicării dispoziţiilor noului C. pen., circumstanţele atenuante reţinute de instanţele anterioare, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege, întrucât nu mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.
Ca urmare a săvârşirii concursului de infracţiuni, au fost contopite cele 2 pedepse, în baza art. 33, 34 şi 35 C. pen., dispunând ca inculpatul S.M.C. să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, fără a adăuga un spor de pedeapsă, respectiv inculpatul S.M.C. să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, fără aplicarea vreunui spor însă, dispoziţiile legii noi, respectiv art. 39 lit. b) C. pen., impun în mod obligatoriu, aplicarea unui spor, de o treime, din totalul celorlalte două pedepse, la pedeapsa cea mai grea.
Prin urmare, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedeapsa de un an închisoare, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv C. pen. anterior, tratamentul penal constând în cumulul juridic cu spor facultativ, spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu.
Sub aspectul pedepselor complementare şi accesorii, se constată că inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, respectiv:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Aşadar, având în vedere că aplicarea acestor pedepse a fost determinată de condamnarea inculpatului pentru infracţiuni care preved această sancţiune corelativ pedepsei principale atât în vechea reglementare, cât şi în noua normă de incriminare, iar cuantumul în care au fost aplicate se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Drept urmare, având în vedere că în cadrul recursurilor guvernate de disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 în aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs nu realizează o nouă individualizare a sancţiunii, iar în prezenta cauză nu se impune reducerea proporţională a sancţiunii stabilite în raport cu limitele prevăzute de legea penală nouă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine pedeapsa rezultantă de un închisoare întrucât pedeapsa aplicată inculpatului S.M.C. se încadrează în noile limite de pedeapsă.
În concluzie, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedeapsa un an închisoare, aplicată inculpatului, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veghe, respectiv C. pen. anterior.
Pentru considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 322/A din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 322/A din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1647/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 165/2014. Penal. Plângere împotriva... → |
---|