ICCJ. Decizia nr. 729/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 729/2014
Dosar nr. 336/114/2013
Şedinţa publică din 28 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din data de 18 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, în Dosarul nr. 336/114/2013, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.F., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.F. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în primăvara anului 2010.
În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1 an şi 4 luni închisoare.
Conform art. 81 C. pen., cu referire la art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 3 ani şi 4 luni ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligaţiilor civile.
În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) şi c) C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău, suma de 35.691 lei şi a majorărilor şi penalităţilor de la data achitării efective a debitului, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 544/P/2011 din data de 21 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra terenului extravilan în suprafaţă de 6.000 mp situat în comuna Pietroasele, judeţul Buzău, teren achiziţionat de inculpat împreună cu soţia sa prin contractul de vânzare - cumpărare din 16 aprilie 2008.
În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie a dispozitivului prezentei sentinţe s-a comunicat, la data rămânerii definitive, O.N.R.C.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 544/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, înregistrat la data de 14 ianuarie 2013, sub nr. 336/114, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.F., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În susţinerea rechizitoriului, s-a reţinut în sarcina inculpatului că în calitate de administrator de fapt al SC A.C. SRL Pietroasele, în primăvara anului 2010 nu a înregistrat în actele contabile veniturile obţinute din vânzarea autovehiculului, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligaţii fiscale către stat în sumă de 7.353 lei, iar în perioada 2007-2008 a calculat, repartizat şi înregistrat în actele contabile impozit pe dividende aferent anilor 2007 şi 2008, fără a achita bugetului de stat suma datorată, în valoare de 32.338 lei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de inspecţie fiscală şi anexele acestuia; raportul de inspecţie fiscală şi anexele acestuia; concluziile raportului de expertiză contabilă; fotocopiile documentelor contabile şi a altor înscrisuri relevante; procesele-verbale întocmite de organele de poliţie; declaraţiile martorei S.R.; declaraţiile inculpatului; datele cu privire la societatea comercială precum şi celelalte înscrisuri ataşate la dosar, tribunalul a reţinut următoarele:
SC A.C. SRL are sediul principal în satul Pietroasele, comuna Pietroasele, judeţul Buzău şi obiect principal de activitate ,,lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale” şi era administrată în fapt de inculpatul C.F., deşi în actele oficiale figura ca administrator S.R.N., nora acestuia.
În luna iunie 2011, consilierii din cadrul D.G.F.P Buzău au efectuat inspecţia fiscală la SC A.C. SRL, pentru perioada 16 februarie 2007-30 aprilie 2011, ocazie cu care s-a constatat că societatea nu a înregistrat în evidenţa contabilă vânzarea unui mijloc fix - autoturismul, identificând factura din 28 iulie 2010.
În cuprinsul acestei facturi a fost menţionată, în mod eronat, livrarea unui autovehiculului în loc de autoturismul, care a fost înstrăinat în realitate. S-a identificat şi factura, din aceeaşi dată, care atestă vânzarea autoturismului, aceasta fiind înregistrată în contabilitate.
Organele fiscale au reţinut că la data de 28 iulie 2010 societatea a înstrăinat un autoturism, către persoana fizică F.P., acest autoturism fiind achiziţionat la data de 18 noiembrie 2009 tot de la o persoană fizică, cu suma de 37.500 lei. Preţul vânzării a fost de 24.000 lei.
Consilierii fiscali au mai reţinut că înstrăinarea autoturismului în data de 28 iulie 2010 s-a făcut la preţul de 21.008,41 lei - fără T.V.A., sumă la care s-a calculat, în mod eronat T.V.A. la cota de 19% şi nu de 24%, conform prevederilor legale, prin neînregistrarea în actele contabile a acestei operaţiuni administratorul societăţii sustrăgându-se de la plata T.V.A. în valoare de 5.042 lei şi-a unui impozit pe profit în valoare de 3.361 lei.
La data de 23 iunie 2011 s-a încheiat raportul de inspecţie fiscală, prin care s-a confirmat neregulile constatate cu ocazia întocmirii procesului-verbal, constatându-se în plus faptul că societatea nu a înregistrat în actele contabile venituri în sumă de 7.118 lei, această sumă de bani provenind din înregistrarea eronată a facturii din 10 martie 2009 la suma de 84,70 lei, în locul sumei corecte, de 8.470 lei, căreia îi corespunde un impozit pe profit în valoare de 1.139 lei.
De asemenea, s-au mai identificat nereguli în legătură cu impozitul pe dividende datorat de societatea comercială.
Astfel, s-a constatat că din profitul net aferent anilor 2007, 2008 şi 2009 societatea a constituit şi plătit dividende după cum urmează: în anul 2007 societatea a repartizat dividende în valoare de 10.150 lei, impozitul aferent fiind de 1.624 lei; în anul 2008 societatea a repartizat dividende în valoare de 94.044 lei, impozitul aferent fiind de 15.047 lei; în anul 2009 societatea a repartizat dividende în valoare de 101.816 lei, impozitul aferent fiind de 16.291 lei.
În consecinţă, a rezultat că SC A.C. SRL nu a calculat, declarat şi virat impozit pe dividende în valoare totală de 32.338 lei.
Inculpatul C.F. a declarat că autoturismul a fost vândut în primăvara anului 2010 şi nu în luna iulie 2010, aşa cum au constatat organele fiscale, maşina fiind vândută în cadrul unui târg din Bucureşti.
Odată cu înstrăinarea, inculpatul a întocmit şi eliberat factură beneficiarului: exemplarul albastru, însă nu avut asupra sa facturierul, pe care-l lăsase acasă, însă a omis să o anunţe despre vânzarea autoturismului pe nora sa S.R., care se ocupa de întocmirea actelor de evidenţă contabilă primară ale societăţii şi astfel nu a mai fost completat exemplarul roşu.
Martora S.R. a confirmat cele declarate de inculpat şi a mai precizat că a completat în grabă exemplarul roşu, rămas în facturier, în timpul efectuării controlului fiscal. Din greşeală a trecut datele de pe o altă factură, cea de vânzare a unui autovehicul, însă suma înscrisă a fost cea reală, reprezentând preţul încasat pentru autoturismul.
În ceea ce priveşte factura, martora S.R. a precizat că aceasta a fost înregistrată, la suma de 84,70 lei şi nu la suma de 8.470 lei, aşa cum era corect dintr-o simplă greşeală, fără intenţia de a diminua astfel obligaţiile fiscale către stat.
Analizând apărările formulate de inculpat în ceea ce priveşte neînregistrarea veniturilor obţinute din vânzarea autoturismului, organele de poliţie au verificat carnetul facturier al SC A.C. SRL. Carnetul facturier a conţinut exemplarele roşu şi verde al facturii, iar această factură a fost identificată în carnetul facturier între facturile din 22 decembrie 2009 și din 02 martie 2010, deci a fost emisă în această perioadă şi nu în luna iulie 2010, cum în mod greşit au constatat organele fiscale.
În vederea stabilirii cu exactitate a datei la care a fost vândut autovehiculul, a cuantumului impozitelor de la care s-a sustras inculpatul prin neînregistrarea în actele contabile a vânzării autoturismului, precum şi a cuantumului impozitului pe dividende aferent perioadei 2007-2009, la data de 02 iulie 2012, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile.
S-a solicitat expertului să stabilească data la care a fost vândut autovehiculul şi pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul a examinat carnetul de facturi înseriat şi numerotat, jurnale de vânzări şi balanţe de verificare din perioada decembrie 2009-martie 2010.
Urmărind cronologic emiterea şi înregistrarea facturilor, expertul a stabilit că factura, cu care s-a vândut autovehiculul, nu a putut fi emisă decât în perioada 22 decembrie 2009-02 martie 2010.
Această factură nu a fost înregistrată în jurnalele de vânzări, în balanţele de verificare sau în debitul contului de clienţi.
SC A.C. SRL nu a colectat, înregistrat, declarat şi achitat T.V.A. şi impozit aferent vânzării autoturismului.
Pentru a stabili valoarea impozitului pe profit şi a T.V.A.-ului de la plata cărora s-a sustras inculpatul prin neînregistrarea facturii, expertul a procedat la simularea operaţiunii contabile pe care societatea ar fi trebuit s-o înregistreze.
Astfel, s-a stabilit că valoarea T.V.A.-ului de la plata căruia s-a sustras inculpatul a fost de 3.991,59 lei, impozitul pe profit sustras fiind în sumă de 3.361 lei.
Având în vedere prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, aplicate la situaţia de fapt, din care a rezultat că autovehiculul în cauză nu a concurat la realizarea de venituri impozabile, diferenţa dintre suma înregistrată pe cheltuieli prin descărcarea contului de mijloace fixe 37.500 lei şi venitul obţinut din valorificarea bunului 21.008,41 lei, adică 16.491,59 lei a fost considerată cheltuială nedeductibilă de la calculul profitului impozabil, rezultând şi de aici impozit pe profit în sumă de 2.639 lei.
Această sumă nu a rezultat din neînregistrarea unor venituri sau din înregistrarea unor cheltuieli fictive, astfel încât nu a prezentat relevanţă sub aspect penal şi a fost scăzută din valoarea prejudiciului.
În concluzie, în urma vânzării autoturismului, societatea ar fi trebuit să înregistreze şi să achite către stat suma de 7.353 lei, din care T.V.A. în valoare de 3.992 lei şi impozit pe profit în valoare de 3.361 lei.
Suma de 26.000 lei, obţinută din vânzarea autoturismului a fost folosită astfel: s-au depus la bancă 2.000 lei, în data de 02 aprilie 2010 şi 22.600 lei în data de 13 mai 2010.
Din aceste depuneri expertul contabil a identificat plăţi în valoare de 24.286,18 lei: în data de 02 mai 2010 s-au efectuat plăţi în valoare de 200 lei, reprezentând: credit restant - 1.300 lei, comision restant - 118,88 lei, dobândă restantă - 581,12 lei; în 13 aprilie 2010 s-au efectuat plăţi în valoare de 20.986,18 lei, reprezentând: rambursări anticipate - 20.586,18 lei, comision rambursări anticipate - 400 lei; în 15 aprilie 2010, s-au efectuat plăţi în valoare de 1.300 lei, reprezentând rată credit.
Prin urmare, suma obţinută a fost folosită de inculpat în interesul societăţii comerciale.
Aşa după cum rezultă din expertiza efectuată, în perioada 2007-2009 societatea a repartizat dividende în suma de 206.009 lei, pentru care a calculat un impozit de 16.671 lei, faţă de 32.962 lei, aşa cum era corect, iar din această sumă a fost declarat şi plătit impozit în cuantum de 624 lei.
După efectuarea controlului de către D.G.F.P. Buzău a fost plătită şi suma de 2.000 lei, iar din dividendele constituite a fost încasată suma de 8.525 lei în luna decembrie 2008, la momentul întocmirii rechizitoriului SC A.C. SRL datorând către bugetul consolidat al satului impozit pe dividende neachitat în valoare de 30.338 lei.
O altă neregulă identificată de organele fiscale a constat în aceea că factura din 10 martie 2009 a fost înregistrată în actele contabile în mod eronat la valoarea de 84,70 lei şi nu la suma de 8.470 lei aşa cum era corect, fiind aplicată o sancţiune contravenţională pentru aceasta.
Referitor la implicaţiile fiscale, expertul a precizat că dacă înregistrarea facturii s-ar fi făcut la suma corectă, societatea ar fi colectat în plus T.V.A. în sumă de 1.339 lei şi impozit pe profit în sumă de 1.127 lei.
În drept, faptele inculpatului C.F., care în calitate de administrator în fapt al SC A.C. SRL Pietroasele, a calculat, repartizat şi înregistrat în actele contabile impozit pe dividende aferent anilor 2007 şi 2008, fără a achita suma datorată bugetului de stat, în valoare de 32.338 lei precum şi de a nu înregistra în actele contabile veniturile obţinute din vânzarea autovehiculului, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligaţii fiscale către stat în sumă de 7.353 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată şi respectiv evaziune fiscală, prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Prejudiciul produs bugetului de stat este în sumă de 39.691 lei.
În faza de urmărire penală inculpatul a achitat suma de 2.000 lei din prejudiciul produs bugetului consolidat al statului, iar în faza de judecată suma de 2.000 lei.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat, personal, că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care şi le-a însuşit, nesolicitând alte probe, înţelegând astfel să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa a admis cererea formulată de inculpat, constatând că din probele administrate, rezultă că faptele acestuia sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Având în vedere cele reţinute mai sus, tribunalul î n baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.F. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în primăvara anului 2010.
La individualizarea pedepselor aplicate , s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, atitudinea sinceră a acestuia atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, precum şi faptul că inculpatul nu avea antecedente penale fiind la prima încălcare a legii penale.
Fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia, în baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău, suma de 35.691 lei şi a majorărilor şi penalităţilor de la data achitării efective a debitului, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 544/P/2011 din data de 21 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra terenului extravilan în suprafaţă de 6.000 mp situat în comuna Pietroasele, judeţul Buzău, teren achiziţionat de inculpat împreună cu soţia sa prin contractul de vânzare - cumpărare din 16 aprilie 2008.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca o copie a dispozitivului prezentei sentinţe să se comunice, la data rămânerii definitive, O.N.R.C..
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău, criticând-o ca fiind netemeinică şi a solicitat în esenţă, majorarea despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul de la 35.691 lei la 41.380 lei, aşa cum s-a constituit parte civilă, în cadrul procesului penal, fără însă a motiva apelul şi fără a se prezenta în instanţă pentru a-l susţine oral.
Prin Decizia penală nr. 169 din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău împotriva sentinţei penale nr. 122 din 18 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Buzău, apreciată ca fiind legală şi temeinică.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat următoarele:
Situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor au fost corect reţinute de prima instanţă şi pe larg descrise mai sus.
Probele administrate în cauză, au fost bine analizate şi interpretate de prima instanţă şi s-au coroborat cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului care a solicitat judecarea pe procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen., fiindu-i aplicată o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, motiv pentru care nu a înţeles să mai formuleze apel.
La individualizarea pedepselor aplicate, prima instanţă a avut în vedere disp. art. 72 C. pen., modalitatea concretă de săvârşirea infracţiunilor, pericolul social creat, circumstanţele personale ale inculpatului care nu era cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat faptele comise şi a fost de acord să achite prejudiciul cauzat părţii civile.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău suma de 35.691 lei, precum şi majorările şi penalităţile de întârziere de la data achitării efective a debitului.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că, prejudiciul cauzat părţii civile a fost calculat printr-o expertiză tehnică de specialitate, probă ştiinţifică peste care nu s-a putut trece.
De altfel, majorarea despăgubirilor civile solicitate de către A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău, nu a fost motivată şi susţinută în instanţă potrivit legii.
Împotriva acestei decizii, la data de 2 octombrie 2013, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galaţi a declarat recurs (fila 3 din dosar), fără a se prezenta în instanţă pentru a-l susţine.
Examinând recursul declarat de partea civilă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
C. proc. pen. al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. pen., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, având aplicabilitate de la data de 16 februarie 2013.
Prezentul recurs vizează Decizia penală nr. 169 din 23 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi este promovat de partea civilă la 2 octombrie 2013.
Trebuie remarcat că în speţă nu are aplicabilitate art. 2 din Legea nr. 2/2013: „Dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute de C. proc. pen. republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului”.
Având în vedere aceste precizări, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat, respectiv solicitarea obligării inculpatului la plata sumei de 41.380 lei cu majorările şi penalităţile aferente, nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile de casare prevăzute de C. proc. pen., astfel cum a fost modificat şi, prin urmare, nu poate fi supus analizei Înaltei Curţi.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, aşa cum a reţinut instanţa de apel, prejudiciul cauzat părţii civile a fost calculat printr-o expertiză tehnică de specialitate, probă ştiinţifică peste care nu se poate trece.
Faţă de aceste considerente, constatând că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă, care va fi obligată şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău împotriva Deciziei penale nr. 169 din 23 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.F., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 730/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 775/2014. Penal. Trafic internaţional de... → |
|---|
