ICCJ. Decizia nr. 1667/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1667/2014
Dosar nr. 4274/108/2013
Şedinţa publică din 15 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 164 din 7 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1081/295/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.A.C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 RON.
În baza art. 17 alin. (2), (3) din Legea nr. 143/2000, mod. şi rep., s-a dispus confiscarea, în favoarea statului, de la inculpat, a sumei de 850 RON, care s-a evidenţiat în cont separat în bugetul de stat ca venit al bugetului de stat.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, mod. şi rep., s-au confiscat, în vederea distrugerii, de la inculpat următoarele cantităţi de droguri, sigilate cu sigiliul tip MI: 2,36 gr. cannabis; 7,51 gr. cannabis.
S-a constatat că cantitatea de 1,01 gr. cannabis ridicată de la colaboratorul sub acoperire cu nume de cod P.S., în data de 9 aprilie 2012, a fost consumată în procesul analizelor chimice de laborator.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Biroul Teritorial Arad, emis în Dosar nr. 31D/P/2012, înregistrat pe rolul primei instanţe sub nr. 4274/108/2013 din 28 martie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modific. şi rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că:
În perioada martie - iunie 2012, pe raza mun. Arad, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, învinuitul B.A.C. a vândut fără drept, în trei rânduri, investigatorilor sub acoperire cu nume de cod E.P.R. şi I.P. şi colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S. cantitatea totală de 12,25 grame cannabis, contra sumei totale de 850 de RON. Astfel:
În data de 14 martie 2012, inculpatul B.A.C. i-a vândut investigatorului sub acoperire cu nume de cod E.P.R. cantitatea de 2,94 grame cannabis, contra sumei de 250 RON (în fapt, învinuitul i-a spus investigatorului că, în punguţa de plastic remisă, s-ar afla 5 grame cannabis).
În data de 9 aprilie 2012, inculpatul B.A.C. i-a vândut colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S., cantitatea de 1,01 grame cannabis (în fapt, învinuitul a pretins că, în plic, s-ar fi aflat 2 grame cannabis), cu suma de 100 RON.
În data de 7 iunie 2012, inculpatul B.A.C. i-a vândut colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S., cantitatea de 8,30 grame cannabis (în fapt, învinuitul a pretins că, în plic, s-ar fi aflat 11 grame cannabis), cu suma de 500 RON.
Potrivit concluziilor rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică fizico-chimică pentru relevare droguri, probele în cauză, vândute de către învinuit, au fost constituite din: 2,94 grame fragmente vegetale (inflorescenţe) de cannabis - proba nr. 1; 1,01 grame fragmente vegetale (inflorescenţe) de cannabis - proba nr. 2; 8,30 grame fragmente vegetale (inflorescenţe) de cannabis - proba nr. 3; 2,36 grame cannabis (proba nr. 1) şi 7,51 grame cannabis (proba nr. 3), rămase în urma analizelor de laborator, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip MI şi predate organelor de cercetare penală. Proba ridicată de la colaboratorul sub acoperire cu nume de cod P.S. în data de 9 aprilie 2012 a fost consumată în procesul analizelor chimice de laborator.
În şedinţa de judecată din data de 9 aprilie 2013, tribunalul a admis cererea inculpatului de a fi judecat în procedura specială prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., acesta recunoscând comiterea faptei aşa cum a fost reţinută de către organele de urmărire penală cunoscând şi însuşindu-şi probele administrate în cauză în faza urmării penale.
Având în vedere ansamblul probator administrat în cauză în condiţiile de mai sus şi însuşit de inculpat prin declaraţia luată în faţa instanţei, tribunalul a constatat că, în perioada martie - iunie 2012, inculpatul B.A.C., a vândut fără drept, în trei rânduri, investigatorilor sub acoperire şi colaboratorului sub acoperire introduşi în cauză, prin ordonanţele de autorizare date de procuror, în baza aceleiaşi rezoluţii cantitatea totală de 12,25 gr./cannabis, contra sumei totale de 850 RON, fapta comisă de acesta întrunind în mod teoretic, abstract elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată prevăzut şi pedepsit de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Analizând însă, în concret fapta săvârşită de către inculpat, prima instanţă a apreciat că acesteia îi lipseşte una dintre trăsăturile esenţiale ale oricărei infracţiuni şi anume gradul de pericol social concret, la evaluarea căruia tribunalul a ţinut seama de criteriile stabilite de legiuitor prin dispoziţiile alin. (2) al art. 181 C. pen., astfel cum se desprind ele din probele administrate în faza de urmărire penală, aşa cum au fost evidenţiate mai sus cât şi din probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: referatul de evaluare efectuat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, recomandare din partea instituţiei de învăţământ superior, adresă D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad.
În acest context prima instanţă a reţinut împrejurarea că, anterior comiterii faptei inculpatul a avut o conduită pozitivă în societate şi în cadrul instituţiei de învăţământ superior unde este student având caracterizări deosebite din partea cadrelor universitare şi a persoanelor care îl cunosc, nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală.
S-a reţinut astfel de către prima instanţă că debutul inculpatului în sfera consumului de droguri s-a produs încă în liceu pe fondul unui context permisiv şi facilitator, magazinul de etnobotanice fiind chiar în vecinătatea şcolii, trecerea de la consumul de etnobotanice la consumul de cannabis fiind o decizie pe care majoritatea colegilor săi care făceau parte din acelaşi cerc de consumatori de astfel de substanţe îl luaseră deja. Activitatea sa, raportată la traficul de astfel de substanţe s-a limitat la perioada martie - iunie 2012, când pentru a-şi procura droguri pentru consum propriu şi fiind sub influenţa acestora, a intrat în legături aleatorii cu diverse persoane furnizoare, începând să vândă cantităţi mici de cannabis, banii obţinuţi din vânzare folosindu-i pentru întreţinerea cercului vicios, respectiv pentru a-şi cumpăra în continuare droguri pentru consum propriu, nepermiţându-şi să ceară bani părinţilor în acest sens. Aşadar, activitatea de trafic a inculpatului s-a derulat concomitent cu activitatea de consumator, acest aspect fiind sesizat şi din expresiile folosite în conversaţiile telefonice ("eram pişat pe mine, n-am mai ştiut de mine, eram bolând"), având o atitudine teribilistă, specifică vârstei sale fragede, pe fondul consumului de droguri şi a prezenţei în apropierea sa a unor persoane din anturaj şi a prietenei sale. Astfel, după devoalarea activităţii sale de către investigatorii sub acoperire, inculpatul a conştientizat retroactiv riscurile consumului şi traficului de droguri stopând voluntar consumul acestora şi a început să colaboreze cu organele judiciare oferind informaţii cu privire la persoanele pe care le cunoştea ca fiind implicate în sfera traficului de droguri. Chiar dacă prin valorificarea datelor oferite de către inculpat faţă de unul dintre traficanţii de droguri, cauza a fost soluţionată la data de 22 aprilie 2013, prin scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ a persoanei denunţate, constatându-se de către procuror că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, instanţa nu poate să omită în conturarea conduitei inculpatului faptul că acesta a ales voluntar să fie colaborator al organelor judiciare.
Analizând perspectivele de reintegrare în societate ale inculpatului raportat la resursele interne ale acestuia (motivaţia de schimbare, hotărârea de a renunţa la consum şi la anturajele nefaste, disponibilitatea de a desfăşura activităţi lucrative curriculare şi extracurriculare), precum şi resursele sale externe (suportul necondiţionat al familiei, mediul extern furnizor de modele şi principii pro-sociale, oportunităţile şcolare şi lucrative), prima instanţă a considerat că inculpatul are capacitatea de a sta, pe viitor, departe de sfera infracţională având reale şanse de reintegrare socială.
Faţă de aceste considerente şi ţinând seama de circumstanţele reale şi personale prima instanţă a concluzionat că fapta comisă de către inculpat este de natură a aduce doar o atingere minimă valorii sociale protejate prin legea penală încălcată, fiind în mod vădit lipsită de importanţă.
Definind noţiunea de infracţiune prin trimiterea la trăsăturile sale esenţiale, C. pen. prevede în art. 17 alin. (1) că infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Aşadar pentru ca o faptă să fie inclusă în sfera ilicitului penal şi calificată ca infracţiune este necesar ca aceasta să prezinte cumulativ toate cele trei trăsături esenţiale expres prevăzute în textul de lege, lipsa vreuneia dintre ele constatată de către organele judiciare chemate să aplice legea, în cursul procesului penal, conducând la inexistenţa infracţiunii cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie.
Este adevărat că alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen. se referă în mod imperativ la pronunţarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, însă prima instanţă a considerat că aceste prevederi nu pot fi aplicate decât prin coroborare cu celelalte dispoziţii ale aceluiaşi articol şi care conduc la concluzia că, numai în situaţia constatării de către instanţă, cu privire la faptele recunoscute de inculpat, a tuturor trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, poate fi pronunţată o soluţie de condamnare faţă de acesta. Atitudinea procesuală a inculpatului, susceptibilă să atragă aplicarea procedurii simplificate nu trebuie să constea în recunoaşterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată ci doar a faptelor care formează obiectul actului de inculpare, fapte pe care acceptă că le-a comis cu vinovăţie.
În această situaţie tribunalul, raliindu-se la opinia Înaltei Curţi, stabilită într-o decizie de speţă, a avut îndatorirea de a stabili dacă sunt întrunite şi celelalte două trăsături esenţiale respectiv constatarea prevederii faptelor în legea penală şi gradul de pericol social al acestora, analiză pe care prima instanţă a făcut-o în considerentele supraexpuse.
Pe de altă parte, prima instanţă a considerat că, dacă s-ar admite teza potrivit căreia, în cazul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., nu poate fi pronunţată decât o hotărâre de condamnare, s-ar ajunge la crearea unei situaţii discriminatorii pentru cei care uzează de această procedură, în sensul că aceştia deşi au avut o atitudine procesuală sinceră şi cooperantă nu pot beneficia de prevederile art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., spre deosebire de alţi acuzaţi care cu toate că au uzat de dreptul la tăcere sau nu au recunoscut săvârşirea faptelor sunt îndreptăţiţi la aplicarea acestor dispoziţii legale.
Aşa fiind, prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei, conform dispozitivului prezentei sentinţe penale.
Împotriva Sentinţei penale nr. 164 din 7 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1081/295/2012 a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Arad, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 6 iunie 2013, sub nr. 4274/108/2013.
Procurorul, în motivarea apelului, a arătat că sentinţa primei instanţe a fost netemeinică şi nelegală, deoarece soluţia de achitare a inculpatului, motivat de împrejurarea că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, nu este posibilă în procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Conform alin. (4) al art. 3201 C. proc. pen., aşa cum a fost el modificat de O.U.G. nr. 121/2011, prima instanţă, în soluţionarea laturii penale, trebuia să verifice, pentru a putea aplica procedura simplificată, întrunirea cumulativă a trei condiţii - fapta nu există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Conform art. 17 C. pen., infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, e săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penală.
Câtă vreme textul legal impune verificarea de către instanţă a condiţiei ca fapta să constituie infracţiune, anterior admiterii cererii de judecare în procedură simplificată, prin urmare a verificării inclusiv a aspectului îndeplinirii condiţiei existenţei pericolului social al infracţiunii, nu este admisibil ca, după o asemenea verificare, ulterior admiterii cererii de judecare în procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., instanţa să ajungă la constatarea faptului că, totuşi, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Practic, într-o asemenea situaţie, instanţa care procedează astfel se contrazice singură, invalidându-şi primul verdict. În plus, în alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., legiuitorul indică expresis verbis că singura soluţie posibilă în procedura specială prevăzută de acest articol este condamnarea inculpatului.
Dacă prima instanţă ar fi apreciat că lipsa pericolului social al faptei era de natură să prefigureze achitarea inculpatului, aceasta ar fi trebuit să facă aplicarea art. 320 alin. (8) C. proc. pen. şi să respingă cererea de judecare în procedura simplificată, urmând a judeca pe mai departe potrivit procedurii dreptului comun.
Soluţia contravine inclusiv practicii Tribunalului Arad în materie, în toate speţele similare apreciindu-se corespunzător pericolul social al faptelor şi dispunându-se condamnarea inculpaţilor, în acest sens fiind: Sentinţa penală nr. 5 din 15 ianuarie 2013, pronunţată în Dosar nr. 8188/108/2012; Sentinţa penală nr. 497 din 20 decembrie 2012, pronunţată în Dosar nr. 7815/108/2012; Sentinţa penală nr. 393 din 8 octombrie 2012, pronunţată în Dosar nr. 4138/108/2012; Sentinţa penală nr. 186 din 22 mai 2012, pronunţată în Dosar nr. 2021/108/2012; Sentinţa penală nr. 52 din 14 februarie 2012, pronunţată în Dosar nr. 295/108/2012; Sentinţa penală nr. 443 din 24 octombrie 2011, pronunţată în Dosar nr. 4904/108/2011.
Un ultim aspect de nelegalitate a hotărârii Tribunalului Arad l-a constituit greşita aplicare a legii în privinţa cheltuielilor judiciare, în contextul în care, achitând inculpatul în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 C. pen., incidente ar fi dispoziţiile art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., care impun obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar nu lăsarea lor în sarcina statului, cum a dispus instanţa de fond.
Prin Decizia penală nr. 200/A din 16 octombrie 2013 Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Arad, împotriva Sentinţei penale nr. 164 din 7 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4274/108/2013.
A desfiinţat sentinţa penală recurată şi, rejudecând:
În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. d) C.pen, l-a condamnat pe inculpatul B.A.C. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.
În temeiul art. 71 C. pen. i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilind termen de încercare de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni în condiţiile art. 82 C. pen.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, a avut drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu s-a contopit cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 RON, cheltuieli judiciare în primă instanţă.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs au rămas în sarcina statului.
Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
Instanţa de apel şi-a însuşit starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată şi din care a rezultat vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată.
Vinovăţia inculpatului cu privire la infracţiunea reţinută prin actul de sesizare al instanţei a fost dovedită potrivit declaraţiilor inculpatului, procese-verbale de percheziţie corporală, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică relevare droguri, rapoarte investigatori acoperiţi, procese-verbale de audiere a colaboratorilor, procese-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental şi din care a rezultat faptul că inculpatul în perioada martie - iunie 2012 pe raza municipiului Arad a vândut fără drept în trei rânduri, investigatorilor sub acoperire cu nume de cod E.P.R. şi I.P. şi colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S. cantitatea totală de 12,25 grame cannabis contra sumei de 850 RON.
De altfel, starea de fapt nu a fost contestată de către inculpat, acesta uzând de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. privind recunoaşterea de vinovăţie motiv pentru care instanţa a analizat criticile formulate în apel.
În ceea ce priveşte pericolul social al faptei săvârşite instanţa de apel a constatat că în mod greşit prima instanţă a stabilit că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni
Potrivit art. 181 C. pen. "La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut."
În cauză, fapta săvârşită de către inculpat a prezentat gradul de pericol social al unei infracţiuni având în vedere numărul de acte materiale săvârşite de către acesta, faptul că a fost dispus să vândă droguri de risc (aproximativ 50 de doze) unor persoane diferite, fapt ce denotă disponibilitatea inculpatului pentru o astfel de activitate ilicită. De asemenea, potrivit declaraţiei inculpatului, acesta a recunoscut faptul că a intrat în atenţia organelor de urmărire penală încă din luna noiembrie 2011, când a fost găsit împreună cu mai multe persoane fumând "iarbă", dar nu a tras învăţămintele necesare. Potrivit proceselor-verbale privind înregistrarea convorbirilor din mediul ambiental rezultă faptul că inculpatul era lipsit de orice fel de inhibiţii în ceea ce priveşte încălcarea legii. Referitor la persoana inculpatului, aspectele favorabile acestuia precum lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptei vor fi avute în vedere la stabilirea pedepsei, deoarece raportat la circumstanţele cauzei aceste aspecte nu sunt de natură să înlăture pericolul social al faptei săvârşite. În drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi republicată, în formă continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.
Din punct de vedere subiectiv fapta a fost săvârşită cu intenţie directă, deoarece inculpatul şi-a dat seama de rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acestuia.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.: dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
La stabilirea pedepsei în cazul inculpatului s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la sănătatea şi viaţa persoanelor, forma continuată a infracţiunii, numărul de acte materiale săvârşite - trei, dar şi situaţia personală a inculpatului.
Cu privire la persoana inculpatului, instanţa a constatat că acesta a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, precum şi lipsa antecedentelor penale. Mai mult, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de inculpat la dosar, acesta are o familie, având caracterizări favorabile din partea cadrelor universitare unde este student şi a persoanelor care îl cunosc, acestea îl recomandă pe inculpat ca fiind o persoană cu un comportament corespunzător în familie şi societate.
De asemenea, raportat la concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad în care se arată că raportat la resursele interne ale persoanei (motivaţia de schimbare, hotărârea de a renunţa la consum şi la anturajul nefast) precum şi la resursele externe (suportul familiei, mediul extern furnizor de modele şi principii pro-sociale) perspectivele de reintegrare socială sunt reale, instanţa a constatat că o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei este suficientă pentru reeducarea inculpatului.
În privinţa împrejurărilor care atenuează răspunderea penală, instanţa a apreciat că urmează a se reţine ca având un asemenea caracter coordonatele anterior menţionate, astfel că se impune reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale potrivit fişei de cazier judiciar, atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezenţa sa în faţa autorităţilor şi faptul că este tânăr şi poate conştientiza semnificaţia socială a activităţii ilicite, îndreptându-şi comportamentul.
În cauză nu au fost aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece aşa cum rezultă din adresa D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, nu au fost întrunite cumulativ cerinţele textului de lege, deoarece inculpatul nu a facilitat tragerea la răspundere penală a persoanei denunţate.
Având în vedere circumstanţele atenuante arătate mai sus şi ţinând cont de limitele de pedeapsă reduse cu o treime în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., de recunoaştere a faptelor imputate şi de comportamentul inculpatului de-a lungul procesului penal, instanţa va aplica o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege, respectiv 9 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc.
De asemenea, a făcut aplicarea prev. art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. raportat la art. 71 C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
Potrivit Deciziei nr. LXXIV din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
La stabilirea pedepselor accesorii instanţa a aplicat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului având în vedere faptul că într-o speţă (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr. 2 din 6 octombrie 2005) Curtea a statuat că prin interzicerea dreptului de a alege se încalcă dreptul prev. de art. 3 al Protocolului nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, nu a interzis nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârşirea infracţiunii în speţă de o anumită funcţie sau profesie.
În cauză, fiind îndeplinite cumulativ prevederile art. 81 C. pen. în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, 9 luni închisoare, dar şi cele privind persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptei, împrejurările care atenuează răspunderea penală reţinute în sarcina acestuia şi apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate (prev. de art. 52 C. pen.) poate fi atins şi fără privare de libertate, întrucât prin modul de individualizare a executării pedepsei trebuie avută în vedere, pe lângă reeducarea inculpatului, şi utilitatea socială a unei astfel de măsuri, instanţa a suspendat condiţionat executarea pedepsei.
Împotriva deciziei penale atacate a declarat recurs inculpatul B.A.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4274/108/2013.
Înalta Curte constată incidenţa art. 12 alin. (1) din Legea nr. 285/2013, prezenta cauză judecându-se conform dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Analiza recursului se va face prin raportare la modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013.
În cadrul motivelor de recurs depuse în scris în termenul legal la data de 12 martie 2014, recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei spre minimul prevăzut de legea penală, arătând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, solicitând, totodată, casarea hotărârii din apel şi menţinerea hotărârii instanţei de fond care a dispus achitarea sa raportat la circumstanţele reale şi personale.
A mai solicitat aplicarea art. 5 alin. (1) noul C. pen.
Prin motivele de recurs depuse la data de 8 mai 2014, recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 171 şi 172 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârii din apel şi menţinerea hotărârii de fond de achitare a inculpatului.
A mai solicitat aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 faţă de denunţul inculpatului şi reducerea pedepsei aplicate.
În cadrul dezbaterilor apărătorul ales al inculpatului a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei penale din apel şi achitarea inculpatului în baza art. 181 C. pen.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, în raport de aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Înalta Curte constată că motivele de recurs depuse la data de 8 mai 2014 şi motivele din cadrul dezbaterilor chiar dacă au fost dezvoltate pe larg sunt în concordanţă cu motivele depuse la data de 12 martie 2014 chiar dacă acestea au fost precizate succint, ele vizând aceleaşi considerente.
Examinând însă cazul de casare invocat prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., raportat la hotărârea atacată, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. presupune analizarea de către instanţa de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor dispoziţii de drept în soluţionarea cauzei, care ţin de legalitatea deciziei atacate. Înalta Curte constată însă că legalitatea hotărârii nu a fost afectată.
Or, recurentul inculpat prin criticile aduse a criticat hotărârea atacată din perspectiva probatoriului administrat pe care instanţa l-a analizat, inclusiv adresa transmisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad din 22 aprilie 2013, Dosar 30/D/P/2013, solicitând reanalizarea probatoriului şi pronunţarea unei soluţii de achitare în principal sau reducerea pedepsei în subsidiar.
Se constată că din perspectiva Legii nr. 2/2013 nu mai este permisă reanalizarea probatoriului în calea de atac a recursului după o prealabilă analizare în fond şi apel.
Prin disp. Legii nr. 2/2013 s-a realizat o nouă etapă devolutivă a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele au fost modificate, restrângându-se controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca o a doua cale ordinară de atac, referitoare la chestiuni de drept sau de nelegalitate a hotărârii atacate.
Art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. nu a fost abrogat dar criticile inculpatului vizează cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului şi reducerea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, respectiv reindividualizarea judiciară a pedepsei.
Or, cazul de casare privind disp. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.
Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. se poate lua în discuţie numai din oficiu şi dacă se constată că au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Înalta Curte constată însă că pedeapsa aplicată este în limitele prevăzute de dispoziţiile legii pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul.
Referitor la legea penală mai favorabilă, Înalta Curte constată că legea penală veche este mai favorabilă în cauza prezentă.
Disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu modificările până la data de 1 februarie 2014 prevedeau o limită de pedeapsă pentru infracţiunile săvârşite între 3 şi 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu modificările aduse la data de 1 februarie 2014 prevăd limite de pedeapsă pentru infracţiunile săvârşite cuprinse de la 2 la 7 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Însă reducerea atât a limitei minime, cât şi a celei maxime de pedeapsă pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deşi aparent favorabilă inculpatului este lipsită de relevanţă, având în vedere aplicarea celorlalte instituţii incidente în cauză din legea nouă care a determinat agravarea pedepsei inculpatului.
Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate
Se constată că ambele legi penale succesive reglementează stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Vechiul C. pen. prevedea un spor de 5 ani comparativ cu cel de 3 ani (art. 36 noul C. pen.), prev. de noul C. pen., însă nu s-a dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei în hotărârea de condamnare din apel.
Raportat la limitele de pedeapsă vechiul C. pen. este mai favorabil.
Prin urmare, chiar dacă s-a modificat la infracţiunea continuată regula aplicării pedepsei în ceea ce priveşte sporul (3 ani din noul C. pen. faţă de 5 ani în vechiul C. pen. respectiv, amenda - 1/3 noul C. pen. faţă de 1/2 vechiul C. pen., atât pentru persoana fizică, cât şi pentru persoana juridică), vechiul C. pen. este mai favorabil din punctul de vedere al aplicării sancţiunii pentru infracţiunea continuată.
Comparând dispoziţiile vechiului C. pen. şi dispoziţiile noului C. pen., referitoare la condiţiile de existenţă şi tratamentul sancţionator, se constată că în ceea ce priveşte infracţiunea continuată noul C. pen. a adăugat o cerinţă suplimentară şi anume, - unitatea de subiect pasiv -, astfel încât, pe vechea reglementare există calificarea de infracţiune continuată, iar pe noile reglementări, pentru aceleaşi fapte există concurs de infracţiuni.
În cauză, din situaţia de fapt rezultă că inculpatul B.A.C., în perioada martie - iunie 2012, pe raza mun. Arad, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut, fără drept, în trei rânduri, investigatorilor sub acoperire cu nume de cod E.P.R. şi I.P. şi colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S., cantitatea totală de 12, 25 gr. canabis, contra sumei totale de 850 RON.
Prin urmare, nefiind vorba de subiect pasiv, în cauză potrivit vechiului C. pen. se reţine infracţiunea continuată, iar conform reglementărilor noului C. pen. ar trebui analizată fiecare din cele trei infracţiuni în parte, apreciindu-se reţinerea concursului de infracţiuni, ceea ce ar agrava situaţia inculpatului în aplicarea regimului sancţionator.
Astfel, se constată că legea penală veche este mai favorabilă din perspectiva infracţiunii continuate.
Referitor la circumstanţele atenuante, se constată că inculpatului i-au fost reţinute circumstanţele prev. de art. 74 lit. a), c) art. 76 lit. d) C. pen.
Or, în ambele texte ale reglementărilor penale succesive, conţinuturile atenuante legale au fost modificate.
Din analizarea disp. art. 75 alin. (2) noul C. pen. se observă că acest text nu a menţionat ca circumstanţă atenuantă judiciară nici conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii şi nici atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, circumstanţe care au fost reţinute de instanţa de apel şi a căror eficienţă a fost avută în vedere la stabilirea cuantumului de pedeapsă de 9 luni închisoare. Astfel, se constată că legea penală mai favorabilă este legea veche.
Referitor la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, se reţine că inculpatului i-au fost reţinute disp. art. 81 C. pen. Or, noul C. pen. renunţă la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, formă de suspendare a executării pedepsei prev. de vechiul C. pen. şi păstrează doar suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Astfel că şi din perspectiva acestei instituţii, legea penală favorabilă este vechiul C. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) vechiul C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 200/A din data de 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) vechiul C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 200/A din data de 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1663/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 1730/2014. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
